Esti aici:
Prima pagină > Blog > Caruta cu deontologi > Era criminalilor respectuoşi, de treabă

Era criminalilor respectuoşi, de treabă

De ce, după fiecare crimă spectaculoasă, aflăm la tv, de la vecini, că suspectul principal era un tip de treabă, care dădea bună ziua, plătea întreţinerea la zi şi ajuta băbuţele să-şi care paporniţele de la piaţă? N-am mai văzut de-o căruţă de ani un criminal ca la carte. Cred c-o să încep să mă uit iar la filme, să-mi treacă nostalgia după băieţii răi. În zilele noastre, toţi sunt bine educaţi şi au caracter. Mai că-ţi vine să-i iei acasă, de gineri, după ce se vor termina persecuţiile absurde ale justiţiei asupra lor. Veroşii, cei cu apucături reprobabile, nesimţiţii şi sceleraţii nu mai au loc în branşa răufăcătorilor violenţi.

Astrologul meu preferat, medic la bază, spune, deloc mistic, cam asta: “Oamenii se uită, în timpul vieţii, numai la ce nu le place. Mai ales la cei din preajmă, ne concentrăm în special asupra defectelor sau îi ignorăm by default. Apoi, când nu mai sunt lângă noi, ne cuprind compasiunea şi regretul, iar atunci ne amintim că, de fapt, aveau foarte multe calităţi”. Mie-mi sună mai mult a psihologie decât a revelaţie pe partea energetică, dar n-o să ne luăm acum de la formă, dacă tot avem fondul la dispoziţie. Bun, avem o explicaţie care stă în picioare până la un punct, dar, în context, ori oamenii de treabă înnebunesc subit, ori trăim într-o ţară de sinucigaşi extrem de convingători în a da vina pe alţii. Cam de câte morţi violente o fi nevoie ca să postulăm că revoluţia bunului simţ a învins înainte de a începe?

Comentarii

comentarii

Similar Posts

74 thoughts on “Era criminalilor respectuoşi, de treabă

  1. destul de pertinente observatiile. din pacate, asta e sistemul de justitie/pedepsire si mai apoi reabilitare a criminalilor. apropo de asta, imi pare foarte bine ca noul film romanesc ce are toate sansele sa devina filmul anului, abordeaza si aceasta tema. dap, “baietii rai” sunt de cele mai multe ori in fata noastra, nu dupa gratii

  2. Din pacate asta dovedeste inca o data modul absolut partizan si superficial in care gandeste poporul asta in masa lui. Atat timp cat nu ni se intampla noua este ok, sa il iertam, sa fim blanzi cu ei, ce este si el om mama. In clipa in care necazul ne loveste pe noi sau pe cei apropiati devenim fiare carora doar sangele le poate domoli setea de razbunare. Si mai este acea rezistenta aproape inconstienta fata de autoritate. Este o situatie identica – cat timp suntem ok organul de ordine (indiferent de ce autoritate tine) ne este dusman. La necaz este singurul prieten. Poate ar trebui sa ajungem ca in vest sa incercam sa fim mai apropiati si de autoritati dar si mai implicati in ceea ce se petrece in jurul nostru. Este doar o parere.

  3. Cu titlul acesta m-ati redus la tacere.Vreti sa spuneti ca numeroasele si ingrozitoarele “macelariri cu sadism ” au fost,si sunt comise de “criminali umani”pe care “mai ca-ti vine sa-i iei acasa, de gineri, dupa ce se vor termina persecutiile absurde ale justitiei asupra lor?”Si luindu-i “de gineri” ii reabilitam, ii resocializam pentru ca ne “cuprind compasiunea si regretul” fata de acesti “monstri cu chip si comportament aparent de om”?
    D-le Ciutacu,credeti ca nu suntem constienti ca traim in “Era criminalilor” odiosi? Credeti ca daca am avea puterea nu i-am pedepsi?
    De fapt, pentru ca ei raman nepedepsiti,NOI suntem de vina, pentru ca de NOI depinde ce este de acceptat si ce nu este de acceptat. Numai ca…

  4. Victore, era o glumita nevinovata, cei drept nu prea inspirata…In cinstea articolului tau voi urmari deseara, The Silence of the Lambs.
    Dr. Lecter sper ca nu avea restante la intretinere.

