UPDATE: Propaganda portocalie funcţionează pe bază de unanimităţi. E ca la unitatea militară: “ordinul se execută, nu se discută”. Pe asta şi-a bazat ani de zile Băsescu succesele. Nimeni n-a mişcat în front, toţi au comunicat unitar. Nenorocirea e că-s irecuperabili. Pentru ei, orice ieşire din front e sigur o chestie de tactică. Mă uitam la nefericitul ăla de Tapalagă. El, în calitate de pudel al sacrei Macovei, nu poate concepe că, spre exemplu, Badea şi Ciutacu pot gândi diferit faţă de Tudor şi Stoicescu. Nu, tată, nu ştiu ce n-a obţinut Voiculescu la împărţire. Şi s-a gândit el, mogulul, în imensa-i viclenie, să folosească atacul tonomatelor şi lauda celuilalt fel de tonomate. Că doar n-or gândi vreunii cu capul lor. Îmi şi închipui o şedinţă la noi. Gâdea ne aliniază şi, din spatele geamului de criminalistică, Voiculescu ne studiază. Şi după aia decide: ăia doi dau în Ponta, că-s mai nervoşi, ăilalţi doi o dau pe invers. Rămân în rezervă Grecu şi Coman, care intră-n joc doar dacă se accidentează vreunul dintre titulari. Bârzilă se ţine neutră, iar seara, după un time-out, Dumitrescu-i pasează decisiv lui Gâdea şi se-nclină balanţa. Trist e că, în loc să-şi înnoade fashionist cămeşile la spate, astfel de oameni, injectaţi cu ură şi bolnavi de scenarită, fac sex şi se înmulţesc necontrolat. Ceea ce-i extrem de periculos pentru echilibrul omenirii
N-am votat nici (alianţă cu) UDMR, nici modificarea Constituţiei, nici reconciliere naţională-n Palatul Victoria. Am votat strângând din dinţi o alianţă politică asumată.
Există anumite specii de vieţuitoare care nu pricep de vorbă. Cărora trebuie să le desenezi. Inclusiv faptul că n-ai de gând să te sinucizi, fizic şi profesional.
Dat fiind că am înţeles de la televizor că numai dobitocii nu-s în stare să remarce măreţia lui Ponta şi geniala lui mişcare politică, puteţi să-mi spuneţi “dobitocule”.
Oameni buni, calmati-va! Nu avem politicieni mai prosti decat avem ziaristi. Isteria e intretinuta. Faceti-va temele singuri, nu mai furati din ziare si de la televizor. Doar va zice Badea in fiecare seara ca privatu’ daca nu produce, nu mananca. Mai e vreo forma de jurnalism de stat? Parca, nu.
Prin urmare, masochismul asta, “ce dobitoc sunt ca am votat”, e amuzant. Imi pare rau, Victor Ciutacu. Poate tu esti sincer cu nervii la pamant. Dar treaba asta, nu tine. Prietenul tau, Badea, a spus de la bun inceput ca nu voteaza. Si, apoi, a dat-o la intors, ca o voteaza pe Abramburica pentru ca ea s-a luptat cu basescu. Ha, ha, ha, imi amintesc cate cutite in inima i-a infipt doamna Andronescu lui basescu! Si fiecare cutit era o viata, ca la pisica. Presupun ca tu, prahovean de-al meu, nu te poti preta la o asemenea explicatie. Asa ca, daca ai votat, presupun ca ai avut pe cine. Nu ai de ce sa tipi acum, nici macar metaforic, pentru ca esti baiat mare si ai avut toate informatiile la indemana (din cate stiu nu dai cu sapa de la 8 la8). Eu nu am votat, pentru ca nu am avut pe cine vota. Daca imi puneau si mie in colegiu o persoana respectabila, o votam.
