Esti aici:
Prima pagină > Blog > Polemici Politice > Banda lui Jesse James juca la juniori

Banda lui Jesse James juca la juniori

Citesc textul Leliei Munteanu (din ce în ce mai inspirată în ultima vreme) şi realizez că nici coana mare nu-şi dă seama cât de aproape de realitate e. Că viaţa bate filmul la curul gol. Ceea ce se întâmplă zilele astea în România se numeşte jaf organizat în bandă. E exact ca-n American Outlaws, filmul despre banda lui Jesse James. Ăştia micii, pe care i-a împrumutat la SIE partidul-stat (sau invers, dar nu ne mai luăm de la nişte amănunte), sunt paravanele perfecte pentru prăduirea la blană a tot ce mai are de preţ republica asta până la alegeri. Cumva într-o oglindă cu băieţii ăia tineri americani, care odată întorşi de la război au descoperit cum le iau căile ferate fermele cu japca şi s-au pus pe jefuit băncile unde-şi ţineau invadatorii banii, kinderii de pripas care populează azi Palatul Victoria alcătuiesc o bandă iresponsabilă. Numai că ăştia, cu MRU magistral pe post de Colin Farrell şi la fel de zâmbitor ca el, curăţă într-o viteză nebună zăcăminte, terenuri concesionabile, regii şi societăţi monopoliste de stat. Mai au să ne dea în leasing pe noi, dar cred că vestea o vom afla după desigilarea urnelor. E un soi de fervoare a jafului, de parcă nu ar mai exista viaţă după alegerile generale. Am fost întrebat recent, în emisiunea Sandrei Stoicescu, dacă eu cred că există vreo soluţie de oprire a demenţei. Am spus, apăsat, duba, spre stupoarea celor prezenţi în studio, generând reacţii politice indignate. Azi sunt convins că atunci am greşit. Ăştia-s de împuşcat.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

47 thoughts on “Banda lui Jesse James juca la juniori

  1. pentru jigodiile portocalii care au furat la greu… chiar si glontul este prea putin, cred ca streangul ar fi mai adecvat….

  2. “Astia-s de impuscat”.Dar noi ce am facut.Cinste dvs si lui MIRCEA BADEA care ati organzat miting de protest.Cati din comentatorii/”parereologii” de pe acest blog au protestat la incalcarea drepturilor lor constitutionale si legale? Se apreciaza ca cei ce comenteaza nu au si actiuni practice.De aceia ar fi interesant daca comentatorii de pe bloguri ar marca participarea lor efectiva/dovada a simtului lor civic/ la o actiune miting de protest de incalcare a drepturilor sau de a cere ceva ce li se cuvin de drept si nu li se da conform legii sau constitutiei.De aceea fac primul pas(sunt si eu un neica nimeni,un gheorghe ,un ion,un vasile,un muritor ca orice altul)si afirm ca am participat doar la trei astfel de actiuni.o actiune=(X). Asa ca la sfarsit o sa marchez.(X),(X),(X). Astept Bucurestiul cat si provincia.(X),(X),(X)

  3. duba e prea putin, ghilotina suna mai bine…in teapa de la Victoria nu am incredere

  4. Un film SUPERB despre acest personaj este The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford. Cu Brad Pitt intr-un rol care merita Oscarul.

    Si apropo de filme. Citesc pe jurnalul.ro o stire despre Val Kilmer, care e incompleta. Acest actor a devenit celebru cu filmul The Doors!!! A mai avut roluri consistente si in The Saint, Kiss Kiss Bang Bang, Top Gun sau The Island of Dr. Moreau. Respectuos te rog sa-i rogi pe colegii tai sa se documenteze nitel mai temeinic inainte sa scrie despre filme.

