Personajul în tricoul portocaliu şi coadă este singurul om care s-a urcat alături de Adrian Năstase în ambulanţa care l-a transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Şi i-a interzis lui Andrei Năstase, fiul fostului premier, s-o facă şi el. Cine are detalii privind identitatea/funcţia/apartenenţa lui e rugat să-mi scrie aici sau, după caz, dacă se teme, pe mailul pe care-l găseşte la contact.
eu nu am detalii.ar trebui sa fie politist.ori poate de la servicii.sa citesti,te rog,comentariul de la editorialul tau din”Jurnalul”.mercy
o fi vreun colonel-basist, frate-de-armata cu turcescu….!!:))))….
Politist la Urmariri, Pol. Capitalei.Un tip deloc agresiv.
Un oranjgutan, binenteles ! 😀
Dupa cum se misca, parea cadru medical, era imbracat in tricou portocaliu, ca si ceilalti, dar e drept ca nu se implica practic. Poate era preotul de la ambulanta?! Glumeam….
Spunea un avocat la tv, cred ca il cheama Nicolae Traistariu , dar nu-s foarte sigura ca am retinut exact, ca masina cu care cei doi ofiteri de politie au venit la Nastase acasa era condusa de un alt politist , cu coada, care s-a urcat in ambulanta. Am auzit asta in urma cu vreo juma’ de ora
Am auzit astazi pe cineva vorbind ca in ambulanta cu Adrian Nastase a urcat si un politist. Sa fie acesta oare?
Victore, ma uit consternat la TV si nu inteleg de ce politistii care merg la Nastase umbla cu catusele la vedere. Nu poate exista in tara asta putina discretie sau putin respect pentru o personalitate ca Adrian Nastase sau oricare altul care are sau a avut funcii atat de inalte in statul Roman. Eu inteleg decizia instantei, nu o respect, o consider complet injusta dar daca tot au facut magaria asta, macar putina discretie si nu sunete de cature ar fi de bun simt.
Si inca un lucru. La cum vad eu ca se misca lucrurile in cazul asta mie mi se pare ca se doreste ca Nastase sa mai incerce o data sau chiar va fi ajutat sa ii iasa o noua tentativa ….. la cat de mult sa plans ca nu i-a iesit din prima. Sper sa nu am dreptate.
Am 2 curizitati:
1. Din ce bani a luat domnul presedinte masina ford sau ar putea prieteniiii lui din DNA sa il cheme la un pahar de tarie de unde sunt baniii….
2.Vreau sa ii vad pe cei 2 prieteni(BASESCU SI NASTASE) colegi de celula….
A spus-o la tv unul de la politie, este un agent chemat alaturi de altii pentru sustinere.I s-a spus si numele nu l-am retinut.
E improbabil ca i se va afla identitatea vreodata, dar putem face o analiza simpla, vizuala, pentu a determina macar apartenenta sa.
Vedem ca da ordine, deci este superiorul tuturor celor de fata, inclusiv al celui acuzat astazi si a catusistului de la spital.
Vedem ca are burta si coama, deci nu este din politie, dar este deasupra frezatilor veniti sa-l ridice pe Nastase.
Vedem ca nu are nici camera video, nici microfon, astfel posibilitatea ca sa fie un reporter ratacit, cade.
Parte din personalul medical nu este, pt ca nu are nici macar manusi de latex (aceasta fiind regula nr1 in tratamentul plagilor deschise din considerente ce nu cred ca mai merita mentionate).
Nu am vazut sa intre in casa.
Luand cele de mai sus in considerare, cel mai probabil vedem un om al serviciilor, plasat acolo cu rol de supraveghere al atat spectacolului mediatic, cat si al celor trimisi sa-l ridice pe condamnat; iar, ca sa dea bine la raportul de apoi, s-a implicat activ in miezul emotionant al actiunii.
PS: ar fi interesant de vazut ce fel de posetuta avea. Poate o camera foto menita ziarelor mondene si pro-basiste de a 2a zi? Pentru ca lait-motivul circului era “Nastase in catuse”
O fi vreun “ieri caporal, azi colonel”.. cine stie.
Pai scrie in titlu. Dar unul dintre aia cu buget marit pe timp de reducere de cheltuieli.
