Esti aici:
Prima pagină > Blog > Mintea mea, în gândul ei... > Arc peste timp: exterminarea grasului

Arc peste timp: exterminarea grasului

 

Holocaustul a debutat, pe palierul propagandei media, prin declararea evreului drept dăunătorul gras care se hrăneşte hulpav prin împilarea germanului care munceşte. Am văzut recent astfel de mostre de creativitate facsistă la Muzeul Holocaustului. În România anului 2010, duşmanul poporului a fost decretat, generic, bugetarul, indiferent dacă el e funcţionar, medic sau profesor. El este grasul, pe care-l ţine în spate slabul, adică orice angajat în domeniul privat. În lagăre, primii exterminaţi erau bătrânii, femeile şi copiii. Peste 65 de ani (mâine-i 9 mai), arc peste timp, se umblă fără milă, extinzându-se cercul graşilor, la veniturile bătrânilor, copiilor şi handicapaţilor. Faceţi-mă nebun sau bolnav de comparatită, dar continui să susţin că, în interiorul UE şi (mai ales) pe baza complicităţii ei şi a SUA, se trudeşte asiduu la construcţia unui nou tip de fascism, adecvat zilelor demente pe care le trăim.

P.S. Orice comentariu care incită la ură de (indiferent de) rasă ajunge-n spam.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

155 thoughts on “Arc peste timp: exterminarea grasului

  1. @bocitor cinic cu puradel musuman de botezat
    Referendumul ala de ziceai (admitind prin absurd ca va fi lasat sa se desfasoare) va fi invalidat pe motiv de “absenteism la vot” chiar daca ar iesi din case 99% din cei de pe liste! BEC-ul si statistica vor da alte cifre pe care cei care il validara pe neo-furher (cu toate protestele altora), mai acu’ citeva luni, le va valida din nou!
    Va fi un alt mare “BUM” care se va auzi ca un mare “FISSSSSSSS”
    Banzai!

  2. Totusi cred ca singura solutie pentru linistea tarii ar fi exterminarea persoanelor cu varsta sub 18 ani si peste 60, a bugetarilor (implicit armata, politie, sanatate, educatie, etc), si a celor care nu platesc cotizatie PDL.
    De asemeni propun exterminarea persoanelor care gandesc, care vad, care reactioneaza…
    Multumim Conducatorilor Iubiti ca ne arata drumul spre Plaiurile Linistite ale Vanatorii…

  3. Rugaciune:
    Fereste-ne, Doamne, de golanii si sarantocii ajunsi peste noapte mari intreprinzatori si mari politicieni… si de comunistii ajunsi (tot peste noapte) capitalisti…si de securistii ajunsi presedinti de tara.
    ……………………………………..
    Dumnezeu a murit… sunteti singuri.

  4. @ boculete – este foarte adevarat ca jumatate de tara l-a votat pe basescu, dar tara asta asta nu-i doar a lor… este si a mea si a Dvs, si a lui victor si a shogunului etc. iar viata nu trebuie sa fie riscata pentru nimeni decat pentru noi insine… eu as iesi in strada pentru propriile mele convingeri si pentru a-mi face mie si copilului meu o viata mai buna, nu sa le fauresc unor inculti foarte naivi ceva ce nu vor sti sa aprecieze decat peste inca 50 de ani si foarte multa educatie.

  5. Domnule Ciutacu, mă scuzați de off-topic, dar doream să vă atenționez că toacmai am primit confirmarea implicării Guvernatorului Băncii Centrale, salvatorul poporului, competent de duduie, în jocul lui dom’ Băse în direct prin telefon de la pupila lor comună care a spus în clar că domnu Mugur se referea liberali când arunca acuze de minciună, lucru de care numai prompteristele de la tv nu și-au dat seama. Îmi place mult, mult de tot la domnu ăsta că tot timpul a dres porcăriile pe care le făceau guvernele României prin măsuri monetare și niciodată nu a ieșit public (poate nici măcar în spațiul privat) să sancționeze lipsa măsurilor fiscale sau economice sau pe cele proaste, iar acum se trezește să-l ajute pe băsescu să-și impună măsurile astea prin care se răzbună practic pe mult trâmbițatul popor suveran.

