Esti aici:
Prima pagină > Blog > Antena 2 > Sorin Oprescu se-ntoarce la locul faptei

Sorin Oprescu se-ntoarce la locul faptei

Orice zi vine într-o zi. Nu ştiu cine a scos înţelepciunea asta populară din el, dar mare dreptate a avut. O să fiu scurt. Mâine e ziua. Dacă aş fi vrut mascaradă, făceam şi-o ţigănie emoţionantă, cu revederi lacrimogene şi cu amintiri despre cât de bine era să ne fie nouă când era să ne fie bine. Şi-mi luam papion. N-o s-o fac.

Deci, dacă se mai poate conta pe cuvântul de onoare al unui om (şi, până acum, n-am avut prilejul să mă prăjesc cu omul), mâine seară, de la 20:45, candidatul la preşedinţie Sorin Oprescu şi realizatorul emisiunii Vorbe grele se vor revedea în studioul Antenei 2. Loc pe unde au trecut deja, în aceleaşi condiţii, Crin Antonescu şi Kelemen Hunor şi unde mai sunt aşteptaţi (dacă au chef) Traian Băsescu, Mircea Geoană, Corneliu Vadim Tudor şi Gigi Becali. La restul anunţaţilor mă mai gândesc. Până atunci, simţiţi-vă liberi să postaţi decent orice fel de întrebări pentru Doctoru’. Părerile şi analizele politice, cu tot respectul, nu mă interesează acum.

P.S. Unii ar spune că, după Municipal şi Primăria Capitalei, non c’e due senza tre.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

133 thoughts on “Sorin Oprescu se-ntoarce la locul faptei

  1. daca va fi ales domnul doctor va initia consultari cu partidele politice. in cazul unei majoritati parlamentare PSD-PNL pe cine va desemna prim ministru?? propunere venita din partea coalitiei majoritare sau o propunere de a domniei sale. aceeasi intrebare pt variante PSD-PD_L Pd-L Pnl sau PdL UDMR plus altii

  2. Întrebare pentru domnul Sorin Oprescu: îşi va da demisia de la primăria capitalei dacă nu intră în turul al doilea? Îl va susţine pe Geoană dacă acesta ar intra să zicem în turul II în locul lui Antonescu?
    Am impresia că a doua întrebare i s-a mai adresat.. dacă da, mea culpa.

  3. Din discursul lui Oprescu mi se pare ca si el vrea sa fie un Jucator. Eu sunt doar curios daca se va limita la ce-i da Constitutia sau se baga pe sistem Basescu si-n maruntaiele guvernarii (via institutii, desigur, asa cum zicea la Sinteza). Multam.

  4. Dacă va reuşi să ajungă în funcţia de preşedinte cu ce va începe,care crede că este “prioritatea zero”?Şi dacă una dintre priorităţi este aplicarea legilor,fie ele bune,proaste,incomplete, cum va reuşi să o impună?

  5. Am fost acolo.
    Omul e dat naibii.Nu e prost si are mare sustinere. Si stie si bancuri
    Merita voturile

  6. Plecând de la faptul că eu ca şi votant ar trebui să am încredere în viitorul preşedinte şi evident în cuvântul său.
    De ce aş crede că el nu va fi ca şi cei trecuţi pe la Cotroceni, să-mi dea 2 motive pentru care ar trebui să îl votez.

  7. Daca dl Oprescu va pierde alegerile pentru presedintie, i se pare normal sa se intoarca la primaria capitalei, asa, ca din concediu? Daca PSD il desemna candidat la primarie, mai pleca din partid? Daca da, sa ne explice clar motivele si cum a ales momentul. Ce masuri crede ca ar trebui luate in vederea consolidarii democratiei in Romania – si, evident, care crede domnia sa ca ar fi punctele nevralgice?

  8. DE CE CANDIDEAZA ? RASPUNSUL SA NU CUPRINDA VRAJEALA CA SE GANDESTE LA BINELE TARISOAREI S I POPORULUI CA N-O MAI CRED !

