Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce-mi provoaca scarba > Daţi-l afară pe măscăriciul de Vulpescu!

Daţi-l afară pe măscăriciul de Vulpescu!

Folosindu-l pe domnu’ Dan în cacealmaua asta penibilă cu privatizarea Oltchim, guvernul Ponta câştigă exact ceea ce avea nevoie: timp. Era obligatoriu să deruleze până la o anumită dată procedura transparentă de privatizare, a făcut-o. Strict procedural, s-a încadrat în obligaţia stipulată în Memorandumul cu FMI şi, pentru că investitorul a renunţat, e nevoit să reia procedura de privatizare. Eventual, până atunci, poate convinge un mare investitor (pe care-l serveşte pe altă parte) să sacrifice nişte mărunţis pentru spălarea obrazului. Pierde, însă, dincolo de efectul electoral, imaginea procesului de privatizare. Nu că am fi avut vreuna viguroasă până acum, dar, după cum s-a desfăşurat circul ăsta şi după cum c-a comportat măscăriciul de Vulpescu, nici un investitor străin sănătos la cap nu va participa vreodată la o procedură desfăşurată de o instituţie condusă de el. În România au existat, ca efect al implicării Băncii Mondiale şi nu numai, foarte buni meseriaşi în privatizare. I-am cunoscut. S-au şcolit în FPS şi, ulterior, APAPS, iar o parte a lor s-a mutat în OPSPI. De-a lungul anilor, ori au fost goniţi politic, ori au plecat la instituţii internaţionale, ori (destul de puţini) au rezistat. Acum, post Oltchim, combinat scos la vânzare ca un ILF, fiindcă un papagal de partid a simţit să nevoia să fie vedetă tv, ar trebui să iasă cu punga de-un leu în cap. Dacă Remus Vulpescu rămâne în funcţie după manelăria asta televizată, ăia care-l ţin sunt ori vânduţi, ori tâmpiţi.

Textul integral, aici

P.S. Dacă oferta asta e reală şi ea a fost acceptată ca atare, Vulpescu-i de luat de pe stradă şi dus de urgenţă, cu girofar, ori la balamuc, ori la Bastilia (în cazul în care nu exista scrisoare de garanţie bancară).

UPDATE: Băsescu l-a decorat pe Morariu de la COSR. Probabil pentru numărul de medalii penibil al delegaţiei României la Londra. Acu’ poate înţeleg şi ăia mai înceţi la minte raţiunile umflării mediatice a aşa-zisului scandal cu Alina Dumitru şi tentativa de boicot mediatic orchestrată de filfizonul ăsta…

Comentarii

comentarii

Similar Posts

42 thoughts on “Daţi-l afară pe măscăriciul de Vulpescu!

  1. Ma si miram eu cine va fi scos tap ispasitor, sa-l gasim pe unu, eventual care era dinainte si sa-l facem de cacao, ca asa procedam noi ca sa ne acoperim, cum a fost cu Pivniceru, l-ati gasit pe baiatul ala de la CSM a carui fata nu v-a placut si 3 zile si 3 nopti a fost pe A3. Acum trebuie repede sa-l spalati la fund pe Ponta si p-ala de la PNL care vroia sa raspunda cu funtia, de ala nu va luati. E ca atunci cand treci pe rosu, te opreste politia si tu dai vina pe semafor ca s-a schimbat prea repede.

  2. Clar e ca si Ponta si DD o joaca politic. Ponta se pripeste cu anumite pozitii publice, dupa parerea mea, dobitocii de la OSPSI trebuie dati afara imediat, iar DD si avocatii lui vorbesc deja in pasareasca financiar-legala, improprie cel putin lu’ domnu’ Dan. Ceea ce inseamna ca primeste mutarile in plic. Pe de alta parte, Dan este convingator cand vorbeste despre kktul de contract pe care vor astia sa-l semneze. Nici dracu’ nu l-ar semna, din datele pe care le-am auzit la TV. Iar pe Vulpescu nu l-as lasa sa privatizeze nici macar un chiosc…

  3. Si eu cred ca sansele ca acest contract sa se concretizeze, iar DD sa dea banii sunt undeva in preajma lui “0”. Si, la fel, cred ca guvernul a urmarit simultan doua tinte: sa il lase pe DD sa isi rupa gatul si, odata ce a dovedit FMI-ului ca e de buna credinta (rezultat: prelungirea acordului!), sa faca ulterior o privatizare pe gustul USL. Numai ca, dupa mine, lucrurile stau fix pe dos. Macar in privinta lui DD: guvernul a pariat pe o carte pierzatoare. Cel care a rationat corect a fost Diaconescu.

