Esti aici:
Prima pagină > Blog > Mintea mea, în gândul ei... > Arc peste timp: exterminarea grasului

Arc peste timp: exterminarea grasului

 

Holocaustul a debutat, pe palierul propagandei media, prin declararea evreului drept dăunătorul gras care se hrăneşte hulpav prin împilarea germanului care munceşte. Am văzut recent astfel de mostre de creativitate facsistă la Muzeul Holocaustului. În România anului 2010, duşmanul poporului a fost decretat, generic, bugetarul, indiferent dacă el e funcţionar, medic sau profesor. El este grasul, pe care-l ţine în spate slabul, adică orice angajat în domeniul privat. În lagăre, primii exterminaţi erau bătrânii, femeile şi copiii. Peste 65 de ani (mâine-i 9 mai), arc peste timp, se umblă fără milă, extinzându-se cercul graşilor, la veniturile bătrânilor, copiilor şi handicapaţilor. Faceţi-mă nebun sau bolnav de comparatită, dar continui să susţin că, în interiorul UE şi (mai ales) pe baza complicităţii ei şi a SUA, se trudeşte asiduu la construcţia unui nou tip de fascism, adecvat zilelor demente pe care le trăim.

P.S. Orice comentariu care incită la ură de (indiferent de) rasă ajunge-n spam.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

155 thoughts on “Arc peste timp: exterminarea grasului

  1. Daca eu am facut o analogie cu forcepsuli intr-un comentariu scurt, Dvs. ati creat un “arc peste timp” extraordinar de sugestiv, mai mult de atat, chiar dramatic. In Romania anului 2010 se extinde “cercul grasilor” fara mila si asupra alocatiei copiilor, si indemnizatiile persoanelor cu dezabilitate.Revoltator!

  2. Erata:
    Băsescu este Burta și !Bruta! perfectă cu care se puteau alia.

  3. “Lupta de clasa” a fost inventata de Marx. Minciuna, saracirea si terorizarea maselor, crimele, tradarea si genocidul in au fost TOATE validate de bolshevici ca metoda politica in numele acestei inventii necurate: “lupta de clasa”. Este exact metoda aplicata de El Presidente in prezent – BY THE BOOK !

  4. „Limpede” ca oul (de găină) fără plod

    Pulimea a identificat cele două personaje, deja istorice, ca fiind : Slabul (şi la minte) – Traian Băsescu şi Grasul – Cocoş…de doi bani (punguţa aflându-se la cea care le face frecţii pendulare, amândurora).

  5. Dupa ce base i-a atatat pe cei cu pensii mici impotriva celor cu pensii nesimtite ,cu salarii nesimtite ,a generat o ura nemaiintalnita,acum ii sileste pe primii sa se adreseze celor cu salarii nesimtite ptr.a le face dreptate.Scenariu a reusit dar ce teatru absurd. . .

  6. Domnule Ciutacu, va propun un exercitiu simplu: O luna de greva generala a bugetarilor. Ce se intampla in Romania daca “omul gras” intra in greva generala. Cum se va simti “omul slab” cand nu are medic, nu are politist, nu are pompier, etc. Poate va ganditi sa propuneti realizatorilor de la TV un astfel de scenariu. Poate asa lumea va fi constienta de ce insemna intr-un stat de drept un ” nesimtit de bugetar” Apreciez munca dv. Cu respect.

  7. Incepand cu cu 1 iunie (coincidenta sau nu!) presedintele-stat distribuie tichete de inmormantare GRATUITE!

  8. Eu,in prostia mea, tot mai cred ca a fost o frauda electorala de proportii.Cum dracu sa fie in tara asta 5 milioane de timpiti,cretini,care sa-l voteze pe Basescu sau ai sai slugoi?

  9. Este şocant,dar idei asemănătoare le-am avut despre perioada de guvernare a lui Ceuşescu! Pe mine nu m+a dus mintea să văd tipul acesta de genocid întins la nivelul superputerilor.Eu credeam vinovat numai guvernul Băsescu-Boc vinovat de declanşarea acestui holocaust.

