Esti aici:
Prima pagină > Blog > Antena 3 > Detaşarea de isteria electorală. Linişte!

Detaşarea de isteria electorală. Linişte!

UPDATE: Înregistrarea emisiunii

În cinci ani, am deja vreo şase campanii-n palmaresul tv, cu tot cu emisiuniile electorale aferente. Pentru că, de regulă mă implic, mi-a ieşit un primar general, am ratat un candidat la preşedinţie şi am scăpat neamendat şi neavertizat de CNA. Recunosc, am şi mimat interesul la europarlamentare. Nu mai am nici o tragere de inimă să o iau şi anul ăsta de capăt. Nu mai există provocare, iar dileala procedurală a CNA a depăşit orice limite. Ţigănia cu noua emisiune a Mihaelei Rădulescu, dincolo de strategia evidentă de promovare prin scandal, spune totul. Deci nu fac tura asta.

Am un nume. Nu-mi permit să-mi bat joc de el. Emisia de vinerea asta-i o provocare şi, totodată, omagiul meu. Închinat valorii, excelenţei, talentului, sclipirii, geniului. Tributul adus, deopotrivă, celor care mi-au fost aproape de-a lungul a aproximativ 1000 de ediţii: invitaţi, echipă, colaboratori, adversari, concurenţi, familie şi, nu în ultimul rând, privitori. Voi, obişnuiţii Vorbelor grele, sunteţi o categorie specială de oameni. M-aţi creditat fără garanţii, vă sunt dator pe viaţă. Dintr-o băltoacă urât mirositoare, plină de strigăte, gemând de superficialitate şi de vulgaritate, aţi ales bijuteria. Aţi pus-o în vitrină, şlefuită, vă aparţine. Plin de el, arogant, sfidător şi, de regulă, egoist, bijutierul se-nclină, de această dată, umil în faţa voastră, a celor fără de care n-ar fi existat, vă mulţumeşte pentru fidelitate, încredere, răbdare şi vă asigură că puteţi conta pe el în egală măsură în care şi el contează pe voi.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

65 thoughts on “Detaşarea de isteria electorală. Linişte!

  1. Frumos. Contaţi pe noi în continuare. Politica inundă restul emisiunilor. Vrem să vedem şi ceva de calitate şi, pentru că ne oferiţi asta, noi vă mulţumim. Un invitat de excepţie, cum ne-aţi obişnuit. Felicitări!

  2. Cred că-s printre puținii care mai au, ca ton de apel, The Lonely Shepherd.

  3. Contati pe noi si pentru ce v-a urma, multumiom pentru invitatul Gh.Zamfir care desi a avut o viata tumultoasa, in muzica reprezinta ceva.Sper ca in locul dnei Jeni deja aveti pe altcineva. Si asa cum am in vitrina de acasa o invitatie semnata de Floriana si trimisa la biroul unde lucrez, mai am acasa un tablou semnat de Simona Gherghe de acum 2 ani pt ca eram telespectator fidel trimitand sms( intre timp i-am trimis nenumarate sms si comentarii pe fb, ca imi pare rau de scoala ei ca s-a bagat intr-o tiganie cat casa, care nu cred ca o avantajeaza, invitand numai oameni fara valoare, o preferam la stiri) asa as vrea ca peste ani sa am si de la emisiunea VORBE GRELE chiar si un bilet, semnat VICTOR CIUTACU.Sa aveti o emisiune foarte buna, asa cum ne-ati obisnuit. stima

  4. Cât a fost la Intact, am privit-o de destule ori pe Mihaela, în diferite emisiuni. În ultimii ani însă, mai deloc. Deloc. N-am nici cel mai mic gând de a mă uita la ceea ce va presta la Realitatea, nici dacă ar face exact acelaşi format de emisiune de la A1. Să zicem că-s sătulă de ea, deşi n-o displac.
    Pe colega ei ( 😆 ), Andreea Marin, n-am suportat-o niciodată. Şi, cu părere de rău, îl anunţ pe Mihai că NU POT să nu schimb postul atunci când ne-o aduce în platou.

