“Am formulat, în temeiul Legii 544 (privind liberul acces la informaţiile de interes public, n.r.) o solicitare către Parchetul General, să mi se spună dacă există vreo plângere penală sau vreo sesizare la activitatea mea ca ministru sau a instituţiei pe care o conduc. Răspunsul lor a fost că nu există nicio plângere, iar instituţia nu s-a autosesizat” (Elena Udrea, declaraţie de presă, 3 septembrie 2009).
DNA nu furnizează date cu privire la modalităţile de sesizare prevăzute în art. 221 Cod procedură penală (plângere, denunţ, sesizare din oficiu) ori cu privire la conţinutul unor eventuale plângeri, denunţuri sau sesizări din oficiu, deoarece aceste informaţii nu sunt publice, în conformitate cu Legea 544/2001 (Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru Antena 3, 3 septembrie 2009)
SUNTETI N3BUNI? Va lasati trasi pe sfoara?
Nu vedeti ca toata societatea e prastie de nu-si mai cunoaste nimeni obiectul munci?
Voi vorbiti de cai verzi pe pereti si tzara se duce vertiginos pe rapa.
Am sa ma explic in continuare…
Nu era nimic in tzara asta mai bun de facut decat o lege care sa provoace o dezbinare crunta: legea salarizarii. Care numai unica nu e… Sau Legea Dezbinarii Nationale. Totzi asmutiti impotriva tuturor. Supremul “Divide et Impera”. Cel din totdeauna. Dar noi oricum nu invatam nimic oricate lectii ne-ar da istoria. Ne cam meritam soarta…
Sa presupunem, prin reducere la absurd, ca aceasta lege e in functiune in forma ei perfecta, unanim acceptata.
Ar curge lapte si miere pe strada? Ne-am revigora economic instantaneu? Toate problemele reale ale Romaniei ar dispare ca prin farmec?
Eu cred ca NUUUUUUUUUUU!
Calitatea si performanta sistemelor ar fi ajutat mult mai mult. La ea trebuia racordata grila de salarizare. Simplu, nu?
Aceasta lege (cea din discutie) este praf in ochi. Este o faramitzare fara precedent a unui electorat ca sa intre sleit si ametit, aproape tâmp, in alegeri. Ca sa nu mai intelegem nimic si ca acesti imb3cili ce ne conduc sa aibe scuze la crasa incompetenta ce nu se sfiesc sa o afiseze in vazul si in dispretul natiunii.
Chiar nu stie nimeni matematica? Chiar ati taiat porcul cand s-a predat regula de trei-simplu?
Va jucati cu cifrele fara sa bagati de seama ca acestea dezbina mai ceva ca bancurile politice spuse intru-un cadru inadecvat.
Pe aceasta lege va puteti juca cat vreti in sus si in jos cu cifrele pentru ca nu inseamna nimic. De fapt… mai nimic.
Nu ierarhizarile intre categoriile sociale sunt importante pentru ca ele doar raporteaza o categorie sociala la alta FARA SA FIE ACEEASI UNITATE DE MASURA intre ele. Cifrele de acum din grila unica de salarizare nu reprezinta decat o masura a orgoliilor unor categorii sociale. Importanta este ‘saracia’ ce trebuie impartita. O suma apropiata de ZERO tot ZERO iese chiar cu coeficientul 12, desigur exagerand un pic.
Noi distribuim saracia si de aceea este asa greu. Acest joc orb va conduce in scurt timp la ample convulsii sociale. De fapt a fost deschisa, cu premeditata stiinta, cutia Pandorei.
Asadar, asa cum este in prezent, coeficientul sectorial reda un minim de echilibru intre diversele categorii sociale carora ar trebui sa le se aloce un procent din PIB in functie de importanta sociala si ce e mai important, in functie de numarul de persoane ce deservesc acel sistem. Altfel vorbim discutii!!!
In plus acest sistem haiducesc nu-i va ajuta nicidecum pe cei mai multi in schimb va curma orice ascensiune spre performanta.
De fapt lupta petru suprematie in aceasta lege este identica cu lupta pentru existenta stramutata din regnul animal in plan social.
Domnilor, nu se pune problema ca aceasta lege nu ar fi importanta. Dar nu este CEA mai importanta la ora actuala. E ca si cand unui pacient cu cancer i se administreaza cu buna stiinta aspirina. In timp ce situatia se inrautateste vizibil , “doctorul” in persoana guvernului, cu un calm debordant, il ‘abureste’ pe bolnav ca evolutia bolii este buna, desi este constient de iminentul deces al impricinatului. Asta in timp ce spitalul se naruie su propria-i povara, strivind inclusiv personalul medical.
