Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce-mi provoaca scarba > The begining of a beautiful friendship?

The begining of a beautiful friendship?

Dacă Băsescu şi-a propus să spargă USL până la viitoarele alegeri (şi sunt convins că da), e pe cale să primească de la Ponta un cadou nesperat. Modul public în care Udrea apreciază moderaţia lui şi Igaş maturitatea spune foarte multe. Şi mai multe voi scrie eu, mai pe seară, după ce mă limpezesc la creieri şi mă dezgheţ. Până atunci, aştept o explicaţie publică credibilă a preşedintelui PSD şi vi-l recomand pe Badea, că are şi el dreptatea lui. Dacă unii mimează lupta şi blătuiesc în spate meciul, aşteptând să le câştigăm noi alegerile şi să vină ei la caşcaval doar pe valul nemulţumirii populare, s-ar putea să aibă o surpriză extrem de neplăcută.

http://www.youtube.com/watch?v=Qg44qKSbsdQ

1. Prezenţa lui Victor în Parlament şi discursul poreclit politicos pe care l-a ţinut delegitimează orice eventual demers ulterior al USL la Curtea Constituţională. Guvernul născut din fraudă şi condus de şeful serviciului de spionaj nu poate fi susţinut; cu nici o condiţie. Dacă voiam să trăim în Egipt, protestam în Piaţa Tahrir.

2. Şeful PSD susţine că a fost doar ironic. Atunci eu îl sfătuiesc să se apuce de alt sport. N-are nimic comic sau subtil în el. E tragic, previzibil şi rectiliniu.

3. Abia acum încep să desluşesc la adevărata ei valoare promisiunea lui de la Antena 3 că-i va păstra în funcţii, după alegeri, pe profesioniştii desăvârşiţi şi neutri Maior şi Ungureanu. Într-o viitoare alianţă cu Băsescu, nici n-ar avea de ales. Poate prinde peste rând şefia SIE, că Mihai-Răzvan o să fie ocupat cu guvernarea de succes.

4. Şi eu fac parte, calendaristic, din aceeaşi generaţie cu Ponta şi Ungureanu. Mica, insignifianta diferenţă e că eu nu l-am pupat în cur pe Ceauşescu şi n-am fost niciodată în guvernul lui Băsescu. Şi nici n-o să fiu vreodată.

5. Lupta strategică şi de orgolii pentru şefia Opoziţiei şi întâietatea discursului mă lasă rece. Aş fi preferat, ca unul care are mai mulţi ani de opoziţie antibăsesciană efectivă decât are Ponta în politică, o confruntare de idei pentru găsirea modalităţilor eficiente de a da jos regimul portocaliu. Sunt nerăbdător să citesc interviul elogios cu liderul stângii în oficiosul de dreapta Evenimentul zilei, să urmăresc discuţia colocvială cu principialul Ion Cristoiu din odaia de la drum a fraţilor Păunescu (mă rog, vecinul Nicu Niro şi cine-o mai fi pe-acolo) şi chat-ul de pe oficina Hotnews cu cititorii exaltaţi şi extaziaţi de frumoasa-i transformare ai lui Dan Tapalagă.

Hasta la victoria siempre!

UPDATE: Voila şi isteria, să nu comentaţi pe uscat

Get Adobe Flash player

Comentarii

comentarii

Similar Posts

302 thoughts on “The begining of a beautiful friendship?

  1. Intre 2007-08 Psd a fost si n-a fost la guvernare.A injurat Pnl in campania 2008 dupa ce i-a sustinut guvernul 2 ani.A injurat pdl 4 ani si a facut guvern cu el in 2009.L-a injurat pe basescu si l-a suspendat si a vrut sa faca guvern impreuna din 2007!Sa nu cumva sa le-o traga PNl-isti in 2012.Nu stii niciodata cu reevaluarile lui Base.
    Esti reevaluat,ajungi min de interne ca Berca,la Aparare precum ,,seful mafiei personale a lui nastase,, , daca e nevoie,il faci securit pe Voiculescu si-l instalezei vice presedinte la Senat ca sa fie Nuti ministru.
    Domnule Ciutacu,ginerele prietenului de negocieri de guverne Ilie Sarbu vine pe turnanta reevaluari ca premier in 2012?

