Candidatul PDL în colegiul uninominal Mizil pentru Camera Deputaţilor, unde candidează Adrian Năstase, este un fost subaltern al lui Năstase de pe vremea când acesta era prim-ministru, zice MEDIAFAX. Care adaugă că vajnicul candidatul democrat – liberal, Mircea Staicu, a fost fost subaltern al lui Năstase, adică a lucrat, în perioada 2000 – 2004, în cadrul Departamentului pentru Analiză Instituţională şi Socială (DAIS) din cadrul Guvernului României.
O luam pe puncte, inginereste, cum am invatat cand n-am facut scoala pe bani.
– Domnu’ in cauza a fost subalternul Dorinei Mihailescu, sefa DAIS in perioada respectiva, nu al lui Adrian Nastase, cum se umfla-n pene. In cel mai bun caz, a avut (ne)placerea de a transcrie vreun discurs interminabil de-al ex-premierului PSD, din multitudinea celor pe care ni le trimitea noua – cei multi, care descopar acum ca ne putem face sindicatul “subalternilor” lui Nastase – pe mail Dorina. Eventual, daca s-a ostenit vreodata Arogantu’ sa calce prin mustaria Dorinei si in cazul in care era extrem de bine dispus, s-ar putea sa fi si dat noroc cu omul.
– Dorina Mihailescu a fost suspectata – nedrept, dupa parerea mea, in ciuda multelor ei damblale – ca ar fi livrat, dintr-un soi de rezbunare, dusmanului politic, din arhivele imbecil de comune ale PSD si DAIS, faimoasele stenograme pe baza carora Oficiosul (de azi) a facut tiraj, iar bloggerul pesedist de succes (tot de azi) a pierdut procente electorale serioase.
– Cel care a livrat marfa (ca intermediar intre DAIS si Oficios) se numeste Cristian Boureanu, deputat PD-L. De altfel, omul a si recunoscut public serviciul de curierat. Niciodata, insa, nu a fost elucidat “misterul” evaporarii la momentul oportun a pretioaselor documente de la DAIS.
Credeti ca anuntul de azi al PD-L poate fi un vag indiciu asupra sursei stenogramelor?
Da.
Da’ ce are bre Mizilul asta de se-nghesuie astia ca musca la …miere ? Tre’ sa fie p-acolo vreo “treaba” de viitor,ceva.
Ce are Mizilul? Fabrică de armament în faliment. Procesează, Moşule!
Cum se-ntampla de se leaga 🙂
Nu stiu cine-i omu’ asta si ce a facut la guvern. In orice caz daca o fi fost pe acolo inseamna ca are habar despre cum proceda Nastase cand isi numara ouale. Sa vedem daca asta o sa-l ajute la Mizil…
e bun contracandidatul, pe principiu iubim tradarea dar uram tradatorul, coroborat cu megagigaqvasinecunoscutul, am uitat cum il cheama, Domnul Nastase felicitari pentru castigarea circumscriptiei.
Mda…
Scarbos!
Vor urma dezvaluiri in campanie ca de la orice subaltern frustrat despre orice sef arogant (ce sef nu este arogant in viziunea subalternilor ?!?) !!!
Da’ faptul ca Nastase are contracanditat un fost subaltern nu miroase cumva a blat?
Mizil ? Un mizilic, acolo…
Blat total!
Deja a inceput smardoiala cum ar zice Badea. Mai ca-mi vine sa inchid televizorul si sa nu mai citesc ziarele pana la craciun ca sa nu ma umplu de mizeriile ce vor zbura de colo colo.
domnului Nastase i-ar trebui un contracandidat pe masura pentru a avea si noi parte de niste replici ”adevarate”.
Nu e Dorina straina de scandalul stenogramelor. Pentru ca stenogramele nu ajungeau la oricine de la DAIS. Dar pana la urma Nastase si-a facut-o cu manutza lui, ca orice individ care, din dorinta de a controla totul, isi dubealza serviciile. DAIS a fost o inca de la inceput o institutie absolut inutila, cu un personal absolut inutil…
D-le Ciutacu,
Toate se amesteca acum,in prag electoral-totul va fi ca o varza taiata marunt.Unul contacandideaza pe altul,toti sunt la fel.Ce o fi cu acest Mizil pana la urma?Mai au unitati militare,fabrici de armamente sau poate mai stiti,rachete?! Poate au vre-un angajament in viitor.
