Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce-mi provoaca scarba > 5 ani de succesuri şi măreţe împliniri

5 ani de succesuri şi măreţe împliniri

A asigurat o creştere economică fără precedent (în mandatul de premier al lui Tăriceanu), n-a făcut nici un compromis cu reprezentanţii sistemului ticăloşit (cu nesemnificativele excepţii Cocoş, Gabi Oprea şi mafia din Băneasa a lui Năstase), ne-a umplut de libertate a presei (găozarii, ţigăncile împuţite şi tonomatele nu se pun), a condamnat Securitatea lui Silvian Ionescu (din interior e cel mai eficient), a spart zăgazurile politicii externe prin ţările arabe (că Obama-i ocupat cu criza lui zilele astea, iar ăia din UE nu-l bagă-n seamă de invidioşi ce sunt), s-a luptat cu cei 322 şi cu grupările (nu mai sunt grupuri) de interese nelegitime, a dat liber prin depolitizarea justiţiei la anchetarea miniştrilor (PSD şi PNL), acum ne salvează de la pieirea demografică (sper că şi de corvoada sexului). Da’ de ce naiba i se plimbă aşa necontrolat limba-n gură, sughiţă şi vorbeşte cu atât de multe consoane?

P.S. În calitate de consumator de talent ce mă aflu, propun ca mâine dimineaţă, după ciorba de potroace cu ardei iuţi, să-l declarăm câştigător din primul tur.

UPDATE. Hotnews ne arată ce-l macină pe conducătorul iubit :Traian Basescu a tinut bilantul in Parlament si nu la  Palatul Cotroceni pentru ca discursul sau va fi trimis la cules si publicat in Monitorul Oficial devenindt astfel un act oficial. “Peste 50 de ani istoricii vor cauta prin arhivele oficiale si nu prin arhiva emisiunilor lui Ciutacu sau Gadea” .

Comentarii

comentarii

Similar Posts

132 thoughts on “5 ani de succesuri şi măreţe împliniri

  1. Isi pregateste patul germinativ!A prezentat directii de actiune pentru inca 10 ani!Sa fie oare sigur ca va castiga alegerile(daca se vor mai organiza)si va fi si prezidente,si premier si parlament si justitie(eventual si opozitie)!
    Sper sa nu-l mai vad,desi nu voi avea sansa asta!Impleticit la cap,nu numai la vorba acest prezident,dar tocmai de un asemenea personaj are mafia nevoie in fruntea tarii!Opozitia nu mai exista,parlamentul este mort,sindicatele se cearta intre ele(mai bine zis liderii lor),guvernul in schimb e cat se poate de vioi in dobitocenia si nesimtirea lui!
    Justitia rezista cat mai poate!
    Dupa opinia lui base judecatorii si-au castigat independenta,dar nu stiu cum sa o foloseasca!Sa-l fereasca Dumnezeu pe inca prezidentele suprem sa afle pe propria-i piele cum e cu independenta judecatorilor bazata strict pe Constitutie si pe lege!Lui Zeus inca nu i s-a aplicat pentru ca beneficiaza de imunitate,dar nu-i timpul pierdut!Mare parte din populatie este impotriva judecatorilor fara a intelege ce se intampla cu adevarat cu autoritatea judecatoreasca si ce incearca sa faca prezidentele cu ea!Daca poporul roman nu se trezeste macar in al 12-lea ceas inseamna ca ne meritam soarta!
    Boc e precum cainele lui Pavlov:cum vede o coasa cum se repede la ea si incepe sa o agite prin iarba(la altceva nu se pricepe)!Acum s-a apucat impreuna cu prezidentul sa coseasca prin democratie ,iar PSD fluiera a paguba de pe margini!E JALE!Propun sa fie facut Imparat!
    Scutim tara de cheltuieli!

