Esti aici:
Prima pagină > Blog > Antena 2 > Ce caut eu în viaţa mea? Dracu’ ştie!

Ce caut eu în viaţa mea? Dracu’ ştie!

Dacă tot am semnat pe un nou sezon cu Antena 2, hai să vedem şi de ce n-am plecat niciodată la SOV. Şi de ce o sumă de lucruri, mai puţin ce caut eu în viaţa mea…

Simona: N-ai fi dispus să pleci la Vântu pe bani mulţi, cum eşti suspectat de-o eternitate?

Victor: Dacă n-am fost când avea de cheltuit, de ce-aş face-o acum, când taie costuri ca înecatu’? Ştiu că never say never, da’ Sorin nu face parte dintre priorităţile mele actuale şi cred că nici eu din ale lui…

Simona: Poate că ar fi dispus să platească oricât pentru un trofeu în panoplia cu deontologi. Te-ai gândit vreodată la pensie sau cel puţin la momentul când n-o să mai poţi sau n-o să mai vrei să activezi în domeniul ăsta?

Victor: Cred că au cam trecut vremurile alea. Dacă ar fi fost în stare să platească oricât pentru trofeu şi ar fi ţinut musai să mă aibă, ar fi făcut-o. I-a plăcut să aibă alte vedete, le are. Acu’ să le şi plătească…Mi-e groază. Nu ştiu să fac altceva şi mi-e greu să cred că o sa găsesc bani pe stradă până atunci. Cred că o să mor scriind, că moşii vorbitori n-au trecere pe sticlă în .ro

Varianta inregrală, aici

Comentarii

comentarii

Similar Posts

47 thoughts on “Ce caut eu în viaţa mea? Dracu’ ştie!

  1. nenea Victore… corecteaza… NUMAI dracu stie poate….pai daca nici tu nu stii ce vrei de la viata… restul?

    succes… o sa te urmaresc si pe tine acuma na… ce sa fac 🙂

  2. felicitari!
    nu poti face ceva sa nu te mai suprapui ca ora de transmisie cu Gadea ?
    sau vrei sa-mi iau doua televizoare?

  3. Nu, tonomatul trebuie sa ramana la Antena 2, in curtea mogulului. Asa te stie lumea si asa e frumos sa ramana.
    sanatate…

  4. Deci in spatele unui barbat puternic se afla o femeie puternica.Succes in continuare!

  5. Ti-au murit laudatorii?!!Stiu ca esti buricul pamantului,dar nici chiar asa.

  6. Felicitari! La cat mai multe emisiuni si sa ne traiesti !!! Sa nu te schimbi ! !!!!

  7. Aia ar mai lipsi, sa va vad capul proptit pe pereti la realitatea, pe post de trofeu! Sirenele cantau pt marinarii fraieri, vantu are intelegere cu marinaru’, altfel n-ar sta asa calm si nederanjat, aia cu mogulii e la harneala, si as putea sa bag mana-n foc ca multi dintre cei ce latra la marinar, au pact de neagresiune cu el. Am vazut destule iude trecand la concurenta, dar nici unul jurnalist de talia si calibrul dvs, don ciutacu, doar maruntis, plevusca. Deci, sa ne vedem cu bine pe antene!

  8. Mie mi-a placut asta cu “Acu’ să le şi plătească…Mi-e groază.”. Cat despre trofeu in panoplia de deontologi … trebuia sa isi si permita! Plus ca deontologii lui daca nu au gusa, sufera de spa …

  9. @gigel una din emisiuni o poti vedea pe net 😉
    @ciutacu “…Mi-e groază. Nu ştiu să fac altceva …” cumpara-ti o bucata de paman cu o paradita de casa pe ea si o faci pe-a gradinarul ; asta mai ales daca nu cumva te bat astia cu biciul sa muncesti si dupa ce mori si daca te-ai saturat de lume. Partea “cu ce traiesc” …. nu am chef sa o abordez si aici.

  10. Romanii periodic se aduna si inventeaza roata.Nu stiu cum se face dar niciodata nu le reuseste, ba le iese ovala ba le iese patrata ba cine mai stie cum le iese.Nu poate fi scoasa din capul unora ,roata?