Pentru un astfel de cinism/genocid, chiar nedovedit, Ceaus3scu a fost impuscat.
Este inca o dovada a folosirii fara folos a banului public. 10 luni de cheltuieli inutile care nu ar fi grevat tzara cu atata paguba cat sa fie necesare zile fara plata si alte cele.
Dupa cele 10 zile, ce vor urma? Alte 10 sau 15?
Ce a fost pus in loc ca lucrurile sa evolueze mai bine?
Parerea mea este ca acesta este Cel Mai Pagubos GVrn cu cel mai pagubos imparat.
Chiar nu mai vede nimeni ca tara asta ar functiona mai bine neguvernata decat cu aceasta guvernare.
Si e un singur vinovat… Ghiciti cine?
In seara asta la Badin si Coman a fost Hrebe – tatal baiatlui mintit (inclusiv public) de tata Base si EbaBase privitor la vârsta Ebei (ca sa nu para prea hoasca fata de fragedul armăsar Hrebe.
I-a mai sucit un cutit pe subiecte de alcov neplăcut pentru Băse … Cică Udrea ceva cu Preda într-un motel anul trecut.
Sunt curios de unde si in baza carei legi va cere Udrea de data asta adeverinta ca Hrebe-i mincinos!
De la SPP? … Cică de acolo ar fi aflat Vanghelie!
Îi spun eu de unde ne cunoaştem: de pe vremea când mânca gratuit la masa soţului meu, de atunci ne ştim. Şi recunosc că şi eu, ca şi mulţi alţi oameni serioşi, ne-am înşelat cu privire la caracterul dânsului”, a mai spus Udrea. (vorbind despre Cosmin Gusa)
SURSA:
mediafax.
Eu pricep din declaratia asta, ca la masa sotului doamnei Udrea se mananca de obicei contra cost, eventual pe tichete valorice, iar domnul Gusa a constituit o exceptie, fiind considerat probabil persoana defavorizata.
Salut Ciutacu-le
se pare ca nu esti singurul care este de parere ca articolul lu’ Alexandra Svet se indreapta catre o directie gresita.
Uite ce spune omenasul acesta:
Asta nu e România noastră! Mulți dintre noi, cei tineri, avem ca prim impuls tendința să răspundem afirmativ la această sintagmă, nu pentru că știm exact ce înseamnă România, ci pentru că asta ne spune „stomacul”.
Demersul unora dintre noi pentru a schimba societatea este firesc, liberal, se regăsește și în trecut, reprezentând o încercare lăudabilă a tineretului dornic să proiecteze în real idealismul său. Dar, de cele mai multe ori, demersul nu pleacă de la rădăcini reale și privește mai întotdeauna spre politic pentru a-și atinge țelul. Oare de schimbări politice avem noi nevoie înainte de toate? Cred că nu, și o perspectivă istorică e mai mult decât relevantă în acest sens, căci încă de formarea României moderne afirmăm vina politicului fără a ne întreba în ce măsură am eșuat, noi cetățenii, în construirea unei comunități civice deschise, capabilă să se organizeze eficient, să taxeze, necruțător și nonvilolent, orice sfidare a politicului. În fond, de unde provin acești politicieni și pe cine reprezintă ei dacă nu din sânul nostru și pe noi? Cât de vinovați sunt acei „…escu”, „…rea” și mulți alți „iluștrii” politicieni, când oameni ca ei pot fi zăriți pretudindeni în țară și la orice nivel social? Nu cumva state precum Olanda, Anglia, Franța, au progresat primele întrucât schimbarea a venit din cuprinsul populației, de la acțiunile acelor oameni care, călăuziți de dialogul filosofic al unor mari gânditori precum Erasmus din Rotterdam, John Locke, Voltaire etc., și-au unit destinele și s-au ridicat deasupra normalității contemporane? În cazul lor spiritul schimbării mocnea cu mult înaintea apariției marilor personalități. Dar putem afirma același lucru și despre o societate ce pare că nu-și poate defini identitatea și este incapabilă să realizeze ruptura față de trecut? Merge la noi o schimbare de jos în sus ori de sus în jos? Și dacă nu, care sunt cauzele acestei neputințe?
