Esti aici:
Prima pagină > News Flash > De ce a câștigat nebunul străzii marele meci: fight club cu Trump

De ce a câștigat nebunul străzii marele meci: fight club cu Trump


 

  • Desfășurarea de forțe anti-Trump la nivel mondial a fost absolut halucinantă. Ziceai că tuturor le-a furat Trump ceasul. Nu erai cool dacă nu-l înjurai pe Trump
  • E o victorie împotriva sistemului. Eu, în general, detest noțiunile astea de «Sistem» (cu S, cum zice Cristoiu), dar ele există. Cu toți ăia împotriva lui, un individ bogat, bine plasat, cabotin, misogin, care evident că beneficia și el de sprijin (fiindcă de unul singur n-ai cum să faci o asemenea revoluție politică), a triumfat.
  • Trump este un Vadim care a făcut bani (nu doar a cheltuit), dar care acum, după ce-și va atinge scopul, se va da cu cine trebuie. Iar Trump o să fie un om care va coopera foarte bine cu întreg establishmentul: de la servicii de spionaj până la marea finanță de pe Wall Street.
  • Marea victorie este asupra ideii că, în Statele Unite (poreclită «cea mai mare democrație a lumii»), conduc numai câteva familii. Familia Kennedy a fost cu tot neamul, familia Bush, acum, familia Clinton. Am mai văzut psihoza declanșată cu creșterea doamnei Michelle Obama, bănuiesc că ăsta urma să fie viitorul candidat al democraților, după ce se sfârșea mandatul doamnei Clinton.
  • Cred că domnul Klemm n-o să se simtă foarte bine. Dacă domnul Klemm nu se simte foarte bine în așteptarea sabiei lui Damocles, probabil că nu se simt bine nici protejații domnului Klemm din România. Dacă ne uităm la obiceiurile casei, probabil că doamna Kovesi va înteți focul luptei anticorupție, ca s-arate că demonstrează, că ea în continuare performează și că nu reduce motoarele doar pentru că i s-au schimbat susținătorii. Dimpotrivă: doamna trebuie să demonstreze. Și mă aștept să facă prăpăd în continuare.

Mai multe, aici

Comentarii

comentarii

Similar Posts

11 thoughts on “De ce a câștigat nebunul străzii marele meci: fight club cu Trump

  1. Wow! Super ziceri – în totalitate! Mi-au mers la suflet! Iar partea cu „Statele Unite, poreclită cea mai mare democrație a lumii” e genială!
    Chiar acu’ auzii la radio că zurbagiul Trump a început să-și dea jos hainele de rebel și a șters de pe net acea parte a programului său în care promitea că nu va mai permite intrarea musulmanilor în State. Curând n-o să mai ridice nici zidul de la granița cu Mexicul, și tot așa… măcar de s-ar ține de o parte din promisiunile economice, ca să nu-i lase cu buzele umflate pe votanți!

  2. 1. O parte importanta a democratiei (dar nu numai) este selectia personalului: pe cine pui sau cine “ajunge” pe lista de vot. Cred ca anul asta in SUA acest lucru nu a functionat bine: americanii au avut de ales intre un clovn si o persoana corupta. In Romania e acelasi lucru: sefii de partide fac o selectie proasta iar noi nu putem face mare lucru prin votul nostru. Asa ca “democratia reprezentativa parlamentara” predicata de Tariceanu e mai mult un fel de autocratie tinuta in mana de 5 persoane (simplist vorbind)
    2. Hillary era cea mai bine pregatita persoana pentru functia de presedinte din ultimii 30 de ani (alaturi de GB sr.) Trump nu are nici experienta politica si nici administrativa dar, asa cum ai spus, se va descurca.
    3. Sistemul il va ajuta/ghidona/OBLIGA sa se ajusteze si sa intre pe linia care TREBUIE. Uitati-va la Tsipras: un rebel ajuns prim-ministru care face lucrurile la fel cum le faceau predecesorii sai.
    4. Familia Clinton nu este o dinastie politica, inca. Bill si Hillary sunt niste intrusi, deocamdata, in dinastiile politice si de asta sunt asa de urati de multi polticieni (republicani). Ramane de vazut ce va face Chelsea si copiii sai. Abia atunci vom putea vorbi de dinastie.
    5. Desfasurarea anti-Trump a aparut pentru ca oamenii o cunosteau pe Hillary si aveau o predictibilitate a evenimetelor viitoare. Cu Trump trebuie sa ia lucrurile de la inceput. Nu e usor (gandeste-te la mutarea din starea de comfort de la A3 la RTV). Se cheama rezitenta la schimbare. Dar, si Trump si partenerii sai vor ajunge la un “mutual understanding”.
    6. Din pacate o parte din prostiile debitate de Trump in campanie vor trebui sa se intample pentru ca altfel va fi greu in 2020. Fie ca e gardul, fie ca este imigratia, fie ca este NATO sau altele cel putin una din aceste idei va trebui sa se intampla.