  5. Pai asta era si miza… de asta tine Basescu cu toti dintii de scaun… Ca jaful national mai are niste etape…care trebuie, musai, parcurse in urmatoarele 6 luni. (zacaminte, Rosia Poieni, Rosia Montana, Transelectrica, Chevron, Hidroelectrica – toata crema de pe tort s-a ingramadit pe ordinea de zi a jafului national, in perioada asta)

    Asta e motivul pentru care au fost promovate in functii inalte persoane “prietenoase” Ambasadei Americii la Bucuresti, asta e motivul pentru care Ponta a devenit, brusc, “super prietenos cu democratia” dupa o plimbare in America, facand si declaratii suspect de prietenoase la adresa FMI.

    Asta e si fatza hidoasa a imprumutului la FMI, jaful resurselor tarii care s-a imprumutat la camatari (vezi celelalte cazuri similare din istorie).

    Pentru asemenea acte grave de tradare nationala se dadeau ani grei de “Canal” in timpul lui Ceasca.Pai asta era si miza… de asta tine Basescu cu toti dintii de scaun… Ca jaful national mai are niste etape…care trebuie, musai, parcurse in urmatoarele 6 luni. (zacaminte, Rosia Poieni, Rosia Montana, Transelectrica, Chevron, Hidroelectrica – toata crema de pe tort s-a ingramadit pe ordinea de zi a jafului national, in perioada asta)

    Asta e motivul pentru care au fost promovate in functii inalte persoane “prietenoase” Ambasadei Americii la Bucuresti, asta e motivul pentru care Ponta a devenit, brusc, “super prietenos cu democratia” dupa o plimbare in America, facand si declaratii suspect de prietenoase la adresa FMI.

    Asta e fatza hidoasa a imprumutului la FMI, jaful resurselor tarii ajunsa datoare vanduta la camatari (vezi si celelalte cazuri din istorie in care a iesit lumea in strada in cazul unor “afaceri” similare cu Bechtel si alti escroci)

  6. Intr-un stat de drept si nu unul condus de o UNICA persoana/vorba lui mircea badea/ar fi iesit urgent MRU si ar fi dat explicatii despre vanzarea cuprului pe nimic(de fapt DONATIE “contra parandarat” catre straini).Fac un pariu ca in 4=5 ani valoarea zacamantului va fi de peste 100 miliarde de euro.Dar nu aceasta e gravitatea, ci faptul de ati vinde o RESURSA STRATEGICA,cand acum este o lupta la nivel planetar pentru acaparare resurse strategice.Eu asa “prost “cum sunt n-asi fi vandut nici pentru 200 miliarde acest zacamant.Dar cand esti santajabil,cand vrei sa scapi de puscarie cu orice pret(daca ar avea mame si le-ar vinde strainilor sa se salveze).Cand dispretuiesti/urasti acest popor faci ce ti se ordona, fara sa analizezi consecintele.Se pare ca acest guvern este tot o gasca de HOTI/CORUPTI ca predecesori, iar opozitia cu aceleasi caracteristici ca si populatia din care se trage , f slaba si va castiga detasat alegerile ,dar va guverna un pamant parjolit si peste o populatie saraca/bolnava/nauca si fara de sperante pentru viitor.Trist,trist,trist….

  7. E suficient doar unul , Victore: capul “hidrei” ! 😉
    Pariem ca efectul va fi extra-rapid si garantat ? Cu ochii pe ceas vei putea constata cum “caracatita” asta se va dezintagra , totul e sa fie decapitata CAT MAI RAPID !!! 😡

    PS: nu degeaba s-au grabit sa-l execute pe Ceausescu , ai vazut dupa aia ce rapid s-au linistit apele (ma refer la “baietii”care faceau “foc de voie” asupra revolutionarilor). Si acum metoda , patentata deja , ar fi garantat la fel de eficienta ! Sa vezi ce s-ar cumintii “gashca” si ar incerca sa stearga putina rapid , care-incotro … 😛
    Nu se ofera nimeni … ?! 🙄 I-am fi vesnic recunoscatori. 🙂

  8. Nu m-a entuziasmat articolul d-nei.

    In ceea ce priveste “actiunea autobuzul/duba”
    si reevaluarea cu plutonul de executie, tin
    minte ca acum citeva luni imi exprimam admiratia
    pentru Mossad (apropo de evenimentele de la Munchen)
    ,

    vis-a-vis de crimele comise impotriva
    conationalilor de catre inamici externi.
    Ce te faci insa, in cazul in care inamicii
    sint in interior si-si nenorocesc cu buna
    stiinta, sistematic, propriul popor ?!

