Esti aici:
Prima pagină > Blog > Caruta cu deontologi > Să se dea câte un singur drob de sare, să se ajungă la toată lumea. File de revanșă

Să se dea câte un singur drob de sare, să se ajungă la toată lumea. File de revanșă

S-au scos din bască numele noilor miniștri ai noului cabinet Boc. Evident, aproape nimic nu e nou. Votanții anti-Băsescu își râd în barbă acru a obidă, votanții necondiționați ai lui Băsescu se fac că plouă, iar cei care au înclinat balanța (snobii și proștii care, împreună, au halit vrăjeala cu anticomunismul și salvarea cotei unice din ghearele hapsânului Vanghelie) sunt stupefiați. Da, tot Udrea, Videanu, Berceanu și Blaga vor juca geamparale pe bani publici. Lor li se vor adăuga vasalul lui Flutur, pre numele său mirenesc Onofrei (care n-a fost condamnat decât la un an cu suspendare), în chip de lacăt al retrocedărilor de păduri via Pimen, sindicalistul de particulară Croitoru (care i-a tras scaunul de sub cur lui Funeriu, rămas în tranșeele OTV ca să calculeze viteza legală a pumnului) și inevitabilul fost șef al mafiei personale a lui Năstase, generalul imobiliar Oprea. Ca notă personală, lipsește Ridzi.

În 2010 vor începe, mai mult ca sigur, concedierile în masă și/sau nesfărșitele concedii fără plată, precum și întârzierile la plata salariilor bugetare și a pensiilor. Porcii din congelatoare nu se regenerează, iar gestionarii monopolurilor naturale nu prea obișnuiesc să livreze pe datorie. Există, însă, o soluție. Pentru că președintele n-a condus neînfricat de pomană lupta la baionetă cu mogulii. Sarea și Poșta au fost salvate. Rămân întru folosința democratică a poporului suveran. Întâi, regimul oranj își va instala lăutarii în fruntea radioului și televiziunii publice, iar oficiosul va deveni (și cu acte) proprietate a grupului legitim de interese. Apoi, grupurile nelegitime de interese vor fi detașate, cu ocazia luptei contra crizei și a reformei statului, în salinele salvate. Iar într-un final apoteotic, transmis live în eter și online, președintele poporului va împărți, personal, românilor, pe bază de tabel, sarea. Câte un drob de votant, să se ajungă la toată lumea. Cei nedeplasabili își vor primi și ei, prin poștă, după ce-și vor denunța vecinii care s-au uitat colaboraționist la fostele televiziuni ale mogulilor și au votat strâmb, drobul sărat de lins.

P.S. Dacă mai avea cineva vreo îndoială privind furăciunea electorală de la Paris, voila transparență. Omul din jacuzzi i-a suflat friptura din farfurie lui Aurescu

Comentarii

comentarii

Similar Posts

263 thoughts on “Să se dea câte un singur drob de sare, să se ajungă la toată lumea. File de revanșă

  1. Sa stiti ca mie nu-mi trebe cota unica. N-am ce face cu ea. Din cand in cand mai dicut cu nea Nelu despre cotele apelor, da atat. Garantat VanGhelie !!!

  2. Eminescu scria asa in scrisoare a III-a:
    ….
    “Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
    N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer?
    Au la Sybaris nu suntem lângă capiştea spoielii?
    Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
    N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
    În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
    Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
    Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
    Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
    De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
    Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
    Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
    Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
    Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
    Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
    La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
    Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
    Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
    Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
    Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască…
    Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
    Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
    În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
    Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
    Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
    Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
    Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
    Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri…
    Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
    Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
    Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
    Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
    Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
    Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
    Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
    Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
    Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
    Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
    Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
    Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!”

    si descriarea continua.
    🙂

  3. in timp ce baseku arunca fumigenele sării şi poştei, videanu trecea in programul de guvernare????????!!!!!!exploatarea aurului de la Roşia ,fapt ce va infuria o.n.g.-urile eco din transilvania,destul de puternice pe plan local si care au impiedicat pana acum Gabriel resources@CO sa puna laba pe auăru” nostru dar, mai ales, sa impedice distrugerea unei zone ,colosal de valoroase d.p.v. arheologic,istoric si al mediului.se pare insa ca acest ViCLeanu, dupa ce a dezgolit si distrus muntii in cautarea marmurei va distruge in continuare pentru un aur efemer.asta e o capuşă,sugativă sau spuneti-i cum vreti…in plus, se pare ca e aprobat si de Zeul marilor care,sanchi, a mai vărsat o lacrimă de crocodil de dragul mediului!

