Contractele facultative de la Realitatea

vorbe-grele

În toată ţigănia asta de luptă pentru controlul Realitatea TV, cel care a sesizat nuanţa a fost Andrei Gheorghe, labeunu, în prezenţa inerţială a unui Ion Cristoiu incapabil să-şi revină din şocul că micul mogul de la Asesoft l-a tratat, într-o intervenţie telefonică, exact ca pe o entitate nesemnificativă şi

Autocraţia îngroapă (de vie) România

vorbe-grele

Ce se întâmplă în Ghencea şi la Râmnicu Vâlcea e rezultatul direct şi falimentar al aplicării sistematice sistemului de conducere autocratic. Şi nu se petrece doar la Steaua sau la Oltchim, capete de afiş pentru moment, ci, cu nuanţările de rigoare, e valabil pentru întreaga societate românească (inclusiv în politică

“Orice spui poate fi folosit împotriva ta”

vorbe-grele

Nici n-a apucat SOV să iasă la televizor, că s-a şi dat drumul la stenograme. Ca să fiu exact, la o selecţie riguroasă, fără vreo legătură cu favorizarea infractorului, pentru care a şi fost trimis în judecată părintele FNI. Adică bucăţile alea din care să reiasă cât de mult ingera

Cazul FNI: vă pupă Ciutacu, golănaşilor!

vorbe-grele

UPDATE: Vântu e liber, statul s-a reformat   Art. 522, indice 1, Cod Procedură Penală - (1)  În cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului. (*Legendă: cauza = dosarul FNI, condamnatul

Nici un tiran nu-i veşnic ca vântul

vorbe-grele

Poporul suveran poate să răsufle mulţumit. Mogulul eolian a fost umflat. Dar nu pentru devalizarea FNI, cum îşi închipuie naivii care râgâie a mici şi satisfacţie în fotoliile matlasate, fiindcă aprigele autorităţi ale statului n-au fost în stare să-l găsească acolo vinovat pe bază de semnături. Sorin Ovidiu Vântu,

O perversă pentru famiglia Băsescu

vorbe-grele

Realitatea dezvăluie că o femeie a depus plângere penală pentru lovire împotriva lui Mircea Băsescu. Previzibil, fratele prezidenţial dezminte opărit şi o dă pe conspiraţii politice. Dacă tânărul avocat care s-a luat de piept prin parcări de birt cu Jucătorul era vinovat pentru o asociere din trecut cu Sorin Roşca