Omenirea serbează cu lăutari venirea pe lume, într-un loc care constituie un nou prilej de controversă, a sufletului cu numărul de cod 7 miliarde. Majoritar proastă fiind, celebrează fastuos drumul său drept şi din ce în ce mai scurt către propria-i distrugere. Planeta Pământ are, de felul ei, o suprafaţă finită. Şi nişte reurse la fel de limitate. Una e când vieţuiesc şi consumă în acelaşi areal 3 miliarde (câţi eram acum 30 de ani) şi alta când totul se împarte la 7 miliarde (plus dobitoacele de rigoare). Dar bipezii, socotiţi superinteligenţe în raport cu euglenele verzi şi paramecii, continuă să-şi prioritizeze prost ocupaţiile. Sexul e, de regulă, tentant înainte, plăcut în timpul şi relaxant după. Dacă nu vrea să ajungă să se canibalizeze, specia vorbitoare care se trage din maimuţă şi puieşte invers proporţional cu veniturile pe care le generează ar trebui să şi gândească înainte să dea din cur.
Din ciclul “la placinte, sex si sarmale inainte”,
ie-te citeva porunci cu subtitrarea adecvata:
“Fiţi rodnici şi vă înmulţiţi”.
Fiti precum marca aia de bautura carbogazoasa :))
“Crede si nu cerceta”
Dati statului ce-i al statului si nu cercetati.
“Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor”
Ai citeva membre ? Poti munci, nu gindi !
samd 🙂
Exceptional….sa gandeasca inainte sa dea din cur. Pacat ca nu au timp sa gandeasca fiind ocupati cu miscarea de dute vino, miscare generatoare de perpetum mobile.
Corect!
Cine ştie de când s-a depăşit numărul de 7 miliarde de locuitori ai planetei! Având în vedere câţi nu sunt înregistraţi oficial…
@remus: ce-i aia dute?
Din graba…..da nu-i o scuza
Barem oamenii saraci din tarile subdezvoltate nu stiu cum sa se protejeze ca sa nu mai faca asa multi copii (ex. Africa), dar sunt multe vedete de carton care fac la greu fertilizari in vitro – fara sa incerce toate analizele posibile si toate celelalte metode si neinformadu-se complet despre ce insemana FIV – printre altele si posibilitatea f mare de a naste gemeni, tripleti, etc – vezi Patruleasa si Luciu….Patruleasa afirmase ca era disperata, vroia sa apeleze chiar si la o mama surogat (?) ca sa-i daruiasca sotului ei un copil…asa disperata era sa nu-l piarda pe el si implicit banii lui….
@Adriana: macar fetele alea au cu ce sa-i creasca
Salut
Am incercat sa vad pe net 2 dintre emisiunile tale mai vechi. Indiferent ce data selectez, se incarca emisiunea din 7 octombrie. Se poate rectifica? Multumesc
@Marina: eu am apasat pe aia de pe 28 si mi s-a deschis fix aia de pe 28
Adresa de mail de la “contact” e valabilă?
doar prostia e inifinita. problemele astea de natura planetara nu se vor rezolva asa usor si fara ca cineva sa-si traga multi bani din afacere. nu cred sa fie lasta la voia intamplarii chestiunea cu cresterea pupulatiei.
@violet: mi-ai scris tu acolo si n-am raspuns?
Nu, vreau s-o fac acum. 😀
Pai si acum sa nu mai dam din cur? Am 4jdeani , macar 15 sa mai dau !
Salut, tizule!Excelent titlu! Si sugestiv.
Si cand te gandesti ca sunt unii, care sustin ideea ca o juma’ de miliard ar fi “normalul” acestui pamant…
Credeti dumneavoastra, domnule Ciutacu, ca, in zonele DE UNDE s-a produs/se produce aceasta crestere exponentiala a…incrementului exploziei demografice – ma gandesc, in speta, la India -, omenirea acelei regiuni nu “s-a canibalizat” deja ?
ei, acum si tu ,Victore, i-ai furat painea lui Iliescu: ‘problemele globale ale omenirii’.hihi!
o seara buna!