Ciutacule, în opinia mea favorizarea infractorului în legătură cu infracţiunea de corupţie presupune un sprijin dat infractorului în timpul desfăşurării unei acţiuni de corupţie sau pentru ca persoanele care au desfăşurat infracţiuni de corupţie să se poată sustrage unor eventuale cercetări în derulare. O eventuală favorizarea a unei persoane condamnată pentru o infracţiune de corupţie de a se sustrage sau întârzia o eventuală încarcerare nu are nici o legătură cu infracţiunea de corupţie. Bă, da pe Haisam cine l-a favorizat până la urmă în afară de berbecuţi şi de vas ?
E ofiter la cercetari penale ,a primit ordin sa nu urce nimeni pentru a nu se spune din nou ca este favorizat “infractorul” .
e politist, chiar singurul care si-a dat seama ca dl. Nastase e arestat spe deosebire de alti sefi din politie inclusiv dl ministru care spuneau ca este in no man`s land!!!! art 422 CPP teza 2 Celui arestat i se inmaneaza un exemplar al mandatului de executare ….. deci dl Nastase de cand politistii au dat ochii cu el trebuia imobilizat iar din acel moment era ARESTAT in niciun caz in no man`s land!!! Imi par rau ca le dati atat de multa atentie acestor politicieni infami!!! Dl Nastase a ajuns in sfarsit la puscarie… astept sa ajunga si dl. Basescu….. Iar individul portocaliu munceste pentru bani, altii din pacate nu… LA LANT SI LA JUG CAINILOR!!!!
Omul portocaliu este deoarece la anumite ambulante asa se poarta(nu sint sigura daca si la unele particulare)Portocaliu,nu numai rosu.Dupa locul unde este plasat e posibil sa fie medic sau cel putin asistent,asa ca are voie sa poarte si codita. Nu e primul medic salvarist cu codita si cu tricou portocaliu pe care l-as vedea. Am mai vazut si cind aduceau boschetari.
Eu nu stiu decat militienii au voie sa aiba coada (ma rog, exceptia ramane celebrul Dan Antonescu). Eu speculez ca e de la servicii (care se dadea militian) sau chiar militian din aia mai nou care sunt “undercover”
Abdel Kader.
cel cu tricou ar fi politist si s-ar numi nichita ori nechita,pe undeva am auzit ca ar fi cameraman in cadrul politiei, dar nu-s sigur.
Victor Ciutacu, vezi ca l-ai facut militian pe politistul laudat de toata lumea. Cel care s-a remarcat cu catusele la spate (la spitalul Floreasca) este “jumatatea” celui care l-a salvat pe Nastase. El s-a prezentat cu mandat in seara tragediei. Nu inteleg faza, majoritatea celor din presa l-a laudat si cand l-au vazut cu catuse … aproape toti l-au injurat. Foarte tarziu … Alecu Racoviceanu s-a prins cine este, in rest nimeni nu a remarcat.
SPECTACUL REGIZAT DE SECURITATE CU ACTORI CA DE OBICEI POLITICIENI. Biletul costa 2 lei. Actorii sunt de duzina. Astept sa te judeci cu japita de Iorga.
Personajul portocaliu a fost si in masina de la Otopeni cand s-a intors Cristian Vasile din SUA
Am vazut de cateva ori la emisiunile de stiri echipa mascatilor bucuresteni care insotea tot felul de interlopi la tribunal.Nu de putine ori mi-a atras atentia ca unul dintre mascati avea parul lung si legat in coada de cal.Ma intrebam daca acest amanunt nu este impotriva unui regulament,facandu-l usor de identificat si o victima posbila a unui atac din partea unui “beneficiar”al serviciului pe care il presteaza.O fi vorba de acelasi personaj?
Nu trebuie sa fi “mare intelectual” ( nu am consultat DEXul cu privire la semnificatia cuvatului, dar cred ca m-am prins cand i-am vazut pe Cotoi-Voinescu, Preda, Ungureanu, Patapievici), sa intelegi ca traim intr-un stat politienesc de 70 de ani. Deci Codita asta ce poate fi altceva decat un militian de la MAI, SPP, SRI, STS, SPP – astia care ne ghidoneaza viata de cateva decenii incoace!
Victor, poate ca e un pic off-topic, dar se leaga de cazul AN.
1. Momentul ales pentru definitivarea dosarului mi se pare prost ales pentru TB: dupa locale (unde poate ar mai fi saltat pdl-ul), dar mult inainte de parlamentare (asadar, impactul se dilueaza pana in noiembrie). Nu e stilul lui TB, care le face la timp, de obicei. De ce acum? Pentru ce se pregateste TB sa foloseasca aceasta condamnare?
