Eşecul n-are doar părinţi politici. E al unei întregi naţiuni. Care, de secole, stă şi înghite. I se schimbă doar stăpânii, din când în când, în funcţie de mersul evenimentelor istorice. Acceptarea resemnată e un soi de tradiţie populară. Suntem, în esenţă, un tot; din păcate, neunitar, dar majoritar laş. Mândria naţională e o expresie din cărţile de istorie. Curajul e doar un cuvânt din DEX. Am fost opt milioane juma’ la referendum. Am votat, într-o majoritate devastatoare pentru orice ţară cu apă curentă la robinet, demiterea preşedintelui. Iar acum tot noi suntem acuzaţi că am fi fost părtaşi la o tentativă de lovitură de stat. Ne-nghesuim ca vitele-n staul, aşteptând să ne ducă la tăiere. Aşteptăm şi acceptăm. N-avem iniţiativă. Şi, în definitiv, poate chiar ne merităm soarta… (textul integral, aici)
Si ce mai aflam:
– ca noi de cate ori s-a votat: presedinte, parlament etc NOI NU MAI SNTEM 22………AM FOST MINTITI SI MINTITI de totii. EI au stiut si ne-au prostit pana acum, multi dintre noi stiam si colegi /prietenii nu ne credeau asta este – REALITATEA in timp se vede/aude. DAR CE MA INTRIGA CEL MAI RAU CA SE FOLOSESC DE VOTURILE UNOR OAMENI ? CARE SUNT PE ACESTE LISTE si le merge – NOI ACCEPTAM. Eu nu mai vreau sa mai accept – DECI NOI DE F.F. MULT SUNTEM CU APROC.16……..Am vrut UE – NATO: si ce avem: NIMIC – TARA AM VANDUTO – bucata cu bucata ca asa vor marile puterii – banii la UE si colac peste pupaza ISARESCU NE PROSTESTE CU EURO SUS/JOS – el crede ca noi mai credem ca din cauza sitatiei din tara – MINTE- ACESTE FORTE OCULTE MASONI- NIMENI NU POATE SA MA MAI MINTA CA ACESTI OAMENI NU SUNT IN SPATELE A TOT CE SE INTAMPLA – NIMICIREA ACSTUI POPOR- IAR POPORUL DOARME – CA DE NI SE POTRIVESTE DE MINUNE IMNUL – DESTEAPTATE ROMANE- ASTEPT SI EU UN RASPUNS – VICTORE – poate gresesc , dar nu cred. VINE LICURICIUL SA IMI DICTEZE CE SA SCRIU EU LA TEZA- ASA CUM AU FACUT RUSII IN 46 – dar romanasul nu mai este interesat nici de licurici nici de lingurici- In casa mea eu sunt stapana. Astept si eu un raspuns daca se poate, ziua buna
Victor, ascultati ce spune maestrul Serbanescu. Eu stiu ca lumea vrea spectacol dar ce zice omul acela, ala este adevarul! Votul oamenilor a fost infrant nu de CCR, ci de marile puteri coloniale! Suntem o colonie?! Eu nu pot sa cred asa ceva. Sincer. Nu?
Poate urmatoarea povestioara i s-ar putea aplica presedintelui lipit de putere. De ar fi acesta un soim…
Un imparat a primit doi soimi. Unul a fost antrenat, despre celalalt i s-a spus ca refuza sa se dezlipeasca de creanga pe care statea. Unul dintre slujitori trebuia sa se catere in fiecare zi in copac sa-i duca de mancare.
Dupa ce a incercat in fel si chip sa faca soimul sa zboare de pe creanga, imparatul si-a rugat supusii sa-l ajute. Un batran intelept s-a oferit sa faca el asta si, a doua zi cand s-a trezit, imparatul a vazut soimul zburand de colo-colo.
– Cum ai facut? si-a intrebat supusul
– A fost foarte simplu. Nu a trebuit decat sa ii tai craca de sub picioare.
Voi nu credeti ca ar trebui sa le cerem demisia tuturor celor 3: Basescu, Antonescu, Ponta? Ma rog, lui Antonescu sa i-o ceara partidul sau. Am votat DA, insa m-au dezamagit mult si astialalti doi. Daca tot ne deranjam in piata… Sa mai termine cu santajabilii si puscariabilii si ce spun, apai aia sa fie. Sa invete minte.
Dincolo de astea. Noi, astia, in provincie suntem asa: profitorii, batranii, foarte tinerii, neputinciosii si prostii, ca ailalti s-au dusera in occident care cum, unii sa se realizeze, altii la spalat de cooruri sau veceuri. Cine sa iasa in strada? Ba inca una: daca incerci cumva sa amintesti de demnitate nationala, ca nu-ti trebuie altfel UE, sau daca amintesti de “colonie” sar de coor in sus profitorii sistemului si toti care au rude in strainatate la lucru sau tineri care vor in curand sa plece in Europa la studii sau lucru. Pai cum o sa mai plece daca -doamne feri!- ne da afara Europa? Nu mai spun ce sus sar pe forumuri aia deja plecatii, cand aud accesele noastre de demnitate. Prin urmare, cu noi astia ce vrem demnitate si suveranitate n-o sa voteze multi- mai ganditi-va.
????????????????
Daca la validarea definitiva a rezultatelor recensamantului se va dovedi ca nu suntem 25 de milioane ci doar 18 (DECI 15-16 milioane cu drept de vot) si in consecinta referendumul a fost valid ce se va intampla cu minciuna CCR ?
Victor, ma intreb ce dracu le-a oferit chestia aia – cu nevasta care n-a produs un ban in viata ei si doua panarame hidoase la care le zice fiice – americanilor si japitelor din parlamentul european astfel incat sa-l sustina cu atata ardoare. Ce naiba le-a promis?!
Nu aruncati in circa lui Ponta si Antonescu neputinta noastra de a ne mobiliza.Am pierdut o batalie Pare desuet ce spun:…rob cu rob sa ne unim..
