Ce mi se pare cu adevărat relevant în scandalul generat de publicarea cablogramelor Ambasadei SUA la Bucureşti, în atât de mediatizatul caz Wikileaks, este micimea părţilor implicate. Pe de o parte, politicienii români şi uneltele lor vorbitoare nu diferă, în covârşitoarea lor majoritate, de strămoşii lor care se închinau la Înalta Poartă. Toţi cei nominalizaţi în penibilele rapoarte ale diplomaţilor americani, în frunte cu fălosul preşedinte-jucător Traian Băsescu (în fapt, o biată marionetă, dispusă să facă orice, de la mazilirea rivalului său politic şi până la comercializarea memoriei lui Teo Peter, pentru consolidarea şi perpertuarea regimului său politic) s-au comportat ca nişte precupeţe de uliţă.
Nişte ţaţe care dau din casă în gura mare şi după aia-şi strigă reciproc măscări printre uluci. S-au dat în gât cu voluptate, s-au turnat la stăpânul unanim recunoscut şi s-au victimizat, conformându-mi încă o dată că succesul de odinioară al Securităţii s-a bazat nu atât pe caracteristica represivă a statului totalitar comunist, cât pe vocaţia naţională a delaţiunii. Politicienii de la Bucureşti s-au comportat oricum, mai puţin ca nişte oameni de stat şi au desfiinţat oficial noţiunea de sentiment naţional. România e iar paşalâc. Pe de altă parte, dacă pentru penibilităţi gen topul mogulilor şi colaje din presă plăteşte contribuabilul american armata aia de diplomaţi sub acoperire, atunci să nu se mai mire nimeni că marea criză economică mondială a pornit fix de la ei şi o achită fraierii.
Ce Caragiale, dom’le? Ce Caragiale? Na de aici comédie. Nici nu mai ai de unde alege. Ca merg 10% dintre romani la vot, sau 99% tot aia e – castiga “cine trebuie” – cine-l pupa pe licurici, cine da uleiul, calendarul, portretul. Ironic – inca mai am ceva chibrite cu “Basescu pentru Romania” – primite pe strada. Atunci au picat la fix – ramasesem fara bricheta – le mai tin, sa aprind ceva reprezentativ. Pentru Basescu, Romania.
“Politicienii de la Bucureşti s-au comportat oricum, mai puţin ca nişte oameni de stat şi au desfiinţat oficial noţiunea de sentiment naţional. România e iar paşalâc.”
Subscriu in totalitate. Ma bucur ca cineva spune cu voce tare ceea ce simtim cu totii.
Curva americanilor. Asta e. Si stiam asta de mult, de cand a ‘castigat’ alegerile a doua oara. Mai corect spus, le-a cumparat. Pretul? O tara.
Victore,la noi nu ne mai poate surpride ceva!! AH,DAR stai am gasit…; NORMALUL’ cumva ?
Exact! Pasalac.Foarte bine spus.pe atunci 400 mii de copii erau dusi,acum le dam tot ce a mai ramas.Gratis.Ne dau demnitatea,inteligenta gratis…pentru Ei.Doar pt interesele lor.
Ma tot intreb ce o sa mai aud,ce se mai poate intampla?!
De ce nu ii dau jos?s-au urcat pe piedestalul de la Cotroceni,li s-au lipit fundurile acolo.Ce rol are OPOZITIA?.Chiar opozitie,nu?
Ce sa mai intelegem noi…astia care doar cotizam la stat?:(
Pai nu e nimic de mirare…ca si cind au venit soldatii sovietici eliberatori pe tancuri s-au gasit destui de la noi care sa ii intimpine cu bratele deschise…si nu e nici o diferenta – doar ca americanii nu vin calare pe tancuri, ci pe democracy, FMI si alte vrajeli din astea de propaganda, adica, astia nici macar nu se mai deranjeaza, ii lasa pe unii gen Basescu sa le faca toata treaba murdara…
eu cred ca totul e un plan ca sa-i faca pe toti care mai au o farama de ratiune sa plece si sa lase naibii tara asta iar ei sa ramana regi peste o tara de oameni..hai sa zicem ignoranti.un fel de chior care e rege in tara orbilor.continui sa cred ca la anul nu se va vota ci se va decide daca Romania va mai exista sau nu.