  9. Zi mare atat pentru candidadtul la Presedintie cat si pentru realizatorul emisiunii “Vorbe Grele”! Sa fie de bun augur! Pentru mine afirmatia domnului Oprescu:”Poate ca niciodata nu s-au exacerbat saracia, santajul (politic), disolutia, neconcordanta intre acte de aministrarea sistemelor”ca in timpul Tiranului, este suficient garant, sa-l sustin prin votul meu.Nu astept mai mult de la dansul, daca ajunge sa fie Presedinte, decat instaurarea normalitatii, a echilibrului, a ratiunii. Ratiunea dumnealui este foarte simpla si sanatoasa: “Daca poporul va vrea, va putea!”.Ramane ca acest popor suveran sa fie in cunostinta de cauza, sa fie mobilizat.

  10. Dacă va câştiga alegerile prezidenţiale Sorin Oprescu: 1. În cât timp îşi va alunga consilierii? 2. În cât timp, la uşa sa, vor fi instalate cele două personaje sinistre care s-au insltalat la uşa sa de primar general? 3. De Crăciun va organiza Festivalul celor mai mulţi Moşi Gerilă, sau Festivalul celui mai lung cârnat naţional? 4. Autostrăzile zburătoare vor lega sudul şi nordul Capitalei cu Gilău-Câmpia Turzii, sau cu Drajna-Cernavodă? 5. Ce va face în primele 100 de zile pentru “sulime”, aşa cum a numit-o el în direct la TV pe majoritatea covârşitoare a acestei naţii.

  11. Fiecare are cate un model in viata. Al dumnealui este Traian Basescu?(Primaria capitalei trambulina spre Cotroceni) A promis, a castigat si vrea mai mult. Incalcarea unor promisiuni (cele facute bucurestenilor) ii vor aduce functia de presedinte? De ce doreste aceasta functie, avand in vedere faptul ca in acest moment detine una de executie? De ce doreste aceasta functie care este mai mult decorativa decat activa?

  12. sa-l intrebi pe il dotore cum se numeste boala lui basescu…care-i provoaca plans o data la patru ani fix inainte de alegeri

  13. O intrebare simpla: noua, celor satui de Basescu, de lingaii sai absolut abjecti, unii dintre ei, de curvele semidocte dar pline de tupeu promovate de el, cum si cand ne va da satisfactie? Daca ajunge presedinte, evident. Ochii si urechile sensibile sa ignore postarea mea. Ca n-am chef sa ascult nicio teorie ipocrita.

  14. Ne poate face doctorul o descriere profesionista a scheletilor gasiti la primarie?
    (Am inteles ca a trimis deja la parchet vreo 42 de cereri de exhumare )
    Cati sunt ai melo-marinarului?
    Cati au placute de marmura pe care scrie Videanu.

    Dacă are așa cocoșoi și cotcodac, cum poate sa-l convinga Doctoru’ pe Badea ca Basescu nu va mai fi numit nici macar paznic de barca prezidentiala la vila din Neptun și astfel să-l convingă să îndemne lumea la vot?

  15. Pe mine ma intereseaza un singur lucru: are de gand sa scoata mai repede “scheletii” lui Basescu din dulapurile primariei sau nu?

  16. As vrea sa aflu daca Becali a fost motivul pentru care domnul Oprescu si-a depus candidatura?In contextul in care stim cu totii ca Becali a fost amenintat cu puscaria de Basescu,daca nu candideaza.

  17. Intrebare: in 2004 multi votanti au votat anti-Nastase, desi au avut mari dubii daca Basescu are “stofa de presedinte”, fiind in principiu cam grobian. Crede ca declaratii ca cea cu cocoselul la vedere il ajuta? Are vreun consilier care sa-l traga de maneca sa fie macar “politically correct”, ca mai sunt si doamne la putere, si nu au cocosel…

  18. 1. Justitia–foarte multe averi sunt facute prin furt (uneori chiar pe fata)..poate face ceva ?.. daca nu POST-factum, macar Profilactica ??

    2. Sanatatea–vine din sistem. Ii stie betesugurile (dincolo chiar de grija declarata public). Are solutie ?

    3. Etnic. NU exista (inca, cel putin la nivel public) o coerenta limpede fata de AUTONOMIE -UDMR-etc…exista doar reactii (cele mai multe emotionale) la actiunile (si uneori provocarile) romanilor etnici maghiari. Are o idee de cum se poate rezolva asta pe termen lung ?

