Esti aici:
Prima pagină > Blog > Caruta cu deontologi > Să se dea câte un singur drob de sare, să se ajungă la toată lumea. File de revanșă

Să se dea câte un singur drob de sare, să se ajungă la toată lumea. File de revanșă

S-au scos din bască numele noilor miniștri ai noului cabinet Boc. Evident, aproape nimic nu e nou. Votanții anti-Băsescu își râd în barbă acru a obidă, votanții necondiționați ai lui Băsescu se fac că plouă, iar cei care au înclinat balanța (snobii și proștii care, împreună, au halit vrăjeala cu anticomunismul și salvarea cotei unice din ghearele hapsânului Vanghelie) sunt stupefiați. Da, tot Udrea, Videanu, Berceanu și Blaga vor juca geamparale pe bani publici. Lor li se vor adăuga vasalul lui Flutur, pre numele său mirenesc Onofrei (care n-a fost condamnat decât la un an cu suspendare), în chip de lacăt al retrocedărilor de păduri via Pimen, sindicalistul de particulară Croitoru (care i-a tras scaunul de sub cur lui Funeriu, rămas în tranșeele OTV ca să calculeze viteza legală a pumnului) și inevitabilul fost șef al mafiei personale a lui Năstase, generalul imobiliar Oprea. Ca notă personală, lipsește Ridzi.

În 2010 vor începe, mai mult ca sigur, concedierile în masă și/sau nesfărșitele concedii fără plată, precum și întârzierile la plata salariilor bugetare și a pensiilor. Porcii din congelatoare nu se regenerează, iar gestionarii monopolurilor naturale nu prea obișnuiesc să livreze pe datorie. Există, însă, o soluție. Pentru că președintele n-a condus neînfricat de pomană lupta la baionetă cu mogulii. Sarea și Poșta au fost salvate. Rămân întru folosința democratică a poporului suveran. Întâi, regimul oranj își va instala lăutarii în fruntea radioului și televiziunii publice, iar oficiosul va deveni (și cu acte) proprietate a grupului legitim de interese. Apoi, grupurile nelegitime de interese vor fi detașate, cu ocazia luptei contra crizei și a reformei statului, în salinele salvate. Iar într-un final apoteotic, transmis live în eter și online, președintele poporului va împărți, personal, românilor, pe bază de tabel, sarea. Câte un drob de votant, să se ajungă la toată lumea. Cei nedeplasabili își vor primi și ei, prin poștă, după ce-și vor denunța vecinii care s-au uitat colaboraționist la fostele televiziuni ale mogulilor și au votat strâmb, drobul sărat de lins.

P.S. Dacă mai avea cineva vreo îndoială privind furăciunea electorală de la Paris, voila transparență. Omul din jacuzzi i-a suflat friptura din farfurie lui Aurescu

Comentarii

comentarii

Similar Posts

263 thoughts on “Să se dea câte un singur drob de sare, să se ajungă la toată lumea. File de revanșă

  1. Am înţeles că la TVR îl pune mare şef pe purtătorul mut de cuvânt al administraţiei prezidenţiale : Valeriu Turcan, iar la Radio: ooooo…(toată lumea mâinile sus), ooooo PORA !

  2. Pe scurt, sentinta ne-am semnat-o singuri (cu ajutorul catorva saci de voturi furate). Acu’ nu avem decat sa vedem cine o sa constituie plutonul de executie. Cam atat. Din Ianuarie, putem astepta linistiti (la locurile noastre) sa fim executati, pe rand, pe capete, pana la ultimul supravietuitor cu cinism. O sa intelegem lucrurile astea de-abia dupa ce or sa ni se intample. Nasol, foarte, foarte nasol !