Schimbarea radicală a vieții politice nu e doar greu de făcut, dar nu e nici posibilă atât timp cât noi, cetățenii, nu învățăm din trecut și începem să construim în România o societate civilă deschisă, bazată pe dialog tolerant și cosmopolit, capabilă astfel să arunce „afară” orice caricatură politică. Haideți să construim mai întâi civicul și apoi politicul va fi forțat să își schimbe năravurile, așa cum au făcut olandezii și englezii cu secole înaintea noastră, cum îndelung au luptat cetățenii americani pentru ștergerea nedreptăților consacrate în opera legislativă a „părinților fondatori”. Avem exemplul unor precursori precum H. D. Thoureau, M. Gandhi, M. L. King jr. și ne putem folosi în acțiunea noastră de munca asiduă întreprinsă în studiul nesupunerii civile nonviolente de dr. Gene Sharp.
Esențial este să privim în oglindă, să realizăm o introspecție interioară, să vedem de unde plecăm și ce putem face pentru a ajunge acolo. Fundația României nu are în componența ei ideea de națiune politică, axată pe cooperare civică, ci ideea, limitată, de națiune etno-lingvistică, adesea lipsită de spirit comunitar. România de azi seamănă izbitor cu cea de acum 100 de ani: circa jumătate din noi trăim în mediul rural fără a beneficia de facilități considerate la oraș banale; economia a regresat și aproape că nu mai există; mulți avem o educație de spoială, făcută superficial, la fără frecvență ori la distanță; suntem copiii părinților și individualismul din noi ezită s-apară.
Discuția trebuie purtată în jurul nostru, cei mulți, în jurul a ceea ce putem face, și nu în jurul politicului. Am aruncat vina dintr-un colț în celălalt – ocupații străine, domnii fanariote, comunism – și nu am observat unde zace reala problemă, găsindu-ne după 89 de „capul nostru”, în imposibilitate de autoghidare. Pe scurt, identitatea noastră, aflată îndelung în umbra străinului, pare azi o umbră perfidă a unei amintiri șterse, parcă inventată.
Am ars etape introducând forme fără fond! Să zicem că erau vremuri de la sine înțelese, datorate decalajului față de Vest, dar cum se face că nici azi nu realizăm cine suntem și vrem peste noapte să avem dreptate, libertate, egalitate, neștiind măcar că democrația e o utopie abstractă. Să învățăm din greșelile ori din succesele celor din față?
De ce să nu recunoaștem să suntem balcanici, și „inima”, parvenitismul, ciubucul, bacșișul, delăsarea, nepotismul sunt mai aproape de noi decât rațiunea, munca asiduă, răbdarea, seriozitatea, idealismul și meritocrația?
De ce să-i schimbăm pe politicienii actuali și cu cine? Așa „potent” să fie tineretul? Liberal, radical, e dornic s-arate că are dreptate, fără carte și muncă în spate. Ce ar fi dacă am începe prin măsuri educative, simple, de bun simț, urmând o politică a pașilor mărunți, cu răbdare și sârguință? Haideți să nu mai ornăm orașele și mediul cu multiple deșeuri, să respingem campusuri studențești pline de baruri, cluburi, shaormerii, câini vagabonzi și boshetari cu punga la gură, să spunem nu trișorilor, falsorilor și șmecherilor, să punem mâna pe carte și propaganda să o combatem, să mergem afară cu gînduri de formare și întoarecere-n țară, să constituim asociații proprii fără a mai aștepta mila și condițiile „consacraților”. Sunt câteva acțiuni aparent simple, care prin fapt pot transforma progresiv și eficient mentalitatea tinerilor.
Să ne schimbăm mai întâi pe noi înșine, și clasa politică nu va mai avea scăpare. Să devenim din obiecți subiecți, să-i răpim statului preponderența constituțională și să-l transformăm în obiect al acțiunilor noastre, și nu invers. Să nu ne încredem în dreptul de vot mai mult decât în propriile noastre capacități de a acționa unit și organizat.
Experiența istorică, la nivel mondial, a dovedit că politicul se va schimba numai dacă civicul i-o va putea impune. (O. Lavinius G; 02/09/2009; [email protected])
Zvircolirea E.U. ma face sa deschid DEX-ul si incerc sa aleg din sinonimele date cea mai potrivita pentru situatia actuala.Nu mi se pare ca este vorba de miscari spasmodice, nici de zbucium, nici de framantari sufletesti; mai degraba este miscarea in asternut de pe o parte in alta de neliniste creata de…?!, ceea ce presupune CTP-ul
@ Sorin Moroianu
Ce spui tu este frumos … dar
romanii sunt obositi
speranta cere energie
romanii sunt visatori (meditativi)
speranta neinselatoare cere model adecvat structurii sufletesti
romanii sunt in general
fie prea bogati in raport cu cinstea lor
fie prea saraci in raport cu munca lor
fie prea inglodati in istoria saraciei lor
fie prea resemnati in condiția lor.