  6. BASESCU face trimitere mereu la constitutie insa o incalca mereu, toate * ce se incearca a se lua acum, fie dictate sau nu de fmi, trebuiau anuntate si hotarate de guvern, basescu se face ca nu stie ca legea fundamentala a statului roman, adica CONSTITUTIA, nu-i acorda astfel de prerogative si ca intr-o societate democratica una din atributele esentiale este SEPARAREA PUTERILOR IN STAT, ceea ce nu este valabil la noi pentru tendintele spre DICTATURA ale lui basescu sunt mai mult decat evidente. Sa le placa romanilor dictatura? cine stie…

  7. Nu uitati istoria se repeta, mai lipsesc camere de gazare, noroc ca-i gazul scump, dar pot incerca cu cianura cate o pilula distribuita prin medicii de familie care si asa recomanda pacientilor sa stranga cureaua si sa mearga in ungaria sa se trateze ca ei nu au cu ce,va dati seama unde ne-au adus nemernicii astia, salarii si pensii taiate,coplata la medicul de familie, pentru analize si medicamente compensate nu au fonduri, dar noi platim ca prostii asigurari de sanatate.Sa-i puna pe imbogatiti umflati care au jefuit tara asta sa contribuie, sa dea dovada de solidaritate nu le da prin cap, au jefuit tot, au pustiit campurile si au secat fantanile, nici otomanii nu lasau asa in urma lor, de aceea s-au luptat sa ia puterea le-a fost frica de Ihanis ca daca venea neamtu le punea pielea pe bat cand constata dezastrul.Am ajuns sa-mi doresc sa devenim o colonie, germana, austriaca, orice numai sa scapam de astia sau o dictatura militara, orice numai sa ne scoata din nenorocirea asta.La ce ne foloseste ca suntem in UE?Astia isi fac de cap cum vor ei, au pus tara pe butuci haideti sa-i dam in judecata sunt atatea articole din Constitutie incalcate.

  8. Ideia aplicarii curbelor de sacrificiu nu e noua si n-a inventat-o Exterminatoru’ Voda. Globalizarea a creat acest hahos economic in absenta unor reglementari internationale. Nici macar Obama si Brown n-au succes. S-au relocat industrii intregi din Occident in Orient, bulversand ambele zone. Au produs disperare in Occident si o dezordine de neinchipuit in Orient.Conducatorii romani de pana acum au gasit solutii. Ori un betiv si un corigent a avut tupeul sa iasa la o ora de maxima audienta si sa anunte grozavia. Probabil acum, si-a adunat sfetnicii sa vada cum o s-o dreaga…

  9. ciutacule ai mintea bolnava de ura.Exagerarile nu au facut bine nimanui niciodata.E usor sa-ti gasesti turma de oi care te urmeaza dupa astfel de discursuri dar nu e cu nimic mai buna sau inteligenta decat turma care la votat pe basescu.Putin echilibru,bun simt si echidistanta ar putea face din tine un model de urmarit si dupa trecerea crizei care da acum sansa multor radicali cu voce ascutita sa aiba aplaudaci.

  10. Victore, te rog , va rog pe voi jurnalistiii, va implor deveniti mai ofensivi,mai imperativi, nu-i slabiti, luati-i la intrebari, jigniti-i, scuipati-i, scoateti-i din minti, poate pana la urma pleca scapam de ei, nu stiu sunt un pachet de nervi, stiu sunt incoerenta, dar nu-i mai suport din 2005 nu-i mai suport, iar pe basescu nu-l suport de cand a aparut in viata politica a Romaniei, o jigodie, un nenorocit caruia i=a luat bautura mintile, asta ne uraste pe noi romanii din toata fiinta lui,sa-i dea Dumnezeu ce ne doreste el noua!

  11. SINTETI SI DESTEPT SI AROGANT ; DAR MA BUCUR CA VA LUPTATI PT NOI , AIA MULTI , ASA CU ARMELE DVS . SI PT ASTA VA MULTUMESC !
    DORINA IONESCU ( DE PE FC ; CEA PE CARE NU O ADD CA SI PRIETENA ..DAR IMI SINTETI SI MIE PRIETEN , IN TOT CEEA CE FACTI)

