Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce-mi provoaca scarba > Aş aprecia mult dacă n-aţi conta pe mine

Aş aprecia mult dacă n-aţi conta pe mine

– Dată fiind ascuţirea deloc dezinteresată a luptei de clasă pe tema de larg consum şi puţină cunoaştere “Roşia Montană”, aş dori să notific, pe această cale oficială, trupele de asalt ale magnaţilor Marc Rich şi George Soros să nu conteze pe mine. Nu sunt nici pro, nici contra proiectului. Şi, fiindcă nu vreau să devin parte a vreunuia dintre cele două grupuri de interese, nici n-am de gând să devin comentator-jucător.

– Mă irită – şi-s cât pot eu (care-l detest la maxim) de sincer – colportarea periodică şi macabră a sumbrelor previziuni vadimiste potrivit cărora Băsescu-i cu un picior în groapă şi se pregăteşte să stingă lumina. Dincolo de faptul că de vreo trei ani aud constant că mai are are juma’ de an de trăit (şi a sărit deja şase astfel de cicluri), detest să fac trafic cu moartea, fie şi la nivel de bârfă. Dacă impotenţii n-au fost în stare să-l omoare politic, e jenant că se hrănesc cu speranţa că-l lasă ficatul.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

99 thoughts on “Aş aprecia mult dacă n-aţi conta pe mine

  1. Dar n-ar putea domnu’ presedinte si cu domnu’ premier sa urce din greseala intr-un avion cu destinatia Haiti ?!… Sa mai aprindem si noi lumina…

  2. care e ultima mare afacere incheiata de statul (degeaba) roman si pentru romani? nu cred ca exista asa ceva. asa cum s-a donat/privatizat petrom si banii i-a luat nea patriciu, tot asa o sa fie si cu asta si cele ce vor urma(daca va mai urma si nu vom disparea). vorba lu’ mircea badea : pe noi oricum nu ne priveste chestiunea, nu o sa avem nici un beneficiu de la smenozeala, poate doar deseurile. alea insa cu – .e clar ca totul va depinde de interesele putinelor persoane ce vor fi cu adevarat beneficiarii vor lua cash-ul si ne vor pupa pe gingii. eee, da’ lasa ca nu-i prima data bre, ne-am obisnuit. dupa parerea mea umila totul suna cam asa: dai o gaura mare in perete sa agati un tablou cu soacra-ta (de 2 lei, tabloul si poate si ea, deci maxim 4 lei) , iar tot molozul il asezi fromos pe canapeaua de piele do 1000 lei si apoi o arunci ca nu mai e buna. cam asa-mi suna marea afacere.

  3. D-le Ciutacu, daca tot faceti referire la Marc Rich poate ar fi bine sa investigati implicarea acestuia in distrugerea Conpet. Doar o sugestie. Adaugati-o pe dna.Roberta Anastase impreuna cu tatal domniei sale si pe dl. Colesiu, actualul director general al Conpet.

  4. @ANA39: as aprecia niste informatii suplimentare pe mailul de la contact
    @Liviu: aproape nici nu conteaza ca Patriciu a luat Rompetrol, iar Petrom a picat la OMV.
    @liviu: unii jurnalisti au bunul-simt, as spune eu, sa nu se bage unde nu se pricep si sa nu puna botu’ la material; indiferent cine plateste masa.

  5. Multumesc Cornel , e cel mai clar si de bun-simt articol pe care l-am citit despre aceasta tema ,in ultimul timp… Nefiind in domeniu si nici vizat de acesta problema n-am reusit sa-mi fac o parere cat-de-cat obiectiva , dar prezentarea ta mi se pare pertinenta si o iau ca atare…

  6. Cat este de pervers Presedintele Portocaliu-Manelist . stiind ca Proiectul Rosia Montana va intampina aceeasi opozitie ca si pana acum, s-a tot gandit el sub ce forma sa-l serveasca alesilor din PDL, UDMR care sunt la guvernare, ca sa nu se ciocneasca maram interesele fiecaruia in parte. Cu toate ca avea solutia deja formulata in cap, a asteptat un moment prielnic, 30 decembrie 2009, la inchiderea anului vechi, inaintea inceperii celui nou, cand lumea este preocupata cu pregatirile pentru intampinarea anului nou cu fast, chiar cu alai, si n-are timp sa se afunde in probleme grave economice, de mediu, etc.Si a scuipat solutia: Proiectul Rosia Montana va fi transata in CSAT, din care nici un demnitar de la UDMR nu face parte, deci nu are cum sa vina cu contra-argumente!!!!Genial!!!

