Esti aici:
Prima pagină > Blog > Polemici Politice > Uşor cu graba, vă scrântiţi gleznele fine

Uşor cu graba, vă scrântiţi gleznele fine

 Constituţia României
ARTICOLUL 36 – Dreptul de vot

(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.

În ciuda atmosferei mediatice aproape de punctul de fierbere, nu cred în şansele moţiunii de cenzură. Şi nu fiindcă autorii n-ar avea dreptate (au, cu vârf şi îndesat, nu ştiu dacă au şi soluţii), ci pentru că sunt pragmatic şi cinic. Iar puterea politică pare, la prima vedere, a se fi securizat suficient ca să-şi apere cu succes dreptul exclusiv la furt. Nu grija faţă de soarta ţărişoarei mână-n luptă vijelioasa oranjadă, care a ajuns până acolo încât să interzică neconstituţional dreptul la vot în Parlament al membrilor săi şi să caute metode legale pentru a împiedica desfăşurarea mitingului politic de mâine, ci disperarea că intră alţii la furat şi schimbă procurorii sensul de curgere al râului de dosare penale. Aluziile insidioase ale Elenei Udrea (căreia i se arată, preventiv, maimuţica-n stenograme), discursul scelerat al lui Gheorghe Flutur şi abuzurile entităţilor din subordinea Ancăi Boagiu, plus zecile de camioane pline cu jandarmi care se-ndreaptă spre Bucureşti, demonstrează că fascistoizii sunt gata de orice pentru a nu pleca de lângă caşcaval.

Obiectiv vorbind, după ce au anunţat imprudent organizarea de alegeri anticipate la şase luni de la instalarea iluzoriului guvern provizoriu de coaliţie, ce naiba pot să ofere partidele opoziţiei, concret, parlamentarilor nemulţumiţi ai puterii pentru a ieşi ostentativ din rând şi a vota pe faţă pentru căderea Executivului? Materialul rulant e la dispoziţia camarilei lui Traian Băsescu. Colegiile eligibile pentru viitorul scrutin parlamentar (unde campania electorală costă al dracului de mult) sunt iluzorii. E un soi de blana ursului din pădure. Pe de o parte, nu există nici o garanţie că, spre exemplu, liderul judeţean al organizaţiei PSD sau PNL s-ar da la o parte, în eventualitatea unor anticipate, pentru a-l face parlamentar pe trădătorul venit de la PD-L. Pe de altă parte, chiar dacă li s-ar băga pe gât un venetic d-ăsta, l-ar sprijini structurile locale sau l-ar vota mâine electorii care astăzi îl detestă? Nu în ultimul rând, dincolo de emfaticele discursuri de televizor, eu n-am nici o certitudine că liderii opoziţiei chiar îşi doresc să ajungă acum la guvernare. Presupunând prin absurd că le iese minunea la vot, dacă face preşedintele pasul la ofsaid şi le oferă nominalizarea premierului, cu un PD-L isteric în opoziţie, o ţară secătuită, datoare vândută, aflată-n faţa unei ierni devastatoare, cu un val de facturi la utilităţi şi rate bancare scadente la plată, coaliţia politică în care astăzi îşi pun speranţe o grămadă de oameni va deveni istorie-n primăvară. Iar anticipatele, o promisiune neonorată…

Comentarii

comentarii

Similar Posts

71 thoughts on “Uşor cu graba, vă scrântiţi gleznele fine

  1. Inca o data Victore.
    Hai sa bem un vin fiert si sa vedem un film bun( daca mai exista asha ceva….).
    Treaba asta cu basescu si motiunea are la fel de multe sanse ca trecerea Dunarii cu tigara aprinsa pe sub apa.
    Cred ca o mareparte de vina pentru esecul de maine al motiunii este lipsa de”motivare” a populatiei dar nu in ultimul rand si o slaba miscare a opozitiei.

    Ca si cum opzitia nu ar fi fost destul bataia de joc a portocalelor ,acum , pentru a nu stiu cata oara vor incasa un croseu in fata desi basescu jura ca nu se pricepe la asha ceva.

    Beau un vin bun in cinstea ta si a celor de la Antena 3 care au latrat ani de zile fara ca polporu suveran sa inteleaga nici macar 10% din inversunarea voastra.