    Cuplul Ceausescu a fost executat la Tirgoviste,
    capetele de acuzare fiind:
    genocid, subminarea economiei nationale;
    organizarea de actiuni armate impotriva
    poporului roman, distrugerea bunurilor obstesti.
    Privind retrospectiv, cei doi au fost mici copii pe linga
    lacustele post-decembriste, cu precadere, portocaliii.

    Cind ma uit la tot acest jaf, imi aduc aminte de
    “Inel de aur” si de o strofa ce nu mai apare in cintec

    “Frumoasa e Constanta,
    Frumoasa e si viata,
    Dar mai scumpa si mai draga
    Imi este libertatea!”.

  9. Cu cinism spun,ma doare-n basca,sa vanda toata Romania. Totusi Romanii o duc bine care nu au fost inca azvarliti din case de mafiile imobiliare ultimul buf al banditilor conducatori spun asta ca ma uit prin piata si nu vad pe nimeni. ,,Stati linistiti la locurile voastre ,,ca va dam sarmale la biserica si daca va luam casele va dam corturi in padure,corturi model european ce dracu. Nu incit la violenta nu sunt chiar asa naiv mai degraba poti face o mortaciune sa-ti faca cu ochiul decat Romanii sa-si traga in teapa hotii. Dormi linistit de 21 ani veghem pentru tine!

  10. Scurt si pertinent acest articol este unul din cele mai dure scrise de tine Victore. Este si unul din cele mai realiste!

  11. @ソリン
    Citindu-ti comentariul , mi-au sarit in ochi “bulinutzele” galbene de la comentariul meu si m-a umflat rasul: mi-am amintit de comentariul tau , referitor la mine , de la un post anterior . Sper doar ca “patratelele” tale sa nu se certe cu “bulinutzele” mele . 😉

    PS: scuze Victor chat-uiala offtopic , dar “mi-a stat pe limba”.

  12. asta e realitate crunta…
    pe cuvint daca-mi vine sa zimbesc … ce pacat ca n-am stiut pe cine sa impusc in ’89 atunci cind am avut ocazia

    sper totusi ca basescu, sustinut de fratii lui din CIA, sa lupte cu toate fortele pt a tine ciolanul cu dintii astfel incit sa provoace o adevarata revolutie…

    p.s. usl-ul are zile numarate daca nu intrerupe jaful si incepe sa se tinguie dupa alegeri ca aceste contracte au fost semnate si ei nu mai au ce sa faca… (intre noi fie vorba sa culeaga ei pe urma spagile anuale de la mafiotii din transnationale)

  13. @Nostradamus: esti scuzat si de mine,
    dar nu tin minte ca eu sa fi excelat
    in scrisul cu CAPS si nici sa ma remarc
    prin multitudinea de emoticons per pixel
    patrat… in ceea ce priveste comentariul
    anterior, din momentul in care m-am apucat
    sa-l scriu si pina am dat un “trimite comentariu”,
    a trecut mai bine de juma’ de ora, incluzind
    cafeaua, mersul la buda, etc, asa ca te rog
    sa ma scuzi ca n-am fost pe faza, sau ma rog,
    lipsa de atentie in a da refresh la fiecare
    30 de secunde ca sa vad ce-a mai scris cel
    de dinaintea locului unde eu voi posta.

  14. @gheorghe
    Eu am 47 de X-uri inutile. Ca iam asteptat pe romani cu pancarte facute aproape zilnic. Si pe langa respecte de la unii de mi s-a umplut podul, si scuipaturi de la unii care treceau pe langa noi, nimic. Unora le place sa fie furati, ca doar nu le iau borcanul cu untura din camara proprie. Lipsa de educatie si bun simt este maxima in tara asta, si daca nu le afecteaza buzunarul direct, degeaba. Unii nici atunci nu se revolta (vezi salariile scurtate cu un sfert}. Putoarea si lenea e mai tare ca orice in tara asta. Celor pe care i-am asteptat si n-au venit, le doresc sa ajunga sa-si faca zama din unghiile proprii. Poate atunci…O sa mai ies in strada cand o sa vad acuma pe caldura macar atatia noi veniti cati am fost noi pe ger. Pana atunci, eu una mi-am invatat lectia de democratie. Ca am de toate si nu ma mai duc sa stig pentru cei cu salarii mici, care ma scuipau pe strada.