    Ce frumos ai scris! Nu prea e nimic de adăugat.

    N-am scris la articolul anterior, pentru că am considerat că se ştie părerea mea. Nu pot să-mi imaginez cum ar fi fără VOI. De fapt, nişte exerciţii, fără voia mea, am făcut de câteva ori, în concediu, dar asta trecea repede ( o noapte şi valea, în altă parte! 🙂 )
    Răspunsul dat lui Cristian, referitor la Mircea, impune mult respect şi denotă VALOARE.

  5. multa bafta ! si felicitari pentru decizia luata de a nu amesteca o emisiune reusita in mocirla politica. Sunt sigur ca te vom putea auzi la fel de bine ca si pana acum, exprimandu-ti opiniile legate de politica in alte emisiuni

  6. Felicitari!Continuati emisiunea, ramane inca un telespectator fidel si multumim.

  7. Multumim Geniule!
    Bafta maxima pentru tot ce va urma in viitor acolo unde te vei simti tu acasa, chiar daca asta inseamna sau nu trustul Intact sau A3!

  8. Să ne trăiești maestre! Tot respectul!
    Oricât de bizar ar putea să sune, îți mulțumesc pentru faptul că n-ai acceptat cantitatea în dauna calității. Sunt convins că ai fi putut să fii mult mai bogat decât ești acum, dacă n-ai fi făcut ceea ce faci. Așa că oi fi tu mândru de noi, dar mai mândri suntem noi de tine, pentru că n-ai clacat pe drum…
    Ține-o tot așa! Fii pata de ulei care se încăpățânează să se amestece cu apa!

  9. Clipa,opreste-te!Doar atat cat sa vezi Omul ,dincolo de jurnalistul arogant si genial,pe care sigur nu-l iertam, pentru ca orice valoare ne pune in alerta si o consideram o ofensa personala…:).Victore(caci am 59 de ani,asa ca nu te superi)sa fii mereu acid,ca numai asa esti baza noastra…:))).Cat despre zane si tiganci,si mie imi plac barbatii!

  10. Am si eu o sugestie. O colaborare Tudor Gheorghe, Gheorghe Zamfir. Ei nu ar fi ceva!!!

  11. ATENTIE !!!

    Salut Victore si scuza-mi offtopicul, dar am simtit nevoia !!

    As prefera sa aduci in discutie si fumatul interzis in localuri, asa cum e in toate tarile civilizate !!! Poate cand mai vreun invitat cu atitudine, aduci in discutie si aceasta problema.

    Nu poti iesi in oras daca esti nefumator fara sa vii cu hainele imaxite de fum..

    Multumesc.

  12. Zamfir e pasare rara, deci felicitari pt invitat. Cat priveste isteria electorala, o sa va atinga si pe dvs, e greu de stata deoparte in tumultul asta nebun. Despre mihaela, numai de bine, avand in vedere ca va vorbi mult si cu talent, dar pe alt canal!

  13. Sper sa nu monologheze despre satana ca la mitingul usl.
    Ar fi o chestie daca ar putea cinta ceva.

    Niciodata nu mi-au placut nici emisiunile Raduleascai,
    nici ale lui Marin, nici ale lui Bendeac, nici ale lui
    Capatos, Andi Moisescu etc.
    Asta e opinia mea; fiecare cu gustul sau.
    Din 1990 exista alternative la “ce e in trend”.
    “Vorbele grele” sint interesante din punctul meu de vedere
    datorita faptului ca nu-i vad des pe cei invitati (artisti,
    [fostii] sportivi), iar de la politicieni obtii diverse reactii.

  14. Bravo, Victor Ciutacu!
    O emisiune de calitate, dar daca la OTV se da o ora opera iar apoi canta creaturile de la taraf tv, nu inseamna nimic. Antena 3 se apropie cu o viteza foarte mare de stilul OTV vorbind mult, prost, fara esenta si pe acelasi subiect intr-un mod obsesiv care acopera profesionalismul multora de la A3 si eu urasc basismul si mafia pdl-ista dar ce face A3 nu tine de domeniul la care A3 vrea a fi. Pacat!