    Rationamentul pe care i-l pun in carca lui DD seamana destul de mult cu dilema califului de dinainte de a incendia biblioteca din Alexandria:
    “Am doua posibilitati:
    A ) Chiar cumpar Oltchimul si, deci, dau si banii. Atunci voi fi apreciat de electorat ca imi pun banii la bataie, sa salvez fabrici si locuri de munca. (Chiar o fi avand DD atatia bani? Ca o banca sa ii dea atataia bani cu imprumut eu azi nu vad in Romanica…)
    B ) Nu vreau cu adevarat sa cumpar Oltchimul si ramane sa gasesc un pretext solid si cu trecere la public sa ies din joc. Eventual (si mai ales preferabil) unul care tine de guvern, pe baza caruia voi arata ca de fapt guvernul / USL-ul doar s-au prefacut ca vor sa salveze Oltchimul, cand de fapt interesul lor a fost sa il bage in faliment si sa-i lase pe sarmanii muncitori fara locuri de munca.

    Asadar, eu, DD, fie ca platesc ori nu pretul convenit, din punct de vedere electoral am de castigat!”

    Pe ce ma bazez cand lansez aceste ipoteze? Pe inteligenta “speciala” si educatia (economica si de alte feluri) “elitista” a acelei felii de electorat uselist (mai corect: pauper-pesedista!) careia i se adreseaza Domnu’Dan.

  4. @lucian: indiferent cat de fan Vasilica Danilet esti, prostanacule, puteai sa afli si tu ca Vulpescu, de la PNL, e omu’ lu’ Chitoiu 🙂 sau acum tin cu Ponta, dupa ce saptamana trecuta il persecutam?
    @john doe: daca nu i-a dat nimeni afara, aia de la OPSPI erau si pe vremea mea. e exclus ca oricare dintre ei sa fi acceptat asa gogomanii in hartogaraie.

  5. @victor

    Inseamna ca se joaca strict politic de la bun inceput, ceea ce nu m-ar mira deloc. Sunt curios cine o sa-si rupa gatul, deocamdata nu pariez pe domnu’ Dan…

  6. Victore , tu ai enumerat doua variante posibile : ” Dacă Remus Vulpescu rămâne în funcţie după manelăria asta televizată, ăia care-l ţin sunt ori vânduţi, ori tâmpiţi.”
    Ceva ma face sa cred ca , daca Vulpescu ramane in functie , e … a treia varianta: Vulpescu si-a jucat EXACT rolul CARE I S-A CERUT !
    Nu ti se pare ca Vulpescu e mai degraba un executant decat unul “de capul lui” …? 🙄

    Si o spun asta pt. ca , din ceea ce vad si constat cu tristete , vis-a-vis de ticalosia marlaneasca a Basistilor , de ticalosia imbecila a Diaconestilor , faptul ca “rahatul din gramada USL-ista este in crestere si pute tot mai rau !” 🙁

  7. Sunt si una si alta. Iar domnu’ Dan in direct si in reluare nu e decat o marioneta in mana unui foarte dibaci papushar. Intrebarea e: cine este acela? Logic ar fi sa ii suspectam in primul rand pe cei cu interese comerciale in aceeasi arie de activitate cu cea derulata de Oltchim si care au tot interesul sa scape de un competitor serios. Insa mai pot fi si altii.
    Last but not least: daca e adevarat ca pe modelul de contract anexat documentatiei de privatizare s-au aplicat doar o stampila si o semnatura, e clar ca treaba e facatura si de o parte si de alta. Eu cred ca musiu’ Vulpescu e un fel de fostu’ de la Inspectoratul de Stat i Constructii (cel cu retragerea calitatii de parte vatamata a institutiei din procesul cu onor A. Nastase). Pt. cateva zile de asa-zisa promovare media da cu mucii’n fasole in cel mai jalnic mod.

