Esti aici:
Prima pagină > Blog > Caruta cu deontologi > Sorin Vântu e negustor, nu înger pe dric

Sorin Vântu e negustor, nu înger pe dric

Terminaţi dracului cu demonizarea lui Vântu! Omul ăsta este negustor. Cumpără ieftin şi vinde scump; orice, de la active şi titluri de valoare cu potenţial de profit, până la conştiinţe care-i pot aduce (prin manipulare) valoare adăugată. Nu s-a cerut pictat angelic în biserică, nici când a spoliat o armată de prostălăi la FNI, nici când şi-a parcat uneltele în toate structurile statului, nici când şi-a pus trustul la dispoziţia/contra diverşilor politicieni. Vrea să câştige numai el şi (pour les connaisseurs) cei pe care-i reprezintă. Şi dacă i l-a predat cu premeditare cinică pe Geoană, ambalat festiv, lui Băsescu (aşa cum cred că s-a întâmplat), atunci a făcut-o nu fiindcă-i vreun trădător de neam şi ţară, ci pentru că aşa (i-)au dictat interesele. SOV e cinic şi punct. N-are nici o vină că soarta unor oameni ca Geoană sau Băsescu – şi, în definitiv, a noastră, a tuturor – a ajuns să depindă de el.

P.S. Ca să preîntâmpin isteriile gratuite, tot nu plec la Realitatea. Mai aşteptaţi…

Comentarii

comentarii

Similar Posts

253 thoughts on “Sorin Vântu e negustor, nu înger pe dric

  1. Cadou de moş Nicolae

    Dom’ preşedinte jucător mahmur,
    din cizme bea o ciorbă de potroace,
    şi deşi Nasul vrea să-l pupe-n cur,
    lui tot îi vine să se joace.

  2. Si daca se intalnea Geoana cu Bin Laden..tot pe Geoana pun stampila
    Pentru ca eu cu Basescu si camarila sa inca 5 ani NU MAI POT SA TRAIESC !!!!!!

  3. Isteria este atat de generalizata, ca nu se intelege om cu om.Toata lumea stie ca M.G. a tranzactionat Transgazul cand a fost la Moscova, ca statul roman va trebuie sa plateasca cele 600 milioane in locul lui D.P.,ca SOV l-a vandut pe M.G., ca filmul cu copilul lovit este trucat, etc. si acum aflam de la D-l Ciutacu ca “Sorin Vantu e negustor, nu inger pe dric”.Dar daca printre altele el cumpara “constiinte care-i pot aduce valoare adaugata”, si aceste constiinte se prabusesc apoi sub povara “remuscarilor” nu ajunge sa fie chiar “inger pe dric?”

  4. 😀 Hopa! Draga stolo zice si de blogul tau si de faptul ca noi ne exprimam ingrijorarea relativ la vizita.

  5. Nu-i cinic si punct. E oportunist, cinic si unreliable. Dar se pare ca e folositor.:) Daca esti destept orice e folositor. In rest, sunt de acord. Nu e vina omului ca e cum e. Daca nu ne place nu avem decat sa facem ceva in legatura cu asta. Eu sunt pro cei care scot in evidenta erorile de sistem. De aceea mi-a placut mereu si Soros. Atata timp cat nu fac pe nebunii pot trai linistiti si chiar prospera. Dar daca o iau razna…:) Se pare ca Patriciu e cel mai impur din punctul asta de vedere. A ajuns prea puternic si i s-a urcat la cap. Dar nu are ce sa faca, pentru ca sunt interese mai presus de el. Nu inteleg de ce nu se multumesc cu statutul lor. Oricum le merge foarte, foarte bine. Ar trebui sa se calmeze baietii. Mie mi-s dragi toti, ca sa fiu sincera, chiar si asa neintelepti cum sunt. Le-a veni lor mintea la cap. Simt ca n-au limita si vor sa fie limitati de sistem? Se rezolva.:P

  6. Prin ’94-’95 SOV avea o slujba oarecare la Ministerul Industriilor . Biroul sau era atat de mic incat la deschiderea usii cineva care ar fi stat pe scaun ar fi trebuit sa se ridice in picioare . Asa am auzit eu . Dupa cativa ani SOV , functionarul fara perspective , devine unul dintre cei mai bogati oameni din Romania . Nu e Romanica tara tuturor posibilitatilor ?

