Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce-i place geniului > Exclusiv: Pasajul Basarab, în noapte

Exclusiv: Pasajul Basarab, în noapte

Sorin Oprescu mi-a promis public, pe 27 septembrie 2010, în prima ediţie a emisiunii Vorbe grele care s-a difuzat pe Antena 3, că voi fi primul om din presă care va păşi pe noul Pasaj Basarab. Astăzi, în jurul prânzului, telefon. “Ce faci, boieru’?” “Duc copilu’ la concert, la Scorpions” “La cât se termină?” “La 10.” “La 10 juma’ te aştept la piciorul podului.” Când am ajuns, premieră mondială, după Doctoru’, am constatat că mai există oameni pentru care promisiunea-i promisiune şi am aflat că suntem primii civili care calcă pe aşteptatul pasaj. L-am parcurs la pas, am aflat când se deschide traficului şi v-am pupat pe dinţişori. Şi da, ştiu, nu-mi amintiţi voi, i-am mai făcut olecuţă de campanie electorală prietenului meu asumat, pe care l-am susţinut când toţi fugeau de el, care are în sondaje cât contracandidaţii lui la un loc, pe care-l întâlnesc de maximum cinci ori pe an şi niciodată în interesul meu şi în exercitarea funcţiei lui.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

101 thoughts on “Exclusiv: Pasajul Basarab, în noapte

  1. e fain podul, l-am vazut zilele trecute, “de sus”.
    d-abia astept meciul cu Argentina

    azi ai fost intr-o pasa buna 🙂

  2. Din pacate, acum 2 zile deja erau si alti “civili”, nu sunteti chiar primul 🙂

  3. Mișto podul. La cat mai multe aniversari de pasaje. Zi-i lui Oprescu sa te invite si la magistrala de metrou 1 Mai – Laminoru care va fi inaugurată pe 1 Iulie.
    Sanatate & Weekend Placut!
    Vacanta placuta si pt Vlad!

  4. Superb, atat podul cat si comentariul autorului. In rest no comment si la cat mai multe realizari primarului Oprescu

  5. Daca primarii de sector s-ar misca macar ca Oprescu,
    si pentru asta n-ar fi nevoie decat de-un pic de obraz,
    probabil ca nu ne-ar mai lua ocluzia intestinala
    numai la gandul ca urbea aia e capitala tocmai in UE.
    Tare-as vrea sa stiu si eu care-i raportul
    intre randamentul lui Oprescu si cel al lui Chiliman —
    care Chiliman, spre deosebire de Obama Sector 5,
    nu se poate smiorcai ca nu-l tine bugetu’ deasupra apei.
    Ca asa-i simplu s-arunci cu rahat dupa doctoru’,
    care chipurile e mizeria umana intruchipata,
    blat cu basistii — aia de-i scurtara bugetu’ ca dovada–,
    in vreme ce tu te homosexualizezi administrativ
    de gat cu igienicul Piedone. Scarbos.

    Daca in 2009 imi era clar ca-i o tampenie
    sa se bage la o candidatura care mai si arata ca dracu’,
    macar mandatul 2 ii sta cuminte-n buzunar lu’ doctoru’.
    Eu i-l doresc si pe-al 3-lea.

    (By the way,
    asta in curand ajunge mai slab decat tine, Victor,
    dati-i careva sa manance omului! =)) )

  6. Felicitari!In tara asta in care cuvantul dat nu mai inseamna decat o minciuna in plus,unde banii alocati pt diverse proiecte,nu inseamna decat o alta furaciune,Oprescu a demonstrat ca daca vrei,se poate.Si poate cel mai important lucru:nu a uitat prietenii,chiar daca a ajuns undeva,sus,si nu are o afacere de incheiat cu ei.Inca odata,felicitari?

  7. Domnule Ciutacu,

    O observatie-fulger de tata de familie, precum dumneavoastra (si sot, tot cum sunteti si dumneavoastra): NU SE FUMEAZA IN FATA COPILULUI (minimal) !

    P.S. Eu, dealtminteri – nu e lauda, ci precizare -,nu fumez deloc…

  8. Salutam pe dom’primar,aici pot sa spun primaru’meu,buna treaba a facut si face,un exemplu ca se poate daca vrei,cuvantul dat se respecta.La mai multe realizari dom’Doctor.In sfarsit vad si eu un pod ca-n si spre Europa.