“Soylent Green” era doar un alt sci-fi prin ’73.Astazi daca revezi filmul nu mai pare atat de sci-fi.
Salut Victor,
In legatura cu explozia demografica la nivel planetar te informez ca Romania sta exact invers.Din 89′ incoace populatia Romaniei este intr-o scadere accentuata bine pusa la punct de catre stapanii planetei.Ar mai fi de spus ca suntem si o populatie imbatrinita. Din pacate pentru tara noastra aceeasi regula nu se aplica si tziganilor care sunt din ce in ce mai numerosi si probabil in acest ritm in 50 de ani o sa fim asimilati catre acest popor indian.
In ceea ce priveste specia care se trage din maimuta, noi, geto-dacii suntem poporul primordial , primii care au venit in Europa,stramosii celorlalte popoare. Nu vreau sa par straniu dar dupa ce m-am documentat in ultimii doi ani la subiect ma uit in oglinga si ma vad cu alti ochi.Nevoia mea e a intelege de unde vin se datoreaza razboiului de ultima generatie care se duce impotriva noastra ca popor, razboi care ne face sa ne scuipam, sa ne uram, sa dispretuim tot ce avem mai sfant.
Pentru mine singura noastra sansa de supravietuire este educatia si credinta care se pot face la scoala, dar si individual daca ne gandim ce salarii de mizerie au profesorii.
Inca o data sper sa nu par straniu, dar atunci cand ma gandesc la Tudor Greceanu, Valeriu Gafencu, Petre Tutea si toti ceilalti martiri ai neamului meu DEVIN INVINCIBIL in fata greutatilor de zi cu zi, care par niste glume in comparatie cu atrocitatile indurate de bunicii si strabunicii nostri.
Pentru a-si perpetua cu inconstienta ocupatiile(intotdeauna prost prioritizate),vad ca omenirea incepe sa gaseasca solutii din ce in ce mai naucitoare-orez de plastic,mezeluri de cauciuc,oua artificiale,vin de surcele.
Cind vezi pulimea cu cita inconstienta se bucura de o sticla de bautura facuta din cine stie ce,cind vezi prin sate cite o batrina,care se intoarce de la biserica stringind la piept o sticla de suc si zimbind timp satisfacuta,te apuca asa o mila…
Si,cind are loc cite o paranghelie de asta in vreun orasel vine reporterul si ii intreaba pe cetateni daca se distreaza,invariabil trag un chiot prostesc si isi sintetizeaza toata inteligenta intr-un cuvint-SUPER!
ESTE,BA!
ma uit la emisiunea Danei si m-au luat nervii cu bagabontii astia de popi.Cum sa convingi 7mld de prosti un lucru cand nu poti convinge 10 romani ca biserica e prosteala lumii …….15000 de combinatii(biserici),450mil euro catedrala fraierilor…..o rata la FMI
O aviara mica aici, un porcin mic acolo, sau poate vreun tiran scapat de sub control care o da in genocic peste noapte, la care se adauga si eventualele calamitati naturale (inundatii, cutremure, tsunami etc.) si se rezolva problema. Mai nasol ar fi ca echilibrul demografic sa nu fie doar opera omului, ci sa constatam la un moment dat ca n-avem leac pentru nush ce virus pe care saraca planeta, vazand ca parazitii nu glumesc cu inmultitul, sa-l inventeze pentru a scapa de noi.
Stiu ca multa lume sare de cur in sus, dar pe langa inchizitie, intunecatul ev mediu, ciuma si alte “metode” de control demografic pe care istoria si le-a administrat singura, chiar si Napoleon sau Hitler, evident fara sa vrea, au facut (din punct de vedere al mentinerii unei planete sanatoase), lucruri pozitive. Sunt convins ca daca nu ne curata vreun virus sau vreo calamitate majora, se vor inventa in curand razboaie care s-o faca. Colonizarea altor planete nu pare sa fie (cel putin pentru moment), vreo idee accesibila, asa ca va trebui sa se ‘scape’ de vreo 2-3 miliarde cat mai curand. De fapt, nu cred ca e nevoie neaparat de razboi. Se va ajunge la foamete (chiar si provocata, nu neaparat reala) si decat sa consume resurse cu arme si munitie, se vor folosi de inanitie drept metoda civilizata de curatare a planetei. 🙂
bai sorinache,cainele moare de drum lung si Sorin de grija …strabunilor!