Cu toate acestea, eu cred ca Victor Ponta, in toata aceasta perioada, a ramas egal cu sine insusi si, pentru cine a vrut sa auda, mesajele lui au fost tot timpul clare. Si nu pot sa spun ca nu ma uimeste. Pana acum, s-a descurcat destul de bine. E intr-o pozitie critica si intr-o perioada critica. Nu poate iesi in fiecare zi, pe post, sa se psihanalizeze. Ce ai zice de un pic mai multa incredere si de un ragaz sa-si traga omul sufletul si apoi, daca va mai fi cazul sa tipam rau la el? Ca nu e decat un om, si rahatul in care eu si tu si el si toti ceilalti ne-am bagat, pentru ca atat ne-a dus capul, e mare.
mai tii tu minte, ciutacule, cum frumos ziceai ca pentru ca sa cada basescu, ai vota si cu foca de la circ? ei, dorinta ti s-a implinit, dar numai pe jumate: cu foca de la circ ai votat, insa ea nu-l va da jos pe basescu…
Poate ca o sa ziceti ca-s nebun, dar iata ce cred ca s-a intamplat. Basul a plecat duminica de la premisa ca USL va lua maxim 60% din mandate. Pe seara, s-a apucat sa-i faca majoritate lui Geoana, cu ajutorul ambasadorului SUA: PP-DD+ARD+UDMR+UNPR+ minoritati+grupul proGeoana din PSD (vreo 70 de parlamentari) ieseau 52%. De aceea a iesit pe la ora 19 si i-a rugat pe unguri sa iasa la vot. Urma sa faca majoritatea “Pro UE si SUA” si in fapt iarasi pis pe votul popular. Urmau scandal, panarama, ceata, blocaj extern al suspendarii si basul ca pestele in apa. De aia cred ca Ponta a zis-o cu UDMR la ora 22, ca sa-i scoata din combinatie. Apoi, USL a luat 67%, si “majoritatea” basului a murit. Acu cauta sa scape “elegant” de UDMR, chipurile ca nu i-ar vrea PNL-ul. Eu cred ca Ponta a fost inspirat. Poate gresesc, dar nu cred. Geoana e un sacal.
Bravo Ciutacu,
Bravo Mircea Badea,
Reactionati si spuneti lucrurilor pe nume ca astia de la PSD au si inceput sa derapeze nasol de tot si nici PNL nu se tine prea bine pe picioare.
Si eu sunt “dobitoc” la fel ca voi.
Eu cred că-i vorba de una din două:
1) Fie e la impuse de afară, pentru ca Ponta să poată sta vreodată la masă cu Merkel;
2) Fie e o cacealma menită să ajute trustul Intact să treacă în opoziţie, având un motiv întemeiat să muşte de poponeţ USL-ul. Nu de alta dar ar fi fost de porc să vedem Antena3 transformându-se într-un fel de B1, şi ca să existe o trecere lentă, a aruncat porumbelu’ nentu Ponta. Acum…până s-o numi noul Guvern (cred că mai tarziu de 7 Ianuarie 2013), tot are ce mesteca Antena3, numa’ bun de schimbat, sanchi, macazu’…rămânând în opoziţie. 🙂
Am adăugat totuşi varianta 2), cu toate că 1) mi se pare cea “câştigătoare”, pentru că vreau să refuz acceptarea faptului că Antonescu şi Ponta sunt în stare de aşa ceva…de o alianţă post-electorală sinucigaşă cu UDMR. Şi cred asta pentru că dacă Băsescu miroase că ăştia chiar au de gând să facă aşa ceva, îşi numeşte frizeru’ pe post de Prim Ministru de 3 ori la rând, dizolvă Parlamentul şi aruncă USL-ul într-o nouă campanie, din care cu siguranţă vor ieşi cu maxim 40-45%, acum după fiasco ăsta grotesc…
E buna diversitatea, busola noastra a dreptatii – noi nu am exista (psihic si moral) fara ea. Nici noi nu am votat UDMR la guvernare; Intrebarea e: cand aluneca Ponta si cand se va satura Crin cel loial sa-i curete mizeriile si sa-l apere/acopere. Adica pana unde va merge Crin? Va fii Crin sclavul cuvantului dat lui Ponta sau sclavul propriei demnitati?
Domnule Ciutacu, acum mai mult ca oricand proaspetii alesi se lasa orbiti de euforie si nu se mai gandesc decat la impartirea bucatelor, insa mintile lucide trebuie sa priveasca evenimentele si din alte perspective.
Daca fortele USL sunt interesate doar de desemnarea premierului, de partea cealalta prioritatea zero a lui Basescu este sa scape cumva de acest nou parlament neasteptat si infiorator (pentru el) , cu un USL de 67% care-l poate trimite la plimbare inca din prima sedinta.
Practic in acest moment Basescu este obligat sa incerce din nou ceea ce a reusit in luna Iulie, anume sa arunce la cosul de gunoi acest vot care il incomodeaza foarte tare. Nu uitati ca el inca dispune de cele doua arme pe care le-a intrebuintat deja cu succes anume CCR (care va interpreta Constitutia exact asa cum i se cere) si sustinerea internationala neconditionata in numele Institutiilor, Legalitatii, Echilibrului Puterilor etc. (de fapt tot in numele CCR).