  7. Din exerienţele altor “mari proiecte” e normal să fim sceptici. După Rusia şi cam la egalitate cu Spania, România are cele mai importante zăcăminte de aur şi argint din Europa. Experienţele cu gazele şi ţiţeiul, pădurile şi construcţiile şi reparaţiile de drumuri ne-au învăţat că ţara asta e o vacă numa’ bună de muls până la infinit. O fi acum cu Roşia Montană altfel?

  8. victore…
    1.facuram companii energetice strategice…facuram..CSAT…blabla..
    Pai mai fratzilor hai sa facem o companie aurifera..avem bani de la FMI ,daca nu..imprumutam..si o facem noi cu mana noastra sa nu zica cineva ca ne-au facuto altii…daca tot e de facut
    Avem siguranta “aurifera” cu aur cumperi orice si in vreme de razboi….si stim o treaba!!! Ce zici?!

  9. Cu muntele plin de aur, ce mai e de zis?! Daca ascunde aur, sigur e si mult argint si-o mai fi si ceva radioactiv pe-acolo, deci ar fi pacat sa nu fie exploatat, cu riscul de-a prapadi bietul munte, dar nici sa-l impodobesti cu panselute si sa conservi aurul pt alte timpuri, nu de face.
    In privinta sanatatii marelui barbat, sa fim seriosi, e drept ca-i bataie capu’ si manutilii, da asta nu-nseamna musai ca ne si paraseste!
    Si am si-o sugestie pt sigla pdl: un rechin in plin avant pe-un val! Ar reprezenta extrem de sugestiv tendintele baietilor portocalii si sentimentele pe care ni le inspira!

  10. noi vorbim vorbe,ei oricum fac ce vor. proiectul Rosia Montana nu se misca pentru-ca nu au hotarat cine si cat castiga.canadienii nu stiu ca romania este condusa de mafioti.

  11. Desi comentariul poate parea pe langa subiect, chiar credeti ca e o dovada de mare caracter daca ai calitatea de a nu fi nici Basescu, nici Geoana si daca intelegi ce trebuie sa faci pentru a-ti creste popularitatea cand a tuturor scade? Si Mihaela Radulescu are aceste doua calitati dar din asta nu se poate trage concluzia ca este sincera si bine intentionata ci doar ca isi poate valorifica bine imaginea pe segmentul ei de rating. Bineinteles, ea poate fi sincera si bine intentionata dar avem nevoie de altfel de dovezi pentru a ne convinge, primele doua nu sunt suficiente. Si credeti ca cineva poate rezista in politica mare fara sa fie corupt? Eu credeam ca e o axioma ca oamenii politici sunt corupti. Mi se pare o dovada de naivitate oarecum inexplicabila ca un jurnalist, atat de critic de cele mai multe ori, trecut de mult de varsta marilor iluzii, sa creada atat de mult intr-un om politic. Mi se pare ca pentru a fi un partizan al unui partid sau om politic, in tara asta, in zilele astea, este mai rational
    s-o faci pentru bani decat din convingere. Nu cred ca se merita sa investesti energia si principiile/parerile pe degeaba, de dragul unor persoane mai mult sau mai putin oneste care intr-un final ar putea castiga bani si putere de pe urma iluziilor altora.

    In alta ordine de idei, desi m-am straduit sa-mi imaginez cei doi posibili hoti, nu reusesc sa vad decat unul singur. Nu inteleg ce interes financiar ar putea sa aiba cineva care e impotriva proiectului. Poate ne explicati dvs.

  12. Eu de abia astept inca un pictorial cu Cristi Brancu si Oana Turcu la Rosia Montana.El, ca un vultur inaripat, ea, ca o zeita a zilelor noastre, cu extensii blonde. Senzational!
    In rest, cat mai multe zerouri galbene si portocalii. Nea Fene liberalul de abia asteapta si el, cu mare emotie, deschiderea exploatarii. E foarte apropiat de acele locuri.

  13. Daca erai impartial fiindca ‘ai bun simt si nu te bagi unde nu te pricepi’, gaseai alta ilustrare. Poza e misto, dar nu se potriveste cu… poza.