  2. Buey,eu is cmai batrin,l-am prins bine pe ala impuscat abuziv.Is satul de circul asta pina peste cap.
    Nu mai vreau Congrese,daaa?
    De aia,eu,m-am gindesc la varianta americana.O gasesc simpla,curata,si eficienta.
    Aia din Dalas.
    Care ai o pusca veche? Nuuu,filmul…

  3. cine este basescu? nu am nici cea mai mica idee, nu mai exista persoana basecu in realitatea mea. Sunt relaxat si astept sa cada tarisoara.. sper ca noul inceput va alege alte cai. Deocamdata noi astia care viatuim ca romani am dat cu piatra in balta :(.

    Tot respectu’ ..

  4. @ ana cretu : duduie, dar chiar esti induiosatoare, zau!M-au podidit lacrimile!
    Chiar, cite ore doarme pe noapte? Dar si cind nu doarme , ce face? O declaratie completa, va rog! Semnata!

  5. Stateam si ma uitam la discursul domnului Basescu acompaniat de o persoana mai in varsta, eu n-am prins foarte mult din perioada comunismului dar persoana care era cu mine a remarcat cu uimire:

    “Parca e Ceausescu la congres”

  6. @ ana cretu…Anutzico nu amicul tau basel ne-a ” bagat” in UE! Oricum, intram acolo. Cat despre ce se vedea la Tv pe vremea invocata, uita-te mai atenta si vezi ce se vede acum! Dar nu la b1 Tv, of course! 😛

  7. “Da’ de ce naiba i se plimbă aşa necontrolat limba-n gură, sughiţă şi vorbeşte cu atât de multe consoane?”

    Si daca i se intepeneste limba, vomita si vorbeste numai cu vocale e mai bine?

  8. @ mihaela petrescu: pt. ca sunt intelesi, pt. ca toti stateau pe wireless, pt. ca i-a amenintat zeus ca face alegeri anticipate -> tre sa cotizeze iar la alegeri. deci, o multime de dezavantaje.

    Fiara.

  9. In calitatea mea de taran astazi am fost convins de presedintele statului ca tot ceea ce si-a propus a realizat, cu mici exceptii, viata mea de taran nu s-a schimbat, este aceeasi pentru ca nu a gasit solutii si pentru aia de la tara, criza economica a tinut bine secretul si serviciile nu si-au putut face bine treaba, domnul presedinte a gresit, salariile profesorilor le-ar da dar nu sunt bani.
    Relatiile externe sunt foarte bune, el este un dur, care nu poate fi strivit in picioare, doar imbrancit de perversul de Berlusconi iar Americanii nu mai mananca hotdog, au trecut la sarmale cu mamaliga taraneasca.
    Este un vis? sa-mi dea si mie cineva o palma…

  10. @andaa: sunt prapastios si urasc sa am dreptate pe pielea mea. oricare din ei, in turul doi. nici unul nu cred ca are alura. da’ nici Basescu n-avea.

  11. in calitate de diriginte ce se afla in campania de anul trecut, si-a amintit azi de rapirea jurnalistilor.
    Dom’Profesor mintim si noi mai cu talent?

  12. A adus Dunarea si Marea Neagra in politica europeana … Ha, Ha, Ha … si de atunci nu s-a mai întâlnit cu niciun lider occidental decat la Neptun.
    A facut o axa si si a folosit-o ca teapa ca sa nu consume energia si sa nu-ncalzeasca planeta.

    A scapat de jena cu Mihaileau, Flota si le-a inlocuit cu fratele de arme, gruparile rusesti ale lui Stolo retragaciul si cu mofturile celor trei femei cu pretentii: Elena, EBA si Ioana Banesescu. L-a pierdut pe Haisam si i-a gasit banii ceruti de rapitori.

    S-a aliat strategic cu tot Mondialu – daca-ti lipseste politia-n campaie … o-locuiesti cu fasciile mafiote.

    Si pot continua si 2 ore enumerand maretele lui realizari!

