Pentru că ţara se sfăşie de dileme privind profilul preşedintelui ideal, mi se pare că, pentru a mulţumi pe toată lumea, trebuie optat pentru o unguroaică lesbiană. Măritată cu o evreică neagră şi alături de care a înfiat un chinez homosexual blond.
UPDATE: Am primit o leapşă de la Ancuţa şi, disciplinat cum mă ştiţi, mă conformez. Deci, în 2014, la cum evoluează demenţa, vor combate la preşedinţie cu şanse, după gustul meu, Marcel Hoară (PD-L), Ionel Manţog (revenit între timp la PSD), Marin Condescu (PNL) şi independentul Sorin Cârţu. Leapşa merge în pas de defilare la Duţuleasca, Anca, Blonda, Turmentatu’ şi Arogantu’.
Am eu un coleg evreu ungur; pacat ca nu e si negru; era (“cel mai”) perfect.
L-am ales pe Basescu pentru ca parea echilibrat in comparatie cu Nastase Cel-mult-mai-avid-de-putere. De data asta pe cine sa imbolnavim cu mandatul? Mie mi-e prea drag Crin Antonescu, voi vota cu Geoana!
Cucule, te-ai dat de gol! Tu lucrezi la Cotroceni, impreuna cu stimabilul Eckstein! 🙂
Eu propun un crenvurst. Fiert. Sa muste Poporul din el cand ii este foame si pofta de ceva maruntaie bagate-ntr-un maţ.
Al mai bine e sa facem unu’ din ipsos.
Daca incepe sa hahaie il malaxam si din materialul rezultat facem altu’.
Eu tot pentru hermafrodiţi optez 🙂
@Petrisor, de ce nu zici ca i-ai recuperat pe cei 10 tehnocrati pierduti cu care se va forma guvernul Croitoru?
1. Nimika Nuymoka
2. Yaspaga Shidute
3. Wreypostu Daybanu
4. Undeypliku Katesparg
5. Skimbaley Inparay
6. Winoakuma Kosuma
7. Furatzara Kutotu
8. Bagabany Labayatu
9. Totkumita Madeskurk
10.Nufurytu Furyo
😆
Corect! Dar, apropo, de ce unguroaica?:)
Da un violator in serie (de pedelisti) ce are? Seamana cu ce e acum, numa ca are alte preferinte.
unguroaica trebuie sa aibe si ceva sange tiganesc in ea, sa nu discriminam pe nimeni.
Lasa-l pe Eckstein in pace, ca-i dai idei lu’ base.
domnule ciutacu bagatii in sedinta pe toti candidatii si intrebatii cat vor sa ne mai fure pe fata dar si prin spate ,intrebatii de ce in tara asta totul e la nivel politic …dar absolut tot ,si la doctorul de familie daca merg si aude ca nu sunt in acelasi partid politic se uita stramb la mine
o sa ajungem ca atunci cand ne casatorim sa ne luam nevasta decat daca e in acelasi partid cu noi…vorba lui mircea badea …traim in romania si asta..”dar partidul spune tot”
ogica e profilul de presedinte pe care eu il vizez
???!!! Radu Tudor tocmai a declarat la emisiunea dnei Grecu, ca Basescu va castiga in mod sigur alegerile din decembrie??!! Efectiv am ramas cu gura cascata…stie el ceva ce nu stim noi? Victore…ai auzit declaratia lui? Ce parere ai?
PS> Nu era o declaratie de lehamite sau de frica..era genul de declaratie “stiu eu ce spun…” ca si cum ar avea date certe.
off-topic: de citeva zile site’ul antena3 nu merge in strainatate (eu stiu de BE si IT). Puteti, va rog, sa transmiteti asta cui trebuie?). E frustrant, mai ales cind se intimpla atitea zilele astea.
Da, Ogica e bun ca are si noroc… mai stii poate castiga la loto iar si baga banii la buget.
Elena Udrea prim ministru !
@Lilick
Ce zici, crezi că vor face treabă băieţii? 🙂
În lumina propunerii D-lui Victor Ciutacu, e de aşteptat ca Domnia Sa să îşi schimbe sexul şi să se vopsească negru.
Eu sunt de parere ca mai trebuia sa astepte 2 luni.Sau poate totul e un joc politic.