…las că o rezolvă băieţii, ba cu nişte boale de laborator, ba cu nişte aviare la pachet cu un vaccin miraculos, ba cu nişte porcină la cap de oameni care iau vaccinu din rutină… şi toate ca toate, da aia cu vaca nebună ar scoate multă lume din firea trufiei şi ar duce pe om în fireşa nebunie a eului de “simbioză promuscuă” a tiraniei de tip iliescioto-băsesistă… atunci să vezi dorinţă sado-maso şi apetit de mişcare ntre sexe… mă refer la cele normale nu la alea cretine cu inversiune…
important ar fi să nu fie mai mulţi slugarnici cu orice preţ, deşi la cum arată lumea…
apropo de constiinta omului simplu din popor
[acuma sa nu se inteleaga ca generalizez]:
aceiasi indivizi (de la noi) “din teritoriu”
care aleg sa puieze in nestire (“sa se replice”
suna mai bine), se bucura de taierea salariilor
bugetarilor si nu e o gluma: “lasa ma, ca bine
le face, sa vada si aia cum e !”; deci cind esti
in rahat la propriu si puti/bauni de prostie, dar
continui sa te bucuri de nenorocirea altuia, iar
tu baltesti in aceeasi ignoranta si ca tine sint
multe sute de mii/milioane, ceva e putred rau de
tot in fibra acestei natii.
Adriana zise mai sus de africani; eu zic sa ne
uitam la romanii care din inconstienta si la
adapostul anumitor directive prost intelese
de ordin religios aleg sa nu foloseasca
contraceptivele si nici alte metode si sa
“trinteasca” si 11 copii in batatura, fara
a le pasa prea mult ca viitorul acestora nu
exista ori daca au bani sa-i intretina minimal.
ca si gluma (desi nu e amuzant) era o replica
(intr-un film in care a jucat si maestrul
Mircea Diaconu) care zicea de impreunatul/traitul
“ca ciovîrgăii” iar apropo de “curva proasta”
si de “intinsul cit tine plapuma”, Marin Cornea
are o piesa potrivita.
http://www.youtube.com/watch?v=vkDz554Sdkg
Anul trecut s-a facut un studiu cu privire la inmultirea demografica si, implicit repartizarea pe sectoare/procente a religiilor.S-a ajuns la concluzia ca cei cu pielea alba/crestinii sunt mult mai dezavantajati si ca parinti si ca ucenici ai Domnului.O familie se gandeste in jur de 5-7 ani daca sa faca un copil, procentul fiind sub 25% al familiilor care se gandesc si la al-2-lea. Deci la o familie de albi vine cam 1,25% sanse pt un copil,in timp ce famillile de culoare, aici vorbind in special de musulumani,repartitia ar fi cam de 4.75%.Astfel, se preconizeaza ca in urmatorii 50 de ani religia preponderenta sa devina cea musulumana.Sincer, nu ma intereseaza cine si cui se roaga, unde si de cate ori da cu capu’ de asfalt, dar nu pot sa nu remarc faptul ca cei care se vor inmulti, sunt, din pacate, cei care nu dau doi bani pe viata copiilor lor-vezi atentatele cu copii legati cu dinamita-cei care nu au acces la educatie si nu au un job. Deci super loc de manevrare a populatiei.
“… puieşte invers proporţional cu veniturile pe care le generează ar trebui să şi gândească înainte să dea din cur”.
