- Ziaristul Ion Cristoiu, prima victimă a noi cenzuri din rețelele sociale
- Cum îți schimbi, rapid, gratuit și eficient, furnizorul de curent sau gaze
- Nu semna din prima contractele la utilități, nimeni nu mai face pomeni
- Manualul micului cititor de facturi: nu plăti nimic până nu verifici tot
- Cum să nu rămâi prizonierul furnizorului de curent electric sau gaze
Am observat la articolul precedent că există opinii conform cărora beizadelele sunt la fel în orice generaţie, orânduire socială, plasament în timp. Eu cred total diferit. În opinia mea nu poate exista un termen de comparaţie între inculţii zilelor noastre, preocupaţi doar de latura admirativă a potenţei lor financiare, şi copiii nomenclaturii comuniste, şcoliţi, educaţi, care în primul rând ştiau ce e aia o familie, un nucleu al căminului şi învăţaseră ce e aia respectul.
De fapt, cred că diferenţa colosală între cei de atunci şi cei de acum, ar fi că ăştia din zilele noastre au ca unic scop epatarea, afişarea cu ostentaţie a bogăţiei, întrecerea nevăzută dintre ei, în încercarea de a-şi arăta unul altuia care-i ‘mai tare’, în timp ce aparţinătorii trecutului comunist în primul rând se bucurau de viaţă, trăind-o din plin, trecând în plan secund, ba chiar uitând (simţind că nu contează) de latura afişării potenţei financiare sau a influenţei majore pe care ei o aveau prin prisma faptului că erau copiii cui erau… Nu văd ce rău a putut să facă un Mizil care a fost preocupat de băut, tras la buci, grătare cu prietenii şi chefuri non-stop. Asta se vede şi din fotografiile pe care le-ai prezentat în emisiune (apropo, cea mai bună emisiune tv a anului 2013…şi având în vedere că se preconizează a fi un an de căcat, are mari şanse să încheie anul pe locul 1 în topul meu personal). Arată mai mult a ‘Flower Power’, nu a ‘Scânteia Tineretului’. Zici că era bateristul de la Deep Purple, nu secretarul cu propaganda…
Dar pot înţelege antipatia pe care o simt cei care într-adevăr au suferit atunci când ‘se lua lumina’. Aş fi ipocrit dacă aş afirma că am suferit pe vremea aia. Am prins aproape 14 ani în comunism. Ani pe parcursul cărora am simţit din plin feeling-ul de tip ‘Mizil’. Nelipsindu-mi nimic, nu pot decât să rezonez în cel mai visceral mod posibil, cu oameni ca Serghei Mizil. Totuşi înţeleg furia unora care poate au suferit în anii aia, dar în acelaşi timp nu-mi dau seama de ce aleg să-şi îndrepte antipatia împotriva unor oameni care doar s-au folosit de sistem, distrându-se din plin şi trăindu-şi viaţa la ‘foc continuu’… Ce-ar fi trebuit să simtă Mizil? Să-i pară rău că s-a născut pe pământ, iar tatăl lui este cine este? Să fugă în pădure şi să taie lemne, mâncând ce vânează, ca Bear Grylls? Hai mai frate, ce naiba?!… Eu cred că-i de apreciat faptul că oameni ca el n-au făcut rău nimănui, ci doar au exploatat o lume în care se născuseră şi care-i răsfăţa. Sunt convins că fiecare dintre noi am fi făcut asta. Nu cred că ar fi fost un om dintr-un miliard, care să fi ales să-şi renege familia, şi să prefere să trăiască mizer, doar pentru a fi solidar cu cei suferinzi. Asta e… În familia aia s-a născut, acolo a vieţuit…
Acum sincer, ce comparaţie ar putea să existe între Zoe Ceauşescu şi Elena Băsescu? Una mânca matematică pe pâine şi avea un IQ format din trei cifre, dintre care a doua era cel puţin 3, iar alta abia leagă două cuvinte, şi alea agramate, şi n-are loc să pronunţe vocalele, din cauza botoxului care n-o lasă să-şi deschidă complet cavitatea bucală. Sau ce comparaţie poate exista între Mădălin Voicu şi fiul lui Căşuneanu? Unul provine dintr-o familie de artişti, are cel puţin 7 ani d-acas’ şi o educaţie de invidiat, plus şcoala vieţii din plin… 😉 , iar celălalt nu ştie nici teorema lui Pitagora, dar nici cum se desface o bere cu dinţii… Aşa că despre ce vorbim? Sau ce comparaţie ar putea să existe între Mizil şi Poponeţ? Sau Cornel Dinu şi Dodel… Sau Fanuş Neagu şi Cărtărescu?… Pffff….. Aveau gaşca lor, se distrau, chefuiau, ‘republica înălţau’. 😀
În opinia mea, sentimentele născute de către ei în oameni, sunt diametral opuse. Fie îi deteşti din ficaţi, fie îi îndrăgeşti teribil. Eu îi iubesc în cel mai sincer, platonic, admirativ şi plin de respect mod posibil. I wish I was them…in a way, I even was a bit like them… 😉 E ca şi cum un hippiot îşi doreşte să fi prins Woodstock-ul din ’69. Toţi ofticaţii şi suferinzii comunismului şi-ar fi dorit să fie în locul lor, doar că unii (mulţi la număr) n-au tăria să recunoască asta… 😉
Cataline si Ionescule, tu emiti pareri diferite mai mereu doar ca sa pari
mai interesant. Degeaba ai trait cei “aproape” 14 ani in comunism daca
afirmi cele de mai sus. Mai citeste comentariile noi din postul anterior,
poate-ti “cade fisa”; e vorba de ceea ce progeniturile, dar mai ales,
onorabilii lor parinti reprezinta; nu facem comparatii intre X si Y.
