Esti aici:
Prima pagină > Blog > personal > Separarea caracterelor de gunoaie

Separarea caracterelor de gunoaie

Cei care se amăgesc că PSD ar putea avea câştig de cauză la Curtea Constituţională greşesc. Contestarea validităţii rezultatului alegerilor e fix o frecţie la piciorul de lemn. Trebuia făcută mişcarea asta, ca să se mai spele ceva din ruşinea înfrângerii lui Geoană, dar exact şi numai la asta va folosi. Băsescu a câştigat. Cu un întreg sistem de stat în spate, cu fraude, cu ameninţări, cu mită electorală, prin minciună, cu demagogie şi populism, cu ajutorul diaspora, nici măcar nu mai contează cum.

În dreptul lui va scrie câştigător, în al lui Geoană va scrie învins. Ăsta intuiesc (de fapt, sunt mai mult ca sigur) că va fi şi răspunsul Curţii Constituţionale, fiindcă n-o să înceapă taman de acolo disidenţa postrevoluţionară din România. Băsescu va avea rapid şi guvern. Cârtiţele avide de putere (bani, imunitate etc.) au început deja să defecteze. Salvatorul neamţ de la Sibiu a dat, de fapt, semnalul. El a legitimat, înainte de a-şi anunţa măcar partenerii politici, rezultatul alegerilor.

Într-o perioadă în care se face şi o decantare a caracterelor, există destui oameni care se şi ne întreabă – unii cu bună credinţă, alţii cu ironie sau ură – ce-o să facem mai departe. Pentru mogul chiar mi-e imposibil să le răspund, fiindcă nu fac parte din cercul lui de intimi, dar nu-l plâng. S-a descurcat întotdeauna, o va face şi acum. Unora dintre colegii mei de panel (cum ar zice inimitabilul Valentin Stan) le ştiu intenţiile, dar nu-s abilitat şi nu vreau să vorbesc în numele lor. O fac pentru mine.

Voi continua. Cât se va mai putea vorbi şi scrie liber în România, n-am nici un motiv să n-o fac. Eu obişnuiesc să-mi respect contractele, cititorii şi telespectatorii. Cine mă vrea mă ia şi mă ţine aşa cum sunt, cine mă urmăreşte nu cred că se aşteaptă să mă schimb. Mixul dintre tirajul ziarului, cele cinci milioane de voturi anti-Băsescu şi sutele de mii de telespectatori din (aproape) fiecare seară mă îndreptăţeşte să cred că nu am scris şi vorbit de pomană. Meseria şi cariera mea nu stau în Geoană sau în Băsescu. Nimeni nu mi-a oferit nimic în viaţă, am făcut totul de unul singur.

P.S. De astăzi, blogul meu revine la vechile reguli. Toate părerile (politice au ba) devin comentarii publicate doar dacă sunt scrise corect gramatical şi sunt exprimate fără înjurături sau jigniri reciproce. Isteriile cu moşieri, securişti şi comunişti nu trec de filtrul meu. Link-uri nu public decât prin excepţie.

UPDATE: Mesajele care conţin formularea “nu cred că va fi publicat” sau orice aşa-zise dubii privind puterea mea de a aproba sau cenzura un comentariu chipurile defavorabil mie vor fi şterse instantaneu şi autorii lor banaţi.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

590 thoughts on “Separarea caracterelor de gunoaie

  1. Victor,

    S-ar putea sa aiba ceva sanse sa anuleze alegerile fraudate. De ce spun asta? Pai masinaria PD-ului merge acum pe varianta lor clasica: vorbesc de cu toate altele ca sa distraga atentia televiziunilor referitor la asta. Asta inseamna ca nu au siguranta ca curtea va hotari ce vor ei.

  2. Nu e momentul acum sa ne facem sperante desarte legate de Curtea Constitutionala cum ca ar fi independenta, impartiala sau chiar democratica in adevaratul sens al cuvantului. E bine sa revenim cu picioarele pe pamant si sa luam fiecare deciziile pe care le credem de cuviinta in ceea ce priveste viitorul nostru. Eu am decis sa parasesc plaiul natal.

