Esti aici:
Prima pagină > Blog > Mintea mea, în gândul ei... > Curva rămâne curvă şi-n ziua de Paşte

Curva rămâne curvă şi-n ziua de Paşte

Pe fondul crizei mondiale nimicitoare şi al bătăliei fără menajamente pentru accesul la resurse, marile puteri au descoperit, subit, că Gaddafi e dictator şi nebun. Şef peste Jamahirie de mai bine de 40 de ani, Colonelul a fost, pentru toţi, bun de arătat cu degetul şi, în paralel, de făcut bani cu el, iar acum, dacă tot se răstoarnă la comandă regimurile autoritare din zonă, a devenit subit nefrecventabil şi, pe cale de consecinţă, urgent dispensabil. Sigur că-i o tragedie ce se întâmplă zilele astea în Libia, dar la fel de tragic a fost regimul Gaddafi şi când excentricul personaj îşi instala cortul prin marile capitale ale democraţiei planetare de paradă şi se bătea pe burtă cu liderii politici care astăzi se întrec în a-i da ultimatumuri. Iar regimul de la Bucureşti, fălos ca măgarul la trăsură când e să se declare solidar de paradă cu marile puteri şi să-şi închipuie că ar fi un soi de miez pe axele strategice internaţionale, dar nutrind speranţe deşarte că o să valorifice într-o zi creanţa de la Tripoli, nu e-n stare nici măcar acum să iasă de sub straiele sale ţipătoare de curvă a regimentului şi să adopte o poziţie politică fermă.

UPDATE: Dupa ce-a tacut solemn, intai si-a luat o felie de jurnal la TVR ca sa spuna nimic si acu’ peroreaza, prin telefon, despre ambasadori cu mandate ferme si secrete, la Realitatea

UPDATE LA UPDATE: Nici daca-si propunea, Severin nu putea sa-i faca un serviciu mai mare lui Basescu si sa-i ia locul pe agenda dezbaterii publice. Cu fiecare apartie publica pe care o are, se ingroapa si mai tare. Parlamentul European plateste lefurile alea regesti si deconteaza lunar sume inimaginabile pentru orice persoana de conditie medie tocmai ca europarlamentarii sa nu faca afaceri paralele si/sau intersectabile cu exercitarea mandatului lor.  

Comentarii

comentarii

Similar Posts

132 thoughts on “Curva rămâne curvă şi-n ziua de Paşte

  1. Nea Severin ,demisia imediata si rusine maxima.Nu te-am trimis europarlamentar cu salariu imens ca matale sa faci consultanta.
    Ai recunoscut ca ai facut consultanta.Acasa imediat, demisia sau partidul sa retraga sprijinul imediat.Rusine!

  2. Despre razboiul din Libia…cel mai bine ar fi sa nu ne bagam nasul unde nu ne fierbe oala.Parerea mea.Daca nu as gandi situatia pana la capat as zice ca cel mult sa trimitem ajutor umanitar,dar dat fiind faptul ca am vazut cum se calcau in picioare oamenii pentru un kil de zahar,ajutoarele acelea ar fi mult mai de folos la noi.Nu avem ce cauta in Libia,in musuroiul ala de furnici,asa cum nu aveam ce cauta,din punctul meu de vedere,nici in afganistan.Nu vreau sa fiu o voce izolationista,dar avem noi destule probleme in gradina noastra de rezolvat,sa-i lasam in plata lor pe vecini.In plus,americanii de ce nu se leaga de un dictator-tiran,pe masura lor?Tarisoarele astea ca Libia le mananca americanii dintr-o inghititura.Cum ramane cu un tiran adevarat,cum e preaiubitul lider Kim Jong Il si gasca lui?Acolo nu sunt tiranizati si inrobiti oamenii,doar daca sa uita crucis la poza marelui lider?Eu cred ca e la mintea cocosului[nu,nu acela al primei blonde 🙂 ] …concluzia e ca SIGUR s-ar da startul unui conflict global din care au mai fost doua si la al carui episod 3 nu vreau sa fiu martor.Iertati daca am fost putin off topic 🙂 Respect concetateni!