    Cred ca asha ne este dat noua , sa nu putem deschide ochii……

  2. Nici eu nu cred ca trece motiunea,nu doar pentru ca pumnul portocaliu intra si-n guri linsbotiste de bale oranj ci din alte cauze,multe…Miscarea e una “pasul pe loc si chiuitul” (pentru ureche neavizata)si hai sa ne prefacem ca ne scoatem putin ochii .Ni se face felul cu p…-ndoita,dar sa nu cumva sa iesim in strada…E mai sigur sa te uiti pe fereastra,dar totusi dupa perdea.Eu nu pot sa le spun alesilor decat :hai noroc si ce-a zis Gheorghe.Pe ceilalti doar va salut!

  3. Oricum suntem pe moarte ca natiune, ca spirit, ca tot ce vreti. Aceste zbateri sunt doar niste ultime zvacniri inaintea mortii sau capitularii totale in fata unei noi dictaturi. E greu, vorba regretatului Paler, ca lumea dupa ce a fost invatata sa fie dresata din spate de un bici al unui dresor, sa stie ce trebuie sa faca atunci cand nu m-ai are acest dresor in spate.
    E trist dar cat se poate de adevarat…
    Ne v-om refugia in mitul resemnarii cantat atat de cu drag in Miorita si poate v-om avea sansa sa disparem incet, incet…

  4. Victor, tot respectul meu!
    Dar vremea vorbelor a cam trecut.
    E vremea faptelor. Incearca te rog sa mobilizezi cat mai multi dintre cititorii si spectatorii tai pentru mitingul de maine.

  5. Hai sa plecam de la premisa ca trece motiunea, asa si?

    Ce-l opreste pe Basescu sa o propuna pe Udrea premier?

    Sau ce-l opreste sa-l nominalizeze pe Baconschi (nu stiu daca am scris corect si nici nu ma intereseaza), ca tot e o campanie preventiva acum pe Hotnews si in alte oficine prezidentiale/portocalii?

    Cum ar fi sa treaca motiunea si sa apara Basescu explicandu-ne despre o alternativa crestin democrata, care o sa ne salveze? Este ca are lipici la prostime un asemenea discurs, mai ales ca e si pe baza de religie cumva, incat sa fie incantati toti bizonii care se calca zielele astea in picioare sa atinga nu stiu ce moaste?

    Cum sa le ofere Basescu premierul celor din opozitie? Pare o jonglerie interesanta, dar ce-ar fi ca baietii din opozitie, odata ajunsi la putere, sa spuna: BA, de azi furam jumatate? Si brusc, sa avem crestere economica, sa se plateasca salarii etc?

    Eu zic ca Basescu nu-si asuma un asemenea risc, dupa cum nu-si asuma nici riscul ca opozitia, ajunsa la putere, sa dea peste toate magariile pe care le-au facut ei de vreo 2 ani incoace? Nu isi asuma Basescu nici riscul ca opozitia sa puna la sertar diverse probe, pe care sa le scoata la iveala la momentul potrivit, asta e clar.

    Oricum, ceea ce fac Basescu si ai lui in prezent ne arata, cat se poate de clar, ca li se rupe lor de voturi si de alegerile care urmeaza, pe care si-au propus sa le castige la fel cum au mai facut-o, pompand masiv bani in zonele locale, fraudand, furand, amenintand etc., iar daca reusesc sa ramana la putere, au toate sansele sa o faca.

    Basescu si gasca nu se vor da dusi pana cand nu le va ingheata sangele in vine de frica, la urletele oamenilor din fata diverselor institutii, iar deocamdata nu e inca momentul pentru asa ceva, populatia trebuie lasata sa sufere de foame si de frig, sa-si piarda locuintele, sa simta pe pielea ei ca nu are bani pentru medicamente, pentru plata utilitatilor, pentru a trimite copiii la scoala etc.

    In locul opozitie, eu as crea un document, in care as completa fiecare magarie, fiecare porcarie, ilegalitate, contract public, cu nume, sume de bani, favoruri etc., pentru ca cei din opozitie le stiu in mare parte, iar cand va fi momentul potrivit, as face public raportul, sa vada tot idiotul cum s-au ocupat cei pe care i-au votat de interesele lor.

    Pe fondul suferintelor indurate de populatie, un astfel de document ar fi picatura care umple paharul.

    Deja eu cred ca sunt depasite instrumentele democratice, cum ar fi motiunea de cenzura, pentru ca asta nu mai este o democratie.

