Mica și zilnica mea Românie are doi ani

vorbe-grele

Acum doi ani, când intram oficial pe ușa postului pentru care încă lucrez, după ce fusesem subiect de breaking news și obiectul delirului mistic pe Net, întinasem nobilele idealuri ale antibăsismului, trădasem cauza și prietenii, mă vândusem SRI-ului, mă salvaseră serviciile de pe nava care urma să naufragieze, uzurpasem locul

Tango-ul se dansează numai în doi

vorbe-grele

UPDATE: Episodul trei Ani de zile, am răspuns cu plăcere solicitărilor de interviuri. Dar, la un moment dat, m-am plictisit. Fiindcă majoritatea erau despre Băsescu şi tot ce-l înconjoară. Or, dincolo de faptul că personajul mi-a ocupat o parte sănătoasă din viaţă, există şi altceva pe planeta asta. Şi extrem de

Ce e aia celebritate şi la ce ne foloseşte?

vorbe-grele

Mi se întâmplă foarte rar să dau atâtea amnănunte despre mine şi ai mei. Am făcut-o pentru OK Magazine. Şi nu musai pentru revistă-n sine, ci pentru Radu Buzoianu. Care, de-a lungul ultimilot ani, mi-a arătat că ştie şi să întrebe, şi să nu sară peste barieră.

Tentaţia absolută a puterii absolute

vorbe-grele

Dincolo de greţoasele ode care i s-au adus şi de consfinţirea abolirii democraţiei în PD-L, Elena Udrea face ce ştie şi ştie ce face. Urcă politic pas cu pas. Creşte-n influenţă zi de zi, îşi elimină unul cate unul adversarii şi urmează punct cu punct traseul prestabilit al devenirii ei

A fost odată un băiat…

vorbe-grele

UPDATE: Toate conturile mele - blog, facebook, gmail, yahoo - au fost sparte recent. V-aş fi recunoscător să-mi semnalaţi pe mail-ul din contact dacă vă contactează cineva în numele meu. Doar pe cel de pe blog l-am recuperat până acum ...care muncea entuzist, din pasiune. Un băiat care producea ştiri, nu