Ciutacia voastra, dar asa ceva nu trebuie reprosat deoarece este o legitate a naturii: animalele din varful lantului trofic intotdeauna plodesc 1 pui, maxim 2 pe cand animalele de la baza lantului trofic cate 10-15. Nu le poti reprosa plodirea in conditiile alea nenorocite in care procreaza, poti doar sa regreti, cinic si macabru, ca selectia naturala nu mai opereaza pentru specia om. Dar sa te enervezi ca aia procreaza in draci este parca si mai macabru, ca de aici pana la eugenie nu este decat un pas.
Cea mai mare problema pt. Europa, deci si pt. noi e Africa. Trebuie sa ne gandim ca momentan avem “noroc” datorita faptului ca in Africa inca se moare “pe capete”, pt. ca acolo se nasc cei mai multi oameni de pe planeta, dar multi nu ajung la o varsta prea inaintata gratie numarului mare de boli si a lipsei medicamentelor si apei potabile! Daca in Africa s-ar remedia cumva problema medicamentelor si a apei potabile (si astfel s-ar reduce rata mortalitatii) populatia planetei ar ajunge lejer la 8-9 miliarde in doar cativa ani! Stiu ca poate se vor gasi unii sa zica ca sunt cinic sau ceva de genul, dar este un fapt! Trebuie sa ne gandim numai la noi si la continentul in care ne gasim, atat! Ar trebui luate masuri drastice impotriva imigrantilor si oarecum inchiderea granitelor Europei, pt. ca toti acei oameni din Africa vor incerca sa ajunga aici, iar odata ajunsi aici se vor inmulti precum sobolanii! Daca credeti ca exagerez mergeti la Paris si plimbati-va cu metroul si veti vedea ca sunt mai multi magrebieni si africani decat francezi! Italienii isi numesc singuri Sudul tarii lor “New Ethiopia” pt. ca sunt practic invadati de africani! Alt lucrul pe care omenirea nu-l intelege e ca, pe langa toate resursele de care depinde acum si care se vor termina destul de repede, lupta cea mare se va da pe apa! Indiferent cat de bizar pare sunt foarte multe tari in lume care au sau vor avea cat de curand probleme grave cu apa, iar atunci se vor produce adevarate conflicte si razboaie pt. apa! Parerea mea e ca liderii omenirii ar trebuii sa se intalneasca si sa hotarasca un plan de control al natalitatii la nivel mondial, astfel va fi prapad pe aceasta planeta, dar poate chiar asta e planul pt. reducerea populatie si anume un razboi mondial in care sa moara cateva miliarde de oameni intr-un timp scurt! Vom vedea…
Buna ziua mai Ciutacule.
Te intreb si eu asa ca intr-o doara…ce e cu noi? Ne tot plangem..Bla..bla…
Da cand punem mana pe o pusca si sa-i omoram pe astia? Nu crezi ca e cazul?
Pai si ce sa facem Victore, sa umblam la natalitate/mortalitate?
Nu-i nici crestinesc si nici democratic 🙂
Cine spune ca e obligatoriu sa supravietuim ca specie?! Ne ducem , ne ducem..asta e.
Buna seara d-le Ciutacu,
Cine stie de fapt,cate miliarde traiesc pe pamant…Poate numai Dumnezeu stie,daca noi nu fuseram in stare sa facem un recensamant complet si in timpul stabilit,dar sa mai numaram cati se mai nasc…
Nu stiu cat ne mai suporta pamantul,saracu’!
Va doresc numai bine,cu acelasi respect,
Ioanap
P.S.Am avut un week-end extraordinar de frumos:o intalnire foarte emotionanta-care mi-a umplut sufletul de bucurie-cu fostii mei colegi de liceu ,dupa 35 de ani de la absolvire…
De-aia era mai bine, inainte, in COM?
In organismul ala in care toti dadeau din fund dar numai DIRECTORUL …putea!!!!