  12. Maestre, mă bucur să văd că nu sunt singur în salon.
    Datorită ultimei fraze scrise de dvs. am intrat în PNL acu vreo 6 luni…
    Ce ziceţi de următoarea predicţie:
    notaţii: “fc” – “forţe centrifuge” din occidentul european şi de peste mări cu diverse interese contrare convergenţei în Europa
    Deci: Profitând de “ambianţa economică” “fp” vor ataca în următoarele 6 săpt-6 luni mecanismele de colectare şi distribuire a fondurilor europene. Doar pentru a distruge un mecanism în vremuri în care nu se poate crea altul. Sub etichete (măşti, perdele de fum) de tipul “o mai mare flexibilitate”, “revoluţionarea …. pentru a putea anticipa mai bine…” etc
    Se pot folosi f bine de conservatorii UK care trebuie acum să plătească factura electorală NORMALĂ, AŞA CUM E ÎN DEMOCRAŢIILE AŞEZATE: să facă ceva concret întru realizarea promisiunilor electorale…

  13. Refuzam sa gandesc asta. Dvs. ati scris-o.
    O pensionara care are 500 lei pensie a platit luna aceasta 105 lei,pentru medicamente “compensate”. Ma intreb ce vor face cei cu 300 lei pensie ?
    Cred ca au un plan “anti-criza” prin diminuarea numarului populatiei.
    Sper sa nu ajungem in situatia in care sa nu ne mai intereseze nici politica, nici situatia socio-economico-morala de maine, nici definitia de “stat unitar, indivizibil”, ci numai o bucata de paine, azi.
    Sper sa nu ajungem sa cersim “indurare” statelor dezvoltate.
    Au gresit odata cand si-au pus bazele numai pe cooperare economica si au uitat cu desavarsire persoanele.

  14. ce se intimpla daca este declarata tara in faliment??vin altii sa o cumpere?va scrie altceva in loc de romania la intrare???

  15. Daca Hitler a avut obsesia natiei superioare si cu pedigree, exterminarea incepind-o cu bolnavii mintal si continuind-o cu evreii (in primul rind pentru banii lor) si tiganii, eu nu inteleg scopul lui Traienica-fara-frica. Oricit de intelept il vor crede unii pe Tariceanu, cu el a inceput totul, cu cota lui unica. Aceasta cota unica care in tari dezvoltate si sanatoase economic nu exista, tari pentru care protectia sociala reprezinta o prioritate. In toate tarile exista bugetari care evident sint sustinuti de mediul privat, insa totul intra intr-o logica fireasca de colaborare, nu de asmutire a unora impotriva altora.
    Problemele nu apar la bugetarii firesti, ci la bugetarii de lux (consilieri prezidentiali, ministeriali, secretari si subsecretari de stat si pot continua pina miine) al caror numar este infinit mai mare decit in alte tari si care sint platiti cu echivalentul a 8, 10 salarii de profesor, medic, politisti etc.
    In alta ordine de ideii, ce au facut acum pensionarilor nu-i decit episodul II, episodul I a avut loc acum citeva zile cind s-a aprobat legea referitoare la virsta de pensionare egala dintre barbati si femei la 65 de ani. Si voi incheia cu copiii al caror numar in ultimii ani a scazut in intreaga lume din lipsa timpului liber (putini au chef si doresc sa-si sacrifice cariera pentru a face si creste copii) si mai ales a saraciei, in tarii ca Romania. Ultima luna n-a demostrat decit ca se doreste o exterminare metodica a tuturor celor care consuma, asta este unica strategie de reforma a statului in acceptia Basescianista.

  16. Astept sa vad daca acum domnii lideri de sindicat sunt in stare sa mobilizeze miscarea sindicala din sistemul de stat. Ca daca institutiile statului sunt blocate se blocheaza tota tara.Si o sa iesim si noi “aia slabii din privat” in strada bineinteles cu voie de la patroni – eventual cu jucariile din dotare – si sa te apoi iures. Sa vezi atunci revolutie de-adevaratelea! Sa vedem ce o sa mai comenteze camarila basisto-bocisto-udristo-videanista-berceanista-blagista!
    In mod sigur ca o sa iasa si militienii in strada ca i-a lovit si pe ei, si cred ca si armata ca si la ei e la fel.
    Vivat la revolution!
    Vivat Che Guevara!

  17. Un concept greu de explicat este UMORUL NEGRU, dar nu pentru toti. Unii inteleg “din prima”!Pana si semnele de punctuatie contribuie la intelegerea lor.Din punctul meu de vedere ‘umorul negru’ poate fi parafrazat cam asa:Razi de moarte! Si eu cam asta am incercat sa fac avand un material sugestiv scris de Dvs.Am vrut sa-i dau o tenta de umor sinistru, dar tot umor, nu gluma, nu farsa,cu atat mai putin ceva ce s-ar apropia de un fapt real.