D-le Ciutacu, scuzati-mi ignoranta, chinezii stabiliti la noi in tara, cu cetatenie romana,formeaza cumva o minoritate etnica?
Inteleg ca aveti preferinte fata de minoritati -ungur, evreu, chinez, de ce nu si romi si germani, mai de graba, decat fata de cetateni romani. Din aceasta ‘mixture’oferita, este chiar imposibil de gasit de creionat “profilul presedintelui ideal”, pentru ca la noi, in Romania, nu poate ajunge Presedinte, nici un cetatean care apartine minoritatilor nationale.
Dar poate dilema pe care ne-ati creat-o isi poate gasi si alta abordare peste vreo doua ore.
@Gigi Maybachistu’ Derbedeu: da, o sa-mi iau unul mai bun; la sex ma refer
Ba nu! Ideal ar fi o tiganca lesbiana si atee.
PS: ai o leapsa, domnule!
da’ oricum, peste toate, sa fie un presedinte sifilitic!
Radu Tudor stie un lucru clar, ca astia de dincoace de baricada pentru Base, sunt ca si victoriosi, ceea ce duce la lasatul pe tinjala. In aceste conditii trebuie macar speriat poporul votant sa apese pe pedala, ca de la politicieni nu prea se vede.
Pe oricine am scoate in fata, tot se vor gasi destui care sa caute “nodul din papura” si cumva in istoria familiei lui o sa gaseasca un delicvent de drept comun, o prostituata, un criminal, ceva singe unguresc, tiganesc, ori ca si-a luat aspirina pe reteta compensata a bunicului.
Dintre toti, singurul care nu o sa o ia razna, din cauza puterii, este Antonescu. La cite a trecut prin viata nu cred ca se mai poate … indoi.
hm! parca tot alesul dement e cel mai potrivit pentru poporul asta… sa- realegem si sa ne ducem pulii de suflet mai repede, descreieratului astuia nu-i trebuie nici macar inca cinci ani, in primul an al noului mandat rezolva cazul!
Domnul preşedinte afirma aseară că “nimeni nu-mi poate lua stiloul din mână să semnez Decretul” şi că, oricare ar fi avizul Parlamentului, referendumul va fi organizat simultan cu alegerile prezidenţiale. Această atitudine ar trebui să îngrozească la modul cel mai serios orice om raţional şi aduce mari semne de întrebare asupra viitorului democraţiei în România.
In 2014 nu vor mai exista candidati la presedintie. Presedintele actual va convoca un referendum pentru a obtine numirea pe viata. Brrrrrrrr…
26 de comentarii deja? 5 sunteti homo! Mi-a zis mie Basescu. bai, numaru 26, nu te apleca la sireturi ca te pandeste 25!
@ korbul Daca era un raspuns la postul meu, mersi. Ai perfecta dreptate si “it makes sense”.
@ Lilick
Vicepremier Yamotzu Kukana!
Mobutu Sésé Seko Nkuku Ngbendu wa Za Banga… pacat ca nu mai traieste poate urmasii…
pe ac easta va atrag atentia asupra unui amanunt:
Constitutia Romaniei – Art82 Alin 2 juramantul presedintelui “Jur…sa apar democratia…”
desemneaza premier nu propus de majoritate (65% din parlament) nu propus de minoritate (35% din parlament) ci de o singura persoana (dumnea lui)
Si inca o amanunte auzit de la un controlor CFR (poate si el a auzit de la altul) despre “presedintele jucator”: Poti sa fii jucator in familie sau intre prieteni (daca-ti permit) dar nu ai voie sa te joci cu soarta poporului unei tari…
Cu stima
@Victor,
Doamne fereste si ne pazeste!
Precizare de start :
a. Intrarea mea pe acest blog este o premiera pentru mine, considerandu-ma si in continuare departe de calitatea de blog-er ; In acest sens, imi cer scuze anticipat pentru eventualele stangacii ;
b. Am ales acest blog pentru ca imi plac razvratitii inteligenti, cu condei plin de verva si locuind la bloc ;
c. Consider ca acest blog a fost deschis pentru asigurarea exprimarii unor pareri independente si nu pentru discutii bazate pe opiniile unora sau altora ; In acest sens, nu voi comenta parerile celorlalti si nici nu voi raspunde altor luari de pozitie, chiar daca le voi citi cu atentie si interes ;
d. Pozitiile mele zilnice, majoritatea sub forma de INTREBARI RETORICE, se doresc a forma o panza de paianjen in care se va « prinde », sper, adevarul.
