Esti aici:
Prima pagină > Blog > Polemici Politice > Să se facă dreptate-n grup la tot cartierul

Să se facă dreptate-n grup la tot cartierul

Poporul suveran se-ndreapă viguros către foamea-n grup. Dar poporului suveran nu i se pot oferi, din motive care pleacă de la incompetenţă şi ajung până la preocuparea exclusivă pentru ciordeala politică-n beneficiu propriu, nişte soluţii economico-sociale compensatorii. Pentru ca grupul fomiştilor să nu fie organizat, oamenilor li se oferă ocupaţii altrenative. Care să ţină temporar de ceva cald în stomac. Cum ar fi belitul ochilor în televizor. La ce se poate uita melteanul avid de sânge cu ochii scoşi? La spectacole cu arestări, spre exemplu. Mereu e bine să ai pe cine da vina.

De-o bună bucată de vreme, suveranii savurează-n grup, la tv, ritmic, în momentele politice oportune, câte o săltare de guşat. Se prefigurează un soi de mani pulite autohton, cu subiecţi din tot spectrul politic şi din toate structurile statale. Moacele vânturate între dubă şi arest sunt inteligent alese, fiindcă nu stârnesc compansiunea vulgului. Nici Aurică Solomon, nici Mircia Gutău, nici Cătălin Voicu, nici (eventual) Micky Şpagă nu vor stârni vreodată (pe bune, nu în momentele literar-artistice organizate în pieţele oraşelor cu bugete spoliate de eroii populari cu teancuri de bani găsite prin sertare) bocetele gospodinelor care-şi rup cinci minute din telenovela preferată să vadă cine a mai ajuns la rând în acţiunea de succes să se facă dreptate.

Cineva a construit inteligent tot focul ăsta de artificii. Se dă pulimii senzaţia că se caută şi se pedepsesc vinovaţii pentru ceva nasol, dar destul de vag definit. În plus, se şi elimină din piaţă (şi din drumul spre victorie al cui trebuie) nişte dăunători. Doar un lucru pare a lipsi din tot eşafodajul ăsta: cineva care să plătească facturile.

UPDATE: Nu, Cristi, nu PSD trebuie să facă lumină, ci tu şi cu Parchetul General, cătuia i te-ai adresat. Faptul că s-a discutat despre un dosar de urmărire de-al tău (pe care nu te-ai ostenit să-l iei de la Floriana, la fel cum nici ea nu s-a ostenit să-l publice) nu prezumă că un pesedist te-a urmărit. Eşti jurist şi ştii asta. Iar până nu lămureşti public problema retragerii tale, cu toată amiciţia pe care ţi-o port, nu pot decât să te percep drept omul din stânga lui Gabi Oprea, cel care s-a revoltat că Ponta i-a propus să-l schimbe pe Geoană şi care pare a nu a avea nimic împotrivă să joace acelaşi rol în regia lui Băsescu.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

83 thoughts on “Să se facă dreptate-n grup la tot cartierul

  1. Pulimea e proasta.Sa ceara de munca nu iese afara in strada pt. sustinerea unui om care nu da doi bani pe ei iese . Ne meritam soarta

  2. si cand te gandesti ca unii chiar pun botul la o asa circoteca.la mine in zona pedelistii sunt cei pe la care a umblat primarul noaptea inainte de alegeri si le-a spus ca daca iese geoana nu mai pupa nimeni ajutor social.vai de ei ,niste semianalfabeti muritori de foame,usor de manevrat de cine da mai mult.

  3. Cei multi concediati din cadrul CFR-ului au cu ce-si ocupa timpul liber oferit cu atata “generozitate” de luminatii care ne conduc. Nu putem vedea oameni care realmente nu au ce manca, copii care nu merg la scoala pt ca nu au haine si trebuie sa munceasca in ograda, elevi de care nu se prea mai ocupa nimeni la scoala pt ca si profesorii au grijile lor…..Trebuie sa vedem cum justitia “isi face datoria”, indiferent de culoarea politica a celor ce gresec! De ce nu a fost luat la intrebari dl Solomon odata cu ascultarea inregistrarilor telefonice, adica anul trecut? Oare pt ca era necesar in campania electorala?

