Esti aici:
Prima pagină > Blog > Chestii, socoteli > Branding: ţării, cât mai multe curve!

Branding: ţării, cât mai multe curve!

Preşedintele în exerciţiu al României a declarat că unele decizii ale Curţii Constituţionale au transformat-o într-o instituţie penibilă. Are perfectă dreptate! Ultima demnă de remarcat e validarea alegerilor furate pentru preşedinţia României.

Iar l-a adus Traian Băsescu în ţară pe Omar Hayssam să-şi ispăşească pedeapsa. Vine din ce în ce mai des clientul lui Felix Tătaru, dar nu ne prindem. De fericire, l-a dus pe omologul dictator la birt, că doar nu era să-l încurce prin vreo galerie de artă.

Slugile partidului portocaliu al amantelor se dau indignate că pesediştii merg la curve. Dacă sunt minore, atunci chiar e deranj penal mare.  Dacă nu, înseamnă doar că stânga plăteşte prostituatele din bani privaţi, nu din bugetul de stat, ca dreapta.

Vedetoaiele de tabloid şi emisiuni bulevardiere au căzut, parcă toate odată, într-o frenezie dementă a povestirii vieţii şi experienţelor sexuale. Mă aştept să aflăm cât timp pierd la WC şi cât de tare le put picioarele, altfel nişte informaţii esenţiale.

UPDATE. Încununarea supremă a unei cariere jurnalistice exponenţiale: Cristoiu va avea o rubrică săptămânală pe un blog insalubru portocaliu al unui slugoi (al Duduii) care n-a mai avut loc la nici un cotidian. Aştept cu nerăbdare polemicile lui cordiale de labeunu cu Laurette, Ogică, Bianca Drăguşanu, Maharu şi Simona Sensual

Comentarii

comentarii

Similar Posts

109 thoughts on “Branding: ţării, cât mai multe curve!

  1. totusi ce ma surprinde pe mine este ca suntem frati de singe cu italienii ca si ei in aceste zile au aceeasi problema..iar ..au venit curvele la berlusconi….si..la naiba ..una chiar era romanca…cum de nu avem si noi ceva stenograme cu maria-sa?!

  2. Imaginea e la fel de infecta ca si ascultarea telefoanelor fara mandat. Stenograme libidinoase ridicate la rang de “breaking news”.
    De parca nu stiam ca PSDistii sunt putrezi. Hotiile si crimele facute de Iliescu&co le-au facut uitate PDListii. Hai sa ne minunam ca boii de curvaria jigodiilor rosii.
    Cum e aia cu piatra? Oare tovarasul George Maior nu are scheleti in dulap de da cu pietre in ai lui? Nu! Curvaria lui cu Ana Maria Buzura nu se pune. Nu se pune nici scandalul sexual ce a determinat mutarea famigliei Maior din cartierul Gheorghieni in cartierul Grigorescu (Cluj-Napoca).
    Nu se pune nici pasarica Olga Volinet… ca doar si dom’ fost ministru al educatiei are nevoi.
    Ipocrizia securistoida a porcului de la SRI e mai gretoasa decat toate stenogramele cu gaurile puturoase din ele.
    Cu cata seninatate apare el in fata natiunii si geme ca inca nu poate asculta fara mandat cartelele pre-paid si mai scuipa cateva stenograme libidinoase spre delirul populimii sa-si valideze jucaria lui de pe firul de telefon. Fantastic! Pe taraba SRIului gasim marfa pe gustul tuturor: stenograme sexuale, stenograme tradatoare, stenograme furacioase, stenograme teroriste, stenograme razbunatoare, stenograme sordido-cocosesti, etc. Ce faina-i cloaca in care ne scaldam,pretentios
    numita “societate romanesca” !
    Au ajuns la putere scursurile societatii si ne tin in zoaie pe gustul lor.