O sa fie un balamauc pana la alegeri de o sa ne zapaceasca(eu si asa am capul ravasit de o operatie-alataieri am facut un RMN la Bagdasar Arseni,e binisor).
Va doresc sa fiti tare,ca trebuie sa le tineti piept cu putere,in presa si emisiunile Dvs.!
Eminescu….
http://www.altphel.ro
@mari & toti insistentii: ciordeala asta e de la finul Crivat, care l-a postat cu acordul meu si al lui Savin. voi, dincolo de faptul ca nu aveti bunul simt ca macar sa citati sursa marii voastre “dezvaluiri”, ori nu v-ati inteles la bani cu el, ori incercati sa-i faceti un serviciu Robertei. in ambele cazuri, sunteti la fel de jalnici. vreti si imagini cu mine de la spriturile cu Tariceanu sau Basescu? va folosesc la micuta voastra celebritate locala sau pentru asta nu se plateste bine la Ploiesti?
Mda. E o adevarat valva la mine in departament. Eu nu-l cunosc personal, insa colegii mei da…si sa va spun ca toti il condamna pentru ceea ce a facut.
Ciordeala de care vorbesti nu prea e ciordeala, pentru ca e de pe youtube, care din ce stiu nu-i apartine finului Crivat. Cat despre lectia de jurnalism, stai cuminte, stim si noi aici, la tara,cum e treaba cu sursele si cu citarea lor, iar aici chiar nu era cazul. Nu stiu ce serviciu ii facem Robertei, oricum unul mai mic decat i-ai facut tu lui Savin aseara, dar daca nu am fi dat filmuletul, cititorul care ne-a trimis linkul ar fi zis ca iti facem tie un serviciu.
@Patraru: gata, ai devenit un nimeni clebru care a aflat aproape de Craciun ca Ciutacu si Savin au baut un sprit la Paste. esti fericit sau vrei sa-ti dau si link la blogul fara comentarii?
P.S. cand a intrat in PD-L, Savin nu era golan? a devenit la plecare?
ai cambek…nashpa in tara asta..e tare greu sa te re-obisnuiesti.Stau de doua saptamini si ma zgiiesc ca boul la poarta noua,adica la televizor.Infine am inceput,puti,putin,sa incep sa inteleg.
Poate trebuie neaparat ca domnul Nastase sa nu aiba emotii.
Sa iasa !
In rest,iar va certati !
Nu e corect sa reactionezi asa. Unde ai vazut tu vorbe grele aseara? Ai iesit din format, din target, l-ai lasat sa faca reclama la hotel. Si pe cine? Nu pe vreun Trump, de la care inveti ceva, ci pe ala cu care ai stat la sprit asta vara. Nu tin cu Roberta, dar nici cu Savin. Tu, in schimb, tii cu Savin. Pe fata. Si mai faci si caterinci cu celebritatile locale. pai daca n-ai fi o celebritate in Ploiesti, te-ar da afara mogulul ca pe un gunoi, ca i-ar scadea ratingul pe urban, desteptule. Am postat aceeasi parere pe http://www.phonline.ro, un ziar online local un pic mai echilibrat ca orice produs media de-al tau.
nastase iz fact ap!!! … nu stiu daca greseste respectivul cumetre, dar de gresit undeva se greseste
Domnule Patraru, va raspund eu: e ciordeala nesimtita, pe fata. Daca habar n-aveti cum procedeaza youtube pe tema drepturilor de autor, e problema dvs. Folositi in scop
personalcomercial o filmare realizata de mine, asupra careia nu v-am dat drept de utilizare. E ca si cum fur un articol de-al dvs. si-l pun pe net, dupa care va spun, cu tupeul specific prostovanului: “l-am gasit pe Internet, care din cate stiu nu apartine lui Patraru”. Si daca ma mai enervati mult, o sa va arat in ce masura clipul ala imi apartine MIE si in ce masura, daca am chef, nu-l mai folositi. Asta ca fapt divers, ca am boala rau pe ciorditorii tupeisti.va dau eu exercitiu: spuneti repede cu ce se mai ocupa Dorina Mihailescu.