  10. Dle Ciutacu,
    Din pacate, blogul dvs – un adevarat avanpost al luptei impotriva restringerii democratiei si a libertatii – este o “rampa” prin care, sub protectia anonimatului diversi blog-eri isi exprima gindurile sau frustrarile dar, din pacate, ei reprezinta cu mare exactitate mentalitatea majoritatii romanilor care injura cu naduf in casa, la meci sau in scris, sub protectia anonimatului… si atit! Cred ca adevarata luare de pozitie o reprezinta “prezenta nominala” si nu ascunderea dupa un “Mos Caifar” sau alt “cufundator in ape tulburi”. Cum poate fi cuantificata o astfel de “rabufnire sociala”, daca cei “pro” si “contra” sunt amestecati si “bruiati” din cei care au “sarcina de serviciu” sa induca teama, confuzia si teroarea? Daca dva ati lua decizia de a face publice adresele de e-mail a celor care fac din acest blog o “scena” a debitarii de ineptii si injurii, ce s-ar intimpla? Cred ca de aici ar trebui sa inceapa o mica asanare a asa-zisei(false!) “libertati de exprimare”.

  11. Totul a fost premeditat, cele 10 zile de concediu fara plata obligatoriu facand parte din scenariu. Daca ei au facut asta in campanie electorala, stiau ca vor face totul sa ia puterea. Nu vor fi iesiri in decor de la bugetari pentru ca in educatie si sanatate sunt aproape numai femei, militarii si politistii nu pot face greva, iar batranii sunt macinati de boli. Pacaliti sunt in primul rand barbatii de la privat care vor munci mai mult, pe bani mai putini. PE TOATE ASTEA MIZEAZA.
    Probleme insa sunt ei insisi, capitalistii. Nu se pot abtine si baga mana pana la in fundul sacului si traiesc in opulenta (palate, haine si masini de lux). Toate astea au intrat in memoria colectiva. Capitalistii occidentali i-au scolit pe rusii care au devenit comunisti.Ei au darul sa-si taie craca de sub picioare. Au vrut sa produca ieftin si au dus tehnologia in China, si acum comunistii chinezi sunt in extas. I-au facut pe rusi sa renunte la comunism si kgb-istii au devenit boieri, spaima capitalistilor. Acum se intorc toate impotriva lor. Ce urmeaza?

  12. Sarbatoare mare in toata Europa! E Ziua Victoriei impotriva fascismului!Si Romania va sarbatori aceasta zi prin…?!, dar populatia tarii nu va jubila; pentru ea nu este motiv de exaltare, de bucurie, dimpotriva, este o zi in care se afunda, din ce in ce mai mult, intr-o disperare, deznadejde adanca, pentru ca asista la o restaurare a fascismului in Romania.

  13. Nene bocitorule
    Daca umblam de cu sara cu brisca la gumele de la autobuze ne prinde caralii lu’ Blaga si ne bate! 🙂
    Io zic ca “grasii” de-i votaram noi la parlament sa puie de-o greva parlamentara, sa cheme observatori pe bune de afara (io as renunta la tot ce cistig intr-un an (pentru plata lor) si sa se faca dracu o electie pe bune! Poate asa scapam!
    Banzai!

  14. Trebuie să fie mereu găsită o ţintă, o categorie socială sau profesională care să fie vinovată pentru dezastrul din ţara asta. Mereu alţii sunt de vină şi nu guvernanţii. Mai durează mult până ce acea categorie va fi una etnică? Asta ca să ajungem la fascism…şi atunci comparaţiile nu mai sunt deloc fantastice.

  15. Sa vedeti ce frumos va fi de la toamna: jafuri la banci, bancomate, mult mai mult decat acum, furturi, talharii, etc. Romanii nu vor iesi in strada, insa infractionalitatea va exploda. Sinuciderile (oricum stam “bine” in clasament) vor deveni un fapt banal.
    Sa traiti bine! a fost si este pt portocalii, evazionisti, manelisti, hoti.
    O sa ma mai bucure ceva cat de curand: marii privati care se bucura acum si care cred ca vanzarea de chipsuri si cola e o mare smecherie vor afla ca minus 25% plus minus 15% egal vreo minus 60% (nu e matematica) in buzunarul lor.

