Esti aici:
Prima pagină > Blog > Caruta cu deontologi > Decât să încercaţi să-mi închideţi gura, mai bine să reuşiţi să mă pupaţi în cur

Decât să încercaţi să-mi închideţi gura, mai bine să reuşiţi să mă pupaţi în cur

Dată fiind amploarea iureşului declanşat, scriu extrem de scurt pe tema cererii politicoase de arestare a mea, adresată de Radu Moraru în direct lui Emil Boc. Dincolo de faptul că banuiesc că, de fapt, eram ofranda adusă premierului de ziua lui şi de sfaturile binevoitoare pe care le primesc (să nu mă-ncurc cu instituţiile controlate de Traian Băsescu, să nu mă bag în troacă, să nu răspund public, să nu le fac jocul etc.), eu lucrez ca la carte. Sunt un mic elveţian al procedurilor.

Am început cu o sesizare la CNA, reglementator şi arbitru al pieţei tv. Dacă vrem să trăim într-un stat de drept, ne adresăm procedural instituţiilor. În măsura în care nu suntem mulţumiţi, mergem mai departe, la alte instituţii. Dar nu tăcem ca proştii şi nu ne lăsăm intimidaţi. Pentru că, băgând capul în pământ când suntem împroşcaţi, generăm precedente periculoase. Cum ar fi, mai rău ca-n perioada revanşardă 1997-2000, cereri de arestare-n direct; care, la un moment dat, se pot transforma şi în fapte. Azi poate fi vorba de mine, mâine (la nevoie) poţi fi şi tu, oricare dintre aceia care îndrăznesc să nu-l placă pe actualul preşedinte. Fiindcă România-i şi ţara noastră, nu doar a lor, eu n-am de gând să tac.

UPDATE: N-au venit ieri să mă ia, deși i-am așteptat. Poate le iese azi, pe motiv că am fost șeful lui Mucea și nu l-am împușcat la timp…

P.S. Dat fiind că remarc subiectele care-l pasionează pe argatul familiei, îl anunţ public pe George Constantin Păunescu că sunt dispus să gazduiesc la mine-n studio o dezbarere despre Securitate şi credite bancare nereturnate. E invitatul meu.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

177 thoughts on “Decât să încercaţi să-mi închideţi gura, mai bine să reuşiţi să mă pupaţi în cur

  1. lasa-l mah…omu` venea dupa vacanta, audienta mica, avea nevoie sa faca valuri ,sa afle lumea ca s-a intors..ce naibii !

  2. Bravo! Nu te lasa! Daca si tu te lasi chiar ca nu mai avem nici o sansa in tara asta! Suntem numai buni de emigrat in Congo!

  3. oho, hai ca nasul e chiar tare vere. daca tot vrei sa il lucrezi ca la carte pot sa-l dai in judecata pentru practici anticoncurentiale si il lasi in fundul gol, mai ales ca aia de la strasbourg nu se prea joaca cu chestii d’astea.

  4. @Fiara: nici unul dintre ele, da’ exploatez si eu slabiciunile adversarului 🙂

  5. Victore, ce-a mai buna aparare e atacul. Suna dracu din goarna adunarea si sa punem pulanul pe ei! Stii si tu ca daca suntem mai multi nu au cum sa ia maul! Succese!

  6. Sunt alaturi de tine , sper ca Romania sa ajunga o tara mai buna in viitorul apropiat. Oamenii politici se lauda ca fac 1 km de autostrada si ala din imagini video parea a fi 1 km de autostrada pe un singur sens , in timp ce in unele tari altii inalta cladiri de 1 km inaltime . Rusine clasei politice actuale ca indrazneste sa se ocupe de jurnalisti in loc sa se ocupe de ceva din care noi am putea sa folosim si peste ani si ani . Jurnalistii si clasa politica se vor schimba insa important este ce va ramane dupa noi . Securistii sunt peste tot , si daca unii dintre ei ar fi murit de batranete se pare ca va apare o noua serie de securisti formata fie din fii lor .

  7. Viata e nedreapta. Tu esti in “iures”. Restul sta pe margini, ca la fotbal, asteptind sa vada incotro bate vintul , in ce poarta intra mingia…Sper sa nu ramii iarasi singur. Ai mai fost in situatii in care , cu mici exceptii, toti s-au uitat in partea cealalta.
    Si sa te pupe-n cur, daca le dai voie! Dar crezi ca” macar “asta vor reusi?

  8. Doamne fereste, onoarea pupatului ar fi prea mare pt circarii astia, ar vrea nanasu’, ca ati vazut cum dadea buzna la marinar!! Daca va incalzeste cu ceva, suntem si noi prin preajma, cu pumnii stransi si va sustinem impotriva nedreptatii si abuzului!!