Deci, sa purcedem :
Intrebarea 01 : Oare de ce, in ultimele saptamani, de pe plansa incrucisarilor de spadelor politice si economice, a disparut un personaj indelung mediatizat in ultimul an ? Ma refer la Dl Pogea ;
Intrebarea 02 : Ce semnificatie sa aiba cele 7 trimiteri la spusele Presedintelui Basescu, de tipul « asa cum spunea …… », trimiteri pe care le-a « practicat » proaspatul PM desemnat, Dl Croitoru Lucian, in emisiunea Dnei Firea la Antena 3 ?
Intrebarea 03 : Cat din timpul de emisie al televiziunilor autohtone, din coloanele gazetelor si din speach-urile candidatilor la Presedintie, a mai fost ocupat, in ultimele doua saptamani, de subiectele « Udrea », « vanzarile anterioare » si « fratele presedintelui », subiecte – pietricele in pantofii Presedintelui in exercitiu ?
Fac si eu un anunt off topic: http://www.yodablog.info/2009/10/ia-sa-va-vad-cine-ridica-mana-sus.html
@valentin: ce-i, amigo, te obsedeaza problema? Vezi ca ai gresit adresa…
Poate careva dintre lesbiene, a fost candva barbat in toata legea,si trans-sexualitatea nu-o multumea, si ca lupul care isi schimba parul dar naravul ba, accidental a facut unul mic ‘universal valabil’; numai ca in cazul acesta nu mai era nevoie sa adopte chinezul homosexual.
“Solutia… ideala universal valabila” ramane ca ‘poporul suveran’ sa-si aleaga un presedinte citav la cap, care in prealabil sa fie pus sub teste psihologice, si examinari amanuntite psihiatrice.
@Drujbaru , bre, dupa ce zici pe romaneste de ce mai traduci? esti citit si in america, Anglia, si in toata lumea anglofona? Pfff….
Domnu’ Vector, te rog nu ma deceptiona! esti om ager, cum te lasi prins in moda asta de fete proaste cu leapsa…e penibil.
PARLAMENTUL NU POATE FI DIZOLVAT ACUM SAU ULTERIOR, CA EFECT A CEEA CE SE/S-AR PETRECE ACUM
(precizari constitutionale)
Conform art.89 (3) din Constitutia Romaniei PARLAMENTUL NU POATE FI DIZOLVAT IN ULTIMELE 6 LUNI DE MANDAT ALE PRESEDINTELUI ROMANIEI.
Dispozitia este IMPERATIVA!
Pe cale de consecinta, NU SE APLICA (in ultimele sase luni de mandat prezidential- perioada in care ne aflam) DISPOZITIILE VALABILE IN ALTE SITUATII.
PARLAMENTUL NU POATE FI DIZOLVAT NICI DUPA ALEGERI in conditiile in care, in ultimele sase luni de mandat prezidential ar cadea la vot, succesiv mai mult de doua Cabinete (sau, mai exact, NU AR PUTEA FI DIZOLVAT din acest motiv).
MOTIVATIA ESTE ELEMENTARA :dispozitiile legate de dizolvarea Parlamentului SUNT IMPERATIVE, FORMULATE SEPARAT, DIFERENTIAT (si se aplica separat si diferentiat) PENTRU PERIOADE DEFINITE DISTINCT.
Ambele tipuri de dispozitii sunt IMPERATIVE.
Asta insemna ca este se aplica IMPERATIV (deci, nicidecum altfel si nicidecum cu “interpretari”) STRICT IN PERIOADELE SI SITUATIILE MENTIONATE CLAR IN CONSTITUTIE.
Altfel spus:
1. Pentru TOATE perioadele anterioare ultimelor sase luni ale unui mandat prezidential, Parlamentul POATE FI dizolvat daca IN ACELE PERIOADE (anterioare ultimelor sase luni de mandat prezidential) cad la vot, succesiv, doua propuneri de Cabinet;
2. In ultimele sase luni de mandat ale prezedintelui (oricarui presedinte!) al Romaniei, Parlamentul NU poate fi dozolvat (indiferent de situatie).