Sunt perfect de acord cu tot ce ai spus, dar trebuie sa mentionez ca Tarile Romane nu a fost pasalacuri ci au fost state vasale.
Buna ziua d-le Ciutacu,
Ceea ce spuneti astazi e un mare adevar-si titlul il sintetizeaza perfect.
Ca sa nu repet,sunt de acord cu ceea ce spune”oana”.
basescu e un caracter mic,o baba barfitoare de sant(eu reluand aprecierile Dvs.de aseara ,la ceeea ce e in jurul nostru) si va rog,cu deplina sinceritate sa va ganditi ca poate e normal ca in 2014 sa candidati la Presedentie.Poate in 5 ani(sau4 cum o fi),ori in zece,reusiti sa faceti ordine in tara asta.Ati fi omul potrivit si dupa aceea,veti profesa din nou jurnalismul,cu foarte mare placere,intr-o tara altfel,nu ca aceasta de acum.
Va rog sa reflectati la aceasta propunere,care e foarte serioasa si cu deplina sinceritate.
Ma rog la Dumnezeu sa traiesc anul 2014,sa vad ce mai asteapta poporul roman;vreau sa scape de vocatia nationala a delatiunii,in primul rand si de toate belele care le are.
Cu mult respect pentru Dvs.,
IoanaP
Buna ziua,
Credeti ca toti postacii care comenteaza articolele dumneavoastra ar face altfel decat actuala guvernanta, daca ar fi acolo “sus”? Credeti ca acest “rau” absolut se intampla numai la noi in tara?
Sa nu uitam va rog ca Romania este “democratica” de doar 20 de ani, iar primii 10 ani de democratizare i-am pierdut din oficiu. Sa nu uitam ca guvernul Nastase a facut un lucru pe care cei ce isi aduc aminte nu o sa-l uite in veci. Iar cu Basescu nu stiu de ce va stresati asa tare, pentru ca oricum cine vine la putere dupa el va primi si o mostenire.
PS: dupa oligarhie vine democratie, zicea Platon.
@ alecsmt BRAVO!Felicitari, te-ai prins. Nu ai castigat nimic, poate doar experienta de viata.
E greu sa il mai vanda pe basescu in postura de cavaler pe un cal alb si nici nu trebuie, portocalii nu au nevoie de voturile oamenilor care mai au o farama de ratiune. Tot ce le trebuie lor e ca voturile acestora sa nu se indrepte catre opozitie, ca ei au de unde sa scoata voturi (de la amaratii care isi vand votul pe o galeata de plastic, de la fanaticii portocalii, de pa prostii care pun botul la subiecte arzatoare, la ordinea zilei, precum mogulii, sarea, posta, minerii, rusii, felix etc.; si sa nu omitem furtul, ca e foarte important).
De aceea, propaganda portocalie nu se bazeaza pe ridicarea in slavi a ”succesurilor” regimului (nici nu ar avea ce sa laude) ci pe discreditatea oricarei forme de opozitie: Ponta e imatur si nu conduce masina, Antonescu e chiulangiu, ziaristii critici sunt niste tonomate platite de moguli, sindicalistii sunt niste corupti etc.
Strategia asta este esentiala: sa le bage bine in cap romanilor deziluzionati ca nu mai e nicio speranta, ca nu exista alternativa, decat, eventual, plecarea din tara (si dupa aia se ocupa baietii de la SIE si de la ambasade de voturile lor fictive).
Asta e cheia viitoarelor alegeri: masa extraordinar de mare a celor scarbiti! Daca opozitia nu e capabila sa genereze un proiect care sa ii mobilizeze pe acesti oameni si sa-i aduca la sectia de votare, o sa piarda alegerile pe fondul unui absenteism record.