  8. Ceva nu pot intelege. De ce s-ar face dator Vulpescu cu o demisie/demitere, daca se va dovedi coordonarea cacialmalei in interesul guvernului Ponta? Nu inteleg, acest Vulpescu ar fi putut actiona in interesul guvernului fara stirea Guvernului?! Daca DA, atunci este extrem de grav! Daca NU, atunci nu demisia lui Vulpescu va fi suficienta, iar procentul USL in seara zilei de 9 Decembrie s-ar putea sa fie drastic amendat de electorat. Nu stiu de ce, dar oricum ar arata adevarul, USL nu are decat de pierdut din afacerea Oltchim – DD, iar adevaratul castigator il cunoastem cu totii!

  9. Se pare ca aia-i oferta, iar scrisoare de garantie bancara nu exista, ar exista scrisoare de confort bancar care se pare ca se obtine destul de usor. In orice caz, Vulpescu si cine dracu’ o mai fi aprobat(Chitoiu?!) o asemenea procedura prin care DD castiga licitatia cu mizeria de mai sus, trebuie sa isi imparta timpul de acum incolo intre balamuc si parnaie.

  10. Eu nu am insultat pe nimeni, daca te-ai simtit inseamna ca esti cu musca pe caciula si nu vreau sa ma cobor la nivelul asta.

  11. erata: uitai un “i” mai jos…

    DD a licitat pe o suma de bani in contextul in
    care averea sa (sursa: tv) e mult mai mica.
    “Banii, de unde aveti mai baieti, banii astia ?”
    Toma Caragiu (“BD…”).

    Lasind la o parte circul cu “poporul a invins”,
    DD a mai scos 2 chestii:
    – “vreau sa semnez contractul” (un investitor care
    chiar cumpara ar fi spus: “semnam azi”);
    – “trebuia un contract de 1000 de pagini” (ce numar rotund).

    Totusi, nu si-a pus nimeni problema care e experienta sa in
    domeniu, cifra de afaceri, si daca va tine mai mult Oltchim-ul
    pe perfuzii doar pina la alegeri, dupa care-l va vinde la bucata
    pentru a scoate mai multi bani decit a-l vinde intreg inca “in viu” ?!

    In plus, am zapat si eu zilele astea si mereu aparea la ei
    “AMR x zile pina vom salva Oltchimul”. Deci era soto convins ca
    va cistiga, iar asta se intimpla doar daca stai purcoi de bani si
    faci o oferta mult peste ceea ce ar oferi orice investitor serios.

    Bilci, circ, teatru ieftin de opereta, “noaptea mintii”.

  12. Apropo, cind exista anumite dubii cu privire la
    (provenienta unor) sume de bani (aflate in conturi,
    ori pe cale a fi transferate), onpcsb nu arunca o geana ?

    Eu cred, ca de fiecare data (ca vorba aia, unde
    naiba ne aflam ?!), ca mai exista si varianta
    cirdasiei cu premeditare, pentru un interes pe
    termen scurt/mediu (e.g. in cazul asta, alegerile).

    @misu: nu stiu cit de mult aduce cu Rowan Atkinson,
    dar parul grizonat parca-l aseamana cu Truica…

  13. Nu-mi dau seama in ce fel s-a folosit Guvernul de DD.
    Inteleg partea cu trasul de timp si datoria fata de FMI, dar DD daca va castiga procente, le ia de la USL, nu din alta parte.
    Daca ideea era sa demonstreze FMI ca sunt serosi in privinta privatizarii, atunci intradevar, mascariciul de Vulpescu trebe usuit pt ca n-a fost in stare sa organizeze profesionist licitatia si a generat toata mascarada asta.
    Eu cred ca Guvernul si USLul nu si-au imaginat ca DD va folosi prilejul asta.
    Iar acum, daca DD stie sa exploateE mediatic si sa “explice” la popor cum “nu ll-au lasat sa faca bine” are numai de castigat, daca nu cumva iritati de situatie il infunda astia pt altele, vezi “santajul” Dar uit mereu ca n-ah Justitia deci n-au ce sa faca.
    Singura optiube a lui Ponta e sa dea cu Vulpescu de pamant pt mascarada, ai dreptate Victoe. asta daca nu cumva altcineva din USL a orchestrat totul, da’ chiar si asa, tot trebe sacrificat pionul pt imagine

  14. Treaba pare complicata, cand incepi sa numeri itele. Cert este un lucru: marinaru’a uneltit pt a putea cere demisia lui ponta! Cum-necum, a reusit, dd si-a primit si rasplata, ca el avea interdictie sa iasa din tara, dar azi a fost la infatisare si-surpriza!- a primit voie sa plece la munchen. Probabil doar o escala spre tarile calde unde sa bea o apa plata cu lamaie, impreuna cu manta!