  3. si uite asa privim cu mare interes, din ce in ce mai mare, catre ce se vede peste granite

  4. Concediile fara plata au inceput de anul acesta.La anul vor fi 30 zile fara plata ,de-a lungul intregului an , scaderea procentuala a salariului fiind aproximata la 20%.
    Ne asteapta o noua “era” de totalitarism,poate usor “umanizat” pentru unii, pentru altii de altfel extrem de evident.
    Ma uimeste insa apatia oamenilor , indiferenta si aceasta stare de “Je m’en fiche”…..de parca nu ar fi implicati ….
    Ma uimeste deasemenea , implicarea / dedicarea anumitor servicii , fara de care sa fim seriosi , nici un presedinte nu ramane in functie….
    Pentru ca reducerile salariale , zilele fara plata ( dar cu prezenta la munca in cazul acestor servicii…) au fost aplicate si lor, ca tuturor bugetarilor….
    Exista undeva ascuns in aceasta poveste ….un troc murdar….
    Inca astept , viitoarele avansari din cadrul anumitor sectoare,…
    Cu foarte mare curiozitate…
    Iar , Basescu a avut dreptate o singura data…
    cand a spus : “de ce le e frica , nu vor scapa” .
    Asa e, domnule presedinte “al marjei de eroare” ( o definitie remarcabila a reusitei in alegeri ..)nu am reusit sa scapam….
    In aceasta poveste binele nu a invins raul…
    Dar cine mai crede azi in povesti..?!! 🙂

  5. eu am hiper-tensiune, deci nu pot cu sare.Am votat cu Geoana in speranta unui trai dulce, caci diabet n-am…credeti ca poate, in locul drobului care mi se cuvine, regimul semi(doct)prezidential imi va oferi, compensator, un timbru sec?

    PS: credeti ca absolut toata lumea e atat de multumita,incat sa il acopere pe Bssescu And Co pana la capat ??

  6. V-am auzit şi aseară, la Gabi Firea.
    Un articol corect, dar plin de amărăciune. 🙁

    Acum, om trăi şi om vedea. Mă întreb: or mai mânca şi acum din puiul ăla pentru care l-au votat pe Băsescu? Eu sper să le fi stat şi în gât. Da, aşa cum am scris!

  7. Stii vorba aia, rasu-plansu?
    Victor, o luam de la capat, inca 5 ani de tocat marunt (ca o sa fie “marfa”), dar totusi nu am indentificat cauza.Stii ce vreau eu, data viitoare sa nu se mai poata intampla “minunea” asta.Nu mai vreau si nu mai pot!!!

  8. Domnule Ciutacu,
    Pentru cei care au sperat ca Basescu se va schimba si ca va deveni presedintele tuturor romanilor, adica si al celor 5.200.000 care nu l-au votat, pentru cei care au sperat in nominalizarea unui premier independent, ieri a venit dezamagirea.
    Pe mine nu mai are de unde sa ma dea afara, sunt deja disponibilizata. Nu cred ca or sa indrazneasca sa ma bage “inauntu” pentru ce scriu pe blog. O sa continui sa scriu.
    Cu deosebit respect

  9. Drob de sare? Pai si atunci de ce ii sticlesc lui Videanu ochii la proiectul Rosia Montana? Speram ca ne-o da cate un drob de aur, sau ala nu-i decat pentru spuma portocalie? Ha?

  10. Frumos!!! Tot ce meritam, tot ce si-au dorit iubitorii de comunism care l-au votat pe Base.
    Vor duce tara asta atat de jos ca poate asistam la o noua premiera PRIMA TARA EXCLUSA DIN UE!!
    Cineva e mereu primul…de ce nu noi?
    Ca meritam atata timp cat se voteaza pentru o sacosa de faina si impotriva unor oameni de afaceri!! FRUSTRATII DE O VIATA ajunsi la putere se cred DUMNEZEU…..BRAVO VOTANTI AI LUI BASESCU ATI REUSIT

  11. nu vor fi in stare de nimic…
    masurile pe care le vor lua vor fi abracadabrante!
    am mai spus-o !se va ajunge la nationalizari…
    pacat ca nu mai e pogea(era sclipitor!)

  12. D-l Ciutacu ne incanta, acum in prag de sarbatori de “drobul de sare de lins” “intru folosinta democratica a poporului roman”.Dupa aflarea “noilor” si “vechilor” membri in Guvernul Boc 4, chiar avem nevoie mare sa ajungem la “drobul de sare” pentru supravietuire.
    Dar momentan nu ma pot rupe de un titlu citit din JN; un articol semnat de colegul D-lui Ciutacu, respectiv Dan Constantin, poate pentru ca stim cu totii ca ambii au lucrat cu entuziasm, daruire sa demonstreze fraudele facute de E. Udrea, pe care o gasim “fortificata” in noul guvern si despre care d-l D.Constantin zice ca “va fi minunea in stare sa gestioneze cu folos orice suma…”.
    Hai, ca e tare de tot!
    Atat de inceput!