Mai concret, Constitutia prevede la art. 63 (3) ca:
“Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea Preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.”
Oricine citeste intelege ca Presedintele are obligatia de a convoca parlamentul in acest termen de 20 de zile ; dar atunci cand ai CCR-ul in buzunarul de la slip, cele 20 de zile pot deveni termenul limita in care Basescu are dreptul suveran de a convoca SAU NU noul parlament ! Odata termenul expirat – adio arme ! votul popular se prescrie.
Observati ca o astfel de interpretare rasturnata se practica deja in privinta desemnarii premierului. Prin aceasta manevra Basescu scapa si de vechiul parlament, care il enerveaza la fel de mult. La paragraful urmator Constitutia prevede ca:
“Mandatul Camerelor se prelungeşte până la întrunirea legală a noului Parlament.”
Ori “întrunirea legală a noului Parlament”, si pe cale de consecinta “prelungirea mandatului vechiului Parlament” , pot avea loc doar in acele douazeci de zile de gratie, dincolo de acest termen ambele situatii sunt lipsite de suport constitutional.
O astfel de interpretare il lasa pe Basescu singur la butoane si “obligat” de situatia exceptionala sa conduca prin decrete pana la o data care va fi anuntata ulterior, si totul in mod perfect legal si inatacabil.
Atunci cand interesul celor care conteaza o cere, apar asemenea situatii… Ceva asemanator se intampla in Egipt cu Morsi , si chiar langa noi cu Viktor Orban prietenul bun al lui Basescu. Si culmea, Hillary Clinton deplangea recent regresul democratiei in Ungaria datorat “resovietizarii” din Europa de Est !
Compromisul asta a fost bomboana pe coliva! Puteţi să-mi spuneţi dobitoc şi pentru că i-am votat.
Ma alatur si eu celor scrise mai sus, si da si noi in familie suntem 4 dobitoci.Ca am iesit din casa, am impins-o de la spate pe aia mica ca deh era primul ei vot, ca sa ce? Sincer am crapat cand am auzit noaptea imediat dupa anuntarea exit poll urilor ca intra la discutii cu UDMR?Dupa asa o dezamagire, ieri intru pe site ul vostru si citesc pe net ca toate scursurile din fostul pdl, ard cum dracu s-o mai numi intra prin redistribuire direct de pe loc 2 si 3 -top in parlament.Singurul lucru pe care am putut sa il fac e ca am semnat petitia initiata de voi si data mai departe.Nu stiu daca se mai poate face ceva, si sincer nu stiu ce asteptari sa mai am si de la cine? In afara ca sunt multumita sufleteste ca au intrat in parlament niste oameni ca dl.GIURASCU, DL.BARBU, GABI FIREA,ANDRONESCU, GRAPINI(pe care o cunosc de circa 15 ani, de cand colaboram cu firma dansei) si inca alti cativa, restul e tacere. Felicitari tie si lui Mircea si celorlati colegio pentru verticalitatea de care dati dovada.
Articolul de mai sus este excelent.
Citesc cu plăcere posturile tale. Pentru ca îmi confirma temeinicia motivelor pentru care te citesc de destui ani, de-acuma. Iar pe altii nu.
Pentru ca nu-s asa înfierbântat ca multi altii, o incercare de inventar rational al motivelor anuntarii (!) unei posibile aliante cu UDMR ma duce in principal inspre acestea trei:
– PSD-ul pune de-o demitere a lui Base pe motiv de “inalta tradare”; ideea-i ridicola si sper ca baietii sa nu ii dea curs, ca atunci chiar ca UE ne zice “out”
– PSD-ul vrea sa se legitimeze in UE si sa caute ca, pe baza aliantei cu UDMR-ul, sa ii convinga pe popularii europeni nu neaparat sa nu se mai bage in afacerea “Base-USL”, dar macar sa o lase mai moale; idee cu mici-mici sanse de reusita, pentru ca maghiarii aia chiar influenti la UE nu stiu daca sunt destul de apropiati si de fideli lui Base, dar sigur sunt ati PSD şi anti-USL;
– unii zic ca PSD-ul pune de o noua procedura de suspendare si din calcule le reiese ca neaparat trebuie sa aduca la referendum si maghiarimea.