  15. @ioan: in simularea unei privatizari pe care n-avea timp s-o faca bine. da, pierde electoral USL

  16. Dar cum se face ca D.D. a parasit tara cand avea interdictie de la procurori? I s-a ridicat asa subit si nimeni nu zice pas?

  17. vine 1 octombrie si se stabileste acciza la 4,52 pe euro de la 4,3 cit e acum…
    factura la curent, gaze, gigacalorie o sa mai fie umflate cu inca 5% pe linga maririle care au avut loc luna aceasta de 5% la gaze si 3% la curent

    CIRCul are un scop bine definit… sa ia pielea de pe boi in timp ce acestia se uita la elodia si nu la portofel

  18. Oltchim nu poate fi salvat decat cu capital de stat. Pentru ca din investitori privati a ajuns la faliment. Numai statul poate salva orice. Dar statul, mai are BNR-ul spre exemplu? Sau e majoritar tot al unor investitori privati? Rexerva de aur, ceva… Cine tipareste moneda nationala, din astea. Ala detine controlul. Nu cred ca statul mai are vreo putere la aceasta ora. FMI si Banca Mondiala rup tot. Guvernul Mondial, dobanda etc. Bafta.

  19. Stai putin, ca a plecat pana la Munchen. Acolo il asteapta cea mai tare firma de avocati, care ii vor confirma ca nu e bine intocmit contractul si lipsesc pagini, si virgule, si semnaturi si orice, numai sa se scoata. Ar fi interesant de stiut care este audienta postului dupa circul asta. Nu m-as mira sa fie in crestere si sa il compatimeasca toti taximetristii si toate gospodinele…saracu’.
    Oricum, un fiasco, altul marca USL. Asteptam privatizarea Tarom….

  20. alien: dd a fost si in august plecat cu fisa la disneyland (stiu acest lucru din surse f sigure)da si eu cred ca a castigat o mare parte din electoratul celor de la usl,baietii astia de sunt la putere acum isi dau cu stangul in dreptul rau de tot.Ieri am vazut un pic cat venin scotea hotul de videanu, il desfinta pe ponta pe care l-a numit de n ori “bula” si aveau afis AMR 76 zile, pana scapa de guvernul asta.Cat despre licitatii ai mare dreptate, stiu ce vorbesti caietul de sarcini trebuie pus la punct foarte bine(acum lucrez la una) si alerg dupa certificate fiscale si garantii bancare si pentru o suma mult mai mica.Imi pare rau pentru angajatii de acolo care au familii, si au crezut ca le-a pus dumnezeu mana in cap avandu-l patron pe marele dd.Sunt din ce in ce mai dezamagita si nu vad luminita de la capatul tunelului, ba din contra p[arca e si mai departe.

  21. Uauuuu , aia e “ofeta”… ???!!!
    Pai NU numai Vulpescu trebuia legal ci SI TOTI care au analizat-o si accept-o ! Ce dracu de valoare juridica si RESPONSABILA implica mazgalitura aia ? Pai ,daca tot a fost o oferta in nume propriu si NU printr-o firma care are ntampla , sediu , CUI si responsabilitate juridica , atunci TREBUIA facuta in fata unii notar , cu nume , prenume , C. I., CNP , domiciliu ,declaratie pe proprie raspundere ca se va supune rigorilor legii daca oferta este falsa ,fara acoperire ,etc., in nici un caz un om intreg la minte nu putea accepta mazgalitura aia.
    Daca astia-s oamenii pe care-i foloseste Ponta ca sa conduca tara , atunci “ne-o luat dracu ” (pt. ca , la imbecilitate , sunt copiile guvernelor Boc si MRU) sau sunt totusi blat cu Basescu . Efectiv nu stiu ce sa mail cred.
    PS:De ce Fiscul , INAINTE de acceptarea ofertei , N-A CERUT IMEDIAT JUSTIFICAREA PROVENINTEI BANILOR (avand in vedere uriasele datorii pe care le au firmele lui DD ). Cum dracu de Ponta si oamenii din Guvernul sau iau TOTDEAUNA cele mail proaste sau neinspirate solutii ?

  22. A fost o tragere de timp , nimic mai mult ! O privatizare serioasa trebuia facuta la vremea cand Oltchim era pe + , atunci cand inca mai functiona Arpechim ,principalul furnizor de materii prime , nu acum …cand are datorii mai mari decat capitalul social . Cand ajungi in sapa de lemn nu se uita nimeni in curtea ta ! “Succesul” asta trebuie trecut in contul guvernarilor Boc . Si in cotul jucatorului cu J…mare ! Jocul de-a industria …Heheheeeee!!! Diletanti !