  11. Ai vorbit de Cornelia prin februarie 2010 (in cadrul celor 24 de ore de taifas cu poporul), atunci cand cineva te-a intrebat daca aveai o alta “varianta” la Mana.
    Felicitari pentru contract. Multumim pentru contract. Si pentru ca esti in viata noastra.

  12. felicitari!!! cea maii buna alegere pe care ai facuto dupa parerea mea.mult succes in continuare si sa mai faci emisiuni cu oana dobre k faceti o pereche frumoasa(academic vorbind :p , sa nu se inteleaga altceva)…:d >:d<

  13. Bine că v-aţi răzgândit! Există o anumită empatie pe care mulţi o dezvoltă doar uitându-se la dv. sau la cei cu care reuşesc să fie pe aceeaşi undă… Această empatie ne dă motive să mergem înainte şi să-ncercăm să nu ne-mpiedicăm… de viaţă.
    “Succesuri!”

  14. Important este ca ne putem “hrani” in continuare din bunul care il oferi…..cat despre locul unde esti, mai putin important, pentru noi, tu sa simti ca apartii locului respectiv….ce sa zic…sa te manifesti in continuare in felul acesta maret.

  15. Felicitari domnule Ciutacu!
    Hm! De ce persoana fizica este vorba? D-l Ciutacu nu are viata privata in sensul adevarat al cuvantului! Orice ar face, cu oricine ar sta de vorba, cu oricine ar iesi cu familia cu tot la un sprit sau un chef, sau chiar acasa tot de bloggeri da (sotia, copilul, prietenii, Curtea Imparateasca), tot de jurnalisti se impiedica! Viata dumnealui se contopeste cu CHEMAREA dumnealui, formeaza un tot unitar. Mult succes!

  16. Bine ca ai semnat,bravo, tu faci parte din triada Gadea,Badea si Ciutacu aveti rating si alti fraieri care se chinuie pe la tv mor de ciuda ca ei nu fac rating. Cat despre Vantu parca trebuia sa ajunga la puscarie eu asa auzeam niste naivi in toamna cand dadeau fuga sa traga cu stampila pe Basescu ca 😮 sa il bage la puscarie pe Vantu pentru teapa FNI….naivii nu si-au dat seama ca era doar un ,,Vant,, tras de Basescu vanturi cu care a reusit sa ii pacaleasca (ameteasca) pe multi naivi.

  17. Wow, dar cat de multi laudatori ai! Nu sunt fan dar cred ca e bine ca ai emisiune la antena pentru ca ajuta la echilibru: pe realitatea mai mult spre dreapta la voi mai mult spre stanga. Parerea mea…

  18. Am lipsit de la lectia cu SOV. Ce are el de ar trebui sa fii atras, cumva cornul abundentei?

  19. Felicitari! Extraordinar interviul!
    Originalitatea blogului consta si in stilul de redactare? 🙂

  20. Daca asta este ce iti doreai ma bucur pt.tine,dar mai ales pt.noi care te stim asa cum esti si te urmarim cu drag.Iti doresc sa ramai la fel de genial!

  21. “Cred că o să mor scriind, că moşii vorbitori n-au trecere pe sticlă în .ro”

    Poate te apuci de cantat, never say never 🙂 oricum ai destule posibilitati pana sa ajungi mos vorbitor.
    Felicitari pentru contract.

  22. Ciutacu “faraonu'” si Oana “sfinxa”.Fain!
    Stii ce nene? Sa faci numa’ ce vrei si cind vrei! Stiu ca, din pacate, asta nu-i posibil chiar tot timpul, da-i sanatos!
    Banzai!

  23. Intr-adevar am aflat o suma de lucruri si ‘mai putin ce caut eu in viata mea’ cum ziceti. Indraznesc sa raspund la aceasta intrebare, poate gandita, dar nu si pusa, tot prin cuvintele Dvs. (nu e traducere!)rostite la emisiunea Vorbe Grele: astazi va fi ‘o emisiune in exclusivitate’ avand invitati de marca, Crin Antonescu si Victor Ponta, ‘sa moara dusmanii’ de invidie. Asa sa fie!!! Cine altcineva ar putea realiza o emisiune de asa anvergura!Uite o motivatie puternica pentru viata Dvs. pentru noi toti!

