Esti aici:
Prima pagină > Blog > Caruta cu deontologi > Şi la mine s-a dat şeful FMI. La voi nu?

Şi la mine s-a dat şeful FMI. La voi nu?

Există un anume soi oameni care sar cu boltă şi fără să clipească peste bariera ridicolului. Pe fondul scandalului Strauss-Kahn, evident că s-au găsit femei lovite subit de revelaţia că şi la ele s-ar fi dat – cândva, în Cretacic – satirul bătrân, dar au avut o neputinţă la drum de seară şi au ţinut în ele. Prima a spart gheaţa un soi de jurnalistă (corcită cu rasa scriitoricească) din Franţa. O femeie demnă, care şi-a reprimat două cincinale revolta şi care n-a depus atunci plângere, a ieşit acum, ca găina pe grămadă, la zar. Când eram eu puşti, pe televizorul alb-negru a rulat, cu un oarecare succes, un film cu ilegalişti. Toată suflarea statului necapitalist îl căuta pe unul Vasile Branca. Omul făcea nasoale patriotice şi potera nu ştia cum să-l identifice şi să-l umfle. Într-un final, într-o sală plină cu suspecţi de meserie terorizaţi psihic, unul s-a ridicat şi s-a autodemascat: “eu sunt Vasile Branca”. Când să rezolve poteraşul cazul, au început a se ridica, unul câte unul, oamenii din sală, toţi spunând acelaşi lucru: “şi eu sunt Vasile Branca”.

Parcă urmând reţeta, ne-am tras şi noi eroina noastră populară. Se numeşte Laura Chiriac, e un respectabil jurnalist (mai ales) de radio, cu ceva nume şi succes şi în televiziune. Nu-i vreo prinţesă după gustul meu, dar cine a zis că eu am ochiul calibrat sau că şeful FMI, libidinos cu palmares în domeniu, e vreun standard al reuşitei? OK, gusturile şi trecutul oamenilor nu se judecă, fiecare-i liber să aibă o părere minunată despre el. Dar, când te apuci să te spovedeşti la ziar cum ţi s-a părut ţie că s-au dat la tine şi Strauss-Kahn, şi Sarkozy, mi se pare o atitudine de resortul (măcar al) psihologiei…

UPDATE: Obişnuiţi să-i frece grija doar de ce se întâmplă la alţii în curte, cei de la Evenimentul zilei au omis să consemneze dezastrul în care sunt afundaţi cu toată publicitatea de la stat care le inundă fiţuica. Şi faptul că mai rămân slujitori cât să rânească după ce-au mâncat boierii. Măcar Ioana Lupea s-a sucit, la pachet cu viermele ăla libidinos Mircea Marian, pe banii poporului suveran, la TVRi. Dar restul, să-şi scuipe ei plămânii pentru tiran şi să-i concedieze Niro imediat după congresul partidului (fiindcă nu mai are mărunţi la el), şi-au luat-o la cel mai grandios mod cu putinţă.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

88 thoughts on “Şi la mine s-a dat şeful FMI. La voi nu?

  1. Se fie oare d-nul Strauss-Kahn un fel de “taur comunal”?!?! Nu pot decat sa rad si sa ma gandesc ca vor mai aparea agresate si/sau violate.

  2. Dacă DSK e cunoscut ca fiind selectiv, înseamnă că Laurei Chiriac i-au murit lăudătorii. Eu zic că e bine să ai simţul penibilului, dar, ce ştiu eu?… 😆

  3. Am inteles mesajul. Laura Chiriac s-a autodeclarat bunaciune ravisanta. =)) Ar mai fi Le Pen si a terminat pretendentii la scaunul prezidential al Frantei.
    P.S. Stiu din sursa sigura ca libidinosul de la FMI s-a mai dat la Pora si la Lupea.
    Iar Carla Bruni la M.Marean.