  3. Aveam ceva informații, de la fața locului, despre starea de spirit a americanului încadrat în câmpul muncii dar nu-mi imaginam că situația este atât de gravă încât a ajuns să stea la coadă să-l voteze pe Trump. În mod normal americanul din pătura de mijloc nu se prea omoară cu votul.
    Alt aspect care mă contrariază este contestarea votului în stradă, de către susținătorii candidatului democraților. Tocmai pentru recunoașterea civilizată a câștigătorului erau invidiați de toate țările cu democrații consolidate dar se pare că lucrurile au luat-o pe arătură.

  4. Ridicola “analiza mecanismului” alegerilor americane facuta de unii politilogi autohtoni, disperarea cu care incearca sa ne explice cum a fost “americanul de rand” pacalit de discursul lui Trump… Mie imi pare ca “nasc si la America oameni” si era mai firesc sa se incerce a se afla cum de atatia americani necorporatisti au dat navala s-o voteze pe democrata si cum de s-au bulucit toti “uratii ” finantelor (inclusiv Soros) sa piarda bani in campania ei electorala…Toata lamentatia asta idioata, de parca n-ar fi fost imensa criza economica (inca nestinsa) in America, de unde ne-au si exportat-o, de parca nu s-ar fi sinucis oameni afectati de falimentul marilor fonduri de investitii, angajatori ai doamnei. si repede compensati de dedmocratii la putere.Si da, situatia Americii a fost similara cu cea a Romaniei in 2000, cand mare parte din tara l-a vazut pe Vadim un posibil salvator (sa nu uitam ca era dupa aproapefalimentul tarii din 1999!) – “norocul” nostru a fost ca alternativa a fost “saraca si cinstita” si nu un miliardar putred (de bogat). Si nu! Nu conteaza legaturile (presupuse) cu serviciile straine. Nu in Romania, unde, daca nu sugi la mai multe tate securiste (neaparat occidentale, momentan, dar si rubla are cotatiile ei…) se cheama ca esti doar “romanul de rand”, adica un fel de alegator al lui Trump…
    P.S. Nu sper sa inteleaga nicusoristii ceva din urmarea discursului fascist al doamnei Clinton, n-au cu ce, dar alegatorul roman ar putea sa se sature odata de impartirea lumii in “destepti ca sunt ai nostri” si “deplorabili si inculti, daca sunt ai lor”. Ca pana si in sistemul ala idiot de vot de la americani” (destul de nedemocratic, totusi un fel de vot cenzitar) cetateanul de rand” a facut cartile. A, am uitat: la noi nu conteaza cine castiga alegerile ca tot Ciolos e guverneaza!

  5. Completare.
    Un aspect deloc de neglijat care a generat furie în rândul americanilor cu job este existența așa-ziselor “orașe sanctuar”. Pe lângă faptul că refuză să verifice statutul legal al emigranților mai primesc și fonduri federale. Los Angeles, al doilea oraș ca mărime al USA, este un astfel de oraș. Evident în fieful democraților. Cei care protestează împotriva lui Trump sunt tocmai cei înscriși la băncile de alimente, asistații sociali, care au atins frumoasa cifră de 45 milioane de americani dintr-o populație totală de 320 milioane și care sunt speriați că-și pierd pomana instituționalizată.