Cu privire la aceasta din urma ipoteza, eu cred ca e cea mai realista. Numai ca trebuie usor nuantata. Practic si concret, Ponta nu cred ca vrea demiterea lui Base – care poate fi extrem de util ca tap ispasitor in urmatoarele 15-20 de luni, daca ramane presedinte! – ci doar sa joace cu Base lun joc la cacialma. Idea aliantei cu UDMR-ul fiind pisica arata lui Base. Numai ca Base are un atu si il va juca exact cum e el: ca un jucator care joaca la limita, mai mereu pe muchie. Stie ca de data asta UE e deja cu ochii pe noi, iar USL-ul nu va mai putea forta legislatia, Constitutia şi procedurile, declansand alert suspendarea, in lipsa unor fapte (nu vorbe!) vadit neconstitutionale ale lui Base. Asa ca va respecta la sange – la limita, dar in interiorul limitelor! – termenii legali si constitutionali ai atributiilor sale din contextul de fata. Se va raporta la Constitutie plecand de la viziunea (riguros corecta pentru orice jurist sadea!) ca gradul de miscare si de libertate al interpretarilor sale “intru spirit” este marginit doar de “litera” textului de lege. Mai precis, cine respecta “litera”, nu poate fi tras la raspundere pentru incalcarea “spiritului”.
Ne asteapta vremuri palpitante, cu rasturnari de situatii şi gesturi neasteptate. Din partea tuturor.
Exista un singur motiv pentru care Ponta ii vrea pe unguri:
– daca basescu nu il numeste, ei vor vrea sa il demita. Pentru a-l demite, au nevoie de 50% +1 . lucru care daca nu l-au reusit in mijlocul verii, cu atit mai putin acum pe vreme rea. Dar exista ungurii care sunt multi si ies sigur daca asa le zice partidul. Si in felul asta poate reusesc sa ajunga la 50%….
P.S. Eu sunt basist…
Verificati de ce s-au infiintat atatea colegii. Sper ca nu au dorit sa-i multumeasca pe toti cei care au venit cu bani si pentru care au obligatii.
Fiti transparent si aratatine ca chiar o sa fie mai mici cheltuielile forfetare, cazarile, telefoanele, carburantii pentru parlamentari.
Daca se finaliza rezultatul recensmantului sigur nu ar fi mai existat atatea colegii si nu am fi ajuns la o asa aberatie de parlament.
Trebuia sau se mai poate face ceva astfel incat cei care au obtinut mai putin de 20 000 de voturi sa nu intre in parlament (sa fie un prag minim de voturi).
Deasemenea sa se introduca in lege ca acei parlamentari care nu au activitate si nici o propunere legislativa in termen de 6 luni sa devina incompatibili si sa fie exclusi din parlament.
Vad ca superficialitatea se intinde peste tot. Unii nu se pot concentra sa citeasca cateva randuri si SA SI INTELEAGA CE CITESC.
@Irina pe 12 December 2012 la 03:49 . Cand am spus eu ca vreau UDMR la guvernare? Fa un efort intelectual minor si incearca sa intelegi ce citesti. In esenta am spus doar sa nu ne grabim.
Aseara am vazut pe Mircea Badea isterizat ca Hrebenciuc a spus ca ar vrea in Guvern pe ineva de la UDMR. Cine este Hrebenciuc? Reprezinta el oficial USL? Eu o sa ma rezerv pentru istericale daca o sa aud asta de la oficialii lor sau daca o sa vad UDMR-istul in guvern. Pana atunci nu as face decat sa par prost. Cum arunca unul o vorba eu sa o iau de buna?
Asta ar insemna sa sustin ca Badea crede ca votul uninominal “pur”, ala cu “castigatorul ia totul”, este mai bun decat sistemul de acum pentru ca Gadea (seful si prietenul lui) a initiat o petitie in acest sens.
Ei bine nu este asa.
Si apropos, si eu sunt de parerea lui Badea. Uninominalul “pur” este o prostie si mai mare. Eu cel putin cred ca votul pe lista este cel mai bun si ca scnimbarea lui s-a facut doar pt ca a vrut Basescu sa se razbune pe cei care l-au suspendat in 2007. Dar daca eu cred asa nu inseamna ca toti romanii cred ca mine.