  4. Ti se face sila… Si de ce dracului a tacut pana acum? Daca mai tine psihoza asa, o sa aflam ca DSK-ul a violat preotese prin Balta Brailei cu Terente al nostru…

  5. Imi pare rau , dar nu sunt de acord cu tine . Vasile Branca era John Doe-ul comunistilor . Doamna Chiriac si celelalte sunt pe post de Madam Bovary .

  6. Iti dai seama ce…stire frate…Daca mama mai traia poate ca si aia zicea ca s-a dat ala la ea…Astept cu multa placere sa vad care dintre ” frumusetile” din presa interna si internationala vor mai iesi sa se laude ca au atras cu ” nurii” lor privirea de “expert” a lui Strass-Khan…si au trezit “pasiuni”.Una peste alta in afara excelentului spectacol prop[agandistic oferit de NYPD sau care dintre politii erau la fata locului de l-au “umflat” p’ala din avion precum si faptul ca un judecator a fost in stare sa refuze o cautiune de un milion de $ ar cam fi cazul sa dea de gindit si “autoritatilor” de pe la noi.Legea este dura iar toti sunt egali in fata ei .La ei poate …la noi…La noi daca eu doresc sa intru in Parlament sa vad cum voteaza alesii , iar apoi cu orice risc sa-i huidui…nu se poate.Ziaristii au nevoie de acreditari…parca ar fi vorba despre Pentagon , institutie militara si deci secreta si nu de o institutie civila si ..publica.Insa “intra cind vrea muschii lui” Iri Columbeanu si solicita sa fie demisa Directia pentru Protectia Copilului…Pe cind va cere si demisia intregului Parlament…nu ca asta ar fi ceva rau…Insa repet daca EU cetatean doresc sa intru in Parlament…imi pune ala de la poarta pistolu’ in nas daca fac pe nebunu’ ! Iri …haram de ma-sa care l-a facut , de pitic libidinos!Unde-i megalitatea in fata legii? A unor reguli, bune , rele ..e de discutat , dar, reguli si deci legi pentru toti.Iar televiziunile parca au inebunit frate…Iar haidamacii aia de jandarmi care de regula intai te carpesc si dupa aceea iti cer buletinul…nimic , nimic…Pai bine ca le-a luat 25 % din salariu…indiferent cine pazeste poarta Parlamentului …de jigodii…Nu conteaza frate , asa cum eu nu pot intra cind vrea muschiul meu , asa sa fie si pentru javra aia bolsevica cum era si tat-su…mama ,lor de javre !

  7. @Marian din…Berceni: Irinel n-a intrat cu forta, ci pe baza de invitatie. da, ca platitor de taxe si impozite, are dreptul sa ceara si demisia intregului Parlament. nu inseamna ca asta se va si intampla…

  8. Mi se pare mie sau cineva cauta senzationalul in orice stire cat de mica si pricajita ar fi ea.
    Ca omul asta nu isi poate tine….in pantaloni si ca ii place sa o fluture in toae partile e dreptul lui, ca unele au “pus” botu’ la avansuri e partea a 2 sau a 3.
    Ca acum a gasit una care era mai tare in tupeu si care nu accepta sa puna mana nimeni pe partile ei rusinoase pe care le pastreaza intacte de cand s-a nascut e partea a 4 a.
    Ca acu apar alte agresate ca ciupercile dupa ploaie mi se pare patetic si demn de mila.
    Faptul ca apare si o romanca in aceeasi oala mi se pare normal intrucat suntem “centrul universului” si asa cum am fost implicati in capturarea lui Bin Laden mi se pare la fel de normal ca de la noi sa porneasca sfarsitul lumii.

  9. “Şi la mine s-a dat şeful FMI. La voi nu?”

    Daca s-a dat la Chiriac, inseamna ca-i plac si barbatii… Deci te cred. Si, daca m-ar fi intalnit, s-ar fi dat si la mine, ca-s mult mai frumos decat tine.

