Esti aici:
Prima pagină > Blog > Mintea mea, în gândul ei... > Autoritarismul impotenţilor

Autoritarismul impotenţilor

Unica zonă în care se remarcă noua putere este excesul de autoritarism fără noimă. Majoritatea celor nimeriţi prin dregătoriile înalte ale ţării sunt extrem de importanţi, afectaţi, iritaţi şi reacţionează la orice critică, fie ea cât de firavă, de parcă-s muşcaţi de şarpe. În plus, nu dau doi bani pe legislaţia-n vigoare, pe care în primul rând ei înşişi sunt datori s-o respecte, inovează stângaci pe lângă Monitorul Oficial şi cam toţi au pretenţia absurdă că provin dintr-un soi de os domnesc şi trebuie să fie înconjuraţi doar de supuşi docili, care să execute ordinele lor fără crâcnire şi să le spună cât sunt de minunaţi.

Manifestările cele mai exagerate le regăsim la piticul de grădină preferat al şefului statului. După o viaţă de slugă umilă, megafonul prezidenţial s-a văzut în capu’ trebii şi a început să aibă manifestări de-a dreptul clinice: amendează legislaţia prin ordine interne, îşi pune subordonaţii să semneze un soi de jurământ de credinţă faţă de negustorul de sclavi care se închipuie a fi el, învrăjbeşte programatic între ele categoriile sociale etc. Dacă era vorba de un civil oarecare, problema era lesne rezolvabilă. Spitalele de psihiatrie au saloane pline de Napoleoni şi Ludovici, dar cu o pilă se mai poate băga câte un pat pliant. În politică, însă, nu-i cea mai fericită opţiune a te crede stăpân peste destine de oameni. Fiindcă, de regulă, sfârşeşti scuipat şi umilit tocmai de cei pe care ai încercat să-i ţii cu capetele-n ţărână.

Mai mult, aici...

Comentarii

comentarii

Similar Posts

45 thoughts on “Autoritarismul impotenţilor

  1. O incizie pe cinste, stimate domn ! Exista o moda de imagine pentru toti acesti guvernanti, aceea de a iesi brusc in public anuntand tot felul de masuri trasnite provocate de catre evenimente cotidiene.In imaginatia lor vor sa convinga publicul ca au inceput din start sa lucreze in forta. Si cum astfel de situatii zilnice vor fi duiumul, atunci sa vezi intrecere mediatica !

  2. Autoritarism fără de noimă!

    Iată un concept de concept care descrie foarte bine stadiul istoric de rahat pe care îl traversăm.

    Văzută din altă perspectivă situația stă și așa.

    O adunătură de bezmetici cu prea puțină energie pentru a fi paranoici ajunge la putere, adusă sau atrasă de un păpușar diliu. În capul cârdului bezmetic este așezat un bobocel gargaragiu, fara șiră, fără viziune, fără-nălțime, simultan, fără păr și fără chelie.
    Singura cale a acestei adunături de a mima puterea și disimula situația de cârd de marionete este mimarea paranoiei. Aceasta, vai, nu poate conduce decât la o lamentabilă etalare de isterie – de supărare și nervi pe realitatea care vrea ca ea și nu vrea și nu vrea ca diliul de păpușar.

    După cum știți, scoaterea din isterie necesită de cele multe ori aplicarea unei palme zdravene.

    Când și Cine le va da palma?

    Asta-i singura întrebare care mă incită, mai ales că știu că cu cât palma va veni mai târziu și mai de-aproape, cu atât ea va fi mai năucitoare.

  3. Lasa ca pe acelasi site gorj-domino ni se spune ca in 2012 vine sfirsitul lumii.
    Ce dracu`, nu mai rezistam noi trei ani cu astia ?

  4. Cred ca ar fi nevoie de mai multe paturi pliante. Basescu se crede Zeus, Boc – Napoleon, iar circarul Avramescu are fantezii/nostalgii (?) cu baietei pe care si le expune (mai mult sau mai putin inconstient) pe blog.