    4. Crede ca va deschide usile UE, USA, Rusia (cel putin) si altfel decat vorbindu-ne de `colegii mei academicienii`?

    5. Este mason? Se trateaza in strainatate ?

  19. Iata un “de ce”:
    De ce si-a anuntat candidatura asa tarziu? Cum crede c-o sa recupereze procentele?
    Daca a gasit scheleti la Primarie ?
    Cum a colaborat la primarie cu reprezentantii partidelor?
    Care sunt dupa parerea domniei sale , impedimentele in realizarea unui proiect (la primarie)? Care sunt solutiile?
    Cum crede ca va rezolva izolarea Romaniei pe harta Europei si nu numai?
    Care ar fi structura echipei guvernamentale? Va aduce independenti? Va colabora cu partidele?
    Cum vede solutionarea blocajului reformei in sanatate? Dar in domeniul educatiei?
    Ii doresc succes asa cum a avut si la Spitalul Municipal.

  20. De ce se comporta ca un zbir cu angajatii spitalului cand era director?De ce navalea pe la 2-3 noaptea si urla ca un turbat la medicii superiori profesional lui?

  21. Doctore,

    Zi-mi si mie: cum dreaqu le faceai pe toate: director la 2 spitale , profesor, medic practician, conducator de doftorat, bulibasa la Colegiul Medicilor ?

    Cumpar reteta !

    Fiara.

  22. Victore,
    Oprescu a mai pierdut odata in fata lui Basescu la Primaria Capitalei. Ce il face sa creada ca acum are mai multe sanse? Faptul ca e independent sau mitocaniile marinarului? Si mai mult, cum se raporteaza Sorin Oprescu la ceilalti doi candidati cu sanse: Geoana si Antonescu? A, si de unde are banii pentru campania electorala nationala (nimeni nu te voteaza daca nu te stie sau daca e mai “bombardat” cu mesajele contracandidatilor)? In rest, numai bine.
    De peste mari si tari,
    Radu
    P.S.: Mie tot de Antonescu imi place.

  23. Nu se schimba nimic,nada,niente,yok nici cu 7(sapte)Oprescu.Vorbim si noi sa mai treaca timpul,nu-i asa domnule Ciutacu?Doar ca din jurnalism si aparitiile televizate se castiga bani frumosi!Nici unul din candidatii la presedentie nu merita votat.Cred ca daca Mircea Badea candideaza la presedentie,castiga detasat,asta este parerea muuuuuultor romani!

  24. stim cu totii ca tara este vanduta de mult. Ce o sa mai vanda ca sa isi plateasca datoriile din campania electorala?

  25. 1. Cum pot sustine, Domnia Sa si prietenii sai, ca e ‘om de cuvint’ cind spune NU Candidez, dupa care DA, candidez? Chiar murea tara asta daca se tinea un politician de cuvint, o data? Ori, cum zicea Napoleon, cel mai usor mod de a te tine de cuvint e sa nu ti-l dai. Dar ca sa-l dai intr-un scop (ca sa obtii o functie) si sa-l iei inapoi in alt scop (ca sa obtii alta functie), asta cum se cheama?

    2. Daca credea ca poate salva Bucurestiul si acum nu stie ce sa faca cu el (cu cea mai mare bunavointa, inafara de Mosi, torturi si abandonate ceasuri aurite, nu au existat proiecte vizibile) cum o sa stie ce sa faca cu Romania?

    3. Cit despre presedinte si relatiile externe, si eu am fost la Moscova, la Bruxelles si prin alte capitale mici sau mari, si cunosc si citiva primari, dar e oare asta de ajuns ca sa ma declar gata sa conduc politica externa a tarii?

  26. ce sa faca asta ca presedinte???!!!!!!! nu a facut nimik in bucuresti. unde sunt autostrazile suspendate? plus de asta a zis k nu va lasa primaria capitalei pt presedentie. e mai rau decat basescu.