Ceva-ceva este adevarat in ceea ce spune dl. Tapalaga, si anume lupta pentru ciolanul prea mic pentru pofte asa de mari. Altfel, cum s-ar explica ceea ce face Ponta acum cu inventarea de noi ministere, dupa principiul “dati mai putin, sa ajunga la toata lumea!”? Sanchi, facem si noi ce face Europa… 🙂
Multi liberali au intrat de pe locul 2 , dar au fost destui (doar in cateva judete) care au fost pe locul 1 (tariceanu, norica , vosganian) , deci uninominalul pur nu ii elimina pe liberali , insa ii facea de 14% in parlament. Deci mai bine revenim la liste si gata.
@alex: Tariceanu a intrat la marea redistribuire nationala, ca Blaga si Roberta 🙂
Una din solutiile electorale cele mai decenta si mai oneste este uninominalul mixt. Adica jumatate dintre alesi vin din colegii uninominale, iar cealalta jumatate de pe liste unice nationale. Am mai sustinut asta aici acum cativa ani, zic eu argumentat. nebunia de zilele astea imi da din plin apa la moara, pentru ca impiedica anomalia inmultirii fara numar a parlamentarilor. Care, oricat am hamai si blestema noi (unii, nu eu, ca nu-s chiar asa naiv), vor inghiti sigur mai multi bani decat pana acum. ca-s mai multi!
Domnule Ciutacu, la prima vedere jurnalistii si suporterii lor s-au impartit in doua tabere: sustinatori si nesustinatori ai lui Basescu. Pentru unii existau posibilitatile proBasescu, pentru altii proVoiculescu. Unii proamericani, altii prorusi(?!).
Putini insa, au aparat sau au criticat atitudini, derapaje, principii si mai ales au ales sa gandeasca si sa inteleaga ce se intampla . Au ales sa VADA. Pe dumneavoastra si pe Mircea Badea va vad facand parte din aceasta minoritate.
Mastile se vor schimba, siglele si anteturile asijderea, dar adevaratul conflict va ramane intre cei care vor sa vada, sa judece, sa inteleaga, si cei care “stiu” totul dupa cum li se spune “de la centru”…
In concluzie, va puteti alinta cat vreti cu apelative dure gen “dobitoc”, dar nu sunteti;sau, pe mine cel putin, nu m-ati convins ca a-ti putea fi.
Numai bine!
Votul a fost contra regimului basescu(pdl,unpr,udmr)din ultimii 4 ani.In plus nu se poate uita bataia de joc a udmr(hunnor kelemen a vorbit timp de 3 ani, cu un tupeu nemarginit,de parca era cel putin imparatul romanilor) pe timpul referendumului(boicot nejustificat/nedemocratic/neloial ca cetatean roman de etnie maghiara traitor pe aceste meleaguri ale Romaniei).Insa ungurii sunt asa de disciplinati/manipulati, incat ca si-au eliminat singurul conducator democrat, adica pe d-nul Frunda(singurul UDMR=ist care a votat la referendum).Probabil ca Ponta a uitat toate acestea si este bine sa-i reamintim.
Felicitari Victore, tie si lui Mircea, pentru proba de verticalitate, de servire a adevarului , prin (o)pozitia pe care ati adoptat-o. Am si eu o propunere, in completarea celor spuse de voi. Sa infiintam, desigur cu sprijinul vostru, un nou partid PD ( partidul dobitocilor). Ma inscriu, cotizez si activez !
Nu vrem UDMR!
Ma alatur tie si celorlalti dobitoci! Ieri am spus tot ce am avut de spus asa ca postarea de azi este doar un nou MULTUMESC pt. ca esti Om(adica ce inteleg eu prin om)!Bine,desigur un om dobitoc…
Degeaba o da la intors Crin acuma…e tarziu…lumea nu uita si cred ca nici nu mai are chef sa ierte ca e satula de atatea porcarii…au pecit-o,asta e….s-a dus increderea (atata cat era)…
Promit solem că e ultima ţeapă pe care o mai iau de la clasa politică! De câte ori o să mă mai tenteze plasa naivităţii, o să-mi amintesc – cu scârbă – cum se pupă-n fund, reciproc, indiferent de culoarea politică, în câriumile ţării…
Singura acţiune la care mai sunt dispusă să particip e o revoltă de proporţii a poporului român!
Vă doresc “Sărbători fericite!”, eu una am reuşit să mi le stric… Toate cele bune!