  15. Interviu pe TVR Info cu ambasadorul SUA… Pe langa slugarnicia clara a celor de la TVR fata de tot ce inseamna SUA si atitudinea total pro-basista din cadrul interviului si amestecul clar al ambasadorului in treburile interne ale Romaniei a iesit la iveala si bomboana de pe tort: americanii vor musai ca Romania sa achizitioneze un stol de avioane prabusite de la ei, pe bani multi (chipurile ca sa avam pe ce ne atrena ca membri NATO). Cica dau navala investitorii straini daca aducem avioanele in tara.

  16. felicitari,oricum la ora actuala esti cel mai tare jurnalist.imi place radu tudor,dana grecu si mihai gadea.

  17. Ce ma enevreaza Ponta, i-a chemat repede pe aia de la RTV la Palatul Victoria, in loc sa va cheme pe voi, daca nu erati voi poate nici nu mai era premier.Scuze pentru off-topic dar l-am vazut acum si nu mai aveam cand sa-ti spun.

  18. Am pariat intotdeauna pe inteligenta si integritatea ta.Succes in continuare si conteaza pe fanii tai.

  19. @Cristian: la noi a fost in platou, la Gadea, in prima aparitie publica. nu poate aparea doar la A3, oricate ne-ar datora

  20. Domnule Ciutacu, cand il invitati pe Mark Gitenstein intr-o emisiune la Antena 3. Sa participe si Badea…

  21. Nu are legatura cu articolul de fata, dar te-am auzit aseara la Sandra Stoicescu vorbind despre cum se fura voturi la alegeri.Eu iti spun ca acolo in prima linie, in comisia din scoli(sau de aiurea)ai afirmat ca din comisiile electorale fac parte profesori care stiu ca faca si sa dreaga ca sa se voteze cum vor ei. Lucrez intr-o institutie locala si de 13 ani la toate alegerile am facut parte din aceste comisii care sunt formate asa: un jurist obligatoriu-presedinte, tot un jurist sau ma rog cine se descurca sa fie vicepresedinte(am fost si una si alta). Restul comisiei pana la 7 sunt reprezentanti ai partidelor politice. NU s-a intamplat niciodata sa se fraudeze sau sa se declare nici macar un vot pentru unul sau altul dintre candidati, sau sa se voteze altfel decat prevede legea. Da se mai intampla in nebunia aia a numararii sa nu-ti iasa un buletin, doua, dar se adauga la un candidat care oricum nu conta….asa ca la nivelul comisiei initiale nu se fac potlogarii, nu mai vorbiti in necunostinta de cauza. Poate la nivel judetean sau central se fac magarii, dar aia nu mai depinde de cei care muncesc de le crapa capul in comisiile de la nivelul fiecarei circumscriptii electorale.

  22. Domnule Ciutacu eu consider ca Zamfir este mare maestru dar din pacate este dilit din cauza religiei.Nu degeaba la francezi a ajuns sa cinte prin gurile de la metrou. De fapt s-a vazut ca este dus si la mitingul ala unde a luat cuvintul.Se considera candidat si votat deja !

  23. Va multumim mult pentru aprecieri…iti multumim si noi pentru ca ne “rasfeti” cu emisiunile tale si cu fiecare aparitia a ta…imi doresc sa vad la tv oameni de cultura care din pacate au fost mai apreciati in strainatate decat in tara lor… ma doare sufletul cand vad cum se sting “mostrii sacrii” si nu se pune ceva “solid” in loc..am constatat cu tristete(eu fiind genaratia ta) ca nu mai cunosc tinerii actori sau cantareti ,foarte putini au reusit sa iasa la suprafata din “latura” in care ne scaldam la ora actuata…Respect tot ce faci!!!