  10. @Marian din ….Berceni: Parlamentul incalca un principiu constitutional: separatia puterilor in stat si nerespectarea unei hotarari judecatoresti. Pai, daca instanta a hotarat ca Irina sa fie incredintata provizoriu mamei, vine comisia de “incalcare a Constitutiei ” considerand ca Irinel e mai presus de lege si ancheteaza situatia de fapt?

  11. Corect cred si eu ca totul este o facatura,dar vom vedea incurand.Bafta si noroc va doresc tuturor celr ce ne spun gandurile si vorbele la Antene.

  12. In loc sa ne bucuram ca omul inca e viril, la varsta asta… Plus ca trebuie admirat pentu conservatorism: in secolul in care toata lumea e bisexuala sau homosexuala DSK a ramas credincios Evelor. Chiar daca-s mai uratele… In fine, de data asta chiar mi-e mila de el. A fost “lucrat” bine de tot…

  13. Ma uit la pozele celor doi , si ma gandeam la o carte pe care am cetito mai demult , si anume Estetica uratului ! Un mosneag obosit de vreme asta de la F.M.I si o jurnalista narcisista asta a noastra . Cred k in meseria lor sunt buni amandoi , dar gura bate curu’ de cand lumea , mai ales in societatea noastra . Zi buna Victore in continuare si sa-ti traiasca copilul si Mana ! 🙂

  14. Aaaa si apropo de intrebarea ta din titlu’ , pai nea asta de la FMI se da mereu la noi din clipa in care coboara din avion nea dreptate ala cu pantofii rupti in cur , imi scapa numele lui !De cate ori vine prin romanica de atatea ori stam aplecati in orice pozitie si nea dreptate ala de frenx sta cu capul viril asupra aplecaciunii noastre ! Pacat

  15. Aici am aflat despre aceasta cuconeta.
    Imi pare rau ca nu pot sa ma abtin sa spun ca vorbeste acum doar pentru ca nu i-a iertat pentru neintamplarea violului imaginar…

    Ma gandesc sa-l denunt si eu pe Obama ca mi-a trimis un biletel printr-un verisor de-al doilea in care ma intreba ce fac joi seara, ca vrea sa seduca putin…

  16. Ouupssiiii , i-a ajuns si pe cei de la EVZ criza la care AU PUS VARTOS UMARUL …?! Uauuuu …! Pt. ca , INDISCUTABIL :
    “CRIZA-romaneasca” = HOTIA-MAXIMA+INCOMPETENTA echipei “Basescu-Boc&camarila” !!! 😈

    Deci , cu adevarat , “Dumnezeu nu bate cu bata!” 😉 Aviz si altor amatori … (de sprijin Basesco-pedelist) !

  17. Frantuzoaica care se plange ca s-a dat la ea DSK este verisoara actualei sale sotii. Cred ca se poate spune ca incidentul de acum aproape un deceniu ramane in familie.

  18. M-am muncit ca un nebun sa inteleg pasareasca asta mandarina si tot am ramas cu o nedumerire: in desenul animat ar fi trebuit sa apara camerista de culoare. Au ba? Chinejii tot neciopliti au ramas, tot pe turta lor trag spuza, arda-i sa-i arda… Cum respecta ei deontologia jurnalistica… 🙂

  19. Vaaaaaiiiii , am citit interviul Laurei Chiriac si-mi dau seama ca am “imbulinat-o” rau : de felul meu sunt foarte amabil si politicos cu reprezentantele sexului frumos , iar cu cele cu care ma cunosc mai bine sunt si destul de neprotocolar (dar nu “neam-prost”!)…
    Ce ma fac , fratilor , daca ajung eu seful FMI-ului sau presedinte de tara …?! 😯 Oare or sa ma parasca si pe mine ca m-am dat la ele …??? 🙄 😆