Eu ,daca-s fi baiat istet, dar nu sunt, m-as face fotograf de fotografi. N-ai cum sa-i ratezi. Sunt atat de ingamfati si cu atat de putina minte incat se lovesc de tine pur si simplu cand se inghesuie la instantanee. De obicei pereche, in masini rapide, posibil si cu numere straine, doi barbati sau barbat si femeie, intre 25 si 40 de ani. Put de la kilometri a fotografi. Eheeeeiii, nu mai exista fotografii de altadata, pe care nu-i vedeai decat daca voiau ei sa-i vezi. Si ce e prostia asta ca nu exista documente despre jupan? Hehee, ce credeti ca arhivele stau toate la un loc, ca sa vina orice nepoftit sa citeasca romane de actiune in curs? Mai stau pitite si prin seifuri de banci in strainatate si prin fisetele altora. Si-n toate cazurile nimic nu dispare, NIMIC. Totul se pastreaza la milimetru. Dar e inimaginabil de greu sa citesti carti inchise in seifuri. N-ai cheile potrivite, nu cunosti paznicii…
Ideea ar fi ca Securitatea sa treaca de partea poporului. Si sa devina un simplu serviciu de informatii onest si eficient. Fara politica. Adica, deschideti complet toate arhivele pe care le puteti deschide. Garantat, multa mizerie s-ar curata. Restul depinde numai de romani.
Cu adinca jale aduc natiunii la cunostinta ca m-am tinut de cuvant si ieri 21 august 2012 am dat jos tricolorul din curte. M-am jurat ca fac asa daca se invalideaza referendumul.
Intrebare: unde e basescu de mai mult de 24 de ore? Sta la carciuma ca sa definitiveze meniul pt eba (nu s-a hotarat daca sa puna sau nu sarmale)? sau definitiveaza cum isi plateste datoriile acumulate in ultimile doua luni(vezi Rosia Montana, gazele de sist si tot ce o mai fi ramas in fundul sacului)?
Eram mica in vremea cooperativizarii dar mi-a revenit spaima cu care o asteptam pe mama mea sa vina acasa seara tarziu (era -Dumnezeu sa o odihneasca in pace- invatatoare tanara si fusese obligata ca sa fie secretara comisiei pentru ca spre deosebire de altii stia sa scrie). Dumnezeule, de acolo de unde esti fereste-ne!
In comunicatul de presa al CCR apare aceasta formulare: “Hotărârea este definitivă şi general obligatorie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi în presă.”.
Intrebarea mea este: ce inseamna cuvantul “general”? …Inseamna ca ar putea exista unele situatii particulare, aparte, in care s-ar putea sa nu fie obligatorie? O asemenea situatie ar putea-o reprezenta cei 7,4 milioane de votanti, care au spus DA si care conform datelor reale, valideaza referendumul?
Domnule Ciutacu, va inselati cand spuneti ca nu e nicio problema ca dna Pivniceru s-a suit in masina lui Nastase.
Independenta are doua componente importante in egala masura: intependenta de spirit (de drept) si independenta in aparenta (comportamentala). Mai studiati
Prea multe discutii pentru nimic.
USL-ul a pierdut. S-au batut singuri.
La asta se reduce totul.
Cand declansezi un razboi te pregatesti sa-l castigi nu sa-l pierzi.
Ponta a facut tot ce a putut sa-l piarda.
Dragilor,
e vreun jurist aici sa confirme daca legea/legile au fost respectate? Totusi, nu pot crede ca am putea sa incalcam legile pe fata, doar nu suntem in codru? USL o avea juristi sa ne spuna si noua daca e legal sau nu ce se intampla? Ponta, alo?
In lege nu scrie ca doar cetatenii vii au dreptul de vot, vezi articolul 4 (dar recunosc ca nu am citit toata legea…):-)
Dar legea lasa de inteles ca BEC e responsabil cu reactualizarea listelor, iar BEC nu a facut acest lucru!
Extras din legea pe care s-a bazat CCR:
Art. 4.
Au dreptul de a participa la referendum toti cetatenii romani care au implinit varsta de 18 ani pana in ziua referendumului inclusiv, cu exceptia debililor sau a alienatilor mintal pusi sub interdictie, precum si a persoanelor condamnate prin hotarare judecatoreasca definitiva la pierderea drepturilor electorale.
Art. 5.
(1) Referendumul national si referendumul local se organizeaza si se desfasoara potrivit prevederilor prezentei legi.
(2) Referendumul este valabil daca la acesta participa cel putin jumatate plus unul din numarul persoanelor inscrise in listele electorale. […]
Art. 25.
(1) Biroul Electoral Central vegheaza la reactualizarea listelor electorale permanente, la intocmirea copiilor de pe acestea si la transmiterea lor la birourile electorale ale sectiilor de votare, supravegheaza corecta desfasurare a referendumului, centralizeaza la nivel national rezultatele acestuia, pe care le inainteaza Curtii Constitutionale.
Suntem o natie ce a BORAT politc actuala clasa conducatorare! Si asta dupa ce, cu gratia unei caracatite numite SECURITATE am executat in Sfanta Zi de Craciun pe exponentii anti-cristului pe pamant.
Suntem OBLIGATI sa ne retraim istoria daca stam ca flegmele calcate de picioarele stapanilor lumii si nu intelegem nimic din ce ni se intampla!
Noi l-am acceptat pe nenumitul pe post de matelot sef la corabia sufletelor noastre! Pe noi ne-a mancat in c.r sa-i mai acceptam odata palma pe obraz! Ca sa nu mai pun la socoteala scuipatul celor 5 minute din 2007 pe care si acum il stergem frecandu-ne ochii.
Din pacate cand in final ne-am trezit ERA PREA TARZIU! Aerul era prea imputit de dejectiile VIDANJORILOR portocalii. Nu mai puteai respira de atata “cinste” si “respectarea legiilor si a constitutiei” incat iti venea sa-l chemi pe patapievici cu al sau citat “Romanii nu pot alcatui un popor pentru ca valoreaza cat o turma: după gramada, la semnul fierului rosu.”
Il chem pe patapievici cu “creierul sau apos”, doar pentru a sta in fruntea pup-in-curistilor jegosi peste care sa tragem apa dezinfecatand closetul plaiului mioritic.
Si astfel poporul sa poata decreta “presedintele a murit! TRAIASCA REGELE!”
