Haideți să dezbatem! Tema e propunerea comisiei prezidențiale de legalizare controlată a consumului de droguri ușoare și a prostituției. Raportul e discutabil, dar altul n-avem la îndemână și lucrăm cu materialul clientului (foto Vlad).
Vreau să citesc argumente pro sau contra. Ideal ar fi să primeze rațiunea, să faceți abstracție de simpatia sau dezgustul față de Băsescu, de declarațiile anterioare a europarlamentarului EBa, de starea de isterie generală din România zilelor noastre. Eu sunt de acord, în principiu, cu legalizarea prostituției (sub un control medical și fiscal strict, pe care, însă, am marii dubii că-l poate asigura un stat cu autoritatea total dezagregată) și am mari rezerve în privința oficializării consumului de iarbă.
Hmm, mi-am dat seama ca poate Basescu (nu am zis domnul Basescu, fiindca nu il consider un domn) crede ca asa o sa traim bine, fumand: “Smoke some weed and see if it won’t help the quality of your motherfucking life” cum zice Katt Williams in sketch-ul asta
Si ca sa il citez tot pe Katt Williams: “hungry, happy, sleepy” sunt efectele secundare ale ierbii. Happy o sa fim de la iarba, de culcat ne culcam pana la urma, dar de mancat ce mancam, Traiane? Ca de la gogoshi ni s-a aplecat cinci ani de zile.
Stiu ca opinia mea la adresa acestui subiect vine cam tarziu dar am gandit indelung. Legat de prostituate, consider ca aceasta problema este una de ordin moral in primul rand. Inteleg ca se doreste controlul medical si impozitarea lor dar sa fim realisti, cum se va putea realiza? Cate dintre prostituate vor fi de acord sa plateasca a parte din suma luata pe o partida de sex ca si impozit la stat (chiar daca este in interesul lor pt ca le asigura o serie de beneficii printre care pensia)? Oare va disparea complet “munca la negru in acest domeniu” (chiar si cu eventualele sanctiuni drastice)? Le vom da prostituatelor spor de rusine iar in cazul infectarii vre-unui client le vom acuza de malpraxis? Le vom testa dupa fiecare partida, vom testa si clientii? Eu cred ca trebuie sa renuntam sa visam ca traim in tari ca Olanda. Problemele de genul asta se pot usor rezolva printr-o buna educatie. Putini sunt cei care stiu care sunt bolile cu transmitere sexuala, putini sunt cei care stiu ca poti contacta o astfel de boala doar prin sex oral. Ganditi-va ca exista fete care cred ca daca au facut sex oral pot ramane insarcinate!!!
In alta ordine de idei, o alta problema ar fi consecintele pe termen lung ale legalizarii. Peste 20-30 de ani vom asista la marsuri pentru discriminarea prostituatelor (pentru ca daca va fi legalizata probabil ca prostitutia va deveni o meserie normala)?
Cat despre droguri…avem aceeasi problema…lipsa de informare. Auzeam pe cineva vorbind la tv ca daca un consumator cere ajutor, si deci recunoaste, este bagat la zdup. Poate putini stiu ca exista centre unde poti beneficia de tratament gratiut. Problema este ca ai de asteptat luni sau ani pana iti vine randul datorita miilor de persoane dinaintea ta.
Suntem un popor prea needucat pentru astfel de masuri.
Cand a aparut problema cipurilor din documente si Victor Roncea a lansat apelul impotriva dictaturei biometrice care se prefigura, l-am sustinut.
Acum vad ca trebuie sa sustin doar cauza, pentru ca initiatorul (acelasi Victor Roncea) este sau cel putin pare a fi in tabara lui Basescu.
Din luptator crestin-ortodox, ocrotitor al cauzei a mii de cetateni, vad ca acum are o cu totul alta atitudine cand vine vorba de Basescu, Elene, Cristoiu, etc.
Intrebarea mea e – Victore, de partea cui esti?
– de partea ortodocsilor si a tuturor blogurilor anti-sistem, anti-UE, anti-masonerie, anti-cip, anti-prostitutie, anti-droguri sau te-ai alaturat clubului elitelor?
Nu stiu cum poti sa te declari crestin si sustinator al ortodoxiei dar te simti atacat si cenzurat de Ziua, pe motiv de Base.
Credeam ca ultima urma de decenta te va determina sa scrii de Basescu, nu comenzile impuse de redactie.
Daca nu, inseamna ca iti lipseste simtul realitatii. Ori iti place sa te scalzi in aceeasi apa murdara cu toti cei care sunt ca marinerul, ori iei atitudine, iesi din hora si iti continui misiunea de aparator al societatii civice, si a drepturilor acesteia.
Nu de alta, dar in el, ca si in altii, am crezut ca mai avea o doza de sinceritate, de demnitate si de bun-simt.