2. PNL colecteaza sarguincios parlamentari, inclusiv in Senat (unde cam au oricum majoritate); nu parea a fi stilul lui Crin. La ce le sunt necesari atat de multi transfugi?
3. In toata tevatura asta, Claudiu Saftoiu este saltat – cu scandalul necesar – la varful TVR, o institutie in gaura, mai mult bataie de cap la ce audiente are. Ce batalie de comuncare publica urmeaza sa implice si TVR?
4. TB conduce show-ul, Ponta se preocupa de UE, Crin tace dupa o serie de aparitii publice dure. Ce fac liderii USL in spatele cortinei?
E wishful thinking, sau indiciile astea chiar par a fi ale unei pregatiri serioase de a rupe coada pisicii inainte de toamna?
Personajul este politist, de la urmariri sau politia criminala, l-am mai vazut si in alte dati la arestari, inclusiv la ridicarea de la otopeni a unuia dintre ceilalti condamnati in cazul Trofeul calitatii; profi, discret, eficient, nervi otel; la cate cunosc eu cum se impart sarcinile de serviciu in politie tipul este specializat, ca si alti cativa in tara asta, pe executarea mandatelor de arestare, probabil a fost cativa ani palmas la DPIR
; la Floreasca este cel care a mers in camera de garda cu Nastase, nedezlipindu-se de targa.
Am in familie om care intr-un judet exact ce face tipul asta face si el; se selecteaza pentru astfel de treburi oameni cu experienta, ceva arte martiale la activ, imobilizari fara arma, testati psihologic, nici macar nu prea clipesc, cum am mai zis nervi otel, fosti in DPIR, trecuti la slujba “in civil”.
PS Gentuta de pe umar contine, mai mult ca sigur, o arma, catuse, spray.Am mai vazut d-astea , iti rupe mana cand incerci s-o ridici.
In ambulanta nici familia nu are drept, experienta proprie, dar omul era clar escorta si era la ordin.
Iar in politie nu ai initiative, excuti, ca dai de dracu’.
Baiatul cu ponus (codita) din poza e un baiat care bate. Bate tare. La Parchetul lui Baselu’, ca doar nu o sa bata la mocheta lu’ Crin sau la gresia lu Ponta.
Victore, fiindca e putin off-topic si evenimentele ‘curg’, as vrea sa intreb si eu si as merge pina in pinzele albe,Basecu asta , dupa ce isi termina mandatul , nu va putea fi condamnat pt. un caz aparent mult mai neinsemnat, cel al furtului telefonului colegei voastre?
sincer, cum de s/a trecut asa usor peste?
stiu ca politicienii au imunitate doar pt. declaratiile politice…
dar cand a condus masina sub influenta bauturilor alcoolice?
de ce justitia e selectiva?
Dupa declaratiile celor de la salvare este politist.Daca nu se dadeau jos cadrele medicale din salvare,le-au amenintat ca-l ia pe D-nul Nastase in masina politiei si-l duce la spital. Trebuie sa aiba si competenta medicala .nu ai voie sa lasi bolnavul ne asistat medical dupa asa un eveniment.L-am vazut pe d-nul Nastase mai slab ,dar curajos ,ne-a privit pe toti ,avea acel suras modelat o viata intreaga (bine ptr. situatia lui )si cred ca nu se va mai sinucide niciodata Dupa atata tracasare a cedat psihic, ramanand orgoliu fara stapan … s-a intamplat nenorocirea dar a si murit acel orgoliu . De acum Nastase se va redescoperii in alt plan ,mai complex ,mai afectiv ,mai uman Se va apleca catre copii sai ,sotie ,prieteni ,va fi alfel de tata ,sot si om . Nu ma leg de toate evenimentele care l-au dus la Rahova ,spun doar ca numai aceasta stare, de detinut l-a ucis pe vechiul Nastase dand posibilitatea renasterii lui .O va face ,este inteligent ,va regreta gestul .Dupa mine trebuie sa plece din aceasta locuinta unde s-a intamplat nenorocirea din foarte multe motive Va avea si satisfactii vazindu-l pe basescu cat de mic devine .Sunt vremuri interesante ,cu sacrificii, drumul este bun ,cu rezultate.
Este al treilea politist, cel care a condus masina in care erau si ceilalti doi.