  5. De cind cu armele de la Ciorogirla si hold-upul de la Brasov si acum mai nou atacul de la Agentia Bancii Transilvania din cartierul Manastur din Cluj Napoca (ar fi bine sa ne intre bine in cap ca se numeste CLUJ NAPOCA si nu CLUJ – ASA SE NUMESTE JUDETUL – cred ca ar fi bine sa se schimbe numele in NAPOCA – ca sa nu mai “traduca” alte minoritati KOLOSVAROS)-sa revin- am inceput sa vad (ceea ce este foarte bine) echipaje de politie in strada – sa le tina Dumnezeu obiceiul cit mai mult. Este un lucru foarte bun pentru ca chiar daca stau cu masina de politie pe marginea drumului si chiar si fara radar pe masina reusesc sa mai tempereze colegii nostri de trafic mult mai impulsivi (imi place cind vad cite un “animal” de X5 ,Q7 sau Porsche Cayenne se chinuie sa mearga regulamentar) chiar daca citeodata te mai roade sa mai calci pedala de acceleratie. In afara de asta vreau sa va spun ca in legatura cu amenajarea agentiilor de banca va spun ca se face fara simt de raspundere si consta in mare din : termopane, gresie pe jos, usi de sticla inauntru si ghiseele neasigurate – cit mai iefitin cu putinta. Sefii de banci si-au tras-o singuri. Are dreptate ministrul Nica. Si ar trebui schimbate normele de avizare pentru amenajarea unei agentii de banca sau institutie care manevreaza valori-si asta este adevarat. Cind directorul de la Cluj Napoca spune ca are aviz de la politie trebuie sa il credem ca asa prevede celebra lege 333 privind apararea bunurilor. La legea asta trebuie umblat si conditiile de avizare trebuie sa fie mai severe.

  6. arunca ,te rog,o privire spre cristian teodorescu,cotidianul,ce zici nu-l scuipam,un pic ?

  7. Sunt tare curios sa ascult ce fel de cursuri preda piticania la facultatea de drept.Dupa gafele pe care le face,in materie juridica,domnilor studenti alegeti alt profesor.Auzi,juramint de fidelitate si cine nu-l respecta va fi schimbat din functie.Un functionar public,cu contract ferm il dai afara ca nu respecta juramintul? Trebuie sa ai o minte plecata cu “vaca’rau de tot sa crezi ca poti face asa ceva.
    Felicitari domnule Ciutacu,bun articol.

  8. Am omis sa intreb cine este cel mai potent individ din PC?Sa fie oare Piedone?(in paranteza cred ca cei care vorbesc despre orice fel de impotenta sunt niste frustrati.

  9. De regula asa se intampla, doar ca in Romania, sila pe care cetatenii au inceput sa o resimta pentru clasa politica si guvernanti in general ne duce incet si sigur catre o indiferenta care pana la urma tot pe ei, conducatorii scrupulosi si dornici de afirmare, ii avanatjeaza. Iar unii dintre noi, afectati de climatul politic si economic al Romaniei, ne dam cu parerea, comentam, cautam solutii si raspunsuri, desi stim ca si maine va fi la fel.

  10. Bine spus d-le Ciutacu, dar cred ca oricine suficient de inteligent si obiectiv poate sa-si dea seama ca acest guvern este condus de la Controceni, nici macar nu se mai poate spune din umbra. Situatia politica in care Romania a ajuns dupa alegerile de anule trecut era previzibila deoarece. PDul, ulterior PDLul, si-a anticipat si dorit puterea de cand a rupt alianta cu PNL. Fiindca nu a reusit subrezirea puterii din interiorul PNLului a asteptat rabdator pentru ca guvernul Tariceanul sa piarda popularitatea, atribuita puterii in Romania, pentru ca apoi sa isi inceapa campania demagogica si lipsita de acoperire.
    Iar PSDul, partidul care indiferent de structura, nume, conducere sau conducatori, o sa aiba intotdeauna o considerabila parte din voturi deoarece este acel partid inca prezinta in constinta electoratului, in special cel rural, vremurile nostalgice ale comunismului si totalitarismului. Cred, desi eu personal nu-mi doresc, ca tot mai multi romani s-au cam saturat de capitalism si asa zisa democratie oferita pe tava de spectrul politic romanesc. Poate asta explica si usurinta lui Basescu de a avea o cariera politica, dupa ce practic nu a facut nimic in nicio functie publica pe care a detinut-o.

    Sper ca nu v-am plictisit,
    menThor

  11. Pe langa faptul ca nu e in stare de nimic , boc mai e si mincinos . Parca anul asta era vorba de austeritate ? Ce face omul in situatia asta ? Isi aduce camarila de la Cluj pe banii nostri si mareste de cateva ori bune bugetul guvernului !Asta ca si reactie la criza din care astia n-or sa ne scoata vreodata .