Dar, se pare ca au ramas putini in tabara asta.
ciolanus atunci spune-mi si mie. curve si parasute gasesti, dar crezi tu ca e greu sa gasesti 1g ca sa iti faci un cui? nu imi place cum gandesti.
sunt de acord cu legalizarea prostitutiei si a drogurilor in acelasi timp. ORIUNDE in bucuresti poti sa gasesti panarame si droguri. la orice ora chiar. cu un telefon bine tintit poti sa ai parte de amandoua. greu nu e. daca omu tot merge si se distraeza cu prostituatele, dc sa nu o faca fara sa se ascunda sau pe furis. este o nevoie umana. toata lumea are nevoie de placeri. macar sa isi faca omu treaba fara stres. cu drogurile la fel. astea sunt exact ca tigarile. toata lumea le condamna, le reneaga chiar, dar sunt foarte multi fumatori. pot sa spun cu mana pe inima ca in liceu (ca anu asta am absolvit liceul) mai mult de jumatate din elevi aveau legaturi cu droguri. de ce sa renegi un lucru cand sti prea bine ca el exista, se manifesta la nivel maxim. unele lucruri nu pot fi oprite. e imposibil.
stateam si ma gandeam cateva zile in urma. daca si pe vremea lu’ ceasca se aduceau droguri in tara si omu avea de o doza zilnica (si tind sa cred ca masurile de siguranta nu erau tocmai cum sunt astazi, avand in vedere ca am fost comunisti), ar fi greu azi sa introduci in tara un camion plin ochi cu diverse droguri? chiar deloc.
asa ca ar face un bine cu legalizarea drogurilor. ele exista, se consuma zilnic cantitai gigant, dar totusi ele sunt interzise. ar fi acelasi lucru. exceptie fac dealerii care vor saracii ptr ca se apar magazinele/tonomatele de la care le cumperi.
citeam mai sus un post foarte foarte tare. agentul spunea acolo ceva foarte adevarat. zicea ca “documentati-va la coltul strazii apoi postati ceva relevant”. este foarte foarte adevarat. nu sunt un baiat de cartier, nu sunt un huligan sau un bataus care sa fac probleme unde stau. dar traiesc intr-un cartier care poate la suprafata pare foarte linistit, dar foarte multe lucruri se ascund, nu se spun. traiesc cu oameni care au fost schimbati de vremuri. se fumeaza iarba mai bine ca tigara. si cred ca pot sa generalizez. omu se duce la panarame ca si cum ar fi ceva natural. exista. lumea trebuie sa le inteleaga conceptul si in final sa le accepte. mereu o sa fim inconjurati de droguri, de panarame, de pesti, de batai, omoruri si multe altele. nu avem cum sa luptam(cel putin aici in romania nu ai cum). lupta contra drogurilor si a prostitutiei poate fi echivalenta cu lupta cu morile de vant. niciodata nu se iese castigator. sfatul meu cel mai sincer este sa acceptati lucrurile asa cum sunt ele. lasati-le sa fie. ptr dvs cei mai invarsta ca mine: daca le ignorati nu o sa va deranjeze. pentru noi cei mai tinerei: facem ce vrem, dar sa avem grija de noi.
noapte buna
Propunerea comisiei prezidentiale este cu siguranta discutabila.De ce? Pentru ca de la aderarea Romaniei in UE , locuitorii tarii noastre au avut ca model statele membre. Si cum “omul a gustat din copacul interzis” , de ce nu ar tinde spre fumatul “ierbii dracului”(foarte populara chiar inaintea aderarii) , sau chiar a consumului de cannabis sativa, fapte care sunt mult mai grave din punct de vedere moral decat o vizita la un bordel pentru satisfacerea nevoilor sexuale( o nevoie care se integreaza perfect in ierarhizarea nevoilor realizata de m cercetatorul american Abraham Maslow).Sa luam ca expemplu un stat membru, Olanda : ne confruntam cu o lege care trece cu vederea consumul de cannabis sativa si a fenomenului numit “prostitutie”.Acesti doi factori duc la cresterea P.I.B. Vad acest lucru ca fiind pozitiv pentru econimie, astfel consider ca singurul motiv pentru care Romania ar recurge la conceptul “imitatiei”(s-ar imita forme precum bordele si cafanele), ar fi pentru salvarea din acest haos economic lipsit de ratiune . O alta ipoteza pozitiva, avand in vedere cele doua aspecte ar fi faptul ca s-ar reduce considerabil nivelul coruptiei, astfel consumatorii in general, s-ar orienta dinspre piata neagra catre adevarata piata economica. Aduc in sustinetrea acestei probelmatici si factorii de influenta negativa, asupra mediului in care traim, deoarece datorita consumului de cannabis sativa, conducatorii statului ar “motiva” astfel un popor neinteresat de adevaratele probleme sociale,culturale,morale etc si astfel si-ar putea vedea de lucru, linistiti. Propun o solutie domnului Basescu, prin intermediul dvs, referitoare la problema cu care se confrunta dansul, aceea de a-i linisti pe “sclavii mogulului Dan Voiculescu”: Victor Ciutacu, Mircea Badea, Mihai Gadea, etc. DATI-LE SA FUMEZE MARIJUANA. :))