  27. D-le Oprescu, va suntem alaturi, trup si suflet. Stim prin ce incercari treceti. Eu si familia mea destul de numeroasa, suntem vreo 15 persoane, suntem alaturi de dvs. In plus, avem o multime de prieteni, familisti, care va vor urma. Mergem peste tot si vorbim despre dvs. Avem nevoie de un om care sa aduca schimbarea si numai un presedinte independent o poate face. Strangem semnaturi pentru dvs. S aveti sanatate, sa ne fiti presedinte. Cu stima. Crina

  28. Singurul motiv pentru care l-as vota ar fi daca ar ajunge inturul al doilea cu baselu’. Dar si atunci as avea dubii MARI ca nu si-ar innoda cozile dupa.
    Asadar si prin urmare, o singura intrebare : cantindeaza oare pentru a nu ramane “fara coledzi”, pentru a arata ca ca inca o mai misca si ca nu o are ( inca ) – a.k.a. mai are o polita/revansa in fata marinelului, sau pentru ca ar avea ceva de spus/facut din acea pozitie ?
    In legatura cu a doua prezumtie, am indoieli din ce in ce mai mari. Razgandeala baselului ar putea deveni laitmotivul doctorului. Parerea mea, hac.

  29. fost.medic.rezident…poate pentru ca erau niste nesimtiti?! Si poate ca fiind director, incerca sa impuna o anumita ordine?! Poate…poate… Eu am fost mai demult internata la Sp. Judetean din Timisoara si nici macar nu aveau paracetamol pe sectie. O femeie aflata in stare destul de grava a trebuit sa-si cumpere ea substantele pentru perfuzii. In sectia de chirurgie nu aveau manusi sterile. Intamplarea a facut sa asist la conversatia dintre doua bucatarese care spuneau ca ele nu pot sa dea carnea la bolnavi deoarece trebuie sa o pastreze pentru doctorita, ca sa o duca acasa si sa o dea cainelui. Bolnavilor le dadeau numai oase( trust me, i know:)) Asa ca fuck off, medici de kkt…majoritatea medicilor pe care i-am cunoscut in viata, au fost niste idioti care mi-au facut mai mult rau. Astept ziua in care sa cunosc 1( doar 1!!) cu bun simt si macar stapan pe domeniul sau… daca nu inteligent. Daca mai cer si inteligenta devin eu penibila. Nu ar trece de filtrul de mediocri si nu cred ca ar fi chiar atat de masochist incat sa nu incerce sa plece din tara. Dar mai stii? Eu pot spera la ce minune vreau eu.:)P.S. Am cunoscut cativa doctori talentati( un stomatolog, dar care lucreaza mai mult in afara tarii, un generalist, un alergolog-caruia ii si multumesc ca m-a vindecat, singura data in viata de…ceva:)).

  30. Pe scurt, cam asa ar suna o intrebare pentru domnul Oprescu.
    Prin prisma informatiilor certe pe care le detine, care este primul om politic care va poposi dupa gratii, gratie impartialitatii Presedintelui Sorin Oprescu ?

  31. Imi doresc, la fel de mult ca si domnul Oprescu si sustinatorii dumnealui, ca declaratia Tiranului: “Oricine poate avea visuri erotice” vis-a-vis de candidatura lui domnul Opresecu la Presedintie, sa nu ramana un vis, ci un fapt de necontestat.
    As dori sa aud de la dumnealui ce actiuni concrete va intreprinde sa cucereasca electoratul din Ardeal? Multumesc

  32. Iar altii ar spune ca, dupa un esec, in 1997, si inca unul, in 2000, la Primaria Capitalei, intr-adevar, non c’e duo senza tre.

  33. @serpantinka: due, da’ nu ne mai incurcam in mici amanunte. el va raspunde ca deja a spart ghinionul pe spatele lu’ Blaga si n-am ajunge nicaieri 🙂

  34. Parerea mea este ca era mai bine sa mai ramana 5 ani la PMB sa demonstreze ca poate sa faca treaba (nu ma intereseaza proiecte in curs de derulare, vreau rezultate) dupa aceea sa candideze la Presedentie. Cred ca era mai firesc asa.

  35. 1.Domnule Oprescu cine va sustine?
    2.De unde aveti fonduri pentru campania prezidentiala?
    3.Cum credeti ca o sa va descurcati cu guvernul, parlamentul?
    4.Va sustine Iliescu?
    5.