Ce tupeu are USL sa ceara omenilor sa continue sa iasa in strada ca sa puna presiune pe Basescu si sleahta lui ! Dupa ce ca ei ne-au bagat in rahatul asta, de si-au batut joc Basescu si ai lui, in frunte cu CCR, de 8 mil. de oameni ! Tot noi trebuie sa ne simtim datori sa ne protejam votul in strada, pentru ca ei – USL – nu au fost in stare sa faca lucrurile cum trebuie, mai exact sa le duca pana la capat … S-au innecat ca tiganu’ la mal, acceptand conditiile impuse din afara, s-au purtat cu manusi cu un ticalos de prim rang, iar acum totul s-a intors impotriva lor sau, mai bine zis, a noastra.
In circumstantele date si avand in vedere cu cine avem de-a face – aka Basescu – “corect” ar fi, si nu m-ar mira, desi mi-ar parea rau pentru Antonescu, ca USL sa-si primeasca pedeapsa la alegerile din noiembrie, sa plateasca pentru sovaiala/neputinta/frica de care au dat dovada vara asta.
Saracii de noi cei care am votat, mergem la razboi cu handicapatii !?
Sa ies in strada sa vina cine?
Daca as vedea macar un viitor candidat responsabil si care ar dori sa ajute poporul nu partidul as fi in strada, as lupta pentru ca poporul sa fie condus de cineva in care am incredere.
CINE A ALCATUIT LISTELE ELECTORALE PENTRU LOCALE SI REFERENDUM? CINE TREBUIA SA VERIFICE CORECTITUDINEA LOR? DE CE NU AU FACUT-O INAINTE DE LOCALE SI REFERENDUM? CINE ESTE VINOVAT PENTRU ACESTE FALSURI? Daca are cineva raspunsuri il rog sa le posteze!
Daca parlamentul ar avea cojones, s-ar trezi in al 25-lea ceas !!!
As se citi articolul din Jurnalul National:
“Traian Băsescu poate fi demis ACUM. Vezi argumentele juridice”
Buna Ziua domnule Ciutacu.
Vreau sa spun 1 singur lucru. Noi suntem un popor de prosti. Asta e realitatea. Nu suntem in stare sa ne cerem drepturile si sincer nu am fost niciodata in stare sa ne cerem drepturile. Chiar si in 89, am iesit in strada nu din cauza drepturilor, nu din cauza opresiunii, ci din cauza ca poporul roman murea de foame si ingheta in case ca nu era dat drumul la caldura. Atat.
Si cand au fost taiate pensiile si salariile, lumea a strans cureaua si nu a iesit in strada.
Nici cand suntem afectat in mod direct nu suntem in stare sa iesim in strada sa manifestam pentru ca “avem ce manca, intradevar, mai prost dar avem ce manca, avem niste job-uri, restu sunt doar chestii extra”. Nu avem in noi chestia asta cu “drepturi civile” asa ca atata timp cat poporul roman va avea ce manca, mare lui masa nu va iesi in strada.
Iar ce face USL, sa cheme oameni in strada, fac acest lucru cu multe manusi cu multa catifea pentru ca ei ca oameni politici nu sunt dispusi sa isi asume treaba asta, asa cum nu au fost in stare sa isi asume mai nimic. Da au facut lucruri bune insa nu poti lupta cu securistu numarul 1 de pe fata Romaniei cu manusi de catifea, ce naiba.
Si daca ei nu vor, nu pot sau sunt incapabili sa organizeze si sa ne faca sa iesim in strada, si privind paragraful de mai sus cine sa ne faca sa iesim in strada, noi neavand spirit civic. bau bau?
De aceea oamenii care au putin creier in lumea asta se uita la singurii exponenti care mai exista in tara asta si nu sunt Colonei, cei furnizati de Antena 3, in special Dumneavoastra, Dl Badea, Dl Gadea, Dl Tudor, Dna Grecu ai asa mai departe. De aceea asteptam si dorim ca sa vedem ca si dumneavoastra iesiti in strada alaturi de noi, pentru ca daca ati iesi, sunt sanse foarte mari sa iasa lumea in strada si sa fie motivati, desi lucrurile astea nu intra in fisa postului de prezentator sau si realizator emisiuni.
La cat de mult ati prezentat si ati mediatizat toate lucrurile rele care s-au intamplat, daca am fi fost un popor cu simt civic am fi iesit de mult in strada in numar mare.
Acuma ce sa-i facem, in mare e si decizia dumneavoastra, ati luptat pe cai mediatice cand toti ceilalti au facut pact cu Basescu si fara absolut nici un stres au inceput sa traiasca din propaganda, insa daca vreti cu adevarat o schimbare, dupa parerea mea ar trebui sa priviti exact la cum e cetateanul roman si sa incerci sa organizati ceva dumneavoastra in conditiile in care clasa politica existenta nu face nimic.
Mentionez din nou ca dumneavoastra nu aveti absolut nici o obligatie sa iesiti in strada, sau sa mediatizati lucrul asta insa nu pot sa nu fiu constient ca reintoarcerea lui Traian Basescu la palatul cotroceni va insemna pentru dumneavoastra atat pe plan profesional cat si in plan personal foarte multe necazuri si neplaceri.
Va multumesc si sper ca veti citi acest comentariu. Imi cer scuze pentru eventualele greseli gramaticale prezente.
Devine clar ca Judecatoarea de la CC care a inclinat balanta spre invalidare nu e stabila psihic. Cum sa dai destinele unei tari pe mina unor asemenea oameni?
“Nu anulării, eu nu am spus niciodată că referendumul trebuie anulat. N-am spus niciodată asta. Eu, când am ieşit iniţial, am fost acolo, am spus datele care sunt, unele sunt corecte şi altele nu sunt corecte. Aşa am spus, eu îmi măsor cuvintele pe care le spun. Nu vorbesc aşa, eu sunt jurist, şi nu vorbesc aşa, ca omul de pe stradă obişnuit”, a susţinut Aspazia Cojocaru.
În 2 august, judecătoarea Aspazia Cojocaru a declarat, după şedinţa Curţii Constituţionale, că din punctul său de vedere referendumul trebuia anulat.