  15. ne “cunoaştem” de multicel, aşa că-mi permit să-ţi spun: de ce-i zici, mă, coană-mare Leliei? oricum, e o super-meseriaşă şi cu mutriţa ei nevinovată de proaspăt-pensionară scoate nişte idei ambalate în expresii de te doare capul. de plăcere, bineînţeles!

  16. niste nenorociti acesti pdl isti care pentru bani, si-ar vinde si mamele.Sa te apuci tu sa vinzi(sa dai de pomana mai bine zis) tot ce mai ramasese din tara asta, doar pt a se pune pe ei la adapost si a-i inbogatii pe unii, duba e zero direct la inchisoare pe viata, ca sa nu zic impuscati ca atunci am instiga la violenta.Imi pare rau ca tocmai cand a-ti intrat azi in direct dupa palavrageala lui boc, si nu a-ti apucat decat o fraza sa spuneti, era fata ala de toader care a dat o declaratie si v-a intrerupt pe dvs.Seara buna, ma duc ca a inceput sinteza.

  17. pentru subminarea economiei nationale prin cedarea pe nimic a zacamintelor de cupru si pentru exploatarea gazului de sist in Romania, guvernul actual trebuie sa stie ca va da socoteala in fata poporului, si probabil ca va fi necesara chiar reintroducerea in legea penala a pedepsei cu moartea…si ar trebui aplicata!

  18. Daca scoteau cuprul la vanzare pe eBay castigam mult mai multi bani, insa de acolo nu se primeste comision. Doar nu degeaba isi raceste Base gura facand lobby pentru tot ce inseamna companie straina si vanzare de resurse.

    Acum ambasadorul american poate sa se uite linistit mai departe in gura Monicai Macovei pentru ca s-a semnat contractul cu Chevron. Daca mai cumparam si niste avioane americane, treaba lui e terminata in Romania.

    Poate intr-o zi le vor iesi mizerabililor comisioanele pe nas!

  19. Si cand eu intr-un comment de anul trecut recomandam Remington-ul… Vezi c-ai ajuns la vorba mea?

  20. Subscriu parerii lui ソリン : “Cuplul Ceausescu a fost executat la Tirgoviste,
    capetele de acuzare fiind:
    genocid, subminarea economiei nationale;
    organizarea de actiuni armate impotriva
    poporului roman, distrugerea bunurilor obstesti.”
    Atunci a fost executat presedintele pentru actiunile intreprinse de guvern. Acum, ca s-a abolit pedeapsa cu moartea, macar o puscarie, acolo????… Cel putin doua din capetele de acuzare se potrivesc manusa.

  21. ..si se mai mira lumea de ce apar si se dezvolta miscarile national-socialiste!

    Bunicul meu a murit asteptandu-i pe americani. Cred ca se rasuceste in mormant.

  22. Hai Noroc!
    Ciutacule zi-ne frate ce dracu e de facut cu astia ca nu-i mai suportam.au dat pe nimic cupru,gaze..urmeaza hidroelectrica.
    Zi-ne ce e de facut,intra si tu cu ceva pe ziarul ala sa facem referendum sa facem pe naiba sa nu apuce sa mai concesioneze si hidro si sa facem ce faceam acum anume sa ne plangem dupa ce au fost ‘vandute’. hai inventeaza ceva in ziar sa stie toata lumea incotro sa indrepte ca oamenii stiu ca nu-i mai suporta dar nu stiu ce sa faca. da-le,da-ne solutii startul,urasc cand stam sa ne plangem dupa.

