Aud că nici Ramona Mănescu, proaspăt învestită la Transporturi, nu e bună de ministru. Pentru că – în lipsa impardonabilă a unui dosar de corupție - e nevastă-sa lui Rareș, primar de sector, trezorier al PNL și prieten cu președintele partidului. Dacă era și ea luată cu vreun dușman, poate
Tag: crin antonescu
România caldă musteşte de intoleranţă
Liberalii sinceri, șansa mielului de Paște
Born in the USA. Back to USSR
Băsescu a venit la Casa Poporului. Unde l-au aşteptat televiziunile, Ghişe (consecvent în a-i aminti că ar face bine să se care), Zgonea (îmbujorat ca o fată mare, dar mândru ca măgarul la trăsură) şi-o sală jumătate goală. Că Antonescu, după ce-a fost părtaş la semnarea marii coabitări Băsescu-Ponta, s-a
Epurări în PNL? Cine-i candidatul USL
Pomana pisicului pe drumul Pekinului
Tensiunea politică s-a risipit. Începută astă vară, lovitura de stat care a speriat Europa cu apă caldă la bloc a reuşit prin votul poporului suveran. În crucea nopţii, pe-o linişte de nu se auzea nici cucuveaua palatului, plagiatorul mitoman a căpătat încrederea tiranului. S-a băut aldămaşul coabitării, s-a înghiţit pisicu'
Marea furişare şi cuvântul de oroare
Oamenii de bună credinţă care i-au votat pe autointitulaţii intransigenţi se freacă la ochi stupefiaţi. La nici o săptămână de la scrutin, promisa dreptate până la capăt pare a se răsfira ca nisipul printre degete. Cei pe care i-au mandatat să-i reprezinte arată ca nişte oameni dispuşi la aproape orice
Chiar puteţi să-mi spuneţi “dobitocule”
UPDATE: Propaganda portocalie funcţionează pe bază de unanimităţi. E ca la unitatea militară: "ordinul se execută, nu se discută". Pe asta şi-a bazat ani de zile Băsescu succesele. Nimeni n-a mişcat în front, toţi au comunicat unitar. Nenorocirea e că-s irecuperabili. Pentru ei, orice ieşire din front e sigur o
Recurs la memoria electronică
Decembrie 2011: UDMR este o ruşine pentru maghiarii din România "Acesti oameni care guverneaza astazi, impreuna cu domnul Basescu si domnul Boc, sunt niste pedelisti de etnie maghiara. Sunt o rusine pentru maghiarii din Romania, pe care nu-i mai reprezinta", a declarat presedintele PNL, Crin Antonescu. In opinia acestuia, UDMR se face
Cu Naşu-n suflet şi Brătienii pe pâine
UPDATE: Oficiosul loveşte fulgerător. Cultura de presă a lui Tabacu se-ntinde de la David Prost până la Al Jasira "Cei care-l au pe Naşu-n suflet” manifestă un comportament tipic de sectă. Indiferent pe ce palier sunt aliniaţi, vorbesc toţi la fel şi se-nchină necondiţionat la icoana Supremului. Dacă ăla tace, cum s-a