  3. Toti sa luam atitudine – dati si voi mai departe si popularizati – NU SUNT MEMBRU DE PARTID – sunt acel cetatean “ciuruit” si care “nu mai poate cu Base&ai lui”!
    Inca o data FELICITARI TUTUROR DE LA ANTENA 3!

  4. Bruma asta de democraţie din Romania are nevoie de dvs. Sunt constient cat de mult va expuneţi pe dvs. şi familia dvs. în faţa tunurilor portocalii. Deja jihadul orange a început în România. Primarii,viceprimarii,şefii de instituţii publice locale,judeţene, naţionale, patronii de firme, care au culoarea portocalei, se comportă cu proprii subordonaţi şi angajaţi ca nişte jandarmi sau ca nişte poliţişti de la rutiera. Adica ii forteaza sa le arate C.I.-urile sa vada daca au fost la vot. Asa cum nu a reusit planul rosu 50 de ani, asa nu va reusi planul portocaliu in 10.

  5. acu 1o minute berceanu zicea ca livache e liberal ca doar de la liberali a plecat asadar ei sunt PSDisti ca doar de acolo au plecat?

  6. Continuati… poate ii desteptati si pe ceilalti.
    eu am luat decizia de a nu-mi mai petrece serile la talk-show-uri politice. asa cum scriam acum cateva zile, nu vreau sa imbatranesc cu basescu la tv.
    In naivitatea mea inca mai sper sa se intample ceva la curtea constitutionala.
    Caracterele se vad, bine zici. Tariceanu, primul sacrificat si umilit de basescu s-a transformat brusc in aliat. Nu stiu cine mai raman aliatii nostri, a celor 5 mil care am vrut nu neaparat pe geoana ci mai ales altceva decat basescu.
    Se vor sparge poate partide, se vor face iar coalitii, si noi ramanem tot singuri, aliatii unor principii carora nu le-a venit inca timpul de cinste pe acest plai.
    In naivitatea mea ma gandeam de ce nu face geoana cu antonescu si altii mai tineri si fara “trecut” un partid, altceva. Eu cred ca trebuie altceva in Romania.
    Dar… raman cu credinta si dezamagirea.
    Mult succes Dle Ciutacu!

  7. POATE EXISTA O EXPLICATIE PENTRU O INADMISIBILA “CIUDATENIE”- DAR TREBUIE VERIFICAT!

    Se intampla ceva ciudat (e un eufemism).

    Pe toate posturile TV rezultatele au aoarut ca fiind:
    – Basescu- 50,33%; Geoana- 49,66%
    Cele doua procentaje, adunate, ar trebui sa dea 100%.
    Dar 50,33% + 49,66% = 99,99%
    Unde e diferenta de 0,01%?
    (Intr-o alta postare ma intrebam- mai in gluma, mai in serios- daca acel 0,01% este “marja de negociere”).

    In astfel de cazuri, e ca la “bilant”: totul trebuie sa “se incheie”.
    Nu pot exista explicatii- cum am mai auzit- legate de calcule care duc la rezultate cu “perioade” (si altele).
    Bref: lipseste ceva, in mod evident.
    NU stiiu daca e frauda sau nu, dar sigur trebuie verificat atent.
    Am si o posibila explicatie logica- dar, insist, trebuie verificat.

    Exista un numar determinabil de votanti- si un numar determinabil de voturi exprimate.
    In cadrul totalului voturilor exprimate (egal cu numarul cetatenilor participanti la scrutin) exista un numar determnabil de voturi anulate (voturi nevalabil exprimate) corespunzand unui numar determinabil (si, obligatoriu, egal cu al voturilor) de cetateni.
    Numarul total de votanti corespunde, obligatoriu, cu numarul total de buletine folosite.

    Daca din numarul total de voturi exprimate se scade numarul voturilor anulate, ramane numarul voturilor valabil exprimate (care trebuie sa corespunda cu numarul de buletine prin care s-a exprimat corect votul).