  7. sper ca cei nehotarati sa se hotarasca acum sa dea un vot pentru Romania. Votam mircea geoana indiferent de consecinte!!! asa sa ne ajute Dumnezeu!!!

  8. Domnule Ciutacu oriunde vei pleca cred ca vei ramane acelasi om puternic si vertical in dezbateri.Cat despre Geoana va fi Presedindele tuturor romanilor tigani,handicapati,etc.MERGETI LA VOT SI PARIATI PE NOUL GUVERN IOHHANIS VOTATI GEOANA .

  9. Nu am scris nimic despre ultima dezbatere televizată dintre prezidenţiabili Băsescu şi Geoană, întrucât am apreciat că nu mi-a îmbogăţit cu nimic percepţia asupra celor doi. Un bucată Băsescu, la fel de activ pe tărâmul demagogiei, cu aceeaşi memorie de scurtă durată, tratat cu zeamă de varză după o noapte la Cireşica şi transformat într-un cruciat aflat în război permanent cu hoarda opiniilor contrare. Pe de altă parte, am zărit una bucată Geoană, hrănit în exces cu bun simţ, şovăelnic pe alocuri, tributar al unei soluţii politice patentate de alţii şi transformat peste noapte într-un bărbat care îşi cere drepturile naturale…

    Pe bună dreptate, unii vor întreba care este legătura dintre măgarul lui Buridan şi Băsescu, Geoană etc. Le răspund tot cu o întrebare: care este legătura dintre o găleată cu apă şi un tain de ovăz? Vedeţi dumneavoastră, nici măgarul nu a ştiut şi a murit…

  10. Este impotriva firii sa votezi cu Geoana. A picat lamentabil. Subscriu la cele spuse de dl. M.Badea.

  11. aveti cumva o masina de cenzura domnule ciutacu??? astept un raspuns la intrebarea asta. Suntei un aservit uneia din fortele politice???

  12. Domnul Geoana trebuia sa stie ca SOV e unul din oamenii MALEFICI al timpurilor noastre!Are talentul de a plati pe altii foarte bine pentru a scoate castanele din foc pentru el.

  13. Din brad căzând eterice steluţe,
    don’ preşedinte jucător,
    îşi ia plângând cadoul din ghetuţe
    şi zice că-i aviator.

  14. Inca un lucru, toate tarile au trecut prin asta in faza de capitalism salbatic. Noi, se pare ca trecem foarte rapid prin procesul asta si e putin cam dureros….incercam sa catch-up.:) Ce sa zic de tarile arabe. Ce mafie e acolo…poporul e amarat si in urma mental cu milenii si la putere sunt niste smecheri cinici.

  15. un amic de al meu probasescu tocmai imi relateaza la telefon ca nici unul din mesajele lui nu apare pe blog. DE CE???

  16. Nu are rost sa fim descurajati de ce mai face basinescu pe ultima 100 de metri…eu oricum pe vant pe ploaie, cu Geoana, fara Geoana votez antibasescu. In ceea ce priveste Vantu este om al banilor, fara patrie asa ca nu ma mira nimic…numai ca a facut o miscare proasta…a incercat sa invie hoitul pdl-ist si o sa-l coste probabil. Nu mai spuneti ca i l-a livrat pe Geoana pe tava lui base…mai e un pic si spuneti ca ce dracului sa mai mergem la vot ca tot iese ciuma de chior. BASE ORICUM PICA, intr-un fel sau altul…sa speram nu sangeros.
    In ceea ce priveste Geoana, este facut in toate felurile de catre oameni deja manelizati dupa 5 ani de portocaliu. Eu unul NU VREAU un smenar care sa ma faca din vorbe, sa danseze cu tigancile, sa se urce beat la volan, sa hahaie ca tampitul indiferent de chestiune sau sa planga atunci cand placa cu hahaitul i s-a stricat, care vorbeste aceleasi tampenii, acuza in stanga si in dreapta dar el nu justifica macar una dintre acuzatiile care i s-au adus…base vede paiul din ochiul lui Geoana si nu vede barna din ochiul lui.