Da , Victore , ai MARE dreptate ! 🙁 Eu o spuneam de mult , dar nu intr-o formulare asa transanta ca a ta … 😉
Eu spuneam doar atat: LUMEA ASTA S-A CREEEE-TIII-NIII-ZAT CU TOTUL !!!!!!! E TOT MAI TAMPITA SI MAI PRIMITIVA pe zi ce trece ! 😡
PS: fara sa fiu un habotnic obsedat al “zilei de’ apoi” , nu pot sa fac abstractie de o realitate cruda: numaratoarea inversa a OMENIRII (cel putin in forma ei actuala) a inceput ! … si merge tot mai accelerat .
Nu , nu cred ca va veni o zi (prea curand) cand viata de pe Terra va disparea , dar SUNT CONVINS ca OMENIREA va avea de suportat niste schimbari majore , brutale , cu multe victime si tragedii , dar … absolut necesare !!! 🙄 Altfel nu cred ca “ne va mai suporta Pamantul” … 🙁
Stiu ca sunt off topic, dar pentru ca nu stiu unde sa las un comment, iar blogul dumneavoastra il citesc aproape zilnic, as dori sa las aici un gand pentru Oana Stancu – toata admiratia pentru profesionalismul acesteia.
De asemenea, in numele catorva elevi, va intreb daca ati dori sa moderati/arbitrati alaturi de un trainer, in decembrie, un debate disputat intr-un liceu bucurestean, motiunea fiind “Libertatea este mai importanta decat dreptatea?!”
Lipsa de educatie sexuala si religiile (mai ales Catholicii si Protestantii) sint de vina. Mereu am inteles doi copii la un cuplu, dar 3, 4, 7, 12, nici o data. Religiile TOATE trebuie sa acepte contraceptivele, chiar sa le promoveze. Ma bucur ca s-a abordat acest subject. Felicitari.
La noi mortalitatea este mai mare decat natalitatea si asta datorita gandirii strategice ce vine in sprijinul problemei aglomerarii globale a partidului conducator. Iata stimati Romani cum geniul din carpati si partidul lui se ingrijeste pe langa problemele interne si la problemele globale.Ai avut dreptate Victore Supermanul cu chilotii trasi peste pantalonii de la costum lucreaza la nivel global.El va salva acum omenirea si asta dupa ce a terminat cu ,,salvarea,, noastra.
Mă bucur că măcar Victor Ciutacu a pus degetul pe rană: momentul 7 miliarde nu e de sărbătorit, e de plâns. Se înmulţesc cei săraci cu duhul şi săraci, conform unei nefericite interpretări date “drepturilor omului”.
Controlul naşterilor pe planetă nu e primul pas spre eugenie, cum zice cineva, mai sus, care porneşte de la o premisă falsă: în piramida trofică vârful face 2 pui şi baza face 6. Asta ar fi valabil dacă oamenii ar fi canibali.
Dimpotrivă, înmulţirea controlată, o selecţie artificială adică, ar proteja specia umană de reîntoarcerea la grotă sau, cel puţin, ar întârzia momentul.
well, e foarte probabil ca in maxim 10 ani
sa existe cite un minister al controlului
populatiei in fiecare tara si cite un birou
in cadrul fiecarei autoritati locale.
or fie ei prosti si puitori, da’ e multi, bre !
(asta daca nu vine cumva vreun virusache
d-ala ca-n filme si ne ia dracu’ pe toti)
Da, esti genial! Dar te iert pentru ca esti de-al meu :))
Mi-ai facut ziua frumoasa cu postarea asta.
@c: in masura in care timpul imi permite, da, cu placere. astept un mail pe adresa de la contact
Sunt de acord cu ceeea ce spui, suntem pe calea distrugerii, suntem de multe ori foarte imbecili, nu ai ce sa faci, si din pacate se mediatizeaza foarte mult prostia. Eu stau in Franta, aici se difuzeaza destul de des la televizor tot felul de emisiuni in care se vorbeste despre familii numeroase, si vezi “gainile” care graiesc cu mandrie ca ele se simt foarte bine insarcinate si ca de asta au turnat 8,9,10 plozi….iar lumea aplauda.