  5. Corectă observaţia ! Dar mi se pare cumva normal să-şi disimuleze pornirile criminale sau de altă natură. Doar n-or să iasă în faţa blocului şi să strige : ” i-am luat gîtu’ lu’ naşu’ ” !

  6. “Veroşii, cei cu apucături reprobabile, nesimţiţii şi sceleraţii nu mai au loc în branşa răufăcătorilor violenţi”.
    CORECT sunt la putere…..si numai la noi

  7. devenim cu totzii psihopatzi,sociopatzi,etc.poate suntem deja…mai trebuie doar sa actzionam…

  8. Daca as fi un asasin, desigur ca as fi si eu unul la fel de politicos. Daca tot am de gand sa casapesc vreun amarat, as putea macar sa il ajut sa treaca si el strada pentru ca inainte de toate romanul are constiinta care nu face nimic altceva decat sa il mustre. Si … cam atat.

    – Sarut mainile Tanti Lenuta, sa va ajut cu sacosa pana la etaj ?
    – Vai Oaia Fosoforescenta dar esti un tanar asa manierat, cand iti fac cunostinta cu nepoata mea Stelutza ?

    Shhhh.. baba nu stie ca sunt politicos pentru ca totusi intr-o zi am sa intru peste dansa in casa in cautarea pensiei de urmas.

    Oaia care da cu ziua buna desi are cutitul in mana.

  9. off topic; citeam undeva azi ca Romania e pe locul 4 in lumea la viteza internetului! Oauuu….stau si ma intreb, oare de cand e doamna Udrea la dezvoltare ne merge asa bine? maine aud ca suntem pe primul loc si la infrastructura:))

  10. Pana ieri era la moda sa vorbim despre parapsihologi. Astazi o dam cu psihologi simpli.
    Dar, soldatul s-a sinucis, pe cand Bahaianu vrea in libertate.
    Crime odioase s-au produs tot timpul. Istoria lumii este plina (zilnic) de crime. Anoste, conjugale, din afect, din culpa, macabre, cu premeditate, cu cruzime, neelucidate, masacre,
    genocid, etc,etc… Asa ca este un nou subiect de presa. Cateva zile; dupa care se va uita.
    Doar cei care sufera -familia si cativa prieteni- sunt afectati. Restul este indiferent.
    In fata televizorului vedem mizeria umana zilnic si se pare ca am ajuns imuni la asa ceva. Filmele sunt pline de criminali si sange; dar ne place. Action, thriller, mistery, groaza; sange; sa curga-n valuri.
    Restul e Can-Can…

  11. Rata criminalitatii era aceeasi si pe vremea lui Ceausescu cu o singura exceptie- fara arme de foc(rar)-.

  12. Ei, azi nu poti sa candidezi daca n-ai un dosar penal…Suntem intr-o noua era!
    Dar azi, stresul face parte din viata tuturor . Stresul ,oboseala, alcoolul, drogurile, duc la lipsa temporara de disceranamant .Stresul datorat lipsei unui loc de munca, foame, grija pentru cei aflati in intretinere sau teribilismul la tineri.Unii nici nu stiu de ce au facut-o,dau vina pe furie, pe alcool.Sunt recuperabili. Altii realizeaza ca au gresit, apar remuscarile si… sinuciderea.Sunt insa si persoane care nu regreta nimic.Sunt raii. Ei sunt cei mai periculosi.
    Mai exista insa o mare problema: Termenul de incercare. Sunt persoane care vor sa se reabiliteze dar termenul de incercare este prea mare.Iar fara un cazier curat multi nu se pot angaja, nu pot presta o munca cinstita conform pregatirii profesionale.Sunt victimele muncii la negru, muncii necalificate, putin sau deloc platite.Din aceasta cauza, multi recidiveaza.