  4. Acest guvern il putem vedea ca pe o grupare de preoti la capataiul Romaniei cantand-ui prohodul iar Basescu mai iese din cand in cand si tamaiaza. ,,Arbeit macht frei,,ca sa aiba astia ce fura……Si-am sa beau deseara numai rom,sa-mi iau bilet la tarom,si sa plec in Canada,sa uit de tot de Romania.

  5. esti exact ca si Basescu, dupa 5 ani de batut din gura fara nici un rezultat ti-ai pastrat slujba si faci acelasi lucru ca si pana acum fara sa schimbi nimic

  6. Nu mai am nimic de zis asa ca nu mai zic nimic!
    URAAAAAAAA si la dracu’ cu toti portocalii!
    PS. Nici portocale nu mai minc ca-mi vine rau!

  7. Ho,ho,ho!
    Sarea mai intai trebuie produsa/extrasa. Pentru asta este nevoie de lucratori. Ei se numesc ocnasi.(Adica lucratori in ocnele de sare). Fiind monopol al Statului si fiind nevoie de lucratori/ocnasi, Statul va dispune prin Institutiile sale de asigurarea cu forta de munca. Prin Posta romana se vor trimite citatiile acelor viitori ocnasi. Pentru a-i angaja pe salariul mai mic decat cel din Economie va intra in joc (la lucru) o alta Institutie a Statului Justitia. Si s-a rezolvat.
    In privinta asazisului guvern, eu propun sa fie lasat sa “lucreze” poate pana la alegerile parlamentare anticipate vor reusi sa convinga cel putin 50%+1 de “calitatile” lor manageriale.
    PS
    Bravo PNL si Crin Antonescu!
    Un bravo mai mic Psd!
    Vreau ca imediat sa se faca micul Parlament si sa dispara o Camera.
    Vreau o Lege impotriva migrarii politice.
    Vrea ca leprele, tradatorii “(in)DEPENDETI” si din pacate UDMR-ul sa raspunda pentru perioada lila,violet, mov care va urma.

  8. Cătălin Croitoru, ministru propus al învăţământului românesc, ce are pe blog? Nişte mesaje fooaarte interesante pentru elevi şi studenţi. Imediat după ce am văzut la Ovidiu Maior la A3, am intrat pe site şi-surpriză!- ,,error 404-not found”!!!!!

  9. astept nerabdator iesirea in strada a celor care au votat marinarul…astept sa fie concediati…astept sa le fie foame copiilor lor…astept ca parintii lor sa sufere pentru ca nu vor avea bani de medicamente….imi doresc atat de mult sa-i vad plangand.DA,vreau sa va doara crunt pe toti !!! pentru ca prostia se plateste…

  10. Spune-mi, te rog, Hrebe incerca sa fie ironic cand a adus in dicutie “flacara violet”? Sau vorbea serios? Nebunia ar fi totala: Base esotericul!

  11. Eu am prieteni care nu mai vb cu mine fiindca l-am votat p Geoana, pt ca nu am vrut Base.
    Eu sincer cred ca cei care l-au votat pe Base sunt……………..

  12. @Cristi: diferenta e ca eu nu belferesc pe banii poporului si ca nu v-am cerut votul. asa ca mai scuteste-ma, ca nu eu imi pun fufele ministrese
    @Homo sclerosus: Hrebe e cat se poate de serios in ezoterismul lui 🙂
    @everybody: mai usor cu versurile si cu copy/paste-urile de pe alte siteuri/bloguri

  13. exact!!!e nevoie de sare ptr oile lui flutur cu care a scris numele preaiubitului pe dealuri.(oile ling sarea):)
    posta…ar fii prea vulgar sa comentez.las pe altzi.hehehe

  14. si daca se termina sarea Udrea o sa le dea pupincuristilor sa linga pe bashinescu.
    votantii anti basescu se asteptau la guvernul Boc 4.
    votantii probasescu se asteptau si ei.
    nedumeritii si “apoliticii” au votat cu base de ai dracu’. si ei stiua ca udrea o sa fie ministreasa in continuare
    iar aia care nu au fost la vot… oricum nu ii intereseaza.

    de la anu’ insa cu totii vom beli… un bou.
    sau un ied ca are mai putina piele.