  16. Mie imi place cum iese Geoana si zice ca se taie din salarii si din pensii, pentru clientela politica a PD-L-ului. Sa vezi tu concediere colectiva pe criterii de competenta, facuta de PSD in Sectorul 1, evident si cu votul PNL-ului.
    Tot ce vedem la televizor sunt numai declaratii politice, realitatea este cu totul alta. Adevarul nu intereseaza, ca daca s-ar spune si ce fac partidele in spatele declaratiilor politice, nu ar mai asculta nimeni povestile lui Geoana cu clientele politica a PD-L. Si Domnule Ciutacu, nu am culoare politica. Spun doar ce vad, si in curand, desi stiu ca nu va intereseaza o sa aduc si probe, sa vedeti ca nu vorbesc prostii.

  17. eh,pai daca ii intrebi pe americani ce-or sa zica?suntem prea multi!!!!!!mase de oameni trebuie exterminate,ca ne ducem dracu toti.
    nu mai exista moral nicaieri in lume,nu mai cauta

  18. Victore, eu propun ca PSD si PNL sa plece din parlament si senat si sa lase mafia basesciana la conducere sa vada pana la urma populimea ce si cum.
    Daca plecau dupa iesirea Basescului castigau mult mai mult, poate de anul trecut de la parlamentare.

  19. @andrei,cei pe care i-ai mentionat tu,consilierii prezidentiali nu sunt prosti deloc;dimpotriva. alta ar fi ideea daca ar munci pentru ca treburile sa mearga bine,in schimb ei trudesc pentru satisdfacerea”poftelor” stapanului lor. si asta e cel mai grav,isi risipesc energiile pentru servirea unui dement bolnav de ura pe poporul asta. urmariti promo-ul de la antena 3 in care basescu spune” in decembrie unii mi-au dat votul,altii mi-au dat o lectie”. urmariti-i tonul vocii si privirea criminala. acelasi ton l-a folosit si cand a anuntat masurile de taiere din salarii si pensii. aceeasi privire plina de ura si tonul amenintator. bolnavul asta uita ca si cei care fac parte din aparatul bugetar l-au votat. el e presedintele doar al lui boc,udrea,videanu si cum dracu s-or mai numi slugile alea ale lui.regimul asta nu mai poate fi rasturnat decat in strada. alta solutie nu exista. romani,treziti-va!

  20. @ChiS Alexandru
    Auzi nene io n-am nici o probleme sa-mi publice nenea Victor adresa de e-mail. Da’ matale te semnezi cu numele real? Ca io unu banuiesc ca nu!
    Banzai!

  21. @ChiS Alexandru – vezi tu, si noi cerem deconspirarea securitatii pe bune de 20 de ani .. tatucul tau a deconspirat numai cozile de topor, nu si tartorii securisti. Asa ca cere adresele lor de email, nu de alta , dar din impozitele noastre ii platim si pe ei, si dupa aia vino cu teorii din astea moraliste. sau daca vede basescu adresele de email valide devine subit moral si democrat ? iar daca ai idei portocalii, sunt absolut de acord sa ne spui adresa ta de email , ca sa-ti trimitem urarile noastre de bine, si sa negociem un loc si un moment unde ne putem intalni, ca sa-ti explic mai pe intelesul tau cum e cu democratia si cu revolta oamenilor, cu adrese de email sau fara.

  22. Am citit toate comentarile si sunt de acord cu toti. Totusi am o problema.
    Va dati seama ca suntem pe un drum gresit. Populatia acestei tari nu este instruita. Ea crede ca dictatura este ceva cam a la Ceausescu. Nu mai este posibila in acest moment, deoarece conditiile sunt altele. Dictataura ia forme subtile si nu datorita Marlanului National. Nu! Exista la toate nivelele trepadusii, care isi fac treaba. Iar populatia este mai interesata de revistele colorate, de cine cu cine si-o trage, de fotbal si de alte probleme “grave”.
    Sindicatele nu fac nimic; sa ameninti la vrajeala este la-ndemana. Apropo, ca si Mugur Isarescu, Hossu este sef de sindicat de vreo 20 de ani. Ce-a facut el din aceasta pozitie?
    Multi compara situatia din Romania cu cea din Grecia. Fals! Grecia are moneda Euro si mai marii Europei nu lasa prabusirea acesteia. De aia si intervin; in Romania de ce ar inteveni;
    sa scape ce si pe cine? Daca populatia acestei tari nu este in stare sa-si rezolve singura problemele nu intervine nimeni. Dr. Serbanescu
    are dreptate; tara este vanduta la mezat; nu mai exista economie; s-a vandut totul, au venit strainii si au deschis sucursale de banci si firme; dar la cel mai mic semn de nesupunere aia pleaca; sunt atatea locuri atragatoare pe Pamant.
    Citeam ieri ca China a pompat multi bani in FMI si are un cuvant greu de spus in cazut imprumuturilor date; se extinde si cu ajutorul Yuanului pe care nu l-au dat liber la schimb
    – de, stat comunist, dictatorial- cu toate eforturile americanilor. La crasma de cartier numita ONU toti isi vad de interesele lor; nemaiexistand “lagarul pacii si prieteniei” fiecare se descurca cum poate. Iar Romania, din pacate, in aceste momente dificile are nesansa sa fie condusa de un diliu/ psihopat alaturi de un bufon.
    Eu tot mai sper sa se prabuseasca dracului toata sandramaua mondiala si sa incepem de la zero; la ce sa ne mai asteptam? Ca va veni mai bine? Cand, unde, cum?
    PS
    Nu uitati ca Obama n-a facut nimic si a primit premiul Nobel pentru pace…