  3. Maestre , esti tare !
    Bun titlul , sugestiva fotografia .
    Sigur , la institutia proaspat “protestata” , unii mor de ciuda , altele de invidie . 😉 Bine ca laba lunga nu le ajunge si aici , pe net .
    E trist ce se intampla , dar m-ai facut sa rad .
    Sa auzim de bine !

  4. Domnul presedinte a facut cam tot ce se putea face : injurat jurnalisti,functionari publici,medici si oricine nu-l adora pana la venerare,chiar si pe propriul guvern, a mintit jurand pe Biblie,a reusit sa controleze tot,doar CCR-ul i-a violat acest vis suprem,dar i-a pus la punct imediat. Ma mir ca nu l-a injurat si pe Vasilescu pt ca in toamna trecuta,prezenta intr-un interviu public ce tragic ar fi marirea TVA-ului.

    Sincer este si vina presei colorate si televiziunilor pt incurajarea excesiva a curvismului ca brand national. Nu va mai suparati,nu aveti ce face. Scarboasa totusi extrema…cu cat ne scufundam mai mult in mizerie,cu atat ies la suprafata curvismele.

    p.s. tare poza! e bine ca nu exista inca CNA ep net

  5. E clar ca astia isi fabrica fel si fel de motive pentru a asculta niste telefoane, ale cui apuca, cat de multe se poate. Inventeaza un motiv, dupa care isi permit sa publice orice pare compromitator. Sper ca sunt din ce in ce mai putini idioti care “pun botul” la stenograme si-alte de-astea totalitariste.

    Cat despre poza: e buna, e sugestiva.
    Pentru cel ce voia numarul celei de-a doua: nu e clar ca e un singur posterior multiplicat si schimbat doar unghiul si… cum sa-i zic? gradul de scufundare…

  6. Ma gandeam eu ca-i vreo intoxicare stim noi de unde;) Dar am zis sa am o confirmare sa adoarma linistit spiritul meu anti-basist.

  7. Se pare ca galbenii bat la poarta portocaliilor. Vor si ei in barca guvernarii. Crin Antonescu le-a promis liberalilor ca asta e ultimul an cand mai stau pe-afara, in Opozitie. Motivul e foarte simplu: Partidul l-a anuntat ca daca in 6 luni nu intra la guvernare, domnul Crin isi poate face bagajele si pleaca.

  8. Felicitari pentru trecerea la Realitatea….O sa le dinamitezi pe Dana Grecu si pe Firea dar asta-i viata.

  9. La naiba…initial am zis ca-s lotusi si ca nu vad bine=))
    Apoi am zis ca vad bine si nu-s lotusi=))
    Ce lotusi ar fi fost de-ar fi fost=))

    Cica “tarii cat mai multe curve”:))
    Mai multe?=))

  10. Tinand cont de prietenia ta cu Vantu, ma gandesc ca esti cam in dubii daca sa te duci sau nu. Dupa cum zice Badea ca pe la Antena zgarie nu stiu cine pe la usi (Dragoteasca si Nistorescu bag mana-n foc) si deci s-ar cam aglomera trustu rau de tot. Eu cred ca ar fi o adevarata provocare sa te duci la Realitatea, abia ar avea si Antena concurenta reala:) si as avea si eu un motiv intemeiat sa mai fac rating Realitatii tv:). Bafta either way.

  11. Am auzit ca multi isi pun problema de moralitate sau legalitate..daca fetele sunt minore sau majore… Parerea mea este ca au scapat latura esentiala a intregii povesti si anume ca tot scopul acestei mizerii este sa discrediteze si sa improaste cu noroi in PSD. Este o manipulara basista clasica, care la fel ca celalalte manipulari va ramane fara efecte juridice sau penale, dar va intipari in memoria colectiva faptul ca Banicioiu, Negoita si Mazare (da…nu degeaba a fost pomenit numele lui Mazare) sunt curvari si si-o pun cu pitipoance la limita legalitatii.
    Poporul roman nu are nevoie de fapte sau certitudini. Romanii au pierdut demult nevoia unei argumentatii logice sau a respectarii legii. Pentru romani, totul este de suprafata…conteaza doar aparentele, iar faptul ca este vorba de sex, si nu de altceva, este inca un punct in plus in incercarea de a atrage atentia unui public indobitocit.
    Suddenly, nu mai conteaza ca topmodela a furat in parlament, ca Udrea arunca sute de mii de euro pe sondaje telefonice sau ca zeci de sate si comune din Romania au una sau doua sali de sport moderne, dar nu au canalizare sau drumuri asfaltate.
    Asta este…majoritatea politicienilor sunt curve, iar Romania este un mare bordel.