  36. A promis ca va pastra functia de primar al capitalei. De ce nu si-a pastrat cuvintul?
    Mai cunoastem si alti indivizi care au facut promisiuni si au dat dovada lasitatii prin incalcarea cuvintului si tradarea onoarei.
    Ce trebuie sa inteleaga cei mici, tineretul de astazi, de acesti indivizi ajunsi sa conduca societatea prin minciuni, tradari si incompetenta, coruptie si glume de prost gust, promisiuni desarte, neonorante? Ce fapt ar justifica incalcarea unei promisiuni? Indoiala isi face cuib pe zi ce trece, si pune sub semnul intrebarii daca trebuie votat un candidat la functii inalte care nu poate sa-si pastreze cuvintul, promisiunile.

  37. De ce Oprescu, simplu pentru ca prefer sa conduca tara un doctor decat un marinar betiv, destul am fost condusi de un cismar 25 ani si un marinar 5 ani.
    De ce Antonescu, pentru ca prefer sa am un presedinte onest, simplu, fara suvita, fara hahait si fara sa se prostitueze mediatic cum a face marinarul si amanta lui.

  38. Mesaj pentru Oprescu, sa invete sa isi tina cuvantul si sa duca la capat ce a inceput. Parca visul lui era sa aiba 3 mandate si sa schimbe Bucurestiul in bine. Acum visul lui a crescut si vrea sa salveze Romania? Sincer mi se pare un mare oportunist, mai intai l-a plesnit pe tzaranete ala imbujorat, acum vrea sa il plesneasca pe tzaranete ala chior. Vine intrebarea, si ce e rau in asta? Daca e sa ii privim doar pe ei doi, clar Oprescu as vota si cu doua maini. Insa eu nu vad diferente intre intre marinar si doctor ….poate meseria. Si am optiunea Antonescu cu care sunt taliban pana o face ceva sa ma dezamageasca…insa ma indoiesc de asta.

  39. doctore, raspunsul ala, cel putin ciudat, dat atacului lui blaga, cel in care ne-ai spus, esopian, o povestioara ce implica o palarie prea mare, o curea lipsa, niste pantaloni si-un cocosel cu preputzelul expus privirilor, chiar era necesar?
    de ce n-ai dat cu buldogu’ de pamant si nu i-ai zis de la obraz, ceva de genu’:
    ALOOO! DOMNU’-BULDOGU’-DE-TREI-ORI-MINISTRU, PARCA ZICEAI CA NU TE AMESTECI IN LUPTA ELECTORALA, CA AI ALTE PROBLEME, CA TARA ASTA NU MISCA SI RESPIRA DECAT DACA TE STIE PE TINE LA INTERNE?!
    doctore,cancerul portocaliu crezi ca intra in remisie daca-l tratezi cu povestioare vesele?

  40. Buna seara d-le Ciutacu,

    Ma bucur ca il aveti invitat maine seara pe d-l dr.Oprescu.
    As vrea sa fie acelasi zbir daca va reusi sa ajunga presedinte,cum a fost la spitalul Municipal-acolo a prins bine, foarte bine aceasta atitudine-stiu de pe vremea aceea ,ca multi bolnavi din zona mea au fost acolo si au avut numai cuvinte de lauda la adresa dumnealui.
    Eu am sa-l sustin-in primul tur e mai greu,ca va concura si cu dl Crin Antonescu,pe care il admir de asemenea.V-am mai scris eu cum voi proceda-daca in turul doi ajunge dl Oprescu,il sustin;daca ajunge dl.Crin A.,voi face la fel.O sa-mi fie foarte greu sa aleg daca ajung amandoi,ca unul va castiga,iar celalat va pierde.Oricum eu cred ca se vor sustine unul pe celalat,daca va fi cazul.Si vedeti,PNL-ul,daca maine reuseste motiunea si pleaca guvernul,propune ca viitor Prim ministru pe dl Klaus Johannis,pe care sigur il agreeaza dl dr Sorin Oprescu.
    As vrea sa il intrebati:
    -daca va fi ales presedinte,il va numi ca Prim-ministru pe dl K.Johannis?Pentru ca este si dumnealui independent,are dreptul sa fie Prim-ministru?
    -ca medic,ce ne poate spune,Basescu nu e schizofrenic dupa manifestarile care le are?
    Multumesc daca luati in seama aceste intrebari.

    Va doresc ,cu tot respectul,numai bine.
    IoanaP

    P.S. Cum v-am scris eu mai demult,intuitia,daca nu cunostiintele sau bruma de cultura politica pe care o am, mi-a sugerat perspectiva d-lui K.Johannis.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.