  23. MRU,marele istoric al lui peste este exemplul cel mai viu al renasterii nazismului in Romania-Republica Noua a lui Macovei.Ii spune careva individului,marele intelectual, ca treaba cu sistul va afecta si Iasiul?Cineva spunea ca nazistii au fost fini intelectuali.Avem cel mai bun exemplu.MRU,ti-o spun in engleza ,ca sa intelegi mai bine:fuck you!

  24. @Cristina: nu e o idee, e un fapt, am luat cu totii
    nota de ce s-a intimplat atunci.
    Eu vreau sa-i vad pe bravii nostri patrioti (civili
    sau nu), cum dau ei lectii de patriotism in timp ce
    sintem gata vinduti la bucata, si noi, si resursele
    (expresia lui Stefan Mihailescu-Braila din “Secretul
    lui Bachus”) astora de-o divinizeaza pe Macovei.

    Apoi, ideea din postul de sus e urmatoarea (sint eu
    poate mai abscons ori bolovanos si e mai greu cu
    tradusul): ati vazut voi lacustele astea sa se
    ghideze macar dupa niste pravile hoţeşti ?
    Astia n-au mama, n-au tata, si daca-r putea, ne-ar
    vinde in cel mai de pe urma tractir arabesc pe 3
    creitari gauriti.

  25. Intrebare: IN RITMUL IN CARE VAND ASTIA TOT CE A RAMAS PRIN AMARITA TARISOARA, DE UNDE VOM AVEA CEVA MATERIALE PT. A NE INCROPI CEVA URNE PT. ZIUA ALEGERILOR?…

  26. O intrebare am si eu. Opozitia ce face in aceste momente? Pe vremea PSD -ului a fost vandut Petrom-ul pe gratis, acum cand gresala se repeta la acelasi nivel de ce nu striga. Porcii portocolii tot pe acest lucru si pe privatizarea postei si sarii au marsat in campania lor si a marinarului. Astia de la USL nu misca frate nimic,la televizor nu este suficient sa te pui contra puterii, trebuie sa scoata lumea in strada pentru asa ceva, trebuie luat la rost presedintele pentru ceea ce permite sa se faca cu aceasta tara, pentru care el se batea cu pumnul in piept. Sa le fie rusine la portocolii astia, si iadul sai primeasca cit mai repede pe toti.Ne-au adus cu sanatatea si nervii la pamant. Doamne salveaza-i pe romani

  27. Daca in fiecare oaras mai rasarit din Romania am iesi ca cei de la Barlad, pe care eu una ii iubesc,macar cateva zile, si am cere suspendarea presedintelui, cu tot cu referensum la o adica, poate am mai avea o sansa sa aparam ce a mai ramas din tara asta. Ca de o revolutie nu suntem in stare. Un gunoi ne joaca si ne vinde pe toti, si noi acceptam. Chiar nu mai sunt oameni aici, numai slugi? Chiar nu putem vre-o cateva milioane sa-l ingropam pe imputitul asta?

  28. Vestea cu anexele secrete m-a infiorat. Asa ceva nu credeam ca voi trai.

  29. Dacă-i aşa, mi se pare groaznic şi de neacceptat. Şi nu mă refer neapărat la matrapazlâcurile expuse, ci, îndeosebi, la paragraful trei din articol.
    Uite-aşa se dă apă la moară lui DD şi imbecililor care-l urmează.

    Precizare: să nu-şi imagineze nimeni că voi vota altceva decât USL!

  30. basecu va ramane la putere pana va fi sigur de un lucru: sa primeasca cota parte din rambursarea imprumutului fmi. Ma explic. Rambursarea ne va fi reclamata in putin timp. Au fost hotarate dobanzile de rambursare pentru diferitele transe imprumutate. Se practica de un timpm destul de lung, prin negociere, retro-comisioanele (paraandaratul). Dobanda oficiala este una, cea afisata, iar cea practicata este alta mai mica. Deci pe toata perioada rambursarii, basecu va primi diferenta. Faceti socoteala la zecile de miliarde, cat poate sa faca (valoreze) de la 6,75% la 5,12%, de exemplu. Chiar daca dobanda este preferentiala, asa zis mica, 1,45%, cea reala va fi de 0,92%. Diferenta va fi tot timpul aceeasi. Si toate astea, ca sprijinul lu’ isasecu, cine altcineva. Acesti securisti, cred ca sant cei mai mari anti-romani din toate timpurile. Ura pe care o au impotriva tarii este inimaginabila. Mai c’as crede ca de fapt, nici nu sant romani. Jaful este total.