  13. ESTE MINUNAT !!!
    Udrea , Videanu , Blaga … se pregatesc de Sarbatori in alte paradisuri , iar ” poporul suveran ” se pregateste de concedieri si reduceri de salarii !!!!!!!
    ESTE CEEA CE AM DORIT , NU ???
    Suntem un popor de sado – masochisti !
    Pacat de copiii care ne privesc . Ei nu inteleg mai nimic , dar sufera si ei de pe urma prostiei noastre !

  14. Ma bucur din suflet ca voi, angajatii mogulului care vroia sa ne ia sarea, aveti puterea sa mergeti mai departe. Eu cred ca daca nici pe voi nu v-as mai auzi as innebuni de tot.
    Cat tupeu sa ai sa-ti bati joc de un popor aruncandu-i asemenea guvern peste ochi. Este incredibil. Sunt socata.

  15. PDL ESTE UN PARTID CARE ARE CA PRINCIPALUL SCOP IMBOGATIREA MAFIEI. PESTE TOT IN TARA UNDE ESTE PRIMAR PDL-IST , SE TRAGE CU ARME PE STRAZI, SE LUPTA BANDELE INTRE EI, SI MAFIA COMANDA POLITIA! O ALTA PARTE A PDL-ULUI FURA PRIN ELENA UDREA, RADU BERCEANU, ADRIAN VIDEANU, VASILE BLAGA. ATI VOTAT MAFIA, EI ACUM SA TRAITI BINE CU MAFIA LA PUTERE!

  16. Ziarele citeaza ca tripleta Udrea Berceanu si Videanu … dar de Blaga de ce uita? Dar de omu lu Flutur de e pus la Agricultura si de e condamnat la 1 an jumate cu suspendare? Dar ungurii de-s de 19 ani la guvernare?

  17. las` ma victore. macar am scapat de moguli si de comunisti. macar se face dreptate….
    pe 7 decembrie, cand s-a bec a anuntat ca basescu a castigat, un coleg de la FACULTATE?!??!?!? a postat pe grup: “alianta antiromania a pierdut!”.
    am crezut ca imi dau matele afara….
    traiasca boboru`!

  18. Le doresc votantilor basescieni sa le ajunga cinci ani litrul de ulei, kg de zahar, punga cu malai si puiul primite ca pomana electorala, sa le manance sanatosi timp de cinci ani, cateva grame pe zi sa le ajunga, eventual daca nu le sta in gat vreun os de pui pe care il vor suge vreo cateva saptamani. Ma scarbeste profund numirea generalului izmenar Oprea in fruntea armatei, asta in mod sigur va cutreiera depozitele de efecte sa le faca inventariere si aranjare pe sortimente, la asta se pricepe cel mai bine, pentru ca asta a fost, a ramas si va fi, un general de izmene.

  19. Vlahuţă – cât de actual!!!

    1907
    de Alexandru Vlahuţă

    Minciuna stă cu regele la masă…
    Doar asta-i cam de multişor poveste:
    De când sunt regi, de când minciună este,
    Duc laolaltă cea mai bună casă.

    O, sunt atâtea de făcut, vezi bine,
    De-atâtea griji e-mpresurat un rege!
    Atâtea-s de aflat! Şi, se-nţelege,
    Scutarul lui nu poate fi oricine.

    Ce ţară fericită, maiestate!…
    Se lăfăieşte gureşa Minciună.
    Că numai Dumnezeu te-a pus cunună
    De-nţelepciune şi de bunătate

    Păstor acestui neam ce sta să piară,
    Ce nici nu s-ar mai şti c-a fost, sărmanul,
    De nu-şi afla sub schiptrul tău limanul,
    De nu-ţi sta-n mână bulgăre de ceară.

    Că tu sălbatici ai găsit aice,
    Sălbatici, şi mişei, şi proşti de-a rândul,
    Ş-o sărăcie cum nu-ţi dai cu gândul…
    Dar faci un semn, şi-ncep să se ridice

    Oştiri, cetăţi, palate lume nouă,
    Izvoarele vieţii se desfundă;
    De pretutindeni bogăţii inundă;
    Şi tu le-mparţi cu mâinile-amândouă.