  4. Si astfel s-a incheiat procesul trecerii de la ingerința politicului in justiție la regizarea completa a justiției de catre partidul unicului sau stapan.

  5. oare, pseudoelenei din Troia, cine-i mai plateste acum facturile? inlocuitorul”celui din inimile noastre”?

  6. Problema falsa. Un grup restrans drept ferment remunerat, apoi o sleahta de cetateni napaditi de testosteroane, beri si nevoi de afirmare (« de a-i vedea vecinii la televizor »), iar supa e gata. De dragoste reala, nici vorba. Nimanui nu-i pasa, coerent si argumentat, de soarta ‘martirului descurcaret’. Noi toti ( da, inclusiv tu, Victor) acceptam mai mult sau mai putin revoltati acest meniu de fiecare zi – praf, fum, iluzionism si stroboscoape – care ne invadeaza sinapsele si ne face sa uitam, cu sau fara intermitente ca, de ani de zile, nu s-a facut absolut nimic dezinteresat, care sa fie doar in folosul poporului pe ai carui bani huzuresc.

  7. frumos text dar eu nu am uitat cine-mi plateste facturile,si nu-mi curge scuipat din gura,ei cu ei noi cu noi,de aia nu am eu `pluavar pe gat` ca-i Somon de Alaska ala-n arest !nu-mi pasa !diseara la VG (misto emisunea de ieri seara)

  8. Ar fi exact cum zici tu daca intr-adevar “pulimea” s-ar uita la televizor, in special la genul asta de emisiuni. Din (ne)fericire are altele, mai bune(?), de facut.

  9. Mai presus decat primaru’oltean “solomonez” nu e decat justitia romana in exercitiul functiunii de ochii lumii… 😉

  10. Singura soluţie, o nouă Constituţie !

    Cu o constituţie nouă, mai are dreptul Băsescu la încă două mandate? După constituţia din 1991, Iliescu a mai avut două.Cum ţi se pare perspectiva unei Românii cu 20 de ani de epocă Băselu? Poate-şi pune mandate de 7 ani, ca de Gaulle. Atunci avem din start 24 de ani cu reformatorul. La fel ca şi cu odiosul…

  11. @eoliana: iar la mine in zona primarul psd-ist a urlat inainte de alegeri ca daca iese Base nu mai pupa nimeni ulei, zahar si alte pomeni de-astea si el personal va emigra in Brazilia. Lucruri care s-au si intamplat, mai putin chestia cu emigratul care s-a transformat doar intr-o vacanta in Brazilia pe perioada iernii.
    Asa ca lasa povestile cu portocaliii rai si rosii cei buni ca nu tin. Toti sunt o apa si un pamant, iar noi suntem niste prosti ptr ca nu numai ca ii suportam, dar ii si platim.

  12. Doua comentarii scrurte:
    1. Lozinca organului da mai bine cu “Primarul din buzunarele noastre”
    2. Ce naiba cauta steagul UE la manifestatie? Reprezinta un organ anume?

    In final, eu zic sa se aplice legea pentru cei care ne “reguleza” tara/vietile:

    “Celui ce va fi prins cu stromeleagul invartosat primprejurul partilor fatatoare ale muierii i se va taia scarbavnicul madular, intru vesnica lui nefolosinta.” (Nicolae Mavrocordat)

  13. Situatia e foarte grava cand sunt dati afara din serviciu unicii intretinatori in familie.Va fi foarte greu in Romania mult timp de acum incolo. Totusi, nu pot sa nu ma amuz la ideea ca, foarte multi dintre votantii lui Baselu ( aceia ce s-au lasat convinsi de versurile lui Guta : ” Si-l vom pune presedinte / Ca Basescu nu ne minte / Ascultati-ma pe mine / Numa’sa vom trai bine ” ) isi vor duce frigiderele la casele de amanet, gandindu-se probabil ca mogulii ” e ” de vina.
    Capul sus, nu disperati, apare-n data stevia.

    Si-ai la,ra,la,ra,li,lai,lai, cu toata fa-mi-li-a.Hop sha sha.

