După o zi de duminică absolut infernală, cu 5 ore-n diverse studiouri tv din cele 12 ore pe care mi le-am petrecut între Antene si JN, am găsit – taman acasă – cel mai lucid dintre toţi analiştii politici dintr-o piaţă suprasaturată de impostură. Printre două îmbucături, am purtat un dialog politic extrem de instructiv cu Vlad, fiul meu de 11 ani. Încerc să-l redau cu atâta acurateţe de care sunt în stare la ora asta.
– Tati, guvernul ar trebui să-l facă PSD cu PNL.
– Păi de ce?
– Nici unii nu fac 51% doar cu ungurii.
– Şi de ce neapărat cu PSD cu PNL?
– Băse-i cam pedelist şi nici unii nu prea-l suferă. Şi e normal să se alieze între ei.
Merita să-i fi spus copilului, altfel profund neinteresat de fenomenul politic şi de prestaţiile tv ale lu’ tac’su, că politica-i atât de curvă?
UPDATE perfect adevarat de la Masha: “Ai uitat să spui despre prima analiză, venită fix după anunțarea rezultatelor oficiale. Cum că PNL “s-a calificat în alegeri”. Pentru că e al treilea, iar primii doi nu pot să facă nimic singuri, mai ales că nu sunt prieteni. Așa că oricare dintre cele două partide va avea nevoie de al treilea. Deci PNL e cel care a învins.”
P.S. Pe site la Monitoring Media, în colţul din dreapta sus, găsiţi înregistrarea dintr-o bucata a emisiunii “Zig-zag”, unde m-am produs alături de Bogdan Teodorescu, sub bagheta micului Jack pe marele ecran. Iar aici puteţi citi scriptul ei.
Revista ACUM lansează un apel către Băsescu, Tăriceanu, Stolojan, Boc și Marko în favoarea unei coaliții PD-L – PNL – UDMR, conduse de Theodor Stolojan
http://www.romanialibera.com/editorial/editorial.php
Nice kid. Totusi zic sa bagi “parental lock” pe posturile de stiri 🙂
As vrea sa vad si eu o guvernare fara UDMR, care credca e partidul cel mai “curv” dintre toate.
Vladutu eu sunt cu tine!! Noi bătrânii si cu voi copiii avem ceva in comun!!:)
De ce sa nu pledam pentru un guvern format din PSD si PD-L,s-ar forma o majoritate suficienta pentru parlament iar ungurii nu ar mai avea ce cauta la guvernare.
Si daca ii spui (ca politica e curva) si daca nu, o sa vina o vreme cand o sa-si dea seama singur.
Prietenul tau Oprescu este rusinea PSD-ului. A avut dreptate Blaga in discursul sau de la alegeri, nu a pierdut el au pierdut Bucurestenii. Sambata a fost o nebunie in trafic. Ce hal de medic a fost asta? Stateau ambulantele blocate seara in trafic ca a blocat el smecherul circulatia. Sa-i fie rusine animalului ca noi l-am votat si mie sincer imi pare rau ca am facut-o. Nimic nu face de cand e primar doar mascarada si atat.
@Prada: hai s-o luam metodic.
1. ce legatura are Doctoru’ cu aliantele de care vorbim in acest topic?
2. daca mai ca-n tribuna din Giulesti, zbori fara somatie. indiferent c-o faci despre Oprescu sau despre Basescu.
3. ma lasa rece parerile tale de rau ca l-ai votat. ia-l pe Blaga de suflet.
imi place sa sper ca am fost suficient de explicit.
4 ani de intoxicare dusi pe apa sambetei….
Salutare Victore!
variante de guvern pe surse http://www.catalinstochita.blogspot.com
destept vladutu tau asta gindim multi ,dar ce ne facem daca hamesitii din psd cistiga azi la vot si intra cu pd la guvernare ?? eu una nu as suporta inca 5 ani cu base la putere aven nevoie de un alt tip de presedinte ca ne-am facut de risu lumii cu asta
@Prada:in primul rand,haosul circulatiei din Bucuresti,nu se datoreaza actualului primar!8 ani de zile s-au schimbat doar borduri si sinele de tramvai!Trebuie sa ai un tupeu infect sa dai vina pe Oprescu ,pentru ceea ce se intampla astazi in Bucuresti !Este primar de 5 luni !Ii vom analiza activitatea la sfarsitul mandatului(daca intre timp nu o sa ajunga presedintele Romaniei)!
Eu cred ca prim ministrul va fi unul surpriza.
Vladutu are dreptate!Am foarte multi amici si toti ne gandim la aceasta coalitie P.S.D.-P.N.L.Daca nu se poate,atunci sa treaca amandoua in opozitie.M-am saturat de osanalele portocaliilor!Ei sunt buricul pamantului si desi nu au creat nimic util pentru aceasta tara,au iesit invingatori din nou !E un paradox!
