Esti aici:
Prima pagină > Blog > Caruta cu deontologi > Recunosc public şi apăsat că sunt bou!

Recunosc public şi apăsat că sunt bou!

De câteva zile îmi repet (şi tot eu mă contrazic, ca un catâr, în paralel) că sunt inadecvat meseriei de maimuţă tv. Ultimele trei zile m-au convins că muncesc degeaba cu mine să-mi schimb convingerea. Îmi pare rău, dar eu nu pot înţelege televiziunea din mijlocul poporului, fie că măsuţa se aşează la staţia de metrou, în Piaţa Universităţii sau la Răchiţele. Din ce-am văzut prin cele vreo câteva ţări cu tradiţie-n domeniu prin care m-au purtat avioanele, indicat e să păstrezi o distanţă între bucătăria unde se găteşte şi masa unde se consumă. Se pare că ori n-am priceput cum funcţionează industria asta în lumea bună spre care tindem, ori piaţa tv românească e cea mai avangardistă din lume şi, oricum, mult prea avangardistă şi lipsită de complexe (chiar de simţ al ridicolului) pentru un conservator ca mine.

Când m-am apucat de presă, acum ruşinos de mulţi ani, dincolo de talent şi de forţa de penetrare a verbului, consecvenţa era un ingredient care nu avea voie să lipsească din ciorba asta. Azi m-am convins că eu sunt acela care gândeşte greşit. Fiindcă am aflat, dintr-un live serafic de la Răchiţele, difuzat pe postul care a dus cea mai viguroasă campanie de presă împotriva amputării pensiilor şi salariilor, că se poate trăi şi aşa. Că doar inconştienţii nu-şi dau seama că înfometarea programatică a populaţiei e soluţia miraculoasă pentru ieşirea din criză. Cum am aflat de la excesiv de numeroasa familie Boc şi de la notabilităţile locale că este imperios necesară construcţia unei săli de sport în noul Scorniceşti fără semnal de telefonie mobilă şi că oamenii răi au blocat alocarea sumei necesare. Doar fiindcă întâiul vlăstar al comunei e premier şi nişte haini în costume dau aiurea vina pe el şi-l miştocăresc că joagăreşte/coseşte în loc, spre exemplu, să guverneze…

Ca să rezum, înainte să devin patetic, ştiu că numai bou-i consecvent şi-mi asum condiţia de bou. Sunt în mijlocul unui contract şi, ca să fie clar, din punctul meu de vedere, nimic nu se schimbă: tratez studioul tv ca pe un loc al elitelor, nu mă bat pe burtă cu poporul suveran, nu plâng patetic pe umerii pe care am scuipat până în urmă cu 10 minute. Dacă ratingul cere telenovelă, s-o angajeze pe Natalia Oreiro.

UPDATE: Dacă voiam să-i transmit ceva lu’ Gâdea, îl sunam. Era mai simplu şi mai eficient. Nu fac nimic altceva decât să continui să scriu ce văd. Am făcut-o şi înainte să fie el director la A3, nu văd de ce m-aş opri acum. Bănuiesc că are suficientă lume-n jur care-i spune cât e de genial şi cât de bine merge postul, miraculos chiar, de-o săptămână, de când e el şef. Nu încercaţi să transformaţi textul ăsta în ce nu este.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

208 thoughts on “Recunosc public şi apăsat că sunt bou!

  1. Exact aceleasi sentimente m-au incercat si pe mine cand am vazut celebra transmisie. Eu nu cred ca acei oameni au competenta necesara sa vorbeasca despre economie, despre pensii, despre cum se conduce o tara. Daca vom continua asa, meritam ce ni se intampla. Poate Boc vrea din toti ficatii sa fie bine in tara si romanii sa aiba burta plina, insa nu va avea in veci capacitatea de a realiza asta. Dand imagini cu oameni simpli, din popor, care isi spun opinia, faceti foarte rau, Antena 3.
    Victor, eu cred in elite, asa ca nu te lasa!!!

  2. “ps: ciutacu a aflat ce salariu şi-a negociat dumitrescu ca să schimbe cloaca şi acum face pe domnişoara moralistă rănită în rozetă. mane, eu m-as duce la realitatea în semn de protest. vîntu cumpără lingăi reşapaţi care nu fac rating la kil.”

    asta o zice soso pe blogul sau (blogul unui incult, needucat), dar sincer as vrea sa stiu…despre asta este vorba domnule Ciutacu ?!

  3. @Lee: daca ma interesau veniturile lui Razvan vreo data-n viata asta, acceptam una dintre repetatele oferte ale lui Vantu si vedeam pe pielea mea cum te descurci cu atatia bani

  4. Mi-au trebuit cateva minute sa ma dumiresc daca emisiunea de la Rachitele nu era cumva un Divertis Show…Dupa ceva timp, am inceput sa ma enervez rau de tot si mi-am dat seama ca, acolo in sat, toti sunt neam cu Boc si se corcesc intre ei la betie. De asta sunt asa degenerati, oligofreni si retardati. In viata mea nu am vazut atatia prosti sfatosi pe metru patrat iar emisiunea a fost de…(Rimeaza cu patrat) Nu-mi place nici noul format al Sintezei. Mai lipseste Raduleasca…

  5. Domnule, poate considerati ca dumneavoastra ar fi trebuit sa fiti cel cooptat in formatele A3 ?

    asta ma interesa defapt, sa stiu daca exista o divergenta in opinii intre dvoastra si dl Gadea ?

    si ca p.s. imi dau seama, din raspunsul dumneavoastra, ca stiti sumele vehiculate ca salariu al dlui Dumitrescu.

    va salut.

  6. @Lee: eu nu consider nimic. nu mi se pare ca neaparat A3 mi-ar face mie onoarea sa ma oferteze si ma gandesc daca nu cumva ar fi invers. plus ca de la oferta la acceptare-i lunga calea. nu exista nici o convergenta, nici o divergenta suplimentara fata de cele care asigura rutina de zi cu zi intre noi. da, stiu si cat lua Razvan, si cat o sa ia, si ce bani se ofera pentru mutari dintr-o televiziune de stiri in alta 🙂

  7. Nu este vorba despre cine, cui face o onoare! Este mai degraba vorba despre personalitati puternice, ce pot fi atinse in orgoliu, prin anumite gesturi, informatii, divergente de opinii…etc.

    Sunteti un grup si mi-ar placea sa ramaneti uniti, pentru ca doar asa aveti forta de penetrare impotriva fuller-ului ce ne conduce cu atata maiestrie spre pierzanie.

  8. Nu poti sa compari pe marele Presedinte cu nimeni! Nu-i vorba de cultura cum spune d-l Voicu, ci este vorba de caracter. Ceausescu a facut in rromanica pe linga cele proaste si cele bune (vidi flota ce a intrat la apa). Hitler a considerat germanul ca fiind poporul ales.
    Dar cel despre care vorbiti, care-i conceptia lui despre rromanica? Suntem (inca de cind nu era presedinte) homosexuali, gauzari, tigani imputiti, etc…
    Cred ca nu mai sunt 4 cuburi de gheata…
    Acum suntem in plina criza a ghetii!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.