  13. Cu parere de rau, constat ca am avut dreptate, si opozitia a stat cuminte in banca ei, acolo unde ii e locul, la coltz !
    Ma asteptam sa nu se intample nimic.
    Boc si-a recitat lectia spre satisfactia profesorului lui Basescu, care ne-a aratat ce prosti suntem ca il mai lasam sa stea la Cotroceni !
    Bine ca-mi dadu Doamne, Doamne mintea de pe urma si nu m-am uitat la toata aceasta piesa ieftina si proasta, altfel acum eram cu diazepam direct in vena !
    Ma scuzati domnule Ciutacu, dar tare mi-e scarba !

  14. Domnule Ciutacu,
    Traim o viata ca in filme. Am evitat si urat instinctiv filmele de anticipatie.Sunt filme care m-au impresionat pentru efectele catastrofice asupra planetei cat timp politicienii au ignorat avertismentele oamenilor de stiinta. Am vizionat acum cativa ani in preziua Craciunului filmul “A day after tomorrow”.La vremea acceea am considerat doar o nefericita coincidenta cat timp a doua zi de Craciun un val urias a curmat viata a peste 200 de mii oameni in Sud Estul Asiei. Am avut nefericita inspiratie sa revad acest film putin timp inaintea ravagiilor produse de uraganul Catrina.De atunci nu am mai avut curajul de a retrai asemenea momente.
    Mesajul final era intotdeauna ,ca totusi, atunci cand nu renunti la propiile valori mai este inca o speranta de supravietuire.Din pacate, raza de speranta venea prea tarziu dupa ce civilizatia umana era umilita si chiar distrusa de fiinte involuate, vezi Planeta maimutelor sau Aliens.
    Din pacate traim acest scenariu in realitate cand fiinte nevertebrate , caci altfel nu pot numi mutantii din politica romaneasca ne mint cu nerusinare ca traim bine sau ca putem trai mai bine numai sub aripa lor protectoare. Ne drogheaza cu promisiuni si ne aduce in starea in care ne dezumanizam devenind prada usoara pentru acesti tiranozauri.Singura scapare de a scapa din acest Jurasic Park este distrugerea acestui areal precum si a vietuitoarelor ce-l populeaza.
    Pentru ceea ce s-a intamplat astazi in jurul parlamentului sau chiar in interiorul lui traiesc speranta ca acest film SF se apropie de sfarsit. Asa sa ne ajute Dumnezeu.

  15. Dupa “5 ani de ‘succesuri’ si marete impliniri” nu merita domnul Presedinte sa benchetuiasca, sa sarbatoreasca frenetic? De ce sunteti invidios?

  16. ma gandeam odata ca daca gollum-ul asta hahaitor ar iesi pe treptele cotroceniului si s-ar caca in direct,de-al draq,de fata cu presa si intreaga lume,tot se vor gasi vreo nouajpe-douaj’ de deontologi si analisti cu limbile maronii care sa-i ia apararea cu clisee de genul:”ce-aveti domne cu el,doar e si el om…” sau “presedintele nu-i un robot,isi arata latura umana din el”

    ei bine,exact asta a facut ieri,numai c-a facut-o in fata parlamentului. si-a dat izmenele jos,a defecat, a urinat si ne-a masturbat timpanele vreme de doua ore c-o sfanta nerusinare demna de intaiul scatofag al tarii,titlu pe care il credeam disparut odata cu nea zambila impuscatu’.
    cei cativa de la balcon,care au avut curajul sa strige “regele e gol!” au fost maturati de acolo imediat, ca sa-i protejeze presedintelui si preputzului sau, mister boc, linistea momentului istoric in care evoluau.

    se apropie alegerile si oamenii susotesc pe la colturi ca cica noaptea, pe culoarele cotroceniului, a inceput sa bantuie iar fantoma lui gollum-basinosu’, frecandu-si labele si sasaind serpeste: my precious… my precious… my precious…

  17. Off topic
    Citesc cu satisfactie la Mediafax ca,determinarea Dvs. ca daca ‘mitomanul’ continua ‘executia Dvs ‘fiecare atac va fi urmat de o plangere’.Personal ma bucur ca vi s-a dat posibilitatea si sa apreciati existenta unor institutii care ‘functioneaza si ca ati ‘procedat rational (cum altfel?!)semnaland anormalitatea’
    Va felicit, si va indemn sa procedati intotdeauna asa, ca sunt destui care nu ‘procedeaza rational’ si ‘pleaca la un drum anevoios de lung, de zbateri doar din aripi, fara rost’.