  15. Sunteti rautacios domnule Ciutacu referitor la doamna Udrea.Ea nu este o tarfa in guvern,dimpotriva eu cred in onestitatea sa.Ar trebui insa sa-si schimbe hainele tipatoare de curva ieftina.Asta ii strica imaginea.In rest poate fi un ministru extrem de competent.

  16. Imi plac oamenii care ne vor conduce. Sunt cei mai talentati. Nu-i egaleaza nimeni. Am totusi o suparare mare.De ce nu ne pun un ungur si la aparare?

  17. Imi tot vin in minte niste imagini din timpul campaniei electorale… cum se hlizeau unii ca smintitii ca “ne-a dat faina, ne-a dat un pui, ne-a dat portocale”… da, v-a dat… iar din ianuarie o sa va dea si afara, ca sa va tihneasca puii si portocalele 🙂

  18. CITE UN PIC PENTRU FIECARE PDL-IST !

    In Turnu Severin prefectul MÂŢU a fost avansat de la gradul de FRUNTAS la gradul de LT.COL. !!!!

    Cum este posibil acest lucru ?

    pe cei care au murit pe fronturile din IRAK,AFGANISTAN i-au avansat post mortem la gradul de sublocotent ;iar ep unul care nu a facut numic din pct. de vedere militar il avansezi atit de mult

    INCREDIBIL !!!!

    Tot atunci a fost avansat si primarul GHERGHE la acelasi grad ,dar parca avansarea a fost mai mica ca si salt.

    Rusine ca fac tara de rusine si cei care sint cu adevarat militari avanseaza in ani

  19. Stimati cititori,
    Recunoasteti cumva textul de mai jos? E scris de unul care a “halit” niste “sare” scoasa la vanzare:
    “S-au scos din palarie numele vechilor ministri ai vechiului cabinet Boc, cu nesemnificative adaugiri. Evident, aproape nimic nou. Votantii anti-basescu (da, e litera mica!) rad pe sub mustata mahniti cu adanca durere in suflet, votantii neconditionati ai lui basescu dau impresia ca nu observa nimic, iar cei care au mutat acul balantei(snobii si cei care au ingerat deja un singur drob de sare, impreuna, au inghitit cu lacomie vrajeala cu anticomunismul si salvarea cotei unice din mainile hainului Vanghelie) sunt nauciti”
    Imi cer scuze pentru indrazneala de a glumi. Scopul glumei a fost “constientizarea efectelor” consumului chiar si al unui “singur drob de sare”, care ni se serveste cu generozitate de Guvernul Boc, dar mai ales, constientizarea diferentei intre un stil jurnalistic, elevat, presarat cu ironie, expresivitate, fata de un stil de doi lei si doi bani.
    Deci, merita sa citim cu atentie textul “original”, ca in spatele lui “il citim si pe D-l Ciutacu” care ne tine informati de tot ce se misca in tara asta.

  20. Colind

    Cand cucu canta in copac
    Indiferent de anotimp
    Unde nici ursul nu zambeste
    Tace si mierla si gugustiucul.
    Astazi sa ne rugam la omul
    Care ne zambeste cu
    Umor, dinti galbeni si grimasa.

    E doar inceputul…

    Pomul de Craciun se gateste cu
    Rauri de beteala
    Ora h se apropie
    Sa aveti sanatate si bucurii
    Toate la timpul lor…

  21. Probleme?!Pai avem ce meritam.Marjele de eroare nu se pun, insa prostia (interesata sau nativa), da. Pentru cei care se vaicaresc sau se plang propun cateva minute de meditatie referitoare la motivele pentru care (totusi) un numar foarte mare de romani au votat ACEST presedinte si, implicit, ACEST guvern. Am o singura intrebare…retorica, desigur, si ea mi se adreseaza:Uat za fac mai fac in tara asta?!