“Eu, după mine, trebuia anulat referendumul”, a afirmat Cojocaru.”
http://www.mediafax.ro/social/aspazia-cojocaru-nu-am-spus-niciodata-ca-referendumul-trebuie-anulat-9969828
Acum toata lumea iese in strada, din ambele tabere, greu sa iesi si ca mesajul tau sa fie interpretat corect in toata cacofonia de mesaje.
Cativa(din toti cei care au comentat articolul dlui Ciutacu) merita respect.Restulului,cate pct de vedere,poate le va da de gandit.
1.
S-a vrut demiterea lui basescu,pt ca a furat,mintit,santajat,vandut.S-a vrut demult, dar abia referendumul ar fi putut fi picatura care ar fi umplut paharul si l-ar fi facut sa se reverse. Pana sa comentez ce se face acum,dupa,sa ne uitam putin la ce s-a intamplat in ziua referendumului,pt ca inainte de a da vina pe Ponta si guvern ca nu l-a organizat bine,sa ne uitam in oglinda.DA,ei au omis multe,lipsa de experienta o numesc eu,nu rea-vointa, DAR romanii puteau schimba,anula greseala lor, prin prezentarea la vot,masiva…Da,au fost f multi, dar puteau fi si mai multi,puteam fi mult peste acel cvorum DACA ar fi mers toti de dimineata si nu cu jumatate de ora inainte de inchiderea urnelor(asteptau cu sutele,peste tot in tara si se mai strangeau destui),insa pt multi a fost distractia pe primul loc,apoi datoria(chiar daca e un drept,il consider datorie).
2.
CCR a hotarat cum a hotarat.Si ce se face????!!! Se arunca din nou pisica in curtea guvernului.Vrem democratie, DAR criticam pe cei care o respecta(Ponta si guvernul),nu il mai vrem pe basescu,DAR Ponta ar trebui sa incalce la fel legile democratice,ca si albastritul din tricou.
NU, domnilor,nu mai asteptati de la altii sa va scoata castanele din foc,iar voi doar sa priviti ca sa aveti apoi ce critica,de pe margine.
Din toate aceste comentarii,au fost doar cativa cei care au scris ca au iesit deja in strada.
Inainte de a va lua de Ponta si guvern,de ce nu va luati de acei 7,4 milioane care au votat,si-au exercitat dreptul DEMOCRATIC,dar daca nu s-a putut,nu s-a putut,acum stau si ii musca pe altii si asteapta sa faca ceva.Si a iesi in strada,(TOTI cei care au votat,DA,la referendum),e tot un drept democratic.
Voi continua in a doua parte,deoarece e textul prea lung.
Despre cvorum: acesta a fost introdus ca sa dea o legitimitate referendumului, adica sa nu cada Basescu daca voteaza doar vreun milion acolo contra lui. Conform acestui cvorum trebuia ca minimum 4 573 117 sa voteze contra lui Basescu pt a-l destitui. (adica 50% plus 1 din 50% plus unu din listele permanente).
Din pacate noi am fost doar …7 403 836 contra lui Basescu, deci … prea multi ca sa il putem da jos!
De asemenea, pe cei dezamagiti de USL and co, ii rog sa se gandeasca la faptul ca Base joaca murdar, adica cu ajutorul serviciilor secrete (cine si cum credeti ca a bagat-o in sperieti pe Aspazia, de ce s-au grabit americanii sa isi apere interesele e.g. in gazele de sist si cine le sustine aceste interese) si ale amenintarilor cu arestarea politica. USL and co au incercat sa joace cf legilor si au fost pacaliti. Din pacate nu cred ca a juca cf regulilor lui Base, mafiote, ar fi fost o idee buna.
Eu cred ca trebuie sa mai avem putina rabdare pt ca vom razbi! O mobilizare 100% a celor contra Base ar fi ideala, dar pentru asta ar trebui sa iasa USL and co pe strazi, pe la sate si orase, cu oameni carismatici de partea lor si sa culeaga oamenii de la ei de acasa, sa le recastige increderea si sa ii mobilizeze explicandu-le ce se intampla prin viu grai, nu prin intermediul facebook, twiter, sau TV!!! E nevoie de concret!
Domnule CIUTACU, va rog, daca tot ati facut atata campanie “electorala” la TV, mai bine intrati de-a bine in politica si dati o mana de ajutor, ori faceti un partid, ori ajutati-i pe contra-Basescu sa fie bine auziti!
De altfel, propun crearea unui nou partid, sau redenumirea USL “Anti de-alde Base” 🙂
USL va dezamagi imens la generale daca se va opri aici cu Basescu. Am lecturat hotararea CCR si acolo scrie ca CCR nu poate pune baza pe cifrele date de guvern deoarece nu a prezentat cifre agregate privind numarul electorilor din listele electorale permanente. Ceea ce va indreptateste sa va adresati Curtii de la Venetia, cerand arbitrajul acestei entitati. Daca se va opri sa nu se mire daca la alegerile parlamentare vor avea un mare recul privind participarea votantilor USL si din contra, o mobilizare a electoratului PDL. Lumea este frustrata, se simte inselata, asteapta de la liderii USL actiune nu complacere in stat degeaba si acceptat o sentinta nedreapta.
Chiar daca cronologic Basescu se intoarce la Cotroceni, trebuie sa actionati – da, USL accepta decizia CCR si o respecta, dar solicita conform tuturor normelor democratice arbitrajul Curtii de la Venetia. Care ar putea decide adevarul in mod inatacabil. Curtea aia nu cred sa fie formata din politrucii CCR
Mare dreptate avea Dl Badea aseara,2.000 de romani spala rusinea a 7,4 milioane.2.000 au iesit in strada,iar restul,sta pe canapea,se uita la tv si isi dau cu parerea si au ajuns mari politicieni,inteleg ei tot.NU e de-ajuns sa votezi(ca e usor,anonim fiind,nu?) si sa iti si aperi votul,la nevoie,iesind in strada.
Trebuia demult, poate, iesit.Imediat cand au inceput tragerile de sfori,din culise,DAR s-a asteptat democratic,sperandu-se in dreptate.Am gresit si noi,crezand in asta CA SI cei din guvern.Deci ne asumam TOTI greseala.INSA NUMAI poporul mai poate schimba ceva prin demostratiile in strada,nu guvernul.Vrem democratie? Sa i se invete mai intai regulile si sa se invete mai intai sa fim curajosi si sa ne spunem parerea curajos.
