Nea Fane, acel ultim interviu, pe care mi l-ai promis, nu s-a mai făcut din cauza mea. Fiindcă am fost laş şi mi-a fost teamă. N-am vrut şi n-am putut să te văd cum suferi. M-am mulţumit să mă ascund în spatele telefoanelor revoltate pe care mi le dădeai şi
Tag: elias
Buză de Iepure a colaborat cu potera. Omul Nou al lui Ceauşescu a-nviat!
Două subiecte care merită dezbătute, pe repede înainte, că azi nu-s în zi de scris. - După Ioan Groşan ieri (spălat prompt de altfel intransigenţii săi prieteni cu aere intelectuale), azi l-am aflat şi pe Szoby Cseh de turnător la Secu. Nu mă pasionează vânătoarea de vrăjitoare, cu tot soiul de cruciaţi