    Azi la cuprinsul tău râvneşte-o lume.
    E-o veselie ş-un belşug în ţară,
    Că vin şi guri flămânde de pe-afară.
    Tot crugul sună de slăvitu-ţi nume.

    Ia uită-te, pământul ce-mbrăcat e…
    Cresc flori pe unde calci, şi râde firea.
    Tu-mparţi norocul numai cu privirea.
    Încai ţăranii zburdă pe la sate!…

    Şi-i place regelui. E lucru mare
    Cum farmecă pe regi Minciuna. Drept e
    Că ea, de mult, pe-a tronurilor trepte
    A fost cea mai aleasă desfătare.
    . . . . . . . . . . . . . . .

    Măria-ta, e un străin afară,
    Cam trenţăros, dar pare-un om de seamă,
    Şi… Adevărul parc-a zis că-l cheamă…
    De unde-o fi… că nu-i de-aici din ţară.

    Minciuna palidă-şi topeşte glasul:
    O, nu-l primiţi! Îl ştiu, e vestitorul
    De rău, ce face pe-atotştiutorul
    Şi vede prăbuşirea la tot pasul.

    E cel ce împotriva ta conspiră.
    Invidia în inima lui geme
    Şi gura lui e plină de blesteme.
    Tu nu poţi auzi ce vorbe-nşiră…

    Şi totuşi, zice regele, să vie!
    Dovadă că chiar la palat Minciuna
    Nu e biruitoare-ntotdeauna.
    Fac şi monarhii câte-o nebunie…

    Privind în ochii regelui, străinul,
    Cu braţele pe piept încrucişate,
    Răspică vorba: Ţara, maiestate,
    E-n durăt greu. Tu nu-i auzi suspinul,

    Căci muzici cântă-n juru-ţi. Şi slugarnici
    Adormitori, ca-n zid, te-mpresurară,
    De nu mai poţi vedea pe cei de-afară,
    Pe bunii tăi supuşi cei mulţi şi harnici.

    Că n-ai cercat spre ei să-ţi spinteci cale
    Să ştii şi-n ţara ta ce suflet bate,
    N-ai vrut decât spinări încovoiate
    Şi guri deschise laudelor tale.

    Că de-a fost om să-ţi steie drept în faţă,
    Ca pe-un vrăjmaş, l-ai depărtat de tine.
    Bătrânii pier. Dar oaste nouă vine,
    Şi dureroase lucruri mai învaţă!

    Părăzi, decor de teatru, luminaţii,
    Tot ce pe vulg şi pe copii înşală,
    Aceasta-i toată slava ta regală.
    Pe tristul gol din juru-ţi decoraţii!

    Tu-n ţara asta nu vezi decât raiul
    Ce-ai tăi ţi-l ticluiesc într-o clipită:
    Ruină-i sub hârtia poleită,
    Sub crăngi de brad trosneşte putregaiul,

    Dar tu eşti fericit. Linguşitorii
    Înalţă imnuri proslăvirii tale
    Şi fac să n-auzi cântecul de jale
    Cu care-şi adorm foamea prăşitorii.
    . . . . . . . . . . . . . . .
    Nu ţi-ai iubit poporul, maiestate!
    Sau nu l-ai înţeles, şi e totuna.
    De sus şi până jos s-a-ntins Minciuna
    Ea leagă şi dezleagă-n ţară toate.

    Iar ca să-ţi dea o spumă de mărire,
    Ca pe-un copil te poartă şi-ţi arată
    Sclipiri şi flori… Afla-vei tu vrodată
    Cumplita vremilor destăinuire?…

    Şi ce speranţe se puneau în tine,
    Ce vesel ţi-a ieşit poporu-n cale,
    Cu pâine şi cu sare!… Osanale!

    Mântuitorul lui credea că-i vine.
    Ce vesel ţi-a ieşit poporu-n cale!
    . . . . . . . . . . . . . . .
    Şi ce credinţă trist-o să-i rămână;
    Că n-ai putut spre el întinde-o mână,
    Din greaua platoş-a trufiei tale!
    . . . . . . . . . . . . . . .
    C-acestea nu l-au deşteptat pe rege,
    Că Adevărul a fost dat afară
    Şi slugile l-au îmbrâncit pe scară,
    Fireşte, de la sine se-nţelege.