Chestia asta cu “datul in gat” face parte din genetica neamului romanesc! Cand ai mentalitatea mostenita de sclav, cel mai bine stii sa dai “in gat”! Pt. ca daca esti sclav si-l dai “in gat” pe unu, te gandesti ca primesti ceva pt. “servilismul” tau! Eventual chiar o functie! Functia de “sclav sef”!
Nu e nimic nou sub soare. Iata ce spunea Camil Petrescu in vremuri pe care le consideram acum mai bune, insa fara a avea si argumente>
„De obicei ipocriții se fac popi, trădătorii sunt cei mai înfocați patrioți, și sergenții vorbesc necontenit de bunătatea lor. Considerați numai scriitori care au făcut războiul și pe cei care nu l-au făcut. Aproape toți cei din urmă au făcut poezii patriotice, nici unul dintre cei care au luptat nu s-a coborât până acolo. E lege asta.” (Camil Petrescu, Opinii și atitudini)
Timpul ne-a arătat că ilustrul romancier român a intuit corect legea celor pentru care trădarea este un ideal, iar ipocrizia o virtute! România devenind sclava unor „cetățeni” pentru care etica se rezumă la o banală retorică, iar patriotismul la o manevră fantezistă.
Problematica e simpla: majoritatea politicienilor romani guverneaza pentru ei. Daca decizia ce trebuie luata ii avantajeaza, e perfect, o adopta. Daca nu, mars acasa.
Aici la Turnatoria SRL orice mizerie este posibila. Wiki astia au dezvaluit, ma rog, niste chestii minore dupa parerea mea, in comparatie cu alte lucruri petrecute in spatele usilor.
Tradatori sunt la fiecare pas, mincinosi peste tot, insecte fara viata populeaza tara astora. In definitiv Romania este a politicienilor. Nu are rost s’o mai ardem noi democratic si revolutionar ca dam cu stangu’n dreptu’.
Cand vine vorba de PROTEST, care e gratuit si prevazut ca fiind ceva normal in democratie, preferam sa “statem” acasa cu berea intre picioare uitandu’ne la filme porno, sau eventual barfind la colt. Nu doar coltul blocului ne anima pe noi, dar si coltul painii trezeste spiritul national in fibra de mult degenerata a romanului…
Baaaa, basistilor, maine la 11 dimineata se da malai gratuit in Piata Constitutiei. E pe bune, haideti ca e gratis, facem mamaliguta cu branzica sa “inghite” si matzu nostru ceva. 😉
Respectele mele Victor.
Mintea ta, in gandul ei “gandeste” in acceptiunea mea, dar… pentru ca exista aproape intotdeauna un dar, ma gandesc cu groaza sa nu vina si ziua in care, chiar si tu vei obosi de atata deschis minti care se incapataneaza sa ramana inchise!
Injositoor!!!!
Ce sa mai vorbim de mandrie nationala cand soptitorii n-au vreo dara, cel putin, de mandrie personala.
M-a siderat modul cum un functionar al ambasadei SUA l-a contrat pe Craiescu:nu putea sa-i vada pe cei care mergeau la spovedanie pentru ca intrau prin spate.
Ca niste curve!!!
Dupa cum stim cu totii, respectul se castiga, nu se cerseste. Asadar , acest popor isi merita soarta pe deplin, daca atunci cand trebuie sa protesteze nu o face, daca atunci cand e ceva gratis de luat , se tavaleste pe jos fara nicio farama de demnitate sau pune botu la galetusa cu faina si o hartie de muste. Imi imaginez cu cat dispret si hahaiala se discuta in cercurile puterii despre gibonii de romani. Prostia, Lacomia,Delatiunea, Curvasaria , Hotia, Lasitatea, sunt “calitati” ale multora dintre noi.Prea multi. Dovada suprema am primit-o de la ambasada SUA care ne demonstreaza ca reprezentantii poporului roman se comporta ca niste chivute .
Ma intreb , cand o sa fie judecat pentru inalta tradare cercopitecul de la Cotroceni, poreclit pe nedrept “presedintele Romaniei” , impreuna cu toti macacii ce-l inconjoara.Trebiue sa-i rugam pe americani ?