  6. Hy there!
    Soarta Romaniei este decisa de mamaile si tataii de la tara si de maimutzele compatrioate care pun botu la realitatea b1 si turcescu!Sa nu ii uitam si pe consumatorii de peste afumat si caizer din aceeasi categorie…
    Noi restu ciocu mic ..suntem in minoritate.
    Problema e ca acest comportament se perpetueaza si odraslele celor de mai sus vor continua cu succes frumoasa traditie. Iar Plescoaica va face cariera in continuare alaturi de vecina ei placinta.Sa ma fereasca Dumnezeu sa mai calc in Romania!
    God Save The Queen!
    PS Nu exista solutii! Nici macar primenirea pe cale naturala..

  7. Motto:

    – O să fie foarte rău, va fi o tragedie, vom fi foarte români…

    *

    Mi s-a zbârlit părul pe ceafă.. mi-ai citit gândurile, Victor! Ar trebui pusă sub interdicție și gloata de inconștienți, incompetenți și proști care ne guvernează ca pe un stat bananier, și-al cărei unic interes (indiferent de “cromatică”) îl reprezintă DOAR ciolanul. Iar moțiunea va PICA ..cu BRIO!

  8. Puteau să marşeze din nou pe ideea unui/unor tehnocrat(tehnocraţi). Ar fi mai credibili şi pentru parlamentarii puterii şi pentru populaţie. Da’ nu! Ei cred că simpla pronunţare a cuvintelor “pesede” sau “penele” au vreo rezonanţă pentru cineva… Să fim serioşi!

  9. Nu pot sa cred cat de jos este Romania in acest moment, si cat o sa se afunde in viitor. Eu cred ca nu acum e problema adevarata, ci va fi peste 10-20 de ani. Nu vom mai avea profesori, medici, ingineri capabili. Acestia o sa fie de mult stabiliti in strainatate si, probabil, vor fi integrati si asimilati acolo. Atunci va fi cu adevarat grav…pana una alta, ma bucur ca am plecat din Romania si sper ca multi alti tineri ca si mine vor face acest pas. Romania este in moarte clinica in acest moment…

  10. “..fac orice ca sa nu plece de langa cascaval” e un cascaval penal si nu risca.
    Dar mai fac o greseala, imensa, aceea de a interzice in stil comunist( o infractiune de abuz?) dreptul de a protesta Inabusa, in loc sa dea posibilitatea ca mania populara sa rasufle cumva, intr-o forma legala. Psihologic vorbind, sunt ingrijorata.
    Sper sa fie doar o ingrijorare.

  11. GUVERNUL NU CADE !!!…
    UDREA SI BASESCU VOR IESI INVINGATORI !!!…
    UDMR-ul E O CURVA CARE ” STA ” CU CINE DA MAI MULT !!!
    NE-AU TRADAT SI NE VOR MAI TRADA MULTE SECOLE DE ACUM INAINTE !!!…
    EI PUTEU SA INTOARCA SITUATIA IN FAVOAREA MAJORITATII !!!…

  12. DECRIPTARE SENZAŢIONALĂ

    În sprijinul celor ce vor stabili propunerea pentru noul premier, mâine după trecerea moţiunii, o minte a decriptat ; MOŢIUNE = NEMŢOIU. Cu alte cuvinte primarul Sibiului Klaus Iohannis. Aşa să ne ajute Cel de Sus !

  13. Corecta analiza. As adauga si modul in care Ponta si Crin vor sa confiste rolul de primadona a opozitiei, lucru care a creat si va mai crea destule frictiuni. Fiecare vrea sa fure startul, dar se impiedica unul de altul. Iar mie nu mi se pare deloc ca PSD+PNL=Alianta Politica in acest moment. Si tare mi-e teama ca nici nu vom avea parte in viitorul apropiat de asa ceva. Vad, din ce in ce mai mult, o noua coabitare a PSD sau PNL cu Satana. Poate nu formala, poate de-aia de care stie Ilie Sarbu si a mai negociat-o vreo 2 ani…

  14. Cred ca PSD si PNL acum joaca la doua capete si simte ca are sansa in mana,maine daca pica Boc pica si e bine iar daca nu pica se mizeaza pe masele disperate si rupte de foame care vor fi incinse la un show, o hora de oase rupte si scandal.Una din doua trebuie sa iasa.

