Ciuti, Ciuti, Ciuti, lasă-ne, lasă-ne…

vorbe-grele

Startul l-a dat, ca un trendsetter ce se află, Traian Băsescu. După ce a băgat mogulii de presă, ca oameni răi, în conştiinţa poporului suveran, a stârnit o luptă cu televizorul. Mai exact, cu oamenii din el, Mihai Gâdea, Vali Stan şi Mircea Badea având nesperata onoare de a deveni

Naţionalizarea forţată a băieţilor răi, nişte foşti muritori “pe persoană fizică”

vorbe-grele

Isteria mediatică de după interviul Gâdea-Ungureanu, dincolo de tonul ei fals şi vindicativ, mi-a reamintit o chestie care mă scoate din minţi. De-o bună bucată de vreme, polarizarea politică excesivă a dus până acolo încât am început să simţim, din reacţiile publice la micile sau marile noastre nefăcute, că nu

Diferenţa dintre interviu şi confruntare

vorbe-grele

De azi noapte, în calitatea mea de om cu vag exerciţiu al interviului de televiziune, nu de prieten al lui Gâdea, încerc să citesc detaşat toate comentariile părerologilor despre emisiunea Sinteza zilei de aseară. Deja mă dor ochii în cap. Am impresia că am citit cam tot ce se putea

Execuţia lui Gâdea nu tratează cancerul

vorbe-grele

CNA a fost la un pas să suspende, deocamdată pentru 10 minute, emisia Antenei 3. A ieşit balotaj. Se reia votul joi. Când, probabil, vor vota şi cei doi noi membri, amândoi ai puterii. Stăm strâmb şi judecăm. Nu ştiu dacă drept, subiectiv sigur. În sistemul sanitar e situaţie de forţă

România vie versus România părăsită

vorbe-grele

România a arătat, în serile de week-end, ca o ţară necondusă. În afara declaraţiei temebele a deputatului oranj Sever Voinescu Cotoi (care, în timp ce Piaţa Universităţii fierbea, ne invita, pe noi, proştii, la film ca să ne dumirim de ce-i nevoie de reformă-n sănătate), nici un semn de la

Dai un link pe f-b dacă-l invit pe tiran?

vorbe-grele

Dragă Elena, din motive care ţin de anumite sensibiltăţi şi de faptul că m-am ocupat să iau premiul APTR pentru cea mai bună emisiune de interviu din România (ştiu că te bucuri pentru mine), corespondenţa noastră a scăzut în intensitate în ultima perioadă. Plus că te-am văzut ocupată cu reforma