Si aici nu-i vorba ca o anume persoana care duce un trai obisnuit (si care
dispune [sau nu] de o anume notorietate intr-un anumit domeniu, notorietate
determinata de performante in acel domeniu) “i-ar detesta din ficati”, ori
“indragi teribil” pe cei mentionati mai sus, ci dispretul fata de ceea ce
ei reprezinta; prin ceea ce afirmi, tu nu faci decit sa banalizezi raul ce
se strecoara intr-o societate “multilateral dezvoltata” ca a noastra,
reducind principiile la nivel de discutii de precupete, punind semnul
egal intre impostura si onestitate, intre aparenta si esenta.
Este vorba de faptul ca “unii sint mai egali ca altii, iar copiii celor
“mai egali” s-au bucurat intotdeauna de fructele otravite ale guvernarilor
“de succes” ale parintilor lor, au beneficiat din plin de o multime de
lucruri si au avut acces nemeritat la anumite pozitii/facilitati.
E vorba de un principiu simplu.
“Toţi ofticaţii şi suferinzii comunismului şi-ar fi dorit să fie în locul lor, doar că unii (mulţi la număr) n-au tăria să recunoască asta… ”
Spune tu chestia asta celor care au trait inainte de ’47, care au avut
crezuri, si care au suferit pentru ele ca si-ar fi dorit sa fie in locul
celor specificati anterior, si vezi ce reactie au, sau incearca sa te
pui, fie si pentru citeva secunde, in pielea personajului Petrini.
Pentru principii au murit/s-au sacrificat oameni, s-au purtat razboaie.
Exemplu: sa zicem ca tu, X, patimesti din cauza unui “potentat” al
vremii, ori din cauza progeniturii sale: a) pe maica-ta o calca ala cu
masina, b) pe sor’ta o violeaza, c) pe taica-tu, in ciuda competentei,
il dau limbricii din partid afara ca sa fie inscaunat unul de-al lor.
In primele doua cazuri se musamalizeaza, iar partidul-stat, ingroapa
mizeria. Cam ce-ai simti fata de sistemul lor, de “casta” lor, de ei ?
” Nu cred că ar fi fost un om dintr-un miliard, care să fi ales să-şi renege familia, şi să prefere să trăiască mizer, doar pentru a fi solidar cu cei suferinzi.”
Oricine ar fi avut un dram de constiinta, ar fi preferat sa se rupa de
familie si sa duca pe cont propriu un trai onest, prin propriile puteri,
fara sa beneficieze de ceea ce i se punea pe tava.
“Nelipsindu-mi nimic, nu pot decât să rezonez în cel mai visceral mod posibil, cu oameni ca Serghei Mizil. ”
Wow… te integrezi perfect in acest fel de sistem.
@ Catalin Ionescu
Tizule, in calitate de ofticat si suferind al comunismului, am taria sa recunosc faptul ca prefer oricand locul meu locului alora. Si oftica mea nu se rezuma la filamentul incins, ba din contra, uneori e bine sa stingem lumina.
@ Catalin Ioan:
Cătăline, coloana vertebrală e un lucru rarisim într-o lume de amoebe şi euglene. Nu multă lume se simte bine în propria piele. Unii (mulţi la nr.) îşi mănâncă de sub unghii şi se aşteaptă ca bogaţilor să le pese. Uitând de fapt că prin definiţie (având întipărit adânc în ADN-ul său), reprezentanţii speciei umane sunt violenţi şi meschini.
