Esti aici:
Prima pagină > Blog > Polemici Politice > Cum poate să ajungă Udrea preşedinte

Cum poate să ajungă Udrea preşedinte

Ultraşii s-au isterizat când am spus că, dacă Traian Băsescu va fi sănătos până-n 2014 şi dacă societatea românească va continua să se degradeze, Elena Udrea va fi, probabil, candidatul PD-L la Preşedinţie. Şi că părerea mea e că are şi destule şanse. Evident că, plecând de la antipatia antiportocaliilor faţă de personajul profund detestabil, s-au găsit explicaţii savante pentru spusele mele, dar nu s-a analizat deloc fondul. O să detaliez, cu amendamentul că tot ce-am scris până acum despre ea rămâne valabil şi că suntem ireconciliabili, dar încercând să mă detaşez de antipatia reciprocă, rezumând pe puncte construcţia unei ascensiuni politice.

– Elena Udrea nu e invenţia lui Traian Băsescu, aşa cum pare, ci i-a fost plasată de grupul de interese care l-a făcut preşedinte şi-l trage de sfori. El e doar dependent.

– Personajul Elena Udrea este modelat de mulţi ani de zile. Cine are memorie îşi aminteşte episodul povestit de Sorin Roşca Stănescu (niciodată dezminţit de împricinaţi) în care băieţii de la servicii umblau prin America să-i găsească bibliografie de viitor om politic. Cine n-are memorie găseşte căutând pe google.

– Femeile-s într-o ascensiune politică fulminantă pe plan mondial. Ştiu, românii-s majoritar misogini, dar, până-n 2014, bine spălaţi pe creier şi obişnuiţi cu marele manager politic de succes, vor deveni mult mai concesivi. Plus că experienţa de la ultimele două ture de alegeri libere şi democratice a demonstrat (celor care mai aveau vreun dubiu) că poporul suveran nu-i excesiv de mintos pe partea majoritară.

– Imaginea care i-a fost minuţios şi artificial confecţionată, inclusiv prin consultanţă de specialitate scump plătită, în paralel cu o construcţie de carieră administrativă şi politică, e cea a omului loial şi indispensabil, cu intrare la cel mai înalt personaj politic, de care nu e bine să te iei nici măcar în glumă. În orice caz, sub nici o formă sacrificabil, stare de fapt dovedită atât în momentul în care a demisionat de ochii lumii de la Cotroceni (de unde n-a plecat nici o clipă), cât şi în scandalul generat de dezvăluirile JN cu privire la cheltuielile faraonice ale Ministerului Turismului.

– De la scandalul cu faimoasa comisie Orban şi după albirea ei de către Parchetul General, clasic accident de parcurs, nici una dintre acţiunile celei mai Elene dintre Elenele prezidenţiale nu a mai scăpat de sub control. Ba, mai mult, iniţiativele ei (mă rog, ale strategilor din spate) au o feroce tentă peronist-populistă: construcţie de case pentru categorii socio-profesionale nemulţumite, vânzări de locuinţe ieftine pentru tine, investiţii publice direcţionate către zone cu potenţial electoral verificat etc. Chestii care în timp se acumulează şi dau cu plus la bilanţul ei politic.

– Aşa discret şi aproape retras cum se dă, preşedintele României îşi va pune (întru control total) garda pretoriană – Flutur, Falcă, Udrea – la vârful PD-L, în detrimentul vechilor tovarăşi de arme, şpriţ şi mangleală. Pentru un ilustru viitor de premier putinist/părinte spiritual al viitoarei conduceri executive a ţărişoarei de care-i pasă.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

153 thoughts on “Cum poate să ajungă Udrea preşedinte

  1. Azi a fost o zi infernala,am crezut ca acest nou Kill Bill, portocaliu…si cand am mai vazut si inserarea portocalie in steagul Romaniei ,m-a lovit damblaua.Chiar nu se mai poate face nimic pentru nenorocita asta de tara? O sa ajung pana la urma sa-i injur in loc de buna ziua pe cei care ii stiu vinovati de vot pdl-ist.Mi-e pur si simplu rau.

  2. Trebuiau spuse si trebuie repetate chestiile astea. In primul rand, pentru si pe limba tampitului mediu, care trebuie sa inteleaga ca basescu nu e altceva decat inventia unora, la fel ca parasuta pe care i-au varat-o sub piele (parasutele..ma rog..asta e alta poveste) si ca baietii respectivi vor face tot ce le sta in putinta (si le stau multe, pe banii nostri si ai copiilor nepotilor nostri, la felul in care ne indatoreaza) sa isi mentina armasarul si iepele in cursa.

    Sa inventezi unii noi e aproape intotdeauna mai scump!

    Si intr-un punct mai ai o multime de dreptate. In tara asta exista si baza suficienta de prostie, inapoiere intelectuala, morala incat minizdra cu pricina sa aiba sanse absolut reale.

    Problema e: in afara de cei demult convinsi mai asculta si mai pricepe cineva?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.