Vreau să vă informez că, în principiu, sunt bine, sănătos. Cel puțin așa par. Chestia asta-i vizibilă. Sunt și niște lucruri pe care aveți impresia că le știți, dar sunteți relativ departe de adevăr. Deci îmi fac datoria să vă informez transparent.
1. Nu vă aparțin. Viața mea este a mea, nu (și) a voastră. Nu m-ați câștigat la belciuge, iar eu n-am făcut legământ scris cu voi. Numai nevastă-mea și fiu-meu pot pretinde întemeiat ceva de la mine. Ei sunt prioritățile, voi sunteți auxiliarii.
2. Trăirile mele sunt exclusiv ale mele. Dacă postez o melodie tristă sau romantică, nu înseamnă că sunt în pragul sinuciderii sau îndrăgostit, ci doar că aia vreau să ascult în acel moment. Dacă nu socializez online, nu răspund la telefon ori la sms, atunci mă comport așa fiindcă nu am chef ori nu consider că e o prioritate.
3. Nu v-am cerut vreodată votul/încrederea, deci nu vă datorez nici o explicație, pentru absolut nimic: gesturi politice, obiceiuri, atitudine publică, aspect, anturaj, cheltuieli. N-am câștigat nimic în viață cu sprijinul vostru, nu aveți dreptul să pretindeți explicații ori să-mi dați sfaturi. Când simt nevoia de păreri, strig eu.
4. Deși am o existență (cât o mai fi) foarte publică, vreau să-mi fie respectată intimitatea. N-am furat împreună, nu împărțim nimic. Eu cu mine, voi cu voi.
5. Nu sunt nici secretara colegilor mei de trust, nici curierul poștal al proprietarului societăților comerciale unde sunt angajat/colaborator. Nu le transmit mesaje.
6. Prietenia și încrederea mea se câștigă greu, nu-s obligatorii și se pierd ușor.
Vă mulțumesc pentru răbdarea de care ați dat dovadă parcurgând acest text.
Stiu ca nu sunt pe subiect insa tocmai ma gandeam ca steagul romaniei are rosu, galben si albastru dar nici macar un punct portocaliu
Cat despre subiect, vreti, nu vreti, sunteti un bun national deja. In rest, sanatate multa si toate cele bune.
No comment!
@Cosmine!
pentru Moldova…rog o mentiune, o clarificare:
“Fii persoana foarte publica”????????????????????!!!
Dom’le Ciutcau, as zice io, ca fii cat crezi matale de public vrei, da’ sa nu dai p-afara!!!!
Daca joaca atent , Crin va intra in turul 2. Cu o conditie – sa-l lase pe marinar sa-l jumuleasca pe Prostanac. Iar el sa-i traga glontul de final 🙂
este ora 21,30 ma uit la A2 si constat ca argumentele pro antonescu si insistenta cu care b.teodorescu vrea sa ni-l bage pe gat. clujul nu a avut audienta!!! pnl e un partid prea mic, iar aseara la A3 antonescu a cam pierdut, fie si la puncte, in fata lui geoana! asa ca voi prefera sa-l votez pe geona pt ca va intra sigur in turul 2!!!!
Si totusi, care este scopul comentariului dvs? Pt ca, din cat am inteles, revolta dvs nu are absolut nimic de-a face cu noi, oameni simpli care comentam aici!
fise…care pica!!!
Corect! “un telefoooooooon”!
Vasilica Tastaman!
‘opaaaaaaaaaaaaa!
S-a oparit oprescu!!!!
Analistii politici ai lu’ peste prajit … ce are sula cu prfectura ? Dl. Ciutacu vorbeste strict despre el, “pe persoana fizica” … fara nicio legatura cu campania electorala, cu prezidentiabilii cu “Sinteza zilei”. Voi va dati cu parerea si cautati teoria conspiratiei in loc sa incercati macar sa intelegeti ce are omul asta de spus si atat. Punct. Oare nu era mai bine inteles mesajul daca nu se puteau posta comentarii?
Toti va vor la Sinteza Zilei pentru ca nu are acelas farmec fara Ciutacu…probabil deia’
Oprescu a bagat bani in campania asta ca sa ce? Sa stea sa se certe cu Oana Dobre?
@cris_titzian!
poi…! poate eram mai bine…, sau nu!!!
Da’ ce??!! Noi am hotarat cum e cu dilema??!!!
Noi numai ce ne-am depus parerile, nah!
@Porta: ne pregatim de despartire. daca aveti impresia ca va pisati cu presiune pe dorintele si regulile proprietarului blogului, va inselati.
@ Porta: iti ofer o bombonica de lecitina ? Ca preavizul l-ai primit cu cateva comentarii mai sus… Glumeam…!