  18. Poate sunt eu subiectiv, luase cumva ceva întăritor, înainte de…? Nu?! Sigur! No, mie aşa mi s-o părut. Retrag. 😉

  19. discursul asta se poate rezuma la “doamnelor si domnilor parlamentari”, fiindca doar asta s-a auzit la inceputul fiecarei fraze. in rest plictis la maxim, nici macar nu reusea sa mai glumeasca. cu discursuri din astea ma intreb daca are sanse sa mai ajunga chiar si in al doilea tur..

  20. Il declaram presedinte din turul 0, astfel economisim banii cheltuiti pentru turul 1 (vorbesc de bani nostrii din buzunarele lor)si astfel Udrea nu mai este nevoita sa cheltuie cei 120 000 euro pe pixuri de campanie ci pe alt ceva mai interesant (Q7,X6,Gimiciu).

  21. Sa ne traiasca Domnu Presedinte pentru ca totul merge minunat in “THE LAND OF CHOICE” guvernul ii alearga pe bugetari, parintii pe profesori, magistratii il alearga pe Domn’ Ministru al Justitiei, doctorii alearga pacientii sa isi cumpere medicamente iar pensionarii alearga prin tribunale sa se judece cu statul ca le-au fost calculate gresit pensiile. Romania seamana din ce in ce mai mult cu traficul rutier din Cairo unde nu sunt decat 2-3 semafoare si toata lumea circula dupa regula “claxonului”: dai un claxon si colegul de trafic stie ca esti acolo si are grija sa nu dea peste tine.
    P.S: Domn’ Presedinte daca doriti puteti conduce si baut ca nu va opreste nici dracu…

    Respect and honour..

  22. @ ana cretu Mi se pare ca traiesti acum in realitatea portocalie si sa stii ca Baselu nu ne-a bagat in U.E ci ne-a bagat in mult mai multe inclusiv in originile mamicilor noastre pentru ca are impresia ca ne poate hipnotiza cu discursuri propagandistice .
    P.S : iti imprumut eu neste detergent sa speli tricoul …..

    Respect and honour..

  23. Pe toate posturile TV,la toate emisiunile zilnic sint prezenti liderii de sindicat.Si dai si lupta! Cind a venit insa momentul ca sindicalistii sa arate ca au forta,in loc sa fie zeci de mii de oameni afara in fata Parlamentului(obligindu-i pe guvernanti sa treaca printre ei)s-au adunat trei lulele trei surcele.Rusine!Atunci las ca va incaleca Basescu si Boc cum vor muschii lor.

  24. Basescu, aseara, mi-a dat senzatia omului putin pilit, care, constient de asta, incearca sa pronunte cuvintele cat mai corect…doar ca nu-i iasa de fiecare data. Parca asa impleticit in cuvantare nu l-am auzit vreodata. Continutul discursului nici nu are rost sa-l comentam. Penibil. Da Doamne romanilor minte sa scape de “marinel” …

  25. Victore, mie mi s-a făcut lehamite de Cristoiu. Ţie, nu? Ultimul editorial al maestrului cred că l-ai citit. Ai văzut ce tranşant e. Cică ăia care nu-l vor pe Băsescu spun un NU categoric atunci când îşi exprimă opţiunea electorală, dar când e să spună pe cine vor alege aceştia s-ar cam codi… Păi, chestia asta i-am scris-o şi în comentariul din “Jurnal”, dacă maestrul şi-a cumpărat o maşină pe care a ales-o fără nici un fel de reţinere şi a constatat după aceea că maşina cu pricina îi face numai necazuri, la ce se gândeşte? Se gândeşte s-o schimbe, evident. Dar când îşi va alege o altă maşină, ce face? Se gândeşte de zece ori mai mult decât s-a gândit când a ales-o pe prima, nu? Poate-l rogi, că eşti mai aprope – am zis aproape, nu apropiat – să schimbe măcar acul patefonului dacă ţine atât de mult la placa dumisale cu Băsescu, pentru că n-aş vrea să mi se facă greaţă şi de “Jurnal”. Nu merită “Jurnalul” să ducă în spate greaţa maestrului, să fim serioşi…