E normal dupa vreo 75-80 de ani de succesine de regimuri deviante si contradeviante si fara vreo mare realizare națională.
Clasă de mijloc ioc.
Ideea de societate civilă a fost deturnată de urmasii unui Grup de Monolog Social cu prea multi sinecuristi si destui info-securisti printre ei.
Formatorii de opinie sunt, din pacate, vedetele. Vedetele sunt obsedate de rating. Se mulează pe mintea ”publicului mult”. Rămân inteligente, agresive, interesante … dar lipsite de viziune și phronesis … isi ingroapa publicul in prezent.
Probabil că avem nevoie de un mare accident sau noroc național pentru ca să apară o masă critică de ”români deșteptați” ca să deschidă calea către o nouă eră de demnitate românească!
(Norocul este mai puțin probabil decât accidetul!)
Până atunci:
fie vei fi considerat un idealist si-ti vor zambi ironic ”preabogatii pentru cinstea lor” sau te vor adimira pasiv cei lipsiți de vlagă.
Părerea mea: Fără credință nu se poate!
Teoria d-nului Saftoiu ne duce la concluzia ca acum se angajeaza blonde cu gura mare si fara creier.Vai de securitatea noastra !
Inca un motiv in plus pt mine si familia mea sa ne bucuram ca am ales drumul pribegiei. Plaiurile Bucovinei or fi mai frumoase decat cele ale Scotiei dar prefer un Parlament prins cu mata in traista de ziaristii britanici, dar care isi recunosc vina si care platesc inapoi sumele de care s-au folosit decat acest impertinent Guvern romanesc corupt pe care d-na ministra Udrea il reprezinta si al carei speach imi provoaca sila.
@ De FuXi,
cand vom face ceva cat de mic, chiar si singuri fiind, atunci va incepe si societatea noastra draga sa se schimbe. Pana atunci.. aceleasi blocuri gri 😉 .. cum au zis “niste” baietasi.
Apropos, tipul ce a scris articolul are contactul la sfarsitul textului..
O zi cat mai insorita 🙂 ..
I-am gasit (cateva) din specializarile lu’ udrea. Nu se regasea printre ele sacrificiul sub nicio forma. Ci din contra. Le postez da’ sigur mi-a scèpat ceva:
1. Profesor doctor în organe
2. Expert în turism politic (i-a scăpat doar PRM-ul şi încă vreunul…)
3. Specialist în PR-ul românesc (Proşti dar Răbdători)
4. Maestru în teleportare (pe unde se duce poartă televiziunea după ea)
5. Specialist în tehnici de abordare
6. Expert în tehnici militare, specializările intimidare şi atac
7. Susţinătoare ferventă a strategiei politice PDL dezvoltată pe mai multe direcţii de maximă importanţă:
– Să dăm o şansă tinerilor…(să plece)
– Atragerea investiţiilor străine…(către noi)
– Problema economiei gri şi lupta de a deveni portocalie
– Programarea (de)formării profesionale
– Susţinerea permanentă a schimbării…(din funcţii)
8. Iniţiatoarea proiectului politic “Expozeul Decolteul-curente actuale în politica naţională”
9. Iniţiatoarea strategiei politice “Bustul şi fustiţa mea mai tari decât Constituţia”
10. Iniţiatoarea programului naţional “Îmi place fotografia…mea”, desfăşurat pe o perioadă nelimitată cu susţinerea financiară a instituţiilor statului
11. Poşet trand ădvaizăr
12. Antrenor fitness, specializat în aplicabilitatea tehnicilor de dezvoltare musculară. Conceptul metodei: lasă-te pradă mişcării şi fă ce vrea muşchiul tău; în timp veţi observa că atunci când îţi arăţi muşchii nimeni nu mai mişcă.
Principiul călăuzitor: Eu sunt sus voi sunteţi jos, deci pupaţi-mă în dos!
Principiul activ: Zgâiţi-vă-n decolteu că-ntre timp fac ce vreau eu!
Principiul pasiv: Totul trece averea rămâne
O sa avem scandal cu Grecia, precum Macedonia, daca ne transformam in Republica Elena in viitor.