  14. Pe mine ma amuza ca aceiasi moderatori impreuna cu aceiasi invitati se lamenteaza de realitatea romaneasca in doua directii opuse: ca, o data, justitia nu este corecta si, a doua oara, ca de ce ies romanii sa apere infractorii. Pai, daca nu exista incredere in justitie, cum sa faca romanii distinctie intre ce e bine si ce e rau? Daca spui la televizor ca dosarul e politic, ca procurorii sunt corupti, de ce sa ni se para inacceptabil ca oamenii sa apere hotii? Un soi de nedreptate tot exista. De ce l-au arestat pe asta si nu pe altul? Ce, altii n-au furat? Ba, chiar, au furat si mai mult. Adica, nu poti sa spui poporului care se uita la televizor, in acelasi timp, ca justitia e corupta si ca ei trebuie sa blameze hotii. Atata timp cat justitia nu e privita cu incredere este firesc sa apara astfel de anomalii. Da, stiu ca cei care au iesit in strada erau mai mult persoane (co)interesate de soarta invinuitilor. Nu vad, insa, de ce acest aspect nu califica respectivele manifestari ca proteste in toata regula. Nu sunt pensionarii (co)interesati de pensii? Sau profesorii de salarii? Ei n-au iesit in strada. E asa mare diferenta, daca ne gandim doar ca niste oameni au iesit in strada sa-si apere interesele? Desi nu cred ca a fost doar atat. Cred ca, mai degraba, suntem un popor mai interesat de astfel de subiecte si mai putin de situatia economica din ce in ce mai proasta. Totusi, eu privesc lucrurile cu optimism. E bine ca avem proteste, poate, cine stie, or sa se obisnuiasca oamenii cu ideea asta si apoi vom face unele legate si de alt tip de probleme…

  15. Grupul securisto-mafiot care se află pe cai mari le spune românilor: vă tăiem salariile şi dacă faceţi gât vă dăm afară din slujbe…”ciocu mic că râmâi fără salariul de mizerie”, să vedem ce greve şi ce revoluţii mai faceţi !?
    Ha, ha, ha şi aşa i-am făcut pe români să trăiască bine ca nişte viermi, ocupaţi numai cu sufertaşul şi telenovela zilnică.

  16. STATI TATA LINISTITI CA VRAJEALA MAI MERGE O TURA-DOUA.
    APOI IES MARLANII IN STRADA CU FOAMEA-N GAT.
    Mai au putin.
    Incepe beleaua acusi.

  17. Nici cu asta nu m-au prins! Imi ajunge cat m-ati prins voi la Antena 3. Din cand in cand, mai trag cu ochiul la voi. Atat! In rest, mi-e o scarba si o lehamite totala. E de ajuns sa urci intr-un taxi. Daca e din localitate, injura la fiecare groapa.DEci, destul de des. Daca mergi in alta parte, primul lucru care te intreaba taximetristul este:” Dar la voi cum sunt strazile?” Raspunsul vine sec:”La fel! Dar poate ati vrut sa intrebati “gropile”!
    Dar… ce sa le fac eu lor, memoria la alegeri e …scurta, asa ca marturisesc ca au votat impotriva comunistilor si a mogulilor! Asa e cand iti mai sapi si singur …groapa! Popor specialist in gropi! Sory pentru divagatii!

  18. Declasificarea anunţată de Boc acum 50 de minute, o fumigenă fitilită de la Tokio de cancerosul voiajor, care cu vocea-i voalată hăhăie, înspăimântându-l de moarte pe octogenarul Iliescu, călăul lui Ceauşescu, sigur deshumabil în perioada următoare, dacă n-o fi la Moscova (pământ de oale) !

  19. Dupa toate aparentele vom putea asista la un spectacol cu arestare in direct al senatorului PSD VOICU. Circul este inedit, dar azi maine ne va lipsi painea!

  20. Domnule Ciutacu, ăsta îi al lor clown; cu el se joacă la cacialma, jocul favorit al marinarului pe lângă table şi eventual poker la o tărie cu gheaţă…

    Cine ştie ce vor să acopere marinelu&com, alte numiri alte amăgiri sau poate să acrediteze ideea că poporu este solidar cu aştia care deşi corupţi au făcut ceva şi pentru oraş, idee care merge de mânuţă cu acel “n ai pe cineva undeva” SAU dacă “am banu fac ce vreau în ţara asta”

    La regimul marinăresc merge orice azi iar poporul îndură orice, pesemne că încă nu a ajuns cuţitul prea la os…

    Cred că marinaru şi sleahta lui or sunt inconştienţi or atât de diabolici încât pentru ei ticăloşicraţia este un mod de a fi incurabil.