  15. Asa e cand parlamentarii sunt alesi de partide si nu de cetateni. Mereu spun rahatii astia ca, vezi doamne oamenii m-au ales… Care oameni? O mana de oameni plimbata cu dubita prin nu stiu cate colegii? Din punct de vedere “moral” partidu’ te-a pus acolo, pai acolo sa intepenesti, pana la urma asta e. Daca intr-adevar oamenii astia ar fi fost alesi de o majoritate din electori care si-au exercitat dreptul la vot din propria vointa, pai atunci partidu’ ar cadea pe planu’ doi, fiindca ala daca o da in bara, nu mai pupa un al doilea mandat… Mi-ar placea ca presa sa-si indrepte criticile si asupra UDMR-ului si sa nu-i mai trateze pe trimisii UDMR-ului (la emisiuni) ca si cand ei ar fi in opozitie, fiindca nu sunt! Din contra guvernul Basescu-Boc-Udrea sta in picioare din cauza lor.

  16. Ce “rate bancare scadente la plată” visezi, Victore?
    Pai nu zisera unii dan opozitie ca o sa dea o lege prin care sa-i ierte de datorii pe rauplatnici:))

  17. Cinic de REALISTA , analiza ta Victore …! Deja ma cam iau fiori reci cand im dau seama CA ORICE-AM FACE tot in rahat pana la gat suntem !!!
    Si-atunci am o intrebare: ce crezi tu ca ar fi bine sa se intample ca se ne oprim din prabusirea asta economica , sociala , politica si , MAI ALES , MORALA ??? (de “luat” capul Hydrei ,ar fi minunat (!!!!) , dar nu-mi fac iluzii … 🙁 )

  18. Normal ca nu trece.Dar da bine la imagine.
    PS
    Daca aia l-ar da jos pe zdreanta de boc i-ar putea arata penisul si marlanului; ca sa stie ca nu-i el bulibasa. Da´ n-o s-o faca.Ca-i mai bine sa sezi, sa n-ai habar de ce votezi (asa in spirit de haita)si sa iei banutul…
    Si mai cred ca nici asanumita opozitie nu-si doreste sa treaca motiunea; in rest de citit la tine…

  19. Sper sa ramana Basescu mult timp pe capul tarii. Nu doar ca japitele astea de ‘liderii opozitiei’ joaca un teatru de trei lei – sanchi opozitie, de ochii prostilor, nu le-ar fi rusine, le da clasa o invatatoare din Caracal, no less -, dar vreau sa simta bine ce au facut vitele care si-au pus copita pe marlan anul trecut. Am ajuns sa-i urasc mai rau pe cele doua japite penale Ponta si Crin, care ne-au facut la omenie mai rau ca fiara, fiindca macar in el nu mi-am pus niciodata speranta.

  20. Absolut corect! Numai cu Băsescu afară de la Cotroceni se poate face ceva. Iar PSD şi PNL, ajunşi la putere pe iarna asta care se anunţă crâncenă, trebuie să dea satisfacţie populaţiei: gunoaiele care au încălecat ţara asta să ajungă la zdup. Şi am nădejde că au destui oameni cu cap care să reuşească să-i ajute pe români să treacă într-un mod cât de cât acceptabil de această iarnă.

  21. Repet: oricât de grea ar fi şi de speriat varianta guvernării acum, după prăpădul făcut de gunoaiele pediste, nu se poate ca PSD şi PNL să nu fie conştienţi că pot gestiona situaţia, dar numai dând satisfacţie. O, da! Să le văd feţele când sunt ARESTAŢI PREVENTIV, CU CĂTUŞE LA MÂINI!

    P.S. Măcar să visez pot, nu? Şi nici nu e fantastic ce spun.

  22. Victor, te rog, dacă poţi, să-i transmiţi lui Sorin că dezvăluirile de moment de la RTV, cele cu ALRO, cu bengoasa, cu spionu'( sunt atâţia, că nici nu mai spun care dintre ei), cu bărba’su etc. îi înnebuneşte, îi înfurie, iar d.p.d.v. al imaginii, impactului media, chiar dacă este lehamite printre oameni, este devastator. Mai ales că oamenii vor să protesteze, să manifesteze ş.a. Mai ales că sunt documente originale, de stat, publice, de anchetă. Plus faptul că noi toţi pierdem bani, suntem jecmăniţi, şmenăriţi etc. Restul, ce va fi de mâine încolo, vom vedea. E tare Stancu asta, de la RTV. E muiere adevărată, bengoasă, ştie să întrebe. În rest, am scris la celălalt Victor pe blog ceea ce cred că va fi, se va întâmpla. Este timpul vostru, al Ziariştilor adevăraţi, care ştiu ce să întrebe, ce să preseze ş.a. Nu mai îi enumăr, se ştiu ei care sunt… Cu respect,

  23. @Silviu cel necajit: nu vorbesc atat de des cu Vantu (altfel apaream si eu in stenogramele de la el), da’, daca vrei, pot sa-i transmit lu’ Ghita 🙂
    da, Oana e buna. mi-a fost colega 5 ani.