  31. Ironic,nu ne vindem tara s-a confirmat si a devenit praduim vartos tara,rezervele strategice au intrat in colimatorul unor lichele,pdl-iste,udmr-iste,sub auschwaisul mru,pe sist..ache,netinand cont ca natura este imprevizibila si oricand le poate inchide jucarelele!.Pe cand ne vinde mru si pe noi,ca pe scalvi pe vremuri,sa stim una si buna,Romania la pachet all inclusive!A mai ramas numele tarii,spatiul geografic,paralela 45,cel aerian,Dunarea,padurile,muntii,marea,rade tot ungurene,o sa ai statuie si la UMF-Targu Mures,da’nveti tu maghiara,si la Iasi,sa fie treaba oabla!.Mesaj,Mister Obama,ia-ti-l pe gatenstain si chevronul asta acasa si-i arata New Orleans-ul,explica-i tu cum sta cu mediul inconjurator de la ultima tornada ca asta lustruieste pantofii lui basica pe aici!Astept raspuns.

  32. 1.@stan patitu(nu sunt psdist), dar daca te ajuta

    2.chiar asa , ce dracu’ face opozitia, de ce nasiba nu aduna oamenii in strada iar ?guvernarea trebuie hartuita, ciocoii astia stau mult si bine pe banii nostri.sunt de acord cu ‘greva’ parlamentara, da’ sa faca ceva, nu numai ‘atacul’ domnului Antonescu promis puterii numai in caz ca opozitia va fi majoritara in parlament!!!

  33. Domnule Ciutacu, sunt de aceeasi parere in ceea ce priveste “solutia” asanarii politicului din Romania. Dar spun “politicului” si nu PDL-ului!
    Este evident ca “puterea” de dupa ’89 este aceeasi, artizanii ei ramanand bine camuflati dupa actorii politici din prim plan.
    Ceea ce ma ingrozeste este usurinta cu care artizanii dezastrului national migreaza dintr-un partid in altul, iar daca nu migreaza sunt oricum de neatins (cazul Nastase). Nu cred ca Basescu sau Udrea vor pati ceva dupa ce PDL-ul nu va mai fi la putere. Astia sunt imbarligati intr-o structura interlopa care incepe de la proxenetii din cartiere marginase si continua cu baietii destepti plus serviciile, avand in varf sau la vedere structurile politice conduse abil (dar in acelasi registru!!!)de “cooperativa de guvernare”.
    Si indiferent de culoarea politica, ni s-a dovedit de 20 de ani, ca noi nu contam, ca Romania trebuie vanduta pe bucati mai mari sau mai mici, ca interesul si siguranta nationala sunt incomparabil mai “usoare” in balanta fata de un BMW X5 si vila la Colibita sau la Sinaia… Astfel atunci cand nu au putut jefui singuri, au facut aliante! Au facut coalitii sau s-a migrat dintr-un partid in altul. Pe cine dracu’ sa votez eu, cand PSD-ul l-a mosit pe Nastase (direct)si pe Basescu (indirect), cand PNL-ul a fost combinat cu PDL-ul la guvernare si acum fac schimb de “cadre”… S-au facut in douazeci de ani toate combinatiile posibile, inclusiv partidele mici fiind cuprinse ca aliati intr-o guvernare sau alta iar UDMR in toate…
    Deci, revin: eu cu cine dracu votez? Si poate ca as gasi si singur un raspuns la aceasta intrebare daca as avea raspunsul la alta: cine este subordonat si cui – serviciile secrete politicienilor sau politicienii sunt subordonati serviciilor secrete. Iar daca ele, serviciile se afla intr-un fel de “tovarasie” sau “colaborare” cu politicienii servind desigur “interesul national” (ca Ungureanu o dadea cu interesul national in sus si in jos, la investitura, de ametea natiunea)atunci intrebarea devine: si cine ii conduce” cine este seful? Ca poporul, in nici un caz!
    Eu nu sunt goarna ineptiilor basiste cu “toata clasa politica e la fel” dar ganditi-va ca in multe judete oamenii de forta care au invartit afacerile grele, vor migra in alt partid sau vor deveni “independenti” si isi vor pastra functiile si puterea (vezi Frunzaverde). De astia cum scapam?
    Doar glontul, domnule Ciutacu! Doar glontul!…