  26. Micuţul trage docarul lui dârdală

    Dârdală, cu un plasament aproximativ ieri între 19-21 , a (ră)suflat praful de pe inscripţiile votive ale pisaniei primului mandat, puzderia de sincope fiind semne „încurajatoare”
    pentru doctorul Oprescu care, odată cu diagnosticul, şi-a priponit hotărârea de scaunul prezidenţial deschiolat.
    Cei cinci milioane de pensionari care fac jocurile electorale în ultimii 20 de ani – predominant comunişti – au reascultat sentinţa de condamnare, reglându-şi, printre gingii, duzele scuipătoarelor de parbriz, hotărâţi să-şi aleagă un altul ce va fi “scornicit” de cavalerii tenebrelor.
    Emil Boc, înhămat la docarul lui dârdală, s-a străduit, cu încăpăţânare măgărescă, să încarce cei trei samari – fondul problemei impusă de Fond, care va asigura încă vreo… trei pensii, după care, în masă, vor proceda la decalotarea impusă de igiena economiei naţionale.
    NU UITAŢI ! ştampilarea şi/sau decalotarea se fac cu aceiaşi mână; voi alegeţi în ce ordine…

  27. L-am ascultat pe Basescu aseara (presedinte nu il mai consider demult) si m-am inspaimantat de cadenta cu care stalcea cuvintele. Ma si mir ca rezistat sa citeasca discursul ala epocal. Ce m-a mirat este ca nu a zis nimic de calificarea Stelei in semifinalele Cupei UEFA, de castigarea Campionatului de catre Urziceni si CFR (prietenii stiu de ce…) precum si de iesirea din criza a Japoniei. Daca tot le-a trecut pe restul la realizari si n-aveau nicio legatura cu el, ce am amintit eu ce aveau?

  28. D-le Ciutacu, aş mai adăuga la propunerea Dvs. de la Update, o metodă de a-l păstra definitiv pe acela care ne-a condus destinele timp de 5 ani, după următoarea formulă:
    – se ia Băselu’ şi se priponeşte bine de un zid în poziţie nemişcat (locaţia poate fi aleasă de subiectu’ acţiunii însuşi)
    – se aduce neşte găleţi cu gips şi se aruncă în direcţia Băselului
    – complementar i se poate aplica o poleială aurită (de preferinţă din partea D-lui Mondialu’)
    Obţinem astfel:
    – o statuie în mărime naturală a Celui Mai Prezident de la Facerea Lumii
    – îi asigurăm o retragere în plină glorie
    – îl lăsăm posterităţii aşa cum este: strălucitor pe dinafară, şi tot mai putred pe dinlăuntru, întru toate cele ale sale- desigur!

  29. @Ion Alecu:Si ce te faci daca,in timp ce prima masina iti da probleme,vezi in jur alte masini care dau mai mari probleme?Cat te mai gandesti sa o schimbi?Conu Alecu,nu merge taica,nu merge.Basescu a mai marcat un punct,si,mirosandu-me pe la subtiori precum Mircea Badea,imi dau seama ca nu miroase a portocaliu.