    Buletinele cu voturi valabil exprimate (numarul lor- clar determinabil si determinat- corespunde unul numar INTREG de cetateni votanti) se separa, conform votului exprimat, obtinandu-se un numar de buletine pentru candidatul A si un numarul de buletine pentru candidatul B (repet, voturi valabil exprimate).

    Numarul buletinelor cu voturi valabil exprimate pentru fiecare candidat in se raporteaza procentaul la numarul total al buletinelor cu voturi valabil exprimate (care inseamna UN 100%) obtinandu-se doua procentaje (corespunzand fiecarui candidat in parte).
    Logic, cele doua procentaje, adunate, trebuie sa dea 100%.

    Intrucat fiecarui elector ii corespunde un singur vot, nu pot sa apara rezultate cu cifre in perioada (cum s-ar intampa, de exemplu, daca pentru trei oameni ar corespunde 10 voturi; in acel caz, sigur ca s-ar ajunge la rezultatul 3 cu 3 in perioada -ceea ce, in cazul unui scrutin, este aberant).

    Dincolo de aceasta expunere care tine de logica (si de matematica) alegerilor, am facut parte din comisii de votare (nu anul acesta) si stiu foarte, foarte clar ca trebuie sa se “inchida” totul, ca la bilant.

    Numarul total de buletine folosite- corespunzand numarului total de votanti- trebuia sa fie egal cu numarul total de buletine folosite pentru voturi valabil exprimate; acesta era format din insumarea numarul de buletine corespunzand numarului de voturi valabil exprimate- si evidentiate separat pentru fiecare candidat in parte- plus voturile nule care corepundeau unui anumit numar de buletine.

    Nu sunt (de obicei) folosite toate buletinele primite la sectia de votare.
    Numarul acelor buletine primite este clar cunoscut (sunt numarate la inceput, stampilate pe experior si distribuite, in loturi fixe, membrilor comisiei).
    Numarul de buletine ramase nefolosite insumat cu numarul de buletine folosite trebuia sa dea numarul total al buletinelor primite in sectie.

    CAZ APARTE ( AR PUTEA EXPLICA ACEA CIUDATENIE, DAR TREBUIE VERIFICAT):

    S-a intamplat (ma refer la experienta mea- am verificat, au trecut si altii prin aceasta experienta) ca intre buletinele primite sa existe unele deteriorate (din imprimerie).
    S-a mai intamplat ca, din greseala, altele sa fie patate in procesul de votare.
    Acestea toate erau ANULATE si ieseau din circuit.
    Aceste buletine erau EVIDENTIATE SEPARAT (deci NU trebuie incluse la categoria la voturi nevalabil exprimate!!).

    Intr-un astfel de caz, numarul total de buletine primite in sectia de votare trebuia sa fie egal (cand se face “bilantul”) cu suma dintre numarul buletinelor cu voturi valabil exprimate (diferentiate pe candidati), numarul buletinelor cu voturi nevalabil exprimate (voturi nule) si NUMARUL BULETINELOR ANULATE DE LA INCEPUT ca fiind improprii folosirii (sau deterioarate pe parcurs) si numarul buletinlor ramase nefolosite.

    SUB NICI O FORMA NU APAR “FRACTII” si “perioade”. Asa ceva este dovada ca s-a facut un calcul incorect, urmare a unei evidentieri incorecte.

    Ceea ce se intampla (corect) intr-o sectie de votare trebuie sa se intample, mai departe, cand se face centralizarea la nivel de tara.

    Cred, acum, mai degraba este vorba despre o gresita evidentiere a buletinelor cu voturi nule (deci, buletine valide initial, care au intrat in procesul de votare si au fost folosite- dar votul nu a fost valabil exprimat) si a buletinelor care au fost anulate (fie ca fiind improprii intrarii in circuitorul de votare, inca de la inceput- fie cele specifice situatiei in care, de exemplu, electorului i-a fost data, din greseala, o stampila cu prea mult tus, acesta a patat, fara sa vrea buletinul de vot in asa fel incat, daca ar fi fost bagat in urma, ar fi rezultat un vot nul, individul a semnalat comisiei ce s-a intamplat, a primit un nou buletin iar cel deterioarat a fost anulat).