Dle Ciutacu,poate e bine de stiut desi,nu schimba nimic acum.Am incercat la ultimile alegeri prezidentiale,sa votez in tara,ca tot eram acolo si NU eram pe listele permanente si cu mare scandal am fost lasata sa votez(ca nici nu doreau sa stea de vb cu mine)si trecuta pe o lista suplimentara.DECI:nici atunci NU ERAU romanii cu domiciliul in strainatate pe acele liste permanente din Romania.DE CE acum atata caz si cum de sunt,dintr-o data??!!
In rest,va urmaresc cu mare atentie,ca pe toti cei de la ANTENA3,din strainatate,online,in fiecare minut liber,ore-n sir.Si nu sunt singura,aici in strainatate care se uita DOAR la Antena3.
Dl Badea,cu toate comentariile,indiferent unde e,ca e “in gura presei” sau invitat,altundeva,ma unge pe suflet,spunand lucrurilor pe nume,fara teama de ceva sau cineva,ca si d-voatra,de altfel.RESPECT!
Eu inteleg ca a castigat Sefu’ Statului, care e jucator! O singura problema o sa fie doar si anume, la anul se vor publica rezultatele de la recensamantul din 2011, date care contin si persoanele aflate in strainatate, absolut tot! Si bineanteles, vom fi din nou asa cum suntem noi de obicei si anume, penibili! Traiasca securitatea si esalonul 2! Bafta
@nedumeritu’: n-am inteles de ce strigi cu litere mari la noi
@Gabriela
Cred ca este vorba de cei 2,5 milioane de romani care locuiesc in strainanate dar NU au domiciliul declarat in strainatate CI au domiciliul declarat in Romania si DECI SUNT pe listele permanente dar NU ar trebui sa fie pe aceste liste permanente 🙂
Acei peste 2,5 milioane care NU ar trebui sa faca parte din listele permanente, NU ar trebui sa fie luati in calcul pt cvorum.
Acum sa ne intelegem: curtea a cerut sa i se dea numele celor 2,5 milioane de romani din strainanate care au domiciliul declarat in Romania, dar NU ar trebui sa fie pe listele permanenete deoarece ei au de fapt rezidenta permanenta/domiciliu in strainatate. Guvernul a dat curtii NUMARUL acestor persoane, asa cum este transmis intre state; numele nu sunt disponibile/transmise intre state pt respectarea datelor cu caracter personal.
Prin urmare curtea a dclarat ca guvernul NU i-a trnsmis datele cerute, nu a luat in calcul ca trebuie sa scada cele 2,5 milioane de romani care cica au domiciuliul in Romania, dar NU il au de fapt in Romania si a considerat ca datele BEC sunt valabile!
Am inteles bine?
Negocierea intre Ponta si Barroso la Bruxelles s-a derulat cam asa: noi suntem partidul popular european, suntem la conducerea UE, chiorul este omul nostru de la voi din tara, daca voi vreti sa il dati jos, noi va taiem transele de imprumut de la FMI si voi va trebui sa va faceti rost de finantare ca sa puteti sa guvernati. Vreti asa? Si se pare ca nu s-a vrut, pentru ca ponta s-a intors cu lista cu 11 pcte. si cu pragul de validare. Cine vrea sa conduca Romania, trebuie sa obtina acceptul de la UE si FMI de la Bruxelles si bineanteles, de la americani, care au baze NATO aici si care vor sa decoleze de pe Cogalniceanu ca sa intre in Iran, sa le ia resursa naturala la desculti. Lucrurile sunt foarte complicate, nu? Curtea Constitutionala, va dati seama unde este in toata sfaraiala asta? Sincer. Bafta. Pa
@protestatari de pe bloguri
Daca nu aveti sange sa protestati(ultima forma care ramane in situatia de fata fiind:in strada, indefrernet daca impotriva lui Basescu sau a politicienilor in general) ati putea sa va opriti jelania de pe canapele si din bucatarii, ca nu va face cinste. Inseamna ca sunteti resemnati sau multumiti. Asta va da dreptul sa asteptati pe canapele sau in bucatarii sa ajungeti sa faceti zama din proprile unghii, daca asa vrea Basescu. Ca daca vrea, poate, ne-am convis acuma cu totii. Daca vreti sa ramaneti la bunul lui plac, n-aveti decat, dar nu va mai vaietati ca niste babe cufurite. Aveam alte pretentii de la vizitatorii acestui blog, pe care in cea mai mare parte i-am respectat.
Inca o treaba, e ca Ponta, chiar daca ar fi facut rost de finantare de la rusi sau chinezi, ca sa poata guverna pe alti bani decat cei de la FMI cu care l-au santajat popularii europeni ca ii suspenda imprumutul, ar fi urmat oricum sa se bata cu aia pentru ca aia conduc uniunea europeana acum si nu ar fi acceptat sa piarda influenta geo-politica aici, nici cu bani, nici fara. Adica, oricum era f greu.
Referendum cu intrebarea inversata:
Stim cati romani sunt impotriva lui basescu, dar nu stim cati sunt cu el (propaganda zice ca sunt intre 10 si 15 milioane de basisti). Cred ca parlamentul suveran ar trebui sa mai organizeze un referendum cu intrebarea: ”Sunteti de acord cu revenirea la Cotroceni a presedintelui suspendat Traian Basescu?”. Desigur, boicotul ar fi legal (cum a zis ccr) si referendumul nu ar fi validat.