  12. Brovo domnule Ciutacu,sunteti cei mai destepti,intodeauna aveti dreptate,detineti adevarul absolut.PC este cel mai puternic partid,nu exista o alta persoana mai atletica decat domnul primar Piedone,dumnealui este cel mai bun conducator auto din Romania,etc.Am convingerea ca de aceasta data nu o sa mai stergeti comentariul meu intrucat mi-am spus parerea sincera despre aspectele de mai sus si care dupa opinia mea sunt conforme cu realitatea.”Antenele”sunt cele mai obiective posturi de televiziune,PSD-ul este ruda saraca a PC-ului in alianta dintre cele doua partide.Succes in continuare si cred ca mergeti pe drumul cel bun intrucat respectati si opinia altora.

  13. “Vorbele Grele” de aseara (emisiunea), m-a incantat si m-a pus pe ganduri…dar, musai, a trebuit sa va felicit din nou !

    Iar chestia cu scuipatul de la canalul tv sport.ro…a fost penibila dar…reala.A rabufnit animalul din om, din acel cetatean roman.

    Iar animalul din mine…ma trimite acu’ sa-mi iau breakfastul (micul dejun).

    Va doresc o zi minunata, Dle.V.Ciutacu !

  14. Victore, ce parere ai despre atitudinea lui Vadim Tudor, in conditiile in care multe din cele trambitate de el anterior se petrec acum ?

    Nu sunt membru prm ci doar un cetatean atent la cate se mai petrec.

  15. Ar trebui sa aiba putina decenta si bun simt personajele astea de rasa ariana din politica,dupa ce ne-au mintit cu nerusinare in campania electorala.Din pacate observ ca au soriciu gros si f. mult tupeu.Merg pe principiu-ciinii latra ursu merge

  16. @Vali-Arad: gata, ti-ai facut norma admisa de spam portocaliu. am inteles din prima ca-l detesti pe Voiculescu, din a doua ca Basescu e bun, dar trei ar fi fost deja prea mult. mai organizati-va si voi, arienilor:)
    @mihail: n-aveti decat. pe mine ma plictiseste complexatul ala.
    @bogdan: n-as fi asa disperat de pericolul unguresc. e circ electoral.

  17. In legatura cu tenta autoritara a guvernului probabil ca ne asteptam ca sa se urmeze rezultatele acelui sondaj de opinie. Totusi Basescu si ai lui au ajuns acolo la carma ascultand atent ce vor altii si promitandu-le asta in campanie. Deci nu e o surpriza dar acest comportament de asteptat cred ca va genera surprize pentru echipa guvernamentala pe termen mai lung.
    Subscriu la opinia dumneavoastra si va felicit – cred ca este pentru prima data – pentru un articol “spot on”.

  18. Nu-i poti cere piticului ce n-are. Cum dreaq sa aibe neuronul in erectie cand de ani de zile daca-si duce mana intre picioruse nu gaseste nimic ?

  19. Emil Boc nu reprezinta nimic, dupa parerea mea.
    Lui Traian Basescu ii plac oamenii valeti,supusi,fara personalitate si care sa ii ridice osanale in fiecare zi. Boc e unul dintre ei. Este doar un pion bagat in fata de Tiran si nimic mai mult.
    Ingrijorarea noastra, a tuturor romanilor de fapt, ar trebui sa fie alta. Mai sunt 6 luni si vin alegerile presidentiale si Basescu nu are inca un contracandidat! Dupa parerea mea Mircea Geoana & co esti principalul vinovat pentru tot ce se intampla acum pe scena politica a Romaniei. PSD a intrat le guvernare, dar doar PDL-ul conduce tara! S-a vorbit de echitate! Care echitate?! Nu stiu daca Marele Licurici asa a vrut, dar gestul social democratilor de a intra la guvernare, este SINUCIGAS.
    SINGURUL GAND CARE AR TREBUI SA NE INGRIJOREZE PE TOTI CEI 21,5 MILIOANE DE ROMANI? BASESCU INCA UN MANDAT DE PRESEDINTE! AR FI APOCALIPSA ROMANIEI!

  20. am o intrebare…
    nu cumva tot ce vedem e de fapt un maaare “moment al adevarului” ?
    -criza ce-a inceput cu bancile americane, e demonstratia ca sistemul lor bancar era de multa vreme bolnav
    -criza ajunsa la noi, ne forteaza sa vedem cit de bolnava era demult “economia” romaneasca
    – dezastrul politic actual de la noi, e urmarea anilor de mirlanie,incultura,ilegalitate ridicata la rang de politica de stat

  21. Cum de e cu putintza ca Romani ade acu sa se chinuie din greu sa ajunga la nivelul din 1940?

    Adica fara o industrie natzionala si cu toate monopoluriel sau resursele subsolului amanetate la multinatzionalele straine ?