  18. cate o bucata mai mica sau mai mare de adevar se gaseste in mai multe comentarii pe tema data. ce e de facut ? evident, number one este sa scapam de portocalii, cu sau fara violenta. doi, nu mai jucam dupa reguli : lumea iese degeaba in strada sau plange – fmi-ul are o tema si gata. imprumutul ne-a fost bagat pe gat de idiotul national.. ue ne baga in corzi cat poate cu birocratia lor , inventata sa protejeze interesele ‘grasilor’ proprii.avem potential agricol, avem oarece resurse inca , iar cele care le-am vandut pe nimic pot fi instrument de presiune in negocieri .. sunt oricum active/resurse pe teritoriul nostru – nu le convine, sa plece cu ele in spate daca pot. daca am acceptat sa fim umiliti, sa fim spoliati, certati , am facut-o in speranta ca se va asigura un mod decent de viata oamenilor de aici – nu prosper, decent. a fost ca un gentleman agreement .. daca partea lor (ue, sua) de intelegere nu se respecta, s-ar putea sa nu o mai respectam pe a noastra .. de foame nu murim decat daca ne otravesc pamanturile, da’ si grasii lor vor pierde .. nu infometezi vaca pe care o mulgi, niciodata.

  19. La inginarea toamnei cu iarna blocul meu era “cotropit” de activisti PDL care ofereau – pe liste dinainte facute – fesuri, geci portocalii si pilote. In dimineata votului(06.12.2009) am intrebat o colocatara pensionara pe cine a votat. Mi-a raspuns ritos: “Pe Basescu, pentru ca mi-a dat fes, pilota si geaca!”. De Paste, aceiasi activisti PDL au distribuit, tot conform aceleiasi liste, cozonac si vin din partea Presedintei Camerei Deputatilor. Pensionara, care il votase pe Basescu, mi-a raspuns – in loc de “Adevarat a Inviat” – cu: “Ati vazut ca PDL ne-a tratat cu cozonac si vin!?”. De 1 Mai aceeasi pensionara a fost invitata de PDL sa viziteze Casa Poporului si a servit pe banii PDL mici si bere, la Snagov. Era mindra foc! Acum doua zile, cind am intilnit-o, m-a intrebat speriata: “Chiar o sa-mi taie din pensie?” I-am raspuns: Dna Popa, nimic nu ramine neplatit pe lumea aceasta! V-a sosit nota de plata! Poate ca nu va va taia 15% din pensie daca dati inapoi fesul, geaca si pilota, ci va va face o reducere, ca sustinatoare PDL. Uimita, mi-a repicat: “Chiar o sa-mi faca o reducere?”. Acesta-i electoratul PDL!

  20. Consecintele inevitabile ale SUPRAPOPULARII: cei puternici ii vor extermina pe cei care nu se pot opune pentru a-si insusi restul de resurse.

    Daca FMI accepta dementa basesciana si continua sa incurajeze “investitiile” acestui guvern (orice “investitie”facuta de astia nu este altceva decat plata catre clientela lor politica. 500 milioane de euro un site care nu exista este cel mai bun exemplu de DEMENTA CRIMINALA, alaturi de achizitiile de tehnica militara, etc – cu aceste fonduri s-ar fi putut oferi un trai DECENT populatiei). Daca Basescu e lasat sa isi continue programul dement iar aceasta clasa de potentati care domina imputiciunea numita Romania nu este eliminata pana in iarna, eu ma sinucid 😀 .

  21. “mai lipsesc camere de gazare”..hmmm… n-as fi asa de sigur ca lipsesc!

  22. E incredibil ce se intampla! Mintea mea refuza sa accepte ca exista atata prostie la indivizi ca SEBASTIAN LAZAROIU, MIRCEA MICLEA, DAN DUNGAGIU Ei ar fi trebuit sa-l “ericksonieze” (indrume) pe marele CONDUCATOR. Ne asteapta in scurt timp vremuri grele, foarte grele. SUA si UE au probleme, din ORIENT petrolul se duce, CHINA este in glorie, iar la rasarit URSUL a iesit de la hibernare. Nu mai ajuta la nimic nici sanctionarea Iranului atat timp cat a iesit URSUL din barlog. Singurul lucru de care aveam nevoie acum era solidaritatea! Si ei fac pe invers. Poate asa vrea natura, infectia sa iasa la suprafata ca sa fie stoarsa, sa putem supravietui dupa grozaviile ce vor urma!

