Dată fiind amploarea iureşului declanşat, scriu extrem de scurt pe tema cererii politicoase de arestare a mea, adresată de Radu Moraru în direct lui Emil Boc. Dincolo de faptul că banuiesc că, de fapt, eram ofranda adusă premierului de ziua lui şi de sfaturile binevoitoare pe care le primesc (să nu mă-ncurc cu instituţiile controlate de Traian Băsescu, să nu mă bag în troacă, să nu răspund public, să nu le fac jocul etc.), eu lucrez ca la carte. Sunt un mic elveţian al procedurilor.
Am început cu o sesizare la CNA, reglementator şi arbitru al pieţei tv. Dacă vrem să trăim într-un stat de drept, ne adresăm procedural instituţiilor. În măsura în care nu suntem mulţumiţi, mergem mai departe, la alte instituţii. Dar nu tăcem ca proştii şi nu ne lăsăm intimidaţi. Pentru că, băgând capul în pământ când suntem împroşcaţi, generăm precedente periculoase. Cum ar fi, mai rău ca-n perioada revanşardă 1997-2000, cereri de arestare-n direct; care, la un moment dat, se pot transforma şi în fapte. Azi poate fi vorba de mine, mâine (la nevoie) poţi fi şi tu, oricare dintre aceia care îndrăznesc să nu-l placă pe actualul preşedinte. Fiindcă România-i şi ţara noastră, nu doar a lor, eu n-am de gând să tac.
UPDATE: N-au venit ieri să mă ia, deși i-am așteptat. Poate le iese azi, pe motiv că am fost șeful lui Mucea și nu l-am împușcat la timp…
P.S. Dat fiind că remarc subiectele care-l pasionează pe argatul familiei, îl anunţ public pe George Constantin Păunescu că sunt dispus să gazduiesc la mine-n studio o dezbarere despre Securitate şi credite bancare nereturnate. E invitatul meu.
Victore,se baga si el in seama pt. ca are audienta mica(pe langa alta mica,vorba lui Badea)si se incordeaza atunci cand e o coarda langa el.Oricum nu cred ca trebuia sa-i faci reclama in direct la Gadea pentru ca i s-a dublat audienta(putea umple acum un apartament confort redus,nu numai o garsoniera).
Victore,inca o chestie:apare la aproape toate emisiunile de la Antena3 prietenul tau Pielea Pwleanu.In afara de faptul ca parca a facut sociologia la Spiru ,invatamant la distanta,arata de parca ar fi fratele mai mic(si mai prost!)al lui Mitica Dragomir.
Vizita de partid si de stat a tov pres traian basescu la domnul presedinte Borcea Mondialu,a fost cea mai mare realizare in cei cinci ani a chiomparliului betiv.
Acolo au semnat documente importante de neamestec in treburile interne ale celor doua familii de mafioti,stabilirea hotarelor de influenta,data la care are loc,la Costesti,o scoala de vara la care se face schimb de experienta intre shmangleala de cotroceni si ciordeala de cort.
S au servit mici,carnati,purcei, s a beut vischi,s a jucat si ascultat manele.
Bucuria din ochiu dansului ne a facut si pe noi sa ne simtem bine.
Pentru ca prezenta nevestei proprii si personale a deranjat,vezi gestul:muta ti fa curu dupa scaun ca vine maiestatea sa,a promis ca data viitoare vine cu piranda nationala nuty a lu’ organ din deal.
In rest totul a fost bine…
Dar nici unul dintre cei doi presedinti nu si a dat seama ca…nu are tara.
O celula la Jilava,poate fi o tara?
Vezi mai draga ELMMAR. Tot la Basescu ajungeti. Pentru ca de acolo a pornit totul. Basescu la shuntat pe Voiculescu. Sucar mare, nimic de zis. Dar si voi… ati luat-o personal si uite unde ati ajuns. Va ingropati in propriile canale. Trebuia sa fie o chestiune chirurgicala, profesionista, cu taieturi precise, fara resentimente, fara insertii sentimentale.
Halal mercenari.
Ce sa zic, face ,,nasul” dezvaluiri . Ba chiar mi-ar place sa-i arati ca ,ai incasat miliardeeee grele ,dar legal, sa crape de ciuda . Cat poate ,,linge” omul ala , mai ,,ling” si altii dar la un moment se mai ineaca .Invitatii din emisiunea lui de ce n-au tupeu sa vina si la Antene ???? Hai ca nu toti din tara asta sunt idioti , mai citim si noi printre randuri, vedem unde se tine cu o parte sau alta ……. E dezastru in tara asta, colegi de presa ajung sa ,se acuze pt. guvernanti tembeli ,asta deja e marlanie.Deci , eu sunt ,, distrusa”, cu , cine votez ??? :)N-am sa -mi pot exercita drepturile fundamentale :((( Asa ca luati masuri : Gadea -presedinte, Badea- prim ministru, Ciutacu – la aparare ….in rest va descurcati 🙂 … PS. Cu tot respectul o ,,frustata ”.
Claudia, cu tristete te anunt ca toti looserii enumerati de tine, la un loc, nu pun de o mandrina buna. Trust me. Pai tu de ce credeai ca esti frustrata fata mea?
@danutz
Asa…si?
Pt. Organel, multumesc pt.corectare . Frustrata era ca si amuzament, dar nu-si are sens, in rest pastrez opinia.
@ elmmar: exact, “Asa.. si?”.
Problema e ca v-a ramas doar ura viscerala. A-ti pierdut firul logic si nu mai sesizati caderea in ridicol. Santeti precum vitele ale din arena, le fluturi ceva colorat prin fata si ele scot abur pe urechi si nas, instinctiv. Patetic.