    Concluzie: NU VREAU SA MA CONDUCA UN NEBUN!

    P.S. Geoana nu este prostanac, terminati cu stereotipiile astea de doi bani.

  17. D-l Ciutacu,
    Putem sa va rugam noi, cititorii derbedei sa ne redati interventia Dvs.telefonica la Realitatea TV. ca am ajuns sa auzim doar ultima propozitie, si zambetul ironic si rautacios a lui Dl.Stolojan ne face sa credem ca ati punctat niste aspecte foarte clar, transant in stilul Dvs.Daca se poate, macar intr-un update. Multumim.

  18. Atata timp cat exista oameni care se multumesc cu galeti,zahar,faina,haine vor exista si oameni ca Basescu,Vantu,udrea,videanu.Fara educatie nu putem face nici un pas inainte.Cu greata votez Geoana

  19. bai voi chiar nu pricepeti. nulitatile alea doua au cazut de acord asupra unui singur lucru, si ala e: desfiintarea parlamentului. bun sau rau, populat intotdeauna cu dobitoci, parlamentul e baza democratiei, fara parlament suntem niste ghioarle, la fel ca aia doi.
    update: Daca iese, vre’unul din dobitocii aia doi, presedinte, inseamna ca eu am votat cu altu’.

  20. Toată ziua am fost furios pe Mircea Geoană. Apoi mi-am dat seama că-s un dobitoc. Diferenţa dintre cei doi este ca de la cer la pământ! Chiar şi întâmplarea “nefericită” de ieri face diferenţa. Intre tertipurile şi manipulările specific securiste ale maleficului hlizitor de la Cotroceni şi ezitarea nedumerită a unei persoane căreia nu-i venea a crede că aşa ceva (filarea competitorului) ar putea fi posibilă, îl aleg pe (încă!) naivul diplomat, cel care (încă!) consideră că, în politică, nu mocirla te aduce în vârf. Desigur, voi vota duminică. Cu Geoană!

  21. Ar putea sa le spuna cineva “analistilor” politici care tot comenteaza confruntarea ca in privinta dobanzilor Geoana avea dreptate si Basescu s-a facut de cacat?
    Geoana a spus ca dobanda la care se imprumuta firmele pe piata bancara e de 18-20%, iar Basescu l-a contrazis spunand ca e de 9-10%.
    Ori 9-10 % e DOBANDA PASIVA, dobanda pe care o priveste fi-sa aia grasa notarita la depozite.
    Dobanda activa, pe care o platesti la lei cand IEI un imprumut e de 17-18%.
    Da expertii lu’ peste nici n-au contabilizat nici n-au explicat punctul asta.

  22. Domnu Ciutacu ! Am o indoiala ca acest Turcescu ar fi “scapat” intrebarea referitoare la lovirea baiatului in 2004 la unul dintre stafii lui Basescu. Cum se face ca in acel minut Basescu a fost asa de sigur de raspunsul asa de repede “mestesugit “numai in cazul cand stia intrebarea dinainte. Nu avea cum sa-i vina asa de spontan raspunsul. Ar fi posibil ?

  23. Ieri am descoperit cu surprindere ca nu conteaza pe cine pui stampila. Conteaza la cine ajung voturile….
    Brrrrrr, bate Vantu pe aici….

  24. Nene Victore ai dreptate in privinta lui SOV!
    Cineva zicea ca sint multi creduli in lume si ca trebe numa’ sa-i gasesti si sa le iei banii (nu-mi aduc aminte exact citatul da’ esenta asta e ). Eram student in Cluj in an terminal cind s-a pornit Caritasul. Au fost destui care si-au “investit” averi crezind ca in 3 luni si le vor recuperade 8 ori. Normal ca au pierdut! Au cistigat doar cei care “i-au prostit pe prosti” ca sa-mi citez tizul . FNI a fost tot cam asa ceva. Io n-am de ce sa-l injur pe SOV cum n-am nici de ce sa-l injur pe Sever Muresan (alt tiz) patronul Caritasului, ca n-am investit NIMIC in nici unu’. Nu ma numar printre naivi! Si nici printre smecheri ca de aia n-am nimic in comparatie cu altii.
    Vreau numa’ sa stiu ca imi va fi mai bine. Din 90 votez aceeasi culoare (galben). Duminica voi vota rosu din 2 motive:
    1)- galbenul il sustine pe rosu si
    2)- in jurul primarului meu se invirte toata smecheria.
    Acuma … cine sustine toata treaba si cine o sapa… sa comenteze altii.
    Asta e!
    PS
    1. Si pe cine doare capu daca ar fi sa treci la alt mogul????
    2. Pe SOV mi-e ciuda numa’ ca are juma’ de delta si nu m-a chemat inca sa-mi invat rimele sa inoate (ca la pescuit e prohibitie)