  22. Vorbe grele desigur, dar din pacate e un cerc inchis al celorc care vad ce face Basescu. Cei care l au votat sunt convinsi ca Boc e o eminenta, ca Udrea nu fura etc. Pun pariu pe orice ca si peste inca 5 ani de Basel cand probabil o sa fim ceva de genul Mexic toti ultrasii lui o sa dea vina pe mandatele Psd ului spunand ca el a incercat dar era prea tarziu n a putut sa mai salveze nimc. Se pare ca nu aveti idee ce gen de electorat are.

  23. Lume,lume!veniţi de vedeţi şi şi vă minunaţi! Băse recompensează pe “cel mai bun organizator” de alegeri pe inegalabilul Th.Baconschi, încă un Teo….,căruia i-a dat externele.Aurescu nu mai e în cărţi!Geaba a contribuit săracul la singura “grandioasă realizare” cu care se lăuda Băse precum că a “mărit” suprafaţa României…
    Azi sunt răsplătiţi loaialii mâine vin la rând “duşmanii” pe care rând pe rând îi va reduce la tăcere !Vae victis!.Nu mă încălzeşte cu nimic faptul că cei care l-au votat vor suferi alături de noi.
    Dumnezeu să ne ajute !

  24. Guvern marioneta care are cateva directive trasate de la stapan:
    1)Acoperirea urmelor fraudei electorale (vezi Baconski la Min. Externe si Blaga la Min.Interne)
    2)Continuarea spolierii Bugetului de Stat si acumularea de bani pentru mentinerea camarilei portocalii la putere prin cumpararea sustinerii parlamentare facuta prin Ministerele Economiei (Videanu),Transporturilor(Berceanu,Dezvoltarii si Turismului(Udrea)-Va fi greu.Insa vor cadea sub presiunea strazii.

  25. Apropo de mesajul lui Mircea Badea adresat aseara dictachiorului “cat de Zeus te-oi crede nu poti sa-ti depasesti conditia umana”.A cazut el CEAUSESCU si un intreg sistem comunist.Toata nebunia asta nu va fi vesnica,nimeni si nimic nu e vesnic si roata se va intoarce.Si a putut vedea toata lumea,dupa atata bataie de joc si umilinta la cata ne-a supus Ceausescu,cam ce s-a intamplat si cu camarila care l-a sustinut cat si,mai ales,cat de frumos s-a ales praful si pulberea de semintia lui.Cat de dictator oi fi,tot raman niste copii.

  26. nimic nou sub soare….cum ar arata tara fara locuitori? probabil aiurea….la fel si fara mafioti la conducere 🙂 vine unu cinstit…il mananca gura lumii pe cand cu un smecheras toti tac – mai putin noi cei carora ne pasa…

  27. Cică i-au dat 2 şuturi lui Aurescu şi l-au pus pe Teodor “3785 de voturi” Baconschi la externe. Super tare, după faza cu Vlădescu la finanţe şi Udrea la dezvoltare, acum o mai vreau doar pe EBA la Justiţie şi droguri ca totul să fie perfect.

  28. Pentru cei nascuti intre anii 1960 – 1970 care inteleg despre ce este vorba….
    Sa se dea cate un singur drob de sare, sa se ajunga la toata lumea…. eu vreau mai de deasupra ca duc la un om bolnav la spital 🙂
    Cu respect