  3. Va rog sa va uitati atent la linkul pe care l-ati postat pe site .O sa observati ca in final apare ,fara o prea mare legatura cu subiectul(sau poate ca are legatura …) “psd-metoda-mascarii-sumelor-primite”.Intrebati-i pe cei de la hotnews cine ii plateste ca sa isi optimizeze siteul astfel incat stirile lor sa apara in motoarele de cautare cand cineva cauta PSD de exemplu .Puteti observa ca insiruirea de cuvinte din link nu se regaseste in articol,prin urmare linkul nu e generat automat cum fac unele siteuri,ci pare a fi pus manual de cineva ….Mai cereti si alte opinii,poate ma insel … P.S. : si eu cred ca Severin trebuie sa demisioneze.

  4. Felicitari.
    Romania nu are ce cauta din punct de vedere militar in Libia pentru ca, dupa parerea mea, in mod direct doar marile state pot profita. Cum sa vina o furnica precum Romania sa haleasca ceva mare si bun?
    In fine, poate vom trimite si noi ajutoare pentru raniti.
    Nu uita, Basescu priveste lumea crucis, asadar nu intelege ce se petrece, deci Romania nu isi asuma o pozitie.
    Imi plac oamenii care vorbesc din proprie experienta.

  5. Victore nu as vrea sa spun ca bati glia stramoseasca,dar trebuie totusi sa-mi descarc frustrarea.Baselu nu numai ca nu a adus vorba in mod protocolar si diplomatic despre rezolutia lu’ peste,dar ia declarat direct criminali pe Gaddafi si ministri lui slugarnici.Restu cu rolul tari noastre pe harta politica a lumi,este apa de ploaie.Pana cand Romania nu va juca un rol economic,sau geo-strategic cu adevarat inportant in Europa,sigur nu se va schimba mai nimic in bine.Cat despre d-ul Severin,evident ca-i se face “o mare nedreptate”.Asta arata cat de inimosi se dau romani sa-i ajute pe straini,iar atunci cand vin in tara se spurca intre ei mai rau ca niste mahalagioaice.Este pare pacat ca americanu’ nu ne poate da la fiecare cate o viza.Ca sa putem lasa in urma trecutul si sa ne bucuram de “un nou,si prosper viitor”.La naiba! ‘n puii mei..

  6. Cine stie ce aranjamente se vor fi facut in Libia ?! Pozitia curvei noastre e suspecta !

  7. Cat de gros obraz tre’ sa ai sa nu iti dai demisia? Severin ne prosteste ca alea sunt truncheate… Poa’ sa i-o zica la pustii din fata blocului, dar ziaristii aia straini stiu sa isi faca meseria si nu isi permit sa greseasca sau sa fie dati in judecata. Aia sigur au probe beton. Doar ca cizma faciala romaneasca e prea groasa. De jena ptr PSD care incep incetul cu incetul sa isi erodeze imaginea.

  8. Severin trebuia sa dispara din politica acum vreo 14 ani, odata cu scandalul spionilor din presa. De atunci, a mai avut o serie de declaratii cel putin belicoase la adresa altor tari, ultima fiind Franta. N-am nicio problema in a ne tine coloana dreapta in fata altor state, insa declaratiile lui au fost cel putin penibile, pentru un om care sustine ca mananca politica externa pe paine. Acum, trebuie din nou sa dispara, insa, in aroganta si vanitatea lui, n-o sa o faca. Si nici Victor Ponta n-are coaiele la el sa-l trimita la infanterie. In aceeasi ordine de idei, sunt curios daca Victor va scoate o vorba despre trio-ul Marean-Nutzi-Oprea…

  9. eu personal ma bucur ca Basescu a fost reticent si retras in acest conflict si nu a mai trimis 2000 de romani sa moara in razboi, cum zicea si Chirieac” ii musai sa participam la toate razboaiele de pe planeta ? NU”
    Nu va inteleg domnu Ciutacu de ce sa ne bagam chilotii in cur cu mana noastra?
    Basescu actioneaza corect si majoritatea analistilor i-au dat dreptate( am urmarit emisiunile de pe realitatea)

  10. nu-i de mirare defel! nu suntem noi singura tara din lumea asta larga care isi face un titlu de glorie din a nu fi dus niciodata un razboi de expansiune? toata istoria noastra nu am facut altceva decat sa stam cu gatul plecat. este foarte adevarat ca au existat si niste baieti mai cu sange-n instalatie, pe numele lor stefan, mihai, vlad si mircea, insa astia nu sunt decat exceptiile care, din pacate, confirma regula: suntem o tara de lasi! ca ne place sau nu sa recunoastem chestia asta, este un fapt!