@ gigel007″:
Foarte de acord cu tine, dar cu un amendament: ai uitat de masa mare de imbecili. Ea există, votează şi ne influenţează viitorul. Nu te duci ca vita să aduni zahărul de pe jos, chiar dacă eşti sărac. Şi, cu siguranţă, nu-ţi rupi hainele de pe tine la reduceri la scaune!!! Suntem un neam de milogi, care umblă după moacă, pentru că… “moaca îngraşă”. Pun pariu ca acei oameni care s-au înghesuit la acele reduceri ar face-o şi dacă ar avea mult mai mulţi bani. Nu trebuie să ne amăgim: ăsta-i neamul, unul dintre cele mai proaste…
Eu, ca persoană, chiar simt PENTRU ţara asta. Dar încep să simt şi cum mă cuprinde deznădejdea.
Scuză-mă dacă te-am plictisit!
Comparaţia cu Înalta Poartă parcă a făcut-o Badea la pasa dintre Sinteză şi În gura presei, nu? Îmi pare bine că ai postat-o şi aici – mi se pare atât de puternică similitudinea, încât mă cutremur cât de puţin am evoluat…
Imprumutul la FMI il cataloghez tot in registrul de ,,dat din coada a maidanezului,, in fata stapanului. De ce refuza ca turbat cand auzea despre imprumut din alta parte dar nu de la FMI de care toti fug?? Suntem condusi de indivizi fara coloana vertebrala,slabi si,,milogi,, si cica postul de ministra se castiga cu ,,salteaua,,. Mizerie umana:milogi,mincinosi si prosti,prostitutie pentru posturi, conducatori betivi si impartitori de pomeni invart hora fratiei in conducerea Romaniei.
Imi cer scuze pentru off-topic. Am postat aseara dupa emisiunea “In gura presei” si cred ca din motive obiective comentariul meu a ajuns in spam din greseala asa ca il repet, apeland la bunavointa si intelegerea dlui Victor Ciutacu. Va multumesc!
Vreau sa cred ca Mircea Badea nu considera ca jurnalista Gabriela Vranceanu Firea este din punct de vedere profesional o “curva virgina”. Aseara in emisiunea “In gura presei”, Mircea Badea a explicat unui cetatea pe nume Florin(care i se adresase pe blog), care este diferenta intre televiziune “de barfe” si televiziune care “difuzeaza stiri de relevanta publica”. Explicatiile mi s-au parut de bun simt si perfecte din punct de vedere logic, numai ca Mircea Badea a spus doar jumatati de adevar pentru ca daca nu sta deloc rau nu memoria(dupa cum chiar el a afirmat), Irinel Columbeanu a fost invitat intr-o emisiune de o ora, in prime time, intr-o emisiune realizata de Gabriela Vranceanu Firea, pe postul Antena3. Eu ca privitor trebuie sa inteleg de aici ca Mircea Badea considera ca Antena3 si/sau Gabriela Vranceanu Firea sunt “curve virgine”? Sau de fapt el credea ca explicatiile sale de aseara sunt adresate unor giboni lobotomizati care il cred pe cuvant orice ar spune el, care nu au tinere de minte si nici capacitatea sa traseze o linie intre punctele A si B fara ajutor? Oricare din variante ar fi, este jignitor la adresa mea de telespectator sa constat ca Mircea Badea a ajuns sa:
A) considere ca Antena3 si/sau Gabriela Vranceanu Firea sunt “curve virgine” din punct de vedere profesional, sau;
B) isi desconsidera privitorii in asemenea hal incat nu ii crediteaza cu capacitatea de a gandi singuri, de a face conexiuni pe baza informatiilor date chiar de el si de a avea memorie cat de cat normala.
Aseara mi s-a confirmat sentimentul de neputinta generalizat…si de deznadejde…si de inulitate a principiilor pentru care sa te lupti…Nici azi nu m-a parasit acest sentiment care ma face sa nu mai ies din casa, sa-mi gandesc scurgerea zilelor ca pe cel mai de pret dar; nu pot,in acelasi timp,sa-mi dau dreptate mie insami cand il “urecheam” in taina pe Mircea Badea care indemna la nevot:nevotul nostru e bucuria lor.Eu ,cat pot,ii determin pe cei cu care interationez sa mearga la vot;sa nu-mi foloseasca altcineva optiunea.Sper sa nu fie degeaba.