    Altfel spus, poate fi o greseala asociabila celei din contabilitate, cand se incheie bilantul (atunci se cauta si o centima, daca nu se “inchide” bilantul- sau, daca nu “da cheia).
    Oricum, calculul ESTE INCORECT.

    GRESEALA trebuie cautata si facuta rectificarea cuvenita.

  8. Inca ceva: poate comanda marinarul sa se refaca alegerile, ca sa castige cu 60%! Ca din cate vad la tv PD-ul parca incepe campania electorala!

    Nu stiu ce va fi pana la urma dar imi doresc sistemul anti-democratic: vot obligatoriu!

  9. Eu nu contest faptul ca nu s-au furat alegerile, pentru ca acolo masinariile de fraudare au existat pentru ambele tabere, poate cu putin avantaj pentru PDL, dar contest faptul si asta consider ca e democratic, ca BEC, cel care trebuie sa fie impartial, a ajutat prin diferite metode candidatul marinar. Eu imi cer un drept democratic, care cum spunea domnul Basescu, institutiile statului trebuie sa fie transparente. Eu nu prea vad prin transparenta asta, cred ca trebuie sa imi pun ochelari.

  10. Era si cazul sa revii la vechile reguli avand in vedere cate mizerii s-au scris pe blog la tine in ultima vreme. Nu am crezut niciodata ca tu si inca cativa va veti schimba atitudinea. In ceea ce priveste atacarea la CC a alegerilor fac parte dintre putinii ramasi optimisti (sau prosti, naivi, etc. 🙂 ). Nu pentru ca vreau sa castige geoana ci pentru ca nu mai vreau sa-l vad pe chior. Pur si simplu am ajuns in halul in care in ORICE studio in care se afla vreun pdl-ist schimb instantaneu canalul! Cred ca e o reactie de aparare a constientului, subconstientului sau a cui o mai vrea sa fie.

  11. ai dreptate victor am 33 si ma complac viata merge ma uit la mircea si la voi si ma identific putin stii cand ma simt roman atunci cand fac bani si nu ma uit in jur am lumea mea cu familia mea asta e capitalismul tupeu si nonvalori care iti spun cum sa traiesti dar stii ceva eu nu platesc impozite si ma simt bine

  12. Da de aruncat un ochi aici, putem ?
    Zi ca da, altfel te fac din nou TIRAN.
    Lasa democratia deschisa aici !
    MACAR AICI !

  13. Sugestiva Imaginea, un zeus din nisip, desi sincer sa fiu detest comparatia. Zeus si …escu? Imaginea asta imi aduce aminte de un banc de pe vremea lui ceausescu, cu militianul care sa ia de un copil, copilul jucandu-se cu o bucata de…materie din aia maronie. “copile, de ce nu faci un Militian din …rahat? ca n-am …rahat destul.” De-asta l-au facut din nisip pe…escu.

  14. corecta atitudinea d-voastra,viata merge mai departe,nu trebuie sa va lasati(sa ne lasam)intimidat de isteria acestor zile,de gloata portocalie care cere procese publice impotriva televiziunilor ce au indraznit sa nu-l ridice pe basescu la rang de zeu suprem

  15. Eu raman si sper.

    Da, romanii se arata pasivi, PD ajunge repejor la numarul de adepti similar cu cel al PCR acum 20 ani si buba se va sparge candva.

    Autoconservarea este un instinct primar al omului de rand iar cei ce traiesc pur pe acest instinct e cu mult mai mare decat cei ce hahaie la speranta ca le va da vre-un Boc o atentie la galeata in viitorul apropiat.

    Alianta tuturor partidelor din Romania a pierdut in favoarea unora care va “intorc portofelul in fata” sau va rasucesc cutitul in rana.

    Eu sunt sigur dar nu mor de grija celora care au devenit ultimii aliati ai lui Traian Basescu din regnul uman. Maidanezii nu voteaza si chiar daca ar vota, nu ar vota cu Basescu.

    Asa ca voi, cei 45% sau cati o-ti fi, va spun cu mana pe inima ca nu voi rade cand istoria va pune o ultima virgula dupa Ceausescu, Iliescu, Roman, Stolojan, Tariceanu, PSD si va veti alinia in lista celor tradati de Traian Basescu.