  34. Ca basescu,bboc au socotit romania ca pe mosia lor, primita de la mamitica lor,este indubitabil.Si ca sa nu fie deranjati au spus emigrati,plecati!.Au emigrat multi dar au mai ramas cateva milioane.Atunci au sperat o reducere a populatiei “pe cale naturala”.Rezultat sub asteptari.Au incercat atunci lichidarea prin infometare,lipsa medicamente,i-au lasat sa moara sub zapezi si totusi poporul MIORITIC/mamaligar a rezistat.Atunci le-a venit o idee practicata de STEFAN CEL MARE in lupta cu dusmanii si anume CIANURAREA/OTRAVIREA APELOR SI FANTANILOR(extragere aur si gaz sist)lucru garantat cu SUCCES 100%.Sa vedeti ce PACE,LINISTE,DESERT ba fi in acele tinuturi(Barlad,Vama Veche,litoralul MARII NEGRE).Daca tari UE fara un mc de gaz,vecinii nostri bulgari fara un mc gaz ,au interzis aceste operatiuni,au facut acest lucru DE PROSTI? sau noi suntem mai destepti ca toti(lucru infirmat fiindca suntem cei mai PROSTI din lume si ne-am vandut pe nimic petrolul,gazele/nepoluante si fara chimicale/ la OMV,ne-am taiat/vandut padurile,am dat rezerva strategica de cupru pentru 2 lei).Pana la alegeri vor parjoli tot(inspirati tot de STEFAN CEL MARE) si nu vom avea in viitor nici-o resursa.Dar sa GANDIM POZITIV/vorba lui BADEA/sa nu protestam,sa nu iesim in strada,opozitia sa nu faca vre-un miting ca provoaca galagie in capitala,si trezesc bucurestenii care dorm linistiti in casele lor.OPOZITIA va guverna in viitor peste un desert!! si merita, daca cred ca o hartie scrisa in parlament”motiunea de cenzura”rezolva ceva se inseala amarnic.Ei nu vad ca boc ,basescu urasc poporul pentru ca le-au strigat “JOS” si”JAVRA ORDINARA.UDMR-istul Borbely “iubeste romanii” si ma intreb de ce nu “iubeste ungurii”sa dea aviz de exploatare a gazelor de sist in zona HARGHITA-COVASNA(da doamne!).Nu-l inteleg pe MRU care iubeste mai mult postul de premier si banii(vezi sotie la OMV cu incalcarea legislatiei) nu respecta CONSTITUTIA si LEGEA(vezi UMF) si din SPERANTA a DEVENIT calau nu cu barda/este obositor si costisitor/ci prin OTRAVIRE IN MASA.Toti se K..ka in capul poporului mioritic si el tace tace si isi astepta sfarsitul in liniste si gandind pozitiv.Cred ca o MERITA.

  35. @alina.felicitari pentru (x)-uri, si pentru felul cum gandesti.Un amendament:nu sunt bucurestean, ci provincial ,la peste 200 Km.