  29. Nu stiu daca mai sunt multi care sa-mi impartaseasca starea , dar ACUM e PRIMA data cand ,dupa un an de nervi , iritari , frustrari , etc. , MA SIMT , in sfarsit, LINISTIT SI , PARTIAL , SATISFACUT…!!! Poate credeti ca am innebunit… , va garantez ca nu ! … dar sa va explic…
    ACUM este PRIMA data cand IN SFARSIT S-AU “LIMPEZIT APELE”…: este clar cine conduce tara ( FARA A MAI AMESTECA PE ALTII !!!!) , partidul si presedintele au aceeasi culoare ,deci NICI UN MOTIV SA NU POATA CONLUCRA…, “minunatia” de guvernare din ultimul an sunt nevoiti s-o continue TOT EI si , deci , banii mangliti , sa si-i acopere singuri , iar inceputul “in forta” a fost mirific: “MAI PNL-ISTILOR HAIDETI SA GUVERNATI CU NOI , SI CE DACA AVEM DEJA MAJORITATE , AVEM LOC SI PT VOI….!!!” sau , apropo de “noul guvern reformator” – “LA VREMURI NOI …, TOT NOI !” De asemenea va fi interesant cand “vor-da-sama” votantilor lor pt. rahatul in care vom ajunge in timp ce ei isi vor plati de zor “datoriile” facute in campaniile electorale… Cred ca in nici un an vom vedea “un meci de box” pe cinste ! Totul e sa nu ne aprindem si noi astia care STIAM DEJA ce ne asteapta de la un asa presdinte si o asa guvernare … Sa-i lasam sa-si scoata singuri ochii !!! Doar pana acum a fost dragoste mare intre ei ( electorat + Base&PDL )…

    Nu vi se pare ca , in sfarsit , apele s-au limpezit , nu prea se mai poate “ascunde nimeni dupa deget” , iar votantii PDL-isti si basescieni au ocazia sa-si manifeste satisfactia deplina fara NICI O OPRELISTE…!!! Hai baieti , aplaudati….!!! Ce , nu se-aude… ??? Unu , doi , trei …si..!!!! Pauza totala… Ce-i v-o papat pisica limba ?… Pardon… palmele…???
    Ma duc sa mai iau o gura de vin fiert…, in casa e bine , cald , ( Imi pare rau de cei care inca sapa tuneluri prin zapada… Ghinion ! sau Bocnion ?! sau Basenion ?!) , ce bine ma simt…!!! Sunt rau ??? Nuuuu…, doar putin… cinic !

  30. Da Domnule Ciutacu, asta da echipă! Nici măcar Bogdan Aurescu nu mai încape între lingăi! Ce speranţe mai avem să existe vreo urmă de competenţă în acest Guvern? Numai udemerelele mai au ceva antecedente mai fericite, da’ legitimează o şleahtă de nemernici. În ciuda lor, rămân aici, în ţara asta, pentru că e şi a mea! N-au decât să guverneze pentru ei înşişi, ca io să mă hrănesc cu scoarţă de copac! Sper, cel puţin acum, că cei ce l-au votat pe Băsel crezând minciunile sale să simtă ceea ce se va-ntâmpla: durere pentru toţi cei care trăiesc în ţara asta!

  31. eu propun linsarea lui SUPER BI , dar cu o conditie , sa fie linsati toti cei care vor face aceleasi fapte , fara exceptie.

  32. Elevul si-a intrecut profesorul. Daca sistemul lor de frauda a fost mai bun decat al PSD-ului (dixit Ponta) asta e. Spune-i lui Hrebe sa mearga la “”retehnologizare””. Nu scoate, inca odata, vinovata diaspora Victore, este o tema falsa si o stii prea bine.

  33. Care-i BAIU cu guvernul asta nou??????

    Parca asta se numeste CONTINUITATE? Nu asta au votat peste 5.200.000 de Romani? Daca ei vroiau altceva, votau altceva, asa ca vor fi inca 6 luni de continuitate. Am spus 6 SASE luni pt ca atit v-a rezista Basecu sa nu aibe soarta lui IMPUSCATU daca Continuitatea asta progreseaza.

  34. Pai da, am priceput; mogulii, Videanu, Oprea, Berceanu..
    Cercurile de interese, cum s-ar zice “agenturili.
    Si ca sa se bucure gospodinele de bine, la favorite en titre, menajul in trei, patru….
    Se legalizeaza poligamia.
    Sper ca dieta severa, adica foamea sa faca bine la cap cetatenilor cu spirit civic care au votat impotriva parlamentului, a politicienilor, a capitalismului, si in general impotriva a tot ce nu Baseste.
    Culmea prostiei unui neam este ca si de data asta mare parte din ‘dascali” si-au votat ‘binefacatorul”. Dracu’ stie ce e in capul astora, dar ma ingrozesc gandindu-ma la scursura pe care ar putea sa o transfere din capetele lor in ale elevilor.

