Într-o perioadă în care pe toți parcă i-a apucat autodetonatul și autodenunțatul selectiv, comit și eu o oarecare mărturisire, infinit mai benignă decât efuziunile tardive ale vedetelor politice. Și o fac fiindcă mi se pare extrem de relevantă în actualul context, în care ies pe bandă rulantă aranjamentele/comenzile pentru arestări/condamnări la care a fost parte cam toată crema clasei politice.
Se apropiau alegerile parlamentare din 2012. USL era deja la guvernare, cu titlu de provizorat, înaintea viitorului mare triumf electoral care a precedat destrămarea celui mai ambițios și deștept proiect politic postrevoluționar. Mă sună Crin Antonescu, singurul de la vârful USL care nu uitase niște momente-cheie și care nici nu avea impresia că dominau ei piața electorală doar de deștepți și frumoși ce sunt. Și tot singurul care, după ce ai lor se instalaseră confortabil în scaunele puterii inclusiv (sau mai ales) pe spatele nostru, m-a întrebat dacă vizez vreo poziție de demnitate publică. Și care, de altfel, înțelesese refuzul meu scurt și, zic eu, argumentat. Telefonul era, cumva, o revenire și un soi de scrisoare (vorbită) de intenție. Fără teama de interceptare, fără nimic conspirativ, frust și direct, așa cum comunicam la vremea respectivă, copreședintele USL mă abordează scurt (citez din memorie, dar stau bine la capitolul ăsta): “Bătrâne, ți-am înțeles atunci refuzul, nu-mi place să insist, dar am o propunere concretă. Avem locurile eligibile jumi-juma și vreau să-ți ofer, din partea PNL, dacă te interesează, unul dintre ele; județ sigur, primul pe listă, nu te interesează costurile de campanie. Tu pui degetul pe el, eu semnez lista.” Discuția a fost destul de lungă, noul refuz a fost consemnat, două dintre motive le detaliez, pentru că au legătură cu iureșul actual. Pe scurt, argumentele mele au sunat cam așa: “mie-mi place ce fac acum, voi aveți lefuri mici ca parlamentari, nu știu să fur și nici n-am de gând să mă apuc la bătrânețe, dacă tot s-a împărțit țara în jurul meu și n-am pus botul”, respectiv “mă vezi pe mine soldat credincios, cu tine și cu Victor șefi direcți, care să execute fără să crâcnească și fără să gândească ordinele de partid/alianță?” Am convenit, cu amandamentul că oferta e valabilă până în preziua depunerii listelor la BEC, că nu ne încurcăm, dar rămânem prieteni 🙂
Privind retrospectiv pe calendar, era în perioada premergătoare primirii atât de discutatelor (astăzi) ordine de la Bruxelles privind raportarea stadiului marilor procese de corupție și urgentarea finalizării lor întru condamnările care aveau să ne transforme în partener de încredere al marii familii europene. Și vă întreb, acum, așa cum i-aș fi întrebat atunci pe Victor și pe Crin: voi vă închipuiți că, dacă aflam oroarea și eram formal uselist, aș fi putut să tac din gură și să mă fac că plouă?
Chiar, ca! Aia a fost ultima sansa, ca, intre timp, am trecut prin navalirea tehnocrata, de care inca nu ne-am vindecat si au compromis astia ideea de guvernare. ..Invazie, sau vaccin?! Depinde din ce parte privesti, pentru naivii repede punatori de bot la “platforma 100”, sau “programul de guvernare”, poti sa spui ca a fost o navalire tehnocrata, barbara peste plaiuri mioritice, cu consecinte deosebit de grave asupra mentalului democratic al aborigenilor. Pentru ceilalti, votanti, din nevoia minimizarii dezastrului, la patru ani, a fost, in sfarsit, vaccinul lecuirii de speranta coboratoare de la stat, pentru ca, romanul a bifat toate posibilitatile si i s-a luat si de mantra aia cu “tehnocrati”, ca de la guvernele politice oricum nu mai astepta nimic…Iti spun asta, ca tu, pare, ca aveai sansa de a fi un soi de tenocrat intr-o alcatuire politica, cum sunt multi, repede, apoi, asimilabili de aparatul de partid. Asa ca, daca ma gandesc la sanatatea fiintei tale, ti-a trecut glontul pe la urechi!
P.S. Desi, intr-un viitor incert, ar trebui sa va uniti eforturile, voi astia cu gura mare si cu ceva neuroni atasati de centrul vorbirii, intr-un soi de platforma sociala….aveti acces la realitatea cotidiana necenzurata si chestia asta ar trebui exploatata, cumva…
Mult succes in tot ceea ce faceti! Ati ramas in picioare pana la capat! Eu cred ca daca va manjeati de politica erati pe lista aia, ca nu aia din capiatala Belgiei au facut-o, a fost trimisa de binevoitori romani. Sanatate si liniste!
Felicitari, d-le Ciutacu : am inteles ca va cauta Bucurica ! Zic ca e de bine, asta ne intareste convingerea ca sunteti mai util asa cum sunteti acum, decat intr-o administrare calduta, efemera…
PS : Dac-o fi ca la aia a lu’ chiovesi, in care presa i-a sifonat toga de (ne)magistrat, chiar si in lipsa (cazul d-lui Savaliuc), facem un ONG, si strangem, sa-i “reperam” bucuricului onoarea nereperata…Vorba sloganului, “sa dam o sutica pentru bucurica”.. E si-asta un fel de Ateneu contemporan si in viata; merita restaurat, dupa caz…