Domnule Ciutacu, daca premierul Ponta vrea colatie cu UDMR-ul pentru ca partidul maghiarilor a trimis, aproape de fiecare data, in Guvern oameni competenti, Borbely, Cseke sau Marko Bela, spre deosebire de PNL care se pregateste sa-i impuna in Guvern pe Nicolaescu, Fenechiu sau Stro !
@Silvia: mi se umple curu’ de lacrimi, doamna. in locul dumneavoastra, n-as insista cu numele alea, mai ales cu Cseke
da,si mie imi puteti spune :dobitoaco!!!
waw…ce idioțenie stupidă…dacă nu intră udmr-ul la guvernare nu mai sunt banii de pensii și salarii!!!….cît de prost poți să fii ca să gîndești așa ceva???…
I-am sugerat domnului Ponta pe blogul său o soluție “elegantă” de cooptare la guvernare a UDMR, soluție care va fi imediat acceptată de guvernatorul Băse,
propunându-l pe Kelemen Hunor drept premier.
În acest mod va rămâne cu onoarea neștirbită în relația cu UDMR și va deveni copreședintele unei posibile coaliții PSD-UDMR, nou conturată, în locul USL.
asa cum aticipam ieri si alaltaieri, cred ca Basescu spera la dizolvarea viitorului Parlament si la alegeri anticipate… Ideea incepe sa fie vehiculata si prin presa…. Daca se va ajunge acolo, cred ca tradarea USK-ului ii va costa foarte , foarte scump…cred ca vor lua sub 50%… Ia sa vedem ce fel de campanie si-ar face USL… Cate voturi va lua Ponta cu reconcilerea lui?
erata: cred ca tradarea USL-ului ii va costa
@oce: foarte
eu am votat anti-basescu, ceea ce inseamna camarila lui Basescu . din camarila fac parte si reevaluatii lui Pontica cel care la 5 minute de la alegeri s-a calcat pe picior, includ si pe cei de la UDMR. Ungurii, aceeleasi persoane ce au tradat Romania! Poftim ??? sa intre la guvernare ??? vreti poporu in strada domnule Pontica ?? nu va este frica??
Domnule Ciutacu eu sunt putin implicat in politica dar observ un lucru ciudat in ultimele zile,vad cum il provoaca USL pe betivan sa desemneze un alt premier decat Ponta,ca sa-l poata suspenda,eu as vrea mult sa nu-l mai vad pe curu asta de presedinte deloc,dar mai mult de atat as vrea sa vad ca de ieri se apuca cineva sa rezolve si din problemele acestei tari.Daca credeti in teoria mea de provocare a lui base da-ti o replica ,eu nu cred ca Geoana e atat de prostanac sa mai mearga la “spaul” lui base dar daca e atat de prost as vrea sa-l vad alaturi de base la coada la moaste si dupa aia la sarmale date gratis de Vanghelie.
Este foarte simplu . Pentru ca o democratie sa functioneze este nevoie de o societate pregatita pentru a avea libertate adica sa fie caracterizata prin citeva elemente de baza gen demnitate ,corectitudine ,unitate,bun simt …. etc . Noi NU avem asa ceva !! Am 30 de ani si este a nu stiu cita oara cind imi pare rau ca am votat , am facut-o cu gandul la copii .Din pacate cred ca inainte de 89 era un singur dictator acum suntem toti.
PS : Fiind din Ardeal daca era sa votez partid politic ARD sau PDL votam inaite de UDMR (chiciti voi ce am votat )”Unde esti TU CEAUSESCU DOAMNE ??”
Cseke a alocat in mandatul sau de ministru peste 10 milioane de euro pentru reabilitarea spitalelor din judetul Satu Mare. Mai mult decat s-a investit in ultimii 30 de ani. E ceva totusi !
@Silvia: a adus bani de-acasa? ori, cumva, i-a alocat pe cei taiati de la spitalele desfiintate?
Pana sa vina Cseke la MS, Satu Mare nu a existat pentru niciun ministru. Oare Satu Mare nu e un judet al Romaniei ? Satmarenii nu platesc taxe ? Ei trebuie sa moara in spitale ? Si sa nu spuneti ca a promovat doar proiecte din Ardeal, modernizarea Spitalului Floreasca e tot un poriect Cseke !