  20. Părerea mea cu “nea caisă” ăsta de la FMI este că vreo 25 % e adevăr iar vreo 250 % “făcături sarcoziene” după “modelul Traian Băsescu” (s-o citez pe d.na Udrea). Că mai apare una, alta, la jumătate de secol după aceea să se dea şi ele “abuzate” de ăsta, asta-i treaba ! Face parte din “decor” ! Când “pui botul la câte-o ţeapă” de acest gen, apoi necazurile şi blestemele încep să curgă precum ciupercile după ploaie. Sunt de acord cu ce spune thomas în comentariu său, cum că noi românii, am devenit “centru universului”. Nu vedeţi că încet, încet, pe planeta asta numai merge trasă nici o băşină fără să aibă ceva “orgini” de la românica ? Cum se putea să nu fie şi “partea română” implicată în “libidoşeniile” ăstuia ?
    Oricum ar fi, e terminat din toate punctele de vedere. 1-0 ptr. Sarcozi şi s-a terminat partida. Dar probabil, avea omul “simpatizanţi” şi mai sus de Sarcozi şi nu-i exclus “cadoul” să fi venit de acolo ? Măcar ăia-s prompţi şi l-au “executat rapid” ! La noi dacă dă comandă băselu, eşti executat mai rapid ca ăsta. Dacă eşti băiatul lui Plăcintă sau judecătoarea beţivancă, sau Roberta Anastase şi / sau ai norocul să nu simpatizezi cu opoziţia, e “parfum” ! Dacă poţi să mai aduci şi 100 000 de voturi PDL-iste din diasporă, ai şanse mari să-i iei locul lui Baconschi. Că doar se “reformează” la greu statul …

  21. Victore, am fost si eu de doua ori la pescuit cu DSK si mi s-a parut un baiat ok…:)
    Traian si Emil mi-au povestit de mai multe ori ca ii doare curul dupa ce consuma o seara intreaga cu DSK dar niciodata nu gaseau o explicatie. Sa fie asta oare?

  22. Buna ziua d-le Ciutacu,

    Nu stiu ce sa zic,dar cred ca ii dau dreptate lui Mircea Badea(comentariul pe care l-a facut aseara); eu am fost la Budapesta,la Paris,la Cleon,la Rouen,…
    Nicio menajera nu a intrat peste mine cand eram in camera-facea menajul dupa ce plecam.
    Nu-l cred pe acest domn al FMI-cred ca stie el despre ce e vorba…
    Despre Laura Chiriac,prefer sa tac-ea stie despre ce e vorba,si daca pluseaza,e treaba ei…

    Cu tot respectul pentru Dvs.,
    IoanaP

  23. Apăi ţiţi jurnalista n-ar trebui să să se laude că i-o făcut avansuri un nene cu “plumbu-n vîrf”. Măcar de-ar fi fost DSK vreun Alain Delon la 35-40 de ani…
    Ce să-zic?!?! Ui unde stătea “zîna”.
    Banzai!

  24. Ciudata si, oarecum, trista, dezvaluirea Laurei Chiriac. O priveam cu alti ochi. Nu-mi dau seama care-i resortul jurnalistic care-a facut-o sa sara in sus cu dezvaluiri de genul asta, parea fata serioasa, care nu se baga personal in subiecte de genul asta. Resortul uman pot sa-l inteleg, se crede o super-bunaciune. E maritata, stie cineva?

  25. @john doe: o priveai gresit. era maritata, chiar cu un coleg de-al meu. nu mai stiu acum stadiul casniciei si mi-e jena de jena omului sa-l intreb.

  26. Mda, ma rog, nu-i nici prima si nici ultima persoana la care sesizez o diferenta foarte mare intre imaginea publica si realitatea trista. Mai cunoastem noi doi pe cineva, barbat fiind, la care diferenta e de-a dreptul cosmica…

  27. Gura lumii, de prin targul nostru scenarist, vorbeste despre conspiratia masonica pentru eliminarea individului, din cursa pentru Elisse!
    Acum, Dumnezeu stie, dupa moaca, pare dispus la fapte sexuale majore!
    S-auzim de bine!