  11. @de salutat retinerea: deci, pe teme de Libia, suntem aliati si parteneri strategici retinuti. aia cu analistii de la Realitatea e memorabila 🙂
    @denis: Severin trebuie sa demisioneze pentru ce a facut si punct. cat despre profesionalismul inexpugnabil si rigoarea ziaristilor britanici, eu n-as fi neaparat asa entuziast
    @john doe: in relatia cu Vanghelie, Ponta are exact ce-a cautat

  12. Ma uit la Severin si ma apuca toti dracii. Asta chiar ne ia de idioti. Conspiratii impotriva unui om incomod!!! Bullshit! A bagat vastu’ in caraiman! Atat de simplu. O sa-l vedem acum si p-asta cu teoria “pixelului albastru”. O scarba nesimtita!

  13. @john doe constiintei dejeaba ii ceri dovezi, prejudecatile aduc prejudicii.

    Stii tu ca a bagat vastu’ in caraiman?
    In tara asta toti eliberam judecati, deci toti suntem judecatori …

    Sa lasam teoria cu “o tara virgina violata de niste politicieni in calduri” ca nu tine…

    De la cersatori la politicieni toti depind de lei.

    Felix e un turnator, Severin un hot, iar Basescu un reformator nu?

    Sictir romane…

  14. Ce sa spui Victore, NIMIC pe frontul noastru.
    Ce se poate face NIMIC.
    Conducatorii nostrii- NIMIC.
    In Romanica noastra totul este frumos si bine; ce ne intereseaza pe noi de altiiiii- noi ne vedem de ale noastre.
    Dar vor veni si alegerile- sa vedem pe cine o sa mai votam, ca pana una alta nici USL, nici PDL nu. Asa ca ne gandim .

  15. Ar fi fost o faza foarte tare ca Basescu sa se declare impotriva invaziei NATO in Libia…dar asta ar fi insemnat sa aiba macar atita bruma de stofa cita a avut Ceausescu…

  16. FAPTUL CA NU AM SARIT CU POZITIE DE GENUL ” SUNTEM CU VOI” DIN PRIMA, A FOST CEA MAI INTELIGENTA MISCARE FACUTA DE BASESCU. DE DATA ASTA , SA PROCEDAT CORECT.
    NU NE PUTEM PERICLITA RELATIILE CU LUMEA ARABA FIIND PARTASI LA O ACTIUNE MILITARA ASUPRA LIBIEI. SA NE ADUCEM AMINTE CA TOTI MARII “DEMOCRATI” IN FRUNTE CU SARCOZY AU TRECUT PRIN CORTUL LUI GADAFY….. DECI CE FACEM ? DEVENIM CURVE PESTE NOAPTE ? II DAM IN CAP DIRECT CA NOI STIM CE-I AIA DEMOCRACY ? SA FIM SERIOSI. DE DATA ASTA NU PUTEAM FACE CEVA MAI OK DECAT SA NE VEDEM DE TREABA NOASTRA.!

  17. CE ATI FI VRUT SA FACEM ? SA SUSTINEM UN ATAC ARMAT ? VOI STITI CE INSEAMNA RAZBOIUL ? SE DISCUTA DESPRE RAZBOI CA DESPRE UN MECI DE FOTBAL. DACA ESTE DE EVITAT , DE OCOLIT , TREBUIE SA TE DEZICI DE TREABA ASTA CAT POTI DE MULT.
    PENTRU PRIMA DATA IN CARIERA LUI, BASESCU A PROCEDAT CORECT.PENTRU PRIMA DATA DE CAND ESTE PRESEDINTE NU-L INJUR.ROMANIA A PROCEDAT CORECT.GERMANIA A PROCEDEAT CORECT.

  18. Basel si-a aratat inca o data limitele.Am vazut ca dna s-a sesizat cu privire la fapta de CORUPTIE in care este implicat Severin.Asta confirma fapta de coruptie din parlament ,cand s-au dat bani in scopul de obtinere de foloase(prin ramanerea la putere a unor grupuri organizate):votul unor parlamentari,care de altfel au recunoscut public.