@cetatean invalidat hahaha,asta-i buna de “de-ale albastritului din tricou”…ar fi bine de intrebat,daca sunt in strainatate, dar nu au domiciliul declarat,de unde se stie ca is atatia in strainatate??? De la vecini? Ca la antena masinii din fata garajului celui care imparte si cartofi si apa,nu s-a anuntat oficial (sau mai stii??!!) Ce doream eu sa subliniez,e ca se schimba legile dupa bunul plac al larvelor din garaje,cum si cand se vrea,si mai ales cand e “musai”.Din “ani in ani”,dispar si apar pe listele electorale,romanii cu domiciliul in strainatate.Tradare,tradare,dar sa stim si noi :))
astia nu vor pleca de bunavoie,iar cateva sute de oameni nu vor face nimic,sunt prea putini
Oare nu se poate gasi un loc de campare ,eventual la marginea Bucurestiului,apoi cu ajutorul dumneavoasta o campanie oamenii sa vina si sa stea cat e nevoie 1 zi,o saptamana,o luna pana cad astia??Sa fie o tabara de unde zilnic oamenii sa plece organizat sa protesteze??
Ce parere aveti?
dl inginer: daca numai in clasa zero sunt o suta cinzeci de mii de copii , cati minori sunt in Romania : vreo trei milioane ; si cum in Romania mai mult de 19 milioane nu sunt , ce mai e de calculat ; de ce nimeni nu a sesizat acest lucru ?
Eduard,cateva sute de oameni singuri in Bucuresti nu vor putea face nimic. Cateva sute in fiecare oras, mediatizati,s-a dovedit deja o formula destul de eficienta. Avand in vedere ca temperaturile pozitive sunt oarecum mai usor de indurat, si se pare ca maximele nu vor tine la nesfarsit, faptul ca stim ca sunt 7,4 milioane care gandesc la fel in ce-l priveste pe dictator, ar putea avea efect. Daca nici nu se incearca, de unde sa stim daca se poate sau nu.
Am fost acasa sa-mi vad parintii si am votat. Eram acolo, pe liste, desi de 7 ani am rezidenta in alta tara. Sotul meu de asemenea.Am sunat pe sot, care n-a venit in tara: mergi si voteaza la ambasada! Eu nu mai inteleg nimic si stiu doar ca ma simt din ce in ce mai straina de tara mea, pentru ca e locul unde sunt o cantitate neglijabila si nu contez desi, chiar daca traiesc departe, sunt tot romanca si-mi iubesc tara. Si cred c-am ajuns la concluzia ca iubesc de fapt Romania din visele mele iar realitatea, din pacate, e crunta.
Revin si spun, dupa ce am vazut emisiunea dlui Gadea,ca mai am ceva de reprosat dlui Ponta, spune mereu ca impreuna cu dl Antonescu au hotarat sa fie de acord cu pragul electoral. Eu una l-am vazut doar pe el facand aceasta promisiune dlui Barosso, sigur ca dl Antonescu, fiind pus in fata faptului inplinit, l-a sustinut, dar mie imi creeaza impresia, ca nu are curajul sa-si asume singur prostia pe care a facut-o.
`Eşecul naţiunii care tace şi înghite` s-ar transforma intr-un succes daca va fi demis Basescu ? Cata naivitate … Eu cred ca sunteti bine intentionati cu totii si va apreciez pentru faptul ca doriti cat mai multa corectitudine dar eu chiar nu inteleg cum ganditi.
Cum puteti crede ca un alt presedinte, oricare ar fi el, ar schimba lucrurile in bine ?
Cum puteti crede ca noi oamenii de rand putem schimba prin vot un regim cand regulile sunt facute de cei care conduc ?
Si cel mai mult ma nedumireste CUM PUTETI CREDE CA CEI CARE AU POSIBILITATEA SA AJUNGA IN SCAUNUL DE PRESEDINTE NU E MANA-N MANA CU FOATA PUTERE ? Faptul ca nu se suporta ca oameni asta e o alta discutie …
Eu vad, din toate evenimentele petrecute in ultimii 22 de ani ca toti fac parte din aceeasi gasca, NIMENI, ABSOLUT NIMENI NU NE-A OFERIT O ALTERNATIVA, SA VINA DUPA ANI DE MUNCA IN CARA SA FI ADUNAT OAMENI DE INCREDERE CARE AU CONSTRUIT CEVA IN VIATA LOR SI SA CANDIDEZE SPUNAND NU CE VOR FACE CI CE AU FACT !
As vrea si eu sa stiu, in cazul in care nu esti de acord, cu ce am gresit si de ce n-am dreptate. Daca voi ati fi spus ca nu-l mai doriti pe Traian Basescu ca om, fiindca se vede clar ca n-are nici-o valoare, as fi inteles supararea, dar sa spuneti ca nu-l mai doriti ca presedinte din cauza ca ne afecteaza in vreun fel, acest fapt nu-l mai pot intelege atata timp cat ORICINE AR VENI LA PUTERE AR FACE EXACT LA FEL.
din tara ar trebui sa mearga in capitala ceva oameni sa se ajunga la o masa critica de unde se vor alatura localnicii si de aici toata treaba e rezolvata .numa nu contati pe liderii usl ca sunt santajati cu tot felu de inregistrari .
pd e partidu’ lui PARTZag
ia-i pe rand si o sa-i vezi pe toti de la udrinela frankfurt-daniletz axante blagu ,tzaranu cezar si pune-i o basca de comunist in cap lu bozgoreanu ca de la utc vine
Daca Parlamentul face gresala si nu-l demite definitiv pe TB si accepta furtul comis de cei 6 basisti imputiti de la CCR, Parlamentul va deveni copartas la mega-hotia basita bantandu-si astfel efectiv joc de cei 7, 4 milioane de cetateni care au votat un mare DA pentru demitere si-i vor deschide astfel calea lui TB odata reintors la Cotroceni la deslantuirea celei mai crunte terori impotriva acelora care au indraznit sa iasa la vot in acelasi timp cu desfacerea prin toate mijloacele a USL astfel incat pana in toamna TB sa reuseasca sa controleze din nou guvernul pentru a putea organiza alegerile din toamna pe care le va fura si pe acestea. USL-sti sunt deja cu capul in nori si nu-si dau seama ce vremuri vor urma. De aceea Parlamentul trebuie ca tinand seama de scandalurile si hotia de la CCR sa nu accepte acest verdict si sa treaca la DEMITERE HOTULUI. Nu exista nici o scuza in a-i accepta lui TB si aceasta hotie prin motivatia ca “nu comentam deciziile CCR” deoarece noi suntem democrati. Aceasta gogomanie este o soparla bagata de Secu in capetele seci ale celor ce conduc USL. Sunt dovezi clare ca BT a furat prin intermediul CCR votul iar acesta nu mai trebuie lasat sa se intoarca la Cotroceni.
ce zi…
@De Victor Ciutacu pe 22 August 2012 la 09:27:
s-a marcat.