  35. Dupa pregatirea ce ne-a facut d-l Ciutacu vizand “intampinarea” membrilor noului cabinet Boc, apeland la constructii mai mult sau mai putin cunoscute, cu care ne-a familiarizat dumnealui , cum ar fi :“ a scoata din basca”, “a-si rade in barba” , “a se face ca ploua”, “ a inclina balanta”, mai adauga cate o “calitate” cam ciudata transferand-o intr-un domeniu total necunoscut; astfel aflam ca: se poate rade in barba “ acru a obida”, se poate “ hali vrajeala”;parca si vad pe ‘portocalii’mancand cu lingura, repede cu lacomie “vrajelile” Zeusului, deci, dupa toata acestea dumnealui ne prezinta “numele noilor ministri”, dar nu uita sa ne ‘aprobe’ stiind ca partial am fost deja informati si zice ironic:”Da, tot…”; puteam oare astepta la altceva? Dar nu atat numele acestora ne intereseaza, cat ceea ce crede dumnealui ca dansii vor face in acest nou cabinet. Mai toti “vor juca geamparale” si nu in orice conditii, ci “pe bani publici”. Poate multi dintre Dvs. stiati ca “geamparale nu inseamna numai un dans popular romanesc, dar si melodia pe care se danseaza. Intrebarea mea nevinovata este “cine va canta melodia”, tot geamparalistii? Aflam apoi ca Flutur ajuns un fel de senior are si “vasali”; numai sa nu-i treaca vreodata prin minte sa se ia la intrecere cu Base, ca nu-l vad bine. Si cine e vasalul lui? Onofrei, oferit de mireni; dar nu numele este de importanta majora ci faptul ca a fost condamnat numai la un an cu suspendare. Numirea acestuia atrage dupa sine obligatia de a-si pune lacat la gura pentru retrocedarile de paduri. Dar in loc de frazeologismul “a-si pune lacat la gura” D-l Ciutacu inventeaza:”in chip de lacat”, care nu avea cum sa devina un cliseu, ca abia a fost inventat.Aflam apoi de “sindicalistul de particulara” in loc de “privat”, “intim”, care i-a suflat postul lui Funeriu, si nu oricum, ci “tragandu-i scaunul de sub cur”. Nu fiti va rog critici, ca asa ne-a invatat academicianul Graur sa spunem.Nu am auzit pana acum de “transee” la televiziuni, in care lui Funeriu i-a pus cineva pumnul in gura si atunci avea sa “calculeze viteza legala a pumnului”; e chiar haiul lumii. Si D-l Ciutacu nu avea cum sa uite de personajul care este de neinlaturat, fostul sef al mafiei personale a lui Nastase, si il plaseaza in prima pozitie a propozitiei, prin care sublineaza cu ironie, importanta lui in acest angrenaj, caracteririzandu-l “inevitabil”.
    M-am distrat domnule Ciutacu. Bravo!

  36. eu am asa o senzatie ca astia care eram anti basescu n-o sa mai rezistam mult si o sa facem ceva. marinarul asta isi bat joc de noi in ultimul hal, asa cum a facut-o si in primul mandat, norocul lui a fost ca a gasit prostime in Romania si indiferenta in afara, ca sa-l voteze. Ce sa zic? Vorba cuiva de mai sus “si uite asa privim cu mare interes ce se intampla in afara”. 🙂