  19. Da ,aveti dreptate cu curva .Da aici nu-i vorba de o singura ,este un mare bordel cu zeci de curve .Pe toate aceste curve Gaddafi le-a platit bine cu saci de bani si favoruri multe .Acum curvele s-au strans in haita si ataca .O fi Gaddafi dictator ,dar cate gesturi de dictatori nu au facut aceste tari democrate ,superbe in democratia lor S-au trezit in Sarkozy si Berlusconi dragostea fata de libieni,iar anemicul Obama si-a ridicat coada blegita .Nu va este scarba de acest spectacol mizerabil pe care-l fac aceste tari roice? Sarkozy ,jignit de sacii cu dolari desartati de Gaddajfi cu genorozitate ,Berlusconi dorind sa reinvie istoria Italiei colonialiste ,Jandarmul lumii ,iata ce minunati comandanti s-au avantat in lupta impotriva libienilor .Aici nu este vorba de o lupta cu Gaddafi.Oare cine or fi revolutionarii Libiei ,de lupta cu arme de razboi?Or fi avand si ei un Tokes al lor .

  20. nici nu ma intereseaza daca severin a pus botu’ ca rata la muci, si chiar daca a vrut sa dea consultanta trebuie sa demisioneze daca are bun simt desi ma cam indoiesc.

  21. felicitari, d-nule ciutacu.A nu stiu cita oara va spun pt felul concis si extrem de simplu in care “prezentati faptele”.tot restul…sunt povesti.citindu-va fac o diferenta intre cam cum ar trebui sa faca politica diverse persoane angrenate in fenomen si cum fac de fapt.nasol…imi da cu minus.

  22. @paul

    E trist ca nu esti in stare sa-ti poti tine ochii deschisi, sa judeci si cu capul tau, daca esti in stare. Felix e turnator cu acte-n regula, Severin e un ingamfat care a pus botu’ la lovele, iar Basescu e un mare ticalos. Aaa, Sebastian Bodu e de-o prostie spectaculoasa!
    Iar tu esti orb in tara chiorilor…

  23. Vorbim despre CURVA??? Uitati-va la Realitatea tv.?Sant in culmea fericirii ca a intervenit CICLOP-BAS, telefonic in timpul unei emisiuni.Se lauda NON STOP cu asa o binefarere….Hai, sa vorbim de curve!………

  24. Cata prostie zace-n unii doamneee. Pana acum astia nu stiau ca Gaddafi este dictator? Ba da dar pana acum nu isi lichida propriul popor mitraliind-ui la colt de strada.La ,,jandarmul lumii,,care ataca acum Libia am aderat noi si noi am vrut nu am fost obligati. Sau facem parte din vreo organizatie militara a statelor Africane? Multi Romani care o fac pe maica Tereza cu Libia mai bine se informeaza despre diferenta dintre dictatura din Libia si democratia din Franta si Italia. Faptul ca Base nu sa implicat e din cauza saraciei in care zace Romania si poate din cauza ca atunci cand Franta si Italia erau tari noi calaream caini si ne hraneam cu sobolani iar Romania semana cu un carnat pe harta asa cum o sa semene dupa ce le da PDL-ul ungurilor Transilvania.

  25. @john doe Basescu ticalos?

    O fi felix turnator, dar Basescu e presedintele Romaniei, nu stiu daca intelegi cu adevarat functia lui.

    Deocamdata turnatoru de Felix, ofera oamenilor locuri de munca, mai ajuta pe unu pe altu cu fundatiile lui, pe cand presedintele ii injura, dar tu nu vezi asta tu vezi doar un document la comanda in care scrie “turnator”

    Eu sunt treaz, tu esti cel beat, si crede-ma din betia asta nu te vei trezii niciodata.

  26. @mina: oriunde-n lume, intereventia telefonica a unui presedinte in exercitiu intr-o emisiune tv este ea insasi o stire. ca Realitatea se faleste sau nu, asta deja tine de managementul statiei

  27. @paul

    Esti agramat si idiot.

    @victor

    Ceilalti 2 si-au dat demisia, al nostru e “incomod”… Si, dupa cum am banuit, Ponta n-a avut coaiele la el.

  28. @john doe & paul: va rog sa va jigniti, reciproc, in privat, daca aveti chef.

  29. Salutare,

    Victore, nu ne spui nimic de curva aia de Severin, care ne face de ras prin PE, de marinar stim ce si cum.

    Suma respectelor,

  30. @Cristi: daca nu esti in stare sa citesti un text pana la capat, nu ma face pe mine vinovat

  31. treaba asta cu severin arata cam unde sintem dpdv al mentalitatii politicienilor nostri. poate sa-l prinda in fundul gol in piata palatului cu a3 si realitatea live si cu judecatorii de la curtea constitutionala martori si el va spune ca era imbracat cu niste pantaloni de culoarea pielii cu o crapatura din care se iveste smocu de par. arata cu atit mai penibil si probabil de neinteles pentru strainezi care au demisionat in secunda doi. e ca treaba cu caltabosu lu remes sau cu base cind il altoieste pe copilu ala handicapat.

