https://www.youtube.com/watch?v=ZRPkOH8lLpY Nici pentru unul, nici pentru altul, viețile nu contează; destinele, nici atât. Fiecare vrea, în felul lui, să intre în cărțile de istorie. Culmea e că amândoi au reușit din timpul vieții. Tocmai d-aia, tragedia continuă. Iar chibiții zgomotoși de pe margine, ori simpli naivi atinși la sentiment, ori pariori
News Tags: rusia
Blestematul Harkov și textul pe care n-aș fi vrut să-l scriu niciodată
https://youtu.be/c1xFSCDy8Jo Blestematul război de acum ne-a prins cu familia (câtă a mai rămas din ea) prin toată lumea. Mama, antemergătorul neamului, în România. Una dintre verișoarele mele de la Kirovograd în Germania, acolo unde s-a stins și mătușa mea (mama ei), cealaltă decedată tragic în Ucraina. Ar trebui să mai trăiască
Bogătașii sportului jelesc de la distanță victimele războiului
https://youtu.be/WLWdO62_r-Y Sportivii ruși, fie ei trăitori în interiorul granițelor sau rezidenți în țările de largă respirație democratică, au ajuns, fără voia lor, țapi ispășitori și victime colaterale, dar extrem de vizibile, ale unei conflagrații la care nu au nici o contribuție. Sunt, alături de personalități uriașe ale vieții culturale ale Planetei
Secția de presă, sculată din morți. Cenzură în numele Supremului Adevăr
Orice război se bazează (și) pe propagandă. Iar ceea ce se întâmplă acum în Ucraina, cu asaltul militar sacadat al trupelor lui Putin, pe care nici un om sănătos la cap nu-l poate cauționa, excelează la capitolul ăsta. Bine folosită până acum de „coaliția forțelor binelui”, arma propagandei l-a transformat