    Trec anii. Şi ce dulce-i amăgirea!
    Tu zeu eşti printre regi! Mărire ţie!…
    În jâlţu-i moale, tolănită, scrie
    Cu pana ei de aur Linguşirea.

    De-abia se isprăveşte-o sărbătoare,
    Şi-ncepe alta. Muzicile cântă…
    Îmbracă-te-n podoabe, ţară sfântă,
    Să nu mai ştie nimeni ce te doare!
    . . . . . . . . . . . . . . . .

    Dar ce e, Doamne, vuietul acesta?
    Ce-i hreamătul acesta care creşte?
    Se zguduie pământul şi mugeşte,
    Ca marea, când o biciuie tempesta.

    Se-nalţă flăcări, braţe desperate,
    Spre ceru-ntunecat, pustiu şi rece.
    Năprasnic vântul nebuniei trece
    Şi spulberă noianul de păcate.

    În vaiete se prăbuşeşte-o lume
    Clădită pe minciuni. Dar ce mânie!
    Cum şuieră cumplita vijelie!
    Sar fraţii între ei să se zugrume.

    Uscata brazdă cere iarăşi sânge.
    Femei cu părul despletit, nebune,
    Şi-asmut copiii la omor. Genune,
    Puhoi de ură ce zăgazu-şi frânge!

    Deschide ochii mari bătrânul rege
    Şi, tremurând, din jilţu-i se ridică.
    Au cine liniştea lui scumpă-i strică?
    Ş-al vremii rost el tot nu-l înţelege.

  20. O scârbă infinită m-a cuprins când am auzit noul-vechi cabinet Boc. Ca şi jurist de profesie faptul că România a devenit mai condamnată la CEDO mă pune serios pe gânduri că ar fi bine să plec. Dacă eşti vasal vei trăii bine, dacă eşti împotriva portocaliului ….eşti degeaba.
    Felicitări votanţilor marelui Posedion …vă meritaţi soarta, noi plătim prostia voastră.

  21. Dupa aceeasi logica care a functionat la alegeri (unui roman flamand ii cumperi bunavointa si decizia cu un covrig) compania METRO ofera drept bonus la achizitia unui televizor LCD de aproape 3000 de RON un borcan de castraveti murati (da, nu va frecati la ochi, uitati-va in oferta), imbuteliati in-house in valoare de 4.8 RON…

  22. Acuma am si eu o nedumerire: Base va fi pt romania(fara majuscula)ca sarea-n bucate sau ca sarea-n bucatzi in gura? Bine, era retorica intrebarea.

  23. Sunt ferm convins ca toti cei peste 5 mil. de pupincuristi a lui ZEUS , ca pe la sfirsitul luni febroarie , dupa ce isi termina untura si varza din putina , o sa iasa singuri in strada si vor cere guvernului prelungirea termenului de expirare a verzei murate.

  24. Ce-mi place!
    Să mai spun că, nu noi (cei care am votat antiB) vom fi cei mai afectaţi? Dacă am fost capabili să vedem rânjetul demonic de după hăhăiala de handicapat mintal, vom fi capabili să trecem şi peste acest guvern al camarilei portocalii. Nu mă îndoiesc, ţara va fi (şi mai!) lovită, ca de tsunami. Cei care şi-au vândut sufletul, n-au decât s-o încaseze, aşa le trebuie! Asta au vrut, asta primesc! Voi privi de departe şi mă voi bucura din plin. Ştiu, nu-i creştineşte, suntem în preajma Crăciunului (bla, bla, alea, alea… 😛 ) dar merit măcar atâta satisfacţie după toată dezamăgirea pe care am avut-o.

    P.S. Satisfacţia mea e şi mai mare ştiind că n-am votat degeaba antiB. Era să dau în damblageală când am văzut balele curgând pe botul lui Sârbu. (Ce om de nimic! I-aş fi dat un şut exact unde merită!) Asta ar mai fi lipsit, să scape (iar?!) Fraudă Vodă curat ca lacrima. Ar fi avut în curtea cui să arunce (fără să clipească!) pisica moartă şi putredă de mult. Desigur, în timp ce i-ar fi ameţit pe troglodiţii partizani (printre lacrimi de crocodil, păi?!) cu asumarea aducerii la guvernare a unui “comunist” sau a unui “mogul”. Bleah! 😉

  25. Unii votanti ai portocaliilor, se vor trezi din visul portocaliu ce-l visara, iar cei care si-au vandut votul portocaliilor,au prea putini neuroni,pt a intelege de ce li se intampla, ceea ce se va intampla….trist….tristete si groaza in portocaliu….rapsody in orange..