  32. Victore eu nu jicnesc nici incit, ma amuz tacit de un copil trist care dupa 21 de ani se agita cand aude cuvantul securist.

    Ma plictisesc ciocoii noi care o ard ca niste eroi aparuti dupa razboi.

    end.

  33. @ john doe

    Preferabil era sa-si dea Severin demisia. Demiterea este o solutie mai putin fericita.

    Simti nevoia de AUTORITATE sau de AUTORITARISM?

  34. Victor,

    Atunci cand spui ca Severin i-a facut un serviciu lui Basescu, presupui ca Severin se gandeste la altii in afara de persoana lui sau ca ii pasa de lupta impotriva lui Basescu. Cred ca acum te-ai convins ca te inseli atat in privinta lui Severin cat si altora ca el.

    Din pacate, constat ca voi ati “luptat” mai mult decat cei care ar fi trebuit s-o faca si, in mod evident, sunteti mai dezamagiti ca Basescu a ramas presedinte (chiar decat multi dintre cei implicati in lupta contra lui Basescu).

    E pacat ca ai depus (sau inca mai depui) eforturi de care profita niste jigodii. Dar, pana la urma, asa este meseria ta. In concluzie nu pot decat sa-ti doresc noi si nebanuite “succesuri” 🙂

  35. Singurul lucru pe care l-as avea de adugat…ar fi ca substantivul CURVA ar fi trebuit sa fie la plural!

  36. @bigradu: Severin i-a facut involuntar, vrand sa-si faca siesi un serviciu financiar, un imens serviciu lui Basescu; fiindca l-a scos din gura tuturor cand el tacea adanc cu Libia. meseria mea e cea de ziarist, iar optiunea politica anti-Basescu imi apartine din 1997 incoace, indiferent unde mi s-a intamplat sa lucrez. in privinta lui Severin nu ma insel si ti-as fi recunoscator sa-mi indici unde l-am elogiat eu. am luptat pentru mine, fiindca n-am vrut ca tara mea sa mai fie condusa de o rusine de om. nu mi-a iesit, asta e. iar faptul ca Severin e lacom si profund imoral nu-l face pe Basescu nici mai putin corupt, nici mai putin inadecvat functiei pe care o ocupa.

  37. john doe are dreptate referitor la ponta, micul Titulescu nu stie sa fi barbat politic, in ceea ce-l priveste pe severin, acesta nu are onoare, iar prin prestatia sa deplorabila afecteaza onoarea tuturor europarlamentarilor romani. in acest caz o demisie de onoare este imperios necesara dar politicienii nostri nu cunosc notiunea.

  38. Ceilalti doi au demisionat , tataie asta al nostru zice ca e lucrat.Smecherii romanesti de la Trocadero.Eu m-am cam saturat sa tot ii vad pe astia cum lupta de douazeci de ani sa fie pe functii banoase in stat.Tataie ! demisia imediata pana nu te aresteaza .Tataie !daca te-au lucrat tot fraier te numesti si nu ai ce cauta acolo sa faci consultanta .Afaraaaa imediat si rusineeee.

  39. @FuXi

    Sigur ca era preferabil sa-si dea demisia, dar stii tu pe cineva care si-a dat demisia in tara asta in urma vreunui scandal?! Eu nu, si tocmai de-asta am asteptat o reactie NORMALA din partea lui Ponta, ma rog, a partidului. Simt nevoia de NORMALITATE, n-am simpatii pentru nici un fel de lider autoritarist. Insa, manifestarea autoritatii intr-o organizatie nu ma deranjeaza atata timp cat la baza ei sta corectitudinea si/sau moralitatea. Dar, ce vreau eu?! Unde si cu cine?!

  40. In ultimii 6 ani, ministri de externe si presedintele Romaniei, care in fisa postului au ca principala activitate reprezentarea intereselor nationale in lume, n-au facut decit sa-si arate limitele precare ale statului de semidocti. Cel putin pentru mine, sa pui un ministru care are studii teologice la externe, numai pentru ca si-a aratat si demonstrat “abilitatile” de prestidigitator in alba-neagra, cum se voteaza la 17 secunde la Paris, ramine exemplul suprem de servilism si oportunism si in nici un caz de profesionalism. Basescu a fost si va ramine vesnic un tip educat si scolit in spiritul “dezbina si cucereste”, iar pozitia sa intr-o tara normala ar fi in cel mai bun caz cea de detinator de celula, iar daca mai adaugam ca este si un tip extrem de ranchinos si razbunator avem imaginea completa a ipocritului.