  12. Lucrurile sunt simple. Doi avortoni, Banicioiu si Negoita, care in tineretea lor de ilustri necunoscuti nu reuseau sa futa nici macar cele mai boccii bagaboante din cartier, “s-au ajuns” si profita dupa urma unor proaste vrajite de catwalk. Cat de ilegal este, sa stabileasca justitia. Cat de imoral este, putem stabili si noi. Ceea ce ma enerveaza este faptul ca baietii astia doi sunt variante de ministri in presupusul guvern PSD. Ori, eu unul m-am saturat de toti cimpanzeii(gen Igas sau Ialomitianu) transformati in ministri peste noapte, doar pentru ca dau bani sau pupa cururi. Vreau barbati adevarati, nu de-alde “putza-bleaga”. Insa, deocamdata, curvele adevarate sunt in partea cealalta si conduc ministere mamut.

  13. “Inocentele”, nu s-au mai înteles la pret cu ei si… “pac la Razboiu”,i-au dat în gât!
    Dar sa nu zica ele ca au fost luate cu japca, sa fie clar,ele stiu prea bine ce fak!
    Cât despre protagonisti, nu ma intereseaza atâta timp cât nu le-au platit din banii mei.Ma intereseaza însa cealalta prostitutie, pe toate planurile, care ne baga mâna adânc în buzunare si ne transforma în cersetori, care ne calca demnitatea si inteligenta în picioare si dreptul de a trai intr-o tara care este a nostra si nu a ” tagmei jefuitorilor”, dixit !

  14. @Dan
    Hai ca esti simpatic, mi-ai descretit fruntea!Ai grija sa nu intri in decor!
    Fa-ti si tu o copie si pune-o unde îti vine mai la îndemâna !

  15. 1.Ce daca Robert Negoita , Radu Mazare si cu Banicioiu au fost la vagaboante? Niste barbati solo ca ei ce sa faca pina la urma? E absolut normal. Povestea e ca trebuia sa o faca mai cu perdea. Oricum povestea ca au aparut numele lor prin doserele de la DIICOT e o maxima creatie a fanilor basisti din aceasta “institutie a statului”.
    Oricum astia ai vostri de la trust cu mondenul au facut vorbire asa ca fapt divers. Oricum cred ca NASHUL a jubilat in sfirsit ca i-a prins pe psd-isti la mijloc.
    2.Tare poza ai postat!
    3.Cred ca voua v-ar sta bine sa faceti emisiuni impreuna. Poate va da Gidea un spatiu de emisie sa zic intre 23.00 – 01.00 de luni pina joi(sau si vineri). Ce zici de treaba asta?

  16. Mi se pare foarte sugestiva poza, reflecta perfect situatia actuala a Romaniei:ne-am dat la fund de tot, nu mai avem cap si ne-a mai ramas sa fim f….i si cu banii,deja, luati.Asta este!Bravo Victor!

  17. Cei care nu pot trece de poza nu prind mesajul d-lui Ciutacu. Sau intr-un tarziu se desmeticesc. Oricum a treia face parte din poza, restul s-au lipit acolo, din care doua se repeta.
    Ce subtil e ‘john doe’.
    Eu sunt ferm convins ca oricare ar fi varianta de guvernare sunt suficiente metrese pentru urmatorii 300 de ani.
    Barbatii adevarati stau si isi amintesc anii grei de temnita (daca mai traiesc) sau indura cu stoicism din prea multa ingaduinta si speranta si ies de manifesta civilizat si cu un sens clar al mesajelor, dar atunci cand sunt privati de libertate si demnitate, nu de foloase materiale.