Am si eu o intrebare off topic: daca in ziua alegerilor sunt in alta localitate decat cea “de bastina” pot vota acolo? Sau doar acasa?
Asta se intampla in momentul in care am postat comentariul. Se certa cu Oana Dobre la Sinteza Zilei. Am dat o informatie, live. Ce anume vi s-a parut deplasat?
@Porta: informatii live postati la dvs. pe blog, daca aveti. sau la altii, daca va permit. aici tocmai v-ati pierdut dreptul sa postati orice.
Domnu Ciutacu, am informatii ca Crin Antonescu il va sustine in turul 2 pe Basescu, blat pe fata, care va inlesni realegerea marinarului!Credeti ca este posibil?
@dan: eu am informatia ca, daca persistati in a scrie orice pe oriunde apucati, plecati. impreuna cu toti care nu-s in stare sa respecte regulile.
Domnule Ciutacu!
In seara asta chiar imi sunteti drag!! Corespondent greu de cautat in alte limbi! Va vaz…asa, acasa, cu nevasta, cu copilu’ stand in fata calculatorului si dand raspunsuri. Din cand in cand, comentand cu doamna Ciutacu: “-Ia uite ce zice asta”; “-Hmm, asta nu-mi place”;”P-asta-l zvarl pe scari!!!”!!!;”-Asta-i cu sorcova”!! (sper sa nu fiu eu!). Da’ stiti ce-i mai frumos? Ca pot sa-mi imaginez. Ca sunteti uman si imaginabil. Ca sunteti tangibil oricat de “arogant” ‘at-zi fi!!! Seara buna!:)
parafrazand…
“Domnului profesor, cu dragoste!”
Adevarul e ca daca Basescu ii prosteste iar pe penelistii Romania isi merita soarta!Cu voturile udmeristilor si a celor din PNL Base va fi reales!O sa vedeti dupa primul tur ca nu vorbesc prostii!
@dan: tocmai parasesti cu demnitate blogul meu. next, please!
cine seamana vant culege furtuna sau cum iti asterni asa dormi
In legatura cu punctul 5… m-am simtit putin direct vizata (desi sunt convinsa ca ati si uitat deja de treaba asta), avand in vedere ca acum cateva zile v-am trimis un mail in care va intrebam cate ceva in legatura cu postul Antena 3. Imi cer scuze, nu am vrut nicio clipa sa va cer sa transmiteti ceva colegilor de trust, credeam doar ca ma puteti ajuta dumneavoastra. Am inteles acum ca nu se poate si de ce nu se poate.
Va multumesc oricum pentru raspuns si sper ca nu v-am deranjat.
eu nu spun ca nu ai dreptate in ceea ce zici ptr ca ai dar una peste alta stii ce este asta?
mentalitate de roman…fiecare cu pizda masii
ce conteaza restul ?
mie sa imi fie bine
pai atunci ce tot mai apari pe la tv si te lupti cu atata inversunare…
o sa zici ca ptr tine si ptr familia ta
dar si noi te privim si te admiram ptr ca vrem ceva mai bun ptr noi si ptr familiile noastre
si fara noi u nu ai putea trai…ma refer la slujba care o ai acum
Eu atit poti sa iti zic Victor:Sanatate pentru tine si Familia ta ….in rest baga mare ca esti printre putinii care mai au verb
nu ma uit la marea confruntare de maine. ma duc sa ascult muzica buna (rock ‘n roll) in Coyote Cafe maine seara. mai bine asa. oricum nu ma duc nici la votul din 22 nici la celalalt! in ianuarie am taiat-o in canada. definitiv. punct. hai pa, pa, pa, pa!
bre, dan asta e de la psd dupa cum baga fitilele. vad ca scrie corect, n-a facut scoala cu vanghelie. pe dan asta traseistul gusa l-a adus in psd ca e stilul lui.
@Cetateanu’ Turmentat: te mananca-n cur ca pe maimute 🙂
bre, pe ei, nu pe mine. sunt satul de atatea fitile pe care le-am auzit zilele astea, am devenit alergic.
asta nu e fitil, e pe bune: geoana, daca ajunge in turul 2 nu va castiga in fata lui basescu.
si nu ma enerva ca te blestem sa il ai invitat la tv, in fiecare seara, pe ninel potarca!
Inainte sa intru pe blogul d-vs eram putin trista dar acum rad in hohote .M-au amuzat teribil …cei doi “zmei” .Vorba d-vs :”next please”!
Tutunul dauneaza grav sanatatii….
profit de aceasta postare a ta,fara legatura cu politica si recunosc,citandu-l pe adrian paunescu:”recunosc,am fost un porc”;fiind un huhurez, am urmarit Trinitasul care avea o emisiune despre cumpatare si,vai…,exceptand crima,am toate pacatele posibile;intr-adevar,Dumnezeu nu e doar un cuvant,un nume;sunt sigur ca ce spun te lasa rece,avand in vedere o postare a ta mai veche despre’pro sau contra legalizarii prostitutiei’,de unde reiesea ca esti putin ateu;chiar,esti ateu sau,momentan,indiferent?SFAT:cand simti nevoia,insulta-ti cititorii,dar nu-i inchide.