  9. @all: hai, injurati-l unu’, de samanta, ca iar o sa fiu vinovat ca nu permit postarile care nu-mi convin 🙂

  10. arata bine pasajul….sa speram ca nu se lasa in viitor….
    poate-l mai tragi de mineca pe prietenul tau declarat sa nu mai darime si case de patrimoniu…si sa-i spui ca toate blocurile ceausiste care au suferit cosmetizari termice si cromatice sint de un prost gust desavirsit(toti boii au ales culori dupa cit i-a dus capul).Nu are arhitecti consultanti?sau sint manelisti?

  11. Ziceam in campania electorala ca daca tot candideaza la Bucuresti trebuie cel putin sa se fi nascut si sa fi facut scoala aici.
    Vedeti si voi ca plangeau dupa primar ba Murfatlarul ba Crevenicu si aia stateau oe capu nostru sa ne primareasca.
    Pai daca mergea unu’ de la Bucuresti la Crevenicu sa zicem sa candideze la primarie ce-ar fi zis aia de acolo??
    Asa ca sa fie invatatura de minte de acum incolo,in afara de alte calitati cerute,vedeti sa fie si…etnic bucurestean.
    Altfel isi va bate joc de noi cu superioritatea si cu rautatea neamului prost ale carui opinci inca se mai afla la bariera.

  12. Frumos stie doctorul sa se poarte, dar mai ales sa se amestece cu alti oameni…

    Multi s-au mirat atunci cand IRIS a ales sa mearga cu el (indiferent care ar fi fost obligatiile lui Cristi!)

  13. Felicitari primarului general, dr. Sorin Oprescu pentru realizarea podului, dar mai ales ca este un om de cuvant.

  14. @bigradu: daca m-ajuta Dumnezeu, afli-n exclusivitate la mine-n emisiune. 🙂 curand, oricum…
    @ciuciu: dat fiind ca am refuzat oferta de a-i fi consilier atunci cand s-a instalat, ma abtin si de la sfaturi de pe margine

  15. Frumos ! trec de cel putin 3 ori pe zi pe sub el, dar nu am stiut ca pot trece inca si oamenii simpli ca mine pe deasupra.

  16. @geretus: dat fiind ca i-a murit tatal acum mai putin de an, nu mi se pare cea mai inspirata injuratura

  17. rahat! d-aia erau toate luminile aprinse aseara? sa se plimbe 3 oameni pe pod?! de cat a costat sa aprinda lumile aseara beam pana la sfarsitul mandatului lu basexu’. risipa dom’le risipa nerusinata!

  18. Si cu Oprescu asta… Ce dreacu ne umple de pasaje, stadioane, sali polivalente si parcari? Parca de d-astea avem noi nevoie acum? N-avem butelii!!! Huuuuoooo!!!! Poate ma cenzurezi Ciutacule… 🙂

  19. Să fie de la mine ceva decent, deci: sper că Doc nu mă va dezamăgi. Îl suspectez de ceva vreme că ar putea, dar sper să mă-nşel.

  20. Nu ti s-a parut nimic anormal in faptul ca nu are trotuare si piste de biciclisti fiind un pasaj exclusiv auto si RATB desi exista si pietoni in orasul asta?

  21. Faptul că şi-a onorat promisiunea “salon” dovedeşte că-i băiat de caracter şi merită sprijinit, chiar şi în campania electorală. Nu-s din Bucureşti, dar adevărul este că sub conducerea sa, s-au ridicat multe. Părerea mea că USL-ul ar trebui să-l susţină pe Sorin Oprescu ptr. încă un mandat la Primăria Capitalei. Că l-ai sprijinit când alţii îl vroiau ingenuncheat, e bine … ai ştiu pe cine să pui pariu. Pozele sunt tare reuşite şi să-ţi trăiască băiatul şi să vă bucuraţi de el ! Mâine, poimâine te întrece …

  22. Mie îmi place doctoru’, nu pare foarte corupt (au încercat alții să-l înfunde în scandaluri dar văd că n-au reușit), mai promite și el fiindcă probabil își dorește să facă ceva, deci în mod clar e un om care încearcă să se mențină drept.