Departe de mine intenţia de a face apoligia comunismului, cu toate că democraţia mi se pare un sistem de valori cel puţin la fel de bolnav, incapabil să strunească 7 miliarde de oameni – dar asta e altă discuţie… Comunismul era superb pe hârtie şi imposibil de pus în practică, iar democraţia arăta bine atât pe hârtie, cât şi în practică, dar (în opinia mea) nu pentru un număr de oameni de 10 ori mai mare decât câţi existau pe pământ la momentul inventării ei de către romani.
Şi totuşi, lăsând la o parte sistemele de orânduire socială şi judecând cinic, dar logic, mi se pare o totală ieşire din decor percepţia conform căreia copiii nomenclaturii comuniste sunt de vină pentru acţiunile părinţilor lor. Ah, dacă şi copiii lor ar fi intrat în sistem, funcţionând ca atare, făcând nasoale, atunci da…mi s-ar părea de bun simţ să-i blamăm pentru ce au făcut. Dar aşa…când avem de-a face doar cu persoane cel mult pitoreşti, care n-au făcut altceva decât să se bucure de statura pe care le-a oferit-o soarta/natura/destinul/Dumnezeu…you name it…atunci mi s-ar părea firesc să constatăm şi atât. Din câte observ eu, se încearcă denaturarea şi trecerea discuţiei într-un alt plan (nu de către tine) – cel al oropsiţilor soartei, al victimelor atrocităţilor comunismului, al asupriţilor şi umiliţilor fizic şi psihic. Unii recurg la a ne povesti ce-au păţit rudele lor de gradul 1 şi 2, crezând că în felul ăsta impresionează sau emoţionează (sau poate încercau să insulte, ori să jignească…). Numai că eu sunt un om tolerant, şi înţeleg că impotenţa intelectuală a unora nu este o dizabilitate, motiv pentru care nu o tratez cu amuzament, singurul sentiment stârnit fiind compasiunea. Puţinii la minte nu au nici o vină pentru alcatuirea lor interioară, atâta timp cât nu toţi oamenii pricep mai mult decât legatul şireturilor şi cadenţa paşilor, cu scop locomotoriu – de deplasare… Stângul – dreptul – stângul – drep… etc. 😉
Caz în care ignoranţa mi se pare cea mai bună soluţie, în ce-i priveşte…
Revenind. Uite, o să mă refer direct la tine şi la mine, drept exemple concrete, pentru a nu exista niciun dubiu. Dacă tu te-ai fi născut pe pământul ăsta, iar tatăl tău ar fi fost viceprim-ministrul României comuniste, pe numele său Mizil, ce ai fi făcut? Ai fi fugit de acasă pentru a-i ajuta pe săraci, precum Robin Hood? Ai fi trăit în pădure precum Bear Grylls? În sensul ăsta făceam comparaţia, cu privire la cei care ‘şi-ar fi dorit să…’. În sensul că eu dacă m-aş fi aflat într-o atare situaţie, aş fi făcut fix ce au făcut ei. Chefuri, ciulamale, drinkuială la greu şi tras la buci. Ce altceva puteai să faci pe vremea aia dacă erai copilul vreunui înalt demnitar al statului comunist? Ah, bine…puteai să faci nasoale. Să fii genul de copil căruia îi plăcea să tortureze animale când era mic, şi crescând mare, mutai ţinta pe oameni. Or fi existat şi cazuri de genul ăsta…nu zic nu. Dar aici era vorba despre Mizil, pe lângă care am adus eu în discuţie o parte a restului găştii lor de petreceri: Zoe, Dinu, Fănuş Neagu, Mădălin Voicu, plus mulţi alţii ca ei. Şi din câte am văzut spunându-se despre ei în ultimii 23 de ani, dar mai ales văzându-i pe ei vorbind în emisiuni precum asta, nu mi-au creeat deloc impresia unor torţionari de tip Mengele. Ba din contră, mi se par nişte oameni de bun simţ, cu care se poate dialoga, situaţi diametral opus faţă de copiii îmbogăţiţilor zilelor noastre, din motive pe care deja le-am enunţat, dintre care în primul rând – educaţia. Din punctul meu de vedere orice încercare de comparaţie devine ridicolă, dacă e să ne referim la actualii parveniţi, pusi faţă-n faţă cu cei care erau adolescenţi în anii ’70.
Cât despre ‘luat lumina’, îmi aduc aminte cu plăcere de serile în care zeci de copii ne jucam afară pe întuneric, şi încercam să ne imaginăm raze laser emanate de lanternele noastre Tiger cu 2 baterii, pe care le mânuiam în nopţile ceţoase de toamnă, iar în momentul în care zeci de becuri se aprindeau în blocuri, laolaltă cu stâlpii de iluminat public, atunci când era reluată alimentarea cu energie electrică, strigam toţi în cor ‘A veeeniiittt luumiiiiiinaaaaa!’… 🙂 Good old times… Aşa e, uneori nu numai că e bine, ba chiar e indicat să mai stingem lumina. 😉 Păcat că noile generaţii îşi vor aduce aminte doar de ‘a picat netu’, sau ‘n-am semnal la telefon’, în loc de ‘a venit lumina’. Dar asta e…fiecare generaţie cu amintirile ei.