@danutz: n-as miza pe distantarea de ridicol a unuia care scrie a-ti. ca esti agramat te priveste, ca-mi insulti comentatorii e a mea. deci pleci.
Mult prea multa galagie…
Action, please!
Ce-a făcut?! 😯 Ăsta e disperat după audienţă, ştia că altfel nu-l bagă nimeni în seamă.
Nu il urmaresc pe moraru,autotintitulat cu pompa “Nasul”!M-am lamurit cu mult timp in urma ca nu este decat un prost fudul care se crede smecher!
La cat de cameleonic si slugarnic este,atacul
impotriva dvs.nu este intamplator! Avand in vedere invitatii pe care ii are(din zona PDL)
banuiesc ca a primit o comanda ferma in ce va priveste!Nu stiu ce ma face sa cred ca vor fi atacati si alti opozanti ai marinelului,udrei,
bocului(“Stefan cel Mare” cu coasa),s.a din arcul PDL!Sunt de parere ca prostia agresiva nu trebuie ignorata!Asa ca bine faceti ca reactionati!Sunt alaturi de dvs.si si Echipa de Aur de la “Sinteza Zilei(D-nii Mihai Gadea,
Valentin Stan,Bogdan Teodorecu,Mugur Ciuvica si,binenteles,dl.Mircea Badea )!
Pretuire si pentru dl.Radu Tudor!
Nu e disperat dupa audienta, dar odata ce se apropie cu pasi repezi Marea Campanie, toti trepadusii prezidentului au fost rugati sa-si descarce munitia asupra celui mare pericol media la adresa sa. Simplu, fara alte complicatii! Si te asigur ca este doar inceputul! La fel va fi si cu Badea, Gidea sau orice alt invitat la SZ, VG sau IGP. Am insa incredere deplina in capacittea voastra de riposta! Am vizionat citeva secvente din emisiunea ce o avea invitata pe “Turista” si se vedea de la o posta cum sorbea cu nesat “vorbele de duh”, la adresa vostra, ale Morarului – mimica fetei era cea care spunea totul!
Oare CNA va face ce trebuie sa faca in cazul acestui subiect? Eu sunt putin cam sceptic, mai ales ca de curand CNA a acordat cam cu dedicatie (dupa parerea mea) “un pachet de frecvenţe pentru înfiinţarea unui serviciu tematic de programe de radiodifuziune destinat copiilor”… Credeam si eu ca va aparea un nou post de radio destinat copiilor, ca asa e in piata libera: cuncurenta! http://www.cna.ro/Rezultatele-concursului-de.html
Daca era Ralu Filip la CNA poate aveati sanse asa…ma indoiesc ! Moraru poate o sa aiba “succesuri” la clanul prezidential in urmatorii 5 ani!Credeti ca va fi alt presedinte? Eu nu!Astept sa ma contraziceti!
D-le ziarist! Eu nu am nici cea mai mica stima pentru Moraru e atat de “inchistat” in granita sa mentala impusa! El vrea sa fie virulent da’ nu functioneaza decat decat cu ” fisa” si melodia IM…pusa!Dar dv. aveti un mare viciu: Emil Zola e deZOLAnt in vremurile astea cand vulgul e Vedeta! Un pic mai multa eleganta nu v-ar strica!
da’ rau mai esti! tu nu te gandesti ca televiziunea aia e falimentara? de unde sa iti plateasca saracu’ paunescu despagubiri?
🙁
Care e diferenta intre Dan Voiculescu si GC Paunescu atunci cand vine vorba de securitate si afacerile preluate de la Securitate ?
eu ma duc la vot doar daca candideaza badea la presedentie , spune-i lu mircea sa se gindeasca serios la asta , caci dupa cite vad , tot mai multa lume dintre cei nehotariti ,ar iesi la vot daca ar candida badea , iese presedinte din primu tur , fara drept de apel
Fara suparare,dar sa sustii cu probe subtiri ca Udrea a cumparat perdele de 75000 EURO este,la urma urmei ,tot o improscare ,dupa cum zici.Nu ma pronunt daca a facut sau nu nereguli in Minister dar mi se pare absolut improbabil sa sifoneze banii asa de prosteste.Ma rog,asta a fost doar un exemplu,poate prost ales.Intrebarea mea este,cum poate sa-si “repereze onoarea” un politician improscat ?Si ca o concluzie,cred ca toti ziaristii ar trebui sa fie mai ponderati in meseria lor pentru ca ,vezi si tu,doare…
Sunt de acord cu Badea presedinte. Hai sa facem o asociatie. Cine subscrie sa-mi raspunda aici. Eu zic sa nu il mai intrebam. Il obligam.
Indiferent ce iese la vot se pare ca e gata , se simte mirosul de sfarsit de domnie care bate de la curtile europei.E clar ca ne organizam pe cnezate si baroni locali.Vreau si eu o lista cu astia ca la ei va fi puterea si banu’ gros.La centru va fi haosul de sfarsit de domnie.Mai e de furat eheee dar ei e prea multi si nu s-ajunge sa zic asa.
Victore draga, baga-l pe Moraru in p … masi!Si mai ceva: sa-ti suga … pixul dupa ce se spala pe dinti cu Colgate.
domnu’ Ciutacu, este limpede ca Basescu este/va fi expirat-sacrificat de servicii, dar in sah exista mai multe deschideri numite “gambit”, prin care, prin sacrificii materiale de piese, se obtin ulterior avantaje pozitionale care duc la castigarea partidei…
nu credeti ca “baietii” il sacrifica pe basescu pentru a pune in locul sau un alt presedinte macar la fel de “ascultator” si spoliator de tara?
mare lucru sa cititi cele cateva randuri de mai sus, dar nu se stie, nu-i asa?
numa’bine!