  23. pt.@De Shogunu
    Shogunas.. tot respectu’pentru diploma de inginer, mai ales ca-i luata pe bune pe vremea lu’ nea Ceasca, cand se facea si carte dupa ce ne intorceam toamna de la strans cartofi.Acu’ Shogunas daca tot ti-ai varat lingura-n supa mea,o sa te intreb de ce crezi tu ca un astfel de referendum n-ar fi posibil? Strangem semnaturile necesare,500000 cetateni parca si apoi apoi mergem la referendum…poate-am face si niste afise cu “de ce va e frica nu scapati, cu mecla lui Boc,in timp ce-si aranja ochelarii cu falcile pline,poate punem si alte mecle dar mai ales niste vile d’alea de neam prost, ca alde videanului si berceanului…gasim noi idei…s’apoi, sa ne luam masuri de siguranta, spargem de cu seara toate cauciucurile la autobuze si microbuze.Ce zici?

  24. Asta are tupeul sa ne spuna ca nu ajung banii de pensii dupa ce ne-a obligat sa cotizam la fondul privat de pensii ? Cati bani s-au directionat catre Tiriac , ING , AIG , etc. in acesti ani ?
    Un referendum de demitere a lui Basescu ar trece acum nice and smooth , dar cine sa-l suspende … Fara “independenti” nu se poate , iar aia il sustin pe basinos mai abitir decat PDL-ul. Doar ce l-am vazut si auzit pe Cristian Diaconescu aseara la OTV , alaturi de ceilalti “barbati de stat”. A evoluat in deschiderea “Odiseii lui Costel Ghita , acuzat de viol si crima” si a “Mamei jandarmului mort” 🙂

  25. Ma sperie post-ul dvs, pt. ca vad in fiecare zi cum lucrurile care ieri erau doar “vorbe grele”, azi devin realitate…
    In rest, mi-e greu sa mai comentez la ce se intampla cu toata lumea decenta care a ramas in Romania sperand… Acum imi dau seama de cata naivitate am dat dovada, neplecand in tari calde, la fel ca si colegii mei de facultate… Poate ca naivitatea a fost, in acest caz, sinonima cu prostia, pt. ca presimt ca o sa-mi iau tepe mari de la actuala guvernare…
    Oare avem tupeul grecilor de a iesi in strada, sau mai asteptam sa se faca 50 de ani???

  26. Acest regim, auto-intitulat “de dreapta”, e de o mie de ori mai periculos decat a fost fascismul. Pentru ca este un fascism impletit cu comunismul. Extrema dreapa si extrema stanga la un loc! Asta este doctrina lor: un extremism “impletit” care va face victime!
    Iar aceste victime vor fi (cu siguranta!) si din randul celor 5 milioane si ceva de votanti ai dictatorului! Sa zicem ca asta ar fi o minima satisfactie….

  27. stimate victor ciutacu
    ca admirator al tau, desi de departe, imi permit sa spun ca de data asta ai luat “metafora” grasului si slabului in locuri nepermise.
    sint israelian si evreu nascut in romania, iar comparatiile cu cele petrecute in holocausta cind 6 milioane de evrei intre ei un milion de copii au fost esterminati mi se pare deplasata relativ la cele spuse de presedintele vostru. cred si iti urez succes tie si celor care la fel ca tine lupta pentru solidaritate umana pentru o romanie sociala in care sa nu fie “foarte saraci” si muritori de foame o romanie in care exista empatie fata de cetatean indiferent de situatia sociala de sex de rasa sau de virsta.
    si inca ceva cu tot respectul eu cred ca inca in acel capitalism luminat care exista in parte din tarile ue si in america acolo inca cei bogati stiu sa-si imparte parte din bogatie cu anumite scopuri (invatamint sau medicina – si aici ii dau exemplu pe baffet sau pe bill gates)
    cred ca reusita ta si al acelor romani care le pasa este in a schimba guvernul si presedintele dar in special in a aduce o ideologie moderna si umanistica romanilor in locul fanariotismului de azi