Cum a mai zis cineva mai sus, acest text nu e de comentat. Ati facut o comunicare, nu ati lansast o tema de dezbatere. Numai bine!
draga Victor, iti place sau nu, ne apartii si trebuie sa te obisnuiesti cu asta. cineva trebuie sa duca portdrapelul.unde? o sa aflam curand!!!
respect.
“N-am câștigat nimic în viață cu sprijinul vostru”.
Corect, dar n-are legatura audienta cu salariul?
Sa fi iubit!
@antiorice: n-am obiective de rating in contract, deci nu
de ce ar trebui sa ma intereseze pe mine informarea ta? ti se pare ca ma bag in viata ta? te-am citit de curiozitate, uneori mi-a placut ce am citit, am rezonat cu cuvintele tale. dar, sincer… esti varza daca ne tratezi cu dosul, asa cum tocmai ai facut-o. haidi pa
“Dragilor care (credeti ca)ma cunoasteti” nu vestea o rabufnire, cauzata probabil de o stare care l-a surprins pe D-l Ciutacu.
Toate rabufnirile noastre sunt declansate de o traire, de o emotie. Una negativa. Dar ele nu sunt statatoare, trebuie sa invatam sa nu ne identificam cu ele.Ele sunt norii. Fiinta noastra este cerul. Daca intelegem acest aspect, viata noastra va fi superba. Ce fac norii pe cer? Se misca, se schimba; nu stau pe loc. Apar nori negri. Stau cateva clipe pe cer. Apoi dispar.Apar altii.De data aceasta norii sunt albi, pufosi. Apoi vor veni din nou nori negri. Si tot asa. Asa este existenta noastra. O existenta de vis..
Hai ca iarasi am devenit chibit PNL.Astazi avem Bas 29-30,Crin 25-25,Geoa 21-22,Opres 7-8,Vadim 7-8,Hunor 4-5,Beca 1-2.Sa vedem daca am informatii corecte duminica.
@stefan: tu vrei neaparat sa ne certam?
Nu,de ce?Trebuie sa facem ceva nu?
perfect, atunci ai putea incepe prin a nu mai scrie off-topic
ce scrii tu si ce se apuca ceilalti sa discute….inteleg ca alegerile provoaca agitatie,dar nu e cazul.viata va fi la fel-de tot rahatul.am dreptate?in rest,sa ai parte de o viata frumoasa alaturi de cei dragi!
Cred ca nimeni nu ne impune o tema,nu?Iar schimbarea este absolut necesara daca nu obligatorie doar daca nu vreti sa o vedeti in continuare pe Udrea,Berceaanu,Videanu,Hoara intr-o hoara peste noi toti.Nu mai avem decat cateva ore sa putem schimba nehotaratii si sa facem ceva,dupa este tardiv si ne vom plange iarasi 5 ani.
Acum ca ne-ai pus la punct, am inteles un lucru clar care “este” totusi mai multe:
1. esti genial – ceea ce oricum se stie
2. esti independent – ceea ce oricum rezulta din suma mai multor statute
3. ti se rupe de micii Bau-Bau alias blogarasii rai sau voit intuitivi ai starilor tale psihice, descoperitori ai franzelei cu unt.
@stefan: ba da! tema e impusa de mine. care scriu ceva, ca daca as vrea doar sa va ofer spatiu de refulare as inventa un blog fara texte si doar pentru comentarii. nu incerca sa faci pe prostul, ca nu esti. si nici pe activistul viclean, ca nici eu nu-s prost. la viitoarea pleci. daca de vorba buna nu se poate…
P.S. daca te strang spatiul si regulile mele, fa-ti blog
TEMELE DE DISCUTIE TREBUIE RESPECTATE.CAND TE DUCI LA O INTALNIRE DE AFACERI,SPRE EX.,NU VORBESTI CE VREI.ASA SI AICI.CIUTACU PROPUNE,NOI VORBIM PE SUBIECT.CINE VREA SA VORBEASCA INTR-AIUREA,ARE SPATIU IN ALTE PARTI!
ciclic dl ciutacu se supara pe cei de pe blogul domniei sale. da, dar are dreptul, blogul e al lui si daca nu va convine “hai …pa”, nu?
ia dispareti cu totii o luna sa vedem isi mai are rostul blogul acesta?
dar vor fi destui de serviciu care sa zica “va intelegem dle ciutacu”. Asa ca … avem ce meritam!