    Succes!

  16. Majoritatea a decis (sintagmă de 2 lei şi deja perimată) că cică aşa e democratic. Partea proastă-i că ne va conduce o minoritate bine organizată care se va perfecţiona în continuare într-ale nemerniciei.

  17. Nu este adevarat Victor,numai daca toti suntem uniti si cerem in cor verificarea alegerilor si cererea de a fi trasi la raspundere cei ce au furat si care incearca sa ascunda urmele acestor furturi vom putea face ceva in tara asta.Ce dracu nu ne putem uni odata toti!Hai sa facem ceva ca nu se mai poate stam si dam din gura iar apa trece.Multumesc si succes.

  18. Bun, am inteles: spuneai ca nu accepti greseli gramaticale, am sa ma conformez. Dar ai facut chiar tu o greseala de logica: “daca sunt exprimate fără înjurături sau jigniri reciproce”. Pai o reciprocitate inseamna doua opinii, ce sa inteleg, ca prin ceea ce scrii deja iti jignesti cititorii si ei trebuie sa te injure la loc sau ca la orice jignire o sa raspunzi cu alta jignire? Din aceasta dilema nu pot iesi, genius. Poate ma lamuresti, iti raman indatorat

  19. Cand vad PSD-ul – inventatorul suveicilor, a galetilor cu faina si ulei, a bancnotei impaturite si tuflite in palma – ca urla acum de dragul democratiei cocosate din tarisoara, ma umfla rasul .
    Defapt, profesorul a fost depasit de elev – PDL-ul, care se trage din aceeasi tulpina – si ar mai vrea totusi sa predea o ultima lectie de democratie, romanilor din Botosani si Vaslui care atunci cand vad o hartie de 100 de RON zic ca e valuta.
    In fapt, imaginea rozaliului Videanu vorbind la misto cu rozaliul Hrebenciuc, este raspunsul la ceea ce s-a intamplat. H-ul poticii romanesti, cel in fata caruia le tremurau izmenele la toti, a fost umilit de V-ul pdl-ist: ” softul ala invechit al vostru”.
    Cat despre bunul simt si revolutia cu pricina, se pare ca va deveni o frumoasa legenda, inainte de a canta cocosul de trei ori.

  20. Frumos spus ….Voi ramine in continuare unul din cei care te urmaresc zi de zi.Vom critica in continuare asa cum am facut si pina acum….SPOR

  21. Sunt naiva, sau discursul de ieri seara al luiI Crin arata coloana vertebrala si o intentie de a rezista la modul integru? Un discurs scurt si excelent – primul care m-a motivat pana acum… Fara demagogie, ci cu o intentie de a construi partidul in baza unor criterii de sira spinarii si cerebel.
    Nu stiu, poate m-oi insela. Sau poate ca el este politicianul pe care merita sa il votezi, nu doar ca o alternativa mai putin rea la presedintele jucator.

  22. Da, alegerile vor fi validate. Dar cred ca cei care si-au “facut nevoile langa casa” trebuie dati cu nasu-n ele. Baseshtii s-au obisnuit sa nege evidenta, sa ne “faca pe fata”, sa ne convinga ca poporul ii vrea si-i iubeste. Nu trebuie sa dovedesti vreo experienta paranormala ci simplu, ca s-a furat…macar atat. Ieri parca asteptam cu emotie sa faca SOV vreo declaratie incendiara, sa scoata Patriciu vreo caseta, sa mai apara pe scarile de la Gardianul ceva de la servicii…vreun traznet de mai de sus, ceva, cineva sa ne-ajute si pe noi..ca doar n-om fi toti tampitzi, astia care nu credem in baseshti….
    Tocmai a vorbit Berceanu…HUH!!!!??!?!?!?!?

  23. Sa cererem ca cei din MAI care au participat la sedinta cu BLAGA<BERCEANU<VIDEANU<FLUTUR sa iasa si sa dea publicitatii cererile facute de acestia ieri si duminica.Toate acestea vor iesi la lumina si vor avea de pierdut mai mult.