  24. Imi cer iertare pentru offtopic dar am constatat ca nu se mai poate intra pe blogul Manei. Si imi pare rau. Suntem doi cititori dezamagiti. O admiram.
    Nu vrem sa publici ce am scris aici, voiam doar sa se rezolve (daca s-o putea)

  25. Sunt convinsa ca iei cele mai bune decizii in ce priveste emisiunea ta ,stiam ca tii cont si de telespectatorii tai. Sincera sa fiu , macar la tine in emisiune nu vreau sa vad campanie electorala.

    All the best!

  26. Să înțeleg că nu vom avea dezbateri electorale la ”Vorbe Grele”?
    Dacă e așa, eu vă mulțumesc pentru faptul că, o lună, vom avea cel puțin o emisiune la care să vedem și altceva.
    Păcat că e doar odată pe săptămână dar, ca să vă parafrazez, diamantele sunt prețioase tocmai pentru că sunt rare. 🙂
    Vă mulțumesc în nume personal.

  27. Nu trebuie sa ne multumesti(desi ai facut-o tare frumos …),caci ne-am regasit pe noi in tine si de aceea stam “lipiti”.De multe ori m-ai confirmat fata de mine insami cand toti ceilalti (inclusiv colegii tai de la A3) taceau ,asa ca ochii si urechile mele raman pe tine si iti doresc din suflet sa faci meseria asta cu acelasi succes si exact atat cat iti doresti !

  28. Am aflat de Gong de la Badea caci am preferat sa-l ascult pe Mang (chiar daca banuiam ca nu va sta mult pe acel scaun)… dar sunt importante directiile USL-ului pt “Educatie” – pt mine si copilul meu… eu asa consider. Si apoi, esti un om de a carui opinie tin si o astept… “genialule”!
    Bafta si sanatate!

  29. Domnule Ciutacu,am vazut ca va intereseaza in general oamenii de cultura.Mitica Popescu am inteles ca este bolnav si singur.Va rog daca puteti afla mai multe despre domnia sa.Este un actor bun .Dar din pacate a disparut din lumina reflectoarelor iar unii l-au uitat. Va multumesc.

  30. Buna ziua d-le Victor Ciutacu,

    Faceti tot cu multa credinta ,daruire si verticalitate.Sunteti un bijutier de finete si mare clasa .
    De aceea va apreciem cu toata inima.

    Ma bucur ca asta-seara revedem o valoroasa bijuterie a neamului nostru:maestrul Gheorghe Zamfir.

    Cu mult respect pentru Dvs. si pentru toti care va apreciaza,
    IoanaP

  31. De acord cu d-na Maria in ce privesc afirmatiile dvs de aseara din emisiunea 100 min! Sunt director de scoala, nu sunt numita pe criterii politice ci am dobandit aceasta functie pe criterii de competenta, in urma unui concurs al naibii de greu, nu am fost si nu sunt nici macar inscrisa intr-un partid politic si ca mine, sunt multi alti directori (va pot da exemple cu nume , daca vreti sa stiti exact,de colegi de-ai mei care nu au nici o treaba cu ploitica)! Ce mai, noi suntem bugetarii puturosi, care respiram aerul degeaba, de care nu are nimeni nevoie! Nu mai generalizati ca, si la noi, ca si la dvs, sunt oameni devotati, care isi fac treaba cu profesionalism, cu sacrificii pe plan personal, sunt oameni care se lupta cu sistemul si care au fost amenintati de portocalii, chiar demisi, dar care nu s-au lasat. Urasc politica din cauza minciunilor care ni se spun zi de zi sau a promisiunilor nematerializate, nu am constrans si nu voi constrange vreun coleg sa voteze un partid sau o persoana, chiar daca mi s-au promis beneficii!Aveti dreptate, sunt sectii de votare in scoli dar sunt foarte putini, sau deloc, profesori care fac parte din comisiile de vot.
    In ce va priveste, toata admiratia, sunteti intr-adevar foarte bun si asa cred ca trebiue sa fie cand faci o treaba, ori o faci ca la carte, ori nu! Felicitari si viata lunga emisiunii ,,Vorbe grele”!