  26. Eu zic … sarea pentru prosti, aurul pentru destepti ! Asa le trebuie idiotilor care au vandut kilul de aur pentru o pulpa de pui ! Ce sa faci…”pleac-ai nostri, vin ai nostri, noi ramanem tot ca prostii”…

  27. Ridzi e doar o tarancuta in travesti, nevinovata nevoie mare fata de Udrea&comp. partidul a sacrificat-o pe altarul anticoruptiei spre marea multumire a colegului tau de trust marele basescian Tolo. sa ne traiasca gasca si sper ca disperatii care ne tot injura pe toate blogurile sa fie satisfacuti

  28. Lumina de la capătul tunelului este mov…chiar dacă vedem stele verzi.
    Băse a întins coarda prea mult cu acest guvern și, dacă am fi o țară de oameni normali, ar trebui ca tocmai asta să-i rupă gâtul. Numai că poporul român şi-a semnat sentința fără s-o citească…ajutat și de mașina de furat voturi.
    Şi ce-i mai sinistru e că şi dintre intelectualii cu pretenții au alunecat pe cojile portocalii…şi da! acum nu le rămâne de făcut decât să citească răvașul din drobul de sare! guvernul boc…adică BB…
    Dragi votanti nu mai boc-iţi,
    aţi ales să boc-ăniţi
    şi la drob să huiduiţi.
    cu băsescu să trăiţi!

  29. Pai fratilor, nu prea cred ca mai este ceva de facut! cand se putea, au aparut tradatori.. alegerile au fost degeaba! nu s-a schimbat nimic, ba dimpotriva va fi mai rau! cum poti sa-l mai aduci in scena pe incompetentul ala super dovedit de boc?!?? cand el da cu stangu-n dreptu’ si cand sta pe loc??? BOC e papagalul cu pene! dar il va jumuli odata basescu cand o sa vina baut bine, si probabil chior cum e, o sa-l vamuiasca ca pe noi..

  30. Daca aveau sare ,puneau un pic si pe strazi,ca sa se poata circula,nici de aceea nu mai au…Vad ca Antena 2 devine faimoasa in lume pe internet…Ai vazut primul lucru care apare pe internet cand intri?Stupid videos cu baiatul acela care canta pe la carcotasi ,cu o gafa surprinsa la postul unde lucrezi…Omul facea un pic de play back,cu microfonul pe dos…

  31. Peste ce-si va intinde capriciile UDREA in afara de TURISM ?

    Iata aici:

    Centrul National pentru Reducerea Riscului Seismic
    Centrul de Documentare pentru Constructcii, Arhitectura, Urbanism si Amenajarea Teritoriului CDCAS
    Unitati in coordonarea MDRL
    Institutul National de Cercetare-Dezvoltare in Constructii si Economia Constructiilor INCERC Bucuresti
    Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Urbanism si Amenjarea Teritoriului – URBANPROIECT Bucuresti
    Unitati sub autoritatea MDRL
    Agentia Nationala pentru Locuinte ANL
    Compania Nationala de Investitii “C.N.I.” S.A.

    Agentii de dezvoltare regionalaADR Nord-Est
    ADR Sud-Est
    ADR Sud Muntenia
    ADR Sud-Vest – Oltenia
    ADR Vest
    ADR Nord-Vest
    ADR Centru
    ADR Bucuresti – Ilfov
    BIROURI DE COOPERARE TRANSFRONTALIERABiroul Regional pentru Cooperare Transfrontalierã de la Oradea – pentru granita România-Ungaria
    Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalierã de la Cãlãrasi – pentru granita România-Bulgaria
    Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalierã de la Suceava – pentru graniþa România-Ucraina
    Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalierã de la Timisoara – pentru graniþa România-Serbia si Muntenegru
    Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalierã de la Iasi-pentru granita România-Moldova