Acesta este fenomenul care ma intristeaza cel mai mult, faptul ca se inmultesc ca iepurii, in India, Thailanda etc, in zone sarace niste oameni needucati, putem explica exact prin lipsa de educatie si de informare.Dar ce ne facem cu acest fenomen din societatiile asa zis occidentale??
De ce ai venit cu textul asta azi ?!…nu putea sa il dai si tu din puanie in alta zi ?!
dar iti dau dreptate: “Fă, omenireo, eşti doar o curvă proastă!”. Iar eu sunt un simplu prost.
Sanatate.
[offtopic]
maestre, am vazut ieri seara ceva ce nu am mai vazut de cand mama m-o facut! Traversam complexul studentesc din timisoara, cand am remarcat o multitudine de bostani cu lumanari pusi pe jos. Fiind putin agasat de tot tam-tam-ul asta cu halloween-ul, am decis sa-i ignor. Am remarcat totusi ochii bostanilor, si la o privire mai atenta am constatat ca cel din stanga e in forma de P, iar cel din dreapta e L. iar nasul e D.
viitorul suna bine
nu e numai proasta, mai e si virgina …
De exemplu, acum 2000 de ani in EU traiau alte popoare ,se vorbeau alte limbi, exista o alta mentalitate in teritoriile unde acum traiesc alte popoare, se vorbesc alte limbi etc.Totul s-a schimbat prin razboaie de tot felul, pana la inclusiv teribilul secol XX. Programul cu razboiul s-a terminat, nu scapa nimeni, europoizii si-au incheiat cuvintarea in istorie, repede si eficient ca flacara unui chibrit, trecem la altceva.
A inceput programul cu inmultirea in globalizare, se constata situatia, asta e, incercam repede-repede programul cu populatii amestecate, ca seaca resursele si ideile.
Parca intereseaza pe cineva decaderea si disparitia lui homo sapiens sapiens, in afara lui, daca poate face ceva onorabil. Mira-m-as.
In fond, omul de Neanderthal a fost o specie de mare succes, a pierit saraca fara sa faca niciun rau si nicio prostie si nu a ramas nimeni sa o planga.
80 la suta din omenire traieste la nivelul amoebelor adica primeaza instinctul hranirii si al perpetuarii speciei.dar sa stii ca cei care ne conduc din umbra au grija sa mai provoace din cind in cind cite un cutremur mai niste inundatii catastrofale si nu cred ca epidemiile de gripa de tot soiul sint naturale ci provocate.azi va deveni tot mai actuala teoria lui MALTHUS care zicea ca daca ne inmultim prea tare trebuie pornite niste razboie ca sa ne imputinam
De exemplu, puteai veni cu textul acesta acum niste ani buni. Daca in ultimii 12 ani populatia globului a crescut cu 1 miliard, iar in ultimii 30 de ani a crescut cu 4 miliarde, oare catre care generatii trebuie sa arati cu degetul? Nu cred ca tocmai catre aceea care abia mai procreeaza in ultimii ani. Iar daca te uiti la ritmul de crestere a populatiei pe tari, vei vedea ca trebuie sa faci educatie in primul rand cu Zimbabwe, Niger, Uganda. Romania care te citeste are ritm negativ de crestere a populatiei (-0,25 estimarea pentru 2011).
Bine punctat! Dar eu cred ca acest numar a fost atins mai demult, numai cate persoane nu sunt inregistrate inca prin Papua Noua Guinee, unde mereu se mai descopera cate un nou trib de papuasi, sau prin India: oare cate persoan nu sunt inregistrate din randul celor care dorm pe strazile din Mumbai, Calcutta, Delhi (populatia Indiei creste cu 2 milioane de locuitori LUNAR, excluzand mortalitatea care, totusi nu este chiar asa insemnata). Mai sunt locuitori despre care nu se stie exact prin China, Amazonia etc.
@Lavinia: te rog sa ma scuzi ca scriu cand am eu chef. ti-as fi recunoscator daca mi-ai trimite un calendar cu subiectele pe care le-ai prefera.
@mike: ti-as fi recunoscator pe vecie pentru niste poze