Procedura cerea sa mearga in ambulanta, de-aia s-a bagat acolo.
Nu e nimic obscur la mijloc…
Cetateanul Popescu,
Subscriu în totalitate!
DACĂ Ponta n-ar pune în practică nişte lucruri pe care le tot spune de câteva săptămâni, ar însemna că ar fi mai mincinos decât însuşi Băsescu. Nu cred în această variantă a doua. Crin nu cred că e genul “vorbeşte gura fără el”. Şi spune şi omul ăsta nişte chestii… Aşa cum scriam ieri, poate că Băsescu ştie, că doar are informaţii, că i se apropie sfârşitul politic, iar încarcerarea lui Năstase era ultima lui dorinţă.
Domnule Ciutacu,
Cred ca nu veti scapa ocazia de a realiza emisiunea Vorbe Grele cu Nastase la Rahova. Sunt convins ca are multe de spus.
Basescu se va opune, din greu, ca acest interviu sa aiba loc.
In loc sa ne intrebam de fiecare data despre diferite persoane,ar trebui sa-i “stimulam” (ceva miscari de strada) pe Ponta si Antonescu sa-i indeparteze cat mai repede pe Basescu si pe gorilele lui. Ma ingrozesc pe zi ce trece cand vad in ce hal a ajuns tara asta. Sa nu uitam ca “somnul natiunii naste monstri”. Monstrii nostri exista,dar sta in puterea noastra sa scapam de ei. Sper doar sa nu fie prea tarziu.
Off-topic, pe Basescu il doare undeva de toate arestarile deoarece chiar daca isi va pierde mandatatul de presedinte va deveni comisar sau monitor UE avand astfel in continuare imunitate si neputand fi judecat.Asa ca isi permite sa faca cate arestari vrea din USL sau din afara lui pentru ca poate, institutiile statului sunt de partea sa si 90% din presa de asemenea!
Sa recapitulam:
Nastase dupa gratii – bifat.
CCR presupunem (mai mult ca sigur, limbile sunt dornice de lins in dos stapanul) da dreptate lui Basescu, pleaca si el si Ponta la Bruxelles, iar acolo cutuma obliga cedarea scaunului in favoarea lui Basescu, deci prezenta Basescu la Bruxelles – bifat.
Scandalul plagiatului lui Ponta, chiar si demontat cu regulamentele in fata, si-a produs deja efectul de discreditare – bifat.
Legea referendumului posibil respinsa de CC – bifat.
Legea uninominalului pur, posibil respinsa de CC (declarata neconstitutionala) – bifat.
Ministrii USL discreditati unul cate unul – bifat.
Macoveii si Koveseii – “victorie” de imagine in cazul Nastase, restul pusi cu botul pe labe – bifat.
CNA latra si amendeaza criticii regimului – bifat.
Mi se pare mie sau USL da senzatia de slabiciune, aratand poporului ca tot TB este omul care conteaza, care poate controla indiferent de piedici si de dusmani, eroul national haituit, unica solutie a tarii? Nu m-ar mira sa apara niste procente in plus de incredere in dreptul lui TB in sondaje, procente care ar putea fi ulterior transferate si adunate noii miscari populare de dreapta, aparuta ca din senin, ca sa vezi, ca alternativa “din opozitie” la “dovedita” incapacitate a USL de a guverna tara.
Doar speculatii, insa daca nu sunt doar speculatii?
PS
Domnule Ciutacu, ma astept, sincer, la o reactie foarte virulenta a dumneavoastra si a postului A3 referitoare la amenda CNA, deoarece mi se pare de domeniul absurdului sanctionarea unei emisiuni in care premierul in exercitiu vorbeste despre situatia economica a tarii.
Inclusiv premierul ar trebui sa iasa in fata cu un punct de vedere, deoarece aceasta amenda are si o insemnatate grava – acuzarea indirecta a premierului de incalcarea legii electorale, fapt care il obliga, ma repet, la un punct de vedere.
Singurul fel in care cel pe care l-am considerat salvator, a favorizat infractorul, e acela ca nu l-a lasat sa se omoare! Deci e cercetat pt ca s-a pus in calea destinului. Eu nu mai stiu, dvs intelegeti ceva? Toti cei care au avut vreo tangenta cu cazul, au probleme cu justitia.Familia, politistii, avocatii, medicii, toti la un loc si fiecare separat, sunt haituiti, amenintati, santjati, umiliti, ingenunchiati. Baietii cei buni au guvernul si perlamentul, oare nu se poate face ceva sa se termine mai repede cu marinaru’, de la care pornesc toate?