  25. Fratilor trezirea, Popa nu este arestat, a fost o cacialma, si nu exista nici un acord de estradare cu Indonezia, MAE nu are cunostinte de asa ceva, ambasada română din Jakarta nu stie nimic, va dati seama ce facatura e aici? E o poveste precum cea cu rapirea.

  26. http://www.youtube.com/watch?v=7U0zy8ZiGag daca va duceti azi la sinteza zilei, va rog sa aratati lumii acest video cu elena udrea, care indeamna oamenii impotriva lui Basescu. Asta se intampla in urma cu cativa ani; intre timp aceasta doamna si-a schimbat parerea si acum imi dau seama de ce a fost ea ministru ale turismului

  27. ia uite cum e cu contractul cistigat pentru constructia acelei conducte.
    Ca sa raspunzi de ce cistiga o firma din Romania
    constructia, trebuie sa raspunzi la altele doua:
    1. Cine e in firma romaneasca si legaturile mai sus?
    2. pe unde trece conducta, care nu se leaga cu Romanica.
    Raspund eu(sic);
    1. “Sogunul” – Marinescu ( cel cu 12 ani condamnare, ceva dosar flota) preten cu marinelul din fruntea trebii
    3.Conducta trece pe teritoriul romanicii si deci e de platit mult, basca aprobarile mai ales de mediu care se obtin sau nu, dar daca omul ce construieste e roman verde cu influiente, atunci se rezolva.

  28. Nu mai încape nici un dubiu că SOV i-a servit Băselului capu’ lu Geoană pe o tavă de argint. Da’ nu mai încape nici o îndoială că Geoană e la fel de bun ca “vaca ce dă lapte mult”, că atunci când ai umplut vasu’ de muls, îi f…te vasului un picior şi poate mai rămâne vasu’, da’ laptele explodează ca bombele de la Hiroshima şi Nagasaki la un loc… Mă duc să-l votez pă Geoană, după care mă bag în primul WC public şi vomit tot ce-am mâncat cu o seară înainte. Viaţa fără Băsescu, este singurul lucru pe care mi-l doresc! Sper că dacă iese Geoană, să fie consiliat de nişte oameni întregi la cap! Doamne-ajută!

  29. este clar ca geoana a fost servit pe tava lui base. daca iese geoana vreau sa-i vad jugulara lui vantu intre dintii lui.

  30. Fiica lu’ tata “Balabusta”nu se dezminte are aceleasi maniere ca Lae Chioru’.Omul dracului e insemnat pe fata.Ma apuca greata cand vad toate figurile sinistre si metamorfozate de ura a “portocaliilor”.Nu numai ca sunt prosti dar sunt si rai.

  31. Corect, coane Ciutacule, dar nu Sorin Ovidiu Vantu scrie pe buletinul de vot si atunci trebuie sa pretindem macar putina perdea. Cum zic toate ochioasele “Minte-ma frumos, macar, daca tot vrei sa-mi bagi mana pe sub fusta, boule!”

  32. Jur ca acum habar nu am ,…..cu cine sa votez.
    Imi vine sa strig : “ajutor!!” , …
    Dati-mi , la naiba ….un “catindat” 🙂
    M-am saturat sa votez “impotriva”….
    Vreau sa votez “pentru”….

  33. Jocurile fusesere facute inainte de dezbatere.Vantul il Vrea pe Basescu si gata.Coarda la coarda trage.Romania nu mai are scapare.
    Pe 6 decembrie voi voota Coalitia..Geoana presedinte.