  30. Istoricii aia vor cauta si prin alte arhive!
    Locul de cel mai toxic ministru, primar si presedinte ii este asigrat si fara documente – ARHEOLOGIC: Atostrazi si strazi, IOC; Faradelegi imobiliare, DIN PLIN; Comunism condamnat, totalitarism fascistoid cultivat …

  31. Episodul de aseara l-as caracteriza drept:Base si zona crepusculara.Base ,fii atent la mine:Vogue!,dar dupa ce iesi din zona aceea afurisita.Bun,Victor,blogul tau nu e bun pentru eternitate ,nici emisiunile tale si ale lui Mihai desi-s facute pentru ca sa ramana(asa am dedus din ce am citit, muschetarilor),ele nu-s de ajuns,sa-nteleg,tre’ sa apara musai “delirul” si in monitor.Aha,m-am prins!

  32. @ ana cretu:
    Nici atributul ,,manipulat” nu mi se potriveste. Speriata, da, sunt, de perspectiva unui nou mandat pentru cel care ocupa acum scaunul de la Cotroceni.

    Si acum, apropo si de update: Mircea Badea are par de lup? De el de ce n-a zis? 🙂

  33. Foarte lung mesajul,plin de minciuni,omisiuni si balbaieli, cu mari probleme de comunicare specifice tarilor Comuniste vechi si noi, si a persoanelor cu problema lipsei trecerii pe la scoala decat foarte rar.Fratilor, daca nu facem ceva la alegeri ,ne ia dracul pe toti, asta asteapta astia sa plecam cei cu capul pe umeri din tara pentru ca iei sa zburde linistiti in voie in Romanica.Victor esti mare ca Stefan fa ceva si misca pulimea.

  34. Stau si ma intreb de ce nu abordeaza nimeni aceasta cauza justificata a crizei bugetare. In orice tara din lume statul are un numar de interprinderi strategice si banci care ii alimenteaza bugetul . Ele reprezinta fundamentul bugetului oricarui stat din lume. Acest buget asigura pensiile si salariile intregului aparat bugetar de stat. Impozitele si taxele care in Romania au ajuns nefiresc sa reprezinte bugetul sunt folosite in alte tari pentru cheltuieli de dezvoltare si intretinere a infrastructurii de drumuri si altele. Ce s-a intamplat cu interprinderile strategice? Au fost taiate la fier vechi date la straini contra unor comisioane sau actiuni. Romania ce interprinderi strategice si piete de desfacere mai are? Daca s-au vandut sau distrus toate, de unde bani pentru buget? Asa ca din criza asta bugetara nu se va iesi niciodata. Traiasca glorioasa noastra clasa politica de inconstienti si ignoranti, ca tradatori de tara e deja prea mult pentru ei.

  35. Sa sumarizez: Basescu e de vina.
    Ok, il vrei pe Tariceanu ? Sau pe Crin ?
    Ce poate sa faca ?
    As dori un articol constructiv.
    Ca de injurat vad ca toti se pricep.

    p.s. am vazut din intimplare emisiunea la antena2 despre contraceptie si avorturi, pina la urma a iesit ceva interesant, sunt femei care vor copii, si in plus, concluzia ca avortul e o trauma si ceva imoral, un pacat sa ucizi.

  36. In sfarsit am invins ! Asteptam de 20 de ani sa iesim la lumina, sa traim bine, sa nu mai fim umiliti, jigniti, furati si batjocoriti.
    Dar gata, s-a terminat ! Avem realizari remarcabile ! Dar cum dracului nu ne vad strainii ? De ce ne tot critica ? Cred ca sunt nebuni. Propun sa-l realegem pe augustul domn Traian, pe viata. Pe viata lui sau a noastra, n-are importanta. Va dati seama unde o sa ajungem peste inca cinci ani ? Americanii, japonezii, nemtii vor fi niste incepatori.
    Sunt mandru ca sunt contemporan cu augustul !

  37. Ion Alecu, nu fii aşa de supărat! Ştiu (din experienţa ultimilor alegeri presidenţiale) că, în momentu’n care Maestru’, începe să fie făţiş de partea cuiva anume, acela nu mai are nici o scăpare. Se prăvăle la vale şi nu se mai ridică. De-aia, atâta timp cât nu-l laudă pe oricare alt candidat, io-s liniştit! 😉

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.