  14. Daca erai onest, tineai – macar pe blogul tau – partea dreptatii, nu a lui Rich sau Soros.

  15. @Dia Casin: si care-i partea dreptatii? cat despre ce pun eu pe blog, cand o sa am nevoie de consilieri, astept un CV de la tine.
    @Manuela: nu incercati sa scoateti mai mult de la mine. nu reusiti.

  16. -Cred ca intuitia iti spune cam in ce parte atarna balanta. Si pentru ca esti de partea cealalta preferi sa stai deoparte.
    -Sincer nici mie nu-mi place sa doresc sfarsitul unui om oricat de antipatic imi este.

  17. Am o idee!
    Tineţi minte cum a spus Băsescu după primul tur, când turuia numai şi numai despre rezultatul referendumului, de parcă restul nu conta, ignorând şi prostind proştii să deschida ochii numai asupra celor 70% – spuşi cu emfaza si cu gura îmbăloşată şi larg deschisă – fără să se uite la cei doar 30% obţinuţi de el?
    Ei bine, vă reamintiţi cum a spus el, intr-un moment de ipocrizie monumentală ce-mi face stomacul să mi se revolte -la propriu, de fiece dată – că are un singur regret în urma rezultatului referendumului: „ Că nu a mai introdus o întrebare referitoare la imunutatea parlamentarilor şi demnitarilor”. Este evident faptul că a spus chestia asta ştiind că va trece focul acestui referendum şi nu se va mai lua în seamă nimic, şi va trece, dar el va poza o dată în plus ca un erou care nu este lăsat sa „dea jos privilegiile”. O aşa ipocrizie rar mi-a fost dat să vad, drept pentru care eu propun să-i dăm exact ce a cerut, anume să insistăm pe lângă administraţia prezidenţială în efectuarea unui referendum cu acest scop.!!!!! Câtă ipocrizie, câtă falsitate, cât fard muced aruncat peste noi, câte zâmbere inutile şi hâde……. câte guri căscate lacome spre puţinul fiecăruia, câte zemuri fetide prelinse din urmele umbrelor acestor hidre……

    [email protected]

    Pana si adresa de mail transpira ipocrizie….

  18. astept clipa cand o sa se vanda si aerul pe care-l respiram chiar daca va fi afectat de proiectu rosia montana :), eu cred ca de fapt proiectu rosia montana e doar o manevra de intoxicare a aerului pe care-l respiram pt ca sa se poata privatiza la un pret de nimik sa vina firma “Bashini” sa faca o purificare grosolana sa ni-l vanda cu tva de 19% pt adunarea de fonduri la “Min Dezvoltari Durabile si alte maltrafaslacuri ale elenei udrea”
    Interesanta teorie amuzanta din pacate posibila in tara lu base.

  19. Comemorarea a zece ani de la producerea accidentului cu cianuri de la Baia Mare,i-a adus Ministrului de Mediu aminte ca daca se da unda verde proiectului Rosia Montana, lacul de decantare cu cianuri ramane acolo pe veci si pururi, si daca cumva va fi scapata de sub control va distruge viata animalelor, plantelor. Poate acesta este motivul pentru care Borbely azi a spus ca dat fiind faptul ca exista o decizie a instantei privind declararea certificatului de urbanism ca fiind nul, nu se va merge mai departe.Sa vedem pana cand?

  20. Sunt curios cum si de cine s-a facut “Studiul de impact asupra mediului” a viitoarei exploatari de la Rosia Montana. Ca daca s-a facut de catre compania (institutul) pe care o banuiesc eu, atunci D-zeu cu mila.

  21. Daca n-ati stiut ca consumati larg tema Rosia Montana fara sa fiti informati(sa va fie rusine) citi-l pe Ciutacu.Va spune el ce consumati si in ce domeniu sunteti informati si in care nu.In asta nu.
    Nu inteleg ce e rau in faptul ca romanii sunt interesati de ceva ce se intampla in tara lor.Normal ca majoritatea suntem neinformati.daca eram mai informati nu aveam discutia asta de doi lei.Daca eram mai informati problema era transata de mult in favoarea noastra.Nu e nimeni interesat ca noi sa fim mai informati.Nici macar pe jurnalisti nu-i intereseaza.Rosia e doar un subiect de mana a paispea pt ziare.Doar nu e flacara violet ce dracu.