  36. @gheorghe
    Si eu sunt la 600 de km de Bucuresti, aproape de unde se agata harta in cui. Si astazi o parte din colegii mei de protest ies in piata. Vre-o sase. Si mi-s cei mai dragi bistriteni.
    Nici cand eram 40 nu ne baga nimeni in seama si ne injurau toate ziarele locale, si ne luau peste picior”telectualii”bistriteni, si veneau babele sa-si faca cruci si sa ne injure ca nu mergem la biserica. De-atata-i nivelul!. Pentru ca democratia trebuie sa o practice poporul, nu o mana de oameni. Astora, de se numesc doar cu numele romani, nu le place decat dictatura. Asta-i viata. As iesi si azi in strada, prima pancarta din tara cu “Udrea vrei doar GUCCI, noi iti dam papucii” a fost a mea, si as merge zilnic, ca mi-as face timp pentru asta, dar sa vad ca am totusi pentru cine. Ca pentru mine am iesit si nu-mi e de folos.

  37. Asa e Victore,iar costul glontului sa fie imputat familiei lor…………mama lor de gunoaie!Hai ca nu mai e mult pana la cuatenia generala si pe urma cred ca o sa suplimenteze aia de la KLM zborurile one-way catre Kenya sau Congo!

  38. Singurul motiv plauzibil pentru care PNL sau PSD ar asipra tradatori din PDL, in perioada asta, este doar o suma babana de bani platita direct la Crin sau la Ponta… Restul motivelor sunt puerile.

  39. Aveti dreptate! Ce se intampla acum este un atentat la siguranta tarii! Impotriva oamenilor care locuiesc zonele respective. Si asta nu se intampla in vremea totalitarismului ci in cadrul (asa-zisei) democratii europene. E odios ! Daca a mers cu flota, merge si cu solul si cu subsolul!!!

  40. Prin ianuarie 90 aici la Resita un grup de intelectuali(ingineri,economisti,profesori s.a.)majoritatea 0fiteri sub coperire a vechii securitati si masoni,cu varste intre 30 si 45 de ani,s-au intalnit in mare taina si au pus Carasul sub control politic.L fel cum s-a intamplat in toata tara.Cum?Initial,a existat ideia de a merge toti intr-un partid,FSN,PNL sau PNT,sa puna mana pe puterea locala,la viitoarele alegeri s.a.m.d.Un inginer de la UCMR,de vreo 43 de ani la acea vreme,fost coleg de universitate la Timisoara cu majoritatea din grup,a venit insa cu o alta propunere,care a prins si anume:ba,fratilor,nu mergem toti ca oile la o singura turma ca nu-i bine,ne impartim in grupuri mai mici si intram astfel in toate turmele,si,indiferent ca suntem la putere sau in opozitie,vom conduce judetul si de ce nu,tara.Cei care suntem la putere ii vom trage dupa noi,la beneficiile puterii,si pe cei care la un moment dat n-au avut acces acolo.Iar cei care din opozitie ajung la putere sa nu uite intelegerea si ajutorul primit.Ideia a prins si a devenit principiu,legamant sub juramant.De atunci au trecut 22 de ani iar in Caras personajele,aflate atunci la acea masa rotunda,sunt perpetuu la putere,indiferent ce s-a intamplat pe plan national si ce partid a fost la putere.Ei,mereu ai nostri,Frunzaverde,Balan,Mustacila,Tunea,Vela,Soran,Secasan,Onete,Spanu,Stefanescu,Stepanescu,cei din prima linie,CU TOTII MASONI,ROTARIENI SAU OFITERI SUB ACOPERIRE,alaturi de cei din linia II-a,Popa,Jura,Beg,Simi,Marchis,s.a,multi si supusi,sug sangele poporului fra mila si fara frica.Au adunat averi colosale,pe seama resurselor naturale din judet(paduri,ape minerale,marmora,piatra,vant-eoliene,lacuri de acumulare etc),resurselor umane si materiale(uzinele carasene au fost donate lor si familiilor lor).Plecarea lui Frunzaverde de la PDL la PNL era previzibila si asteptata de cativa ani,asa cum alte mutari dintr-un partid intr-altul n-au mai mirat pe nimeni de-a lungul celor 22 de ani.Caci deasupra tuturor partidelor exista un partid unic:MASONERIA MONDIALA.Ea dicteaza.Ea pune muzica iar noi dansam.Ei sunt papusarii,noi papusile.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.