  23. Bucurati-va! Oamenii au iesit in strada. Ontanu da 30’jde mii de sarmale si o tona de vin.Moca.

  24. Priviti-i pe marii sindicalisti! Cum vorbesc ei
    despre Marlan. Cum invart ei vorbele. I-a pus cu botul pe labe…
    Tara de …
    PS
    Vor fi majorate si TVA-ul si taxa. Acum sunt sigur!

  25. @Iordachel Gudurau
    Nene, eram pustan la Cugir (unde mi-am facut junioratu’) si “marea” echipa Metalurgistul se batea la promovare cu Dacia Orastie (promovare din C in B). Galeria Cugirului in deplasare la Orastie ( am fost si io cu ea) striga pe stadion:
    Hei Hei Dacia
    Si P si U si L si A!
    Cam asa striga si sindicatele acuma la Cotroceni.

  26. @Iordachel Gudurau
    “Vor fi majorate si TVA-ul si taxa”.
    Poti pune pariu!!!!
    Banzai!

  27. … si eu care astazi sarbatoresc 32 de ani de casnicie fericita. Si astia-mi strica ziua.
    @shogunu´
    Si io fra, pe vremuri, eram cu Soimii. Dupa aia o vint Nicu si ne-o dus cu Interu´- n “A”.
    O tempora…

  28. @ beny_israel- Ce n-ai inteles din ce a vrut sa spuna dl. Cutacu este PROPAGANDA lui basescu care poate duce la ce s-a intamplat in germania nazista. Ura pe care o starneste el intre categorii sociale diferite va duce dupa parerea mea la ceva mult mai grav decat crede el. Va duce la razboi civil. Se vor omora unii pe altii doar pentru ca unii vor parea mai curatei sau mai bogati. Haosul si anarhia sunt nu foarte departe. Sau, ar putea sa aibe partial dreptate dl Ciutacu in cazul in care vor intra in prima scena “independentii” care sunt “anumiti simbriasi” care vor pune de o “dictatura militara” pe care o vor motiva cu “reducerea haosului si crimelor in masa”. Suntem deja in prapastie dar “somnambulam”.

  29. Cine era cucoana, nevasta de sef nazist, care si-a otravit proprii copii, vreo 8, in clipele dezastrului? Momentan imi scapa, dar ma obsedeaza gestul ei .Poate n-i se sugereaza acelsi lucru acum de catre guvern?

  30. Fratilor la televizor astia declara ca nu se mai fac greve!!! Cum???????????? Sindicalistii au acceptat ca PRESedintele are dreptate! Pe noi nu ne intreaba nimeni?
    Pai asa, lasati-i in pace. Fara greve ca oricum nu rezolvam nimic. Si la anu’ o sa mai taie 30% si tot asa pana ne dau 3 kg de orez, faina si zahar in loc de bani. BRAVO. ACCEPTATI ROMANI! ASTA-I SOARTA.