  22. Va pot da eu locatia unde probabil s-a discutat si problema asta…
    Imi cer scuze ca nu vorbesc la obiect dar in weekend m-am trezit paparazzi fara voie. Multi dintre Dumneavoastra stiu ca in acest weekend o seama de personalitati au fost prezente in Poiana Brasov,(unde si-a rupt si Esca piciorul), si aici as retine in principal pe liderii marcanti ai PD. Nimic neobisnuit doar ca la un moment dat, au coborat la pensiunea apreciatului “crainic” TV Radu Moraru,de langa Brasov, probabil sa cinsteasca un pahar. Sa nu ma intelegeti gresit, nu am fost socat de ceea ce vad, desi as fi vrut sa merg mai aproape sa aud tematica urmatoarelor emisiuni Nasul, poate veneam si eu cu o idee , pe langa cele ale lui Videanu &co.

  23. Totul este o afacere, care in ziua de azi, nu tine cont de cate zile ne mananca din viata, mie, tie, lui, etc.
    Conteaza cati bani pleaca in conturile din Elvetia ale guvernantilor (ca de asta este lupta pentru putere!) si cati se strang pentru urmatoarele campanii!

  24. Doar 20% din aurul de la Rosia Montana apartine statului Roman.Restul?Ei bine,restul apartine unei corporatii Canadiene.Asta ma intriga si ma revolta pe mine,ca e aurul nostrul,dar il “dam” la straini,in loc sa beneficiem noi de el.
    Asta e cand ai marionete la conducerea unui stat bogat in resurse.

  25. De peste 2000 de ani tot lasam urme pe acest pamint, unele bune, altele proaste.
    In consecinta trebuie sa ne mutam undeva in spatiu, pe alta planeta, ca sa nu ne mai distrugem urmele trecutului.
    Rosia Montana nu exista, dar stiu cu certitudine o groaza de vestigii istorice, de foarte mare valoare istorica, ce sunt si devin pe zi ce trece RUINE.
    Dar mai ales stiu un popor ce este ruinat moral, fizic si intelectual, ca de spirit nu pot nici sa amintesc. E in inchisoarea personala a fiecaruia.
    Am pus mot la un cacat si acum ii analizam valoarea de piata, uitind sa mergem prin spitale si sa vedem Muzeul Existentei Romanesti

  26. Sintagma “Proiectul Rosia Montana – o CRIMA impotriva Romaniei” pare sa nu-i afecteze nici pe Zeus, nici pe demnitari, ca ei stiu ce este mai bine pentru populatia din zona, ca doar punerea in aplicare a proiectului creeaza LOCURI DE MUNCA intr-o zona defavorizata, etc. Ca sunt riscuri mari implicate, cui ii pasa? Mircea Toma, presedintele Active Watch, a luat sintagma de mai sus in serios, si in cadrul “PARASTASULUI” pentru Baia Mare scarpina un pic memoria demnitarilor spunand:”Prefer sa
    cred ca au doar o problema de memorie si sa le aducem aminte cu acest parastas pentru Baia Mare, decat sa-i suspectez de CRIMA contra conationali. Nu sunt de acord ca aurul lor sa fie cumparat cu VIETILE noastre”.
    E o atitudine demna de apreciat.

  27. Sa citez oare din Victor Ciutacu? Parca spunea: daca nu ai spate, mai bine taci. Si ca isi iubeste mai presus de orice familia. Daca e asa, atunci nici sa nu te intereseze proiectul Rosia Montana. Multi fosti militanti impotriva proiectului hiberneaza, “Formula As”, care se erijase in vocea ecologistilor,s-a portocalizat total, si cred ca i-a disparut din arhiva tot ce scrisese pe tema Rosia Montana.
    Asa ca, Victor Ciutacu, ciocu mic, altii sunt la putere, doar nu vrei sa ajungi primul jurnalist cazut la datorie pentru binele comunitatii. Interesele aici sunt muuuult prea mari, si pe strazile patriei atatea pericole.
    Daca mai latram si noi un pic asa, sa nu zica lumea ca nu-i democratie, daca ne mai rebranduim nitel, caravana lor poate trece linistita.