  21. Observati tipul cu sapca ce vorbeste la telefonul mobil.

    Probabil are un dialog de genul:

    -Sefu’ mai stam mult aici ? Ca mi-a inghetat talonul de pensie in bunuzar si prazul in sacosha.

    Urmeaza tipul cu handsfree la ureche (primul din stanga)dar care din lipsa de “minute” transmite SMS-uri la partid:

    Suntem in piata. Stop. Avem banner. Stop. Si steag cu UE. Stop. Vanghelie ne-a promis 50 RON la congres. Stop. Voi cat dati ? Stop. Praz. Stop.

    A se observa ca este acelasi banner folosit la eliberarea lui Gigi, desigur cu modificarea textului.

    Traian Boashe’s-cool

    Oaia care nu mananca praz.

  22. Pe mine ma inspaimanta din ce in ce mai tare tara asta. Si ma inspaimanta si mai tare ca nu ai pe cine te baza. N-am nici o speranta in nimeni. Sunt sigur ca daca vin altii, la fel se intampla. Foamea e mare la toti si daca prinde PNL sau PSD ciolanul intr-o viitoare victorie la alegeri ne asteapta aceeasi mizerie ordinara. Vor trage cu sete in tot ce misca. La fel ca astia. Nu vad luminita, nu apare nicaieri.

  23. Ce rău eşti, Victore!!! Indiferent ce se-ntâmplă-n ţara asta, tu te opui. Din oficiu. Critici ca să critici. Eşti Gică Contra de serviciu. Mai nou, nu-ţi convine nici că se face dreptate. Dacă s-a mai pomenit aşa ceva! Tu chiar nu-ţi dai seama ce eră glorioasă trăim? Dreptate se face? Se face! Statul se simplifică, se reformează, se modernizează, se eficientizează? Se simplifică, se reformează, se modernizează, se eficientizează! E drept, e criză economică (nu din vina regimului, criza este mondială), dar se face tot posibilul pentru a ieşi din ea, de către cei mai competenţi guvernanţi posibili? Se face! Prin urmare, ţara merge ceas. Aşa că, ce nu-ţi convine?! Nu poţi adopta şi tu, măcar o dată, o atitudine constructivă? Slavă Domnului că poporul ştie mai bine şi a (re)ales corect, pe 6 decembrie anul trecut! În ce vă priveşte pe voi, cârcotaşii de serviciu, dă-mi voie să-ţi spun ceva, de la obraz: posteritatea va fi uimită de obtuzitatea voastră, de orbirea cu care vă înverşunaţi să criticaţi cel mai onest şi mai capabil regim pe care l-a avut vreodată ţara asta.

    Acum, serios vorbind (căci până acum am glumit, mă grăbesc să precizez, ca să preîntâmpin noi reacţii marca “Cristina”), explicaţia ta, potrivit căreia dreptatea care se împarte, de la o vreme-ncoace, pe tot cuprinsul ţării este menită să distragă atenţia amărâţilor de la problemele de natură economică (ideea nu e nouă, o aplica şi Stalin, cu succes, lansând vânători frenetice de sabotori inexistenţi), explicaţia ta, deci, mi se pare perfect plauzibilă, dar, după părerea mea, există şi o altă explicaţie posibilă: după cum îl ştim, Băse se dă de ceasul morţii să le tragă un cap în gură adversarilor săi. Astfel, îi plimbă pe la D.N.A. şi pe la A.N.I. pe Năstase, pe Geoană, pe Dinescu, pe Cătălin Voicu (care, în calitatea lui de vicepreşedinte al Comisiei de Apărare din Senat, a comis “obrăznicia” teribilă de a-l audia pe şeful S.T.S., suspectat că ar fi pus logistica serviciului său la dispoziţia P.D.L., în noaptea alegerilor) sub pretexte, cel mai adesea, complet imbecile. Dar, pentru că nu dă bine să faci dreptate tăind şi spânzurând numai bandiţi din tabăra adversă, mai trebuie sacrificaţi şi unii de-ai tăi, pentru a crea iluzia de imparţialitate. Şi aici cad victime alde Antonie Solomon şi alţii.