Ca atare, daca acum (in ultimele sase luni de mandat prezidential) cad la vot “n” propuneri de Cabinet, Parlamentul NU poate fi dizolvat.
Parlamentul NU se poate fi dizolvat DUPA alegerile prezidentiale CA EFECT AL CADERII LA VOT A MAI MULT DE 2 CABINETE, IN PERIOADA ULTIMNELOR SASE LUNI DE MANDAT PREZIDENTIAL.
Parlamentul POATE FI DIZOLVAT DACA, DUPA ALEGERILE PREZIDENTIALE, CAD LA VOT, SUCCESIV, DOUA PROPUNERI DE CABINET (deci, propuneri care ar aparea si s-ar supune la vot DUPA alegerile prezidentiale).
Facem haz de necaz ca sa ne mai indulcim amaraciunea, dar purceaua e maoarta in cotet si nimanui se pare ca nu-i pasa. Scriem pe bloguri unii se rastesc prin sticla la ei si… degeaba. DIN PACATE 20 DE ANI DEGEABA !!!
Providenta ne-a dat in dar o tara mica dar bogata si frumoasa cum nu prea e alta pe pamant si noi, noi toti deopotriva ne batem joc de ea intr-un hal fara de hal de 20 de ani incoace.
D-zeu sa ne ierte.
eu nu inteleg cum poate modera o emisiune in halul asta doamna firea…nu are nici un talent pentru asa ceva, e zero pe linie, poate la revista felicia exceleaza dar nu are rost sa incerce ceva ce nu poate duce la capat…sa il aduca pe boc si toata emisiunea sa zambeasca si sa glumeasca iar boc sa povesteasca despre pensiile politicienilor si milioanele din agricultura si despre banii necesari care vor fi imprumutati de la fmi etc. e chiar jenanta, e un fel de udrea al televiziunilor, de ce nu incearca sa se ocupe doar de felicia????
Mai copii,Radu face misto de Base si voi ati luat-o de buna.Nu ati vazut ca si Pieleanu intrusul PDL-ului a facut o fata.Nici el in sondajele lui nu are asa ceva.Base este la 27%,este disperat,Oprescu a primit in plic mutarile de la americani,deja jocurile sunt facute.Se pare ca Crin va fi noul presedinte.Hai noroc copii.
ba, da’la ce puii mei ne trebuie presedinte, mai ales ca toti care au fost, meritau sa fie impuscati, inclusiv asta
Buna seara d-le Ciutacu,
Lucrurile sunt foarte acute acum;acum sa ne gandim ce va fi,peste 5 ani,cine stie!Cred ca ceea ce vom face la alegerile din 2009 se va reflecta in ceea ce va fi si in 2014.Sa ne rugam sa fim sanatosi,sa fim cat putem cu picioarele pe pamant si cu mintea treaza.
Va doresc un week-end frumos,cu acelasi respect,
IoanaP
Daca Basescu va fi iarasi ales ,pe drept sau prin frauda, ne-am dat foc la valiza. Atat noi cei care nu l-am vrut dar si ceilalti ,multi ,putini cati vor fi ei,nu o vor duce bine sau mai bine. Cu totii vom fi nostalgici dupa Ceasusescu si vom impanzi tara cu chipul plesuv al lui Basescu.
Va mai aduceti aminte portretele conducatorilor iubiti in salile de clasa, prin anii ’70 ?Este ceea ce va urma cat de curand.
O sa ni-i se aplece in scurt timp la culoarea portocalie.
Nu uitati , istoria se repeta , iar cei ce inca mai cred in libertate si urasc pe dictatori s-o faca in final de Noiembrie.
Sa se adevereasca profetia lui Brucan? Dulce Romanie asta ti-o doresc!