Trebuie sa fim optimisti si sa contnuam lupta. Traim o perioada ciudata in care maximul de imperfectiune este considerat perfectiune, iar acest lucru, datorat inculturii (chiar Politice) politicienilor nu poate continua. Mekel, Obama, Sarkozy, … sunt scursori ale unei lumi politice in declin, care-si va plati nestiinta. Ne trebuie doar rabdare si optimism! Si continuarea luptei cu prostia celor umflati cu … trompa (n-am gasit alta rima, vorbele Caragiu/Diaconu. In cele din urma vom invinge prostia si suficienta!
Ieri pe Antena 3 a fost prezentata relatia judelui-nemagistrat CCR Aspazia Cojocaru cu structurile. Pentru cine cunoaste, securitatea comunista detinea doua categorii de dosare.
Prima categorie era aceea a “obiectivelor” (Tutea, Coposu dar si multi alti anonimi cu o atitudine si conceptie “nesanatoasa”). In aceasta categorie de “indosariati” putea intra oricine, pentru ca omul in comunism n
u era numai “perfectibil” ci si “indosariabil” sau “puscariabil” dupa cum multi concetateni mai mult sau mai putini ilustri aveau sa se lamureasca pe pielea lor.
A doua categorie de dosare era (si este) aceea a “colaboratorilor”. Si aici putea intra oricine indeplinea cerinta unor origini “sanatoase” si pe aceea a unei conceptii si atitudini la fel de sanatoasa pentru societate si omul nou comunist. Si cum statul comunist nu putea prospera/rezista/fiinta decat prin si pentru oamenii cu o atitudine/conceptie/origine sanatoasa, conditia constituirii unui dosar din a doua categorie devenise “sine qua non” pentru orice tanar ambitios si de viitor care ar fi dorit o cariera relevanta in magistratura, structuri, militie/armata, diplomatie, marina comerciala, invatamant universitar, notariat de stat, presa, etc. Ulterior, dupa revolutia traita cel mai intens de Ion Iliescu, la randul lor dosarele “colaboratorilor” au mai suferit o subclasificare in “publice” -cele predate CNSAS (accesibile si prostimii) si cele “secrete” -cele care contin activitatea prolifica a agentilor sub acoperire, unii inca activi. Asta ca sa stim cum stam.
Asta nu ar fi fost o problema daca acel punct 8 al Proclamatiei de la Timisoara ar fi fost adoptat/implementat atunci in 1989. Dar asta nu era posibil in epoca in care Ion Iliescu era atat de ahtiat dupa putere! Ulterior, un alt comunist ahtiat dupa putere -Traian Basescu, posesor al unui dosar de categorie 2 -“secret” a intuit exact ce arma putea reprezenta un dosar de categorie 2 indreptat cu dibacie de un CNSAS infestat de politruci basisti impotriva fie a unui oponent, fie a unui inalt functionar public incapatinat. Asta explica pe deplin atat “influenta” LASULUI independent de functia pe care o ocupa cat si “teama” resimtita de d-na Aspazia si nu numai de ea. Victimele cele mai cunoscute ale dosarelor – piloni de baza ai ascensiunii basiste sunt Dan Voiculescu si Mona Musca. Dar sa nu ne facem iluzii : dosarele inca “victimizeaza” in numele si in interesul lui Traian Basescu. Pentru ca oricine este “indosariat” sau “puscariabil” este si santajabil de Basescu si asociatii lui. asta poate explica multe.
De fapt, institutia asta a “lustratiei” si existenta CNSAS-ului sunt extrem de periculoase pentru democratia noastra ACUM. Azi la butoane este LASUL Basescu dar sunt convins ca, in lipsa unui curent de opinie relevant, nici urmatorul NU va arunca scarbit “telecomanda”. Si asta e periculos pentru ca este in firea magistratilor/demnitarilor a-si apara pozitia si nu vor ezita pentru asta sa submineze democratia noastra. Ca si Aspazia mai avem multi in justitie si politica! Exista insa sansa ca oferindu-le un trecut “alb”, nemaifiind santajabili, multi din acesti “colaboratori” sa-si redescopere onorabilitatea si profesionalismul.
Din pacate acum nu exista o alternativa mai buna la Ponta si Antonescu pentru ca MRU nu este altceva decat un Basescu mai tanar care a deprins jocul butoanelor. Adevarul in care cred este acela potrivit caruia politicienii ar trebui sa stea departe de “structuri” iar structurile departe de politica, justitie si presa.
Si da, cred ca este posibil ! Dar pana atunci democratia nu se apara doar prin vot, uneori votul-glont esueaza datorita unor imbecili santajabili… Si trebuie sa transmitem basistilor un semnal puternic. IN STRADA. Sa scoatem sobolanii din gaurile unde isi freaca labutele satisfacuti ! Cei din Piata Universitatii sunt putini, sa nu ii lasam singuri! Sa nu ii permitem LASULUI sa ajunga la Cotroceni! Si cel mai important : sa ne asiguram ca magistratii NU fac politica nimanui, sa ne asiguram ca judecatorii CCR vor fi MAGISTRATI, sa deconspiram securistii din presa si din politica si sa ii inchidem pe cei care au servit cu abnegatie basismul incalcandu-ne legile si POATE ne va feri in viitor D-zeu de un nou Basescu! Dar inainte de asta sa scapam de cel de acum !
Avem, pe de-o parte un infractor care stie care sint punctele de forta si le-a aranjat din timp pentru lupta de transee, iar pe de alta fete mari care vor sa faca politica pentru si in numele nostru. Ce s-a intamplat poate fi vazut de la ditanta ca esec lamentabil al USL de a raspunde precis si la obiect la tertipuri si chichitze – bariere puse cu plan cap-coada de mafia lui BaSe. Eu nu am inteles nimic concret din cifrele guvernului, care e suma de populatie calificabila pt. cvorum. Spre ex., nu se da IN CLAR cati minori sint acolo. Dar sa nu continui pt timpul deja scurs.