Nu sunt jurist…si nu cunosc asa de bine codul penal…dar ma intreb de ce nici o institutie abilitata nu s-a autosesizat pentru infractiunea de tradare si inalta tradare…
Ma refer aici la doamna Macovei si doamna Culcer si bineinteles Basescu…dar si altii care aveau la cel moment FUNCTII PUBLICE IN STATUL ROMAN
In Caragiale se striga TRADARE!!! DE 3 ORI TRADARE!!!
Aici a fost de mai multe ori…
Pentru ceea ce au facut acesti oameni in China erau condamnati la moarte, iar in SUA erau rasi de pe harta politica si publica…
Daca nici asta nu e motiv de suspendare a domnului Basescu…atunci nu mai stiu ce e…!!!
Atunci cand promiti ca presedinte al Romaniei ca un cetatean strain judecat pe pamant romanesc nu ar face niciodata inchisoare…si spui public ca dai drumul la dosare…
ACUM VAD CATA INSPIRATIE IN A DEZVALUI CARACTERUL UNUI OM AU FOST PROTESTATARII CARE STRIGAU “AFARA JAVRA ORDINARA”…
traim intro tara ticalosita de imbecili. toti idiotii ce se cred apostolii natiei nu acced la putere decat pentru a silui constititia, a mulge vaca de muls (pentru noi astilalti patria), a fura tot ce se mai poate fura. mi-e o greata nesfarsita si ma cutremur cand realizez ca jigodiile au ajuns sa amaneteze chiar si viitorul copiilor nostri. mentalitate de slugoi, specifica epocilor trecute dar mai ales perioadei fanariote, scursurile ce se cred politicieni, dau fuga la inalta poarta, pentru a musca de cur pe cel pe care-l pupa la greu in cur. ce ne mai ramane de facut? poate sa ne amintim versurile imnului national, desteapta-te romane din somnul cel de moarte…si… acum ori niciodata croieste-ti alta soarta…fara lepre.
A existat vreodata sentiment national?
Cu sau fara voi, cu sau fara sentiment national, cu sau fara spirit civic Romania nu se va indrepta niciodata, raul de acum incepe.
Prea multa propaganda, prea multa informatie, omul nu mai stie ce e adevarat si ce nu, omul nu mai stie cine e bun si cine e rau.
Se numeste HAOS, si nu este un haos dezorganizat, ci un haos generat cu o lunga continuitate.
Sunt roman, urasc romanii, ma urasc pe mine, urasc mizeriile generate de aceasta natie si imi e scarba de noua generatie.
Victore,
Tu ai avut acces la tot vraful de documente?
Pe câte generații de ambasadori se întind documentele?
Există diferențe de stil semnificative de la un ambasador la altul și de la o administrație americană la alta?
Nici nu-mi inchipuiam ca pe Base si ai lui PeDeLici sau pe Geoana si ai sai ii bantuie vreun sentiment national.Sentimentul ciolanului din vanzari anterioare sau al fraeritului votantilor, ii stapaneste.
Nu stiu cui folosesc dezvaluirile Wikileaks dar specialistii in manipulari nu si-au pus intrebari simple: daca mogulii au puterea in Romania, cum a rezistat ani de zile Base, Boc, Udrea-Cocos si Videanu la putere? Cine detine in mod real, puterea?
Spumoasele dezvaluiri nu fac decat sa umbreasca aprobarile/ respingerile in Parlament ale unor legi importante pentru Romania sau sa nu mai stim ce valoare au licitatiile in Romania si cine profita de ele.
Guvernul ar trebui sa raspunde in fata UE de ex. ,de ce blocheaza fondurile europene iar utilizatorii de fonduri risca sa intre in incapacitati de plata?