  13. Bre, io zic sa facem un miting de protest impotriva nelegiuitilor care si-au permis sa-i incatuseze si sa-i trimita la racoare pe bunatate de cetateni responsabili! Eventual sa protestam si pentru faptul ca vor primi ani multi la mititica pe sistemul: uite, nici macar nu au fost asa de violenti si de rai, n-au jefuit decat o banca si nu l-a transat pe ala doar i-a taiat beregata!

  14. Testul ala psihologic este prost, atat ca forma cat si ca fond. Un om bun, amabil, sanatos la tartacuta, poate sa o ia pe carare intr-o fractiune de secunda. Sau, pentru ca acum e la moda, flacara fiolet a lovit iarasi. De ce? Pai, sa para ca fortele de ordine isi fac treaba.
    Filmul amintit de tine aminteste de o epoca terminata demult. Ciudat si comic, dar si trist e ca nici macar in filme, “cei rai” nu mai sunt
    asa cum trebuie. Totusi, un film ca Law Abiding Citizen se apropie.
    sanatate…

  15. “Criminalii respectuosi” chiar nu lanseaza atacurile intamplator; ei adopta strategii precise dupa atenta verificare a bazei lor de date care le indica zona de actiune cu acces usor la prada. Si in tot timpul acesta se comporta “respectuos”, pretind a fi de treaba, chiar de nadejde. Si in ziua si ora “programata” comit cate o “crima spectaculoasa” sau chiar in serie, care ne taie rasuflarea de indignare, pe moment. Apoi uitam de ea/de ele, ca atentia noastra este “redirectionata” tot dupa niste strategii precise. Si…partial…tot de ei, de “respectuosi” si “de treaba” ce sunt. Vedeti, D-l Ciutacu are dreptate, ca in asemenea cazuri intr-adevar “revolutia bunului simt a invins inainte de a incepe”.

  16. lasa ca e bine ca nu avem criminali in adevartul sens al cuvantului. de fapt avem mai mult de atat. avem niste criminali care ne omoara visele, ne omoara sperantele la un viitor mai bun. in caz ca nu s-a prins cineva cine sunt, va zic eu: aproximativ toti politicienii romani, in special cei care ne conduc azi…

  17. Buna seara d-le Ciutacu,

    Cum spunea “SmiLey”:foarte bine punctat!Mie mi-a placut si imi place foarte mult Clint E.

    Va doresc ,din toata inima,o seara buna!
    IoanaP

  18. la ”revolutie” au fost ucisi peste 1000 de oameni si i-am cam votat mereu pe cei care ne-au vrut si ne vor ”binele”.Poate ca nu are legatura cu subiectul dar……!!!???

  19. Nene Victore io as zie ca revolutia bunului simt a MURIT inainte sa inceapa! In tara asta oamenii de bun simt sint pe cale de disparitie! Se pierd printre cocalari, manelisti, bogatani infumurati, mai toti bruneti si neplatitori de impozite, cu tatici si mamici pe care nu-i intreaba nime’ de unde au averile,dar care au “bunul simt” sa te scuipe in cap daca le zici ceva.
    Traim in tara unde unui profesor ii este rusine sa se prezinte in fata elevilor imbracat cum poate, cind elevii vin la scoala cu te miri ce toale scumpe sau masini care costa cam cit salariul lor pe vreo 10 ani si pe care le mai si parcheaza pe trotuar blocind intrarea profesorilor, in tara unde-i trimiti la moarte pe pensionari, unde….
    Cum dracu’ sa nu te apuce nebunia subit si sa-i dai omor aluia care,intimplator, face imrudenta sa-ti fie la indemina?!?
    Unii chiar dau. Altii, ca mine, dau numa din gura. Da’ tot imi vine citeodata sa pun mina pe PSL (pusca semiautomata cu luneta) si sa trag!
    De aia zic! In tara asta daca ai bun simt, ori te apuca damblaua,ori te bate dumnezeu pina te ia dracu’.
    Na ca ti-am scris un capitol de roman!
    Banzai!