Ia sa-i vedem,ce le poate …pielea!
oameni buni, e clar ca lumina zilei!
guvernul se va face in jurul pdl-ului, va fi sustinut de udmr si minoritati, va trece lejer prin parlament, iar in 3 luni vom avea alti 30 de parlamentari din psd si pnl in randul pdl-istilor.
Ai uitat să spui despre prima analiză, venită fix după anunțarea rezultatelor oficiale. Cum că PNL “s-a calificat în alegeri”. Pentru că e al treilea, iar primii doi nu pot să facă nimic singuri, mai ales că nu sunt prieteni. Așa că oricare dintre cele două partide va avea nevoie de al treilea. Deci PNL e cel care a învins.
Traiasca si-nfloreasca guvernul 322, uraaaaa !!! (Inca mai sper sa sara TRU…)
Sper ca Pnl si Psd sa ramana in opozitie !!
Altfel nu mai scapam de Basescu in veci !!
@omul care merge cu taxiul
nashpa rau,daca sare si Imparatesa sa corijeze relatarea lui ala micu’.
HI-HI-HI…credeam ca numai mie mi se-ntimpla.
Excelent “zigzagul” de aseara !
@adi: iti impartasesc observatia.
Nea Victore,
Sa-ti traiasca fecioru” !!!
@ Costin Tanasescu
Pentru buna stiinta : pe langa haosul cotidian din trafic, sambata seara domnu’ Primar a inchis cateva bulevarde din centru ca sa se bucure lumea de luminile de Craciun.
Pe langa toate astea, nu exista in PDL o figura cat de cat mai simpatica, care sa-ti faca placere sa-l vezi/auzi. Cine seamana se aduna. Doamne, ce ne asteapta!
UPDATE PENTRU PRADA: “Rusinea PSD” tocmai a dat drumul circulatiei pe Unirii
Are perfecta dreptate Vladutul tau! Si emisiunea de aseara a fost super!
vad ca psd si pnl chiar s-au intalnit aseara iar crin antonescu a spus ca ar renunta la premier numai cu un guvern cu psd. deci e posibil ce zice vladutul tau. numai ca nu cred ca accepta basescu si la stilul lui de kkt si incapatanat se va opune si iar vom avea scandal
@Mihail: Doar am completat.
Ha ,ha!Boc spune ca indiferent daca face alianta cu PNL sau cu PSD sau cu amandoua la un loc, nu se poate desparti de “draga” UDMR.Au muuulte puncte comune, inclusiv “descentralizarea”. Asta imi place! Deja o parte din electoratul transilvanean si l-a pus in cap.Acelasi lucru l-a facut si “prostanacu'”, in turul doi, la prezidentiale ,in 2004. Ideea asta se poate dezvolta in campanie, la anu’.
eu zic sa nu se mai alieze nimeni cu udmr si sa scapam odata de influenta lor si de pretentiile dubioase pe care mereu le ridica. le dam prea mare importanta. ar trebui lasati in coltul lor mic din parlament si sa isi verse acolo pornirile de autonomie.nici un partid nu ar trebui sa se mai alieze vreodata cu o grupare etnica, asa cum este udmr.
Buna seara d-le Ciutacu,
Am vazut emisiunea de duminica,la dl.Cristoiu;am vazut tot ce se(mai)putea vedea ,ca uneori crezi ca-ti crapa capul de de(zbateri).Are dreptate Vladutu Dvs.-copii sunt cei mai sinceri in ziua de azi.Vorba Dvs.,pe ceilalti sa-i ia altii de suflet!
Va doresc numai bine.
Cu tot respectul,
IoanaP
P.S.
Mai ganditi-va si la Dvs.,negociati cu d-na Masha(stiti sigur,la ce ma refer).
Felicitari pt emisiune!
ca-i curva nu-i bai. baiu`i cand este si proasta, da` proasta cu zurgalai.
asa popor, asa curve! 🙂
Imi pare rau ca pleaca de la sinteza zilei d-l Cristoiu. In locul lui ar vrea sa vina Badea. Nu ar fi o idee fericita, pentru ca bag seama ca Badea a dat in mintea lui Vadim. Nu mai vede corect lucrurile si in multe situatii exagereaza. Nu e un tip cumpatat. Daca se sfarseste cu gzra presei nu cred ca vor plange multi. pamfletul e altceva decit face dinsul de multe ori.
Eu tot mai sper sa se intample ceva cu Psd-ul si sa renunte la cea mai mare tampenie de a guverna cu pdl-ul Doamne cum de nu s-a putut negocia cu cu liberalii??….oare Tariceanu a fost piedica??…Nu se mai poate face numic??