@Catalin: intreaba-l pe Badea, eventual pe blogul lui, nu pe mine. inca nu m-a angajat secretara
Dupa tsunami-ul declansat de Basila asupra ramasitelor nefurate,inca, din aceasta amarata tara, cel care-i va succeda va “domni” peste ruine! Asa ca , tizule nu te baga!
Ce sentiment national?tara va dispare cu totul.
Urmatoarea revolutie o vor face pensionarii.Vom ramane in istorie asa cum tara si-a impuscat copii in 1989 tot asa isi va impusca si pensionariiin .
Subscriu fara rezerve la articol .
@ Ciutacu
Sunt plecat de trei ani, nu din saracie ci din scarba si lehamite. Am obosit sa ma uit la domniile dvs. in fiecare seara, mi se pare ca si dvs. Stiu ca nu sunteti revolutionar de profesie dar totusi castigati un salar din antibasescianism sau cum s-o chema si sper ca e un salar respectabil. Ce putem, noi ce plecati face? Am mai fost la o Revolutie asa ca nu ar trebui sa fie mare teorie si altfel spus ma bate la cap sotia in fiecare seara sa dau pe Antena 3 si asa se termina cu Eurosportul. Stiu ca nu e treba ziaristilor sa rezolve porcaria asta, dar poate imi sugerati cum fac dupa ce imi iau o mitraliera, ii ating pe dragii conducatori si dupa asta ce?
Pe cei de la putere nu-i chinuie sentimentul national nici macar in cazul licuriciului mic teritorial, Ungaria. Ei pup neconditionat orice …Iar ei ma reprezinta…
Acuma şi dumneavoastră, Imperatoare! Doară nu era să ieşim din rându’ lumii. Şi ce lume! 😉
Pana in ’89 visam la americani, speram sa ne ajute sa scapam de mizeria in care traiam, acum orizontul de asteptare s-a redus semnificativ, nu mai visam cu ochii deschisi la cai verzi pe pereti. In mod normal e un lucru bun sa fi trantit de pereti ca sa-ti dai seama pe ce lume traiesti, o lume in care delatorii au schimbat doar destinatarul, dar pe noi nu ne mai vindeca nimeni, ADN-ul este compromis, pleaca americanii vin altii tot timpul se va gasi un pantof de pupat! Ce sa mai repari, ce sa mai dregi? Suntem contaminati de tradare si turnatorie mai mult decat ne putem inchipui. Asta nu-i scuza nici pe penibilii de americani cu toti “bonjii” lor!
@doru34: aveti o intelegere profund gresita a fenomenului. eu sunt platit sa conduc un ziar si sa fac o emisiune, nu sa fiu anti. chestia asta e naturala si se manifesta transparent, cu nume, prenume si chip pe ecran, nu prin vitejii anonime de internet cu mitraliere. daca ati obosit, schimbati canalul. eu, cand o sa obosesc si o sa ma simt inutil, ma voi lasa
@Victor Ciutacu: Spre deosebire de proprietarul acestui blog, Mircea Badea nu bunavoieste sa posteze si comentarii care nu il pupa apasat in fund. Si oricum acolo nu stiu unde sa ma uit mai intai…la exercitii cu lopata sau pe trepte ale topmodelei, la rontzil sau comentarii ale sorei etc. Asta in cazu’ in care nu sunt convins sa cumpar masini Toyota, pixuri Bic, aparatura Toshiba sau sa devin client fidel Renania. Blogul asta mi se pare cel mai democratic si de bun simt loc de dat cu parerea la momentul actual in Romania, iar faptul ca nu te bucuri la trei lei in plus ca sa-l umpli de reclame si nici nu ne arati ce chiloti porti Vinerea, ma face sa ma inclin respectuos si sa spun “Jos palaria!”. Inchei prin a-mi cere scuze din nou pentru off-topic, nefiind in intentia mea de a considera pe oricine(dar mai cu seama pe Victor Ciutacu) secretara lui Badea.
Pipileaks. Pe ce criterii furnizeaza firma gramele de infoina de pe cablu? Pe criteriul lasarii din brate a baselului de catre americani? E tot o manipulare. Placuta antibasistilor, dar tot manipulare e.