    Fara o viziune natzionala de dezvoltare pe termen lung dar cu o viziune extrem de acuta
    asupra spagii si promovarii dementzilor pe posturi de dictator.

    Ce diferentza e intre afacerea Phirana si celebra afacere Skoda da intre doritul F16 si afacerile cu avioane ale lui Carol II ?

    Singura diferentza intre 1930-1940 si acu e ca …. atunci nu se dadea vina pe crypto comunisti si oligarho-securisti …. in rest aceiasi dementza cu spume dar hoatza aciasi tampenie vorbita cu emfaza si aducatoare de nimic.

    Atunci recompensa a venit firesc printr-o mana libera data initzila legionarilor si apoi comunistilor Moscovei sa curetze masa, si acestia au curatzat-o.

    Din nefericire pare-se ca si acum situatzia se va “aseza” tot prin curatzatul mesei.

  22. Cu totii am avut in scoala cate un coleg care era looser-ul de serviciu, pitic, tocilar, pârâcios, lipsit de personalitate si cu ochelari fund de sifon. Indiferent ce facea isi lua capace, suturi, caramizi in ghiozdan si tot ce putea sa scorneasca mintea noastra de copii tampiti. Ca sa scape se lipeau de cate un smardoi din clasele mai mari, care ii acorda protectie in schimbul unor diferite servicii si ne da cu tifla din spatele lui. Bineinteles ca nu scapa de tot, protectia dura un timp pana se plictisea ala si-l lasa balta.
    Nu m-a interesat niciodata ce s-a intamplat cu acel tip de copii dupa terminarea scolii, insa observ la premierul minune aceleasi caracteristici de ins fara personalitate care da cu tifla din spatele musculosului zilei.
    Dupa ce l-am vazut pe boc am avut revelatia ca tocilarii ajung si la maturitate, dar din pacate tot atat de insipizi raman. Ba nu, isi mai aduga la toate “calitatile” si o chelie corespunzatoare.
    Astept cu interes ziua in care smardoiul se va plictisi de sluga lui credinciosa.

  23. D-le Ciutacu, de plafonarea salarilor nesimtite ati mai auzit ceva??? Va spun sigur ca nu se aplica, peste tot, iar unii directori de institutii aflate in subordinea ministerelor continua sa incaseze aceleasi sume de bani…. Inca o minciuna!! mai tineti minte cate sunt??

  24. Asa este. Din pacate pana se vor trezi “masele” va fi cam tarziu. Sunt curios daca se vor trezi pentru prezidentiale. Eu pariez pe NU. Criza e departe de a fi atins apogeul si noi nu avem buget pe 2009, din care se scursera 2 luni deja. Nu mai vorbim de faptul ca “astia” mizeaza pe 18% crestere insari bugetare fatza de 2008. Asadar “cainii latra, ursul trece”, adica cainii sunteti voi cativa pe la Antena 3 si Jurnalul, iar ursii semieducatzii si incompetentzii care ne conduc.

  25. Domnule Ciutacu de ce nu discuta nimeni despre ce se va intampla cu acest minunat guvern daca va pierde Basescu alegerile? E si asta o posibilitate deoarece din cate stiu eu nu i-a dat nimeni astuia tara pe 10 ani.

  26. Nu ai la ce sa te astepti Victore din moment ce toate ideile sunt convergente unei singure minti,dar asta o stiai deja.Singura noastra speranta,a poporului enervant de infantil de astazi,ar fii ca aceasta a doua “monstruoasa coalitie”,dupa cea din anii 1800, sa dea roade cat de cat in folosul nostru.Stiu ca speranta mea poate fi desarta dar vreau sa cred ca sunt un optimism incurabil!
    Mi-a placut emisiunea de aseara,am ras de m-am prapadit alaturi de voi!
    Cele bune!

  27. Autoritaristii impotenti sunt o specie destul de des intalnita. Chiar in viata de toate zilele , la serviciu mai ales. Te intalnesti cu o gramada de sefi care au asemenea calitati. Probabil guvernantii nostrii provin dintere acestia . Trebuie sa fie ceva pentru ca tocmai astia reusesc sa se afirme ! Sau “fisa postului” le-o cere ?

  28. La Antena3 Hrebenciuc il considera pe Geoana drept cel mai plauzibil prezidentiabil PSD, deci daca nu ne salveaza Crin Antonescu sau Oprescu vom ramane cu autoritarismul impotent si prezidential al lui Base.