  24. In sapte zile e al doilea interviu gen auto-osanale.
    Mai usor te rog.
    Stim toti ca esti un baiat fain,bun profesionist,ca incerci sa lucrezi la imagine…dar ce e mult strica.
    Asa ca o sugestie.
    Bafta!

  25. @markuss: daca va-nchipuiti ca-mi iau/dau singur interviuri, aveti o parere foarte proasta despre mine. asta-i un blog personal, unde semnalez (si) informatii despre mine care apar in spatiul public

  26. Buna ziua d-le Ciutacu,

    Excelent interviul !Imi place sinceritatea Dvs.,modul de a gandi.
    Admir si o respect pe sotia Dvs.-aveti dreptate,numai un om mai destept,mai tenace stie sa tina fraiele bune ale unui echilibru in familie,si mai ales,cand are alaturi un Taur(vorbesc de zodia in care v-ati nascut).
    Stiu, ca sunt matador,oarecum; traiesc si eu alaturi de un Taur,de 29 de ani si cunosc foarte bine ce insemna un om nascut in aceasta zodie.

    Cu acelasi respect,
    IoanaP
    P.S.Timpul trece foarte repede;mai innodati puntea care ati rupt-o prea brusc.O sa vina dorinta la un moment dat sa o faceti si nu o sa mai veti de ce,n-o sa mai fie nimeni la celalalt capat al puntii…

  27. Daca Citacu,Gidea,Badea n-ar mai fi pe sticla la Antene,ne-am lua lumea in cap din tara asta condusa spre dezastru de nebuni iresponsabili.Bafta mare.

  28. Una din lucrurile pe care o apreciez la D-l Ciutacu este acel ‘nas de copoi’;he can nose pericolul, sau nesiguranta de la o posta, si in acest fel poate evita sa-si sape singur groapa pe plan profesional. La aceasta se adauga “mintea” aia ascutita, “in gandul ei” impreuna cu o doza considerabila de intelepciune.

  29. haideti fratilor sa facem o “rivulutie” sa scapam de basescu ,berceanu ,videanu ,udrea.cum dracu de sunt in functii cei mai mari hoti de fiecare data.nastase pe langa astia este un copil nevinovat.pe unde se mai gaseste de lucru pe afara ?vreau sa plec ca nu mai rezist.

  30. @eoliana: ce treaba are interviul meu cu scarba ta fata de puterea politica si cu dorinta de a pleca din tara?

  31. nici o legatura. e o frumuseata de tara .tu vezi ce fac astia in senat? pe care sa-i impusti si pe care sa-i gratiezi? stau la tara ,termin a doua facultate (istorie )si nu stiu ce sa fac ,sa mai invat pentru titularizare sau sa stang bani pentru tituarizare.poate mai bine ma fac pedelista ca sa-mi mearga bine.

  32. Chiar ii cunosti bine pe astia de ii pomenesti la per tu – gen Sorin – sau e o manevra sa se vada ca te invirti in cercuri inalte? Imi aduci aminte de Miky Alexandrescu, cum se intilnea si discuta el cu “Michael”, cum bateau ei cuba amindoi.

  33. Sa stii ca vreau s-o vad si pe asta. SOV implorandu-te sa lucrezi pentru el. Tu faci audiente (despre politica) intr-o televiziune (Antena 2) exclusiv de divertisment. Stiu ca n-ai de gand sa pleci, dar iti dau o idee: vinde inregistrarile de la Vorbe Grele la Realitatea si va face si Vantu audienta calumea..

  34. Boc despre “Bahluiul navigabil” vezi:

    “Oda catra Bahlui” de Vasile Alecsandri 1844.

    Se gaseste pe goagle, (cautati ‘bahlui’).

    Poezia se cere citita cu intonatia potrivita:
    Buzdugan, Paula Chirila sau de un alt actor moldovean.

    Sunt referinte si in Calinescu in istoria…

    cu stima
    radu

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.