  28. Doar pentru Nostradamus, cu multumiri!

    Bine inteles ca toate bogatiile solului si subsolului apartin tarii. Fiecare tara isi are propriile bogatii si resurse de care dispune in interes national. Maca dpdv teoretic. Aurul, ca si sarea sau pietrisurile, padurile si legumele, fotomodelele si prunele dar si fiecare cetatean roman care a beneficiat de educatie si scoala, toate astea reprezinta bogatia si resursele fiecarei tari. Dar, ca sa se obtina un profit in folosul cetatenilor in ultima instanta, fie el economic fie cultural, acea resursa trebuie exploatata si valorificata. Altfel, toate zac. Vi se pare familiar termenul “a zace si a nu se face nimic”? Unele “resurse nationale” pot parasi tara pentru a se implini profesional in detrimentul tarii din care provin, dar altele nu. Sunt sortite sa stea aici nevalorificate.

    Aurul de la Rosia Montana sau din Rio Narcea din Spania sau de aiurea nu au nicio valoare economica atunci cand zac in pamant si nu intereseaza pe nimeni. Ele insa incep sa capete valoare economica de la primii banuti investiti pentru descoperirea, conturarea zacamantului, apoi pentru omologarea rezervei si ulterior, daca e cazul, pentru exploatarea lui. Asta in caz ca zacamantul exista si este atractiv, altfel cel care investeste in explorare pierde banii si nu-l mai mai recompenseaza nimei. Ca sa scoti din pamant un minereu, pe langa costurile de explorare si extractie (redevente miniere, taxe etc.) se adauga multe alte costuri care trebuie platite de catre investitor: pentru protectia mediului pe timpul exploatarii si apoi la inchidere si ecologizare, sociale in cazul afectarii unor comunitati, etc. etc. etc. Toate astea se adauga la costuri si reprezinta valoarea aurului care devine marfa. Doar dupa ce produsul s-a vandut pe piata libera, abia atunci obtii profitul mult visat si pentru care ai deranjat atata lume.

    Activitatea miniera este facuta de companiile miniere si nu virtual pe laptop cum cred unii. Unele companii miniere sunt mai moderne si aplica tehnologii destepte, care sa le permita sa fie profitabile, altele nu (cu precadere cele de stat) si devin povara tarii respective, pentru ca ne costa (pe noi contribuabilii) mai mult procesul de extractie decat valoarea de piata a produsului. De aia sunt acordate licentele de exploatare doar acelor companii miniere care dovedesc ca pot indepliuni toate criteriile de performanta (economica, de mediu si iar etc. etc. etc.). Unde mai pui ca cei mai atenti sunt chiar creditorii de la banci, care si ei vor sa se asigure ca nu dau bani de pomana. A propos, si pe vremuri la Rosia Montana, in perioada ocupatiei Austro-ungare, se lucra tot pe baza de licente de exploatare oferite de Regina Maria Theresa pentru exploatarea aurului in regim familial, de unde au ramas acele steampuri si tauri de prin zona.

    Daca insa vorbim de madria nationala, atunci lucrurile se complica mult, pentru ca intri in domeniul in care multi, mult prea multi se pricep, si nu mai e loc pentru argumente rationale. In acea situatie numeni nu mai asculta ce spun altii ci toti vorbesc ca sa se faca auziti. Reciproca: nimeni nu-i asculta.

    De aia suntem noi mandrii cu fabrica Dacia-Renault, fabrica Nokia, fabricile de bere Ursus si multe altele, ca si cum toate asta ar fi afaceri nationale. Nu sunt afaceri nationale ci niste simple investitii straine pentru realizare de profit (cinstit) si o stim cu to(n)tii ca multumita prezentei lor lucreaza si isi castiga painea foarte multi romani, iar companiile respective straine isi platesc promt toate darile la stat, caci altfel ar fi imediat sanctionate sau chiar inchise. Da de ce nu am fost capabili sa continuam cu productia 100% nationala de Dacia si ne mandrim atunci pe deplin? Dar ce, bere nu stim sa facem? Dar ce, la minerit nu ne pricepem? NU! Nu suficient! In schimb stim foarte bine sa conducem BMW-uri, sa bem multa bere si sa purtam lanturi groase de aur.