Toti in schimb se-arunca si trag infoina pe nas, de li se tulbura creierele total. Ce, nu stiam c-asa se poarta, nu stiam ca-s niste viermi fara caracter? Ba stiam. Atunci ce-i cu isteria asta?
Pipileaks pe ele de dezvaluiri.
Eu as spune: Romania e buşulâc 🙂
Care sentiment naţional, nene Victore? Io-s ardelean şi “sîmţăsc” ca un ardelean. Că s-or dus cu pîra la licurici… E vreunul de dincoace de Carpaţi printre ei? Că mie îmi scapă. Pe mine mă doare că “preşedintele” (şi al) meu 🙁 asistă cu căstile pe urechi cuvîntări în ungureşte, la învitaţia premierului ungar la nuş’ce sumit unguresc în ROMÂNIA şi treaba scapă nesancţionată. Că primarul din Alba Iulia mîzgăleşte cu portocaliu drapelul naţional şi încă e bine mersi în funcţie, în loc să fie la Aiud. Că un ungur angajat la stat “îl spînzură” pe Avram Iancu şi, înafară de o detaşare de 6 luni, e bine mersi şi respiră. Că o declaraţie a Parlamentului împotriva mîrşăviilor politicienilor unguri, pică la vot şi presa e ocupată cu “căcatul cu mac” oferit de pipilics. Că practic băse vinde ţara, în aplauzele găştii portocalii şi spre satisfacţia ungurilor. Pe mine ASTA mă doare! Nu că toarnă unii la americani… FÎSSSS!
Banzai!
Victore! Imi pare rau ca nu ai ocazia sa ajungi in America. Sa vezi acolo putori. Astia o vind si pe masa si pe tasu pentru un pumn de graunte. Eu cred ca societatea americana nu mai are bun simt de vreo 120 de ani. Pur si simplu nu exista. Sa vezi acolo cum isi baga lumea cutitul pe la spate in orice domeniu de activitate! Indiferent ca esti la privat sau la stat. Asteptati degeaba americanii. E numai fatada! Problema e ca au arme si mitocanul de zi cu zi consuma.
mi se face greata sa-i vad pe toti astia cum se duc ei micutii cu cutia de vaselina in mina dreapta si plini de evlavie la impartasania de la za licurici.
tot ce pot sa faca romanii e sa rida la maxim de toate fiintele extraordinare ca sa-si invinga teama; fara teama nu exista control. fara control, ei, toti astia care se zgirma-n nas pe bani publici sint niste pacalici plingaciosi si cu nasu-n schnaps, gratie wiki-aleia de zilele trecute care a dezvaluit (daca mai era nevoie) ce fel de persoana e cel ce conduce autobuzul.
si tot fara frica trebuie sa faca activism raspindind vorba in teritoriu pina in ultimul catun. votati cu orice partid din arcul USL, mai putin portocalii si cei 6% (care vor sa fie pereni la putere si care nu-i intereseaza decit sa se separe de tarisoara); n-am crezut sa spun vreodata faza cu votatul, dar inca 4 ani (asa cum preconizeaza alde portocalii) inseamna sa ne luam boccelutele si s-o intindem, ori dupa caz, venele.
subtitrati voi urmatorul citat din numele trandafirului: Laughter kills fear, and without fear there can be no faith because without fear of the Devil, there is no more need of God.
acesta sleahta, gasca, adunatura, nu poate sa desfiinteze ceva ce mintea lor de imbecili nu poate intelege. Ei pot doar sa inteleaga, gresit, ca rostul lor e sa fure. Pedeapsa poporului roman sint jegosii astia care-l conduc catre nicaieri.