  6. Ceva e putred in …
    Tambalau mare d’le. A iesit Trump. Eu o dadeam castigatoare pe madam Clinton. Ma gandeam, in prostia mea, ca cei ce numesc presedintele, dupa primul de culoare, vor pune prima femeie pe scaunul cel mare. Da’ uite ca m-am inselat. Tre’ sa mai astepte doritorii o tura. O sa fie pusa femeia (oricare o fi ea) la momentul poptrivit. La ei nu-i chiar o joaca de-a presedintele. Doar sunt cei mai tari. Ocupa scaunul ala cine trebuie. Si se pare ca e necesar ca sa fie alternanta. Dupa 8 ani cu democratii le-a venit randul republicanilor. Pentru echilibru, zic: Clinton (, democrat, 8 ani), Bush ( republican, 8 ani), Obama (democrat, 8 ani) si urmeaza unul republican.
    N-are importanta ca-i excentric sau n-a avut importanta ca a fost de culoare. Cine ajunge acolo, nu ajunge de capul lui si (cel mai important) nu face ce-l taie capul.
    Se pare ca era nevoie de unul care sa intretina atmosfera in urmatorii ani. Va face show insul (sunt sigur) cu scopul bine trasat de a tine planeta ocupata.
    Ma amuzam cand auzem ca cica-i ,,revolutie” in state. Una gaga era si ea revoltata c-a fost pus Trump. Show total, asa cum le place americanilor. Ce sa-i faci ? Daca le dai oamenilor scoala numai cat sa-si respecte atributiile la serviciu ai si rezultatele. Il aleg pe miliardarul Trump ca sa obtina un trai mai bun. Tare nu? Vorba unuia: trebuiau sa aleaga intre duduie si excentric. Din ce i-a fost varat in farfurie, electoratul cuminte a halit ce-a avut.
    Si se mai intampla o idiotenie tipica pe meleagurile astea. Se inghesuie toti sa lege ,,patania” americanilor cu ce va veni pe la noi in decembrie. Toti se pricep si explica pe indelete ce-i in capul oamenilor cand fac ceva ce n-au prevazut ei (desteptii). Da’ nimeni nu discuta despre numarare. O fi pe bune? In state cica a fost ,,pe bune”. Dupa un pic de gargara marca Trump cu furtul voturilor s-au linistit apele dupa ce-a fost numit insul. ,,Noroc” ca pe la noi e sigura treaba. Va numara cine trebuie si evident ca va iesi cine va trebui.

  7. @Bigradu – «Asa ca “democratia reprezentativa parlamentara” predicata de Tariceanu e mai mult un fel de autocratie tinuta in mana de 5 persoane (simplist vorbind)» – Cine sunt aceste 5 persoane?

    «Hillary era cea mai bine pregatita persoana pentru functia de presedinte din ultimii 30 de ani (alaturi de GB sr.) Trump nu are nici experienta politica si nici administrativa dar, asa cum ai spus, se va descurca.» – Ce e rău în asta? De când e politica carieră sau profesie, de unde exclusivismul ăsta de nişă?

    «Sistemul il va ajuta/ghidona/OBLIGA sa se ajusteze si sa intre pe linia care TREBUIE. Uitati-va la Tsipras: un rebel ajuns prim-ministru care face lucrurile la fel cum le faceau predecesorii sai.» – Aici tragi o concluzie bazată pe eroare: grecii nu voiau să plece din UE (sau să renunţe la moneda euro în sine). Grecii au crezut că, dacă ameninţau cu Grexitul, troica le-ar fi dat nişte poliţe mult mai blânde. Au pariat şi au pierdut. Grexit nu a fost la fel ca Brexit: spre deosebire de britanici, grecii chiar voiau să rămână în UE şi-n zona euro, numa’ că nu voiau programele ălea de austeritate. Varoufakis chiar a vrut să se ducă până la capăt şi chiar să ducă ţara afară din zona euro, Tsipras, pe de altă parte, ştia că grecii nu voiau să plece din zona euro. Dacă Varoufakis erau şi minstru de finanţe şi primul-minsitru (în locul lui Tsipras), Grecia acum ar fi în afara zonei euro.
    Iar Trump, în ziua de azi, a devenit un fel de “a opta minune a lumii” dacă ceva i se întâmplă, din partea ălora care formează sistemul, totul se va duce dracului. Iar sistemul (sau “Sistemul”) nu-şi permite. E prea ‘înalt’ să mai fie şicanat.

    «Din pacate o parte din prostiile debitate de Trump in campanie vor trebui sa se intample pentru ca altfel va fi greu in 2020. Fie ca e gardul, fie ca este imigratia, fie ca este NATO sau altele cel putin una din aceste idei va trebui sa se intampla.» – “Din pacate”, de ce? Americanii chiar ţin la ţara lor, spre deosebire de noi şi “naţionalismul/economia de grotă”. Trebuie să luăm notiţe, nu se mai poate să gândim ca nişte comunişti, mă, Bigradu, mă, ce dracu’.