  37. SUS CAPUL Noi nu suntem urmasii lui Traian Basescu,nu este presedintele nostru,este presedintele lor,al alora care l-au vrut si de asta acum ma bucur pentru ei, pentru comunistii,securistii si mogulii lor,vorba unui coleg de forum,au presedintele lor din marja de eroare a sondajelor.Noi,astia ciuruitii,linistiti si cu calm putem face opozitie,ma mir totusi de ce ziarele si televiziunile mogulilor nostri nu prezinta in fiecare zi cate o proba de frauda electorala,nu de altceva,dar unii portocalii(care au pastrat sarea si posta pentru ei)sustin ca nu exista probe despre frauda,ca daca ar exista,ar aparea,eu trebuie sa recunosc ca nu am asa ceva,dar banuiesc ca exista posesori de asemenea probe si ar fi interesant sa apara in fiecare zi cate o proba,pana s-or termina si asta uite asa pentru linistea zilnica a celor interesati,ca daca se reactioneaza numai la subiectele fierbinti,ne trezim ca avem o clasa conducatoare curata si morala.Daca avem putintica rabdare,or sa apara si efectele unei “guvernari curate” spre deliciul unora dintre ziaristi si a unei parti din public,or sa apara si efectele guvernarii in folosul romanilor,care cu atata bucurie or sa le traiasca,incat cu desavarsita cerbicie n-or mai vrea sa plece din strada,unde cu drag ii vor preamari pe iubitii conducatori si cine stie,dintr-un exces de dragoste,chiar sustinatorii devotati vor trece la marea debarcare,desi nu a trecut multa vreme de la inscaunare se aud destul de multe maraieli.Asa ca fratilor nu va opriti din scris,nu trebuie sa faceti altceva,decat sa relatati faptele si faptele nu le infaptuim noi,doar le aratam lumii asa cum sunt.La buna citire si hai sa facem opozitie pe masura puterilor noastre.

  38. au gasit astia solutie! am deja un plic cu “recalcularea” taxelor.

    Ma aflu bun de plata astfle: pt o suma declarata de 30 mil am de plata 9mil, in conditiile in care in contract scrie plata impozitului la sursa, adica nu la mine. 33% e un procent bun, nu?

    se rezolva criza asa! super.

  39. Victor,
    ce rau imi pare! Sincer. Ce nebunie! Stii: cand Videanu-milionar in euro- fura curent de la reteaua publica, cand Udrea( spioanca) sfida parlamentarii din comisia de ancheta etc. Toate astea dor, lasa urme, ne invenineaza, ne stupefiaza s.a. da, sunt suparat. Chiar daca Base’ are si pe Vida(CCR) de partea lui, ei-infrantii- trebuia sa clarifice cum se numeste premierul cand nu exista un partid majoritar in Parlament. Tii minte ca PSD-ul a furat-o in trecut. Da, n-au fost nesimtiti, au ramas in opozitie, chiar daca aveau cele mai multe voturi castigate, si n-au fortat impunerea premierului. Ce ciudat! Off, ce articol din Constitutie avem?! D’aia sunt si mai suparat, pe langa consacratele vizite nocturne si slabiciunile din dezbatere, ca ne-au furat speranta, la propriu, pe bune, cu sacul si “atasatii’ cauzei. ce dezamagire! Cand o vad pe Udrea( care, fie vorba, spunea cu emfaza: ” avem presedintele!”)cum ne spune tutoror: Bai, papagalilor, nu vedeti, sunt intangibila! , simt ca iau foc. Dar, cine stie, se intoarce ea(roata) inca o data. Sper sa nu fi suparat pe ceea ce am scris intr-un post anterior, deoarece eu chiar te respect, sincer. Intreaga consideratie,
    Silviu.

  40. So, nu ti-a prea iesit lupta contra dictaturii… Las’ ca o sa mai fie, mai gaseste mogulu’ ceva de lucru pentru voi. Nu de alta, da’ nu ar fi pacat sa se inchida circul de la Sinteza zilei & alte demersuri similare?

    Eu zic asa – daca nu erati asa furibunzi impotriva “dictatorului”, ci aratati mai multa ratiune in demersurile voastre, ati fi avut sanse mai mari. Asa, cred ca i-ati intaratat pe talibanii “dictatorului” si i-ati scarbit pe unii dintre cei indecisi.
    So, ceva moderatie ar fi utila.
    Zic, nu dau cu parul.