  2. @MIHAELA: scuteste-ma de postacisme pesediste proaste. n-am starea necesara sa le citesc. du-te si scrie la Udrea. vei fi intre ai tai.

  3. ponta ar trbui sa demisioneze din functia de presedinte psd, iar partidul ar tebui ssa-l inlocuiasca pe agarici cu un politician versat. in aceste momente se vede clar ca palaria este prea mare pentru o tartacuta mica si un creier cat nuca si acela sfrijit. daca dobitocul nu intelege ar terbui sa-i spuna cineva ca nu are a avea dacat urmatoarea pozitie alegeri anticipate si suspendare presedinte. nicidecum legitimarea puterii prin prezenta ta in parlament.

  4. E un contrast ataaaat de mare intre claritatea lui Crin
    si vraistea din discursul si actiunile lui Ponta,
    incat procuroru’ isi face singur rau si-si atrage linsajul de presa
    cu aaaaabsolut fiecare iesire pe interval.
    De altfel azi sunt absolut convinsa ca a iesit
    strict sa profite de absenta lui Crin, care-i ia fatza de fiecare data.
    E o varianta mai indarjita a lui Geoana.
    Reactia lui Brother Crin in schimb a fost pur si simplu impecabila!
    I-a tras-o lui Ponta ataaat de fin!

  5. Sa remarcam totusi ca MRU nu poate fi pe deplin fericit: nu a luat unanimitate – visul lui din tinerete. Pana atunci, Guvernul U-40 (nu UB 40) ar trebui sa ne salute: “Markhaban” in Romanistan – drumul cate clubul elegant fondat de Siria / Pakistan / Egipt Tuni

    Ta’ala ! (vino).

    Vespasian.

    PS: Oare ce va face Ponta in ipoteza ca USL va castiga alegerile ? Il trimite pe MRU la SIE inapoi (cum zicea acum 3 saptamani) sau il lasa PM si se duce el insusi la SIE ?

  6. Si zici sa nu-l cred pe Lazaroiu,cand spune ca viitorul guvern va fi pdl-psd ! Pana la urma ala nu-i atat de idiot precum pare.Mesajul pe care Ponta il transmite strazii este descurajant.Oare ce dracu urmareste? Psd-ul asta are conducatori unul mai prost (naiv ?!)decat altul !

  7. Dezamagirea mea a atins mximul , nu mai am puterea sa ma revolt cand vad ca e inutil.
    Desi nu aveam in plan sa ma car din aceasta tara, e timpul sa o fac.

  8. acum pe A3 un dobitoc nicolicea face aprecieri de te apuca damblaua. nemernicul incearca sa ne minta-n fata cu tupeu nesimtit. oare nu exista niciun roman care sa-l bage-n pizda masii pe nenorocit?

  9. @cetateanul gogu: v-am oferit platforma de comunicare. nu peluza. usor cu boii pe scari

  10. MIHAELA…nush daca esti aceeasi de pe blogul lui Radu Tudor…am scris si acolo,am sa-ti scriu si aici.

    copy-paste…ca mie o lene si o scarba de astia
    ca Ponta.
    E simplu Mihaela, si toti cei care au acelasi punct de vedere cu tine…

    In momentul cand iesi si spui ca acest guvern este o alta MARIONETA a lui baselu’,iar apoi spui in parlament “va vom sustine domnule prim ministru”(indiferent pe ce puncte…bla bla bla),inseamna ca:
    1.Esti foarte santajabil
    2.Iti curge scuipat din gura
    3.Interese mari…foarte mari

    Faptul ca exista, dupa cum vad, foarte multa lume care ii gaseste “scuze” domnului Ponta pentru lipsa sa de consecventa,pentru mine este halucinant.
    Mai stim noi pe cineva care azi zice ceva si maine altceva.

  11. Mircea Badea are dreptate 100%. Am sperat si eu un timp ca Ponta e un om cinstit, dar m-am inselat. De Basescu si ai lui cred ca ne scapa doar Dumnezeu.

  12. Increderea mea in Ponta a avut de suferit din momentul in care isi declara prietenia sincera cu reevaluatul Oprea.

  13. Nea Victore,

    Ca Franks a castigat alegerile e stiut (eu aflu mai tarziu – ca Jack). Gresesc capital daca incep sa cred ca alegerile din PSD le-a castigat Barcagiul ?

    Mersi,
    Vespasian.