  28. Circarii nostri nu pot fi comparati cu marii criminali ai omenirii. Aia se cazneau, umblau la filosofie, la doctrine, incercau sa faca o arta din crimele lor. Astia-s doar niste amatori, niste rahati inculti, fandositi si imbecili, nici macar nu incearca sa salveze aparentele. Acu’ vreun an-doi, marinaru’ era acuzat de atitudine antisemita. Aiurea, e ca si cum l-ai acuza de atitudine anti tiganeasca ori anti maghiara: el e din principiu impotriva orcui si-a tuturora, n-are el greturi de rasa, limba ori etnie, el e el, nu seamana cu nimeni, deja sa-l acuzi de planuri oculte pt distrugerea unei categorii, e prea magulitor. E doar haotic, fixist si rau, adanc si definitiv rau! Sigur ca exista tendinte mondiale, poate chiar ticaloase, dar sa presupui ca basinosu’ asta al nostru, gainaru’ asta manelisto-portuar, face parte din cine stie ce planuri malefice ale marilor puteri, deja ar insemna sa-l banuiesti de inteligenta si ratiune, ceea ce nu se sgzista! El e doar un animal politic de prada, ale carui instincte sunt dictate de nervii capului si de tiroida. Restul, don ciutacu, sunt broderii scenariste filosofico-inteligente pe mari teme mondiale actuale.

  29. Orwell spunea ca totalitarismul se bazeaza pe ignoranta si pe saracia oamenilor. Poate ca nu degeaba lucrurile se petrec cum se petrec in aceasta tara.

  30. Citind, m-a apucat frica. Mai este mult pana departe ? Se pare ca nu.

  31. Nu sunt un admirator al lui Dan Tapalagă. Cred că, deşi este un jurnalist bun, nu se poate desprinde de propriile-i subiectivisme, care-i alterează de multe ori judecata. M-am convins încă o dată de asta citindu-i articolul recent “Lenea, criza şi populismul stângist”…
    Este un articol foarte bine scris şi cu idei foarte corecte, până nu vine vorba de Băsescu, al cărui fan Dan Tapalagă este. După ce face o analiză – corectă – a situaţiei din Grecia şi găseşte similitudini cu cea din România, după ce critică guvernul Boc pentru incapacitatea dovedită până acum – corect – şi critică şi opoziţia pentru politicianism – iarăşi, corect! -, Dan Tapalagă se împiedică în vorbe când ajunge la preşedintele ţării. Pe care-l scoate basma curată, foarte inteligent, printr-o singură frază

  32. Nazismul din US:

    “impozit de 45 % pe cifra legalizata si riscul de a avea intreaga avere confiscata daca se continua ascunderea averii pentru urmatorii 10 ani”

    Tare mi-as dori acest nazism si la noi!

  33. @ Lory
    De acord cu tine.
    Cota unica este criminala; maram de dreapta.

  34. D-le Ciutacu,
    cit credeti ca a pierdut Romania joi din cauza unei simple apasari de tasta a computerului( poate voit gresita) pe B in loc de M la bursa de pe WALL STREET ? Eu as cauta ” grasii” in alte colturi ale lumii deoarece la noi sint doar “mai plinuti”.N-as face o asemenea comparatii nici in gluma chiar daca o sa va supar! Sint un om corect si n-as arunca vina pe un singur om,pe un singur guvern sau pe un ministru anume.Vina e la fel de colectiva ca si cea cu: 4 milioane de membrii PCR si “toti am fost turnatori” !

  35. @Magda

    Doamna, nu sunteti singura! Am un cunoscut medic de familie (4000 de pacienti). Acum trebuie sa renunte si la Toyota Land Cruiser si la casa cu 3 nivele.