  32. De ce este nevoie de cate un “drob de sare” dat “intru folosinta democratica” pentru supravietuirea poporului roman?
    Mi- ramas intiparita in minte povestea “Prostia omeneasca” scrisa de I. Creanga, care incepe cu propozitia:”Noi nu suntem de pe cand povestile…”, din pacate, chiar am ajuns protagonistii povestirii de pe vremea cand “drobul de sare pe horn”, cica, ameninta viata copilului. Frica, spaima mamei se materializeaza in :”de s-a sui mata, are sa-l tranteasca drept in capul copilului si sa mi-l omoare!” si o face sa stea cu ochii pironiti in drobul de sare, cu mainile inclestate “de parca le legase cineva”.Cam asta ne caracterizeaza acum, dupa alegeri. Pericolul ca vine “pisica si da drobul” peste noi este inerent.Si daca sugestia D-lui Ciutacu:”Sa se dea CATE UN SINGUR drob de sare, sa se ajunga la toata lumea” se implementeaza ne-ar putea FORTA sa facem CEVA sa NU vina “pisica sa dea drobul” peste noi. In acest fel am supravietui pericolelor care ne pasc.
    D-l Ciutacu a lansat, a nu stiu cata oara, un avertisment foarte serios, sa nu stam cu ochii pironiti la horn, cu mainile inclestate a neputinta, ci sa facem ceva. Dar “acel ceva” nu se intrevede momentan.
    Un subiect chiar generos, asupra caruia suntem invitati sa meditam. Multumim!

  33. Ce se intampla acum se inscrie in linia destinului istoric nefast al Romaniei. A existat vreodata un bine, hai sa nu-i spun general, dar macar majoritar, in Romania?
    Tind sa-i dau dreptate d-lui Cristian Tudor Popescu, care spunea ca salvarea poate fi numai individuala in Romania.
    E sinistru ce se intampla acum in Romania si, contrar spuselor celebre ale lui Kennedy, trebuie sa ne gandim ce putem face noi insine ptr noi, si sa ne asteptam ldoar la ce poate fi mai rau din partea Statului Roman, condus de o gasca de smenari dementi.

  34. Elena isi trage seva din Traian dupa cum singura aceasta a declarat la un miting electoral!!!

    Si de aceea era normal ca, Traian sa aiba grija de seva lui donata si s-o puna ministereasa pe purtatoare sa de seva.

  35. Romanii nu sunt un popor care sa accepte sa-i conduca unul de teapa lui Basescu… Cand se vor trezi la realitatea cruda, vor iesi in strada…
    Dictatura este cea mai mare escrocherie din toate care se puteau intampla.

  36. Foarte interesant! Armata are terenuri; Oprea ministrul lor, mare afacerist in domeniul imobiliar, in special cu terenuri; la Ministerul Dezvoltarii care are multi, multi bani pentru constructii, ministru Udrea,cunoscuta in domeniu.Chiar asa pe fata? Mai raspanditi, baieti si fete, ca ne-am prins!

  37. Sunt pesimistă, nu mai scăpăm vreodată de marionetele portocalii.
    Cine i-a pus acolo nu-i va putea da jos, pentru că sunt de-ai lor printre ai lor.

  38. Stiti ce mi se mai pare interesant? Portocalii ne-au salvat Posta si sarea dar si-au luat AURUL.Videanu e fericit,numai zambete, vrea sa il bage in programul de guvernare.Oricum e mai usor de furat decat marmura. Poti sa-l scoti din tara in buzunare, nu ai nevoie de camioane.

  39. Noroc cu poza, ca, in sfarsit, am vazut cum arata luminitza de la capatul tunelului.
    Si am vazut si despre ce tunel era vorba !
    De remarcat ca drumul a fost eliberat de troiene!
    Brava berceanu, asa da !

  40. Nu ar trebui sa ne plangem. Vorba lui Badea, ne-o meritam din plin. Suntem un popor de idioti (marea mojoritate). Sper sa nu se simta nimeni jignit dar asa este. Daca nu era asa nu iesea Basescu presedinte. E un adevar demonstrat statistic. Si ca sa va amuzati un pic si sa plangeti in acelasi timp puteti intra aici: http://www.youtube.com/watch?v=WSsBUdHrqao . E un filmulet mai vechi dar i-ar fi fost de folos lui Udrea in campania de promovare a brandului de tara.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.