M-am bucurat azi atat de mult!!! Acum ceva timp, am spus unor doamne (chiar daca au un salaiu de 7,8 mil./luna,dar, avind in vedere felul in care gandesc, merita sa fie numite astfel),dezorientate de situatia din tara, de nesiguranta zilei de maine,sa mearga la vot. Ramasesem uimita de argumentele lor anti-Basescu.Dar, continuau:”Si ceilalti sunt la fel.Nu avem cu cine vota.” Nu era momentul potrivit sa purtam o discutie, le-am spus doar sa se uite pe Antena 3 (Da,la Mogul, dragalasi portocalii),la “Vorbe grele”,la “Sinteza zilei “si Badea.Si sa aiba rabdare, ca va incepe sa le placa. Erau fane infocate “Regina”si restul de pe Acasa.Azi,dupa cateva luni,m-au intrebat daca am urmarit emisiunea de aseara.Nu stiam la ce se refera.Uitasem.Ele, intre timp,prinsesera gustul talk-show-urior poitice.Si erau atat de mandre de ele.”Stiam noi ca nu-i bine cu Basescu,doamna, da, stiti cum e,lumea se resemneaza,si zice:”Hai tot cu el”.Dar acum, parca ni s-a luat o ceata de pe ochi.Si ne place,si de domnu ala…si de ala…au mare dreptate.Si le zic asa de bine…Dvs.cu cine votati, cu Antonescu sau Oprescu?”.Dupa mult timp, mi-am dat seama ce mult conteaza o ….scoala buna si profesori buni! Si, dupa mult timp, am simtit ce inseamna sa fii patriot.Sa-ti pese de amarata asta de tara.Am fost atat de surprinsa…si chia am simtit ce inseamna sa fii patriot. Ceea ce nu mi s-a intamplat, de muuuult timp.Le-am felicitat …si le-am spus sa faca si ele acelasi lucru,ca si mine. Un lucru simplu.Sa convinga, la randul lor, pe cineva…sa sacrifice o telenovela pe niste informatii care le pot salva viitorul.
A fost frumos azi pentru mine…chiar daca a plouat.
Sa nu va mire, deci, daca veti creste incet, frumos si armonios.Am vrut sa scriu aceste randuri,pentru ca stiu ca si voua,cei care sunteti in mijlocul luptei, de multe ori va vine sa abandonati batalia,
Semnez:un fan emisiuni trust Mogul
IRESPONSABILITATEA Se intelege starea de incapacitate psiho-fizica a unei persoane care nu-si da seama de sensul, de valoarea sau de urmarile actiunii savarsite sau care nu-si poate determina si dirija in mod normal vointa. Incapacitatea psihica a persoanei se manifesta sub doua aspecte : a) intelectiv = cand persoana nu-si poate da seama de semnificatia sociala a actiunilor sau a inactiunilor sale…
SI BASESCU,SI BECALI TREBUIE SA REACA DE EXAMENUL BEURO-OSIHIATRIC PENTRU APUTEA SA CANDIDEZE LA SUNCTIA SUPREMA IN STAT.
Din moment ce prevederile constitutiei sunt clare, privind imposibilitatea dizilvarii PARLAMENTULUI,este evident ca boala pierderii puterii dictatoriale ,nu poate fi decat semnul nebuniei
electoratul ,trebuie sa isi dea seama de PERICOLUL reprezntat de astfel de specimene care au adus Romania in starea in care se afla.
Dictatură, formă a dominaţiei unei sau unor clase sociale într-o anumită orînduire socială.
Se exercită pe plan politic, economic şi ideologic; ea îmbracă, în orînduirile bazate pe exploatarea capitalistă (dictatură burgheză), diferite ipostaze: relativ moderate (monarhia constituţională, republica parlamentară) sau discreţionare (dictatură personală, dictatură militară, dictatură fascistă).
Democraţie (gr. demos „popor“ şi kratos „putere“), formă de guvernămînt organizată pe temeiul principiului potrivit căruia puterea aparţine poporului. Democraţia are un caracter de clasă şi nu este altceva decît o formă politică a dictaturii claselor dominante.
Democraţie burgheză (capitalistă) – formă de guvernare care sprijină interesele burgheziei, ale capitaliştilor, a unei minorităţi a populaţiei; este de fapt o dictatură burgheză, cu limite istorice determinate, generate de interesele menţinerii capitalismului, ale apărării şi dezvoltării sistemului de exploatare şi asuprire a oamenilor, împiedică participarea lor reală şi deplină la viaţa politică şi îi supune diverselor forme de manipulare politică şi ideologică.
Formele conştiinţei sociale, termen care denumeşte generic diferite formaţiuni spirituale, diverse domenii care alcătuiesc conştiinţa socială, respectiv: conştiinţa politică, conştiinţa juridică, conştiinţa morală, arta, ştiinţa, religia, filozofia.