  14. protestele nu trebuie sa inceteze.
    eu voi vota PNL+PC si PSD – daca acestia-s vor clarifica
    pozitia azi si in caz ca va fi nevoie isi vor face curat
    in propriul partid. nimeni nu e de neinlocuit in caz de
    derapaj. aici nu mai e vorba de rahatisuri egoiste de
    partid ci de viitorul nostru ca natie.
    am vazut aseara la Sinteza parca – acea strimba/sopirla
    care se insinua. cu toate astea, nu conteaza.
    oamenii trebuie sa fie uniti si sa iesim in strada masiv.

  15. Poate cineva sa posteze undeva o poza, o captura de ecran de la tv, orice, cu onor tov. Ungureanu si his new-old best friend Mr. Ponta de astazi de la Parlament. Danke

  16. eu cred ca ne-a castigat Ponta pe noi cei care nu votam de obicei si contestam politicienii. Da azi m-am bucurat vorbindu-se de Acta, de Rosia Montana si pt prima oara m-am simtit si eu reprezentata de cineva. Mi s-a parut acid si critic la adresa puterii, dar nu isteric ci machiavelic. Asa ca n-as baga mana in foc ca aveti dreptate dle Ciutacu, si nici dl Badea desi imi sunteti f dragi amandoi.

  17. azi nu merg in piata pt ca fac praf tot usl-ul.
    dar daca pina miine javrele astea din psd nu-si pun public in cap cenusa miine ma duc si fac numai pancarte cu PSD + PDL = ACEEASI MIZERIE
    PONTA + BASESCU = LOVE

    javra aia de basist otv-ist dan diaconescu e in al noualea cer!
    pina acum i-am luat la suturi pe javrele infiltrate de la otv in piata care veneau cu USL si PDL ACEEASI MIZERIE… acum ce le mai fac???!!! nici macar nu mai are nimeni ce sa le zica
    in piata se alege praful, o sa intre toti infiltratii basisti… oricum abia ne mai tineam pe baricade in cacatul asta de vreme ordinara

    O JAVRA PONTA SI TOT PSD-ul. TRADATORI IMPUTITI

  18. La o prima analiza (caci inmitial nu am avut nico suspiciune – asta pana a auzi/citi si alte opinii), discursul nu mi s-a parut duplicitar, ci doar excesiv de politicos (as zice mieros). Criticile au fost acolo, cu 2 exceptii:
    1) Ponta nu a vorbit despre alegeri anticipate (sau oricum nu a accentuat ideea de baza, cred, a USL)
    2) Nu s-a adresat in nici un fel celor presupus nehotariti pentru a NU vota cabinetul, ori o minima captatio benevolentiae adresata asa-zisilor independenti era necesara
    3) Nu a accentuat ideea ne neligitimitate a unui guvern condus de seful SIE, cu ministri care nu au primit avize etc.
    (Ar mai fi fost si un al 4-lea punct, dar l-a lamurit C.Antonescu , si anume daca USL stia ca Ponta va vorbi in Parlament).
    Incerc sa gasesc acum si argumente care sa explice acest discurs in cazul in care el este onest:
    1) politetea excesiva, mieroasa – s-a vorbit atat de mult despre “civilitatea” si manierele ireprosabile ale lui MRU, incat Ponta a incercat sa arate o noua fata
    2) Un discurs virulent intr-o sala 90% ostila nu ar fi avut alt efect decat acela de a starni zgomote si isterie
    3)… nu prea mai gasesc altele.
    Spuneam ca ascultand discursul nu am simtit ca art ascunde alte interese, dar acum am senzatia ca greseala fundamentala a fost accea ca (cel putin aparent) Ponta si PSD-ul ar fi girat nou guvern.

  19. Poate ca schimbarea de discurs are legatura cu condamnarea lui Nastase de saptamana trecuta. Urmeaza un recurs, nu? Si poate sunt mai multi de pe acolo din PSD care i-au spus s-o lase mai moale Ponta cu anti-basismele prea zgomotoase. Probabil, cum zici, in ideea ca “oricum vom castiga, de ce sa ne complicam viata?”. Gretoasa chestie.

  20. Scuze, da’ m-am gandit la asta dupa ce am dat primul comment: poate e o neintelegere care se rezolva, un mic santaj in USL. Iti amintesti cat de suparat erai pe Crin in seara de dupa primul tur al prezidentialelor? Sa speram ca nu-i mai mult de atat.

