Esti aici:
Prima pagină > Blog > Mintea mea, în gândul ei... > Clisa jegoasă şi puturoasă a imposturii

Clisa jegoasă şi puturoasă a imposturii

Preşedintele fură telefoane mobile, ministrul (fost al) Educaţiei şi procurorul general proprietate intelectuală. Fostul premier îşi arogă veleităţi de constituţionalist şi comite cea mai lungă salbă de texte neconstituţionale din istoria modernă a Europei. Diverşi demnitari îşi mistifică jenant CV-urile, îşi arogă studii pe care nu le-au frecventat nici măcar cu gândul sau cu visul, îşi inventează diplome şi îşi confecţionează pe picior doctorate de pe site-urile de referate.

Proiectele de acte normative abundă în greşeli de scriere care ar face să roşească un căruţaş absolvent de şcoală profesională pe vremea odioasei dictaturi, discursurile politice oscilează între citate de peluză şi agramatisme feroce. Propaganda preşedintelui, plătită direct de către stat sau de afacerişti privilegiaţi de cumetrii şi simpatii politice, îi vede numai pe cei din tabăra politică adversă. Au trecut 23 de ani de la schimbarea dramatică şi sângeroasă a sistemului politic. Strada cenuşie e plină de feţe schimonosite de ură, de priviri inexpresive şi de porniri animalice, de oameni terni care se toarnă între ei cu voluptate şi se urăsc reciproc cu pasiune.

Valorile probate trăiesc discret şi trist la limita subzistenţei, noi ne minţim în gura mare că o să fie bine, hoţii şi traficanţii de influenţă declanşează campanii anticorupţie şi ţin lecţii de corectitudine la televizor. Mitocanii şi parveniţii devin repere ale succesului, slugoii cu pretenţii intelectuale trec drept exemple de rectitudine morală, iar ţara condusă de meritocraţii ăştia se scufundă într-o mocirlă urât mirositoare şi clisoasă.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

57 thoughts on “Clisa jegoasă şi puturoasă a imposturii

  1. Bună, Victor!

    Îmi poți spune, te rog, cum aș putea găsi înregistrarea dezbaterii televizate din 17 mai 1990 dintre Ion Rațiu, Radu Câmpeanu și Ion Iliescu? Mulțumesc.

  2. Despre corectitudine……. ?? !!!

    Constitutia prevede la art 71. calitatea de deputat sau senator este incompatibila cu exercitarea oricarei functii de autoritate publica, cu exceptia celei de membru al Guvernului. Si totusi, conform decretului 372/09.05.2012, un senator UNPR este numit in functia de consilier prezidential
    Avem ceva de zis ??

  3. Domnule Ciutacu,problema cred ca pleaca de la baza formarii individului in societate,anume scoala.Si spun asta si ca om cu o formare pedagogica de nivel mediu.Pai cum sa ajunga sa faca o lucrare un elev, invatat din cele mai mici clase sa preia comentarii literare din culegeri vai de ele? O lucrare literara trebuie filtrata de elev personal,iar comentariile criticilor literari avizati(clasici sau contemporani) trebuiesc citite sub indrumarea profesorului. Eventuale pasaje din lucrarile acestora se citeaza in comentariile elevilor, in conditii limitate si cu specificarea expresa a autorului.De multi ani,elevii sunt pusi sa faca diverse referate sau eseuri pe care nu le citeste nimeni,si care sunt identice la generatii intregi,ele fiind copiate de pe site-uri de profil.Tema se bifeaza si atat. Asa s-a ajuns aici.Asa cum spui,mediocrii au ajuns sa gestioneze azi educatia si alte zone importante.Oameni care n-au emis niciodata vreo parere proprie,oameni care au invatat mecanic o tema azi si maine au uitat-o,pentru ca ea nu a fost constientizata si integrata in bagajul de cunostinte,fac acelasi lucru azi in fruntea unor institutii de varf.Fura idei,lucrari,studii,pe care si le aroga in virtutea obiceiului dobandit in scoala.Civilizatia avanseaza cu ajutorul unei educatii serioase,temeinice,nu cu diplome contrafacute,obtinute fraudulos si fara rusine.Aici trebuie schimbat ceva,copiii trebuie sa gandeasca cu mintea lor,sa faca lucrari proprii,sa citeasca,sa devina autodidacti la maturitate.

  4. ce zici, il bagi in lista de impostori si pe ala de la ISC care cinsteste memoria lui Cuza?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.