  20. “Sistemul” care sta la baza a ceea ce numim noi “justitie” in zilele noastre in Romania, . . . lasa multe de dorit. Iar asta se intampla din cauza unui singru lucru: indiferenta.

  21. in principiu, si bobu(boc) si basescu, sunt niste tipi de treaba, c’asa dzice la 0-tv.io’, i-as lua acasa, numai daca as avea poligon de tir, si n-ar fi chiar singurii pe care as vrea sa-mi exersez talentele de pistolar. ar mai fi ceva pesedei, penelei si ultimu’ pe lista, cu voia dumneavoastra,….
    lucrurile care se intampla in ultimul timp, nu fac decat sa ma convinga ca numai solutiiile radicale sunt eficiente. btw, si pulberea arde cu flacara violeta.

  22. Domnule Ciutacu!
    Poate sa vi se para ciudat dar eu cred ca da, din ce in ce mai multi oameni normali (nu aparent), incep sa o ia rzana intr-un timp atat de scurt incat nici cei din jur nu au timp sa-si dea seama. Daca incercati o clasificare detaliata a motivelor care ii fac pe unii sa ajunga la comiterea unor acte nefiresti, sa zicem, o sa aveti o mare dificultate. Intr-o lume unde nefirescul capata proportii fantasmagorice, indiferent de educatia primita si de modul in care un individ a fost “format” pana la o anumita varsta…exista riscul ca acesta sa devieze brusc de la linia initiala.

  23. Tot e bine ca nu-s ptietenosi criminalii astia moderni (a se vedea vechea zicala I’m Don Pancho, I kill everybody for 20 pesetas, but you’re my friend, so I’ll kill you for nothing). Un pic de respect nu cade rau chiar daca vine tardiv.

  24. O sa fiu sarcastica:daca nu s-ar fi furat arme,nimeni de la nivel central nu s-ar fi sinchisit de ceea ce s-a intamplat,ar fi fost o oarecare stire …

  25. @Victor,
    Spune-i dlui Teodorescu ca prostanacu a pierdut 7 alegeri ca a uitat sa numere parlamentarele de anul trecut!

  26. off topic
    Domnul Cristian Diaconescu ar putea să facă parte din echipa ”aceea” care folosește mijloace atât de josnice, în lupta pentru putere din interiorul PSD? E vorba despre o mizerie imensă(legată de viața privată a lui Ion Iliescu) pe care lătrăii de la Cațavencu au dat-o pe post de breaking news, în urmă cu puțin timp.
    Mulțumesc, Victor!

  27. @Victor: M-am uitat la “Astrologul tau preferat” si am constatat ca are “taxa pe prostie” nu foarte mica … ! 🙂

  28. Buna seara ,iar,d-le Ciutacu,

    Ma uitam la emisiunea Dvs. si acum plang cu sughituri -nu ma mai intetreseaza nimic,absolut nimic!!!!
    M-a sunat fiul meu,dupa ce a plecat de la spital,dupa cateva operatii azi,cand a iesit de la ora 19 din sala de operatii(medic rezident in anul doi!),s-a dus acasa si n-a mai gasit masina in parcarea din fata blocului!masina pe care i-am cumparat-o cu maxim efort in noiembrie(pe numele lui taica-su,ca sa beneficieze de o reducere)a fost ridicata de autoritatea locala sau dracu stie cine,ca nu a fost parcata in spatiu alocat-dar era in fata blocului,in parcare!A regasit-o la dep de ridicari,dar maine trebuie sa plateasca 8,5 milioane lei(850 ron)sa o ridice-trebuie sa plateasca din amarata mea de pensie ,ca saalariul lui de rezident e absolut mizerabil! Imi vine sa vars pur si simplu,mi-e sila de tara asta,de PSD,Pd-L,Pnl ,etc.,mi-e sila de toti!!!Au luat-o ca are nr de alt judet,ca daca avea nr de acolo,nu o lua nimeni!Blestem tara asta si tot ce se intampla in ea!
    Sper sa ma intelegeti,ca nu nu mai suport mizeria asta de viata,de legi,de magarie!
    cu tot respectul pentru Dvs.,
    Ioanap