  21. Postez rar desi va citesc zilnic(sunteti la Favorite!).Astazi va scriu sa va indemn sa analizati mai bine discursul D-lui Ponta;eu cred ca spre asa ceva trebuie sa tindem:clar,logic fara istericale…Si atitudinea D-lui Antonescu este in ton cu libertatea de exprimare si cu unitatea de vointa.

  22. Domnule Victor Ciutacu,excelenta alegerea din filmul ,,Pisica alba,pisica neagra” regizat de marele Emir Kusturica !!! O imagine face cit 1000 de articole !!!
    Scena cind ginerele e spalat de cacat cu furtunul,e definitorie pentru junele Ponta !!!

  23. La fel de interesanta din punct de vedere al mesajelor trimise a fost replica lui Ungureanu: spera “in sprijinul PSD (atentie, PSD, nu USL) pentru o colaborare de lunga durata”.
    Badea are dreptate: Ponta e un “groupie” al serviciilor.

  24. Victore, acum ce dracu’ sa mai zic: dupa ce Ponta a achiesat (incerc sa fiu calm) la guvernul PSD-PDL, pot eu sa ma astept la altceva decat la o noua tradare din partea lui? Cred ca e cazul ca PNL sa-si ia viteza de langa PSD si sa-si vada de o Opozitie reala impotriva unui sistem condus de Securitate, in cap cu Basescu. Altfel,la fel ca Badea, am impresia ca mai bine votez direct cu Basescu, Udrea, Ungureanu, Boc, Anastase. Sic transit…

  25. Jos pălăria în fața domnului Crin Antonescu!Știe perfect să rezoneze cu fiecare român sătul de porcării!
    Ponta a făcut-o de oaie rău de tot cu discursul lui muuuult prea “diplomat”!Poporul nu mai are nevoie de diplomație,de “dialog”,de “stabilitate”!
    Oricum,indiferent de ce se va întâmpla cu USL-ul,românii sunt hotărâți să nu cedeze până nu se prăbușește Marinarul și portocalii lui!
    JOS BĂSESCU!
    JOS SECURIȘTII!
    VREM ANTICIPATE!

  26. Victore, Muţunache de la SRI e omul americanilor. Ponta pleacă la Washington săptămâna viitoare, şi nu are chef să i se închidă uşi în nas. Înainte de a da cu parul, poate ne uităm şi la condiţiile puse de el în discurs. Care anulează tonul politicos, şi aparent laudativ. Este tot o declaraţie de război, altfel formulată.

  27. nu am vazut decat un pic din discurs la emisiunea colegei Alina, sincer m-a luat un pic pe nepregatite declaratia lui Ponta, sper sa ma fii inselat i-am scris si pe blog ca am mari asteptari de la ei( ca formatiune USL), nu sunt pesedista, dar am lucrat cu sora lui mult timp, si i-am cunoscut familia din care provine, inclusiv mama.Nu vreau sa il apar, ma uit acum si la Sandra, dl Ciuvica la fel de virulent si dezamagit ca marea majoritate. Si de asemenea nu vreau sa cred ca ii este frica de cineva, sau ca il au la mana cu ceva in prima faza vreau sa cred ca este o tactica, om trai si om vedea.

  28. De azi Ponta-mi pare la fel de tuns ca si MRU-ul.Sa intelegem ca de acum Magraonul il reevalueaza pe copilot si l-ar lasa la volanul Daciei cu care iesea candva la piata.O intrebare i-as pune lui Ponta in lumina noilor sale sensibilitati..Bre nea copilotule, de ce l-ai mai dat afara pe alde Prostanacul si spune-ne sincer la ce ora ai avut asta-noapte sesiune de relaxare cu baietii de la servicii?

  29. Pactul cu Diavolul:

    Ponta urma sa devina premierul din partea USL la viitoarele alegeri. Multe voci din PSD il voiau insa pe Nastase in aceasta functie, de-asta a si stat Nastase la “cutie”, sa se mai spele de pacate. Micutul Ponta — ala mic de respira greu,il stii — a facut pactul cu Basescu: ia baga-l mata, Basescule, pe Nastase la racorica sau da-i o executare sa-l mocirlim de tot, si eu iti dau vand din pupa pentru guvernele tale de paie.