  29. Daca imi permite-ti,un mesaj pt domnul boc.Domnu Boc acum a trecut campania nationala,gata sa dus,acum sunte-ti prim ministru,aveti ocazia sa face-ti lucruri bune pt tara .La inceput imi era mila de dv pt ca e greu pt oricine sa fie in functie acum.Inca odata aveti ocazia sa face-ti ceva bun pt tara,fara cuvinte mari.Aveti grija-puteti ramine in constiinta oamenilor ca un om care a vrut binele tarii sau ca o marioneta a lu El comandante.Poate ca nu o sa cititi personal acest mesaj dar poate vreun cunoscut o sa va aduca la cunostinta.Ar fi bine pt tara

  30. ARMELE…!
    Unde sunt armele de la Ciorogarla…!!!???
    Se stie doar ca impotentii sunt si foarte violenti… 🙂

  31. Poate că sunt bolnavă de “scenarită”,dar aducându-mi aminte ce a zis Băsescu la investirea guvernului,cum că şi-ar fi împlinit visul, ştiindu-l că e în stare să calce peste cadavre,cred că îi lasă pe bezmetici să continue să-şi dea cu stângu*-n dreptu*, să calce cât mai mult în străchini,haosul să fie cât mai mare,şi dintr-o dată să apară el,CAVALERUL FĂRĂRĂ FRICĂ ŞI PRIHANĂ”,MARELE SALVATOR AL NAŢIUNII şi să instaureze o dictatură care să ne usture pielea.Nimic nou sub soare istoria se repetă
    Poate că greşesc,dar poate că nu.
    Vedeţi că acum are treabă şi cu unguri,parcă ar fi interevnit ceva nou în această chestiune.
    Sondajele îl indică ca fiind pe primul loc încă mulţi au încredere în el şi dacă va lua un nou mandat e JALE MARE !
    În ce-l priveşte pe scundul premier,dovedeşte tot mai mult că habar nu are de cele mai elementare noţiuni de drept,nu cunoaşte nici măcar ierarhia actelor normative.
    Plafonează salarii,taie sporuri,fără ca să fi modificat o iotă din Codul muncii,toate prin Ordonanţe de urgenţă!
    Dacă profu* e aşa cum or fi studenţii lui? mă întreb retoric.

  32. Cand vezi figurile ministrilor din cel mai penibil guvern ever, cum stau ei cocotati pe scaune in fata parlamentarilor ce sunt la fel de grobieni ca si ei, asteptand si dezbatand votarea bugetului, ai o imagine ce nu mai necesita nici un comentariu lasand loc doar grimaselor de dezgust si tristete profunda.

  33. Victore, imi permit sa postez, ca si comentariu, o patanie proprie care ilustreaza perfect autoritarismul impotentilor. Din cauza unui astfel de imbecil impotent am chemat aseara salvarea temandu-ma ca imi pierd sotia si ca imi ramane copilul fara mama. Nevasta-mea lucreaza la o banca, nu conteaza numele, si il are client pe fostul ziarist Dumitru Pelican, in prezent mare miez la ANOFM. Un fel de director am inteles ca e pe acolo, numit politic, prin 2001, pe baza prieteniei cu Marian Sarbu, dupa cum singur recunoaste prin interviuri. Ieri, marea scula de director o suna pe nevasta-mea, si ii cere imperativ sa ia masuri si sa ii trimita urgent o echipa de interventie la bancomatul de la intrarea in ANOFM pentru ca e blocat si nu poate el sa-si scoata banii. Nu a sunat la serviciul tehnic, nu a sunat la numarul afisat pe ecran, a sunat direct la conducere…ca deh…e omu’ director intr-o structura guvernamentala. Nevasta-mea e tot director, nu e femeie de serviciu si nici dispecer la serviciul tehnic al bancomatelor. A zis totusi “ok” dar si-a vazut in continuare de treaba, promitandu-si sa sune ea la serviciul tehnic in cursul zilei sa-i rezolve Pelicanului problema. Neinspirata decizie. Dupa fix o ora Pelicanul o suna iar, o face albie de porci, cuvantul “nesimtita” a fost cel mai elegant, ii spune ca banca ei e de kakat si ca o sa o aranjeze el. Mai mult, o ameninta si ii spune ca azi, in toate ziarele or sa apara materiale despre cat de jalnica e acea banca, despre cat de nesimtiti sunt angajatii si cu sfaturi catre cetateni sa isi retraga depozitele si sa isi mute conturile. Nevasta-mea, inima sensibila, crede tot ce-i spune pitecantropul si ghici ce face? Aproape infarct. Se si vedea cu banca prabusita pentru ca a suparat pe “cineva din minister”. Asa ca face o mandrete de tensiune de 20 cu 11 si ajunge in pragul stopului cardiac. Pentru un bou care, platit fiind din banii nostrii, se crede buricul pamantului. Pentru un bou care, aflat pe un post pe care nu a dat examen, crede ca toata lumea ii sta la picioare si isi permite sa ameninte. Noroc ca a venit salvarea la timp…Astia sunt oamenii, astia sunt impotentii care ne administreaza..Cam asta era comentariul. Ce-i drept, recunosc, este exclusiv personal..Ca-l vei aproba, bine, ca il vei taia, iarasi bine. E blogul tau si sunt de acord cu tine ca nu trebuie confundat cu un spatiu sau un serviciu public.

