Esti aici:
Prima pagină > Blog > Mintea mea, în gândul ei... > Ratingul pântecăraiei

Ratingul pântecăraiei

Că România-i o ţară aparte, cu un set bizar de reguli şi de valori, nu-i nicio surpriză pentru mine. Însă-mi recunosc incapacitatea funciară de prezicător. Pentru că nu mi-am închipuit, nici în cele mai urâte visuri, că o ţară întreagă poate fi isterizată prin simpatie într-un moment în care, sincer, chiar nu gemea de dramatism. Nu se dărâmase capitala, n-a murit nimeni, n-a sărit nimic în aer. Dar, dacă te uitai la televizor, aveai impresia că s-a pornit în sens invers ceasul sfârşitului lumii. Zău că numai Arca lui Noe mai lipsea din peisajul apocaliptic care ţi se arăta-n faţa ochilor.

Orice sondaj serios de opinie relevă că una dintre principalele spaime ale românilor este cea de cutremur. Iar televiziunile noastre nu au făcut altceva decât să exploateze, cu un cinism feroce mascat printr-o morgă de responsabilitate, teama unei ţări care, totuşi, a trecut prin drama din 4 martie 1977. Dar cutremurul nu-i singura mare spaimă. Boala, şomajul ori sărăcia se-ntâlnesc şi ele, în proporţii asemănătoare, printre răspunsurile evidenţiate de sociologi. Numai de prostie văd că nu se teme o pătură importantă a populaţiei. Oare pentru că nu doare şi nu costă?

Mai mult, aici

“Vorbe grele” despre psihoze

Comentarii

comentarii

Similar Posts

57 thoughts on “Ratingul pântecăraiei

  1. tuturor celor care au simtit nevoia sa-mi acuze trustul de aceleasi practici panicarde cu ele concurentei le-as fi foarte recunoscator daca mi-ar indica pasajul unde exclud Antenele din fenomenul general despre care am scris.

  2. @sorin: ce ziceţi dvs. e o problemă reală, dar în România nici nu am auzit pe vreun canal public de comunicare sintagma “neutralitatea internetului” (net neutrality). Deşi nu se discută despre această problemă ea apare sub altă denumire pe agendele organizaţiilor internaţionale (de exemplu cel mai recent summit NATO) sub o altă denumire – securitate cibernetică – pentru a isteria prostimea. Nimeni din media tradiţională nu va ridica problema asta pentru că nu le este convenabil conceptul de neutralitate a internetului. Prompteristele vor [re]cita exact conţinutul comunicatului de presă, neafectate, şi fără isteria de la cutremur.
    PS: că tot îl ridică lumea în slăvi pe Obama, el, se pare că e de partea celor care vor securitate, spre deosebire de colegul Al Gore. Asta nu e un semn bun.

  3. Ca să mă dau mare, că sunt absolvent de Istorie-Geografie, cu noată de 7 la Geologie generală (examen luat în prima sesiune în anu’I de studiu), vă iexplic faptu’ că:
    un ctremur de pământ se produce în zonele de subsidenţă dintre două plăci tectonice active. În cazu’ cutremurului de sâmbătă, acesta s-a produs pe o zonăde subsidenţă între Placa Pontică (care se deplasează spre NV) şi cea Pannonică (cu deplasare spre SV), tocma’ în zona Vrancei, care are o înălţare de cca. 1mm/an. În momentul în care magma aflată sub scoarţă, la mari adâncimi, face “figuri”, adică provoacă ruperea sau ridicarea unei bucăţi din acele plăci, se creează neşte tensiuni de câteva miliarde de newtoni, care produc cutremurele de pământ.
    Problema este că aceste fnomene de dinamică a scoarţei terestre NU POT FI PREVĂZUTE (precum inundaţiile şi fenomenele conexe) şi nici oprite sau amplificate de intervenţia umană. Ceea ce poate omu’ să facă, ar fi să prevină efectele unor cutremure devastatoare şi atât. Dar asta nu se poate face “pe sticlă”, cu pixu’ sau cu bâta.

  4. E clar, suntem fatalişti. A fost probabil o încercare a Terrei de a se mai scutura de proştii care sunt în ţara şi o parte din ei o şi conduc…din păcate încercare eşuata

  5. Sunt de acord cu tine, Victore, ca televizunile astea au exagerat cu drobul de sare al cutremurelor, facand ratinguri ale pantecaraiei (sau asa ceva).
    In plus, nenorocitii aia portocalii au avut de fo’ 6 ori mai multi romani infrigurati in fata tembelizorului, decat Adevarat Regina a … informarii obiective, A3.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.