@Silvia: luati-vi-l acasa daca va e asa drag. e cel mai sinistru ministru al sanatatii din istoria postrevolutionara. pe langa el, pana si Nicolaescu pare o lumina
Victore ţine-o tot aşa. Îmi place că ai un teribil şi erect simţ al dreptăţii. Nu i-am votat pe ăştia îmbibat de pasiuni smintite şi gînduri oligofrene că de-acum vor creşte locuri de muncă în pom şi vor răsării bani pe câmpii, ori cu convingerea că sunt nişte fecioare neprihănite. Dar o oarecare speranţă că nu-s chiar ca buboaiele ale supurânde portocalii, tot am. Însă dacă calcă strâmb sau o iau pe urma cohortelor barbar-băsiste, trebuie izbiţi în plin, aşa cum ai făcut-o cu ciumele ălelalte. Deci, ţine-o tot aşa!
Un „dobitoc”.
Turbez ca nu imi pot retrage votul ala acordat greu, cu remuscari si procese de constiinta. Promisiunea ferma din campania electorala legata de trimiterea udmr-ului in opozitie imi gadila atat de placut auzul si inimioara ca uite asa m-am trezit in treaba duminica seara sa aplic stampila pe usl. Dupa o ora, Ponta drept multumire…imi aplica un scuipat in ochi! Daca Ponta si Antonescu spun ca cei de la ard nu inteleg de ce au pierdut alegerile, ei in schimb nu inteleg de ce le-au castigat. Votul a fost clar:fara Basescu, fara ard, fara udmr. Ma simt fraierita si nici macar nu ma pot consola cu rolul de victima deoarece eu m-am trisat prima. Imi promit ca e ultima oara, la urmatoarele alegeri voi fi creativa si imprevizibila.Daca astia doi acorda una bucata scaun ministru udmr-ului, e de iesit in strada din nou. La ce sa te astepti din partea unora care la un minut dupa ce s-au vazut cu sacii in caruta isi sfideaza alegatorii atat de josnic si pe “gratis”? Mare pacat, un inceput al naibii de prost si de trist. Multumesc Victor Ciutacu, multumesc Mircea Badea, nici nu ma asteptam la mai putin din partea voastra.
Unii ca noi au semnat aceasta petitie initiata duminica seara, poate o promovati si voi.
http://www.petitieonline.ro/petitie/cerem_usl_sa_elimine_orice_posibilitate_de_alianta_si_sau_alianta_cu_udmr-p42050139.html
http://www.petitieonline.ro/petitie/42050139
Suntem multi cei ce ne incadram la categoria “dobitoci”!
Tot am invatat in ultimii ani sa urasc si basescu devine prea mic pentru o ura atat de mare. Ponta la rand. Iesi afara, javra ordinara! Penibil cand a venit de la Bruxelles cu lista aia de 11 puncte. Nesimtit acum, cand cu UDMR-ul. Omul asta nu are principii, nu are decat o uriasa dorinta de putere, cred ca si-ar vinde-o si pe ma-sa pt a ramane sus. Meritam un premier mai vertical, mai matur si mai de incredere.
Jos Ponta!
Aferim , coane Ciutacule , in tot ce-ai scris ! 🙂
PS: Apropo, si Rus DE CE mai este INCA in PSD , dupa tot ce a facut (la Referendum) si a declarat (anti-USL) in acest an ?! 😯 😡
Catre şefii USL si nu numai:
AVEŢI mare grije(!!!)ca să nu ne ridicăm împotriva voastră! Trebue să înţelegeţi că, Încredere nu v-am dat, ci doar şansa să vă SCHIMBAŢI năravurile ce nu prea difera de ale băse-bochiştilor.
MARE GRIJE păi chiar aşa domnul Ponta n-are caracter ?? de se înhaită instantaneu cu revanşarzi udemeriştii când incă nu s-a uscat cerneala pe Votul Uniunea Oamenilor Români?!
Îi zic io că nu-i bine !!! şi ne-om mânia tare tare rău!! dacă n-o să fie mai cu Iubire faţă de Neamul românesc Suveran !!
Deci:
(1) Nici o alianţă cu UDMR-ul care ne-a şi batjocorit Voinţa de a-l exclude pe Basescu din viaţa politică, prin Instituţia Referendumului!
(2) Nici o altă înstrăinare a Proprietăţilor ce revin de Drept NUMAI Neamului Suveran- românesc şi exploatată numai în Favoarea deplină a Neamului şi respectiv a Cetăţenilor Români!
(4) Rezilierea tuturor contractelor care înstrăinează abuziv Bogăţiile solului şi subsolului României, şi trecerea imediată în patrimoniul Naţional al tuturor acestora!