  28. Noi toţi suntem violaţi (în drepturi) de o gaşcă de impotenţi politici.
    Sper să-i “bage” cineva şi pe ăştia în cătuşe…

  29. Din toata chestia,mi-a placut,cum nu intelegea ea,de ce Sarkozy a ales-o tocmai pe ea?Dintre toate bunaciunile de acolo,oare de ce pe ea?Si,pune intrebarea asta,public,tuturor!Chiar,nu stie nimeni raspunsul?Poate ii face cineva cadou o oglinda,oglinjoara!

  30. Eu m-am lovit cot in cot cu el, intr-un lift, dintr-un bloc cu 4 etaje. El mergea la etajul 5, iar eu stateam pe loc. Dominique asta a fost in Romania, ca sa se dea la spledinda Venus din Milo, din imaginea de mai sus? Vad ca lui Dominique ii plac numai femeile naspa. Turnul din Pisa, era erect candva, dar a devenit flasc, in momentul in care a trecut Laura Chiriac pe langa el, atat de buna e! Intelegeam si eu daca DSK se dadea la Heidi Klum, ca macar aia-i buna, desi a trecut de mult de prima tinerete. DSK asta e ca aia care violeaza babe, adica risca puscarie pentru ceva naspa. Maine-poimaine o sa marturiseasca si Boc, ca a venit DSK si l-a atins acolo jos, iar toata lumea o sa se intrebe “ce inseamna jos, pentru cineva de inaltimea lui Boc?”
    Mie, toate evenimentele din ultimii 10 ani, imi par a fi inceputul unui nou razboi mondial, dar poate ca-s doar eu paranoic.

  31. Noi avem violatorii nostrii, ne da Traian si Emil in fiecare zi a si o.Cel mai tragic este ca pentru unii chiar a devenit placere altfel nu-mi imaginez cum suportam asta zilnic.Cat despre DSK,el a avut ghinionul sa dea peste o menajera antrenata sa fie violata,de catre cine o sa vedem.

  32. Senzational filmuletul. Face cat toate cuvintele posibile… Dar fii atent ca le dai astora de la PDL idei cum sa-si puna campania electorala si pe suport grafic pe intelesul manelistilor:). Ar fi mult prea tare sa vedem niste simulari grafice despre cum e reforma statului, cu traieste lumea bine, cum se fac investitii in turism etc.
    Acum revenind la nenea FeMeIstu’, vreau sa va anunt ca s-a dat si la mine. Dar eu n-am stat asa ca m-a baga intr-un laborator, mi-a luat toti banii si sperantele de viata mai buna Asta e…dar macar nu-s singuru’. Suntem vreo douazeci si ceva de milioane de siluiti experimental.

  33. mai lipsesc destainurile doamnei tatoiu…atunci sa va tineti cum “madame stie tot” il va infunda pe bancherul numarul unu al lumii.

  34. Am aflat in fine cine a indoit botul avionului Concord: marea jurnalista pe care o maninca … intre destele mari de la picioare!

  35. la mine s-a dat (dracu) tot fmi-ul, dar parca cel mai mult m-a suparat j.f., guvernul boc si presedintele. incalcarea legilor, incalcarea sistematica a legilor, spre exemplu sa imprumuti 20 mld. euro fara aprobarea parlamentului, pentru bancile comerciale straine, in conditiile in care datoria o vom plati noi, asta ma supara. cu cat mai repede scapam de portocalii cu atat vom avea de platit mai putin in viitor.

  36. Daca eram arab, ziceam “tara mea, s-a dat la mine”, da-s roman si zic ca “s-a dat tara mea”.

  37. Deci lasati-ma sa rad! =))) ahahahahah Deci cica Strauss-Kahn s-a dat la asta?!?!?! Vai!!! =))) Astia de la realitatea nu stiu ce sa mai inventeze… Saracii! =))) ahahahahah

  38. Un bărbat fiindcă poartă cravată,căci altfel nu prea pare cine stie ce,se pare,peste poate de galant,iată,a pătit-o,zic eu,în urma unei mici mari înscenări care a speculat înclinatia sa.Cât despre d-na.Laura Chiriac,nu pare imposibil să fi fost„tinta”unei galanterii,dar nu erau locul si momentul pentru dezvăluiri.