Personajul pletos e ceva ofiter pe la spp , acelasi care o pazea si pe EBA cand venea sa-si relaxeze celulita la club IDM.
PS : in posetuta e arma din dotare..si la IDM umblau la fel
Salut Victor.
Daca Nastase a fost impuscat in gat cum naiba statea ca sarpele cu capu in sus pe taraga ?
Ma intreb si eu….
Daca avea vreo functie dinasta respectabila, cum zic unii dintre voi,probabil ca era vestimentat pe masura…nu in tricou portocaliu.
pentru subiect, este probabil politist, cum spun ceilalti care l-au mai vazut, dar ma indoiesc ca ar avea mari capabilitati de imobilizare etc. uitati-va la abdomenul lui “indelung lucrat” la sala de mese. fara legatura cu subiectul, beneficiul actualei situatii, este ca ea arata omului de rand, daca mai era nevoie, ca de fapt basescu traian este in spatele f multor institutii de forta ale statului pe care le conduce si le foloseste in interes personal. acum se observa liber si care sunt institutiile aservite acestui cetatean, obsedat de sefie si de bani. acestea sunt, in mod evident urmatoarele: CSM, parchet, CCR, ANI, servicii – cu vesnicele ramificatii securisto-ceausiste din occident si nu in ultima instanta mass-media televiziuni-jurnale (cele stiute). acesta este marele beneficiu, ca omul a fost scos in camp deschis. oricum, cine a vrut sa inteleaga cine este omul acesta, a inteles cand a mintit cu mana pe biblie ca n-a lovit copilul. toate cele bune Victor. bafta!
maiorul securist gogu de la jandarmerie oare ce mai face?!
Domnule Ciutacu,
Și eu sunt inginer, deci recunosc că sunt ageamiu în probleme juridice.
Deși nu are legătură cu întrebarea pusă, vă rog să vă faceți timp să mă lămuriți dacă este sau nu Codul Penal o lege elaborată și votată în parlament, sau este un regulament de ordine internă a asociației judecătorilor ICCJ ?
Pentru că în cazul condamnării lui Adrian Năstase am înțeles că s-a prelungit termenul de prescripție a “faptei”, dar un colectiv de tovarășe și tovarăși judecători au decis să nu țină cont de Codul Penal, sau, mai grav, l-au modificat, deci au devenit organ legislativ.
Pe același principiu și asociația de locatari de la blocul în care locuiesc poate da o hotărâre prin care să fie instituite amenzi pentru cei care trec prin fața blocului fără ecuson de la primăria Parisului!!!
Vă rog să provocați o discuție pe această temă, sau să mă lămuriți dvs.
Figuri jalnice care,sa speram,vor disparea in curand,maturate de romani,cum le placea odata unora sa ne zica.
Daca nu cumva e un inger pazitor al pasagerului,un om de bine,deghizat.Mi-e cam greu sa mai fac delimitari in confuzia asta generalizata.
Victore,
Offtopic
Am vazut acum pe site-ul realitatea.net un articol (si un video) in care il acuzau pe ministrul invatamantului ca nu a stiut sa rezolve o problema de la examenul de matematica.
M-am uitat la video si omul le-a spus reporterilor cum se rezolva (de fapt a spus care sunt cele doua ecuatii care trebuie rezolvate). Numai ca ziaristii care erau acolo sunt nise imbecili notorii care incearca sa dea teste de matematica fara sa stie matematica. Iar daca nu sunt imbecili sunt niste mincinosi. Ti se face greata cand ii vezi!
Draga Mircea, ai inteles perfect. Doamnele de la ICCJ s-au reunit brusc intr-o sedinta fara calificare juridica si au decis sa ii prelungeasca termenul de prescriptie speciala. Adica, sa adauge la lege. Toate informatiile au fost publicate pe ziuanews.ro, inclusiv dovezile aferente si prezentate, de asemenea, la Antena 3
Scuze de offtopic, dar am și eu o întrebare:
Băsescu la Bruxellărie?
Opt au fost de ajuns pentru a ajunge la atmosfera anilor ’50 ! Si atunci, unii au aplaudat arestarile ! Ca si atunci, procurorii fac legea !