  36. Victore!, uite aici o contribuție involuntară (excelentă, după părerea mea de profesor) a unui elev de clasa a XII-a (un comentariu la un fragment din orwelliana Fermă a animalelor) la articolul tău:
    „Romanul Ferma Animalelor de George Orwell este o metaforă a societății totalitare. Sistemul totalitar parodiat este cel comunist (de unde și apelativul: tovarăș) dar, schimbând doar puțini termeni, el poate parodia și totalitarismul fascist.
    Fragmentul avut la dispoziție ne oferă, cu mult umor, metamorfozele, transformările, prin care trece individul supus acțiunilor totalitare.
    Totalitarismul și liderii totalitari pot ocupa spațiul politic al unei societăți – spațiul puterii politice, fie prin violență (de regulă, în perioade de crize economice și sociale), fie chiar prin mijloace democratice (se știe că partidul lui Hitler a ajuns la putere prin alegeri aparent libere).
    Odată instalat la putere, liderul totalitar începe să transforme societatea în direcția anulării libertăților individuale. Pentru aceasta, el va utiliza un discurs demagogic ale cărui ținte sunt următoarele:
    – așezarea fictivă a societății în orizontul unui pericol iminent și căruia ea, societatea, nu-i poate face față în condițiile oferite de democrație (pericolul poate lua multe fețe: bolșevicii, teroriștii, boierimea, distrugerea prin poluare a planetei, etc. În romanul lui Orwell, scenariul așază în zona pericolului iminent însuși Omul – dușmanul animalelor);
    – Prezentarea propriei persoane ca fiind providențială pentru societate în aceste perioade grele. Liderul totalitar, în fazele de început ale consolidării puterii sale, nu se va prezenta pe sine decât ca soluție de criză, o soluție temporară, ceva în genul instituției dictaturii din Roma republicană antică;
    – confiscarea tuturor aspectelor pozitive ale societății în beneficiul său, indiferent de nivelul implicării sale în realizarea lor;
    – crearea cultului personalității. Oricât de abil ar fi un astfel de lider, transformarea sa în dictator nu ar fi posibilă fără adepții săi fanatici – persoane care chiar cred în caracterul excepțional al dictatorului;

    Pentru cetățeni, instaurarea treptată a totalitarismului, îi transformă, de asemenea treptat, din oameni liberi, responsabili și implicați în viața cetății, în oameni supuși – inițial, de bună voie – oameni grăbiți în a transfera, odată cu puterea lor politică, la care renunță voluntar, și părți importante din personalitatea lor socială: renunță la mândrie, la dorința de progres personal și, în final, chiar la logică (apa e bună datorită Liderului Maxim). Drama acestor cetățeni constă în aceea că, odată instaurat modul totalitar de conducere al unei societăți, ei se „trezesc” și constată răul la care și ei au contribuit prin naivitatea lor. De regulă, e prea târziu. Recuperarea puterii politice pierdute la nivel individual nu e niciodată simplă, cu atât mai mult cu cât a fost, odată, cedată de bună voie.”

  37. Victore,

    Este vorba de alianța perversă creaă între o serie de tipi care vor să instaureze un fel de feudalism-neocon fondat pe anti-iluminismul lui Leo Strauss.

    Filosofia lor e cam asta:
    pentru ca aleșii elitei să reziste în lumea lor selectă, au nevoie:
    ca serviciile și instituțiile de forță să-i vadă ca pe protectorii lor
    ca burțile aservite să le asigure luxul elitist,
    ca prosimea exploatată să fie întreținută ca prostime politică
    ca masele neexploatabile sa fie reduse cat mai mult, inclusiv prin politici de un cinism impins la extrem, CARE IN CAZ DE CRIZA pot deveni si active.

    La noi, alde Patapievici sunt ideologii acestei filosofii. Băsescu este Burta și Burta perfectă cu care se puteau alia.

  38. …Si eu care credeam ca sunt singurul caruia ii vin asemenea idei si imi faceam deja probleme ca ar trebuii sa trec pe la un consult ?! 🙁 Dar acuma ca vad ca suntem mai multi m-am mai linistit in privinta asta ( a sanatatii mele… 🙂 ), dar devin tot mai serios ingrijorat de cele sesizate: … dar daca avem dreptate, ce va mai urma …?!

  39. A recunoaşte că ceva nu funcţionează şi a-ţi asuma responsabilitatea a ajuns în România să fie considerat ceva care ţine de genialitate. Eşecul inteligenţei se constată atunci când cineva se încăpăţânează să nu recunoască un lucru evident, când o anumită convingere este invulnerabilă în faţa criticii sau a faptelor care o contrazic sau când respectivul nu învaţă din experienţe şi devine un modul blindat. Ghici ghicitoare, cine-i???

    Psihiatrii ştiu că multe patologii se caracterizează prin această siguranţă eronată şi de neînvins, aşa cum este în cazul halucinaţiilor. Consecinţa inevitabilă este că o astfel de persoană se închide în lumea sa proprie şi poate ajunge la un tip de demenţă bazată pe un anumit gen de raţionament, dar care poate fi fals. Şi aceasta datorită faptului că s-a ajuns la pierderea simţului realităţii.