(5) Revendicarea Proprietâţilor Gojdu a tezaurului din Rusia, a celorlalte creanţe ce revin de drept României, din varii acorduri cu terţe state de dinainte de 1989 şi până în prezent!
(6) Legiferarea şi punerea imediată în acţiune a ” Legi de recuperare a tuturor averilor dobândite ilicit, şi pedepsirea fătuitorilor”
(7) Nu mai trădaţi interesele Naţiunii şi Poporului românesc, şi nu mai admiteţi spolierea Banului Public, estorcarea Bogţiilorsolului şi subsolului, şi ale altor proprietăţi de oricare natură aparţinătoare Naţiunii române!
(8) Vrem ca în funcţiile cu/şi de responsabilitate publică să fie desemnaţi numai oameni de/şi cu Caracter, competeţi conform postului ce-l vor ocupa( omul potrivit la locul lui îndrituit prin capacităţi! )
Petru Borodi/Cluj, anticomunist şi participant la Ridicarea din 21-12-1989, Golan şi lider al Golaniadei din Cluj, actualmente unul dintre Protestatarii din Cluj cu începere din 11/01/2012,şi până cade Basescu.
P.S. aş dori ca membri Antenei 3 să devină semnatari ai următoarei Petiţii:
http://www.petitieonline.ro/petitie/42050139/semnaturi#semnatura-2520955158
Dle.Ciutacu,voiam doar sa-ti spun ca multi dintre noi am votat USL fara conditii,adica:nu am votat USL doar daca se aliaza s-au nu cu unul s-au cu altul,ci pur si simplu le-am dat creditul nostru fara conditii..pentru ca nu am precizat:te votez daca…etc,etc…Am vrut sa scapam de gasca lui base si momentan am reusit…Nu mi-as fi inchipuit vreodata ca o sa-l aud pe Badea vorbind ca udrea..Zi buna
Dupa parerea mea umila, ungurii sunt batuti in cap! Ma, cum mama dracului sa-i mai votezi pe aia care te-au facut praf, ti-au taiat salarii, pensii si alte cele? Fie ei si UDMR (de-ai lor). Au o problema la cap oamenii din specia asta homo maghiarus…
@mika: voi cine? ca noi nu
“dobitocule”,sint curios citi dobitoci ca tine sint ca mie imi venea sa stric tv-ul.Ma uitam la ponta cind a intrat la gidea in direct si entuziasmat cum eram dupa un vot nesigur asteptam cu sufletul la gura sa zica ceva care ne recompenseze cumva frustrarea si nesiguranta de la vot.Baiatul asta cind face ce face ,gindeste?Nu numai ca a fost total lipsit de tact dar cum ai zis si tu cred ca in momentul ala s-a gindit numai la el.Sa-l caracterizeze viziunea asta ingusta ,e naspa sa fie asa.(daca iti aduci aminte mai toate declaratiile lui la cald sint dezastruoase).Mai am o mica speranta la Antonescu.Sper sa reziste tentatiei puterii si banului si sa aiba suficient curaj sa isi impuna punctul lui de vedere.Am impresia ca ar fi un om de buna credinta ceea ce ar inseamna un salt urias pt romania.Mult respect pt tine ca tii cararea dreapta si faci munca de apostolat tinind forumul deschis comentariilor(colegii tai badea si oreste is un pic in urma ta…tin scutul ridicat devinind inabordabili cred ca intelegi tu) Mi-a placut badea aseara la pasa cu gidea…cica basescu acum nu are ce face trebuie sa inghita un porc la care badea cica oare chiar o fi porc? :))
Ce ar fi fost daca ar fi iesit ponta in primul lui interviu de dupa terminarea votarii si a centralizarii numararii si sa fi spus : pt ca am obtinut majoritatea mult dorita ,va multumesc tuturor pt efort si increderea acordata si as vrea sa incep prin a va anunta ca datorita numeroaselor tradari ale poporului si intereselor lui udmr va fi scos in afara legii si desfiintat apoi dupa investirea mea, basescu va fi destituit pt inalta tradare nationala pt abandonarea si tradarea romanilor ,pt politica de saracire nejustificata a populatiei si creerea unui climat de dezordine si de ura intre cetateni + subordonarea interesului extern.Pe cine ar deranja o majoritate gen comunista daca aceasta ar urmari adevarul si cinstea.Nu cred ca se mai nasc asa oameni.