  34. oricum, daca mai raman in tara asta de cacao o sa deschid un hotline, cu cartela portocalie, gen inmpuscati-l pe bin laden, ma rog, unde fiecare dobitoc portocaliu isi va putea exprima netarmurita dragoste fsts de carmaci printr-o salva de kalashnikov, mai scurt sau mai lunga, dupa cum il duce buzunarul (fac pariu ca numaru’ ala va fi mai tare decat orice alt numar cu 8989******).
    Update: daca vor sa ne scoata din criza, sa deschida pe STS o linie erotica cu Nutzi Udrea, in direct de la guvern (sau de la Cotroceni).

  35. ‘Nu doar ca i l-a predat pe tava, dar si-a facut datoria pana la capat…’
    De dan pe 4 December 2009 la 3:47 pm

    Eu cred ca nu si-a facut inca toata treaba. Cred ca ce e mai important urmeaza: exit poll Realitatea – INSOMAR in favoarea lui Base, apoi ‘confirmarea’ rezultatelor in scripte.

  36. Adevaratul om de afaceri are ‘stofa’ are ‘nas’ pentru negocieri.Din tranzactionari nu se poate obtine profit decat daca afaceristul “cumpara ieftin si vinde scump” indiferent in ce ordine: cumpara cand anticipeaza o crestere a pretului si vinde cand anticipeaza o scadere a pretului.
    Este de-asemenea stiut ca businessmanul cumpara “orice” si vinde “orice”, dar noi nu suntem pregatiti sa acceptam acest ‘principiu’; deci, nu salutam acest tip de business.D-l Ciutacu ni l-a prezentat pe SOV obiectiv cu luciditatea-i cunoscuta care nu da voie la nicio speculatie nici pro nici contra.
    Omul isi pune interesele mai presus de orice.Si ce sa-i faci?

  37. @Sim P
    Optimism mare.
    PS – Uite de asta imi place aici in Romanica,cum sa raman in urma si sa sting lumina.Vreau aici pe primele locuri la moartea natiuni,actorul principal e tiranul.SA BATA GONGUL!:-)))

  38. Domnu’Victor..Vasazica, mult trambitata retinere a acelui Popa incepe sa puta din ce in ce mai tare a smen.Va multumuim si dvs si doamnei Firea si domnului Tudor pentru eforturile pe care le faceti sa prezentati adevarata fata hidoasa a matrozului fara onoare,rusine dar mai ales fara Dumnezeu…Multa lume asteapta de la dvs deasemenea sa continuati si dupa 6 decembrie cu investigatiile sa afle toata lumea toata batjocura si nelegiuirile comise de camarila portocalie…

  39. fratilooooor!
    cea mai mare dovada de pupincurism la b1 tv.
    incepe base s-o dea in scuze ca daca o parte a electoratului nu-l voteaza este pentru ca a gresit. si sare nasu: ar mai exista o explicatie: v-ati gandit ca poate romanii nu vor modernizare si reforma?

    am gasit unu mai prost ca geoana: nasudelab1

  40. unde pot sa tip si eu ……..sunt sate din judetul meu in care se stie cine iese la numaratoare,se pot duce la vot si cu catel si cu purcel ca tot basescu iese si stiu asta pentru ca fac parte ……….sau mai bine stau dracu in banca mea si tac,ce putere am eu o

  41. 1. SOV nu a bagat nimanui mana in buzunar. Lumea s-a dus cu bani la el.
    2. Daca maine SOV deschide un nou fond (Fondul de Prostire a Prostilor din Romania) sunt cozi la depuneri.
    3. In orice “democratie consolidata” diverse grupuri de interese -financiare, economice, politice- sustin oameni polici. Nimeni nu apare de pe Marte pe pamant si este ales.
    4. Totul este transpartinic.
    5. Nu votati cu inima ci cu creierul. Cine credeti ca ar fi mai potrivit pentru ceea ce doriti dumneavoastra. Va place tigania, vrajeala, mistoul, maneaua, telenovela, prostul gust, raul perpetuat, aveti de unde.
    Il doriti pe unul care nu are (inca!) experienta, dar…poate(!?) ca va fi bine, aveti un altul. E simplu.
    6. Speranta moare ultima…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.