  18. personal sunt extrem de curios sa vad ce decizie ar lua CCR la o eventuala propunere de suspendare a gunoiului….nu de alta dar parca prea l-a luat gura(iar) pe dinainte pe chelios

  19. Crin Antonescu a fost anuntat de catre filialele partidului ca va fi dat afara din functia de presedinte daca nu aduce PNL-ul la guvernare. Termenul este de 6 luni. Din acest motiv Crin Antonescu a declarat ca acesta este ultimul an pe care il petrece PNL in Opozitie.

  20. Aceasta declaratie a fost facuta acuma, desi in urma cu o saptamana declarase: “PNL nu merge la guvernare cu PDL”. Motivul este Ludovin Orban, care poarta deja de ceva timp, negocieri directe cu Traian Basescu prin care sa organizeze intrarea liberalilor la guvernare.

  21. Pentru cei cred ca doamnele care posteaza pe acest blog s-ar simti jignite pot sa le spun ca eu sunt o doamna,am 45 de ani si asa cum a mai zis cineva sunt inteligenta(e-doamnele de pe acest blog),implicit nu sufar de lipsa de umor.Acum fie vorba-ntre noi toata lumea stie cu ce se mananca povestile de acest gen ,in afara de asta poza este atragatoare de atentie si este la pachet cu textul si substratul aferent.Daca nu ,sa va fie de bine! Mi-a placut!

  22. @Monica: Ludovic Orban se lupta pentru aducerea PNL la guvernare, motivul este dosarul accidentului din 2007 in care a fost implicat, dosar pe care Basescu il foloseste in acest moment pentru a pune presiune pe fostul ministru al transporturilor.
    Desi Orban negociaza alianta PDL-PNL in termenii lui Basescu, Crin Antonescu anunta in Mediafax ca nu doreste ca Basescu sa aiba autoritatea suprema.

  23. Draga Victore,
    iar ii acorzi atentie NIMENI-ului de cristoiu…
    Asta a fost intotdeauna doar (decat – ca sa priceapa toti romanii) o laba trista, un semidoct cu pretentii de intelectual (care se lauda ca sta prin biblioteci si citeste multe si inteligente carti de capatai ale culturii mondiale – si am vazut cu totii ca el doar face antrenament la a-si aminti literele si a le recunoaste succesiunea in cuvinte, ca de inteles mesajul, logica scrierilor respective… nici o sansa.
    A fost un NIMENI si la Zig-Zag si la Evenimentul Zilei si oriunde si-a spus parerile (de cretinoid incult, ilogic, mai prostanac de 1.000.000 de ori decat Gioana) si asa va ramane pana la finalul sau “glorios”.

  24. A fost nevoie doar sa va zica o doamna ca deveniti vulgar, ca ati si sarit la gatul ei…Dumneavoastra vi se pare ca sunteti vulgar ? Goana asta dupa rating, audiente, bani si faima, v-a distrus tuturor de la Intact orice urma de moralitate sau bun simt. Nu mai sunteti demult jurnalisti. Sunteti doar entertaineri.

  25. Hmmm, daca ar fi sa spui tot ce stii despre povestile cu amanti si amnate din politica, ai devansa Click-ul.Si daca am spune si noi ce zvonuri circula dinspre SPP sau personalul de la bordul elicopterelor, avioanelor… si nu de ieri…
    Am ajuns la concluzia ca intalnirea dintre tine,Badea si Gadea a fost una…fireste,cum altfel decat… KArmatica.Un veritabil CGB. Si conexiunile pot merge mai departe.As putea spune ca Badea e un Putin al nostru,amandoi iubitori de natura si de sporturile cu lupte… mai bine ma duc sa-mi incarc bateriile pentru diseara, gandesc cam mult.