  24. Victor Ciutacu: “vijelioasa oranjadă, care a ajuns până acolo încât să interzică neconstituţional dreptul la vot în Parlament al membrilor săi”

    Si PNL si PSD au impus de mai multe ori chiar membrilor lor de partid sa voteze la vedere, incalcand, la fel de neconstitutional, dreptul la vot secret, potrivit constiintei fiecareia. Atunci nu v-am mai vazut insa, domnule Ciutacu, la fel de indignat. Era oare neproductiv?

  25. @Tracul Liber: nu-s deloc indignat, consemnez. tot abuzivi au fost si aia, cu mentiunea ca de la a-ti arata votul panala a-ti fi interzisa exercitarea lui e cale lunga. mi se rupe de productivitate, am scris cat se poate de clar ca eu cred ca motiunea pica.

  26. Eu sunt putin cu capul mai în nori si acolo semnele arată că guvernul acesta de cosmar este pe ducă.Ce-ar fi să gândim toti pozitiv,pentrucă gândul are o putere uriasă,în special când este vorba de o masă mare de oameni care gândesc în acelasi sens.Dar asta este altă poveste,care în acest moment ar trebui crezută si aplicată.

  27. Pe noi ne intereseaza cum sa ne platim facturile, ce sa punem pe masa copiilor, cum sa scapam cu bine de iarna ce se anunta foarte grea, ne rugam sa nu ne imbolnavim, sa nu ne pierdem locurile de munca, iar cel mai mult ne dorim ca acesti guvernati portocalii si seful lor sa plece. Cine-i mai crede? Ne-au golit frigiderele, ne-au înglodat în datorii şi, ce-i mai grav, ne-au luat şi ultima fărâmă de speranţă la o viaţă decentă.

  28. Am si eu o intrebare pe langa subiect, Site-ul WikiLeaks de unde detine acele informatii despre raboiu din irak. Oricine e in cunostintat de cauza va rog sa dati un raspuns.
    Multumesc.

  29. Ba , romanilor … In tara asta nu iese nimic ORGANIZAT !!!…
    Toate lucrurile bune au fost facute SPONTAN !!!
    Or plece de unde au venit toti manifestantii lui ” peste ” …
    100 000 de oameni ?????????
    Hai sa fim seriosi … Daca or sa fie 50 000 sa zica bogdaproste !!!
    Infractorii astia din capul tarii nu pleaca asa usor …

    Daca vrei , raspunde-mi la o singura intrebare : CAND OR AFLA ROMANII CA MOTIUNEA A CAZUT , CE VOR FACE ???… Drum intors acasa sau vor sparge portile Parlamentului ?

  30. Nu stiu cata reusita o sa aiba mitingul de maine, dar o sa ma duc ca nu am nimic de pierdut si daca stam acasa si ne uitam la tv nu o sa rezolvam nimic. Asa ca puneti mainile pe furci si haideti la rascoala dragi romani.

  31. PNLul nu are nevoie de motiunea asta. Ei nu pot guverna o tara in prapastie conducand intr-o alianta aberanta cu PSDul. (mai ales cu balonul de sapun arogant Ponta)
    Personal, vad mult mai optimist situatia Romaniei. Nu trece motiunea, lucrurile devin din ce in ce mai infernale, se rascoala strada si cere dreptate: debarcarea plosnitelor portocalii, returnarea averilor ilicite acumulate dupa 89 ne ajuta sa nu mai cerem bani la FMI.
    Romania nu trebuie sa scape numai de basescu si portocalii(aka baietii cu ochi albastri) CI SI de hotii rosii care sunt in PSD (Nastase, etc).