  34. Avem premier cu ton autoritar! In orice “louare” de cuvant, atitudine sau pozitie (rareori decenta) singura impresie care imi ramanea era ca “dom’le, indiferent ce zice, zice hotarat!”. Am remarcat asta usor amuzata… apoi usor iritata… pana ce n-am mai remarcat deloc, dat fiind faptul ca am inceput sa schimb canalul cand aparea premierul barba-cot-calare-pe-juma-de-guvern-ventriloc anuntand cine stie ce hotarare care sa schimbe ordinul de ieri care schimba ordonanta de alaltaieri… Bineinteles ca n-aveam cum s-o ratez p-aia cu “pusca si cureaua”, declama Bondocel pe toate canalele ca la Cantarea Romaniei! Dar imi dau seama ca si daca eu sau altii am ales sa ne uitam in alta parte ca sa ne mai treaca greata, asta nu inseamna ca individul nu exista. Si, mai grav, chiar daca nu are puterea si stiinta de a face sa ne fie mai bine, sigur e capabil sa faca sa ne fie mai rau. Cu aceeasi hotarare, ca doar marii tirani s-au nascut din aia mici si frustrati. Nu l-am luat niciodata in seama pe cosasul odihnit altfel decat ca portavoce a lui Paris cel sasiu, dar poate ar trebui sa privesc mai atent. Cine stie, poate ma uit la candidatul la presedintie de peste 5 ani, ca vaz ca s-a-ncins tarata-n el…

  35. Va rog sa-mi iertati insistenta cu care revin la acelasi subiect, cu toate ca nu sunt un tonomat public. L-as agrea pe Basescu daca: nu ar fi doar un politician tupeist si obsedat de putere, ar avea o urma de decenta si un minim respect pentru democratie, nu ar promova femeile doar pentru ca acestea sunt mai loiale si mai putin puternice, nu ar calca in picioare toate regulile doar pentru a se mentine in frunte, nu ar folosi serviciile doar sa intimideze si sa asculte ce vb Geoana si opozantii sai, nu l-ar fi pus pe Morar sef peste fabrica de dosare, ar intelege ca rolul presei nu este sa-l laude pe conducator, nu ar vorbi despre coruptia unui sistem ce l-a imbogatit si facut presedinte fara sa se dea pe sine exemplu, ar fi cel putin maca odata amuzant si nu penibil, si-ar iubi tara si nu i-ar folosi doar functiile inalte…

  36. poi piticu din gradina a luat atitudine, din pacate pt noi atitudinea bosului, piticu asta oare chiar nu are pic de onoare?

  37. Păi care poate fi cea mai banală boală a românului? Io unu’ zic, aşa cu mintea mea în pioneze, că e GRANDOMANIA! Nu-i greu să uiţi de unde ai plecat, mai greu e atunci când ai căzut de-acolo de sus, de sus de tot, unde crezi că nimeni şi nimic nu te mai poate atinge… Inevitabil, peste ceva timp, se va mai produce un “transfer democratic şi paşnic de putere”. Şi-atunci să vedem noi, chiori sau orbi de-om fi- că tot dacu’ ăla e- cum vor exista noi dezvăluiri ba că fostu’ a făcut şi-a dres, ba că politica doctrinei filosofice e naşpa, şi alte astfel de gogoşele bune de înghiţit la prostime! Ne putem aştepta noi la ceva bun, aşa peste noapte? Io zic că poate vom afla pe căi oficiale, că în sfârşit, Gorbunov, săracu’ are prosop şi săpun…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.