  32. Pentru ca bijutierul este genial si acopera cu daruirea sa fiecare bijuterie pe care o creeaza,bijuterii destinate de fapt noua,oamenilor obisnuiti,iti multumim si te urmarim cu placere si interes.Faptul ca ne ajuti sa nu ne pierdem reperele,sa nu ne uitam valorile inseamna foarte mult.Cateodata ai timp si pentru personaje controversate cu aceeasi eleganta si bun simt.Si asta ne ajuta sa vedem diferente,sa invatam sa apreciem sau sa ignoram ce trebuie.
    Cred ca ai meritul de a creea dependenta,in consecinta vezi sa nu-ti bage CNA taxa de viciu.

  33. Naiul d-lui Tudor Gheorghe,maestrul cantului romanesc,a fost facut cunoscut in intreaga asta lume,cred ca nu exista coltisor sa nu se fi auzit despre acest magnific muzician,cu toate tarele lui ca deh,suntem oameni!Naiul lui fermecat intra in strafundurile sufletului si alina orice stare,m-a incantat de fiecare data pe unde l-am vazut si auzit,este lejer mesagerul cantului romanesc in lume.Primesc multumirile pentru fidelitate,consider ca am pariat pe un cal castigator si nu ma surprinde decizia ta de a asculta putina…liniste,a asculta linistea!,suna foarte placut,reconfortant,distractiv,in pozitia de spectator in campanie!.Oricum,votul meu e pretios,stiu ce am de ales,si pe cine,asa ca linistea este binevenita!.

  34. Citindu-te nu numai azi, ci de câtiva ani, gândul ma duce la celebrul film “Gladiator” si la celebra replica a lui Commodus care-i raspunde lui Marc Aureliu, când afla ca Maximus este cel ales ca succesor:
    “Commodus: You wrote to me once, listing the four chief virtues: WISDOM, JUSTICE, FORTITUDE and TEMPERANCE. As I read the list, I knew I had none of them. But I have other virtues, father. Ambition. That can be a virtue when it drives us to excel. Resourcefulness, courage, perhaps not on the battlefield, but… there are many forms of courage. Devotion, to my family and to you. But none of my virtues were on your list. Even then it was as if you didn’t want me for your son.”

    Gladiatorul are asa nevoie de odihna din când în când, dar datoria si constiinta ii sunt mereu mai puternice…
    FORTA SI ONOARE, Victore!

  35. @ bogdan..mai du-te,bre cu vacile la pasune,sa nu-ti miroase hainele a fum de tigara…intra si tu in localuri de nefumatori sau stai acasa si gata…scuze,victore,musai a fost sa-i dau o replica astuia

  36. Reverenta pt. calitate…a invitatului si a omului genial si arogant!

  37. @nic: ieri n-a mers. s-a reparat azi noapte.
    @lexland: nu te tine nimeni cu de-a sila aici. nu-ti place comapnai, inchizi usa pe dinafara. pentru greata, incearca niste lamaie sau Emetiral.
    @Cristina Gheaus: esti tu draguta; si in privinta trasaturilor mele de caracter, si la faza celor cativa anisori de cand ne cunoastem 🙂
    @santinela: eu l-am invitat pe Zamfir in calitate de autor si interpret de geniu, nu de fervent religios

  38. Zamfir-un talent enorm si un mare roman.In rest,fiecare cu pacatele lui.
    Ai dreptate,contam unii pe altii!Pe acest blog,tu ni te dezvalui asa cum esti(lucru rar azi) si eu iti ofer privilegiul de a lua contact cu nemarginita mea intelepciune!:):):)

  39. In urma cu vreo doua zile ai declarat la TV ca nu iti plac executiile publice decat daca le organizezi tu. Putem avea ocazia sa vedem si noi o executie publica marca Ciutacu a plagiatoarei sefe de la parchet?

  40. @atreides: nu la Vorbe grele; mai exact, doar daca vine ea in persoana fac. altfel, ca invitat la altii, placerea-i de partea mea 🙂

  41. Cred că o s-o execute Răzvan, care n-are cum să te invite în emisiunea lui, înainte de Vorbe. 🙂
    Rămâne pe data viitoare… 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.