  8. @Victor
    «E o victorie împotriva sistemului. Eu, în general, detest noțiunile astea de «Sistem» (cu S, cum zice Cristoiu), dar ele există.» – Dle Victor, de ce ziceţi asta? Nu vreau să dau impresia că fac nitpicking dar de ce ziceţi că ar fi greşit cu “S” (`s` mare)?

    «Trump[…]după ce-și va atinge scopul, se va da cu cine trebuie[…]o să fie un om care va coopera foarte bine cu întreg establishmentul: de la servicii de spionaj până la marea finanță de pe Wall Street.» – Evident, îşi va pune oamenii lui. Cu Wall Street, chiar şi eu sunt curios cum îi va pacifica. Dar chiar îl cred în stare când zicea că face curăţenie. E prea multă presiune pozitivă, împotriva celor care el a zis că o să le arate el ce şi cum, să nu cedeze. Oricum, de carieriştii nu mai au ce să caute. De exemplu, s-a lansat o platformă unde oameni (din afara sistemului) pot să se înscrie să facă parte din noua adminstraţie Trump, în vreun fel sau altul. Peter Thiel a pus la bază un program în care să-i caute şi-n eventualitate, să recruteze oamenii care au fost de partea lui Trump.

    «Marea victorie este asupra ideii că, în Statele Unite (poreclită «cea mai mare democrație a lumii»), conduc numai câteva familii. Familia Kennedy a fost cu tot neamul, familia Bush, acum, familia Clinton. Am mai văzut psihoza declanșată cu creșterea doamnei Michelle Obama, bănuiesc că ăsta urma să fie viitorul candidat al democraților, după ce se sfârșea mandatul doamnei Clinton.» – Ar mai fi încă un motiv, dle Ciutacu: faptul că oricine, chiar şi din afara `sistemului/Sistemului`, poate deveni preşedintele SUA, adică, în sensul că nu trebuie să fii politician sau “civil servant”. Păi, nu mai ţineţi minte filmele ălea siropoase, americane, în care mereu se spunea “If you want, even you can become president”? Multe filme au propagadat asta cu “poţi şi tu să devii preşdeinte, nu e exclus”. Poftim, Trump a reiterat asta, că şi non-politicienii, oamenii aflaţi din afara sistemului, pot deveni cineva important. Utilizatorii ca @Bigradu sau @Andy, pe de altă parte, nu pot să priceapă asta… suntem mult prea mulţi dintre noi infectaţi de flagelul comunistoid balcanist. Groaznic.

    «Măcar Trump nu e al nimănui, din punctul ăsta de vedere. Plus că el e de o inconsecvență rară: s-a schimbat, în 30 de ani de zile, de la un partid politic la altul fără nicio apăsare» – Trump şi-a dat explicaţia lui de ce a susţinut ambele partide (când îi cereau bani). Cumva, răspunsul lui (atunci când încă mai candida şi era la răscruce cu Jeb Bush şi Ted Cruz), ceva de genul “Fraţilor, nu daţi vina pe mine că am dat bani în dreapta şi-n stânga, blamaţi sistemul/jocul. Eu mi-am făcut treaba când mi s-a cerut”. Din perspectiva lui, are dreptate. Vedem după 1 ianuarie dacă traseismul politic (la nivel de poliţe) îl va infecta pe Trump (eu sunt convins că nu).

  9. @Relu
    1. Dragnea, Tariceanu, Gorghiu, Nicusor Dan, Basescu si, eventual, Hunor (sunt 6). Inca o data simplist vorbind.
    2. Politica este o profesie si o cariera. De asta exista facultati de studii politice. Politica nu are un exclusivism de nisa pentru ca o fac toti gogomanii. Exclusivism de nisa au alte profesii in care barierele de intrare sunt mai ridicate (administrativ sau educational/profesional).
    3. Era o concluzie trasa dupa ce am vorbit cu niste greci, dar s-ar putea ca tu sa stii mai bine.
    4. Sistemul nu are apasari de a indrepta pe unii si de a-i elimina pe altii. Concluzii proprii, nu neaparat adevarate.
    5. Cuvantul cheie era “prostii”. Intotdeauna este pacat sa faci prostii. Experienta proprie, nu neaparat adevarata.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.