  29. @Paul:Ma mir ca nu ai intrebat daca filmul face parte din seria cu ardelenii!

    On topic:Pana si criminali nu mai avem in Romania!Doar Bahaianu a incercat sa para un ucenic al Camorei!

  30. Vreau sa iti spun niste lucruri ce nu au legatura cu postul din blog. Pe scurt: Basescu a castigat mandatul de presedinte datorita diasporei, care nu a inclinat balanta, ci a schimbat-o. Problema este urmatoarea: In tara Geoana a avut cateva mii de voturi in plus diferenta a fost data de moldovenii de dincolo de Prut. Prin urmare, Parlamentul Romaniei trebuie sa legifereze acest lucru, adica sa introduca o lege prin care sa-i oblige pe cei din diaspora sa se supuna la minimum 50% din legle promulgate de Base (deci sa ii repatrieze fortat atunci cand este cazul). In mod contrar, sub incidenta legilor promulgate de Base, va fi majoritatea romanilor care NU L-A VOTAT. Deci aici e problema noastra. Cred ca este absolut normal acest lucru si o lege data in acest sens va lasa o pata pe mandatul omului (in istorie) care nu va fi stearsa nici chiar de nesimtirea lui.
    Da un semn daca poti spune asta la “In gura presei”.
    Leo

    P.S. E posibil ca cei de dincolo care l-au votat sa nu mai treaca prin RO timp de 5 ani…deci ne obliga pe noi majoritatea sa ne supunem legilor PROMULGATE de Base (noi, care nu l-am votat, repet). Trebuie lege sa reglementeze asta…

  31. Am senzatia ca acesti “criminali respectuosi” l-au cam scos pe D-l Ciutacu din pepeni de a folosit un stil imprumutat din muzica”staccato” cu multe pauze intre cuvinte, semnalate prin virgula. Cred ca “era criminalilor” il revolta enorm, si odata cu o constructie sintagmatica formulata, ii vine greu parca sa gaseasca liantul cu alta constructie.Stilul deci nu este cursiv, este foarte sacadat. Este suficient sa citim prima fraza, ca sa ne convingem de efectul devastator acestui stil asupra mesajului comunicarii: “De ce,
    dupa fiecare crima spectaculoasa,
    aflam la tv,
    de la vecini,
    ca suspectul principal era un tip de
    treaba,
    care dadea buna ziua,
    platea intretinerea la zi…?
    Virgulele, folosite de D-l Ciutacu separa niste unitati sintactice, impartind comunicarea in grupuri ritmico- semantice. Prin aceasta separare dumnealui de fapt subliniaza gravitatea faptelor enuntate. Interesanta idee, pentru care il felicitam pe autor.

  32. Cred ca da bine la teveu sa declaram ca erau cei mai dulcici baieti pe care i-am cunoscut, lumea se va mira cu gurile cascate de uimire si se vor uita cu mai mare atentie la vecinu sau vecina care spune asta. Ideea e ca cei intrebati habar nu au in realitate cam ce zace in ala si nici nu le pasa prea mult. Iar faza cu criminalii liberi, oho, sa traim noi bine, caci multi ani de-acum incolo ne vom plimba printre ei!