  31. D-le Ciutacu ,sint o pensionara din Lugoj,care pe vremea ,,ailalta”am lucrat 7 zile din 7 si ma bucuram de ceace facea Lacatus ,dar si ma necajam ca era cel mai tavalit atacant.Asa cum ma bucur acum cind vad oameni ca Badea ,Stan,Ciutacu,Gadea,dar si pe Ciuvica,desi cind era linga Constantinescu nu i-am auzit parerile.Spun astea ca sa-i transmite-ti si lui Mircea, ca la oamenii destepti se uita si pensionarii,mai ales ca ei sint cei mai interesati de ce se intimpla in tara noastra.Si de aceea nu sintem de acord ca acu sa ne micsoreze pensiile.As dori sa clarificati in emisiunile dv.un lucru si anume;daca cei care muncesc se numesc muncitori ,cei de la ghiseu -functionari,cei care primesc somaj- someri,cum se numesc persoanele care nu mai au nici somaj,pentru ca au depasit perioada? Si daca pe acestia i-a numarat cineva ?Daca ar avea cineva curiozitatea asta ,am avea mari surprize.

  32. iar face super base ce stie mai bine;sa-nvrajbeasca lumea…uite-asa ne tine trezi…fraierii iar pun botu’!

  33. @ taradedoilei: te referi la tanti Goebbels? Magda Goebbels, parca… Da, aia pierdusera razboiul… Tovarasul Basescu se pare ca e in plina ascensiune! Basescu-i pentru noi doar un Iosif Stalin 2!

  34. Intr-adevar, cand am auzit de planurile de “salvare” a tarii, primul gand m-a dus la ceea ce au facut nazistii oamenilor slabi, lipsiti de aparare… Pensionarii nostri nu se pot apara, asa cum nu au putut nici sarmanii evrei. In urma cu un an, am citit o carte, “Cinci ani la Auschwitz”, scrisa de un polonez inchis in lagar din motive politice, nu pentru ca era evreu. Atunci, ma gandeam cum au putut fi ceilalti indiferenti la suferinta unor oameni, cum de nu au fost salvati la timp… Acum, inteleg: indiferenta e primul instinct al omului. Sper din tot sufletul ca noi sa nu ramanem indiferenti la suferintele batranilor nostri, ale profesorilor care ne-au invatat sa ne descurcam in lume etc si sa reactionam!

  35. De ce se micsoreaza salariile? Ca sa ai parte de o pensie din ce in ce mai mica !

    Peste putin timp vor creste si TVA-ul si taxele. Va incepe spirala caderii, care va avea o forma ce va tinde spre o scadere exponentiala: micsorez salarii, scade puterea de cumparare, se duce dracului consumul, dupa el productia si, evident, bugetul, si tot asa…

  36. Merkel se pare ca a pierdut majoritatea in Bundesrat-camera superioara a Parlamentului, ca si ei au Senat! Sa dai bani altora cand nici tu n-o duci ca altadata !

    Numai prostimea noastra e masochista ! Si astia speculeaza: facem ce vrem, ca doar e mosia noastra, astia sunt niste bieti sclavi-orice le-am face tot noi suntem alesi! Ca doar si ailalti n-ar fi putut face mai mult ! Argument infantil care ne-a tinut sub comunisti fara miscari de rezistenta veritabile. Care reflecta incultura politica si rationament defectuos. Sa-l facem dictator pe marinar si prim secretar pe Boc! Daca nu venea Nastase dupa Conventia asa-zis democratica, eram in buda de mult !

    Cine e vinovat pentru modul in care suntem azi condusi ?! Evident, Iliescu! De ce nu si Constantinescu sau mama si tata care ne-a facut ?! Sau, poate, bunicii !!!

    Vazut manifestatia de la Moscova. Putin le-a aratat rusilor ceea ce ei asteptau: forta imperiala

    Cu cine se punea Popaye al nostru! Tinand cont de ce le-a facut Putin englezilor, ma astept sa creasca pretul la gaze pentru noi.

    Raul abia incepe. Guvernantii de azi nu au solutii! Niste smecheri preocupati de propriile interese! In 1931 guvernul Iorga avea si solutii pentru o crestere economica. Pe astia nu-i duce capul mai departe de propriile interese golanesti! Cu sadism iti explica cum iti vor micsora veniturile spre fericirea ta personala!

    Mint fara nerusinare pentru ca stiu ca le merge!

    Boc “face” masuri de austeritate – de fapt curbe de sacrificiu de care bogatii tarii vor fi feriti.

    Mentinerea cotei de impozitare de 16%: la 100 de milioane, iti raman 84 de milioane, la 10 milioane iti raman doar 8,4 milioane. Cea mai performanta economie e cea suedeza! Nu intamplator-ei au o cota progresiva de impozitare: cei care castiga mai mult, pe seama tuturor, redau mai mult societatii care le-a permis castigul. Jocuri cu suma nula: castigi pe seama celor care pierd !