  41. Ce se mai aude de comisia “Udrea” ? A murit ? Pai, de ce s-au mai cheltuit banii ? Pe interceptari, vreau sa spun ! Vad ca are 2(doua) ministere cu bugete grase.
    Si nu cred ca sarea si posta vor ramane poporului. Pe pariu, se vor privatiza dar cu alti moguli. Aia care fac trafic de armament? Sau poate aia care au obtinut contractul ala cu rusii, de se mandrea d-nul prezident in campanie … Vorbesc de sare pentru ca, aurul Rosiei montane surade d-nului Videanu…
    Si trebuie sa aduc aminte de “obsesia” d-nului prezident ca, trebuie sa aduca probe solide si sa-i pedepseasca pe mogulii cei rai sau sa ceara scuze cetatenilor romani si mogulilor pentru campania mizerabila , manipulatoare si mincinoasa prin care a castigat(teoretic).

  42. Draga Victor,
    Craciunul vine si anul acesta nu reusesc sa-l conving pe Mos Craciun ca am fost baiat cuminte chiar daca am 37 de ani. Cadoul pe care mi l-as fi dorit era cel profetzit de Brucan dar m-as multzumi si cu unul mai modest cum ar fi sa-l vad pe Basescu ca berea de Azuga.
    Serbam 20 de ani de la Revolutie cu un nou Ceausescu ca presedinte. Brucan saracuțul ar urla de durere . Nu asta a dorit el si nici românii !!!!! Să ne fie rusine! fiecare putea face mai mult astfel încât Romania sa mearga înainte. E cel mai trist Craciun din viatza mea și doar dorintza de răzbunare mă ține pe linia de plutire.
    Astăzi am vorbit la telefon cu o cunostintza din Australia care nu a votat și recunoștea ca ei traiesc o alta viatza asa ca votul pe care il dau este doar dorintza de a simtzi ca inca sunt romîni și habar nu au ce face BASESCU CU NOI. Sa mori de ris acesti oameni ne-au hotarit noua soarta!
    Dumnezeu si Mos Craciun nu au fost Români anul acesta! RIP România!

  43. Cei care l’au votat pe smenarul acela sa crape’n chinuri naprasnice.

    Romania este profund inapoiata in raport cu Europa, modernizarea tarii va intarzia foarte mult, entropia in sistem va creste, totul se va pulveriza.

    Da’ sa se mai duca in ma’sa romanasii care l’au votat pe smenarul-carmaci. Isi merita soarta pe deplin.

    Problema ca tara este grav fracturata.

    Apele inca nu s-au limpezit.

    Cel mai mult ma enerveaza imens tradatorii si slugile. Yuck! Snobii si prostii..? Poate idiotii si retardatii, incapabili sa inteleaga, sa analizeze ceva pe lumea asta si japitele interesate.

    Vor face concedieri in masa, recesiunea creste, gradul de indatorare asijderea, pe multi ani, posibilitatea unei noi crize economice inainte de returnarea datoriilor curente.

    Vor alege solutiile facile pentru lipsa banilor, concedierile, in locul unei restructurari veritabile a intregului sistem si a reducerii cheltuielilor. Cine plateste toate afisele si slugile? Retardatii de romanasi..plus ceilalti care au dorit altceva.

    Rosia Montana, smenarul-carmaci, specialsitii vor decide, nu factorul politic, Videanu-sobolanu’ fericit etc.

    Astia chiar ma (ne) cred idioti pe toti?

    E mai rau decat pe vremea lui Ceausescu (eu am 38 de ani), exista o speranta pentru libertate, exista o visare. Acum ce mai exista?

    Cica ar trebui sa ma duc la finante saptamana viitoare sa platesc impozitul forfetar, aproape 800 lei. Never forever, Mister President.

    Au mai ramas 43 de zile. Farewell Romania, no tears, no mercy. Doar un gand bun pentru oamenii care sunt normali la cap.

  44. Daca acest ambasador a fost numit ministru la externe mai este cineva care crede ca diaspora a hotarat rezultatele alegerilor?

  45. Foarte bine că nu e Aurescu la Externe!!!
    N-avea ce căuta un om excelent din punct de vedere profesional, printre losers, lingăi şi curve.
    Să se afunde singuri în mocirlă. Să vedem cât o dura aşa.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.