Si nu inteleg, in virtutea faptului ca am trait in comunism o parte din tinerete si a declaratiilor destul de belicoase ale unor personaje cum ca poporul geto-daco-roman n-a fost never comunist (c-am fost de cacao in fata istoriei, se vede), cum de un partid vadit reprezentat doar printr-un singur cetatean + blonda, si cu subliderii cei mai lipsiti de charisma, chiar daca ar calatori in teritoriu pe tractorul care se asorteaza stilului lor (no offense for others), este votat de tineret, cind doar parintii lor stiu ce insemna PCR – partidul cu un single leader.
In alta ordine de idei, nu cred ca politia ar trebui sa-l prinda (viu) pe cetateanul de la Borsa, nu de alta, dar scapa dupa 3 luni/ani/cincinale si arboreaza steagul tinutului autonom respectiv. Nu ca Politia ar putea sa prinda pe cineva care nu da cu capul de un stilp si isi pierde cunostinta vreo 12-24 h, si, mai ales, este cu totul altcineva.
Vive la France, sper ca n-am comis vreo impietate, m-am saturat de fotbal de cind l-am vazut pe Craciunescu arbitrind finala Cupei Romaniei dintre Rapid si Petrolul Ploiesti. Sa-i fie rusine!
Land of Patriots!
http://www.youtube.com/watch?v=Y-cc8zQQkC8
Da’ ce? Antena3 e de “valoarea” lu’ Money Chanel, să se autosesizeze DNA? Acu’ pe bune… şi DNA-ul ăsta e o instituţie publică cu băieţi şi fătuci manipulaţi (numiţi) politic. Vezi concepţia lu’ Predoiu despre Danel în 2008, şi reconfirmarea din 2008. Politică, şi atât!
Erată: reconfirmarea din 2009
Mai jos stie sa pupe dar s-a sfiit de presa.Spor la pupat
fotografia asta este geniala! este o radiografie a momentului istoric pe care-l parcurgem: puterea, simbolizata aici de frosa blonda, isi primeste asigurarea se supusenie, de vasal perpetuu, de la unul din slugoi. uitati-va atent la el,la limbajul trupului.vedeti cu cata fervoare masculina, demna de-un elefant de mare in perioada rutului,se agata de mana bietei fomei? aproape ca-ti poti inchipui k auzi suieratul de aspirator industrial pe care-l scoate cand amusina fragilele falange ale ministresei…
iar ea? toata atitudinea ei parca spune: “mai usor gogule ca-mi aspiri draq toate inelele de pe deshte’ si-o sa-si ridice stii-tu-cine spranceana stanga cu vreo trei cm si te deoache, partzul de el scump si drag”
phiii, ce vis frumos, cu ochii deschisi, trebuie k traieste coana’ asta de plescoi,zau! pai nu-i ea adorata de-un marfar de goriloi libidinosi, gata sa-si arunce pe fereastra si creierii,si nevestele si banii? este! cine-i filmata si-n culcare si-n sculare, si-n cur si-n decolteu, si-n pantofi si-n poseta, de catre vasnicii camermani care mai au putin si-o sa-i ridice fustele k sa-i surprinda culoarea chilotilor? ea,doar ea! doar nu vreti sa vedem la teveu vreo amarata care se gandeste ce-o sa le puna copiilor in farfurii? ar fi prea patetic, prea adevarat,prea gri,asa-i? nooo, toata lumea trebuie sa stam si sa belim ochii la “pata de culoare”, sa-i admiram maiestria cu care deseala un cal, siguranta si tenacitatea demna de un lance armstrong cu care ameteste o bicicleta, gratia venusiana cu care ia temperatura marii cu degetul mic de la piciorul stang si recitalul de soprana de mahala prin parlament si comisii parlamentare…
pai ce-si mai poate dori mai mult (deocamdata, atentie!)aceasta mala mujer?! te uiti la ea si-o vezi k, in momentul cand isi da seama ca-i filmata, s-a si udat de placere! are orgasm instantaneu, face ploita! dragii mei camermani, in curand o sa trebuiasca sa va carati husele si umbrelele cu voi,sa va protejati pe voi si aparatura din dotare de averse…
zau daca nu-mi vine sa cred ca muierea asta intrupeaza vreun blestem al unei alte elene, lansat in eter cu cateva clipe inaite sa fie facuta strecuratoare de catre plutonul de executie acu’ niste zeci de ani…
Chivuta galbena e pe topogan , daca pica Zeus va fi carnaval non stop vreo juma’ de an cu dezvaluiri si denunturi ha ha ha , unde mai gasesti asa o tara vesela ? .Cum dreac a luat asta atata banet de la BRD ? sau se pune de-un Bancorex si nu stim noi? N’as vrea sa pierd ocazia de data asta la credite neperformante zau asa.