La sfârșitul săptămânii trecute, m-a sunat, legal, un prieten care-și execută pedeapsa stabilită de justiția independentă la Rahova. Mi s-a plâns, între altele, că RTV e singurul post de știri care nu e pe cablu în minunatul penitenciar. I-ar fi plăcut ca, împreună cu guvernul în exil alături de care se reabilitează pentru a deveni util societății, să se uite seara (și) la mine. Cu toată dragostea, i-am zis că n-am cum să-l ajut, dar i-am promis că-l vizitez și mă strâmb un pic la el prin geam, să-i treacă dorul. Aseară a revenit. M-a informat, cu bucurie-n glas, că s-a desfundat țeava cu televiziuni și ne vedem și noi în pușcărie. Lucru care, deopotrivă, m-a bucurat și pe mine și m-a făcut chiar să transmit vii mulțumiri ascultătorilor noștri. Cine a zis că statul de drept n-are grijă de cei pe care-i interceptează și-i monitorizează? Cum s-a dat drumul la tehnocrație și s-a resetat clasa politică atât de compromisă, cum voința contribuabilului a devenit lege. Măcar pentru asta și tot ar trebui să fim recunoscători tinerilor frumoși și liberi. Mai rămâne de răspuns la întrebarea cine trebuie să mă mai sune ca să vadă și europarlamentarii români de la Bruxelles și Strasbourg cu ce ne ocupăm – noi, ăștia încă nearestați – prin republică.
