Că-n fotbal se fac măgării şi că nu întotdeauna meciurile se câştigă pe teren este deja axiomatic. Şi nu doar în România, că n-am inventat noi nici apa caldă de la bloc, nici mersul pe jos, nici Iepuraşul de Paşte. Diferenţa între ai noştri şi alţii (cei care câştigă competiţiile internaţionale pe care noi le savurăm la televizor) e că, din când în când, ăia se prefac foarte bine şi spectaculos că se autopurifică. Şi, veşnic, după ce organizează sacrificii ritualice ale unor vârfuri din sistem şi mai dau câţiva fraieri hrană la peşti, se-ntorc la vechile obiceiuri. Ceea ce, probabil, se va întâmpla, după focurile de artificii din România, şi-n mândra Ligă a lu’ Mitică, unde autorităţile statului au dat buzna după aceeaşi reţetă.
Întâi l-au ridicat pe guralivul Becali pe post de Everest al corupţiei, dar nu pentru valizele cu bani cărate între cluburile de fotbal, fiindcă n-au fost în stare, ci pentru judecata sumară a unor hoţi în barul de familie din Pipera. Şi au continuat cu şeful arbitrilor (doar se ştie din istoria recentă că-i mai ieftin să-ţi iei fluieraşii decât să blătuieşti echipa adversă ori o parte a ei) şi cu un alt şef de club, unul mai recent intrat în lumea „oamenilor de fotbal”. Iar Cornel Penescu, tipul clasic de îmbogăţit după Revoluţie care ţine să-şi urle ostentativ bunăstarea, este exact ce le trebuia ascultătorilor – atât la propriu, cât şi la figurat – procurori DNA.
Mai mult, aici…
P.S. Bănuiesc că procurorii anticorupție vor cere eliberarea unor mandate de arestare de 29 de zile. În acest context, vreau să știu și eu care-i pericolul pentru ordinea publică (conform Codului de Procedură Penală) reprezentat de lăsarea lui Cornel Penescu și a lui Gheorghe Constantin în stare de libertate. Câștigă Argeșul cu arbitrii înainte de Paște și se strică ordinea statului de drept de supărare?
@puq:
Da’ de ce sunteti asa de disperati? Ca doar nu dau turcii!
Repetati in fiecare dimineata in fata oglinzii: “Traian Basescu va fi reales! Traian Basescu va fi reales!…”?
@puq
Ce legatura ai gasit tu intre posibila alegere a lui Basescu si profesia lui V. Ciutacu?! Curios si totodata straniu!
Astazi am aflat de la cineva ca Basescu Mircea
a avut un accident de masina, adormind la volan. Si-a botit-o destul de tare, dar i-a fost rusine(cica) sa apeleze la asigurarea CASCO. Masina ar fi una rosie, dar nu de valoare comparativa cu Dacia, ci mult mai mult.
Ma rog, poate fi sau nu interesanta stirea…
@puq – esti cumva mircea basescu ? ca te pricepi la amenintari subtile constat .. mars in gaura de unde ai iesit – cand ai postat, sau cand ai vazut lumina zilei .. pentru cei cativa euroi care-i iei sa faci asa ceva, trebuie sa ieftineasca astia rau pasta de dinti, sa nu-ti mai puta gura a rahat.
Nenea Victor, mă uit la emisiunile voastre…când am vreme, la football…nu mă mai uit de când jucam în studenţie la Pronosport şi prima clasată a luat 3-0 de la ultima şi Bagio era pe plajă cu fetele în timpul meciului…nu ai noştri au inventat meciurile trucate…clar…da…parcă sunteţi prea sclavi ai audienţei…şi prezentând în direct sosirea lui Gigi la tribunal…îi face-ţi campanie tot lui Popey. Nu cred că astea sunt problemele importante ale ţării, am vorbit cu un preten expert contabil…noul cod fiscal…cu impozitele forfe…dure…o să ducă imm-urile la faliment…o să se îngroaşe rândurile şomerilor, zilnic se mai închide câte o afacere…Nu mă interesează nici cât are Zeus în cont pe afară…cred că s-a prescris orice dosar…MĂ INTERESEAZĂ…dacă e cineva să poată să scoată corabia din nămol…să se vadă ceva drumuri, case cu flori la ferestre, proaspăt văruite, mai puţine sticle şi pungi pe lângă linia ferată…Să postaţi pe site lista cu radarele fixe…măcar aşa să-i enervăm….Şi să revin…la rubrica sport…de la orice canal…schimb canalul…că numai un anumit sport mai există…şi mie-mi place hokey…
Facand abstractie de teorii conspirative, dati in saracie un google la: corruption arrest football. Puteti da si numai la: arestat coruptie. Da, se fac arestari si in alte parti. E ceva natural in cazuri de coruptie. Se scriu carti intregi despre arestarea preventiva si putem noi dezbate aci de bun simt cat vrem cat timp nu stim detalii. Are avocati si nu vad de ce i-as plange lui de mila mai mult ca unui medic sau judecator arestat pentru coruptie.