  37. La treaba asta s-a balbait Jucatorul, vroia sa spuna “Clasa politica arata ca un om foarte gras care s-a catarat in spatele unuia foarte slab si subtirel, care este poporul.”

  38. Asa e, madam Goebbels era cumva blonda? Ca nu mai tin minte.Am ajuns sa vad blonde peste tot in jurul lui HITLER.

  39. Domnule Ciutacu,
    Pot să fac pariu că, deşi Băsescu a mimat bărbăţia declarând că este responsabil înpreună cu guvernul pentru reducerea salariilor şi pensiilor( înţeleg că cele mai bănoase intreprinderi de stat nu sunt atinse de această măsură, pentru că probabil sunt pline de portocalii), vor fi destui IDIOŢI care să spună că declaraţia a fost IMPUSĂ de către cei de la FMI!!! Vă garantez! Băsescu este şi acum tot o victimă, şi eu cred că este întradevăr victima pregătirii lui exclusive de securist obişnuit cu căpuşatul firmelor de stat! Ce a mai plâns după Sidex şi Petrom, de unde chiuretau 1 milon de dolari pe zi de la fiecare, până la privatizarea aia, bună- rea cum a fost!

  40. s-au trezit in sfirsit romanii si au inceput sa vada ca-capitalismul de burlan -ala pe care pica tot ce le trebuie lor- nu exista?! tendinta fascista a e.u. exista inca de la inceput si este vizibila in legile pe care le-au dat dar mai ales cele care prevad controlul total al populatiei. cine n-a vazut si se mira chiar si astazi despre fapte care s-au petrecut practic de ani de zile? desigur ca romanul ultimul european care inca nu pricepe despre ce este vorba! cu exceptia posturilor de la 11.46 si 13.15 ceilalti mai mult sau mai putin bat cimpii intr-un mod tipic romanesc care poate fi brevetat. ba avem si un comic care ne spune noua cum isi impart bogatii americii averile insa evita sa ne explice de ce orasele nou aparute din corturi rasar ca ciupercile dupa ploaie si sint locuite fiecare in parte de zeci de mii de oameni. ar fi bine sa ne explice si de ce fiecare a 5-a persoana din new york nu are suficienta mincare sau de ce peste 12 mil de copii sint subnutriti si cum se face ca in cl. a 9-a 3 din 5 copii sint analfabeti. apoi mai avem si alti comici care vorbesc despre statele sociale ale vestului desi nu stiu mai nimic despre acestea insa romanul cu celebrele lui surse de informare zvonurile si povestile este clar ca le stie pe toate si se simte indreptatit sa-i lumineze neaparat si pe altii. in primul rind asa numitele state sociale ale vestului la aceasta ora sint istorie. oricum ele s-au facut pe datorie si deci inca din start soarta lor era pecetluita in sensul ca erau costructii cu termen de garantie redus. cine nu intelege si este incapabil sa vada? desigur ca tot romanul! sa luam de exmplu germania unul dintre raiurile la care visa romanul. sistemul social a fost renovat de angajatii de frunte ai concernelor sub conducerea lui peter hartz aflat si el intr-o functie importanta la concernul wv si care pina la urma a fost condamnat intr-un caz de coruptie insa nu va ginditi ca la inchisoare ci doar la o amenda pt ca facea parte dintre baietii utili care au scos bani grei pt bosi. cam astia sint aia care iau decizii pt si in numele multimii! tot din acea comisie de reformatori mai facea parte norbert bassel de la daimler, hainz fischer de la deutsche bank, eggert voscherau de la basf si altii ca astia care erau pusi numai pe stors bani. rezultatul masurilor luate de indivizi ca astia a fost practic desfintarea statului social. asa au aparut cresteri masive ale numarului saracilor in sensul ca astazi 50% din populatia germaniei detine 5,6% din averea nationala adica nimic iar la fiecare 45 de secunde o persoana se declara falita. numarul copiilor subnutriti a trecut de 3 milioane. hartz 4 inseamna 350 euro ajutor si dreptul institutiilor de stat sa faca cu tine ce vor ele. au dreptul sa-ti controleze conturile si sa decida ce ai voie sa ai sau nu in casa care nu trebuie sa fie a ta daca vrei sa primesti cei 350 euro. politia are dreptul oricind sa te perchizitioneze – poti lucra la negru si insela statul!!!- iar daca pe usa ta intra o persoana cu o plasa se presupune ca ai fost ajutat in acea zi si-ti este taiata suma aferenta pe ziua respectiva. cum se afla? delatiunea este incurajata la civilizatii vostri iubiti! pt acestia s-au inventat deasemenea si 1 euro job 0-salariu de 1 euro pe ora!!!- un mare succes al civilizatilor vestici si te pot astfel obliga la orice fel de munca pe acest salariu care vine in completarea celor 350. acesta este un stat social minunat nu-i asa? apoi in domeniul medical mor anul din cauza economiilor din sistem peste 25000 de oameni. cam asta este romani situatia iar daca exista cineva pe lumea asta care merita ceea ce este apoi acestia sinteti voi romanii care va comportati atit de slugarnic fata de vestici ca-ti vine sa vomiti. cine urla in anii 90 sa vina vestul daca nu voi? acum nu va mai place si nu mai vreti? vreti altceva? aflati ca nu se va inventa nimic special care sa va placa voua iar vestul vostru iubit n-a ajutat pe nimeni niciodata s-o duca bine asa cum ati crezut si inca mai credeti doar voi pe lumea asta. cine sta in genunchi va sfirsi calcat in picioare.