  24. @Loverboy: dragul meu, tu poti sa ai o opinie si sa ti-o exprimi injurandu-ma. eu pot sa-ti raspund civilizat. atunci se cheama ca nu ne jignim recipric, ci unilateral. eu zic sa te ocupi cu iubitul in continuare, logica nu e punctul tau forte. sper ca macar putinta e corespunzatoare

  25. Chiar daca nu vor avea castig de cauza, este important ca macar cateva probe ale caracterului jegos al capilor si slugilor pdl sa fie oficializate cumva!

  26. Eu cred ca e chiar un avantaj sa ramaneti in lupta contra puterii si e bine ca aveti material.Pentru cine nu stie ce e aia democratie,n-ati contat si nici nu contati.Ei sunt fericiti daca au avut i kg de ulei,de zahar sau mai stiu eu ce;asta le e viata,au nevoie de dirijor pentru a si-o trai si le doresc sa ramana in nestiinta lor.Ieri am fost data peste cap de ideea ca sunt atatea oameni care doar vietuiesc;pe spinarea lor a ajuns d-l Basescu Presedinte si a doua oara.Sa le fie de bine!Eu,am sa traiesc citind ce scriu unii de aceeasi teapa cu mine.De fapt,asta este soarta noastra(conform curbei lui Gauss),sa avem nororcul de a ne gasi grupul cu aceleasi valori si sa traim din discutii pe marginea lor.Cine vine-bine,cine,nu -mai bine!Eu va multumesc ca existati!

  27. domnule ciutacu, sunt student anul 6 la medicina si in toamna anului 2010 voi sustine examenul de rezidentiat. inainte de alegeri eram in dubii daca sa continui studiile in tara (alaturi de familie, prieteni) sau sa plec SI EU in strainatate. se pare ca ziua de 7 decembrie m-a ajutat sa hotarasc : n-am cum sa mai stau in tara inca un mandat de-al lui Basescu!
    P.S. ma ingrijoreaza foarte mult ca cel putin 4 milioane de romani au votat cu Basescu pentru ca asa au gandit ei ca e bine, nu pentru ca ar fi primit vreo mita electorala…

  28. Pixul nu o sa vi-l ia nimeni domnul Ciutacu, si ar fi pacat. Sincer eu cred ca avem nevoie de mai multa opinie in presa romaneasca, opinie care a cam trecut in plan secund in ultimii ani. Sub masca “echilibrului” multe ziare/emisiuni tv s-au transformat intr-un fel de agentii de stiri, si e pacat.

    Pe de alta parte Antena3 a fost mult prea agresiva in pozitia anti Basescu/PDL. Mai multi prieteni de ai mei mi-au zis chestii de genul: “prin atitudinea lor si-au pierdut credibilitatea in ochii mei”. Sper ca pe viitor sa deveniti o idee mai obiectivi, si sa nu mai criticati doar de dragul de a critica.

  29. am tinut mortis sa iti vad chipul dupa rezultatul alegerilor.ma asteptam sa urli si tu precum cei din psd dar vad ca ai in tine si o latura a demnitatii ca domnul JOHANIS.asta am apreciat in primul rand la domnia sa.stie sa piarda nemteste.GEOANA nu stie…