Doua idei ma chinue inca, dupa ce problemele de mai sus au fost prost gestinate.
1) Ponta a promis sa nu faca valuri mari in justitia virusata urat de BaSe. Cate competente are insa in a sparge cuibul de securisti din securitate? Daca o are, impreuna cu Antonescu, dece nu face uz de ea? Sint sigur ca Baroso si Merkel nu i-ai taiat avantul in aceasta directie. Sau? Daca da, atunci chiar este un I(DIOT)ncompetent, impreuna cu colegul de transee, Antonescu. M-ar durea sa imi demonstreze ca ultimului i se potriveste mai degraba numele Fraierescu.
2) Cat de greu le este USL-ilor sa purece “institutziili” la bani, venituri si cheltuieli? Cata autoritate are min. interne sa tina la carantina procurori impertinenti? Aud ca Zegrean castiga 14mii lei noi si totusi incaseaza si o pensie!!! Cata legalitate cau corectitudine este in eventuala prevedere care legifereaza asta?
Si revenind la Merkel. Dece nu vin in Germania (sin cetatean german la momentul vorbirii) toti cei 7,4milioane, sa se declare persecutati politici pt faptul ca au facut delictul de a vota la un referendum? Astfel ar castiga o vacanta platita (in general mai bine decat posibilitatea de salarizare din RO) pe o durata de cel putin 3 luni (pana se dumiresc autoritatile germane ca e “groasa”), impreuna cu o cazare mai mult decat decenta. In plus, Mercal ar primi un pumn politic direct in nas: s-a bagat ca proasta unde nu era treaba ei, iar bastinasii care o aleg ar fi foarte furiosi pentru costurile si dezordinea creata de prezenta “azilantilor” in numar asa mare pe teritoriul lor…
Ar fi o situatie foarte spumoasa, infinit mai efectiva decat toate protestele inutile care blocheaza doar strada altora, nu pe Infractorul si pe amantele sale la intrarea si iesirea din Cotroceni. Apropos, nici asta nu am inteles, dece nu manifestati direct la sursa, in zona de la “Leul” in deal, pana jos la Cotroceni si mai departe in tot jurul palatului Cotroceni?
Buna ziua, da esecul unei clase politice sunt de acord cu d-voastra dar nu esecul unei natiuni. Natiunea a invins domnule Ciutacu, a invins pentru ca 8,5 milioane de oameni au fost in duminica referendumului la vot si au participat. Ceea ce se intampla acum este ce si-a dorit intreaga clasa politica, toti sunt vinovati. Incepand cu 1990 nu s-au epurat institutiile statului de comunisti si securisti pentru ca toti erau din sistemul vechi nomenclaturist, justitia a ramas o increngatura de interese si santaje, nu avea cum sa devina societatea noastra libera atata vreme cat a fost condusa de 22 de ani de securisti si comunisti. Rezultatele se vad si nu convin niciunei parti. Grav este ca nu mai ai ce alege pentru ca toti au dosare de cadre sau sunt santajabili sau sunt crescuti in acest spirit. Pacat ca nu avem loc de ei. Mona Pivniceru este inafara sistemului securisto-comunisto-santajist si la cariera dansei uitati-va cat de greu poate accede in pozitie executiva. Aceasta spune tot.
Repet natiunea Romana a castigat s-a regasit in unitatea votului si cand se vor face publice cifrele reale ale porsoanelor cu drept de vot DIN ROMANIA o sa constatam ca au fost la vot peste 80% reprezentantii natiunii romane.
Cu stima
Cred ca primii care nu inteleg ce este constitutional sau nu sunt chiar judecatorii CC. Astazi CC a dat un comunicat de presa prin care cere autoritatilor competente sa ia “masuri de oprire a acţiunilor defăimătoare la adresa Curţii Constituţionale”.
Si mai departe:
“Aceste acţiuni, cărora li se adaugă, în ultima perioadă, actele denigratoare la adresa unora dintre judecătorii Curţii Constituţionale, cărora li se contestă moralitatea, integritatea, pregătirea profesională, produc grave prejudicii de imagine Curţii Constituţionale şi tind la decredibilizarea sa, punând sub semnul îndoielii deciziile pe care Curtea le-a pronunţat.”
Si anume, ce sa faca Presedentia, Guvernul s.a.m.d? Sa puna fermoar la gura opiniei publice? CC nu este pusa acolo sa apere dreptul constitutional al libertatii de expresie? Dupa cum se vede, ei sunt primii care vor sa puna calus in gura oamenilor.
Bine Victore, frumos. Pe bloguri toti suntem tari, ce mai, schwarteneggeri curati, nu alta. Da hai sa vorbim oleaca mai concret, logistic. Ce VREI sa fac? Pot sa-mi las slujba(de caca de altfel) si sa merg 500km sa demonstrez la Bucu. O sa fim 302 fraieri(ca o iau si pe nevasta).Am trimis mesaje la toate adresele de partid si cdep.ro pe care le-am gasit in care cer sa NU NE TRADEZE!! Am scris UNORA ca nu sunt de acord cu coabitarea , ca nu sunt de acord cu ,,Mircea, gata, las-o jos,,(citez un gropar PSD al sindicalismului din Romanica, expus cu ALT prilej, similar) Spune Victore, CE SA FAC? Ca sunt oameni care mai si fac, nu tac! Trebuie ceva, cineva, sa ne uneasca, sa ne conduca, cu calm , cu cap, cu grija, ca tre sa fentam rauvointa unei intregi industrii
Victor Ciutacu nici nu prea im iplace de tine,dar dupa cum am mai spus cu asta sunt de acord natiunea se lasa prea usor batuta
CINE A ALCATUIT LISTELE ELECTORALE PENTRU LOCALE SI REFERENDUM? CINE TREBUIA SA VERIFICE CORECTITUDINEA LOR? DE CE NU AU FACUT-O INAINTE DE LOCALE SI REFERENDUM? CINE ESTE VINOVAT PENTRU ACESTE FALSURI? Daca are cineva raspunsuri il rog sa le posteze! Ma poti ajuta cu aceste raspunsuri? Multumesc!