Păcat că unii nu se pot dezlipi de propriile frustrări, pe care încearcă să le mute pe noi şi noi ţinte, căutând vinovaţi oriunde, numai în ei înşişi nu. Tocmai de-asta mi se pare de apreciat o coloană vertebrală. Pentru că tocmai caracterul ei rarisim, o face să devină demnă de admiraţie. Apropo, nici eu n-aş fi dorit să fiu altcineva în afară de propria-mi persoană 😉 , numai că spre deosebire de mulţi alţii, eu pot disjunge latura oribilă a comunismului, de latura sa boemă – reprezentată de răsfăţaţii acelor ani, a căror singură ‘vină’ a fost că s-au născut în familiile în care s-au născut.
Catalin Ionescu, tot vorbesti de “coloana vertebrala” in “lumea amoebelor”,
(apropo, tin minte ca in 2012 nu erai chitit sa iesi in strada din cauza
unei dileme legate de reprezentativitate, dilema ce Ciutacu ti-a rezolvat-o
pe loc printr-o intrebare retorica), tu nu esti in stare sa porti un dialog
fara sa jignesti, oricine mai vechi pe blogul asta stie la ce ma refer, si
daca ai nelamuriri, iti pasez tot aici link-urile catre jignirile tale.
“Dar aşa…când avem de-a face doar cu persoane cel mult pitoreşti, care n-au făcut altceva decât să se bucure de statura”
“Statura” in ceea ce priveste beizadelele ?! Wooooooooow…
Unii recurg la a ne povesti ce-au păţit rudele lor de gradul 1 şi 2, crezând că în felul ăsta impresionează sau emoţionează (sau poate încercau să insulte, ori să jignească…).
Daca e vorba de jignit, doar tu esti acela care o face.
Orice gîgă de 6 ani cu mucii-n nas care a invatat alfabetul poate
citi “Exemplu: …”. Deci era vorba de un exemplu ipotetic, nu de
rudele de gradul 1 si 2; merci pentru incercare, slabut oricum.
“…mi se pare o totală ieşire din decor percepţia conform căreia copiii nomenclaturii comuniste sunt de vină pentru acţiunile părinţilor lor.”
Parintii beizadelelor au facut aceasta tara ceea ce este, iar
ei sint ceea ce sint, si s-au simtit foarte bine in pielea lor; te rog
eu frumos, nu incerca sa le iei apararea, ca-ti sifonezi imaginea, aia
rid de tine cind citesc ce scrii aici, iar pusul cenusii in cap, pentru
a mia oara-ti repet, nu foloseste la nimic, cine a zis de “Mengele” ?!
“Stinsul luminii” si restul dragalaseniilor (manipulare afectiva)
nu prea merge. A fost o epoca de trista amintire. Punct.
Comunismul a avut o “latura boemna” ?! Vai, zau asa…
Beizadelele, in orice epoca, au fost, sint, si vor fi, cel putin, dispretuite.
Apropo, din dezgust profund fata de ce scrisesi prima oara,
am trecut la risu’-plinsu’ (cum mai dregi tu busuiocu’, bibicule…).
*latura boema
Dle/dna ソリン ar fi interesant , cel putin pentru mine, -ti citesc si parerile personale nu doar o polemica pe textul amicului CI. S, apropos de “Exemplul” ipotetic de care vorbeati, probabil ai dorit sa zugravesti, hypotethical, of course, realitatile romanesti ale zilelor moastre!:) In rest, Sarbatori Fericite, fara frustrari inutile!
Fie ca Lumina Invierii Domnului sa va calauzeasca pasii si sa va umple sufletul de pace si bucurie.
Sarbatori Fericite si un Paste Luminat, d-stra d-le Ciutacu si fam. d-stra.
Aceleasi alese ganduri si celor ce comenteaza pe acest blog ,celor ce-l viziteaza.
Hristos a Inviat !
@De @ソリン pe 4 May 2013 la 06:54
Mi-ati citit deja parerile personale;
abuzuri s-au facut si inainte si dupa ’89.
In rest, daca va intereseaza viata privata
de dinainte de ’89, ma tem ca nu va pot ajuta.
Daca vorbiti de frustrari, cititi va rog
textul amicului dvs CI si veti vedea repetarea
“trasului la buci”. 🙂