    Simplu si evident; Next!

  30. Jurnalistul sucevean Sandrinio Neagu a scris pe blogul sau (www.sandrinio.ro, 6 februarie a.c.)

    “Finul lui Pardău, noul prim-ministru”

    “Relaţiile dintre Pardău şi Ungureanu nu au rămas doar la stadiul de naş şi fin, ci au evoluat în ultima perioadă şi pe alte paliere.
    De notorietate este fabrica de ape minerale de la Panaci, Aqua Carpatica, despre care se spune că este de fapt o sursă de bani pentru SIE, instituţie pe care Mihai Răzvan Ungureanu a condus-o în ultimii trei ani, şi la care Dumitru Pardău este implicat în diferite modalităţi.
    De această numire a lui Ungureanu va profita şi Gheorghe Flutur, cunoscută fiind relaţia de prietenie existentă între actualul şef al Consiliului Judeţean Suceava şi deputatul Dumitru Pardău”.

  31. Ce îmi plac cetăţenii care află lucruri “noi” ştiute de ani de zile.
    Fiul lui Ponta e botezat de tov. ministru Oprea. Naşul de cununie a lui Ponta e Maior (şeful SRI), Ponta e un aporpiat al grupului de la Cluj. Toţi băieţii ăştia enumeraţi sunt securişti de când se ştiu. Başca mai pui că la nunta de care aminteam mai devreme unul dintre invitaţi a fost şi Ungureanu.
    Concluzie: dacă toţi colegii şi prietenii lui Ponta sunt securişti, voi ce credeţi, el n-o fi?

  32. Se sparge USL-ul asa repede?!? Eu ma gandeam ca o sa se sparga abia inainte de alegerile prezidentiale. Sorry dar chiar nu imi pot imagina un PSD fara candidat propriu la presedentie.

  33. Deci mie mi se pare ca Ponta a validat guvernul Ungureanu sub patronajul lui Basescu, iar prin discursul lui a trimis un mesaj linistitor pentru electoratul PSD, (in majoritate format din agricultori si oameni ai muncii :D) potrivit caruia ar trebui sa fie multumiti cu noul guvern, pentru ca din el fac parte oameni tineri, pentru Udrea a plecat (ce gluma !) samd. Prin blamarea guvernului defunct si prin felictiarile adresate ungureanului (noua scula a lu’ Base) dl Ponta transmite electoratului PSD ca MRU nu-i ca BOC (aka. iarna nu-i ca vara).
    Eu cred ca intre aceasta noua atitudine a lui Ponta si demisia lui Mr.U este o legatura. Si anume: dupa ce a cazut la pace cu Ponta si s-a asigurat ca obtine sprijin de la PSD, Baselu i-a spus tunsului sa mearga linistit sa-si dea demisia de la SIE, ca a rezolvat problema cu validarea. Parerea mea 😉
    In consecinta, sunt de acord cu Badea, pe baiatul asta nu-l votez. Nici n-as fi avut intentia, pentru ca dintotdeauna mi s-a parut la fel de parsiv, tupeist si smenar ca Basescu.

  34. @urs289: 1 si/sau 3.

    @Victor: nici tu, nici oricare dintre oamenii de buna-credinta
    ce nu avem informatii din zona-zero nu puteam sa anticipam ce se
    va intimpla; au fost tot felul de semne ce au aparut, a fost acea
    “sincopa” cu raspunsul vis-a-vis de servicii din emisiunea lui
    Radu Tudor, a fost si sopirla de ieri, dar toti am refuzat sa vedem.

    Lumea nu se termina cu Ponta, dupa cum nu s-a terminat nici cu Geoana.

    Partidele USL sa-si faca virgula curatenie generala.
    Cine doreste sa mearga cu Basescu si cu trecutul, sa faca un pas inapoi;
    cine sta cu curul in doua luntrii, sa aleaga acum.
    Mergem inainte, primavara e aproape, alegeri anticipate.
    Daca renuntam acum, toate eforturile noastre ca popor de
    a ne detasa pentru totdeauna de trecut vor fi fost in zadar.

    Dezamagirea nu trebuie sa ne cuprinda.

    Decit o Opozitie Unita dodoloata plina de cirtite, mai bine una
    mica, care sa nu fie dispusa sa faca virgula concesii si nici sa
    negocieze soarta natiei noastre prin usa din dos.