  23. Pana mai zilele trecute, postam si eu ,din cand in cand, pe blogul d.nei Elena Udrea.
    Nu laudam puterea dar nici nu foloseam cuvinte jignitoare.Foloseam ,sa zicem, pamfletul.
    Acum sunt interzis pe acel blog.
    Au ramas cativa aplaudaci si din cateodata cate un “ratacit”
    Pai daca pe mine ma “interzice” ce sa mai zicem de
    Antene.
    Exemplu:
    -Hau,hau,ham-ham.
    -Domnule nu va permit.Ce inseamna asta.Vorbiti cu un candidat.Eu nu sunt Fane 2( Boc )
    -Hai ma Sile(Blaga),ce dracu ,nu mai stii de gluma.
    -Pai nu mai stiu.De fapt nu mai stiu, ce sa stiu.Tot timpul numai bascalie?
    -Sile,nu mai fii suparat.M-am trezit bine dispus.Afara este frig,dar la mine in suflet este cald.Stii ,cat tin eu la tine.
    -Mie imi spuneti.Daia la lansare am ramas cu cativa,iar la Fane 2 a fost aproape tot partidul.Ati trimis-o si pe Eli .Trebuiau sa fie si Adi si Raducu si multi altii.Plus de asta multi care au zis ca sunt cu mine,au facut stanga imprejur-scuzati-ma dreapta.De ce va bagati dom.le in problemele astea care nu ar trebui sa va priveasca?Eu cu Fane, avem strategii diferite ,dar amandoi vrem sa ducem partidul pe inalte culmi.Va spun asta ,asa ca intre vechi colegi de
    partid si ca suntem singuri.Si plus de asta,am inteles,Fane va fi presedintele partidului,dar nu credeti ca ar trebui ca eu sa fiu premier?Despre toate astea urla targul domnule.
    -Ce spui Frantz.De cand e targul,presedinte,Sile?Eventual eu sunt targul.Si cam care ar fi culmile alea ?Postavarul?Ca nu cred ca ai auzit tu de Everest.
    -Uite vedeti,iar ma luati peste picior.Va salut.
    -Agripino,cum a iesit si a sunat cineva?
    -Sefu excelent ,imprimare pe 8 canale.A sunat dimineata Fane2.Nu am reusit sa inteleg mai nimic si nici la redare nu se prea intelege.Auzeam numai sughituri.
    -I-o fi cazut greu gulasul.
    -Acum nu ,dar mai tarziu nu se stie.Cred ca plangea de bucurie si vroia sa va multumeasca ca l-ati pus primul pe lista.Si a mai sunat si Pleasca.A zis ca revine ,acum se ducea la niste taiat de panglici.
    -Auzi ,de ce or fi inteles aia ca am zis ,Petre esti cel mai tare? Am zis ,ca eu
    sunt cel mai tare.Sunt providential,este Agripino?
    -Este sefu.

    Scris inainte de marea lor conventie.

  24. Felicitari Domnului Primar Sorin Oprescu, daca nu se ocupa de pasaj, acum era inca in stadiu de lucrari.
    P.S. Asteptam si viitorul pasaj de la Virtutii, sa vedem cum o sa arate

  25. Uite in momente de-astea ma bucur ca i-am dat toata increderea inca de cand si-a anuntat candidatura.Ceva la el m-a convins ca e mai sincer decat ceilalti…a meritat.Bravo lui pt ca si-a pastrat dreapta coloana vertebrala!

  26. Noroc Victore! Sa-ti traiasca juniorul! Felicitari ca l-ai dus la concert! Sunt un pic gelos pt ca ai mei sunt prea mici si nu au sansa sa-i mai vada pe Scorpions! Recunosc ca am lacrimat putin cand il vedeam pe junior si pe frumoasele alea mici de langa el! Au contribuit si ei pe deplin la frumusetea concertului de aseara!As fi curios sa-ti aflu parerea despre concert.

  27. Victore (nu ne cunoastem dar o sa imi permit o adresare directa), stii cumva cand se tine dl. Oprescu si de promisiunea cu parcul pe terenul viran de pe Bd. Unirii, dintre Biblioteca si blocul Connex? Nu de alta dar eu unul pentru asta l-am votat, in speranta ca macar pentru o perioada, pana se decide ceva cu privire la cazematele alea ingropate, ar putea sa reabiliteze zona.