  33. Se mira cineva mai sus ca un om bun, amabil, sanatos la tartacuta poate sa o ia pe carare intr-o fractiune de secunda. Fals. Indivizii prea buni, prea cuminti şi prea amabili NU SUNT sanatosi la tartacuta. Atata doar ca pana la momentul X au avut norocul ca nu le-a apasat nimeni / nimic pe mecanismul de declic. Daca asta se va intampla vreodata, vor actiona ca atare. Unii dintre acesti “sfinti” nu isi vor iesi toata viata din pepeni, iar altii foarte rar şi atunci cand vor izbucni, isi vor injura sefii şi / sau cel mult vor arunca cu creionul in ei. Spun in sefi şi nu subordonati pentru ca, de regula, nu prea ajung ei insisi sefi. Din pacate unii dintre acestia au in preajma un revolver şi sapte gloante. Pe care un sistem pervers şi corupt li l-a pus in mana. Şi trag. Cum a fost cazul ieri… (Spusele mele ii privesc pe aia prea cuminti, prea linistiti şi prea sfiosi, intr-un cuvant introvertiti. Aia impulsivii (extrovertiti) carora le sare mustaru una-doua, fac urat şi alte alea sunt nu OK, nu prea comozi, dar ne-periculosi. Te streseaza, te injura, tipa, dau cu creionu in tine dar… cam atat.)

    Adesea se vede bine cum e treaba cu indivizii introvertiti cand beau, DACA beau. (Pentru ca multi dintre ei nu (prea) beau. Deee, nu ziceam ca sunt “cuminti”?!). Cand un om care bea ceva are conduita intoarsa la 180 de grade fata de conduita lui la trezie, atunci acolo e o mare problema. (Cand intoarcerea este de 360 de grade, se schimba chestia… Eventual dureri de cap, alea, alea, dar cam atat. De astia nu trebuie sa ne fie frica)

    Drama mare este ca sistemul de recrutare a personalului este pe trei sferturi corupt si pe un sfert incompetent. Iar acest lucru se vede cu atat mai bine in ultimii ani, indeosebi in cazul acestei tampenii inimaginabile cu recrutarea personalului din sursa externa pentru ISU şi mai ales pentru MI. Aici as avea niscaiva chestii concrete de spus, nu consideratii teoretice, dar… poate mai tarziu.

  34. Ciudata „nostalgie” l-a apucat pe D-l Ciutacu. Daca ne luam dupa textul dumnealui, „suspectul principal” al unei crime odioase este extrem de „uman”, ceea ce il determina pe D-l Ciutacu sa-si duca ironia pe culmi neintalnite pana acum: „N-am mai vazut de-o caruta de ani un criminal ca la carte”; pur si simplu simte „nostalgie dupa baietii rai”.Dincolo de ironie insa din nou se ascunde multa amaraciune, chiar revolta fata de justitie care il lasa nepedepsit pentru fapta lui abominabila.
    Tam-tamul care se face pentru prinderea lui este extrem de mediatizat, la fel se intampla si cu audierile, in formularea d-lui Ciutacu: „persecutiile absurde”, de zici ca acel criminal va plati nu cu o moarte si cel putin cu sapte pentru fapta sa. Ca in final, criminalul sa fie absolvit pentru fapta sa de orice pedeapsa; ba, mai mult de atat, sa fie considerat „bine educat”si cu „caracter”.
    Bataia de joc chiar crasa din partea D-lui Ciutacu ar trebui sa trezeasca in constiinta reprezentantilor „justitiei noastre oarbe” spiritul de responsabilitate in aplicarea pedepselor fata de faptas.
    D-l Ciutacu mereu trage „semnalul de alarma” doar-doar socul „opririi mecanismului” ii determina pe judecatori sa constate „hiba” si s-o reglementeze „dupa carte”.
    Ma bucur ca ati publicat articolul in JN, ca sa citeasca toti cei care sunt vizati de pana Dvs.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.