    Dar, în sfârşit, fiat justitia, pereat mundus, cum spuneau anticii. Şi, pentru că tot am vorbit, la începutul mesajului meu, de era glorioasă pe care o trăim, uite şi o melodie care se pretează (de fapt, prea mişto pentru Băse şi regimul lui): http://www.youtube.com/watch?v=weFmRXJ3kOs&translated=1.

  24. Era să uit, despre ăla care a demisionat de la liberali cică i au propus şefia PDL HD se vorbeşte prin orăşelul lui natal dar a refuzat cerşind Curtea Constituţională.

    În regimul marinelelsc se pare că este nevoie de traseişti peste tot, chiar şi la Curtea Constituţională.

    Să i mulţumim celui mai iubit marinel al portocaliilor fiindcă veghează la liniştea noastră şi mai ales să i mulţumim pentru maneizarea ţărişoarei

    http://www.servuspress.ro/hd/articol.php?id=16521

    Valeriu Trotus – Petrosani 2010-03-08 16:06:55
    Cica i s-a oferit sefia PDL Hunedoara dar el a refuzat pentru ca vrea Curtea Constitutionala. Ei, Tibi Ridzi, ce zici ca i s-a oferit sefia PDL si el a refuzat-o ? Are 59 de ani iar cu un mandat de 10 ani este finalul care incoroneaza traseismul politic.

  25. 🙂 In loc sa iasa in strada cei loviti de criza… ni se vantura viermalocii sistemului nepotisto-comunisto-securistoid:

    Antonie Solomon, Primarul din inimile noastre

    CEAUSESCU, PACE… ura 🙂

  26. Hai ca aparura si artificiile pentru intelectuali: Guvernul a hotarat declasificarea Dosarului Revolutiei. Probabil, dupa atata amar de ani, la fel de consistent ca dosarul “termopane” al lui Nastase.

  27. Ma! Mai aveti muraturi?
    Ii lasati pe astia cu inima de primar sa frece singuri piata?

  28. ah ! sa nu uit. bai fratelo, da cu cine este inregistrarea lu` nea asta primarul? recunosc, nu am detalii de pe surse 🙂 faza e ca la- arestat doar pe el . parca l-a arestat si pe ala de o dat spaga sau primarul vorbea singur la telefon. ce de cacat situatie. nasol e ca ii prostesc pe multi cu figurile astea : arestari , mafie , cacat , pisat si altele. ce vrajeala. auzi la ei 50.000 euro spaga. io pe primarul asta l-as trece la categoria “cersetori politici” . acum a vrut si primarul un os mai mare. din 5, cel din mijloc l-a apucat.

  29. ce rahat de banner e ala ba? pai nici nu au centrat textul cum trebuie. las-o ba … asta-i treaba? mereti si refaceti bannerul cu textul centrat si pe verticala. intelegeam daca il puneati mai la stanga , daca era ” de stanga” sau mai ” la dreapta” daca era cazul.

  30. @Lutic
    apropo de n-au paine… sa manance cozonac.
    tiganca se plangea la tigan: hash face clatite la puradei dar n-am faina, n-am oua, n-am iesente, n-am gem … la care replica tiganului: fa toanto fa! fa shi tu din ce ai!

  31. Vorba ta Victore,”pulime am fost,pulime sintem si tot asa vom fi”.Asta pentru cei zeci din diaspora care l-au votat pe asimetric!Spun “zeci” fiindca restul a fost japca,furt pe fata.Le doresc la “aia de dincolo” sa traiasca acum ,cum incercam sa traim noi!

  32. Pingback: Promoveaza-l
  33. Tot ce se intampla in Romania este un “spectacol spectaculos”…abia asteptam scena/actul/episodul urmator(oare)…God,oare in Burundi e mai bine?!