  30. Salutare,

    Domnule Ciutacu, personal urmaresc emisiunile trustului Intact si pana acum aprox 2 luni regaseam multe din convingerile mele politice in ceea ce spuneti voi, Ciutacu, Gadea si Badea. Dar, de 2 luni,marturisesc ca fac cu greu fata unei emisiuni intregi cu voi, mai ales cu Badea si Gadea. Nu mi se pare cinstit deloc sa duceti o campanie exclusiva impotriva lui Baselu’ si sa fiti mult,mult mai indulgenti in apelative la adresa celorlalti 2, mai les a PSD-ului. Cu totii ne aflam cred intr-un moment de greata cotidiana sa fim pusi in fata faptului de a alege intre netrebnicii aia 2. Am stat sa ma gandesc, Geoana asta vrea sa ne iubim cu rusii si “rachetii”, Baselu e conflictual si e capabil sa se certe el cu el….pe cina sa votam ? Pe ala care ne duce spre rusi sau pe asta care ne toaca nervii ?! Personal am votat contra lui Geoana cu o grimasa stupida pe fata, nu mai suport sa ne amestecam cu FSB sau KGB. Asta , intr-un fel meschin, nu inseamna ca am votat cu Basescu, ci impotriva lui Geoana…am remuscari insa ca s-a numarat la Base stampila mea….dar, sub nicio forma nu trebuie ca voi, cei 3 din “antene” sa imi spuneti ca sunt un nenorocit, javra sau japita…nu, pur si simplu am votat contra unuia….in ajutorul nevoit al altuia…dar nu inseamna ca voi sunteti mai romani decat mine.
    Va rog, nu ne fortati sa schimbam canalul…suntem asa de aproape….

  31. dar daca vor constata ca alegerile au fost furate, mai numara odata sau vor fi alte alegeri? ca daca doar numara, tot degeaba, fiindca buletinele de vot sunt deja manarite.

  32. Ba este adevarat, ne-am lasat cu totii orbiti de ura impotriva lui Basescu si l-am umflat pe Geoana pana a pocnit. Stii vorba aia … decat cu prostul la castig, mai bine cu desteptul la paguba … poate i-o spune cineva si lui Crin, ca n-a fost nici el mai breaz ca noi. In rest … curaj gaina ca te tai !

  33. Asta e, s-a sfarsit spectacolul! Cu toate acestea, spectacolul trebuie sa continue, caci vor urma alegeri si peste cinci ani, cand oricum Basescu nu va mai fi presedinte. Problema este sa gasim un candidat demn sa ocupe prima functie in stat.
    Cu “fraudarea alegerilor”… ei bine, faptul e greu de dovedit in conditiile existente la noi.

  34. sunt de acord in privinta greselilor gramaticale, cu toate ca in zilele noastre foarte putini mai pun accentul pe acest lucru. In privinta viitorului am trecut prin momente mult mai grele si am rezistat (cu toate ca reminiscente ale trecutului si sechele raman). jumatate din viata mea am petrecut-o pe vremea comunistilor iar jumatate pe vremea neocomunistilor, insa totusi multumesc lui Dumnezeu ca azi pot citi cartea care mi-o doresc, pot sa-mi spun parerea care o am, pot sa-l injur pe cel care l-am votat pentru ca mi-a inselat asteptarile etc. etc.
    in fond exista viata si dupa 6 decembrie
    in rest numai de bine

  35. Daca Crin Antonescu ( PNL-ul in principiu) se aliaza cu Basescu, in viata vietii mele nu ma mai duc la vot . Indiferent cine ar candida. Atunci intadevar toti sunt o apa si un pamint. Mai ramine o problema : ce ne facem ?

  36. Ma bucur ca ‘replierea’ s-a produs destul de repede, asta si asteptam de la tine. Asa am facut si noi, cei care am ‘votat cu Geoana’. Se tot comenteaza si parca simt ca mi se si da peste bot acum, reactia lui Geoana de disident, de fugarit, de haituit las, care ‘dom’le, nu iese sa dea o declaratie!’. Asa cum oamenii nu pot intelege ca NU am votat cu el, ci importiva altuia, asa nu inteleg ca nu astept de la el nimic, ba mai mult, raspunsul de la cine trebuia, sau reactia, deja am primit-o aseara, odata cu declaratia lui Crin. Ma doare lipsa de caracter, lipsa de idealuri, de repere de orice fel a peste 5 milioane de romani, ma doare faptul ca sunt atat de usor de manipulat…dar, tot ceea ce putem face este sa ne repliem, sa ne facem o analiza personala, sa incercam sa fim si mai atenti, si mai ‘in garda’…sa incercam sa facem…nu stiu ce…pentru copiii nostri, macar sa nu le lasam mostenire datorii (personale, ca pe cele ale statului cu siguranta le vor plati!)
    Vive la Republique!