N-am nici cea mai mică străbatere că nişte caricaturi umane s-au perindat pe la Ambasadă să se toarne reciproc şi reciporc… Românii au fost jupâni la ei pă moşie, de tăiau şi spânzurau şi umili la stăpânu’ mai mare… Tipic…
Vickiliks n-a facut decat sa arate ceea ce multi dintre noi stiam,turnatoria,uitatul prin gaura cheii,barfa,sunt un sport national si era evident ca limbrici,farisei,parveniti vor fi si ei pe acolo.Sentiment national pe burta goala?!S-a vrut stergerea identitatii si s-a reusit.Ce mai e Romania? decat o tara daruita de natura cu de toate dar,saracita si indatorata de clica basescului pe generatii!Spunea un evreu ca la voi o samanta care-ti cade din buzunar incolteste,la noi a trebuit sa modificam relieful ca sa putem sadi.Halal conducatori,halal natiune!
zi-mi si mie cand a fost Romania intradevar independenta , incepand cu dacii si terminand cu Base !
E trist,insa e si greu de judecat.Pentru ca daca m-ar chema pe mine ambasadorul SUA, iti dai seama ce important m-as simti,cum as dori sa ma arat cit de destept sunt,poate chiar si birfind pe altii.Ma ingrozesc ce prostii as putea sa fac daca as avea o functie muuult peste pregatirea si educatia mea,daca as fi manipulat de oameni cu o scoala pe care eu nu o am.
Asa ca,partidele ar face bine sa trimita oameni cu scoala in gura lupului,iar ziaristii sa nu saliveze pe aperitive(ca dna Pora) sau pe contracte cu Motorola(ca Chirieac,cacofonia e naturala).Spun ce le trece prin cap,doar,doar n-or vedea americanii cind baga saleuri in geanta!Ce sunt cei ce dadeau in giti la ambasada,decit niste neintelesi pe care nu ii merita poporul,nu intelege nimeni ce reforme vor ei sa faca si cum e mogulii rai de l-a suspendat?
Urmeaza la rand Lucescu jr. sa se plinga,ca oameni lipsiti de patriotism il contesta si ca luxemburghejii au dus apararea la stadiul de arta si nu-l lasa sa-si desfasoare jocul combinativ cu Florescu,cap de pod!
Gata,le-am gasit scuza!Cred ca au vrut sa treaca de partea binelui,doar ca ar fi trebuit sa mearga la Nasu’ ca le aranja el!?
@karakas
Iertati-mi indrazneala:va rog spuneti-mi ce e “busulac”?!
Ignoranta, cum sunt uneori,nu inteleg…
multumesc anticipat,cu stima,
IoanaP
nu cred ca am avut vroodata un sentiment national. poate cateva figuri istorice.
Mihai viteazul nu la unire se gandea – nationalismul nu era cunoscut atunci ci la formarea unui stat puternic;
la 1821 Tudor Vladimirescu a fost ucis de greci cu acordul romanilor. abia pe la 1848 apare si la noi ideea de nationalism…
romania mica a fost mai intai prncipat turesc si, daca nu ar fi fost regele Carol I si jocurile marilor puteri din epoca … si azi eram sub suzeranitatea turcilor.
in perioada interbelica a fi natonalist era echivalent cu crestin ordodox [Nae Ionescu si Nechifor Crainic plus invataceii lor] si antisemit.
Ceausescu a avut o strafulgerare in 1968 de nationalism dar i-a trecut repede.
dupa 1989 … nu mai vorbesc. am mai balmajit eu ope tema asta si ti-as lasa link dar nu vreau sa fiu nepoliticos 🙂
have fun in vacanta 🙂
Natiunea se bazeaza pe un sentiment de apartenenta. Cam ca in feudalism: servitorii nobilului renunta un pic la libertatea lor si in schimb primesc protectie. Loialitatea merge in ambele sensuri. Ori daca noi ne simtim mereu aproape de munti, mare, dealuri si campii, dar nu de oameni? Ce ai vrea atunci Victor? Romanii nu stiu sa fie liberi. Nu cred ca au stiut vreodata. Da sunt cate unii care se trezesc, dar neamul in sine… Zi-mi si mie cand a fost condusa Romania de un om gospodar? Unul care sa fi demonstrat deja ca poate avea grija de o gospodarie inainte de a ingriji o tara. Mult noroc iti doresc pe viitor. Si multa rabdare. Ai mare nevoie de ea.