  35. Pana una alta,c-o fo’ bun sau ne..bun discursu’,putin imi pasa,c-o fo’ prea politicos,nici de asta nu-mi falfaie basca,cert este ca am vazut acelasi parlament obedient,slinos si vascos,cum urla olteanu aveeem guvern,gretos!.Se pare ca am uitat cum trebuie sa functioneze un Parlament,am uitat sa fim normali.Ne-am procopsit cu guvernu’lui bond,compus din penali,caricaturi,clone,cum s=a bine spus,parasutati,nimici cu zgarda la gat.Avem o tara in regim militar,e foarte clar acum,cu spionul sef si armata basesciana.Ma enerveaza cel mai mult unanimitatea lor gretoasa.Proces verbal de… constiinta?!. Guvern de ilegalisti.Voi tine cu USL,si voi pune piatra jos.

  36. ori e prost (demn urmas al lui geoana) ori pur si simplu e legat cu ceva de basescu..si atunci, cred ca singura solutie pentru a functiona alianta asta este ca el sa dispara din fruntea psd.

  37. @Constantin Gheorghe: sa le spuna asta celor din Piata Universitatii, eu nu mai am unitati pe cartela

  38. Ceea ce spune Adi mai devreme mi se pare cat se poate de veridic. S-ar putea sa aiba si o legatura cu recursul lui Nastase, practic daca s-ar mentine condamnarea, ar plana o serioasa problema si asupra lui Ponta, care de la inceput a fost sustinut de Nastase si promovat.
    Si in general USL-ul ar avea o serioasa problema de imagine. Numai ca din pacate atunci cand ai oameni santajabili nu poti sa faci opozitie cu adevarat, impotriva unei asemenea puteri, unor asemenea practici.
    In alta ordine de idei, nu trebuie sa uitam cu cine avem de-a face. Sa nu uitam ce anume leaga ombilical cele doua partide, PDL-ul si PSD-ul. FSN. Adica gasca de comunisti care vroiau doar sa-l inlature pe Ceausescu, nu si comunismul si din cauza situatiei internationale au gasit o solutie de comunism “cosmetizat”, anume “democratia originala”.
    Sa nu ne amagim, peste tot exista fosti utecisti sau chiar securisti, de genul lui Ungureanu, in partide, in servicii, in afaceri. Eu chiar mi-as dori sa fuzioneze din nou cele doua FSN-uri, ca sa se clarifice apele.

  39. Iarna boCbocilor
    PERLE din discursurile de azi :
    locul3 Geoana : “…sau sunteti…decat pusi sa faceti ” no comment
    locul 2 Sever Voinescu “PDL produce oameni noi”
    (oare au fabrica de clone ?)
    locul 1 MRUngureanu :”Cresterea gradului de previzibilitate in actul juridic “WOW !!!!!!!!!!!!!!(DIN PROGRAMUL DE GUVERNARE )

  40. Are noroc ,,micul Titulescu,, Daca Ungureanu apare maine poimaine sa ii faca o invitatie de genu Noi am decis sa punem in aplicare cele 15 puncte si va invitam la discutii pe unde scoate camasa Ponta?Daca merge e de tulai daca nu e de bai in ambele situatii cade prost electoratului sau si celor din strada.Sa il lege cineva ca numai tampenii vorbeste.Ba ca tine serviciile ba ca Isarescu ramane Ba ca el nu si nu ,va merge cu FMI-ul auzi la el CHIAR DACA UNELE MASURI ALE LUI FRANKESTEIN SANT GRESITE el inainte.Am impresia ca la caruta USL el trage hais..Oare il preseaza pe ascuns cineva cu NASTASE.Ar trebui sa-l dea afara din partid pe Nastase .Sa ti un condamnat in partid te face santajabil.PNL-istii pe Remes cand l-au prins cu caltabosii pe sub masa .,afara.

  41. Aveam doar 10 ani in ’89 daaaar, din amintiri, folclor si documetatie serioasa trag concluzia ca astia sunt mul mai diabolici acum decat in vremurile de glorie ale lui ceausescu. Tre’ sa ne trezim din timp!

  42. Ponta, valea la stăpân! Invaluirile basiste cu civismul lui Ponta nu pacalesc pe nimeni. Te-ai desconspirat!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

StatCounter - Free Web Tracker and Counter