  37. Domnule Ciutacu, lucrurile sunt clare si au fost de acum 5 ani cand si-a inceput Basescu campania electorala. Sa vedem ce se mai intampla: o sa mai fie rapiti vreo 3 jurnalisti, se vor mai asfalta cateva strazi in stare perfecta pentru pusculita portocalie…
    Trebuie sa intelegem un lucru foarte clar si foarte important: Traian Basescu este oglinda societatii noastre. Toti cocalarii, toate pitzipoancele, toti anticomunistii care la revolutie aveau 4 ani, toti betivii, toti cei care isi bat copiii si nevestele sunt cei care apreciaza “cum l-a facut Base pe Geoana”, si in general cei care numesc un presedinte de tara “Base”. Repet este soarta pe care acestia o merita pentru ca Basescu este intruchiparea societatii romanesti, lipsita de valori. Spun asta pentru ca Basescu nu a fost votat pentru argumente concrete si rationale, ci pentru “Jos comunismu!” sau pe motiv ca ajunge Vanghelie sau Iliescu sa conduca Romania. Cat despre cei care au plecat din tara sunt 100% deacord; sa-si voteze consul sau reprezentant sindical. Pai ei nu platesc taxe aici, daca fac rosu in gat nu se duc in spitalele noastre, etc. Pe de alta parte ei nu au cum sa cunoasca realitatile din Romania.
    Acestea sunt motivele pentru care m-am decis sa plec din tara asta, in care binele meu este decis de majoritatea ingusta la minte.
    Auzi… dobanda de 8% la credite, investitori care rasufla usurati, criza care se termina in 2010. Incerc sa ma abtin, sa nu devin prea vehement, nu mai deschid televizorul, nu mai intru pe net,etc si totusi…
    P. S. Ce ne-a mai ramas: la politica nu ne mai uitam, la fotbal nu ne mai uitam, la shouri mondene nici atat… cum ramane cu noi, cei putini oameni rationali?

    SI VA INTREB DOMNULE CIUTACU “EXAGEREZ EU?”

  38. Aceasta asa zisa victorie a lui basescu imi aduce aminte de ceva.De un meci de fotbal.Juca Franta cu Irlanda.Returul.Era 0-1 si…preluare Henry(cu mina),gol 1-1.Irlanda nu se califica datorita unei hotii.Franta cu o lipsa de fair-play merge la mondiale,Irlanda sufera.Cam asta este si in romania,datorita unei hotii, nu putem si noi sa ne bucuram.Suferim.Cine a spus ca toti suntem egali???Eu cu un vot nu pot sa ma inpun in fata celor care voteaza de cel putin 2 ori.Cine imi da 5 ani din viata in plus?Pentru 50-500 ron am pierdut 5 ani de viata.De asta ii urasc pe pd-listi,mi-au furat viata si speranta.5 ani inseamna mult.Am vrut sa nu mai vad caterinca gen pd-l.Vreau ca cei 2 copii ai mei sa traiasca demn si sa invete ca nu prin linguseli poti “cucerii” viata.Sint dezamagit de cei care au votat invers ca mine.Pe cei din strainatate chiar ca nu-i inteleg.Intrebare pt.ei:DE CE ATI PLECAT DIN TARA???Nu era basescu bun in tara,nu traiati bine???De ce cu votul vostru ne faceti sa suferim aici?? Reveniti si voi sa traim impreuna “revolutia”binelui.Sunt prea suparat pe ce se intimpla.Multumesc VICTOR CIUTACU. PS. Si totusi… A FOST GOL CU MINA.NU AVETI DE CE SA VA BUCURATI….hent clar…pacat, puteam vedea Irlanda la mondiale.Poate ne “scotea” ea din moleseala.PACAT-MARE PACAT. Visan71

  39. La intrebarea lui Mihai Gadea de aseara: “Te simti ciuruit Victor?” raspunsul a fost excelent. M-am simtit brusc mai bine dupa o zi intreaga mohorata. Ganduri bune pentru tine si familie.

  40. Domnule Ciutacu,
    Mircea Badea are dreptate … nu ma asteptam ca dupa 5 ani poporul asta sa acorde atat de multe voturi “conducatorului iubit”.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.