  34. Da, ai prieteni misto Ciutacule.Data viitoare cand ai paranghelie cu “Cristi” la antena 2 intreaba-l de grade daca te tine deontologia

  35. @ santinela pe 9 March 2010 la 4:48 pm

    Sa nu ne imbatam cu apa rece. In diaspora sunt multi securisti trimisi cu “misie”… ii vezi si mirosi de la o posta. Dar nu diaspora l-a votat pe betivan. Au folosit diaspora din cauza fusului orar diferit sa isi aduca EXACT numarul de voturi care le lipsea la numaratoarea din tara deja facuta. Frauda electorala din diaspora l-a votat pe betivan,nu diaspora.

  36. ca mi-ai adus aminte… pe bune, nu-ti spune nimeni ca suna ca dracu’ sa te tot auzim cu ‘cristi’, ‘crin’, ‘victor’ s.a?? ok, ok am inteles ca sunteti ‘prieteni’, sa-ti fie de bine, nimeni nu e perfect. tutuiala asta-n public suna, totusi ca dracu’ si cand spun ‘public’ nu ma refer neaparat la locul asta. revenind la ‘cristi’ – media i-a creat o aura complet nemeritata. e un tip incrancenat, nervos, care face sau mai bine zis facea eforturi supranaturale vizibile sa incalte pantofii in care il situa lumea. acum il vedem asa cum e, fripturist cum i-a zis bunicutza, ranchiunos, invidios, alunecos etc(os). e tipul care nu va fi ales niciodata nimic, nici adm de bloc.

  37. Da, pentru ca televiziunile “inghit” repede stiri cu infractori-vedete, acu’ Oprea a scuturat prafu’ de pe dosarele revolutiei, inca o stire !
    Cine stie ce ne mai pregateste DNA-ul.
    Da’ nimeni nu o intreaba de “sanatate” pe Lenuta U., pe d-nul Videanu sau pe Berceanu, ce va face cand se va declansa greva la metrou.
    Dormiti linistiti, guvernul vegheaza !

  38. @marines: cand o sa am nevoie de consultanta tv, o sa tin cont de faptul ca ai o parere pe tema adresarii mele colocviale. momentan n-am!
    @nenea jiji: eu zic sa nu te mai frece pe tine grija de deontologia mea

  39. DNA e, clar, DJC, adică, Direcţia Juridică de la Cotroceni. Încet-încet, se pregăteşte terenul pentru republica prezidenţială absolută, fără partide(!),pe care i-a băgat-o-n cap Cîrmaciului zărghitul de Avramescu. Cu aşa consilier goebelsian, şi cu slujul pe care-l face grupul din ce în ce mai gros al “copiilor din flori” adunaţi de la partide, jocul e ca şi făcut.

  40. ai participat vreodata la o manifestatie / demonstratie publica?
    care cauza te-ar determina sa iesi din casa spre a cere dreptate? (referindu-ne la situatii serioase)
    multumesc

  41. Este o realitate incontestabila ca traim intr/un permanent circ. Pentru ca fictiunea sa fie mai gustoasa, trebuiau sa intre in scena si comisarii. Bineinteles, ca asa cum intra asa vor si iesi> in aplauze!!! Numai ca in urma lor ramane acelasi circ si aceeasi paine! Cu o mica diferenta: Tot mai mult circ si tot mai putina paine!!!

  42. -Alo nenea geoana il lasi pepretenu’ deneau sa-l aresteze pe voicut?
    -NU! ce esti nebun? …Da’ cine ziceai ca-i la telefon?
    -Ministru ‘dependent de la justitie.
    Asa o sa sune?
    Imi vine sa borasc! Cum mi-o venit sa borasc si cind l-am auzit pe decervelatu’ ala de striga “libertate” de parca atunci il stringeau unii cu o menghina de coaie!
    Free antonie…ma lasi?!?!?
    Banzai!

  43. De cele mai multe ori Update-ul D-lui Ciutacu vine ca fulgerul impreuna cu tunetul.Uite, il vedem acum din nou iesit din pepeni, pe drept, fata de Cristi. Nu pot spune altceva decat ca ii impartasesc punctul de vedere si am o oaresicare multumire ca s-a descarcat, in public, de o problema care il apasa de ceva vreme. Imi era teama de aceasta izbucnire, si totusi, ma asteptam la ea. D-l Ciutacu nu se dezminte niciodata.Acesta este una din motive pentru care il respect foarte mult.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.