  41. Era domnul Severin aseara la Sinteza Zilei, si cu obrazul murdar de rahat ne’a explicitat cum jurnalistul nu a zis chiar ce a zis, iar el facea o fapta profund morala incercand sa ajute. La faza asta, Severin a fost ca Daniela Crudu.
    Europa este un fel de chilot curat(sa zicem), iar Romania este o pata maro pe acest chilot.
    Nu vreau sa’l mai vad la Tv pe ipocrit…

  42. @ Victor@bigradu

    Aș completa ” Severin e lacom … profund imoral” și prost de băune!

    Norocul lui Băsescu este dat de proporția extraordinar de mare a hulpav-amoralo-prostimii. O știe și o cultivă cu cinism și fără urmă de scrupul.

    De asta, în fiecare zi apare de la sine sau, în lipsă, se poate scoate de la sertar câte o găinărie care să facă de rahat opoziția și … s-o asorteze cu puterea.

  43. Toti marii lideri s-au intalnit cu Gaddafi, printre care si Basescu. Nu mi se pare vreo mare grozavie. Ceea ce m-a enervat la culme a fost piticania aia mica de la Cluj, care le-a zis evacuatilor din Japonia, ca “statul roman nu face caritate”, de parca dadea din banii lu’ ma-sa, nu din ai nostri. Eu inteleg ca romanii platesc taxe si impozite de-i cocoseaza, iar statul le da multa muie, in loc sa faca un drum, sa faca o scoala, sa faca un spital, sa plateasca un medic cu un salariu decent si sa nu mai vorbim de repatrieri. Cum sa-i ceri bani unuia caruia apele i-au luat si casa si tot? De unde pula mea sa-ti de ala bani? Am citit comentariul unui idiot pe un alt site, iar idiotul se intreba, cu o aroganta de cretin, cu aere de superioritate, tipic romanesca: “da’ in Japonia aia nu primesc salarii?”. Mai bine mergeam si anulam votul, decat sa-i votez pe idiotii astia, cum am facut, dar nu puteam sa las nici PSD sa ajunga la putere, ca si aia au furat cat cuprinde. Ce soarta de cacat putem sa avem, si sa ajunga mereu numai hoti in finalele parlamentare. Geoana si Boc nu cred ca au furat, dar amandoi sunt idioti, care au in spate echipe de hoti versari, care ne lasa in chiloti dupa ce-si incheie mandatul. Sper sa vina un cutremur de 9 grade si la noi, sa-i vad ce pula mea mai fura cand o sa fie totul neted ca la boloboc.

  44. M-a exasperat Ponta. Severin e noul caz asupra caruia Ponta se exprima cu :”sa-si dovedeasca nevinovatia”… O fi totusi cineva care sa-i explice naibii procurorului asta ca nimeni nicaieri niciodata nu trebuie sa-si dovedeasca nevinovatia?

  45. in bordelul care este politica romaneasca sunt multe curve, nu stiu daca o curva de stabiliment o arde si individual la coltul strazii. se pare ca severin a incercat un scurt pentru care trbuie sa se dea la fund pentru o perioada. daca matroana (ţaţa) nu-i in stare sa-i traga un svast peste bot, probabil ca nenea va avea foarte mult de castigat. orice asemanare cu persoane publice este pur intamplatoare.

  46. Io nu ştiu cum dracu’ se face de are băselu’ ăsta atîta bulan. Nici nu mai trebe să dea el la gioale. “Opoziţia” se faultează singură. Aseară mi s-o făcut greaţă uitîndu-mă la emisiunea lui Gâdea. Mîrlănia “europarlamentarului” şi felul jalnic în care încerca să dreagă busuiocu’ o pus în umbră şi “deştiul tremurînd” al machitorului şi tîlhăria de la Cernavodă!
    Putain! (cum ar zice fostul meu şef)
    Banzai! şi bancu’ cu raţa

  47. Buna ziua d-le Ciutacu,

    Aveam incredere in d-l Adrian Severin;sunt atat de cheauna sau el are dreptate?!
    Nu mai stii ce sa crezi…Traim intr-o iluzie sau habar n-avem ce e in jurul nostru?

    Cu mult respect pentru dvs.,
    ioanap

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.