Daca tot pasioneaza pe atata lume subiectele legate de NUP-uri si UP-uri poate e mai bine sa inregistreze cineva domeniul @mititica.ro (vad pe RIPE ca e inca liber) si apoi deschideti fratilor cate un grup de mail gen [email protected] sau [email protected], etc.
nu mai e o noutate pentru nimeni ca s-a ales prafu’ de tara asta.in fiecare zi la tv vad lucruri din ce in ce mai aberante care sfideaza nu numai bunul simt(asta e perimat) dar si legile pseudotarii asteia. penescu si constantin au fost retinuti 29 zile. daca la becali au scaldat-o cu “violenta deosebita”, ce pericol social reprezinta glumele astea de oameni? au 3 interceptari telefonice, niste presupuse acte de mituire a arbitrilor si cam atat. unde e pericolul social? unde dracu m-am nascut si mai ales de ce?
dupa cate stiu proba audio si video nu e considerata proba intr-un proces,numai daca nu s-o fi schimbat fara sa stim regulile ?daca stie cineva ca proba audio e proba in instanta sa imi spuna si mie si unde scrie ca sa nu raman prost!
E ceva la mijloc cu toate arestarile astea…..
Exista o mafie in fotbal, dar nu numai in Romania! Si sunt de acord ca acesti smecherasi sa fie potoliti de organele din Romania intr-un fel sau altul.
Dar de aici si pana la circul cu arestarile in direct si IPOCRIZIA JEDACATORILOR de a ii socoti pe acesti BLATISTI ca reprezentand PERICOLE SOCIALE, NU ESTE DECAT UN CIRC MEDIATIC, PENTRU A SUSTRAGE ATENTIA OPINIEI PUBLICE DE LA FARADELEGILE SAVARSITE DE CLANUL SAU FAMILA BASESCU! Restul e CANCAN!
‘Autoritatile statului’ n-au fost in stare sa culeaga probe pentru nimic.Becali si Penescu (vezi prosportu de azi) au facut autodenunt, altfel nu-i ridicau in veci. Si da, se pare ca Penescu si Constantin sunt pericole pentru ordinea publica, i-au arestat pentru 29 de zile. De-aia face plopu struguri… Era tacsu…
Art. 148: Conditiile si cazurile in care se dispune arestarea inculpatului
(1) Masura arestarii preventive a inculpatului poate fi luata daca sunt intrunite conditiile prevazute in art. 143 si exista vreunul dintre urmatoarele cazuri:
a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, in scopul de a se sustrage de la urmarire sau de la judecata, ori exista date ca va incerca sa fuga sau sa se sustraga in orice mod de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei;
a1) inculpatul a incalcat, cu rea-credinta, masura obligarii de a nu parasi localitatea sau tara ori obligatiile care ii revin pe durata acestor masuri;
b) exista date ca inculpatul incearca sa zadarniceasca in mod direct sau indirect aflarea adevarului prin influentarea unei parti, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de proba;
c) exista date ca inculpatul pregateste savarsirea unei noi infractiuni;
d) inculpatul a savarsit cu intentie o noua infractiune;
e) exista date ca inculpatul exercita presiuni asupra persoanei vatamate sau ca incearca o intelegere frauduloasa cu aceasta;
f) inculpatul a savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani si exista probe ca lasarea sa in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica.
(2) In cazurile prevazute in alin. 1 lit. a)-e), masura arestarii preventive a inculpatului poate fi luata numai daca pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata sau inchisoarea mai mare de 4 ani.
Nu stiu cine e nefericitul asta de Penescu , dar il vad pe nea Miliţica , dragomirul de la “Liga” si am o greata de nedescris .E speriat de moarte se balbaie si al dracului nea miliţica asta cum isi da iar ochii peste cap spunand cat este el de destept.
Naşul si-a facut bagajele si dus a fost afara din tara.Nea miliţică si tu naşule ia mai plecati voi la plimbare sa va racoriti nitel ca de 20 de ani va vad tot pe voi .Gata ajunge.
Citind si ascultadu-l pe domnul jurnalist CIUTACU ma intreb oare el ininte de a-si face cruce cand ia masa sau cand se culca il injura pe basescu inainte sau dupa ??????
Mare ,mare obsesie ,e ingrijorator faptul am impresia ca va ajunge sa-l injure pe PRESEDINTELE BASESCU si cand va fi in intimitate cu sotia daca are .