    Multzam fain!

  28. poate aflam si noi in premiera ce troc le-a propus base primarilor de sector si lu’ domn doctor 😉

  29. Victore,
    Scuze ca revin cu un off-topic, dar inteleg ca s-a iscat acum un nou “scandal” legat de impartirea administrativa a Romaniei.
    Din cate imi amintesc eu, primele idei de genul asta au fost nascute pe vremea lui Nastase. Care este diferenta intre ele?
    Inca o data scuze pentru “devierea” discutiei.

  30. Ma bucur ca fata de tine se tine de cuvant doctorul.L-am votat si ma bucur de fiecare realizare,pentru ca stiu ca nu e usor cu consilierii oranj.
    Totusi….pentru ca ne provoci…..ce se aude cu “scheletii”?Era asi asta o promisiune,nu? Eu chiar voiam sa vad un fel de raport cu tot ceea ce s-a gasit in neregula(daca nu legal,macar moral) la preluarea mandatului,caci nu cred ca a fost totul alb.
    Oricum ii tin pumnii si sper sa termine tot ce si-a propus pentru orasul asta batjocorit si jefuit de atatia nemernici.

  31. FELICITARI doctorului Oprescu de la cineva care a locuit in Drumul Taberei in blocul Z24.Te rog, Ciutacule, transmite-i doctorului simpatia noastra.Si admiratia. Si sa le rupa dintii la bagabontii de la putere.

  32. @all: evident ca n-a respectat toate promisiunile electorale, evident ca mai are timp sa le concretizeze pana la sfarsitul mandatului sau, evident ca aveti toata legitimitatea (mai ales votantii lui) sa asteptati sa puna in practica tot ce a promis si evident ca o sa-l intreb la finele mandatului de ce n-a facut tot ce a promis si n-a facut
    @adina: nu, fiindca e un pasaj auto, nu pietonal. nici podul Brooklyn n-are pista de bicilisti (dar are trotuar), l-am facut eu cu pasul. o sa-l cert data viitoare pentru ca nu s-a bagat arhitectural peste proiectul contractat de Basescu.

  33. stiam eu de ce l-am votat… si mai stiu de ce o sa-l votez pana la adanci batraneti (ale lui ca eu mai am)…
    si ce are daca-i faci campanie electorala? care-i problema? ai si de ce. portocalele alea storcosite au inceput campania electorala cand nici nu se terminase anterioara. si nu au facut nimic pt. romani, ci doar pt. sleahta lor de furaciosi. stiam de ce nu i-am votat deloc si stiu de ce n-o sa-i votez niciodata p’astia.
    oricum, nu exista termen de comparatie intre domn’ doftor si lingaii oranj.
    sper sa se dea drumul la pasaj mai repede, deoarece m-au innebunit cu zgomotul de picamere, cu gropile alea de la Basarab, cu strazile infundate datorita asfaltarii si schimbarii bordurilor.
    apropo, cineva facea o glumita referitoare la punerea de borduri pe pod (cu ajutorul lui videanu). banuiesc ca au pus borduri (normal), dar m-au zapacit cu schimbarea bordurilor in toata zona Titulescu, Banu Manta, Grivita. sper doar sa nu fie de la imbujoratu’ mai sus-mentionat.
    oricum, oprescu va face treaba buna in continuare, chiar daca are multe piedici de trecut. bravo lui!
    am vrut sa-l “injur” (la misto) si sa i-o zic p-aia “sa traiti bine, domn’ primar!”, dar nu merita!
    keep on going!

  34. Frumos. Copilul a ales tricou pe masura concertului si a podului.De regula, sunteti dat drept un exemplu bun ,dar acu 2 zile am fortat o replica: -De ce Ciutacu are voie sa fumeze si sa injure si eu nu???!!!

  35. Nu are legatura cu subiectul, dar are legatura cu primarul si cu dumneavoastra: dati lovitura de start la Romania-Argentina? Stiu ca l’ati rugat asta pe domnul primar…:D

  36. Felicitari Sorin Oprescu,am apucat sa vad un primar general care isi respecta promisiunile fata de cetateni,prieteni si mai ales fata de sine.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.