  23. Din pacate, ne mintim si evitam sa spunem cu voce tare un lucru. Nu poti sa aduci o echipa de 20 de ministri si inca vreo 500 de secretari/subsecretari de stat, directori si directori adjuncti prin ministere, basca vreo 130 de prefecti si subprefecti si sa spui “de azi tara are o noua guvernare si o noua directie”.
    Este absurd, insa ne place sa auzim asta de fiecare data cand schimbam guvernul (sau cand se schimba el/se schimba ei intre ei).
    Nu! Nu se schimba nimic asa. Pana cand nu se va reforma intreaga administratie, atat ca si evaluarea fiecarui angajat pe baza de competenta, dar si ca organigrama si eficienta functionare, nimic nu se va schimba cu adevarat.
    In plus, daca nu va exista cu adevarat un corp independent de audit si control al institutiilor statului, numit pe baza de mandat de catre Parlament, mereu vom avea pe de o parte angajati ai ministerelor care vor executa orbeste tot ce li se va cere, de frica sa nu zboare din sistem, iar pe de alta parte, conducatori in ministere care sa profite de lipsa de cricneala a subalternilor.
    Eu asa vad lucrurile. Poate Ponta chiar vrea sa faca ceva bun. Credem ca poate? Nu, cu siguranta, nu!

  24. Nu mai trebuie asteptat nici un minut.Vulpescu asta si ministrul economiei “aut”. Plingeri penale impotriva lui Diaconescu si reluarea procedurilor dar cu “meseriasi”.Ce drac este atit de greu sa gasim oameni?
    Luciane tata cit esti de “indignat” si de paralel!Pai unde sa mai cobori tu care esti la nivelul genunchiului de la broasca ?

  25. 2 miliarde de euro investiti in 3-4 ani? Meserias DD-ul asta. Arunca cu miliardele zici ca-s pepeni. Pe urma ce nu inteleg eu este cum poate vorbi in oferta de un concern multifunctional fara sa fi luat macar legatura cu proprietarii firmelor ce ar face parte din acel concern (OMV, in cazul Arpechim). Adica daca planul prevedere o platforma integrata din care sa faca parte si alte active inafara Oltchim, ce se intampla daca nu pica la intelegere cu actualii proprietari ai acelor active? Sau are planuri de rezerva? Sau…? Da, ai dreptate, nu stiu cine a acceptat aceasta oferta, totusi nu e doar Vulpescu. Acesta a fost maestrul de ceremonii, decizia s-a luat totusi in back-office.

  26. Poate Vulpescu e omul lui Chitoiu la fel cum a fost Zaschievici omul lui Ciutacu. Doar o presupunere, dar mai stii??

  27. santinela

    Daca ai ceva de comentat la adresa userului “lucian”, te rog sa ii scrii corect numele. Nu este corect fata de mine (Lucian), probabil ca sunt altii care nu stiu ca “lucian” este alt user decat “Lucian”, cel cu care semnez eu.
    Este incorect pentru mine sa incasez injurii adresate altui user.
    Eu (Lucian) am IP fix si verificabil de catre titularul acestui blog, care poate confirma astfel lipsa de legatura intre cele doua usere.
    Multumesc pentru intelegere!

  28. @ Lucian
    Pot sa accept argumentele tale la multimea de maruntisuri ale activitatii administrative , dar NU la o problema punctuala si vitala atat de disputata .
    Pt. rezolvarea unei asemenea “pietre de moara” , dar si posibil “diamant” , ca Oltchimul (DACA vrei cu adevarat si nu mimezi doar …) aduci in echipa de evaluatori si negociatori DOAR OAMENI NOI , buni-profesionisti , specialisti unul-si-unul …!!! (vezi echipa de profesionisti care a castigat la Haga procesul cu Ucraina aspra platoului continental). Asta DACA vrei cu adevarat …?! 🙄

  29. Ambele…si vanduti si tampiti.
    Au aproape 5 luni de zile de cand “guverneaza” baietii astia.Pana acum nimic notabil…nimic bun.
    E bine ca cel care “nu bea si nu fumeaza”,il face pe ponta bula…si e la fel de bine ca dupa 5 luni de zile,ponta a ramas tot la “spuse” ca e hotul hotilor.
    Asta e si ideea sa ajungi la guvernare…sa poti spune(doar) in continuare ca unu’ si altu’ e hot.
    Cred ca baselu are “orgasm politic” acuma.