  9. Basescu imi provoaca greata pentru ca de la “muie, ti-am zis eu!”, pana la “gaozari” n-a fost cuvant murdar pe care sa nu-l rosteasca. De scarba m-a umplut si Nastase cand, grobian, ne cerea sa-i numaram ouale, ca ultimul aprozarist. Atatia oameni mari care vorbesc ca niste birjari, si tu quoque, Ciutacus? Limbajul asta te pune in aceeasi troaca cu ei, de ce te cobori? Sunt atatea cuvinte in limba romana, mai jignitoare decat “sa ma pupe in cur” dar mai elegante, totul e sa stii sa le folosesti cu inteligenga si umor fin, o ironie poate fi mai usturatoare decat o injuratura de mama. Fiindca tot vorbiram de ingineri, jurnalisti si talent, mai de dimineata…

  10. Toate bune si frumoase coane. Moraru e un astupat, vorba lunga-i saracie. Ma surprinde cum au sarit in sus baietii de pe blog. Moraru e toarta de la manerul haznalei vreunui tip infipt bine si cam atat. E clar ca procentul de jurnalisti stimabili e foarte redus. Vad ca sapramana asta, dupa Patapievici, acum Moraru, au cam inceput sa sara supapele PDL-iste. Cateii latra si ameninta cu parnaia. Is tari baietii. Numai ca papionul lui Patapievici e nationalizat de la Ratiu, iar barba si ochelarii lui Moraru mascheaza alte adevaruri incomode pe care latratul lui nu reuseste sa le ascunda. Asta ca sa nu fim triviali. Nicidecum de spaima vreunui for cu multe consoane.

  11. Iti multumesc pentru faptul ca ai curaj sa-i infrunti, eu am fost prea “mica” sa pot, sa am sanse de izbanda. Dar pe tine te sustin din toata inima.
    Imi plac mult emisiunile tale, se vede ca esti o persoana educata, rationala si capabila.
    Multa bafta!

  12. Se pare ca i-ai enervat pe astia suficient de mult cat se te umfle pe 24 de ore ca sa-si faca damblaua (mai mult nu vad sa aiba cum, daca gaseau ceva nu asteptau pana acum). E clar ca intrebarea i-a sugerat-o Boc lui Moraru.
    In concluzie, pregateste super-cosul tip “cetateanul Kislearsky” :p.

  13. domnule Ciutacu,
    desi am o parere foarte proasta despre Radu Moraru, si imi este foarte clar pe ale cui interese le deserveste dansul, cand va aduce aceste acuze, nu pot sa nu remarc ironia si ipocrizia acuzelor de calomniere pe care le aduceti astazi acestui domn, cand numai ieri chiar dvs calomniati o persoana a carui nivel intelectual si etic va depaseste cu mult (ma refer la ctp), bazandu-va numai pe niste fotografii neclare ale unui ziar de doi lei.

  14. Şi ce mai vor ? Pumnul în gură, injuriile, mitocănia ridicată la rang de replică politică. Dă-i dracului, că scăpăm noi de ei. Nu te lăsa, dă-i în judecată că ai dreptate !

  15. nu exista lingau mai mare decat moraru. e un lingau , atat…nu trebuie bagat in seama.prostu’ nu face decat sa-l reinvie pe defunctul băunescu.inviere media ce nu+i va face bine băunescului deoarece il va pune in lumina reflectoarelor…mediei…

  16. Am luat stirea pe scurt, ca mi se urca sangele-n cap. Am citit foarte putin la Petrisor Obae.

    In primul rand, nu ma mir. Se pare ca baietii dau pe afara si nu mai suporta. Corabia se scufunda, dar viitorii inecati nu se lasa cu una cu doua.

    Moraru a dovedit ca este un mare nenorocit de om. Dar tot un ilustru necunoscut ramane. Ai inteles, Morare? Si sa-l lasi in pace si pe Mircea, ca nu-i ajungi tu la calcaie!

  17. Dezamagitor Radu Moraru in ultima vreme…Acum vreo cativa ani ma mai uitam la emisiunea lui , dar parca nu era atat de tendentios…Parea manat de sentimente juste…Acum ,in goana lui disperata dupa rating , se pare ca a uitat de noi telespectatorii , cei care ar trebui sa constituim principala lui motivatie. S-a dus cu informatiile corecte si comentariile decente care , acum cativa ani , mai erau inca prezente in emisiunea lui. Sincer , imi pare rau ! S-a mai dus unul…

  18. Cred ca cel mai bine il “convingem” pe Badea ca are viziuni profetice despre Romania,il convingem sa candideze la presedintie si garantat va castiga(e cel mai anti Base din tara) ce aia mea noi nu putem sa ne batem joc de ei , ca m-am saturat de hotiile alor astia.
    Aduc 10 voturi garantat din cele care nu ar fi venit la vot.
    Vorbeste tu cu “nebunu'” poate sa baga , daca a reusit sa aduca 5000 de oameni asa scurt la alergare fara bani inchipuieti ce poate face intr-o campanie.