    A propos. Sunt foarte multumit de initiativa Ungariei de a interzice utilizarea cianurii in minerit pe intreg teritoiul UE. Astept cu interes reactia specialistilor europeni din domeniu, pentru ca pe cea a Academiei Romane o stiu si ma umfla rasul. Oare daca Ungaria ar avea rezerve de aur exploatabile, cum ar fi actionat? Dar momentan n-are. Poate ca ei inca nu stiu, dar exista in vigoare interzicerea utilizarii cianurii in minerit in Europa. Este vorba de utilizarea cianurii in mediu deschis, asa cum s-a practicat la Baia Mare, dar nu interzice utilizarea cianurii in mediu inchis asa cum se propune la Rosia Montana. Si in Ungaria se foloseste cianura in mediu inchis in majoritatea activitatilor industriale, farmaceutice, cosmetice etc. Propun sa fie interzise toate.

  29. @Mica: adevaru-i ca, daca n-am reusit s-o pun la APAPS si la Economie (unde aveam auraria-n portofoliu), Rosia Montana ar fi cea mai transparenta si mai nimerita posibilitate de a ma imbogati subit 🙂

  30. Multe tari din Europa Centrala au interzis utilizarea cianurii in industria miniera. Doar Guvernele acestor tari vor binele tarii, a populatiei nu pentru eventual 1-3 ani ci pe veci.

  31. În proiectul Roşia e ceva putred. Situaţia de acolo e sinistră. Parcă e după un bombardament. Cei care se opun proiectului nu oferă decât o himeră turistică unor oameni care vor bani cu cât mai puţină muncă. Cât despre ficatul lui Băse să lăsăm wiskiul să hotărască.
    Ps
    În chestia de la Roşia şi-a băgat şi dracul – adică Ungaria- coada!!

  32. ba cornel lasane tata ca esti penibil.
    daca e fezabil in 2003 la pretul aurului de 300 uds uncia atunci costul REAL ( nu un cost alcatuit pe baza de drojide ) e sub 250 usd.acum uncia valoreaza 1100 usd ( si avand in vedere deficitele de mii si sute de miliarde ale marilor tari ce tiparesc hartii pretul va creste )
    costul domnule specialist pe tona de steril exploatat e c-am acelasi dar costul cash de extragere a o uncie de gold difera in functie de cate grame aur sunt la o tona de steril ( cu cat mai mult cu atat aur mai ieftin ).
    uite raportul catre investitori a unei mari corporatii pe anul 2008. daca esti atent 15 min si studiezi pana la capat intelegi un pic mersu .
    http://www.goldcorp.com/_resources/presentations/archived/2009_March.pdf
    si acum noi nu vom primi bani prin mandat postal sau in cont asa ca SCUTESE-MA de marile foloase ce le am .aici e profit marcat de politicieni ( statul sunt ei ) si ,, investitori ” nu de prostime .
    cat despre ce va ramane in urma ai zis tu . ceea ce avem cu minele ce inca mai functioneaza . UN MARE RAHAT cu multe chimicale foarte toxice .

  33. Eu cred ca aurul trebuie exploatat. Trebuie puse conditii de protectia mediului (nu ma pricep, nu stiu care) si stabilita o redeventa pe cantitate nu pe zacamant, globala. Desigur, ar trebui sa primeze buna credinta, dar… La felul cum au inclus in programul de guvernare, exista suspiciuni. Apoi, aprobarea in CSAT arata ca cineva zice “depinde si de mine”. Asta-i tara noastra si e tare frumoasa. Ne temem sa alegem un om destept care are si eventuale poticneli si alegem un smecher care de a doua zi se gandeste numai la el. Dar fiind democratie puteti urla la luna.

  34. Blogu’ tau Victore este exact ca la alegeri: cativa oameni intelepti, cititi, documentati cat de cat, dar care pricep ca daca exploatam ne ia dracu’, si restu’ lumii care habar n-are ce-i aia Rosia Montana, si care daca aud de “locuri de munca”,”miliarde pentru Romania”, etc, zic ca-i papa bun si baga-n gura!!!
    Beleaua e ca se pare ca sunt mai multi de 5 milioane… !!!!