  30. Victor, n-a fost o acuza, ci doar o aluzie. Naiba mai stie citi/care sunt “acoperiti” si pe unde misuna. Traim in plin Orwell.

  31. Eu cred ca Vulpescu a facut ce i s-a spus!Si mai cred ca a fost un spectacol regizat prost!Cum se face ca Ponta a iesit imediat sa declare ca stie ca DD nu are bani?A aflat sambata sau duminica?Evident stia asta innainte de licitatie dar au facut in asa fel (nesolicitand garantii bancare)incat sa se intample exact ce s-a intamplat!Acum se lauda Ponta ca data viitoare vor gasi investitori potenti si seriosi.Daca acestia exista,de ce nu s-au prezentat acum,cine i-a impiedicat?Nu cred ca respectand un termen(care si asa a tot fost decalat)pus de FMI cu asemenea hal de privatizare “s-au scos”!Ce dracu,cred ca si adulatorii lui DD isi dau seama si nu s-o prinde FMI? Eu nu am nicio indoiala ca a fost circ dar nu-mi pot explica SCOPUL?De la referendum incoace USL-ul face doar miscari de sinucigas!

  32. nostradamus

    “Daca vrei cu adevarat” cred ca este expresia cheie, cel putin in afacerea Oltchim. In momentul de fata raspunsul corect pare a fi “nu s-a vrut”. Discutia insa capata valente deosebite cand discutam pana la ce nivel al structurii guvernamentale si chiar politice se va dovedi ca “nu s-a vrut”.
    Clar, nu prim ministrul se ocupa direct, tehnic, de o privatizare, deci nu il pot acuza pe Ponta de reacredinta, insa daca colaboratorii sai apropiati se fac vinovati de reavointa sau/si complot/blat cu Base(sa nu ma gandesc totusi la incompetenta), atunci Ponta are o mare problema, insa nu doar de imagine.
    Nici nu vreau sa ma gandesc la posibilitatea ca DD sa isi achite obligatia platii pachetului majoritar de actiuni. In aceasta situatie, cum va gestiona Ponta afirmatiile legate de capacitatea lui DD de a achzitiona acest pachet? Sunt sau nu afirmatii demne de diplomatia si seriozitatea unui Prim Ministru?
    Altfel, peste 9 zile DD refuza din diverse motive sa semneze contractul, dovedindu-se ca Ponta stia ce vorbeste. Sunt convins ca exista un raport SRI pe aceasta tema anterior licitatiei, prin care Ponta era avertizat asupra intentiilor lui DD. Cu toate acestea, s-a mers mai departe cu licitatia. De ce? pentru ca “nu s-a vrut”? Hmm…Tare mi-e ca nimic nu e ceea ce pare.

  33. Nu inteleg de ce atata agitatie cu Oltchimul. Teoretic s-a obtinut un pret nesperat. A fost un proces transparent, chiar prea, si procedural, ceea ce e foarte bine cu un jucator ca DD. Imaginati-va ploaia de inventii ce ar fi curs daca nu se vedea tot. Asa se comenteaza freza lui Vulpescu. Pare ca principala lui vina e ca nu arata ca baba cloanta si nu e mut. A fost o licitatie, nu un congres stiintific sau o prelegere pentru constipati.
    Cat despre DD, daca se dovedeste a fi un escroc, macar i-a scos din joc, cel putin pentru moment, pe cei de la pcc.

  34. @Al: daca aia-i licitatie de vanzare a unui combinat petrochimic si ala sef de institutie care se ocupa cu privatizarea, eu sunt James Bond
    @Radu: da, ne-au plecat valorile la capsuni si nu mai are cine privatiza prin tara
    @A: cand era Botis in belea, fix ca o tata isterica a reactionat. acu’, daca Cepoi e la “ai nostri”, trebuie sa cumpaneasca, nu-i asa? nu vedeti ce dubla masura aveti in judecata politicienilor?

  35. pai nu e chiar dubla masura. nu stiu ce hram poarta cepoi, dar eu il creditez pe ponta. pe botis l-au pus acolo sa raspunda la comanda, ponta l-a lasat pe cepoi sa continue ce a inceput.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.