  19. Am mai citit cateva extrase din emisiune si n-am cuvinte destule sa exprim ceea ce simt acum.

    Asa cum presa a ajutat sa ne “scape” acum 5 ani de Nastase( ca si eu ma inscriu printre fraierii care l-au votat pe Basescu, asta ca sa ma exprim bland), asa trebuie sa-si ia foarte in serios rolul de a ne scapa de ciuma care a pus labele imputite pe aceasta tara.

    Si Morare, dar daca eu, cetatean roman, nu vreau sa-l vad in lanturi pe “Victoras”, ci pe tine? Ce zici de asta? In numele cui ai vorbit si cum ti-ai permis acest lucru?

  20. stai sa vezi victore cand l-o aduce si pe kklinescu.kktul trebuie insotit si de damf.cred ca, daca mai traia regretatul paler , i-ar fi rupt urechile derbedeului cu pantalonii rupti in cur.

  21. Doamne ajuta sa te aresteze!
    Stai matale vreo saptamina la mititica dar scandalul stirnit pre multi va dobori.
    Din pacate, nu cred sa fie, totusi, in halul asta de boi.

  22. da in ei, pe ei, pe ei, pe ei pe mama lor, contrar a ceea ce cred multi asta nu e din fotbal.

  23. Moraru asta e ,daca imi amintesc bine,dorohoian.Dom’le,Dorohoiul e vizitat abitir de astia mari,nevasta lui Geoana,Androneasca,recent,etc.Curios cum multi dorohoieni(am mai dat exemple) s-au trezit mari ,dupa ce au plecat de aici.Dar cat au fost in oras,nu i-a stiut nici dracul.E cazul lui Moraru asta despre care mare lucru nu am ce spune.E necunoscut la noi.Halal…

  24. i-ai facut reclama astuia, cred ca te-ai inteles cu el :). o sa faca vreo suita de emisiuni in care sa trateze problema asta si o sa i se tripleze audienta.

  25. ar fi ok o dezbatere d-asta cum zici, cred ca m-as uita si eu pentru prima oara la emisiunea ta, dar doar daca ar veni si mogulu’ vostru.
    ca el are experienta

  26. Vai de capul lui! Vrea sa faca un mic iures acum ca s-a intors din vacanta… Sunt sigura ca va face un mic serial din asata, pentru putina audienta si mult pupincurism. Oricum, felicitari pentru decizia pe care ati luat-o.

  27. Situatia sta cam asa: Morar (care le are cu jurnalismul cam cat le are un caine cu lins sarea) vrea sa se iteasca si el – prin alaturare – intr-o poza care-l cuprinde pe fratele lui Mircea B, patapievici (cu “ci” se scrie sau cu “ch”?), Elena Vulgara (sensul latinesc, evident), Elena indePenDenta (citeste si tu majusculele) si alte cateva figuri grotesti ale minciunii in spatiul public.
    Cum n-a fost convocat la poza de grup, se baga si el in ea ca gunoierul la nunta: poate le poarta noroc. Dar daca se prind nuntasii si-l gonesc din grup? asa ca, preventiv, injura el pe cei pe care-i simte dezavuati de grup, ca sa nu fie el huiduit.
    Oricum, am scris prea mult pentru cat merita gaozarul (sensul prezidential, evident) asta.
    Insa ceva nu-mi da pace: sa te crezi “Nasul” si sa stai pres in fata Piticului National, sursa tuturor bancurilor cu lingai si pitici, asta nu-mi iese.
    Ce film ar mai scoate Copola din asta… Sau daca nu Copola, Borat!

  28. Daca indraznesc sa te salte intr-o zi, ( sper sa nu se intample ) aceasta ar putea fi scanteia declansarii iuresului national si poate inceputul sfarsitului lor. Un semnal sa ne dati si ne vom strange cu zecile de mii.

  29. este cineva care comenteaza ca stam pe margine si asteaptam sa vedem ce se intampla. sugereaza ca suntem toti oportunisti dar nu ia nicun fel de initativa ca sa probeze .
    eu una nu ma uit la la spectacol iar daca victor ciutacu are nevoie se sustinatori, poate sa conteze si pe mine.
    in tara asta, toate lichelele comuniste care pupa in cur puterea isi spun ziaristi deontologi. nu ma intereseaza ce i se arunca in carca lui victor, dar simplul faptul ca nu l-am vazut aducand osanale tuturor scursurilor acestei natii ma face sa fiu de partea lui in acest conflict.
    nashul arata daca mai era nevoie ca nataia asta are prea multi ticalosi.