  26. Suntem nebuni ?

    Apa plata este la acelasi pret cu berea .
    Branza e mai scumpa decat carnea (branza telemea 19 lei, branza de burduf 28 lei, carnea de porc 16 lei).
    Carnea de pui este mai ieftina decat ciupercile.
    Nucile noastre mai scumpe decat nuca de cocos.
    Laptele simplu mai scump decat laptele batut.
    Portocalele mai ieftine decat merele.
    Cartile sunt mai ieftine decat revistele.
    Biscuitii fara ciocolata sunt mai scumpi decat ciocolata.
    Muzica buna e mai ieftina decat muzica proasta.
    Maslinele umplute cu gogosar sunt mai ieftine decat maslinele umplute cu propriul sambure.
    Hartia nescrisa (A4) este mai scumpa decat hartia gata tiparita.
    Vinul este mai ieftin decat strugurii.
    Pixul cu mina este mai ieftin decat mina de pix fara pix.
    Si se mai presupune ca omul este o fiinta rationala…

    Si ca o incununare … :
    Oamenii neinstruiti sunt mai “scumpi” decat oamenii valorosi care, pentru a supravietui, se “vand” ieftin.

    “Secretul fericirii este sa faci numai ceea ce te pasioneaza” Gabriel Garcia Marquez

  27. N-am crezut ca sunt atatia oameni obtuji care nu inteleg sau nu subanteleg ceea ce exprima tema de azi.Probabil ca mai au de invatat multe,multe ca sa se ridice la nivelul urmator de intelegere.Pur si simplu sunt dezamagita de compatriotii mei si de neputintele lor.Despre politicieni,ma doare sa recunosc dar poporul acesta chiar isi merita soarta.

  28. Foarte reusita poza din post, un pamflet in sine! Cam asa arata tampiteii care ne conduc, in sine sunt niste pasarici cu curu-n sus, pe care daca-i intrebi de interes national devin Stefan cel Mare in combinatie cu Mihai Viteazu.

  29. “Iar l-a adus Traian Băsescu în ţară pe Omar Hayssam să-şi ispăşească pedeapsa.”

    “Încununarea supremă a unei cariere jurnalistice exponenţiale: Cristoiu…”

    Ce vremuri , cand Cristoiu si Lazarus isi disputau suprematia in clasamentul celor mai documentati jurnalisti in dosarul rapirii din Irak ! Acum nu mai sufla nici unul dintre ei vreo vorba despre asta…
    Dar e teribil prin ce umilinte e fortat sa treaca omuletul asta… Pe la inceputul lui 2009 , cand am realizat ca Basescu l-a apucat de coaie si-l tine strans , imi cam era mila de el , vazand cu cata jena a inceput sa-si schimbe opiniile atat de categoric sustinute timp de cinci ani. Dar acum nu-mi mai e , c-a-nceput sa-i placa , se simte in largul lui la Nasu’ (mai ceva ca la Gadea), injura si minte in ultimul hal , alaturi de Pora , Savin , Marian si , mai nou , Lovin. 🙂 Azi am vazut inregistrarea emisiunii de luni si l-am injurat vreo cinci minute cand l-am auzit spunand urmatoarele (cu liniuta , de la capat):
    – Mogulii au nevoie , ca supapa , de un independent de serviciu. Adica , toata ziua il injuri pe Basescu si seara inviti un indepedent de serviciu , cum eram eu , da’ acuma nu mai duc.
    Asta , la fel ca Basescu , se bazeaza pe memoria extrem de scurta a romanului si minte fara pic de rusine. Cat tupeu sa aiba , sa sugereze ca , la Sinteza zilei , era elementul de echilibru printre atatia contestatari ai lui Basescu ! Pai , atunci de ce mai primea tone de injuraturi , fie de la presa portocalie , fie de la postacii de partid ?!

  30. betonnnnnn poza
    e de pus la avatar cred ca ai spart ratingu cu taranu.numa bine va doresc

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.