  35. Mi se pare ca noi,romanii,suntem cam extremisti.Vorbim de moarte,fie ea si politica,uitand de viata normala care ar trebui sa ne preocupe mai mult.Suntem macinati de orgolii si pasiuni politice care n-ar trebui sa existe in normalitate,uitand ca ar fi cat se poate de normal sa fim mai drepti,cu o coloana vertebrala pozitionata normal si sa nu ne lasam,cu una cu doua,infiebantati de “ragaielile politice” ale celor de la Putere.Ma refer aici strict la noi,cei de rand.Media ramaneasca isi face treaba cum poate ea de bine,chiar si cei mai pupaciosi de felul lor,care,desigur,merita ignorati,caci nu sunt cu noi.”Ei cu ei,noi cu noi.”Dl Basescu face si domnia sa ce stie mai bine,adica intrigaraie si planuri cum sa devina “nemuritor”,el si tot neamul lui.Micutul domn Boc(nu ma refer la statura),acest propagandist al comunismului cu fata umana,acest reformator de tara si Constitutie,face bine ceea ce face in spiritul a ceea ce a invatat de la UTC-ul Republicii Socialiste Romane.D-na Udrea,draguta de ea,se baga in seama cu ceea ce stie mai bine,sa parvina si sa ne faca de ras.Dl Blaga,falcos cum il stim,se vrea serios,impunator si-mi transmite ca a fost un bun activist PCR.Asa il vad eu.Dl Videanu,Berceanu,etc.,bogati cum stim ca sunt,ne ignora,ne persifleaza si sunt adevarat activisti de partid,gemeni cu cei pe care tocmai i-a descalificat nea Traian,personaje ale comunismului trecut si viitor.Poza asta de partid democrat este mult mai mare,mai cuprinzatoare,defapt e cat o tara de mare.Sub ei suntem noi,restul de 5 milioane de ramani la fel de fraieriti ca si cei ce au votat continuitatea.Cu Proiectul “Rosia Montana” vor face ei ce stiu mai bine,ei,cei ce vor fi direct interesati,nu conteaza parerile prostimii.

  36. Codru frate cu Ciutacu. Minunat copacul!
    Nici copacul nu-si mai doreste sa fie ‘chirias’ in tara asta.

  37. @Cornel: Daca ajungem sa ne bufneasca rasul de Academia Romana ar trebui sa luam in seama ce spune agramatul Videanu, la rang de “autorizatii” ,”avize”, “ordine” ?

  38. @zoro
    Gresit! ANI vegheaza si banii nu vor mai ajunge in Elvetia (care nu mai este ce a fost) ci la mama dracului, unde specialistul Macovei nu va mai ajunge…

  39. Sa stea berceanu ,boc,baselu in cianuri pina-n git (daca este posibil cu familiile lor)
    Acest proiect va ridica mari probleme de mediu si nu numai!

  40. Domunul Basescu ma amuza la maxim prin tot ce face astfel demonstreaza ca nu e bun de nici o culoare la carma romaniei. Probabil daca asa fi d-l Boc(Poc) eu l-as uside pe d-l Basescu si apoi m-as sinucide si eu…..”ce mi-e Basescu ce mi-e Boc”

  41. Cat de naiv poti sa fi,iti dai seama ca este ceva putred in”Danemarka”,aparand in scenariu si Bogdan Balttazar,dupa atacul prin invaluire a d-nei Valean.Astia ataca in haita,sar la testicule ca sobolanii,parafrazandu-l pe Marin Preda.tehnologia asta cu cianuri este distructiva,sa nu-i zic criminala.Zona respectiva va ramane sterila milioane de ani si se vor resimti cianurile atat in ape cat si in aerul pe care il vom respira.Daca se va da unda verde acestui proiect,cei care vor decide asta trebuie sa fie obligati ca macar concediile de odihna sa si le petreaca in acel loc cu familiile lorca sa simta pe pielea lor nenorocirea.Apropo’cica i s-a propus lu’ ala mre si frumos de la Academia Catavencu sa mai stea o tura ca guvernator in delta si arefuzat.Pacat.Ce frumoase amintiri are cu Turcescu in aceeasi barca la pescuit,poate ca urma Cristoiu,daca vine la Evenimentul deontologilor ca de cand cu scandalul de colaborator s-a facut mielusel,ba mai mult,se duce cu busuiocul pe la NASUL.Daca nu-l mananca marinarul de paste si scapa chemati-l inapoi la atena-3 ca acolo este locul lui pe micul ecran.Credem ca Vadim nu-i poarta dusmanie .Sincer mie imi lipeste ION CRISTOIU de la emisiunea lui GADEA.

  42. sunt un admirator a lui giany care scrie la dvs pe blog. tin sa precizez ca asa e cum spuneti dvs. domnule ciutacu chiar daca nu sunt si admiratorul dvs.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.