  39. Aaaa si inca ceva! Imi place cum s-a pus “in miscare” propaganda “chinezeasca”, ca sa arate adevarata fata a “capitalistilor decadenti” =))

  40. superba declaratia cetatenei, splendida,va dati seama ce prost vede cetateanul francez, povestea e pentru prosti. o femeie, imigranta, negresa, saraca, abuzata de un barbat, bogat, alb, elitist, poporul face spume, superb!

  41. N-am vazut nici umbra de pixel albastru iar gagica pare extraordinar de convinsa de ceea ce spune. Mie imi aminteste de cotele apelor Dunarii in franceza — Bazias xxx centimètres — si ma pasioneaza la fel de mult.

  42. @purcelix: d-aia au si retras Concordu’, erau
    prea ridicate costurile operatiunii “botul”
    (cu toate ca a fost o covert op reusita) 😉

    l-au lucrat frumos pe “Ştroţcan” 🙂

    lasindu-l pe nene la o parte, nu cred ca-s
    persoane “din talpa tarii” care sa-i plinga de
    mila; credeti ca la noi pina in 2012 va iesi
    lumea sa protesteze masiv, sau trebuie sa
    ajunga la 21% rata somajului ca in Spania ?
    http://www.antena3.ro/externe/proteste-fata-de-masurile-de-austeritate-in-peste-50-de-orase-din-spania-125294.html

    printre blocuri e unu de ţipă cu pumnu-n sus ridicat;
    o fi “pă ulei” sau o fi vreun Napoleon cu dunga oblica
    rosie in buletin ?! n-aveti o senzatie de deja vu ? 😀

  43. Acum inteleg pe deplin de cine erau violate gainile lui cristoiu.Mai asteptam si declaratia lui pora,cum ca si pe ea a sodomizat-o cineva,candva,oricum persoana importanta.Sigur e ca omu’ va fi pe veci denigrat,iar d.p.d.v. politic e terminat.Cred ca nici cei de la FeMeI nu il vor mai lasa in functie,asa ca vive la france!D-NA sau D-RA de la rtv este in trend cu divele din tara,o asteptam in revistele dew scandal cu interviuri picante,chilotei la vedere-daca poarta-si neaparat un milionar la bratul ei.Sa moara dusmanii…

  44. Scuze pt. off-topic , dar mi s-a parut o stire interesanta: “Elan Schwartzenberg a confirmat existenţa unor discuţii cu grupul francez de media Lagardere în vederea vânzării Realitatea Tv.” – oare aceasta miscare o fi facut sau nu parte din planul initial al lui Vantu ?! 🙄

    Si , daca acestia vor prelua Realitatea TV , oare “il vor mangaia pe crestet” pe Basescu , ca semn al “pretuirii” pe care i-o poarta Sarkozy , sau cad la pace (cu “licuriciul” ca arbitru) …?! 😉

  45. Cand cazi de sus, cazi mai rau. “Violatorul” de fata cred ca a cazut ca turnurile gemene; si cred ca o sa mai cada in continuare, daca viitorul o sa ne arate ca orice ar zice… e incoltit si terminat.

  46. Vad ca FMI-ul are ganduri mari cu noi.P’asta l-au terminat simplu, ca-n filmele cu gangsteri(vezi Al Capone).
    Ce-o fi apucat-o pe Laura Cgiriac ?

  47. La toți s-a dat ăsta! E un nesătul! Și nu numai ăsta s-a dat. Toți se dau. În fiecare zi.

    Numai că cei mai mulți nu se agață într-un prăpădit de sutien sau alte chestii de-astea.

    Ei te lasă în fundul gol. Ca pe vremea lui papa Adam. Nu Smith, ăla de l-a încurcat Prigoană juniorul la tine în emisie.

    Te lasă în fundul gol și te mai pun să le cânți internaționala, în timp ce tu te faci că paști. Ca capra.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.