  30. moraru e un papitzoi cretin… ma bucur ca nu va lasati, intr-o tara unde toata lumea pleaca capu’, sa primeasca niste firimituri de la stapan! Doamne in ce hal am ajuns, si cate sperante s-au dus naibii in astia 5 ani…

  31. Mai deocamdata pe tine nu te-a acuzat nimeni de smekerii cu statul , dar pe barbosu’ ala libidinos care a luat bani nerambursabili de la guvern de si-a facut hotelu’ ala a vorbit o lume intreaga . Uite unde era lupu’ moralist…ba si cand il mai vezi si cu floacele alea pe fata ti se face si scarba ca barbat d’apoi ca muiere…un jegos imputit da-l in …masii

  32. “MISCAREA CONTRA STATULUI!” base are tupeul sa spuna ca statul este el! Trebuie sa priceapa ca nu este asa. Felicitari pentru atitudine. Daca aveti nevoie, doar scrieti pe blog.Eu va sustin. Si, in mod sigur, foarte multi romani va sustin.

  33. Victor ,eu dac-l vad pe strada pe JEGOSUL asta il bad in masa.L-am vazut la o deschidere de Showroom si-mi venea sa vomit.Plin de el ,figuri,nu-i mai ajungi la nas.Pe el ,nu te lasa.

  34. Nu am mai vazut jurnalisti certandu-se intre ei, din cauza si de pe vremea M.Macovei.
    Probabil vor ca atentia opiniei publice sa fie indreptata spre alte scandaluri si sa uitam de Familia sau d-na Udrea.
    Nu consumati minutele de antena pentru acuzatii de doi bani.Dati-l in judecata daca e cazul, poate se mai gandeste cand deschide gura.

  35. Ar fi interesant de văzut în ce fel (şi cât de urgent!) onor CNA îi va găsi o scuză scuzabilă la inscuzabilele atacuri. Probabil că, la preţioasele indicaţii ale Celuimultpupapîndos, realizatorul de emisiuni cu şi pentru caricaturile din capul Statului, va primi şi niscaiva bonusuri.
    Speriat trebuie să mai fie Independentu’, dacă apelează la astfel de atacuri prin interpuşi insignifianţi.
    Logic, să fi fost io, l-aş fi aşteptat la intersecţie (cu un prieten operator de faţă că nu-s egoist, să vadă apoi toată lumea, da?) şi l-aş fi demolat încet.
    E mai indicată, totuşi, calea aleasă de dumneavoastră şi e bine că o urmaţi. Fiţi “elveţian” până nu-i mai rămâne şfanţ în buzunare (în conturi, pe carduri!) sau îşi cere, public, scuze. 😉

  36. @stefan: crezi ca foloseste la ceva instigarea la violenta? doar sensul e invers, directia ramane aceeasi; gresita, dupa parerea mea…

  37. Domnule Ciutacu am si eu o curiozitate cand scrieti folositi “pe” sau “pa”, ma gandesc ca ar fi bine sa fiti consecvent (in sensul ca daca spuneti pa sa scrieti tot pa si viceversa)
    Stiu ca parerea dumneavoastra este ca sunteti arogant si genial , a mea despre dumneavoastra este ca sunteti doar un pic arogant si atat,… sau poate mai e ceva de zis nu sunteti in nici un caz modest

  38. Victore, lasa mah nasul.. vrea si el sa faca ceva audienta pe spinarea ta. Tre’ sa traieshte si el, nu? Pana la urma cei care sunt buni sunt buni. Cei care nu, incearca sa se lege de cei buni, poate vor fi putin bagati in seama.

  39. Asta da! stire.D-l Ciutacu ‘corupt’, poate chiar pana in maduva oaselor!Ma mir ca inca nu l-au ridicat pe vreo 24 ore, sa-si bage mintile in cap, ca indrazneste sa se incurce cu institutile statului, cu Familia tiranului, cu Elena Udrea, etc.Dar dumnnealui nu asculta de nimeni si se adreseaza acestor institutii, ca cetateanul simplu, care crede ca Romania este stat de drept; nu se lasa intimidat!, nu lasa sa i se dea cu pumnul in gura!. Cata incapatinare, cata fermitate!Pai, sa nu-i tinem pumnii?

  40. Nu poti dovedi ca Oralu ti-a cerut arestarea pentru ca omul are limba prinsa intre bucile prezidentiale ca intr-o menghina…deci ?

  41. Stimate domnule jad. Stiintific se spune “pe p***a matii”. Popular se mai spune si “pa P***a matii”.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.