Formele conştiinţei sociale sînt ansambluri relativ distincte de reprezentări, idei, concepţii care se deosebesc între ele mai ales prin obiectul specific reflectat cu precădere de ele (adică prin faptul că reflectă în mod direct zone sau domenii relativ diferite din ansamblul realităţii). Totodată, unele din formele conştiinţei sociale se deosebesc între ele nu atît prin obiectul reflectat, adesea parţial comun, cît prin modalitatea specifică, mai mult sau mai puţin diferită, în care se realizează şi prin care se cristalizează reflectarea (concepte ştiinţifice, programe şi norme politice, imagini artistice şi opere de artă, principii şi dogme religioase, norme morale, de drept, reprezentări ale simţului comun etc).
Exemple istorice de DICTATORI:
• Adolf Hitler este persoana centrală a dictaturii ce a existat în Germania între 1933 şi 1945;;Nicolae Ceauşescu – dictatorul României executat în 1989;
• Francisco Franco – dictator în Spania;;Benito Mussolini – dictator în Italia;
• Dictatura comunistă în China şi fosta URSS;;Augusto Pinochet în Chile;
• Junta Militară în Grecia;;Saddam Hussein – dictator în Irak, până în 2003.
I Preocupări actuale: Promovarea pe toate căile a ideii lansate la Arad în 1993, privind legiferarea supravegherii stării de sănătate a DECIZIONALILOR.
• Supravegherea starii de sanatate a decizionalilor
o Motivaţie şi istoric:
Specialitatea de Medicina Muncii are ca scop apărarea stării de sănătate a populaţiei active care lucrează în medii de muncă nocive care pot periclita sănătatea prin generarea de boli profesionale, sau care pot agrava afecţiuni preexistente datorate aceloraşi cauze. Supravegherea medicală a acestei populaţii se efectuează printr-o metodologie specifică, aplicată începând de la angajare, continuată pe tot parcursul activităţii indivizilor în cauză. Dacă în urma examinărilor de la angajare se constată că un individ nu are calităţile corespunzătoare pentru a activa în medii sau profesii cu risc profesional, acesta va fi reorientat profesional, iar cei depistaţi pe parcursul examinărilor medicale periodice cu reacţii la exercitare acestor profesii vor fi trataţi sau scoşi din aceste condiţii muncă. În reglementările Ministerului Sănătăţii pentru efectuarea acestor examinări din perioada comunistă erau stipulate norme şi baremuri de sănătate pentru practicarea tuturor profesiilor, înafara funcţiilor de decizionali. Aceştia, după cum este cunoscut, erau numiţi pe criterii de obedienţă politică.
Imediat după revoluţia decembristă, pe scena poilitică românească au apărut o puzderie de formaţii politice care au propulsat în legislativul şi în executivul ţării diferite personaje de-a dreptul dubioase. Oameni de bun simţ, fără să fie medici, au observat că aceştia nu se încadrează într-o stare de sănătate corespunzătoare, de unde şi eşecurile suferite de întreaga societatea românească, în lunga sa perioadă de tranziţie.
o Din punctul de vedere al specialităţii de medicina muncii, munca de decizional nu este uşoară, ea presupune o activitate fără orare precise, fără alimentaţie la timp, fără odihnă suficientă pentru refacere, mai presupune o permanetă hărţuire cu mass-media, cu alegătorii şi cu adversarii politici, ceea ce necesită anumite capacităţi psiho-somatice care să facă faţă acestor solicitări, mai cu seamă că nu au urmat o instrucţie formativă în şcoli sau universităţi pentru aceste funcţii. Spre exemplu pentru funcţia de primar al unei localităţi poate candida orice cetăţean indiferent de pregătirea profesională.
korekt, ca de nu kalasnikovul ne asteapta, deoarece suntem irecuperabili pentru oastea slugarnica a lui Marinelu. Si asa sunt destui in acest moment si locurile din fata sunt ocupate. Sa fim iubiti!
Ce-am avut si ce am pierdut? CIRC!
Ar trebui verificat psihic. Are buba la cap. Ori de la alcool ori genetic. Si le-a servit-o si celor doua fufe, fetele lu`tata. Iar pedelistilor le-a facut spalarea creierilor. O reeducare tip Pitesti.
Si daca “poporul” il va realege inseamna ca Patapievici avea (din pacate) dreptate…