  40. Pai chiar nu e gluma fratilor. Astia-s exact national-socialisti. Singura diferenta e ca sloganul e altul, actualizat cerintelor zilei. Sa-i acuzam pe altii de complicitate nu ne ajuta cu nimic, dimpotriva, ii oferim scuze marinarului. Astia mari isi vad de ale lor. Faptul ca Basescu cere lovele de la FMI nu poate decat sa le convina. Au altele pe cap decat sa-i intereseze soarta noastra. Noroc ca n-am intrat de-a binelea in UE, norocul lor, caci vom fi in curand in situatia Greciei. Fapt este ca suntem, din nou, intr-o groapa de potential. Daca in 89 s-au suparat rusii si l-au ras pe Nea Nicu, acu sa vedem cine-l rade pe Base si mai ales cand, ca de la noi nicio speranta prea curand. Poate-si face mila de noi Putin, ca tot nu-l prea inghite pe Base.

  41. Aha,acum m-am prins de ce vor sa racordeze populatia si sa arunce centralele capitaliste pe geam.Sigur ca istoria se repeta si in general tot ce se intampla in lumea asta este ciclic.Dar pana la un punct.Noi am trecut de mult de acel punct si nu avem nici macar dorinta de a ne intorce din drum si de a aprinde o flacara cat de mica sa gasim urma acelui punct…deh…s-au gandit ca totusi,daca unu mai tupeist se gandeste sa aprinda ceva,sa ii dam cu gaz de pe teava sa bubuie.Nu e de ras insa simt cum mi se scurge viata printre degete si cum suntem din ce in ce mai putini cei care ar dori cu adevarat sa schimbe ceva.
    Toti se apleaca umili,descumpaniti,scarbiti inca odata de necazul si soarta care le-au avut in viata asta,sperand ca poate cineva,cumva,de undeva,ii va ajuta.Dar nu mai asteptati cu mana intinsa,mai bine ganditi-va cate galeti ati fi luat cu minusul din pensie/salariu,iar daca nu va duce capul nici la asta,faceti un bine in numele partidului conducator si asa ii veti ajuta cu adevarat sa scape de chinul de a plati un bugetar sau un pensionar.
    Nu le-a fost de ajuns sa incaiere toate categoriile sociale,acum vom uri pensionarii,copiii,handicapatii,probabil si veteranii de razboi,cati au mai ramas si binenteles lupta cea mare se va da la runda finala intre bugetarul gras si nesimtit si ala micu,slab,de respira greu,patronul,particularul,capitalistul,ala care are si Q7 care ii sta in gat lui “Berceanu fara de autostrada”.
    Asteptam lupta secolului intre femeia inutila si curva-barbatul muncitor si betiv,iar in pauza publicitara se vor bate pt ultima oara cainele cu pisica si uite asa scapam si de caini.2 in 1 ca doar e criza si trebuie sa facem economie…

  42. “Grasii” ar trebui sa manifeste spirit civic si in loc sa se planga de masurile “justificate” ale lui Basescu sa se sacrifice sa ajute tara sa iasa din marasm.

  43. Eu nutresc speranta ca macar cativa portocalii din aia 5 milioane de votanti sa capoteze pana la viitoarele alegeri.
    Si daca nu, macar sa faca naibii Basescu ciroza pana la al 3-lea mandat ” constitutional”.

  44. Romania-tara eutanasiatilor: dupa cainii vagabonzi urmeaza bugetarii (profesorii, medicii, politistii, militarii din Irak si Afganistan, s.a.m.d.), pensionarii, copii cu alocatii, somerii si toti sarantocii fara un venit, dar vor urma curand si multi din cei din mediul privat (mai putin cei care schimba borduri, asfalteaza strazi cu carmaz pe care il spala ploaia, organizatorii de spectacole ocazionate de ziua tineretului, facatorii de mega portaluri de 500 milioane de euro…) caci daca mor aia de mai sus, cine le va mai cumpara lor marfa? Vor ramane sa se bucure pdl-eii in frunte cu iubitul lor tatuc din dealul Cotrocenilor si sinistra lui (era sa zic sotie), Elena Udrea. Si atunci cand nu le va mai ajunge nici lor bugetul si din nou nu vor mai avea ce fura, vor incepe sa se eutanasieze intre ei, in ordine ierarhica.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.