  41. Domnule Ciutacu va admir foarte mult, poate si pentru ca la o scara mai mica v-am urmat acelasi traseu, luand-o de jos si trecand prin “purgatoriul” administratiei publice am ajuns acum sa lucrez intr-o firma care “imperialista” cum e… macar da sansa ca valoarea sa iasa la suprafata.
    On-topic… atunci cand unor prieteni din Franta le spuneam acum 5 ani ca dupa ce Napoleon si Hitler au esuat sa-si asigure “spatiul vital” prin forta armata, Franta si Germania au gasit metoda cea mai eficienta sa puna mana pe resursele Europei… economic, ei s-au uitat in gol la mine si mi-au zis ca la asta nu s-au gandit. Tot spatiu vital este… tot fascism se cheama. Ma bucur ca mai sunt oameni care vad… dar din pacate prea putini.

  42. Mi-e teama ca ai dreptate. Doamne-ajuta sa le putem fi de folos parintilor sau copiilor nostri, ca sa nu simta socurile astea prea tare.

  43. Eu zic ca d-l Basescu are dreptate! Solutia cea mai bun pe termen lung are fi sa se desfinteze facultatea de medicina si invatamantul cu totul. Astia de la privat n-au decat sa-si invete copii singuri sau sa-si angajeze profesor particular de prin tari starine ca tot o sa fie plini de bani dupa ce nu mai exista bugetari.”

    Si de doftoricit, sa se doftoriceasca singuri cand or avea nevoie !!!

  44. Băsescu întruchipează cele două ideologii de extremă dreaptă, respectiv, extremă stângă. Ca fascist, el nu instigă la ură de rasă. Instigă, însă, la ură de clasă, şi asta din ce în ce mai tare şi mai des, adică e un comunist pur.

  45. destul de mult sa consider ca basescu are o ideologie, cat si cele sus mentionate sunt partial interpuse pe ideologia lui. el e doar un prost cu un singur scop, sa se imbogateasca, si are in comun cu ideologiile marcante in istoria europei doar dorinta de control si propaganda.
    Astfel nu cred ca e necesar sa aseman ce face base cu ideologii cat timp actiunile lui sunt simple si iscate din alte motive decat cele mentionate aici (gen nationalism extrem).

  46. Asta este directia din pacate. Ne indreptam spre neofascism. E ok atat timp cat nu este antisemit,nu? In numele sigurantei nationale si a luptei impotriva terorismului ne sunt inregistrate convorbirile telefonice,emailurile, in America deja poti fi retinut fara mandat. La fel ca si in anglia din cate am inteles. Iar FMI-ul ce face? Subjuga popoarele. Usor, usor incep sa cred ca poate ne era mai bine cu rusii. Da, nu aveam MTV, dar macar nu ni se scoteau banii din tara, nu ni se descuraja productia proprie, iar tineretul instruit la Moscova macar se intorcea acasa…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.