    Simplificat: pica motiunea=avantaj PNL
    trece motiunea=avantaj PSD
    PDL = LOOOOseri anyway

    Acum trebuie iesit in strada. E singura salvare…

  32. Daca vorbim de lighioanele portocalii,atunci totul este absolut legal si constitutional.Mai precis, la ei se refera aceasta lege:DEBILI,ALIENATI MINTALI si as mai adauga si eu o categorie,si anume SCLAVI.O bila mare,alba lui Baselu,pentru ca e singurul care a reusit sa-i bage aici si pe mandrii aia de la UDMR(numa asa se zvarcoleste marele ATTILA in mormant).HA HA HA

  33. Sper (dar nu cred) sa treaca motiunea. Sper si vreau din tot sufletul ca maine sa demonstram ca nu suntem “o mamaliga” si sa facem CEVA! Voi fi acolo! Ar fi bine sa fim multi, CAT MAI MULTI!
    Si mai ales, sa ramanem acolo, in strada, pana cand vom scapa de jigodiile portocalii!

  34. Ideea e ca si noi, cei de pe margine, cand ne-am vazut aproape de motiune am inceput s-o dam cotita. Poate frica de a obtine ce ne doream, poate frica de a nu crede pana nu vezi, cert este ca alaturi de politicieni (care poate au dat tonul) s-a tot marit numarul celor care nu dau speranta motiunii. Daca ati observat in timp, nemernicii de pd-isti asa au castigat mereu, repetand obsedant ce isi doreau. Poate asa trebuia sa facem si noi, sa ne unim in a inchide ochii la greselile lui Ponta sau Crin si s-o tinem sus ca se sparge BUBA. Poate ii derutam, zic poate, pe cei de la cascaval. In alta ordine de idei, cinic vorbind, o iarna peste nenorociti ar prinde bine ca le-ar racori mintile infierbantate de iubirea de Base de acum un an. Asa cum sustin mereu, eu stiu ca sufar pentru ca Javra se razbuna ca nu l-am votat, dar cei care au facut-o cum se simt. Acest gand ma face sa ne doresc o iarna lunga! Cu toate astea, daca nu strangem din dinti sa facem IMPREUNA, un efort sa ii maturam pana in primavara, de atunci incolo vor fi scapati si, pentru o foarte lunga perioada de timp ne putem lua gandul de la democratie in tara asta.

  35. De fapt, daca o sa treaca ne asteapta cateva chestii inerente, cum ar fi:
    explodarea cursului de schimb, schimbarea ratingului de tara, scumpirea energiei ( gaze etc) intr-un cuvant un dezastru…

  36. Ratiunea cea rece imi spune ca nu va trece. Speranta cea calda imi spune ca da. Gindul meu ar vrea ca Dumnezeu sa ii trasneasca pe pedelei cu tot neamul lor pina la a treispea spitza si sa ii stearga de pe fata pamintului. Amin.

  37. Oana Stancu e foarte atragatoare. 😀 Sper ca nu am spus ceva deplasat. Scuze anticipate !

  38. nu i încă momentul de bătaie generală; staţi să vedeţi la anul cel târziu prin martie aprilie când se dezmorţesc oasele de la frigul grelei ierni ce va să vie… ce bătăi or să iasă, la buzunaru gol

  39. Domnule Ciutacu Victor
    Nici un guvern era mai bun decat guvernu’ asta.
    In situatia aia bizara cand a mai cazut odata guvernu’ Boc si nu se indura basescu ca ‘desemneze” prin aratare cu degetu altguvern, a fost o perioada fara decizii guvernamentale de vreun fel.
    Te rog sa ma crezi ca economiei ii mergea ceva mai bine, iar fluxurile de bani isi urmau cursul normal spre trezorerii si de acolo spre ordonatori. Nu-si vara ratul nici o ordonanta si nici o hg si nici alt bazdac nu se petrecea.
    Si ne simteam mai confortabil cu totii fiindca pechinezu’ ala de boc nu mai latra la noi [e sticla. Era sa ne dregem.

  40. Am citit o parte din stenogramele cu ALRO. Mi-a trecut prin cap ideea ca Stolo chiar o fi fost santajat sa se retraga de la prezidentiale. Numai ca …chiar de cei cu care se-ncardasise. Ce credeti?

  41. PD.L o sa provoace scandal maine la miting si vor da vina ,normal, pe PSD+PC+PNL+SINDICATE
    posibil sa faca scandal chiar in sala (la galerie ).
    parlamentarii pdl nu se vor sinchisi -fiind avizati-.adica vor rezista presiunilor.
    Posibil sa se urmareasca arestarea lui PONTA
    – cel putin- pentru instigare la violenta ….

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.